Bank fails to suspend consumer-protection order over credit restructuring practices; appeal dismissed.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei.

1. Hotărârea Curţii de apel

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.09.2014, sub nr. x/2/2014 reclamanta A. SA (în continuare "A.", "Banca") în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ("ANPC" sau "Autoritatea"), în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a formulat cerere de suspendare, solicitând să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 280 emis în data de 09.07.2014 şi comunicat reclamantei la data de 16.07.2014 ("Ordinul") .

Prin Sentinţa nr. 1.228 din 30 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, ca nefondată.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de curtea de apel a declarat recurs reclamanta A. SA, criticând-o pentru nelegalitate. În drept, au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta a susţinut că sentinţa recurată este nelegală, întrucât, pe de o parte, hotărârea nu cuprinde o motivare proprie a instanţei (motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.), din această perspectivă putându-se considera că instanţa a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, pe de altă parte, hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488.pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a arătat că analizând conţinutul sentinţei recurate, se poate cu uşurinţă observa că, în considerente, în partea cuprinzând "motivarea instanţei", instanţa reia practic, cuvânt cu cuvânt, argumentele pârâtei ANPC din cuprinsul întâmpinării

Se arată că, instanţa care este învestită cu o cerere de suspendare formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 avea obligaţia, pentru a verifica dacă există "cazul bine justificat", în sensul definiţiei date de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, să facă o analiză sumară a acelor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept relevate de reclamant, din care ar putea să rezulte o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Instanţa nu poate să refuze de plano analiza indiciilor de nelegalitate ale actelor administrative contestate, pe considerentul că acestea privesc fondul cauzei. Evident că indiciile de nelegalitate privind Ordinul a cărui suspendare se solicită rezultă din ansamblul motivelor de nelegalitate pentru care am contestat acest Ordin. Instanţa trebuia să procedeze la o cercetare sumară a acestor critici de nelegalitate, astfel încât să fie în măsură să "pipăie" fondul raporturilor juridice deduse judecăţii, şi să reţină, în urma acestei succinte analize, dacă există sau nu argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitate actului administrativ contestat.

Refuzul instanţei de a face orice fel de analiză, pe considerentul că motivele de nelegalitate cu privire la Ordinul contestat nu pot fi cercetate decât în cadrul judecăţii pe fond a cauzei, este în mod flagrant contrar legii şi ar duce la concluzia absurdă că nicio cerere de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 nu poate fi judecată, întrucât orice astfel de cerere se întemeiază pe anumite motive care vizează evident fondul dreptului. însă, astfel de motive nu trebuie respinse ab initio de instanţă, ci trebuie analizate în mod sumar, pentru ca aceasta să-şi poată forma o convingere "la prima vedere" dacă există sau nu vreun dubiu cu privire la legalitatea actelor administrative respective.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488.pct. 8 din C. proc. civ., se arată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti privind respingerea cererii de suspendare este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii.

În cauză, indiciile de nelegalitate ale Ordinului nr. 280/2014 rezultă dintr-o primă şi succintă analiză a împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept la care se referă ordinul respectiv, analiză pe care însă instanţa de fond a refuzat să o facă, considerând că "analizarea apărărilor formulate de reclamantă presupune o prejudecare a fondului care nu este admisibilă în soluţionarea prezentului dosar".

În opinia recurentei, indiciile de nelegalitate ale Ordinului ANCP nr. 280/2014 rezultă din analiza sumară a următoarelor aspecte:

A. Ordinul nu este motivat (28) Autoritatea emitentă nu identifică fapta imputată, respectiv practica comercială incorectă pretins a fi fost săvârşită, ci se rezumă a relua susţinerile agenţilor constatatori cuprinse în Procesul-verbal nr. x/09.07.2014, lipsind cu desăvârşire nu numai motivarea în sine a Ordinului de către Autoritate, ci însăşi identificarea faptei imputate Subscrisei. Autoritatea era ţinută ca prin Ordinul emis să redea motivat argumentele juridice pentru care Autoritatea a ajuns la concluzia că fapta de a acorda facilităţi de restructurare, la cererea expresă a clienţilor noştri, ar reprezenta o practică comercială incorectă sau agresivă, să arate în concret cum s-a manifestat agresivitatea băncii în raporturile contractuale purtate cu toţi cei 23 de împrumutaţi sau de ce acceptarea solicitării împrumutaţilor de restructurare a creditului ar reprezenta o practică comercială incorectă ori agresivă.

