Competence for fiscal security measures disputes: value-based vs. institutional-rank jurisdictional criteria

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2016, reclamanta A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Inspecţia Fiscală, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1015/29.02.2016, precum şi anularea formelor de executare întreprinse în baza acestei decizii.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, potrivit Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1015 emisă la data de 29.02.2016 de către intimată, aceasta a instituit măsura asigurătorie asupra mai multor bunuri mobile ce s-au aflat în patrimoniul contestatoarei.

Organele de executare fiscală s-au aflat în eroare atunci când a instituit măsura de sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile, întrucât o parte dintre acestea nu se mai afla în proprietatea reclamantei.

Pe cale de consecinţă rezultă faptul că la momentul instituirii măsurilor asigurătorii faţă de reclamantă, o parte dintre bunurile vizate de această măsură nu se mai aflau în patrimoniul acesteia.

1.1. Prin Sentinţa nr. 735/20.05.2016 Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Inspecţia Fiscală în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut, în esenţă că, reclamanta a solicitat anularea în totalitate a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, cu toate că în motivele acţiunii invocă faptul că numai o parte din bunurile menţionate în actul contestat ar fi ieşit din patrimonial societăţii.

Astfel, tribunalul a considerat că suma contestată este dată de valoarea tuturor bunurilor şi valorilor indisponibilizate, evaluate provizoriu de către organul fiscal la peste 2.600.000 RON.

Având în vedere că suma contestată depăşeşte pragul de 1.000.000 RON, tribunalul a constatat că nu este competent material să soluţioneze prezenta cauză.

2. A doua instanţă învestită, după declinare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/42/2016.

La termenul de judecată din data de 6.10.2016, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., Curtea a pus în discuţia părţilor prezente competenţa sa, ocazie cu care reclamanta a invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii.

Prin Sentinţa nr. 224 din 13 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamantă şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Inspecţia Fiscală, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că, obiectul cererii introductive, aşa cum aceasta a fost precizată, îl constituie anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1015/29.02.2016, emisă de către AJFP Prahova, prin care s-au instituit sechestru asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile şi poprire asigurătorie asupra disponibilităţilor bancare ale reclamantei.

Curtea de Apel a reţinut că Tribunalul Prahova şi-a motivat hotărârea de declinare pe împrejurarea că, de principiu, "Curtea de apel judecă în fond acţiunea prin care se contestă o sumă mai mare de 1.000.000 RON şi în ipoteza în care actul care priveşte taxe, impozite şi accesorii ale acestora a fost emis de o autoritate publică locală", precum şi că "suma contestată este dată de valoarea tuturor bunurilor şi valorilor indisponibilizate (...)", care "depăşeşte pragul de 1.000.000 RON".

Or, în condiţiile în care în prezenta cauză nu se contestă nicio sumă (taxă, impozit, accesorii etc.), iar raportarea criteriului valoric la valoarea unor bunuri nu se circumscrie, de lege lata, voinţei legiuitorului, Curtea a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel".

În aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa supremă a statuat (Decizia nr. 2740/2013 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal) că "dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 RON" (actual 1.000.000 RON).

Curtea a constatat că nici în cadrul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi nici în cadrul vreunui alt act normativ legiuitorul nu a precizat expressis verbis înţelesul expresiilor "litigii privind/litigii care privesc", acesta fiind interpretat în jurisprudenţă ca fiind acela de litigii care au ca obiect taxe, impozite ...etc, respectiv litigii prin care se contestă acte administrativ fiscale prin care s-au stabilit astfel de creanţe fiscale ori cele având un obiect strâns legat de acestea, deci litigii în cadrul cărora se apreciază direct sau indirect (cum e cazul, spre exemplu, al suspendării executării actelor administrative) legalitatea şi/sau temeinicia unor astfel de obligaţii fiscale.

De asemenea, s-a reţinut că în jurisprudenţa instanţei supreme s-a statuat că în cazul contestării actelor administrativ fiscale prin care nu s-au stabilit taxe, impozite (...) etc, sau care nu privesc legalitatea ori temeinicia unei astfel de măsuri, competenţa instanţei de contencios competente să soluţioneze contestaţiile nu se determină după criteriul valoric, ci după criteriul rangul autorităţii sau instituţiei publice emitente.

Raportat la aceste repere jurisprudenţiale, Curtea a constatat că prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1015/2016 nu s-au stabilit în sarcina de plată a reclamantei vreuna dintre obligaţiile fiscale reglementate de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci s-a dispus instituirea sechestrului judiciar pentru anumite bunuri mobile şi imobile şi a unei popriri asigurătorii asupra disponibilităţilor bancare ale reclamantei.

Având în vedere că obiectul cauzei - măsura asigurătorie - nu este evaluabil în bani, aspect dovedit implicit şi de dispoziţiile art. 11 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, în cadrul cărora taxa de timbru pentru cererile în legătură cu măsurile asigurătorii s-a stabilit în sumă fixă - iar nu la valoare, respectiv în funcţie de valoarea creanţei pentru care s-a instituit măsura ori a bunurilor asupra cărora ea s-a instituit efectiv sau a părţii contestate din aceasta din urmă, rezultând astfel că şi în concepţia legiuitorului obiectul cererii analizate nu este evaluabil.

În acelaşi sens, s-a reţinut că în cadrul prezentei cereri introductive nu se critică legalitatea ori temeinicia vreunor obligaţii fiscale din cele prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci exclusiv legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse de organele fiscale, respectiv îndeplinirea condiţiilor legale de instituire a acestora. Astfel, se poate observa că reclamanta critică în cadrul cererii introductive doar faptul că la data instituirii sechestrului asigurătoriu o parte din bunurile asupra cărora el s-a instituit nu mai erau proprietatea reclamantei, ci a unor alte persoane.

Ca urmare, având în vedere concluziile instanţei supreme amintite (ex. Decizia nr. 956/2013) şi considerentele precedente, Curtea a considerat că în prezenta cauză nu este aplicabil criteriul valoric, ci cel al rangului instituţiei publice emitente, criteriu ultim în funcţie de care competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile în care actul contestat a fost emis de către o instituţie publică locală (AFFP Prahova), iar sediul reclamantei se află în circumscripţia teritorială a acestei instanţe.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Inspecţia Fiscală, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1015/29.02.2016, precum şi anularea formelor de executare întreprinse în baza acestei decizii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziţii rezultă că pentru determinarea competenţei materiale a instanţei de fond sunt instituite două criterii, după cum urmează:

- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1015/2016 nu s-a stabilit în sarcina reclamantei vreuna dintre obligaţiile fiscale reglementate de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci s-a dispus instituirea sechestrului judiciar pentru anumite bunuri mobile şi imobile şi a unei popriri asigurătorii asupra disponibilităţilor bancare ale reclamantei.

Având în vedere că, măsura asigurătorie nu reprezintă un titlu de creanţă, Înalta Curte va înlătura criteriul valoric, aspect faţă de care, pentru determinarea competentei de soluţionare a cauzei de faţă, se va avea în vedere criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice.

Din punct de vedere al poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice, se constată că, intimata este o instituţie publică locală.

Astfel, dând eficienţă dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (...) se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale", în stabilirea instanţei competente să soluţioneze în fond litigiul având în vedere exclusiv criteriul poziţionării autorităţii intimate în rândul autorităţilor publice şi constatând că intimata este o instituţie publică locală (AFFP Prahova), Înalta Curte va avea va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

4. Soluţia Înaltei Curţi

PENTru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC "A." SRL prin administrator judiciar B. şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - GV