Review petition perempted for lack of procedural act; appeal dismissed, lower court decision upheld
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision that declared the review action perished (lapsed). The dispute concerned the procedural peremption of a civil review petition filed against public financial administration authorities, where the lower court had declared the action extinguished due to one year of inactivity after the hearing was suspended for the unjustified absence of both parties. The decisive legal basis for the Supreme Court's decision was the cumulative interpretation of Articles 248 and 249 of the Civil Procedure Code, which establishes that peremption is interrupted only by a procedural act performed by an interested party specifically for the purpose of continuing the judgment of the same case. The Court ruled that filing a separate review petition in a different case before the Supreme Court did not constitute a valid procedural act to interrupt the peremption clock in the pending Court of Appeal case, and the appellant's prolonged inactivity in the subject case—evidenced by repeated suspensions for lack of appearance—supported the presumption of desistance, warranting the peremption of the action.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 252 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 249 C. proc. civ; Review petition perempted for lack of procedural act; appeal dismissed, lower court decision upheld: The dispute concerned the procedural peremption of a civil review petition filed against public financial administration authorities, where the lower court had declared the action extinguished due to one year of inactivity after the hearing was suspended for the unjustified absence of both parties. The decisive legal basis for the Supreme Court's decision was the cumulative interpretation of Articles 248 and 249 of the Civil Procedure Code, which establishes that peremption is interrupted only by a procedural act performed by an interested party specifically for the purpose of continuing the judgment of the same case. The Court ruled that filing a separate review petition in a different case before the Supreme Court did not constitute a valid procedural act to interrupt the peremption clock in the pending Court of Appeal case, and the appellant's prolonged inactivity in the subject case—evidenced by repeated suspensions for lack of appearance—supported the presumption of desistance, warranting the peremption of the action.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to reject the appeal as unfounded and maintain the lower court's decision.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de revizuire.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 27.12.2011, sub nr. x/2/2011 revizuentul A., în contradictoriu cu intimatele Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 Bucureşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 4067 din 29.11.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în raport de încheierea din 17 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2005.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 1830 din 05.06.2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat perimată acţiunea în contencios administrativ formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatele Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 Bucureşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
PENTru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 22.02.2012, urmare a lipsei nejustificate a părţilor precum şi faptul că niciuna nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Având în vedere că, din verificarea actelor de la dosar a rezultat că, ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 22 februarie 2012 şi că de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar şi în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, precum şi dispoziţiile art. 252 C. proc. civ., potrivit cărora, perimarea se poate constata din oficiu, dacă părţile nu au mai făcut în dosar nici un act de procedură pe o durată mai mare de un an, instanţa de fond a constatat perimată acţiunea de faţă.
3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 1830 din 05.06.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs revizuentul A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că, la data de 10 octombrie 2012, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2012, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 teza I pct. 7 C. proc. civ., cu termen de judecată la data de 18 aprilie 2013.
În continuare, recurentul a susţinut că, Dosarul nr. x/2012, în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Decizia nr. 5051 din 18.04.2013, cât şi Dosarul nr. x/2011 în care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1830 din 05.06.2013, sunt dosare componente ale dosarului de fond nr. x/2004 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste motive a apreciat că Sentinţa civilă nr. 1830 din 05 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2011, încalcă dispoziţiile art. 249 C. proc. civ. conform cărora perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecăţii procesului de către partea care justifică un interes.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În primul rând, Înalta Curte constată că deşi recurentul a indicat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., acestea sunt indicate pur formal, recurentul neindicând argumentele ce justifică incidenţa acestor motive de recurs şi va soluţiona cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., ce permite examinarea cauzei sub toate aspectele, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a normelor de drept incidente în cauză.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului de fond rezultă că, la data de 27.12.2011 revizuentul A., în contradictoriu cu intimatele Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 Bucureşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, a învestit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu o cerere de revizuire înregistrată sub nr. x/2/2011.
La data de 22.02.2012, urmare a lipsei nejustificate a părţilor, precum şi faptul că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. statuează în mod expres că:
"Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. (2) Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părţii, cererea n-a ajuns încă la instanţa competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată".
Cu privire la cursul perimării, dispoziţiile art. 249 din C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Cu alte cuvinte, pentru a da eficienţă dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- îndeplinirea unui act de procedură;
- actul de procedură să fie făcut în vederea judecării procesului;
- actul de procedură să fie făcut de partea care justifică un interes.
În ceea ce priveşte prima condiţie, Înalta Curte va avea în vedere faptul că, prin act de procedură se înţelege orice act (operaţiune juridică, manifestare de voinţă sau înscris concretizat într-o anumită formă prevăzută de lege), realizat pentru declanşarea procesului de către instanţa de judecată, participanţii la proces şi auxiliarii justiţiei în vederea producerii unor efecte juridice determinate.
Astfel, sesizarea instanţei cu cererea de chemare în judecată sau de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii, reprezintă un act de procedură.
În concluzie, pentru îndeplinirea primei condiţii, recurentul trebuie să dovedească îndeplinirea unui act de procedură, respectiv formularea unei cereri de repunere pe rol a cauzei.
PENTru îndeplinirea celei de-a doua condiţii, recurentul trebuie să dovedească faptul că, actul de procedură a fost întocmit în vederea continuării judecăţii, pentru că actele de procedură trebuie să îmbrace forma scrisă pentru a se putea dovedi mai uşor existenţa lor şi pentru a asigura conservarea acestor acte.
Cu privire la cea de-a treia condiţie - actul de procedură să fie făcut de partea care justifică un interes - se constată că, interesul, înţeles ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, nu are în vedere doar interesul material sau moral care formează substanţa dreptului subiectiv, ci şi justificarea de a invoca şi a urmări pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic.
Or, Înalta Curte constată că, pretinsul act de procedură materializat în cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 teza I pct. 7 C. proc. civ. şi înregistrată la data de 10 octombrie 2012, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2012, nu îndeplineşte condiţiile textului de lege invocat.
Faptul că recurentul a formulat o anumită cerere într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal nu poate avea caracterul unui act de procedură apt să conducă la întreruperea cursului perimării în Dosarul nr. x/2012 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, se constată că recurentul nu a manifestat interes pentru soluţionarea cauzei nici în dosarul de recurs.
Sub acest aspect se constată că, la data de 12 septembrie 2014 cauza a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părţilor, iar după aproximativ un an de zile, la data de 15.08.2015 a fost înregistrată cererea de repunere pe rol a cauzei, în vederea continuării judecăţii, fără a se solicita judecarea cauzei în condiţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
După repunerea cauzei pe rol, la termenul de judecată din data de 16 octombrie 2015 cauza a suspendată pentru lipsa nejustificată a părţilor, iar după aproximativ un an de zile, la data de 13.10.2016 a fost înregistrată o nouă cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că din vina exclusivă a părţilor, dosarul a stat în nelucrare o perioadă îndelungată de timp.
De fapt, perimarea este o sancţiune procesuală care se bazează pe prezumţia de desistare a părţii de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată. Timpul scurs de la data suspendării cauzei până la data pronunţării sentinţei instanţei de fond, îndreptăţeşte prezumţia desistării recurentului, care se sancţionează cu perimarea cererii.
5. Temeiul juridic al soluţiei
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 3041 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menţinând ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1830 din 5 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2017.
Procesat de GGC - GV