Admissibility of judicial challenge to High Court of Audits decision bypassing mandatory pre-litigation objection procedure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL şi intervenienta Curtea de Conturi a României, să se stabilească prejudiciul produs ca urmare a plăţii nejustificate a sumei de 319.461,74 RON, având în vedere faptul că Decizia nr. 2 din 20 martie 2013 nu cuprinde măsurile concrete de recuperare a prejudiciului conform art. 33 alin. (3) din Legea 94/1992 coroborate cu art. 181 lit. b) din Regulament, în sensul că nu sunt stabilite măsurile concret pe care entitatea trebuie să le ia pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi pentru recuperarea acestuia.

Prin cerere precizatoare, reclamanta a arătat că, în raport de Curtea de Conturi, a solicitat modificarea Deciziei nr. 2 din 20 martie 2013 şi a Raportului de control nr. x din 19 februarie 2013, faţă de întinderea eventualului prejudiciu produs ca urmare a plăţii nejustificate a sumei de 319.461,74 RON.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2026 din 25 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii precizate formulată de reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare împotriva pârâtei Curtea de Conturi, şi a respins această cerere, ca inadmisibilă.

A disjuns cererea precizată formulată de reclamant împotriva pârâtei SC A. SRL şi a declinat competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea uneia dintre secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 2026 din 25 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare, solicitând casarea acesteia, respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii precizate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurentul a argumentat, mai întâi, că instanţa de fond a admis în mod nelegal excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de recurent împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României.

Recurentul solicitase instanţei de judecată să stabilească prejudiciul produs ca urmare a plătii nejustificate a sumei de 319.461,74 RON, având în vedere faptul că Decizia nr. 2 din 20 martie 2013 nu cuprinde măsurile concrete de recuperare a prejudiciului conform art. 33 alin. (3) din Legea 94/1992 coroborate cu art. 181 lit. b) din Regulament, în sensul că nu sunt stabilite măsurile concret pe care entitatea trebuie să le ia pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi pentru recuperarea acestuia.

Recurentul, în calitate de persoană vătămată urmare a actelor administrative emise de Curtea de Conturi Bucureşti, a solicitat modificarea celor două acte administrative şi pronunţarea instanţei cu privire la legalitatea operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actelor supuse judecăţii care fac obiectul acţiunii în contencios administrativ conform art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în sensul că nu sunt stabilite măsuri concrete pe care entitatea trebuie să le ia pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi pentru recuperarea acestuia.

Acţiunea precizată de recurent se încadrează în categoria litigiilor legate de executarea actului administrativ, întrucât acesta solicită completarea, respectiv lămurirea, actelor emise de Curtea de Conturi.

Recurentul a criticat disjungerea capătului subsidiar de cerere privind obligarea SC A. SRL la plata prejudiciului în sumă de 319.461,74 RON la care se face referire în Decizia nr. 2/2013 a Curţii de Conturi, întrucât prejudiciul este rezultat din contractul de achiziţie publică, iar litigiile privind încheierea, interpretarea şi executarea contractelor de achiziţie publică sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

1.4. Apărările intimaţilor

1.4.1. Legal citată, intimata Curtea de Conturi a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, ca nemotivat şi, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate, argumentând, în esenţă, că instanţa de fond a constatat în mod întemeiat că recurentul nu a formulat nici contestaţia reglementată de RODAS şi nici plângerea prealabilă obligatorie reglementată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respingând cererea ca inadmisibilă.

A mai susţinut că soluţia de disjungere a petitului formulat în contradictoriu cu SC A. SRL este corectă, deşi, în opinia intimatului, se impunea stabilirea competenţei secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.

