Salary Discrimination in Magistrature: Validity of Differential Compensation for Identical Tenure and Grade Under Phased Implementation of Salary Framework

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 27 august 2014 cu nr. y/2/2014 reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună:

1. Anularea Ordinului nr. 1482/2014 din 4 iulie 2014 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Ordinului nr. 1647/2014 din 22 iulie 2014 al aceluiaşi emitent, prin care mi-a fost respinsă contestaţia administrativă formulată cu privire la primul ordin menţionat.

2. Obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin acordarea, începând cu data de 1 iulie 2014, a unui salariu de încadrare brut în cuantum de 9.335 RON, calculat astfel:

- indemnizaţia de încadrare lunară: 7.166 RON,

- spor de risc, suprasolicitare neuropsihică şi confidenţialitate: 1.121 RON,

- spor pentru condiţii deosebite de muncă: 1.048 RON.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3536 din data de 19 decembrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 1.2 a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, pe fondul cauzei, anularea ordinelor contestate cu obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin acordarea, începând cu 1 iulie 2014, a unui salariu de încadrare brut în cuantum de 9.335 RON.

A susţinut recurenta-reclamantă că, prin respingerea acţiunii, instanţa de fond a validat o dublă discriminare, care operează, pe de o parte, între procurorii absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii promoţia 2008 - 2010 şi ceilalţi procurori absolvenţi ai unor promoţii anterioare, cât şi între procurorii şi judecătorii absolvenţi ai aceleiaşi promoţii a Institutului Naţional al Magistraturii.

A promovat examenul de promovare din data de 1 iunie 2014, fiind numit în funcţie la tribunale/parchete de pe lângă tribunale începând cu data de 1 iulie 2014, însă mărirea salarială netă de care a beneficiat a fost de aproximativ 160 - 180 RON, inferioară colegilor săi procurori absolvenţi ai aceleiaşi promoţii a INM.

Cu toate acestea, constat că instanţa de fond, în considerentele hotărârii recurate face referire la acţiunea subsemnatei, redând-o practic integral, precum şi la toate înscrisurile depuse odată cu acţiunea, însă în mod surprinzător, nu aminteşte nimic referitor la răspunsul formulat de subsemnata la întâmpinare în termenul legal (se va vedea din înscrisurile ataşate în acest sens - comfirmarea de primire de la Oficiul Poştal), precum nici de înscrisul depus la dosar împreună cu răspunsul la întâmpinare, respectiv copie de pe Ordinul nr. 2601/C din 23 iulie 2014 al Ministrului Justiţiei, emis cu privire la colegul său, judecător B..

Cu toate acestea, în considerentele sentinţei s-a arătat că sarcina probei incumbă reclamantului, nefiind făcută dovada calităţii de colegă cu persoanele la care a făcut referire.

Ori din Ordinul de salarizare nr. 2601/C din 23 iulie 2014 al Ministrului Justiţiei, emis cu privire la colegul meu, judecător B. rezultă cu certitudine faptul că acesta a fost numit judecător cu grad de tribunal începând cu data de 1 iulie 2014 (aceeaşi dată la care am fost şi eu numită în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă tribunal), având condiţii identice de vechime, atât în muncă cât şi în magistratură cu subsemnata, respectiv clasa de salarizare 99, corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 5 - 10 ani şi gradaţie 2, iar stabilirea drepturile salariale s-a realizat în temeiul aceloraşi dispoziţii legale (a se vedea considerentele Ordinului nr. 1482 din 4 iulie 2014 şi 2601/C din 23 iulie 2014).

Ceea ce diferă este emitentul celor două ordine, respectiv Ministrul Justiţiei în cazul colegului judecător şi Procurorul General în cazul subsemnatei, precum şi cuantumul drepturilor salariale.

Insă instanţa de fond nici nu a amintit în sentinţa recurată despre acest înscris depus de reclamantă împreună cu răspunsul la întâmpinare, ignorându-l complet, dar motivând respingerea acţiunii subsemnatei, sub acest aspect, prin faptul că reclamanta nu a probat calitatea de colegă cu judecători care au promovat în acelaşi timp, acelaşi examen.

PENTru a nu mai exista loc. de interpretare sub aspect probatoriu, în temeiul art. 492 alin. (1) C. proc. civ., în termen legal, depun odată cu recursul copie de pe următoarele înscrisuri obţinute de pe site-ul oficial al Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv extrase din programul informatic "C.":

hotărârea plenului C.S.M. nr. 537 din 17 iunie 2010 prin care noi, colegii A., B., D. şi E., absolvenţi ai promoţiei I.N.M. 2008 - 2010, am fost numiţi judecători şi procurori stagiari la judecătorii, respectiv parchete de pe lângă judecătorii începând cu data de 1 iulie 2010, menţionându-se expres că anexele cu nr. 1 şi 2 (unde sunt menţionate numele noastre) fac parte integrantă din hotărâre.

