Compensation claim assigned to Bucharest Tribunal; restitution authority's inaction triggers territorial competence.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.09.2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Compensare Imobile, Comisia Centrală pentru Stabilire Despăgubiri şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat obligarea acestora să emită decizie pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul extravilan în suprafaţă de 0,64 ha, validat pentru acordarea de despăgubiri, precum şi obligarea pârâtei ANRP să emită titlul de plată pentru despăgubiri.

Prin încheierea din 25.09.2015 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei contencios administrativ şi fiscal şi s-a declinat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Compensare Imobile, Comisia Centrală pentru Stabilire Despăgubiri şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Dolj.

PENTru a decide astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 35 alin. (1)-(3) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

De asemenea, s-a reţinut că potrivit art. 2 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, "în cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauze privind societăţi, registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale".

Faţă de aceste considerente, instanţa a constatat că excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei contencios administrativ şi fiscal este întemeiată, dispunând declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii formulate de către reclamantul A., în favoarea secţiei I civilă a Tribunalului Dolj.

2. A doua instanţă învestită, după declinare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, sub nr. x/63/2015*.

Prin Sentinţa nr. 28/15.01.2016, Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj, secţia I civilă, invocată de instanţă din oficiu, fiind declinată competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

PENTru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a reţinut că reclamantul a învestit instanţa cu o cerere de chemare în judecată a pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.), Comisia Centrală pentru stabilire despăgubiri şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în vederea emiterii unei decizii pentru acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafaţă de 1 ha situat în Craiova, Bariera Vâlcii (Valea Şarpelui) şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Deşi legea nu defineşte sintagma "sediul entităţii", instanţa a apreciat că prin această sintagmă legea are în vedere sediul instituţiei/autorităţii care a emis decizia contestată în cauză sau care trebuie să emită decizia, respectiv sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, situat în mun. Bucureşti, Calea Floreasca, sector 1, concluzie la care se ajunge din interpretarea a textelor din cuprinsul Legii nr. 165/2013.

Astfel, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, prin "entitate învestită de lege" se înţelege şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care reprezintă astfel una dintre entităţile cu atribuţii în aplicarea Legii nr. 165/2013, alături de entităţile învestite de lege cu aplicarea legilor fondului funciar sau a Legii nr. 10/2001.

Totodată, la pct. 5 al art. 3 enunţat, se arată că, prin "decizia entităţii învestite de lege", se înţelege decizia/dispoziţia/ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzută la pct. 4, deci, inclusiv decizia emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor sau care trebuie emisă de această comisie.

Textul art. 35 alin. (1) este unul general prin faptul că face referire la art. 33 şi art. 34, rezultând că entitatea învestită de lege poate fi şi una abilitată să soluţioneze notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 sau cererile întemeiate pe legile fondului funciar.

În concluzie, faţă de argumentele prezentate, s-a apreciat că entitatea la care se referă art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care trebuie să emită decizia în cauză, respectiv Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor cu care reclamantul a şi înţeles să se judece.

Prin urmare, în temeiul art. 248 alin. (1), art. 136 alin. (1) raportat la art. 130 alin. (2) şi art. 132 alin. (3) din noul C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

3. A treia instanţă învestită, după declinare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, la data de 01 februarie 2016.

Prin Sentinţa nr. 866 din 30.06.2016, Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, la data de 01 februarie 2016 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a arătat că autoarei B. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 1 ha teren arabil în Craiova, fiind înscrisă în anexa 39 pentru acordare de despăgubiri, până la promovarea acţiunii nefiind finalizată procedura specială.

A solicitat obligarea pârâtei ANRP la emiterea titlului de plată pentru despăgubirile stabilite, în condiţiile titlului VII din Legea nr. 245/2005.

S-a reţinut că în speţă, nu s-a dedus judecăţii o contestaţie în ceea ce priveşte CNCI privind măsurile pe care aceasta este abilitată de lege să le dispună, ci obligarea ANRP la însăşi emiterea titlului de plată conform art. 41 din Legea nr. 165/2013.

Pe de altă parte, art. 35 din Legea nr. 165/2013 stabileşte şi reglementează strict situaţiile în care persoana îndreptăţită se poate adresa secţiei civile a Tribunalului, în speţă, nefiind vorba nici de o contestaţie împotriva deciziei de stabilire a măsurilor reparatorii şi nici de refuzul de a stabili aceste măsuri, ci de obligarea ANRP la emiterea titlului de plată conform art. 4 din Legea nr. 165/2013.

Ca atare, competenţa materială revine în primă instanţă Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dată fiind şi calitatea pârâtei ANRP-organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică care a şi invocat prin întâmpinare excepţia de necompetenţă materială.