1.4.2. La rândul său, intimatul-pârât SC A. SRL a depus punct de vedere asupra raportului de admisibilitate, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului, arătând că declinarea de competenţă este fără cale de atac.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 1 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, pe cale de consecinţă, a respins excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, a admis în principiu recursul formulat de reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentului-reclamant, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Mai întâi, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant a indicat şi motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu a adus nici un argument privind existenţa vreunui motiv străin de natura pricinii, a unor considerente contradictorii sau a faptului că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Întrucât criticile sale se subsumează, în realitate, exclusiv motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul va fi analizat strict din această perspectivă.

Potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. civ. "sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta", iar art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Aceste dispoziţii impun imperativ persoanei vătămate atât condiţia solicitării adresate autorităţii publice de a reexamina actul administrativ, cât şi sesizarea instanţei de judecată numai după primirea unui răspuns sau expirarea unui termen de la depunerea cererii de reexaminare, termen prevăzut pentru a da autorităţii emitente posibilitatea revenirii asupra deciziei contestate.

Orice sesizare a instanţei de judecată anterior sau în lipsa parcurgerii acestei etape prealabile, în integralitatea sa, este neavenită, întrucât lipseşte textul legal de finalitatea sa legitimă, urmând a fi respinsă.

Se constată că, în speţă, prin acţiunea sa, astfel cum a fost precizată, recurentul-reclamant a înţeles să critice măsura dispusă la pct. II.1 din Decizia nr. 2 din 20 martie 2013 a Curţii de Conturi a României, prin care Curtea de Conturi a obligat recurentul să stabilească întinderea prejudiciului produs ca urmare a plăţii nejustificate a sumei de 319.461,74 RON reprezentând contravaloarea drepturilor de autor plătită de Ministerul Educaţiei Naţionale către A. SRL pentru adaptarea la teren a proiectelor celor 26 de grădiniţe cu patru săli de grupă din cadrul contractului S/PRET/06/2010 şi să ia măsurile legale de recuperare a acestuia.

Măsurile dispuse de Curtea de Conturi în exercitarea atribuţiilor sale de control a modului de întrebuinţare a resurselor financiare ale sectorului public sunt supuse procedurii de contestare prevăzute de Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, în vigoare la momentul emiterii Deciziei criticate.

Dispoziţiile art. 174 şi Regulament prevăd că, pentru aplicarea măsurilor de valorificare, anume comunicarea către conducerea entităţii controlate a existenţei unor erori/abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea unor prejudicii şi dispunerea către aceasta să stabilească întinderea prejudiciului şi să ia măsuri pentru recuperarea acestuia se emite decizie, în care sunt menţionate şi termenele până la care entitatea verificată trebuie să comunice conducătorului structurii de specialitate care a emis decizia modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse.

Art. 204 din acelaşi Regulament arată că "împotriva măsurilor dispuse prin decizie, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii acesteia, conducătorul entităţii verificate poate depune/transmite contestaţie la structura Curţii de Conturi care a emis decizia", iar potrivit art. 227, "împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor prevăzută la pct. 213 conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condiţiile legii contenciosului administrativ."

Cum, în speţă, recurentul s-a adresat direct instanţei de contencios administrativ, fără a mai parcurge procedura prevăzută de art. 204 din Regulament, prin raportare la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în mod corect cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a fost respinsă ca inadmisibilă.

Susţinerile recurentului privind obiectul cererii sale şi scopul urmărit prin cererea cu care a învestit instanţa de contencios administrativ nu conturează în mod convingător o ipoteză în care ar fi permisă eludarea dispoziţiilor legale sus-menţionate.

Înalta Curte mai constată că, deşi recurentul a adus critici şi soluţiei de disjungere a capătului de cerere privind obligarea SC A. SRL la plata prejudiciului în sumă de 319.461,74 RON la care se face referire în Decizia nr. 2/2013 a Curţii de Conturi, urmată de declinarea competenţei de soluţionare a acestui petit către una din secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac", astfel încât această soluţie nu poate face obiectul căii de atac declarate în prezenta cauză.

PENTru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei atacate, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 491 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare împotriva Sentinţei civile nr. 2026 din 25 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2017.

Procesat de GGC - LM