Judicial auxiliary salary dispute: Labor jurisdiction over administrative review procedure for judicial personnel salary claims

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani, a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Suceava la emiterea Deciziei de salarizare începând cu data de 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) care să cuprindă salariul de bază brut şi sporurile, în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate.

1.1. Prin încheierea de şedinţă din data de 30 martie 2016, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a trimis spre competentă soluţionare secţiei I civilă a Tribunalului Neamţ, dosarul având ca obiect acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani.

PENTru a pronunţa această încheiere, s-a reţinut că litigiul dedus judecăţii priveşte obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii de salarizare, respectiv este un litigiu de muncă, şi având în vedere că la nivelul tribunalului, în cadrul secţiei I civile, funcţionează complete specializate în instrumentarea unor astfel de cauze, în baza dispoziţiilor art. 200 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

2. A doua instanţă învestită.

2.1. După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă, la data de 4 aprilie 2016, sub nr. 965/103/2016*.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 836/C din 28 iunie 2016, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea . . . . . . . . . .Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a ... Curţii de Apel Bucureşti ...".

Prin urmare, litigiile de natura celui de faţă urmează a fi soluţionat după o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile de drept comun din materia dreptului muncii, precum şi de la cele din materia contenciosului administrativ, Curtea de Apel Bucureşti fiind competentă în acest sens.

3. A treia instanţă învestită.

3.1. După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 iulie 2016, sub nr. 965/103/2016*.

3.2. Prin Sentinţa civilă nr. 3551 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani, în favoarea Tribunalului Neamţ.

PENTru a pronunţa această sentinţă Curtea de Apel a reţinut că, reclamanta nu a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în anularea unui act administrativ, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, ci cu o acţiune în pretenţii, capătul de cerere având ca obiect obligaţia de a face fiind accesoriu, ca remediul pentru înlăturarea pe viitor a prejudiciilor invocate.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120.

Personalului auxiliar nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ci Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, în principal fiind aplicabile dispoziţiile de drept comun din Codul muncii, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa jurisdicţiei muncii şi asigurărilor sociale (art. 284 din C. muncii şi art. 34. alin. (4) din Legea nr. 304/2004).

Dispoziţiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 se aplică numai acţiunilor care au ca obiect un act administrativ tipic sau asimilat, condiţie ce nu este îndeplinită în speţă, deoarece reclamanta nu a contestat decizia privind salarizarea, iar din actele dosarului rezultă că nici nu a cerut emiterea unei decizii de reîncadrare, pentru a se plânge de un refuz nejustificat de emitere a unui act administrativ, ci a cerut doar eliberarea unor copii de pe deciziile deja emise.

Având în vedere aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 potrivit cu care necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad, precum şi dispoziţiile art. 176 pct. 3 C. proc. civ., potrivit cu care actele de procedură săvârşite de judecătorul necompetent sunt nule, în acest caz nulitatea nefiind condiţionată de producerea vreunei vătămări, fiind suficient ca actul de procedură să aparţină unei instanţe necompetente, Curtea de Apel a apreciat că soluţionarea cauzei aparţine Tribunalului Neamţ, secţia I civilă.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia I civilă.

PENTru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani obligarea pârâtei Curtea de Apel Suceava la emiterea Deciziei de salarizare începând cu data de 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) care să cuprindă salariul de bază brut şi sporurile în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate.

De menţionat faptul că, pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei trebuie avut în vedere faptul că, personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, iar în această calitate se poate adresa instanţei competente să judece în materia litigiilor de muncă.

În alegerea instanţei trebuie să se ţină cont de calitatea reclamantului, sens în care se constată că dispoziţiile art. 127 din Noul C. proc. civ. reglementează competenţa facultativă, după cum urmează:

(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Concluzionând, Înalta Curte constată că litigiul de faţă face parte din categoria litigiilor de muncă, iar instanţa competentă este instanţa pe rolul căreia reclamanta a înregistrat, iniţial, cererea dedusă judecăţii.

5. Soluţia Înaltei Curţi

PENTru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 17 martie 2017.

Procesat de GGC - LM