Mining royalty rate application to pre-existing licenses and violation of the uniqueness principle of tax inspection

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 14/20 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL Bumbeşti Jiu şi s-a dispus anularea Deciziei nr. 200 din 2 iulie 2013 şi a Deciziei de impunere nr. F-GJ 496 din 10 aprilie 2013 emise de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Gorj cu privire la suma de 1.014.119 RON, reprezentând redevenţă minieră, dobânzi şi majorări de întârziere.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în condiţiile prevăzute de art. 483 C. proc. civ., republicat.

2.1. Motivele de casare

În susţinerea recursului, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

2.2. Principalele argumente invocate

Recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a anulat actele administrative atacate, considerând că intimata nu datorează redevenţa majorată conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007, faţă de actul adiţional din 14 octombrie 2015 prin care licenţa de exploatare nr. x/1999 a fost prelungită pentru perioada 14 octombrie 2005 - 24 aprilie 2010 şi redevenţa de exploatare avea valoarea de 6%.

Cum dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007, aprobată prin Legea nr. 262/2009, sunt de imediată aplicare, s-a susţinut că intimata avea obligaţia să achite redevenţa minieră în cuantumul majorat de 10% din valoarea producţiei miniere, cu atât mai mult cu cât nu a avut loc. o renegociere a redevenţei şi nu s-a încheiat un act adiţional.

În opinia recurentei, omisiunea Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale de a stabili noul procent de redevenţă minieră, prin emiterea unui act adiţional la licenţa de exploatare, nu conduce la concluzia că intimatei nu i se aplică prevederile legale în materie.

În ceea ce priveşte respectarea principiului unicităţii inspecţiei fiscale, recurenta a arătat că, decizia de reverificare a fost comunicată intimatei, astfel că, la data începerii acţiunii de reverificare, au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1051 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Cu privire la prescripţia dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale perioada 1 octombrie 2007 - 31 martie 2009, recurenta a susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi art. 98 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, potrivit cărora, inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale, dar aceasta se poate extinde pe perioada de 5 ani de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.

3. Apărările intimatei

Intimata SC "A." SRL Bumbeşti Jiu a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 iunie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 8 octombrie 2014, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul pârâtei ca fiind admisibil în principiu, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului

4.2.1. Analiza motivului de casare invocat

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că instanţa de fond a dispus în mod legal şi temeinic anularea Deciziei nr. 200 din 2 iulie 2013 şi a Deciziei de impunere nr. F-GJ 496 din 10 aprilie 2013 întocmite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj cu încălcarea principiului unicităţii inspecţiei fiscale, prevăzut de art. 105 alin. (5) C. proc. fisc. şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007, aprobată prin Legea nr. 262/2009.

Motivul de nelegalitate invocat de către intimată cu privire la încălcarea principiului unicităţii inspecţiei fiscale a fost corect admis de instanţa de fond, reţinându-se că, potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (3) şi art. 1051 C. proc. fisc. , inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării, iar prin excepţie, reverificarea unei anumite perioade poate fi dispusă de conducătorul inspecţiei fiscale dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare, necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora.

În cauză, se constată că obligaţiile fiscale ale intimatei cu titlul de redevenţă minieră datorată bugetului general consolidat în perioada 1 octombrie 2007 - 31 martie 2009 au fost deja verificate şi stabilite în urma inspecţiei fiscale finalizate prin raportul de inspecţie fiscală parţială din 4 august 2009, iar noul control, finalizat prin actele deduse judecăţii, s-a efectuat în mod nelegal, fără a avea la bază o dispoziţie de reverificare a conducătorului inspecţiei fiscale, întemeiată pe un referat în care să fie descrisă cauza prevăzută de lege care a determinat o nouă inspecţie fiscală, cu acelaşi obiectiv şi pentru aceeaşi perioadă.

Reverificarea prin inspecţia fiscală efectuată în perioada februarie - aprilie 2013 nu poate fi justificată prin adresa din 24 octombrie 2012 transmisă de Agenţia Naţională a Resurselor Minerale, dat fiind că aceasta nu prevede necesitatea reluării inspecţiei fiscale pentru o anumită perioadă şi nici nu poate fi asimilată cazurilor limitativ prevăzute de lege când se poate decide reverificarea unei anumite perioade.

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut în mod judicios că, în lipsa apariţiei uneia din ipotezele expres prevăzute de lege pentru efectuarea reverificării, organul fiscal nu poate proceda în mod unilateral la modificarea concluziilor primei inspecţii decât cu nerespectarea principiilor unicităţii inspecţiei fiscale, caracterului definitiv al deciziei de nemodificare a bazei de impunere, bunei - credinţe a contribuabilului şi securităţii raporturilor juridice de drept fiscal.

Urmare încălcării acestor principii de către organele de control fiscal, s-a aplicat în mod legal sancţiunea anulării în totalitate a actelor administrativ - fiscale contestate prin prezenta acţiune.

Motivul de nelegalitate invocat de către intimată cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007 a fost de asemenea în mod corect admis de instanţa de fond, constatându-se că, această nouă reglementare prin care se majorează cuantumul redevenţei miniere nu operează ope legis pentru licenţele intrate în vigoare anterior adoptării acestui act normativ, fiind necesară încheierea unui act adiţional prin care să fie renegociate condiţiile concesionării potrivit noilor norme de drept substanţial.

La data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 101/2007, licenţa de concesionare nr. x/1999 în vederea exploatării deţinută de societatea intimată era în vigoare şi din acest motiv, sunt aplicabile dispoziţiile art. IV alin. (3) din acest act normativ, care au prevăzut că, licenţele de concesiune/administrare şi acordurile petroliere, astfel cum au fost renegociate, se modifică/completează prin încheierea de acte adiţionale între autoritatea competentă şi titular.

Din probele administrate în cauză rezultă că licenţa de exploatare nr. x/1999 deţinută de intimată nu a fost renegociată, modificată sau completată, astfel cum s-a confirmat şi prin adresa din 1 iulie 2009 emisă de Agenţia Naţională a Resurselor Minerale - autoritatea competentă pentru modificarea licenţelor, astfel că şi pentru perioada supusă verificării prin actele contestate erau incidente dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, conform cărora, calculul redevenţei miniere datorate se efectuează prin aplicarea cotei de 6% şi nu aceea de 10% aplicată de organele de control fiscal.

Aplicarea cotei de 10% pentru redevenţa minieră datorată de intimată nu poate fi justificată prin dispoziţiile pct. 2 şi pct. 4 ale Ordinului nr. 211/2007 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor Tehnice privind modul de raportare şi de calcul al valorii producţiei şi redevenţei miniere datorate de către titularii actelor de dare în administrate sau de concesiune, întrucât această reglementare nu poate modifica actul normativ cu forţă juridică superioară pentru aplicarea căruia a fost emisă şi anume, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi Legii petrolului nr. 238/2004.

PENTru considerentele care au fost expuse, se constată că nu există motive de casare a hotărârii recurate şi în consecinţă, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, urmând să dispună obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

4.2.2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat şi prin aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., republicat, va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante SC "A." SRL cheltuielile de judecată în sumă de 5.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva Sentinţei nr. 14 din 20 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 5.000 RON către intimata-reclamantă SC A. SRL reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL