Restitution of public transport subsidies and admissibility of counterclaim based on distinct legal relationships

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, la data de 22 mai 2014, sub nr. x/99/2014, reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă de Transport Public Local Iaşi şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi, obligarea acestora la restituirea sumei de 2.276.200 RON reprezentând subvenţii aferente perioadei octombrie 2008 - octombrie 2013 şi dobânda legală începând cu data plăţii şi până la data restituirii sumei.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 13 noiembrie 2014, secţia I civilă din cadrul Tribunalului Iaşi a constatat că este necompetentă material să soluţioneze litigiul dedus judecăţii şi a transpus cauza secţiei a II-a civilă a Tribunalului Iaşi, spre competentă soluţionare, conform art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/99/2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 2560/2014 pronunţată la data de 16 decembrie 2014 Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Iaşi, invocată de pârâta Casa Teritorială de Pensii Iaşi, prin întâmpinare, declinând competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2.276.200 RON reprezentând subvenţii aferente perioadei octombrie 2008 - octombrie 2013 şi a capetelor de cerere accesorii, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, la data de 17.03.2015, sub nr. de dosar x/2015.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 89/2015 din data de 18 mai 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Teritorială de Pensii Iaşi şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar, în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport Public Local Iaşi, ca inadmisibilă, respingând şi cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Local Iaşi.

2. Recursurile

Împotriva sentinţei anterior menţionate, au declarat recurs reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar şi pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi prin administrator special A. şi prin administrator judiciar B. SPRL - Filiala Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate.

2.1. Cererea de recurs formulată de reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar

2.1.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Recurentul a arătat că hotărârea recurată este nelegală, întrucât, pe de o parte cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Teritoriale de Pensii Iaşi, se arată că acţiunea dedusă judecăţii este fundamentată pe Decizia nr. 60/2013 a Curţii de Conturi a României, pe dispoziţiile Decretului-Lege nr. 118/1990 şi ale O.G. nr. 105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000. Potrivit acestui act administrativ cu forţă probantă a unui înscris autentic, necontestat de niciuna din părţi şi cu privire la care nu s-a făcut dovada contrară, subvenţiile acordate R.A.T.P. Iaşi din bugetul local al Municipiului Iaşi trebuiau acoperite de la bugetul de stat prin Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.

În ceea ce priveşte respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în contradictoriu cu R.A.T.P. IAŞI, se arată că R.A.T.P. nu avea dreptul, iar Municipiul Iaşi nu avea obligaţia corelativă de a face plata sumelor reprezentând subvenţii pentru această categorie de persoane, în considerarea faptului că plăţile au fost efectuate de către Municipiul Iaşi din eroare, fără a exista o obligaţie legală sau convenţională sunt supuse restituirii, s-a solicitat restituirea sumei. Aşadar, Municipiul Iaşi nu a invocat în susţinerea cererii de chemare în judecată - contractul de concesiune nr. 48018/2005 astfel cum în mod nelegal a considerat judecătorul fondului ci, Decizia nr. 60/2013 a Curţii de Conturi a României. Prevederile contractului de concesiune nr. 48018/2005 şi a HCL nr. 201/2004 au fost invocate de către R.A.T.P. Iaşi în fundamentarea cererii reconvenţionale privind obligarea Municipiului Iaşi la plata sumei de 259.800 RON reprezentând subvenţii acordate în perioada august - decembrie 2013 pentru facilităţi acordate la transportul urban local beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990 şi a dobânzii legale aferente.