În cazul dedus judecăţii, pretinsa faptă privind restructurarea creditelor constituie un demers al consumatorului şi nu al comerciantului, Clienţii băncii fiind cei care înaintează cereri scrise şi semnate de aceştia pentru a obţine restructurarea creditelor. Iniţiativa procedurii de acordare a facilităţilor de restructurare a aparţinut celor 23 de consumatori, astfel cum subscrisa am arătat prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, demersul comerciantului nu este în legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs, întrucât nu se desfăşoară în perioada precontractuală, reprezentând în realitate o încercare de a soluţiona o solicitare expresă formulată de un client ce are un contract în curs de executare şi care, din cauza dificultăţilor financiare, nu-1 mai poate executa în condiţiile iniţial agreate.

Restructurarea creditelor nu este un produs oferit spre vânzare publicului larg consumator, ci o facilitate de plată oferită cu titlu particular/excepţional anumitor consumatori care, pe parcursul perioadei de creditare se confruntă cu probleme financiare cu caracter temporar şi care se încadrează în criteriile de eligibilitate interne ale băncii.

Din analiza sumară a situaţiei conturilor celor 23 de clienţi A., se poate constata cu uşurinţă că în patrimoniul consumatorilor nu a existat nicio pagubă urmare a restructurării, faţă de faptul că unii dintre aceştia fie au avut o sumă totală de plata mai mică decât cea iniţială, fie diferenţa de achitat în plus a fost insesizabilă şi s-a datorat valorii sumelor restante adăugate sau prelungirii perioadei contractuale cu o perioadă cuprinsă între 1 şi 36 luni, astfel cum Subscrisa am arătat motivat prin Anexa 3 depusă odată cu cererea de suspendare.

Se arată că în ce priveşte condiţia "pagubei iminente", instanţa de fond reţine, în mod nelegal, că reclamanta nu ar fi făcut dovada, cu înscrisuri, că măsurile luate prin Ordinul nr. 280/09.07.2014 ne-ar produce o pagubă iminentă în realitate, Subscrisa am arătat că o eventuală punere în executare a măsurii dispuse de ANPC prin Ordin este de natură a produce următoarele consecinţe serioase şi ireparabile: reducerea arbitrară şi total nejustificată a cuantumului dobânzii percepute de bancă, încetarea cel puţin temporară a procedurilor de restructurare.

Prin urmare, consecinţele economice ale aplicării măsurilor dispuse prin Ordinul ANPC nr. 280/2014 sunt deosebit de grave şi rezultă în mod intrinsec din influenţele negative asupra activităţii de creditare desfăşurată de Bancă, influenţe învederate instanţei şi care, transpuse în plan pecuniar, ar provoca o pagubă financiară calculată de Bancă şi documentată prin înscrisul depus ca anexa 4 la acţiune.

3. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 octombrie 2016 completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data 28 martie 2017, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, faţă de prevederile legale aplicabile dar şi de apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului nr. 280 emis în data de 09.07.2014 de către A.N.P.C.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conţinutul prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (l) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, pentru că s-a apreciat corect că motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă, cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Înalta curte constată că în speţă, criticile formulate de recurentă subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate nefiind fondată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită va cuprinde "... motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa.

Examinând considerentele sentinţei recurate, instanţa constată, contrar susţinerilor recurentei, că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, exprimând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat cererile părţilor, astfel că acest motiv de recurs, este nefondat.

Criticile formulate de recurentă subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, sentinţa pronunţată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării şi aplicării corecte a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esenţă, criticile de nelegalitate expuse de reclamanta-recurentă în cererea de chemare în judecată, instanţa de fond pronunţându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Or, în cauză, recurenta-reclamanta a invocat ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

Contrar celor afirmate de recurentă, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului că prima instanţă a reţinut în mod judicios faptul că s-au invocat aspecte ce ţin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, iar prin "pipăirea" fondului a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2014.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte, fără a înlătura de plano, consistenţa acestui argument, constată că, în raport cu cele reţinute anterior în privinţa neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, nu se impune reformarea sentinţei, pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii.

În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ atacat poate avea consecinţe serioase, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, această situaţie nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (l) lit. ş) din lege.

Prin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

PENTru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SA împotriva Sentinţei nr. 1.228 din 30 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2017.

Procesat de ED