Hotărârea plenului C.S.M. cu nr. 14 din 16 ianuarie 2012 prin care s-a dispus înaintarea către Preşedintele României a propunerilor privind numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor care au promovat examenul de capacitate organizat în perioada 5 august 2011 - 13 decembrie 2011, conform anexelor cu nr. 1 şi 2 (unde sunt menţionate numele noastre) şi cu privire la care se precizează în mod expres că fac parte integrantă din prezenta hotărâre decretele de numire ca judecători/procurori definitivi, cu nr. 232, 175, 143 şi 167, toate din data de 6 februarie 2012

Faţă de aceste înscrisuri noi prezentate apreciez că nu se mai poate susţine că nu există suficiente dovezi în sensul că doamna judecător E. şi domnii judecători B. şi D. nu au fost colegi de promoţie cu subsemnata.

Totodată, a depus în probaţiune Ordinul nr. 170 din 14 ianuarie 2015 emis de Procurorul General prin care subsemnata, începând cu data de 1 ianuarie 2015 am trecut în clasa de salarizare 101, corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 5 - 10 ani şi gradaţiei 3, beneficiind de următoarele drepturi salariale:

o indemnizaţie lunară de 7.009 RON un cuantum de 1.019 RON al sporului de risc, suprasolicitare neuropsihică şi confidenţialitate un cuantum de 953 RON al sporului pentru condiţii deosebite de muncă

În consecinţă, având în vedere faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2015, prin modificarea vechimii în muncă în sensul trecerii pragului de peste 10 ani vechime, a trecut într-o clasă superioară, solicit ca începând cu această dată, să-mi fie recalculate drepturile salariale corespunzător condiţiilor de vechime, prin înlăturarea discriminării existente între subsemnata şi colegii judecători care îndeplinesc condiţii identice de vechime, au fost colegi de INM cu subsemnata promoţia 2008 - 2010 şi au obţinut gradul de tribunal în urma aceluiaşi examen de promovare ca şi subsemnata.

În acest sens, depune în probaţiune o copie după Ordinul de salarizare nr. 2493/C din 17 iulie 2014 al Ministrului Justiţiei, emis cu privire la colegul meu, jud. D., alături de care am fost declarată admisă la Institutul Naţional al Magistraturii în anul 2008, instituţie pe care am promovat-o împreună în anul 2010, iar la data de 1 iunie 2014 am susţinut amândoi acelaşi examen în vederea accederii la tribunale/parchete de pe lângă tribunale, pe care l-am promovat.

Totodată precizează că amândoi avem în prezent aceeaşi vechime atât în muncă, cât şi în magistratură, fiind încadraţi în clasa de salarizare 101 corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 5 - 10 ani şi gradaţie 3.

În legătură cu motivul de recurs invocat, apreciază că instanţa de fond a efectuat o aplicare greşită a normelor de drept material pe care mi-am fundamentat cererea de chemare în judecată şi care au fost pe această cale încălcate, respectiv: art. 20 alin. (2) din Constituţie cu trimitere la art. 1 Protocolul 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului raportate la dispoziţiile art. 1 Protocolul 1 la Convenţie, cauza Beian contra României publicată în Monitorul Oficial nr. 616 din 21 august 2008, art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 4 pct. 3 din Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, art. 7 lit. "a" subpunctul i) al Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, precum şi art. 3 şi art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010.

Potrivit art. 3 din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:

a)caracterul unitar, în sensul că reglementează salarizarea tuturor categoriilor de personal din sectorul bugetar, prin luarea în considerare a drepturilor de natură salarială stabilite prin acte normative speciale în sistemul de salarizare reglementat de prezenta lege;

b)supremaţia legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii;

c) echitate şi coerentă, prin crearea de oportunităţi egale ş[ remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar".

Ori prin aplicarea directă în speţă a acestor dispoziţii instanţa de fond a validat o salarizare neunitară şi aleatorie, care nu are la bază niciun temei de drept expres menţionat de vreo normă juridică în acest sens.

Nicăieri în legea de salarizare unitară nu se prevede că indemnizaţiile procurorilor trebuie să fie inferioare celor acordate judecătorilor în situaţia existenţei unor condiţii similare de vechime în muncă şi funcţie.

Atât el, cât şi colegii judecători, sunt încadraţi în clasa de salarizare 101 şi gradaţia 3 însă, deşi au fost colegi de promoţie, nu beneficiază de salarii cel puţin apropiate, indemnizaţia sa fiind cu 10% mai mică decât a acestora.

A mai susţinut recurentul că, analizându-se şi cealaltă latură a discriminării, între procurorii absolvenţi ai promoţiei INM 2008 - 2010 şi cei absolvenţi ai unor promoţii anterioare, care se bucură de drepturi salariale mai mari, se constată că această distincţie nu are la bază nicio motivaţie legitimă.

Potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, "diferenţa de salarizare dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţie lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienţilor de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare."

Mai susţine recurenta că indemnizaţia i-a fost calculată greşit. Astfel, diferenţa dintre clasa 99, pe care a avut-o anterior, şi clasa 101, pe care o are în prezent, ar fi trebuit să fie de 5%, însă majorarea efectivă de care a beneficiat a fost de numai 3,47%, indemnizaţia de încadrare lunară brută fiindu-i majorată de la 6.774 RON la 7.009 RON, în loc de 7.112 RON.

3. Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat intimatul că, deşi nu şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, discriminarea invocată de recurent, prin raportare la veniturile altor colegi, nu este întemeiată, întrucât situaţiile diferă de la o persoană la alta, în funcţie de momentul împlinirii de către fiecare a vechimii în muncă sau în funcţie.

De asemenea, în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, au fost publicate Deciziile nr. 818-821 din 3 iulie ale Curţii Constituţionale, decizii prin care s-au admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi s-a constatat că dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (1)-(3) şi alin. (11), art. 6 şi art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000 sunt neconstituţionale. Astfel, art. 1, 2 alin. (3) şi 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înţeles neconstituţional, în virtutea căruia instanţele judecătoreşti au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii.

Ordinele Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1474 din 4 iulie 2014 şi nr. 1709 din 29 iulie 2014 contestate de recurent sunt acte administrative cu caracter individual legal şi temeinic, emise în aplicarea Legii nr. 284/2010 şi a O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, cu luarea în considerare a prevederilor O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, pentru că, în calitate de ordonator principal de credite, procurorul general este ţinut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare la reîncadrarea, salarizarea şi promovarea personalului din cadrul parchetelor.

Ordinul nr. 1474/04 iulie 2014 reprezintă un act administrativ subsecvent Legii nr. 284/2010 şi O.U.G. nr. 103/2013, fiind emis în limitele şi potrivit normelor legale, avându-se în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, art. 1 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) şi art. 12 din O.U.G. nr. 103/2013, regimul de acordare a tranşelor de vechime fiind diferit în reglementarea Legii nr. 284/2010 faţă de cea a Legii nr. 330/2009.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 15 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 13 octombrie 2016, completul de filtru a constatat, în funcţie de conţinutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin Ordinul nr. 1482 din 4 iulie 2014 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reclamanta a trecut din clasa de salarizare 97, corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 5 - 10 ani şi gradaţiei 2, în clasa de salarizare 99, corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 5 - 10 ani şi gradaţie 2, drepturile salariale fiindu-i majorate astfel: indemnizaţia de încadrare lunară de la 6.451 RON la 6.675 RON, sporul de risc, suprasolicitare neuropsihică şi confidenţialitate de la 1.012 la 1.019 RON sporul pentru condiţii deosebite de muncă de la 944 RON la 953 RON.

Împotriva Ordinului nr. 1482 din 4 iulie 2014 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanta a formulat contestaţie administrativă.

Această cale administrativă de atac a fost respinsă prin Ordinul nr. 1647 din 22 iulie 2014 emis de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţiile relevante în emiterea ordinelor contestate sunt următoarele:

- art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare:

"Art. 1. - În anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3 - 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Art. 2. - Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013."

- art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011:

"Art. II. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(2) În anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie»."

- art. 10 alin. (5) şi art. 11 alin. (3) şi (4) şi Anexa nr. VI - art. 8 alin. (2) şi art. 9 alin. (2) - la Legea nr. 284/2010:

"Art. 10. - [...]

(5) Diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienţilor de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare.

Art. 11. - [...]

(3) Tranşele de vechime în muncă, în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:

- gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare faţă de nivelul minim al fiecărei funcţii;

- gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 1;

- gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 2;

- gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 3;

- gradaţia 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 4.

(4) Gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se plăteşte cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranşa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3).

Anexa nr. VI - "Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie"

Art. 8. - [...]

(2) Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia cazurilor în care prin lege specială sau prin prezenta lege se prevede altfel.

Art. 9. - (1) Indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de judecătorie şi ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar, precum şi ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanţe se stabilesc pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă.