Cu privire la această cerere reconvenţională (respinsă prin aceeaşi hotărâre, fără ca instanţa să arate în concret care sunt considerentele pentru care a hotărât astfel), Municipiul Iaşi a formulat întâmpinare prin care a invocat ca apărare de fond nulitatea clauzelor contractuale, solicitând instanţei să înlăture fundamentul ce contravine prevederilor legale aplicabile în materie. Deşi hotărârea primei instanţe nu arată motivele pentru care respinge cererea reconvenţională, se prezumă până la proba contrară faptul că au fost avute în vedere şi luate în considerare apărările formulate prin întâmpinare de către Municipiul Iaşi. Aşadar, se observă faptul că prima instanţă respinge acţiunea Municipiului ca fiind inadmisibilă în considerarea existenţei raportului juridic contractual, însă respinge şi cererea reconvenţională fundamentată pe acelaşi raport juridic contractual întrucât contravine dispoziţiilor legale pe care se fundamentează cererea principală. Astfel, hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea disp. art. 1341 şi următoarele din noul C. civ. şi ale art. 1635 şi următoarele din acelaşi act normativ.

În drept, au fost invocate disp. art. 488 (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recursul a fost scutit de plata taxei judiciare de timbru.

În temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza II din C. proc. civ., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

2.1.2. Întâmpinările

2.1.2.1. Intimata-pârâtă Casa Teritorială de Pensii Iaşi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că, pentru suportarea gratuităţilor pe transportul local, trebuie respectată şi urmată o procedură obligatorie prevăzută de lege, deoarece cheltuielile bugetare pe care le poate angaja casa de pensii se fac numai conform art. 22 din Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice, ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor public respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale. Casa Teritorială de Pensii Iaşi nu a primit nicio plată de la Primăria Iaşi.

Nici prevederile art. 1635 din C. civ. nu se pot aplica în relaţia dintre Primăria Iaşi şi Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, întrucât primul act primit de la primărie în legătură cu această situaţie a fost Adresa nr. 667749/17.07.2013 prin care Primăria Iaşi a solicitat să comunice care au fost cauzele care i-au împiedicat să solicite R.A.T.P. Iaşi încheierea convenţiilor pentru acordarea de facilităţi.

Or, această primă adresă primită de la primărie este emisă după Procesul-Verbal de constatare nr. 62899/1751/05.07.2013 a Curţii de Conturi, conform căruia, subvenţiile plătite R.A.T.P. Iaşi, de către Primăria Iaşi trebuiau acoperite de la bugetul de stat prin Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488, 496 şi 497 din C. proc. civ., art. 205 - 208 şi 245 - 248 din C. proc. civ.

În temeiul art. 411 alin. (2) din C. proc. civ., s-a solicitat soluţionarea cauzei în lipsa sa.

2.1.2.2. Recurenta R.A.T.P. Iaşi a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs şi excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cu privire la excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs, s-a arătat că se impune verificarea aspectului dacă cererea de recurs formulată de către recurenta-reclamantă Municipiul Iaşi nu a fost depusă peste termenul de 15 zile prev. de art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Teritoriale de Pensii Iaşi, s-a arătat că, în opinia sa, prin art. 10 alin. (2) din Decretul-Lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit alternativ instituţia căreia ii revine sarcina plăţii, neexistând niciun motiv care să o îndreptăţească pe intimata-pârâtă să invoce excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor care îi incumbau.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contradictoriu cu R.A.T.P. Iaşi, s-a arătat că în mod legal a fost admisă de către instanţa de fond, cât timp motivarea în drept invocată prin acţiune se referă la plata nedatorată ca izvor al obligaţiei, or în prezenta speţă este vorba despre o obligaţie izvorâtă din contractul de concesiune a transportului public local de călători şi de exploatare a mijloacelor de transport şi a infrastructurii aferente nr. 48018/30.06.2005, iar recurenta-reclamantă nu a înţeles să învestească însă instanţa de judecată cu o acţiune izvorâtă din contract.

Intimata a mai invocat şi lipsa plângerii prealabile obligatorii în cauzele de contencios administrativ [conform art. 7 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 554/2004], astfel că în mod legal prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea principală promovată de către recurenta-reclamantă.

În cazul reţinerii spre rejudecare a cauzei, s-a solicitat respingerea acţiunii în contradictoriu cu intimata-recurenta ca prematură sau prescrisă pentru perioada octombrie 2008 - 22 mai 2011, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Cât timp recurenta-reclamantă nu a realizat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se impune respingerea acţiunii principale ca prematur formulate. În ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune aferent subvenţiilor şi dobânzii legale privind plăţile aferente perioadei octombrie 2008 - 22 mai 2011, izvorul obligaţiilor solicitate constau în serviciul prestat de către intimata-recurentă R.A.T.P. la solicitarea şi procedura stabilită exclusiv de către recurenta-reclamantă. În aceste condiţii, plata serviciului prestat nu poate fi interpretată ca având natura subvenţiilor, fie că ele reprezintă diferenţă de tarif sau cheltuială materială. În aceste condiţii, fără echivoc, eventualul drept material la acţiune al recurentei-reclamante se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat de la fiecare plată. Întrucât data intentării acţiunii este 22 mai 2014, termenul de prescripţie a curs cu privire la unele dintre pretenţiile recurentei-reclamante. Pe fondul cauzei, s-a arătat că cererea de recurs este neîntemeiată.

2.1.3. Răspunsul la întâmpinări

Recurentul Municipiul Iaşi prin Primar nu a formulat răspuns la întâmpinări, deşi acestea i-au fost legal comunicate.

2.2. Cererea de recurs formulată de pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, modificarea în parte a sentinţei atacate, prin admiterea cererii reconvenţionale formulate de către R.A.T.P. Iaşi şi prin obligarea intimatelor în solidar sau doar a uneia dintre ele la plata cheltuielilor de judecată; dacă se va considera că se impune trimiterea cauzei instanţei de fond pentru rejudecare, se solicită efectuarea acestei trimiteri, cu obligarea intimatelor sau a uneia dintre intimate la plata cheltuielilor de judecată.

2.2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În fapt, între reclamantă şi pârâtă R.A.T.P. s-a derulat contractul de concesiune a transportului public local de călători şi de exploatare a mijloacelor de transport şi a infrastructurii aferente nr. 48018/30.06.2005, unitatea administrativ-teritorială având calitatea de concedent, iar pârâta - de concesionar, în calitate de operator de transport pe raza Municipiului Iaşi. Printre obligaţiile încredinţate prin acest contract, completat cu hotărâri de Consiliu Local se regăseşte şi aceea de a transporta gratuit beneficiarii Decretului-Lege nr. 118/1990, urmând ca unitatea administrativ-teritorială contractantă să achite contravaloarea serviciului.

Se arată că, aşa cum reiese din H.C.L. nr. 201/2004, eliberarea legitimaţiilor gratuite şi stabilirea dreptului de a beneficia de gratuitate pe transportul în comun, pe raza Municipiului Iaşi, s-a realizat exclusiv de către Primăria Iaşi prin personalul Serviciului Ajutor Social, Gratuităţi, Facilităţi (din cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară), după verificarea actelor depuse în sprijinul acestui drept. Practic, dacă reclamanta nu ar fi dispus nominal care sunt persoanele ce pot beneficia de facilităţi la serviciul de transport public local, pârâta-reclamantă le-ar fi perceput tariful normal practicat.

În ceea ce priveşte decontarea transportului urban gratuit [acordat conform art. 8 alin. (2) lit. b), potrivit art. 10 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990], prevederile art. 1 - 9 se aplică, după caz, de către de către direcţiile de muncă şi protecţie socială sau de către consiliile locale. Dispoziţiile art. 12 vizează exclusiv stabilirea calităţii de persoană persecutată politic de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, precum şi plata altor drepturi cum ar fi cele vizând vechimea în muncă sau al imposibilităţii exercitării profesiei sau al ocupaţiei. Nu există însă niciun temei legal pentru a se interpreta că plata tuturor drepturilor trebuia realizată de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi. Legiuitorul a înţeles să stabilească la art. 10 alin. (2) entităţile cărora le revine acordarea şi plata drepturilor de la art. 2 - 8, lăsând ca în ceea ce priveşte celelalte drepturi (altele decât acelea aferente serviciilor de transport) să rămână în sarcina exclusivă a direcţiilor de muncă şi protecţie socială. Un astfel de demers logic rezultă şi din legislaţia aplicabilă transportului public local, chiar reclamanta-pârâtă a recunoscut că îi revine sarcina achitării serviciului de transport prestat în favoarea beneficiarilor indicaţi de municipiu şi la preţul stabilit contractual cu reclamanta, conform Obiecţiunilor nr. 67578/19.07.2013, pe care reclamanta le-a formulat la Procesul-verbal al Curţii de Conturi din 05.07.2013.

Recurenta consideră că hotărârea recurată este lipsită de suport legal, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Teritoriale de Pensii Iaşi, în mod greşit a fost admisă, motivat de faptul ca prin art. 10 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 legiuitorul a stabilit alternativ instituţia căreia ii revine sarcina plăţii. Astfel, «prevederile art. 1 - 9 se aplică, după caz, de către (...) de către direcţiile de muncă şi protecţie socială sau de către consiliile locale», neexistând niciun motiv care să îndreptăţească pârâta de rang II să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor care îi incumbau.

Referitor la cererea reconvenţională, se arată că modificarea Contractului de concesiune nr. 48018/2005 prin eliminarea decontării serviciilor care fac obiectul prezentei acţiuni a survenit la data de 17.12.2013, prin actul adiţional nr. 2, iar în conţinutul acestui act adiţional nu se regăseşte la Anexa 6 şi categoria beneficiarilor în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.

În aceste condiţii, biletele anterior-eliberate de către reclamantă erau vizate trimestrial şi valabile până la data de 21.12.2013; reclamanta nu a retras dreptul de a circula al posesorilor biletelor; modificarea contractului prin actul adiţional nr. 2 s-a realizat la data de 17.12.2013 şi a vizat doar legitimaţiile de călătorie şi/sau biletele care urmau sa fie eliberate începând cu data semnării acordului părţilor; beneficiarii Decretului-lege nr. 118/1990 erau pensionari cu vârsta de peste 65 de ani, care aveau oricum dreptul de a circula gratuit şi doar în temeiul art. 7 din H.C.L. nr. 201/2004; încadrarea solicitanţilor însă într-o categorie sau alta a reprezentat exclusiv atributul reclamantei prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi.

Singura motivare a instanţei de fond privind respingerea cererii reconvenţionale, a fost aceea potrivit căreia cererea reconvenţională urmează a fi respinsă "neîntrunind exigenţele impuse prin art. 209 C. proc. civ.".

Se arată că instanţa de fond nu a stabilit care "exigenţe" nu au fost respectate; toate prevederile art. 209 C. proc. civ. au fost respectate; pârâta-reclamantă era îndreptăţită să formuleze cerere reconvenţională întrucât avea în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau care ar putea fi eventual considerate ca strâns legate de aceasta; instanţa de fond nu a dispus nici completarea cererii şi nici nu a anulat-o, dovadă a faptului că toate exigenţele legale pentru redactarea şi formularea cererii reconvenţionale au fost respectate; în mod corect, pentru a se asigura judecarea unitară a procesului, nu s-a dispus nici disjungerea cererii reconvenţionale.

În concluzie, recurenta a arătat că se impune judecarea cererii reconvenţionale şi reţinerea faptului că reclamanta-pârâtă a fost aceea care s-a angajat exclusiv să suporte anumite cheltuieli privind decontarea transportului public local. Recurenta a arătat că nu a dispus efectuarea unor cheltuieli din bugetul reclamantei, ci doar şi-a onorat în mod corect obligaţiile contractuale; stabilirea numărului beneficiarilor şi desemnarea nominală a acestora au fost realizate exclusiv de către reclamantă, care a comunicat datele de identificare ale persoanelor pe care trebuia să le transporte.

În acest context, ţinând cont de faptul că reclamanta-pârâtă nu a achitat obligaţiile aferente prestării serviciilor de transport ale beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990, din perioada august - decembrie 2013, se solicită obligarea reclamantei-pârâte sau, în solidar cu pârâta de ordin II, la: a) plata către recurenta-pârâtă-reclamantă a sumei de 259.800 RON, reprezentând contravaloarea dreptului de a circula gratuit cu mijloacele de transport pe care le utilizează, acordat de către reclamant, în perioada august - decembrie 2013, beneficiarilor Decretului-Lege nr. 118/1990, cu modificările şi completările ulterioare; b) plata către recurenta-pârâtă-reclamantă a dobânzii legale începând cu data scadenţei fiecărei obligaţii de plată şi până la data achitării efective; c) plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi cheltuieli de deplasare - dacă va fi cazul.

În drept, au fost invocate prevederile art. 10 alin. (2) teza a 2-a coroborat cu art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În caz de neprezentare, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în temeiul art. 223 alin. (3) coroborat cu art. 242 alin. (2) şi cu art. 411 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din Noul C. proc. civ.

În temeiul art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cererea de recurs a fost scutită de taxa de timbru.

2.2.2. Întâmpinările

2.2.2.1. Reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cererea reconvenţională a fost respinsă în mod legal şi temeinic. Potrivit Deciziei nr. 60/2013 emisă de către Curtea de Conturi a României, subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de tarif pentru gratuităţile acordate la transportul urban persoanelor beneficiare ale drepturilor prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990 republicat şi O.G. nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000 trebuiau acordate de la bugetul de stat prin Casa Judeţeană de Pensii Iaşi şi nu de la bugetul local al Municipiului Iaşi. Recurenta intimată nu a combătut această dovadă cu niciun mijloc de probă. Prevederile contractului de concesiune nr. 48018/2005 şi a HCL nr. 201/2004 invocate de către R.A.T.P. Iaşi în fundamentarea cererii reconvenţionale nu pot fi luate în considerare, câtă vreme Municipiul Iaşi a invocat prin întâmpinare ca apărare de fond nulitatea clauzelor contractuale solicitând instanţei să înlăture fundamentul ce contravine prevederilor legale aplicabile în materie respectiv: "Stabilirea şi plata acestor drepturi se fac de către direcţiile de muncă şi protecţie socială, cu consultarea, după caz, a filialelor judeţene ale Asociaţiei C." [art. 12 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990]; "stabilirea şi plata drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă se fac de direcţia generală de muncă şi protecţie socială teritorială" [art. 7 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, O.G. nr. 105/1999].

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Teritoriale de Pensii Iaşi, se arată că în mod nelegal prima instanţă a hotărât câtă vreme potrivit dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Decizia nr. 60/2013 a Curţii de Conturi a României fundamentată pe dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990 şi O.G. nr. 105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000 potrivit cărora "stabilirea şi plata drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă se fac de direcţia generală de muncă şi protecţie socială teritorială", a determinat intentarea acţiunii judiciare. Potrivit acestui act administrativ cu forţă probantă a unui înscris autentic, necontestat de niciuna din părţi, cu privire la care nu s-a făcut dovada contrară, subvenţiile acordate R.A.T.P. Iaşi din bugetul local al Municipiului Iaşi trebuiau acoperite de la bugetul de stat prin Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.

În drept, au fost invocate Decretul Lege nr. 118/1990 republicat, O.G. nr. 105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, art. 36 C. proc. civ.

2.2.2.2. Intimata-pârâtă Casa Teritorială de Pensii Iaşi a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că simplul fapt că persoanele care au beneficiat de transport public gratuit se află în evidenţa casei de pensii pentru plata unor drepturi prevăzute de lege, nu presupune că intimata are şi obligaţia de a restitui, din bugetul de stat, Primăriei Iaşi sumele plătite către R.A.T.P. Iaşi.

