Unconstitutionality of fiscal tax norms inadmissible in cancellation appeal due to lack of relevance to procedural grounds

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii şi procedura derulată în faţa primei instanţe

Prin cererea introdusă pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 mai 2014, A. a formulat, în temeiul art. 317 alin. (2) şi art. 318 teza a II-a C. proc. civ., contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 10227 din 28 octombrie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013.

În şedinţa publică din data de 12 iunie 2014, contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 C. fisc. , care reglementează norma pe venit pentru persoanele fizice, şi ale dispoziţiilor art. 112 din C. fisc. , care reglementează fiscalitatea societăţilor cu răspundere limitată, raportat la art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

A susţinut că demersul său în justiţie se datorează faptului că, prin actele administrative atacate, s-a impus plata unor sume excesive, apreciind că suportul legal al acestora rezidă tocmai din dispoziţiile legale în raport de care a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins, ca inadmisibilă, sesizarea Curţii Constituţionale formulată de contestatorul A. în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 şi art. 112 din C. fisc. .

PENTru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, a reţinut Curtea de Apel Cluj că art. 112 din C. fisc. nu mai este în vigoare şi, prin urmare, nu mai îndeplineşte condiţia minimă necesară pentru a fi supus examenului de constituţionalitate.

În ceea ce priveşte art. 49 din acelaşi act normativ, prima instanţă a reţinut că nu este aplicabil în soluţionarea contestaţiei în anulare, eventualul examen de neconstituţionalitate neavând influenţă asupra litigiului generat de contestator pe terenul contestaţiei în anulare, având în vedere caracterul acestei căi de atac şi faptul că, în etapa soluţionării contestaţiei în anulare, nu se antamează în principiu aspecte de drept material, ci doar aspecte de ordin procedural legate nemijlocit de dispoziţiile legale ce consacră motivele contestaţiei în anulare.

3. Recursul exercitat în cauză şi apărările intimaţilor-pârâţi

Împotriva soluţiei instanţei de fond de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată la termenul din 12 iunie 2014, contestatorul A. a formulat recurs.

A apreciat că respingerea neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la art. 49 alin. (121) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal încalcă art. 21 alin. (1) din Constituţie.

În susţinere, recurentul a invocat aspecte privind lipsa normelor metodologice care, în opinia sa, creează posibilitatea autorităţilor financiare de a stabili norme de venit pentru persoane fizice nejustificat de mari, solicitând optimizarea reglementărilor fiscale pentru persoanele fizice autorizate similare cu cele pentru microîntreprinderi, având în vedere condiţiile identice de desfăşurare a activităţii de taximetrie.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

1. Înalta Curte, examinând încheierea recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu susţinerile recurentului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

În primul rând, instanţa de control judiciar constată că susţinerile recurentului privesc aspecte legate de dezlegarea pe fond a litigiului, de aplicarea dispoziţiilor legale privind impozitul pe venitul persoanelor fizice autorizate, şi nicidecum soluţia instanţei dată asupra sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Analizând cauza sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă hotărârea instanţei de fond de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 49 şi art. 112 din C. fisc. .

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

"Art. 29 - (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale (...)."

Din analiza acestui text legal, rezultă că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe imperative:

- să fie o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă.

- legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să fie în vigoare.

- legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

- legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Dispoziţiile contestate în speţă, sub aspectul constituţionalităţii, sunt art. 49 şi art. 112 din C. fisc. .

Înalta Curte constată că art. 112 din C. fisc. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nefiind, deci, îndeplinită condiţia prevăzută de lege, ca dispoziţia criticată să fie în vigoare.

În ceea ce priveşte art. 49 din C. fisc. , în mod corect a reţinut prima instanţă că acesta nu poate fi reţinut ca fiind aplicabil în soluţionarea contestaţiei în anulare formulate în cauză. Prin urmare, nu există o legătură indisolubilă între necesitatea controlului de constituţionalitate, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, şi soluţionarea cauzei în faza procesuală a contestaţiei în anulare, nefiind, astfel, îndeplinită condiţia privind interesul procesual, ce presupune ca partea să probeze influenţa hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor contestate sub aspectul constituţionalităţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a încheierii atacate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii de şedinţă din 12 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL