Validity of public leadership recruitment contest admitting tenured civil servants and utilizing external commission members for small public institutions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, solicitând anularea concursului pentru ocuparea, prin recrutare, a funcţiei publice de conducere de secretar al comunei Udeşti, Suceava, organizat la data de 23 octombrie 2013.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3180 din 21 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., cu domiciliul în Udeşti, nr. 778, Judeţ Suceava în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Primăria Comunei Udeşti.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 3180 din 21 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi dispunerea anulării concursului pentru ocuparea, prin recrutare, a funcţiei publice de conducere de secretar al comunei Udeşti, judeţul Suceava, organizat la data de 23 octombrie 2013.

În esenţă, recurentul a susţinut cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului contestat, că nu au fost respectate prevederile legale cuprinse de art. 21 alin. (3) şi de art. 26 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008.

De asemenea, recurentul a arătat că nu s-au respectat prevederile legale cu privire la modalitatea de ocupare a funcţiei publice de conducere de secretar al comunei Udeşti, ocuparea funcţiei publice de conducere fiind făcută prin recrutare şi nu promovare.

În aceste condiţii, consideră că se impunea verificarea, în raport cu respectarea condiţiilor legale de participare la concurs, dacă candidatul declarat admis putea sau nu putea să participe la acesta având în vedere că la acea dată era funcţionar public definitiv.

În opinia recurentului, conform prevederilor legale cuprinse la art. 57 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, recrutarea se referă la intrarea în corpul funcţionarilor publici şi se face prin concurs, în limita funcţiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcţiilor publice, pe când promovarea, aşa cum este definită la art. 64 din Legea nr. 188/1999 republicare 2, este o modalitate de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice superioare.

Din modul în care sunt redactate art. 57 şi art. 66 din Legea nr. 188/1999, se poate observa că funcţiile publice de conducere pot fi ocupate fie prin recrutare, condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere fiind stabilite potrivit art. 57 alin. (6), dar şi prin promovare, condiţiile pe care funcţionarii publici trebuie să le îndeplinească cumulativ pentru a putea participa la concursul de promovare într-o funcţie publică de conducere fiind stabilite prin art. 66.

Apreciază recurentul că nu poate fi acceptată ideea ca la un concurs de recrutare, care presupune intrarea în corpul funcţionarilor publici, să poată participa persoane care îndeplinesc o funcţie publică, care sunt funcţionari publici.

Chiar dacă ar fi invocate dispoziţiile art. 57 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora concursul are la bază principiile competiţiei deschise, transparenţei, meritelor profesionale şi competenţei, precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiile publice pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale, din interpretarea acestora nu rezultă că la un concurs de recrutare ar putea participa şi un funcţionar public.

PENTru ocuparea unei funcţii publice de conducere funcţionarul public va putea participa la un concurs de promovare, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999, republicată.

În concluzie, recurentul apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, pentru că fiind un concurs de recrutare, adică pentru intrarea în corpul funcţionarilor publici, a permis participarea la concurs a unui funcţionar public definitiv.

5. Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 15 martie 2016, în condiţiile alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din data de 13 octombrie 2016, completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte condiţiile de regularitate şi de admisibilitate prevăzute de art. 486 şi 487 C. proc. civ. şi l-a admis în principiu, fixând termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, potrivit art. 483 alin. (7) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Criticile formulate de recurent subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, sentinţa pronunţată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării şi aplicării corecte a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esenţă, criticile de nelegalitate expuse de reclamantul-recurent în cererea de chemare în judecată, instanţa de fond pronunţându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că reclamatul a participat la concursul organizat de către ANFP, în conformitate cu art. 22 alin. (1) lit. j1) coroborat cu art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, dar şi cu prevederile H.G. nr. 611/2008, pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de secretar al comunei Udeşti, din data de 23 octombrie 2013. În urma concursului, postul a fost ocupat de contracandidatul reclamantului.

În ceea ce priveşte prima critică invocată de recurent, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului, că stabilirea relevanţei actului normativ în cadrul bibliografiei pentru concurs se raportează, potrivit art. 21 alin. (2) lit. e) alin. (3) şi (4) din H.G. nr. 611/2008, la atribuţiile funcţiei, stabilite prin fişa postului şi că printre aceste atribuţii se numără aceea de semnare a autorizaţiilor de construire şi a certificatelor de urbanism, pentru legalitate.

Prin urmare, Legea nr. 50/1991 menţionată de recurent a fost în mod legal inclus în bibliografie.

Totodată, se reţine că neincluderea altor acte normative, altele decât cele obligatorii potrivit art. 21 alin. (4) din H.G. nr. 611/2008, nu constituie un argument care să susţină nelegalitatea concursului organizat, revenind conducătorului instituţiei publice în al cărei stat de funcţii publice se află funcţia publică pentru care se organizează concursul, atribuţia de a decide cu privire la relevanţa actelor normative care vor face parte din bibliografie, conform art. 21 din H.G. nr. 611/2008.

Înalta Curte, contrar susţinerilor recurentului conform cărora membrii comisiei de concurs ar trebui să facă parte din cadrul Primăriei comunei Udeşti, judeţul Suceava sau din instituţia publică ierarhic superioară, constată că potrivit dispoziţiilor art. 29 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare: "în situaţia în care în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice constituirea comisiei de concurs şi a comisiei de soluţionare a contestaţiilor nu se poate realiza cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri din cauza numărului mic de funcţionari publici, pot fi desemnaţi membrii din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice, la solicitarea autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de funcţii se află funcţia publică vacantă pentru care se organizează concursul." Din analiza textului de lege rezultă tară echivoc că la solicitarea autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de funcţii se află funcţia publică vacantă pentru care se organizează concursul, pot fi desemnaţi membri şi din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice, fără ca legiuitorul să indice din cadrul căror autorităţi sau instituţii publice ar trebui să fie desemnaţi membrii, alegerea revenind instituţiei organizatoare a concursului.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine argumentele recurentului privind nerespectarea prevederilor legale cu privire la modalitatea de ocupare a funcţiei publice de conducere de secretar al comunei Udeşti, întrucât potrivit art. 56 din Legea nr. 188/1999, ocuparea funcţiilor publice se face prin promovare, transfer; redistribuire, recrutare şi în alte modalităţi prevăzute expres de lege, iar conform art. 8 din H.G. nr. 611/2008, Funcţiile publice care se vacantează în cursul anului şi nu au fost prevăzute în planul de ocupare a funcţiilor publice pot fi ocupate prin recrutare, promovare, transfer şi redistribuire, în condiţiile legii.

În speţă, concursul de recrutare a fost organizat pentru un post care s-a vacantat în cursul anului 2013 şi care, din acest motiv, nu a fost inclus în planul anual de ocupare a funcţiilor publice la nivelul Primăriei Udeşti, pârâta alegând una dintre modalităţile de ocupare a funcţiei prevăzute de lege.

Totodată, Înalta Curte observă că este corectă constatarea instanţei de fond, în sensul că în cadrul concursului organizat în 2013 pentru ocuparea funcţiei de secretar al comunei, în modalitatea recrutare, nu era obligatorie îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 57 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora Pentru participarea la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, candidaţii trebuie să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în condiţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 3180 din 21 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2017.

Procesat de GGC - LM