Intimata a subliniat corectitudinea considerentelor sentinţei recurate, prin care s-a stabilit că intimata nu are calitate procesuală pasivă în cauză, reţinând că pârâta Casa Teritorială de Pensii Iaşi este străină de raporturile juridice între reclamant şi pârâta R.A.T.P. Iaşi. Plăţile au fost efectuate de către Consiliul Local Iaşi către R.A.T.P., iar faptul că R.A.T.P. nu a demarat procedura de decontare a serviciilor de transport cu titlu gratuit beneficiarilor de legi speciale şi nu a solicitat achitarea facturilor Casei de Pensii, nu poate fi imputat acesteia din urmă şi nu îi conturează în nici un mod calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488, 496 şi 497 din C. proc. civ., art. 205 - 208 şi 245 - 248 din C. proc. civ.

În temeiul art. 411 alin. (2) din C. proc. civ., s-a solicitat soluţionarea cauzei în lipsa sa.

2.2.3. Răspunsul la întâmpinări

Recurenta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi (R.A.T.P.) a formulat răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

Cu privire la întâmpinarea formulată de către intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi, s-a arătat că intimata-pârâtă susţine integral temeinicia cererii ei de recurs privind necesitatea admiterii cererii reconvenţionale pe care a depus-o în cadrul dosarului de fond, dar la finalul argumentaţiei solicită în mod contradictoriu respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la întâmpinarea formulată de către Municipiul Iaşi, s-a arătat că singura apărare a recurentei-intimate Municipiul Iaşi rezidă în solicitarea acesteia privind faptul că prevederile contractului de concesiune nr. 48018/2005 şi a HCL nr. 201/2004 invocate de către R.A.T.P. Iaşi în fundamentarea cererii reconvenţionale nu pot fi luate în considerare. Din cuprinsul întâmpinării lipseşte temeiul de drept privind constatarea nulităţii clauzelor contractuale.

3. Procedura de soluţionare a recursului

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 mai 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Recurenta R.A.T.P. Iaşi a depus un punct de vedere la raport, prin care a arătat că achiesează la opinia exprimată prin acest raport asupra admisibilităţii recursului său.

De asemenea, SC B. SPRL Filiala Iaşi a formulat un punct de vedere, prin care a arătat că în calitate de administrator judiciar al R.A.T.P. Iaşi îşi însuşeşte recursul promovat de aceasta şi excepţia tardivităţii invocată prin întâmpinare.

Intimata-pârâtă Casa Teritorială de Pensii Iaşi a formulat un punct de vedere faţă de raport, prin care a arătat că recursul formulat de reclamantul Municipiul Iaşi este tardiv formulat, iar recursul formulat de pârâta R.A.T.P. Iaşi este nefondat.

Recurentul Municipiul Iaşi prin Primar a formulat un punct de vedere la raport, prin care a arătat că sentinţa recurată i-a fost comunicată prin poştă la data de 1.07.2015, conform ştampilei aplicate pe comunicarea înregistrată la registratura sa sub nr. 60263, iar termenul de recurs s-a împlinit la data de 17.07.2015, recursul fiind depus prin poştă la 14.07.2015.

Prin încheierea din 20 septembrie 2017, completul de filtru a prorogat discutarea excepţiei tardivităţii recursului promovat de reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar pentru judecata în şedinţă publică şi a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată de recurentul R.A.T.P. Iaşi îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru soluţionarea recursului conform art. 493 alin. (5) sau 6 din C. proc. civ. pe cale de consecinţă, a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

3.2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

3.2.1. În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar

Înalta Curte constată caracterul fondat al excepţiei tardivităţii acestui recurs, excepţie invocată de recurenta R.A.T.P. Iaşi prin întâmpinare.

Astfel, conform prev. art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Sentinţa recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 24 iunie 2015, conform dovezii de comunicare aflate la fila 41 din dosarul de fond, aspect reţinut de altfel şi prin raportul comunicat părţilor în procedura de filtrare a recursurilor. Dovada de comunicare a sentinţei a fost semnată de funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, individualizată cu nume şi prenume în cuprinsul acestui înscris.

Recursul a fost declarat de reclamant la data de 14 iulie 2015 (data poştei), astfel că în mod evident, termenul de 15 zile, care se împlinea la data de 10 iulie 2015, a fost depăşit.

