Competence of the Ministry to formally recognize university diplomas and statutory presumption of legality of degrees issued by accredited institutions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Procedura în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 6.12.2012, sub nr. x/2/2012, reclamantele A., B. şi C., au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând obligarea pârâtului prin Ministru la recunoaşterea diplomei de licenţă nr. x/7.04.2008 pe numele reclamantei A.; diplomei de licenţă nr. x/7.04.2008 pe numele reclamantei B.; a certificatului de acordare a Definitivării în Învăţământ, seria x nr. x, înregistrat sub nr. x/22.02.2011, pe numele reclamantei B.; a certificatului de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului didactic, seria x nr. x, înregistrat sub nr. x/25.06.2008, pe numele reclamantei B., precum şi a diplomei de licenţă nr. x/14.09.2009 pe numele reclamantei C.; obligarea paraţilor potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat, taxa de timbru, timbru judiciar).

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.02.2013, pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, solicitând admiterea excepţiei invocate. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.

Prin cererea completatoare a acţiunii, reclamantele au solicitat instanţei de judecată admiterea cererii aşa cum a fost formulată şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie obligat pârâtul la recunoaşterea actelor de studiu menţionate în cererea introductivă pe numele reclamantelor şi obligarea acestuia la admiterea dosarelor de înscriere ale reclamantelor în susţinerea examenului de titularizare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1.211 din 3 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea completată formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ca neîntemeiată.

PENTru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că diplomele de licenţă sunt recunoscute de drept dacă îndeplinesc condiţiile legale, astfel cum rezultă din coroborarea art. 6 alin. (1) şi art. 115 din Legea nr. 1/2011, iar uneia dintre reclamante i s-a acordat - ulterior obţinerii diplomei de licenţă - şi definitivatul în învăţământ, ceea ce constituie o recunoaştere a diplomei de licenţă de către pârât.

În plus, potrivit art. 253 şi art. 254 ale Legii nr. 1/2011, pârâtul MECTS are doar atribuţia elaborării metodologiei-cadru pentru ocuparea posturilor didactice pentru concurs, în timp ce primirea dosarelor de înscriere, admiterea la concurs şi angajările pe post se hotărăsc la nivelul unităţii de învăţământ.

Faţă de aceste împrejurări de fapt şi de drept, Curtea a respins acţiunea completată ca neîntemeiată în raport cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamantele A., B. şi C. au declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentele consideră că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, judecătorul fondului făcând o interpretare eronată a înscrisurilor de la dosarul cauzei. Din răspunsul primit la plângerea prealabilă înaintată, prin care se solicită intimatului recunoaşterea diplomei de licenţă, se vede clar că intimatul nu recunoaşte aceasta diplomă.

Mai reţine instanţa de fond că pârâtul a susţinut că ministerul nu are atribuţia de a recunoaşte/declara legalitatea/nelegalitatea unei diplome de absolvire, lucru neadevărat, pârâta susţinând din contră, faptul că "organizarea şi desfăşurarea de programe de studii universitare care nu funcţionează legal se sancţionează cu nerecunoaşterea studiilor pentru beneficiari".

În mod eronat, instanţa investită să judece această acţiune a respins-o ca neîntemeiată şi nu a dat curs aplicării principiului disponibilităţii, principiu a cărui aplicare este obligatorie, pentru egalitatea şi corectitudinea procesului civil.

În baza acestui principiu, instanţa trebuia să reţină faptul că în speţă este aplicabilă "teoria validităţii aparenţei în drept". În virtutea acestui principiu, instanţa ar fi trebui să reţină faptul că există o aparenţă în drept care deja a produs efecte juridice, şi anume că există nişte acte juridice care se bucură de o prezumţie de legalitate, nefiind contestate încă şi a căror validitate reiese tocmai din faptul că acestea au fost încheiate cu bună-credinţă şi cu o prudenţă sporită.

Având în vedere cele de mai sus, se solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, şi, pe cale de consecinţă obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la recunoaşterea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurente, precum şi de reglementările legale incidente inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Considerentele sentinţei aflate în control judiciar demonstrează că au fost respectate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind arătate raţiunile care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţii.

Nu poate trece neobservat faptul că în cuprinsul cererii de recurs nu se combat argumentele instanţei, susţinerile detaliate fiind neconsistente şi neputând fi circumscrise niciunuia din motivele de recurs invocate - art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Nici din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., care permit instanţei de recurs să examineze cauza sub toate aspectele, sentinţa recurată nu este susceptibilă de a fi reformată în sensul solicitat.

Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, cele trei reclamante sunt absolvente ale unor facultăţi din cadrul Universităţii "D.", posesoare ale diplomelor de licenţă eliberate de această universitate în perioada 2007 - 2008, reclamanta B. deţinând şi Certificat de acordare a definitivării în învăţământ nr. x/22.02.2011.

Prin acţiunea introductivă, reclamantele au solicitat obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la recunoaşterea diplomelor de licenţă şi a Certificatelor deţinute de reclamante, iar prin cererea completatoare depusă la 27.02.2013, au solicitat şi obligarea pârâtului M.E.C.T.S. să admită dosarele de înscriere ale reclamantelor în susţinerea examenului de titularizare.

Apreciază Înalta Curte că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, şi nici de un exces de putere din partea unei autorităţi publice, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, având în vedere normele care reglementează atribuţiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 şi H.G. nr. 536/2011, dar şi reglementările legale relevante pentru speţă - Ordinul MECTS nr. 2.284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior şi Legea învăţământului în vigoare la momentul eliberării diplomelor de licenţă ale reclamantelor.

Prin urmare, nu se poate reţine că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuţie de a emite acte prin care să recunoască diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituţiile de învăţământ superior cu aprobarea intimatului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licenţă este un document oficial şi câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Înalta Curte reţine că diplomele de licenţă obţinute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalităţi.

Prezenta cauză nu are drept obiect analizarea şi stabilirea împrejurării dacă formele de învăţământ ID ale Universităţii "D." erau/nu erau autorizate/acreditate şi constatarea nelegalităţii emiterii diplomelor de licenţă şi a suplimentelor la diplomă.

În condiţiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licenţă, protejarea acestora se poate realiza la cererea părţii vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenţia Ministerului Educaţiei Naţionale pentru "recunoaşterea diplomei de licenţă".

În acest sens jurisprudenţa Înaltei Curţi (spre exemplificare: deciziile secţiei contencios administrativ şi fiscal nr. 2.574/24 mai 2012 şi nr. 5.744/4 iunie 2013) confirmă soluţia în prezenta cauză.

PENTru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamante, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., C. şi B. împotriva Sentinţei nr. 1.211 din 3 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2015.

Procesat de ED