Astfel, în baza art. 96 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 129, 132 C. proc. civ., a declinat competenţa materială în favoarea Curţii de Apel Craiova.

4. A patra instanţă învestită, după declinare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/54/2016.

La termenul de judecată din data de 21.09.2016, Curtea a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, excepţie pe care, analizând-o cu precădere.

Prin Sentinţa nr. 392 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, având ca obiect obligaţia de a face, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

PENTru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că, prin acţiunea formulată reclamantul a chemat în judecată Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor solicitând obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor pentru suprafaţă de 0,64 ha teren extravilan situat în Craiova, Bariera Vâlcii şi la emiterea titlului de plată pentru despăgubirile stabilite potrivit Legii nr. 247/2005.

Deşi reclamantul îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005, faţă de data sesizării instanţei de judecată - 25.09.2015, Curtea a constatat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 165/2013.

În acest sens, s-a constatat că demersul judiciar al reclamantului este determinat de refuzul pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (ce a înlocuit Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) de a emite decizia în soluţionarea dosarului de despăgubire, dosar care, potrivit celor precizate chiar de pârâtă în întâmpinarea formulată, este înregistrat la aceasta sub nr. x/FFCC şi urmează să fie soluţionat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, a termenului prevăzut de art. 34 din această lege şi a ordinii de înregistrare a dosarelor stabilită prin Decizia nr. 10299/2012 a CCSD.

Or, Curtea de apel a reţinut că potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 " deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor".

În speţă, faţă de faptul că cererea reclamantului vizează refuzul CNCI de emitere a deciziei de soluţionare a dosarului de despăgubire, devin incidente dispoziţiile alin. (2) al art. 35, citat anterior, competenţa materială de soluţionare a cauzei revenind secţiei civile a tribunalului în a cărei rază se află sediul entităţii învestite de lege.

În ce priveşte " entitatea învestită de lege", având în vedere dispoziţiile art. 3 pct. 4 lit. g) şi 5 alin. (3) din Legea 165/2013 dar şi împrejurarea că, în fapt, la această instituţie este înregistrat în vederea soluţionării dosarul de despăgubire al reclamantului nr. x/FFCC, Curtea a reţinut că această calitate îi revine Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

Faptul că reclamantul a înţeles să cheme în judecată şi instituţia publică căreia, potrivit art. 41 din Legea nr. 165/2013, îi revin atribuţii privind emiterea titlului de plată pentru dosarele aprobate de fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a legii, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, nu înlătură această concluzie având în vedere că, în speţă, nu a fost emisă o astfel de decizie, iar în această etapă instituţia căreia îi revin atribuţii legale în soluţionarea dosarului de despăgubire este Comisia Naţională de Compensare a Imobilelor.

În aceste condiţii, având în vedere că sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Curtea de apel a constatat că secţiei civile a acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

PENTru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Comisia Centrală pentru Compensare Imobile, Comisia Centrală pentru Stabilire Despăgubiri şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând instanţei obligarea acestora să emită decizie pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul extravilan în suprafaţă de 0,64 ha, validat pentru acordarea de despăgubiri, precum şi obligarea pârâtei ANRP să emită titlul de plată pentru despăgubiri.

Dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, statuează în mod expres că: deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor".

În speţa de faţă, Înalta Curte constată că cererea reclamantului vizează refuzul CNCI de emitere a deciziei de soluţionare a dosarului de despăgubire, aspect în raport de care devin incidente dispoziţiile alin. (2) al art. 35, citat anterior, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei revenind secţiei civile a tribunalului în a cărei rază se află sediul entităţii învestite de lege.

În ce priveşte calitatea procesuală a "entităţii învestită de lege", având în vedere dispoziţiile art. 3 pct. 4) lit. g) şi art. 5 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 dar şi împrejurarea că, în fapt, la această instituţie este înregistrat în vederea soluţionării dosarul de despăgubire al reclamantului nr. x/FFCC, Înalta Curte constată că această calitate îi revine Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

Faptul că reclamantul a înţeles să cheme în judecată şi instituţia publică căreia, potrivit art. 41 din Legea nr. 165/2013, îi revin atribuţii privind emiterea titlului de plată pentru dosarele aprobate de fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a legii, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, nu înlătură această concluzie având în vedere că, în speţă, nu a fost emisă o astfel de decizie, iar în această etapă instituţia căreia îi revin atribuţii legale în soluţionarea dosarului de despăgubire este Comisia Naţională de Compensare a Imobilelor, cu sediul în Bucureşti, Calea Floreasca nr. 202, sector 1.

În aceste condiţii, având în vedere că sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte constată că secţiei civile a acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

6. Soluţia Înaltei Curţi

PENTru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâţii Comisia Centrală pentru Compensarea Imobilelor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - GV