Nu pot fi reţinute apărările recurentului, în sensul că sentinţa recurată i-a fost comunicată prin poştă la data de 1.07.2015, conform ştampilei aplicate pe comunicarea înregistrată la registratura sa sub nr. 60263 depusă în faza procesuală a recursului, deoarece acest înscris reprezintă doar dovada datei la care a fost înregistrată în evidenţele proprii ale instituţiei dovada de comunicare a sentinţei; din punct de vedere al îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor de procedură, ceea ce constituie dovada datei certe a acestei comunicări este numai procesul-verbal de efectuare a procedurii de comunicare, aflat la fila 41 din dosarul de fond, faţă de prev. art. 165 pct. 1 din C. proc. civ. acest proces-verbal este un înscris oficial ce face dovada până la înscrierea în fals cu privire la menţiunile efectuate cu simţurile proprii de către agentul care a comunicat hotărârea [art. 164 alin. (4) din C. proc. civ.], o astfel de menţiune fiind şi aceea a datei îndeplinirii procedurii.

Astfel, fiind depăşit termenul de decădere de formulare a recursului, Înalta Curte va respinge acest recurs ca tardiv formulat.

3.2.2. În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi

3.2.2.1. Un prim motiv de recurs invocat de pârâta-reclamantă R.A.T.P. Iaşi priveşte greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Teritoriale de Pensii Iaşi de către prima instanţă.

Înalta Curte constată că această excepţie a avut în vedere acţiunea principală, ce fusese formulată de reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar în contradictoriu cu pârâţii Casa Teritorială de Pensii Iaşi şi Regia Autonomă de Transport Public Iaşi; aşa cum reiese din cuprinsul cererii reconvenţionale aflate la dosar fond şi aşa cum a statuat şi recurenta-pârâtă la interpelarea instanţei, cererea reconvenţională a fost formulată exclusiv în raport de reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar, iar nu şi în raport de pârâta Casa Teritorială de Pensii Iaşi.

Or, recurenta-pârâtă nu justifică interesul procesual al criticării soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la un pârât din acţiunea principală, în condiţiile în care aceasta nu a formulat la rândul său pretenţii faţă de acest pârât şi în condiţiile, suplimentar, în care recursul reclamantului este tardiv formulat.

Astfel, acest motiv de recurs nu va fi analizat pe fond, faţă de reţinerea lipsei de folos practic pentru recurentă în criticarea soluţiei date de prima instanţă excepţiei menţionate mai sus.

3.2.2.2. În ceea ce priveşte criticarea soluţiei date cererii reconvenţionale, se invocă mai întâi faptul că singura motivare a instanţei de fond privind respingerea cererii reconvenţionale, a fost aceea potrivit căreia cererea reconvenţională urmează a fi respinsă "neîntrunind exigenţele impuse prin art. 209 C. proc. civ.".

Această critică ar indica motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., neinvocat expres de recurentă, dar posibil a fi reţinut de instanţă conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în cond. art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ. Astfel, împrejurarea că motivarea soluţiei date cererii reconvenţionale constă doar în reţinerea ideii că aceasta nu întrunea exigentele impuse prin art. 209 C. proc. civ. nu este de natură să ducă la concluzia nemotivării, cât timp aspectul reţinut era esenţial din punct de vedere al judecării cererii reconvenţionale şi se indică temeiul de drept al judecăţii efectuate.

Împrejurarea că instanţa nu ar fi realizat o analiză mai aprofundată sau detaliată nu duce în cauza de faţă la concluzia nemotivării, cât timp instanţa este obligată să analizeze argumentele esenţiale, de natură să tranşeze soluţia în cauză.

În subsidiar, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare următor din cuprinsul recursului. Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

În cadrul criticilor ce pot fi încadrate în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de fond nu a stabilit care exigente nu au fost respectate şi că toate prevederile art. 209 C. proc. civ. au fost respectate.