(2) Indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de tribunal/tribunal specializat şi ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar teritorial, precum şi ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanţe se stabilesc pe baza unor coeficienţi de ierarhizare cu două clase de salarizare mai mari decât cei prevăzuţi la alin. (1)."

În esenţă, recurenta-reclamantă critică sentinţa curţii de apel, care a constatat legalitatea ordinului contestat, invocând existenţa unei situaţii de dublă discriminare. Prima priveşte colegii săi magistraţi care, deşi sunt încadraţi în aceeaşi clasă de salarizare şi aceeaşi gradaţie, au o indemnizaţie de încadrare mai mare, iar, cea de-a doua se referă la magistraţii care au acces în magistratură înaintea sa şi care se bucură de drepturi salariale mai mari.

În contextul prezentat, existenţa diferenţelor de salarizare între magistraţii care au îndeplinit condiţiile de vechime în muncă/funcţie anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi cei care au îndeplinit aceleaşi condiţii după data de 1 ianuarie 2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispoziţiilor legale în materie de salarizare aplicabile în momentul îndeplinirii condiţiilor respective.

Sub acest aspect, nu se poate reţine existenţa unei încălcări a principiului egalităţii de tratament, având în vedere că, în plan naţional, în sensul dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport cu anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare. Sub acelaşi aspect, este de reţinut că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare în înţelesul art. 14 din Convenţie, numai atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Exercitând controlul de constituţionalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile ordonanţei de guvern sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

Cum în cauză, diferenţa de salarizare provine din lege, fiind vorba despre situaţii juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reţine încălcarea principiului nediscriminării, şi, raportat la o asemenea încălcare, nelegalitatea actului administrativ atacat.

Cu referire la situaţia de discriminare invocată de recurentă-reclamantă, Înalta Curte are în vedere, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care, referitor la dispoziţiile legale care au reglementat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranşă de vechime ulterior datei de 1 ianuarie 2011, (Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012), s-a reţinut că:

"este neîntemeiată critica autorului excepţiei, potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizaţiei de încadrare, conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizaţii mai mic faţă de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, în condiţii identice de vechime în muncă şi vechime în funcţie, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranşă superioară de vechime în cursul anului 2011 şi cele care au trecut la o astfel de tranşă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010. Din aceleaşi considerente, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici afirmaţia autorului conform căreia, în prezent, pentru aceeaşi categorie de salariaţi, aflaţi în condiţii identice de vechime în muncă şi în funcţie, sunt aplicate două sisteme de salarizare paralele, fiind încălcate, în acest fel, prevederile constituţionale ale art. 4 referitor la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni şi dreptul la muncă şi protecţie socială, statuat la art. 41 din Constituţie. Curtea apreciază, totodată, că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 nu contravin nici principiului constituţional al egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16, întrucât acestea se aplică în mod nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice".

De asemenea, comparaţia recurentei cu colegii săi magistraţi, absolvenţi ai aceleiaşi promoţii ai Institutului Naţional al Magistraturii, nu poate fi reţinută, avându-se în vedere că, la calculul indemnizaţiilor, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 precum şi vechimea în muncă şi în funcţie, prin simulare pentru funcţia de procuror de parchet de pe lângă tribunal în condiţii identice de clasă de salarizare, vechime în funcţie şi gradaţie vechime.

Art. 6 din Legea nr. 285/2010 care a determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranşă de vechime în muncă a făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a statuat că "avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate".

După intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 şi a legilor anuale de salarizare ulterioare, există diferenţe de salarizare pentru persoane care se înscriu în aceeaşi tranşă de vechime în muncă, în funcţie de data la care au fost îndeplinite condiţiile de vechime ce atrăgeau un nou spor de vechime.

Asupra acestor aspecte şi în ceea ce priveşte aplicarea în timp a legii şi înlăturarea diferenţelor de salarizare pentru persoane care se înscriu în aceeaşi tranşă de vechime în muncă, în funcţie de data la care au fost îndeplinite condiţiile de vechime, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 32/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 97 din 9 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (în materie civilă) a statuat următoarele:

"În raport de prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale şi de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ţinând seama şi de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincţie între reîncadrare, potrivit Legii-cadru de salarizare şi plata efectivă a drepturilor salariale.

Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010."

Avându-se în vedere această interpretare obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., precum şi considerentele arătate anterior, Înalta Curte constată că prima instanţă a constatat corect conformitatea ordinelor contestate cu prevederile legale în aplicarea cărora au fost emise, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă.

4.3. Soluţia instanţei de recurs

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constatând, potrivit art. 496 C. proc. civ., că recursul declarat în cauză este nefondat, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 3536 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2017.

Procesat de GGC - LM