Validity of dismissal from public office due to institutional reorganization and abolition of a post

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. Dosar x/2014 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a Ordinului Ministerului Fondurilor Europene nr. 1183 din 1 noiembrie 2013 şi să dispună reintegrarea sa în funcţie pe vechiul post sau pe un post similar; obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate precum şi dobânda legală, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării efective în funcţie; obligarea pârâtului la plata în echivalent RON a sumei de 20.000 Euro reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3511 din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins atât excepţia nulităţii absolute invocate de reclamant, cât şi acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

3. Cererea de recurs

3.1. Împotriva Sentinţei civile nr. 3511 din 18 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a susţinut, în esenţă, că din preambulul Ordinului contestat rezultă că eliberarea sa din s-a efectuat ca urmare a unei aşa-zise reorganizări a pârâtei, însă această reorganizare, pe de o parte, este lipsită de temei legal, câtă vreme cu numai două luni înainte, prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 583/2013 privind modificarea şi completarea H.G. nr. 43/2013 de organizare şi funcţionare a Ministerului Fondurilor Europene, a avut loc. reorganizarea acestui minister în baza unui temei legal (H.G. nr. 583/2013), reorganizare în urma căreia recurenta a fost numită director general adjunct.

Recurenta critică soluţia instanţei de fond, considerând că în mod greşit s-a constatat că actul atacat este legal, câtă vreme dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevăd în mod expres completarea acestei legi speciale cu normele conţinute în legea generală, respectiv Codul Muncii. Atât în Codul Muncii, cât şi în practica judiciară s-a statuat constant împrejurarea că în conţinutul actului de eliberare din funcţie al funcţionarului public trebuie să existe în mod obligatoriu motivele de fapt şi de drept care au determinat măsura luată. Numai în acest fel este de altfel posibilă exercitarea controlului judiciar asupra legalităţii ordinului administrativ emis, motivarea fiind o condiţie de legalitate a acestuia, or deficienţele de motivare/nemotivarea atrăgând nulitatea absolută a actului administrativ de eliberare din funcţie.

Se arată că ordinul contestat a produs consecinţe extrem de grave asupra raporturilor de serviciu ale recurentei. Eliberarea din funcţia de director general adjunct a însemnat efectiv încetarea raporturilor de serviciu pentru aceasta, şi fiind nelegală reţinerea în ordinul contestat potrivit căreia eliberarea recurentei a fost efectuată din funcţia publică de execuţie, când postul ocupat de aceasta era de fapt al unei funcţii de conducere.

Or, această situaţie gravă care încalcă principiile statuate în Legea nr. 188/1999, privind stabilitatea, profesionalismul, transparenţa şi eficienţa funcţiei publice în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică, s-a întâmplat prin abuzul de putere al pârâtei, împrejurare ce a fost nesocotită de către instanţa de fond.

Constituţia României interzice în mod expres afectarea/restrângerea unor drepturi prin adoptarea de modificări prin ordonanţe de urgenţă şi nu prin legi organice, interpretarea logică şi sistematică a celor două alineate ale art. 99 alin. (5) şi (6) conduce, fără putinţă de tăgadă la concluzia că pârâta trebuia să facă dovada că nu avea funcţii publice de execuţie vacante şi că a efectuat procedura de verificare a existenţei unor asemenea posturi la nivelul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Instanţa de fond nu a dat valoare juridică acestei încălcări grave a legii, ci chiar mai mult, a reţinut exact contrariul, şi anume că rigorile legii ar fi fost îndeplinite.

Or, principiul de drept care străbate întreaga legislaţie este acela că normele unei legi se interpretează în sensul aplicării acestora şi nu în sensul inaplicabilităţii dispoziţiilor legale. Instanţa de fond nu a făcut nici aplicare dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2013 (în vigoare la momentul emiterii ordinului contestat, neavând relevanţă în cauză împrejurarea că ulterior prin Decizia nr. 55 a Curţii Constituţionale actul normativ şi-a încetat efectele).

În fine, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii recurate şi rejudecarea pe fond a cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive

4. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, în baza încheierii din data de 15 martie 2016

Prin încheierea din data de 13 octombrie 2016, completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte condiţiile de regularitate şi de admisibilitate prevăzute de art. 486 şi 487 C. proc. civ. şi l-a admis în principiu, fixând termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, potrivit art. 483 alin. (7) C. proc. civ.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat de recurenta - reclamantă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Din actele aflate la dosar rezultă recurenta-reclamantă a supus controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ şi fiscal, Ordinul Ministerului Fondurilor Europene nr. 1183 din 1 noiembrie 2013, solicitând reintegrarea sa în funcţie pe vechiul post sau pe un post similar.

În cauză se constată că prin Ordinul Ministrului Fondurilor Europene nr. 1156 din 28 octombrie 2013 s-a dispus reorganizarea Ministerului Fondurilor Europene, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 40788/2013. Potrivit dispoziţiilor Ordinului Ministrului nr. 1156 din 28 octombrie 2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene precum şi Avizului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 40788/2013, s-a redus postul de director general adjunct din cadrul Direcţiei Generale Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile.

Prin Ordinul nr. 1183 din 1 noiembrie 2013, numita A., director general adjunct, la Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile (DG MIFN), a fost eliberată din funcţie.

Temeiul de drept care a stat la baza eliberării din funcţie este dat de dispoziţiile prevăzute de art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) şi alin. (6), art. 100 alin. (3) art. 103 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) lit. c) şi art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, eliberarea din funcţie s-a făcut în concordanţă cu Statul de funcţii al Ministerului Fondurilor Europene, avizat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici prin Avizul nr. 40788/2013 şi aprobat prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 1156/2013.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că desfiinţarea postului de director general adjunct al Direcţiei Generale Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile a intervenit ca urmare a reorganizării vechii structuri, în vederea eficientizării activităţii acesteia, lucru confirmat şi de Avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 40788/2013 privind structura Ministerului Fondurilor Europene.

Prin urmare, sunt lipsite de relevanţă juridică argumentele recurentei privind atât nemotivarea ordinului, cât şi încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 188/1999 şi cele ale Constituţiei, instanţa de fond reţinând în mod corect ca fiind de maximă importanţă funcţionarea performantă a structurilor de specialitate pentru a asigura în parametri optimi raţiunea de a fi a instituţiilor/autorităţilor publice.

Înalta Curte constată că recurenta, reiterând susţinerile din faţa primei instanţe, face trimitere în mod nejustificat la prevederile dispoziţiilor H.G. nr. 538/2013 privind modificarea şi completarea H.G. nr. 43/2013 de organizare şi funcţionare a Ministerului Fondurilor Europene care privesc o procedură de reorganizare a MFE anterioară.

Procedura de reorganizare a MFE la care face referire reclamanta în cererea de chemare în judecată este anterioară celei în urma căreia postul acesteia(reclamantei) a fost desfiinţat. Astfel, eronat a reţinut reclamanta şi a specificat în acţiunea sa că reorganizarea s-a făcut ca urmare a apariţiei H.G. nr. 538/2013 privind modificarea şi completarea H.G. nr. 43/2013 de organizare şi funcţionare a Ministerului Fondurilor Europene. Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile era condusă de un director general şi trei directori generali adjuncţi. Sarcinile şi atribuţiile celor trei directori generali adjuncţi stabilite în baza fişelor de post erau distincte.

Prin Nota de fundamentare nr. 5424/2013 s-a desfiinţat una dintre cele trei funcţii publice de director general adjunct din cadrul Direcţiei Generale Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile, respectiv cea ocupată de reclamantă.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului constată că actul administrativ contestat a fost încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi formă impuse de legiuitor prin norme juridice, fiind emis de persoana competentă, motivat atât din preambulul său, cât şi din considerente, rezultând că raportul de serviciu a încetat întrucât postul ocupat de reclamantă a fost supus reorganizării.

În fine, Înalta Curte constată că în cauză nu este răsturnată prezumţia de legalitate a actului atacat, întrucât raţiunea pentru care s-a produs reducerea postului în cauză, a avut drept fundament Ordinul MFE nr. 1156 din 28 octombrie 2013 privind aprobarea procedurii de restructurare şi reorganizare la nivelul Ministerului Fondurilor Europene, precum şi structura pe compartimente sau repartizarea posturilor din cadrul ministerului, acest ordin nefiind contestat de reclamantă.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în condiţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 3511 din 18 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2017.

Procesat de GGC - LM