Conform prev. art. 209 din C. proc. civ.:

"(1) Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvenţională.

(2) În cazul în care pretenţiile formulate prin cerere reconvenţională privesc şi alte persoane decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecată ca pârâţi.

(3) Cererea trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.

(4) Cererea reconvenţională se depune, sub sancţiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.

(5) Cererea reconvenţională se comunică reclamantului şi, după caz, persoanelor prevăzute la alin. (2) pentru a formula întâmpinare. Dispoziţiile art. 201 se aplică în mod corespunzător.

(6) Când reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională se va depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviinţa pârâtului în acest scop, dispoziţiile alin. (5) fiind aplicabile.

(7) Reclamantul nu poate formula cerere reconvenţională la cererea reconvenţională a pârâtului iniţial."

Înalta Curte reţine că singurele exigenţe de la art. 209 din C. proc. civ. care puteau duce la respingerea de plano a cererii reconvenţionale (similar unei respingeri ca inadmisibilă pentru un fine de neprimire procedural) erau cele de la alineatul 1 al acestui articol; cele de la alineatul 3 puteau duce la anularea cererii reconvenţionale în procedura de regularizare, iar nu la inadmisibilitatea acesteia, iar cele de la alineatul 4 duceau la tardivitatea acesteia; nici necesitatea disjungerii nu putea duce la inadmisibilitate, sancţiunile procedurale fiind distincte.

Astfel, este evident că ceea ce a avut în vedere judecătorul fondului erau exigenţele de la art. 209 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv condiţia ca pârâtul să aibă faţă de reclamant pretenţii derivând din acelaşi raport juridic dedus judecăţii de către reclamant sau strâns legate de cererea reclamantului.

Or, se constată că ceea ce a dedus judecăţii reclamantul prin cererea principală au fost pretenţii reprezentând restituirea unor subvenţii aferente perioadei octombrie 2008 - octombrie 2013, cu dobânda legală, ca urmare a celor stabilite prin Decizia nr. 60/2013 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Iaşi, acţiune întemeiată pe faptul juridic licit al restituirii plăţii nedatorate conform C. civ.

Prin cererea reconvenţională, pârâta-reclamantă Regia Autonomă de Transport Public a solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 259.800 RON reprezentând dreptul de a circula gratuit cu mijloacele de transport, acordat de reclamant, în perioada august - decembrie 2013, beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990, a dobânzii legale şi a cheltuielilor de judecată, pretenţii întemeiate pe contractul de concesiune nr. 48018/2005 încheiat între părţi în forma sa anterioară actului adiţional nr. 2 din 17.12.2013.

Or, este evident că nu se poate reţine faptul că pretenţiile din cele două cereri îşi aveau izvorul în acelaşi raport juridic (fapt juridic licit, pe de o parte; contractul părţilor, pe de altă parte). De asemenea, nu se poate reţine nici existenţa unei strânse legături între cererea reconvenţională şi cererea principală, cele două cereri neavând aspecte de drept sau de fapt care să se întrepătrundă şi să determine o imperioasă judecare împreună.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut de prima instanţă faptul că nu erau respectate exigenţele de la art. 209 din C. proc. civ., nefiind întrunită condiţia ca între pretenţiile deduse judecăţii prin cererea reconvenţională şi cele deduse judecăţii prin cererea principală să existe o strânsă legătură.

Motivele de recurs ce se referă la fondul cererii reconvenţionale nu vor mai fi analizate de instanţa de recurs, cât timp judecata de primă instanţă nu a analizat fondul acesteia, reţinând finele de neprimire anterior menţionat.

3.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Ca urmare, în temeiul art. 497 raportat la art. 485 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Iaşi prin Primar, ca tardiv formulat.

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Iaşi prin Primar împotriva Sentinţei nr. 89 din 18 mai 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2015, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Iaşi prin administrator special A. şi prin administrator judiciar B. SPRL - Filiala Iaşi împotriva Sentinţei nr. 89 din 18 mai 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - GV