Negative conflict of jurisdiction: territorial competence for union-initiated civil service disputes determined by union's headquarters

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2015, pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/3/2015, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "A.", în numele membrilor de sindicat nominalizaţi în tabelul anexat la cerere, toţi cu domiciliul în Judeţul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, a solicitat obligarea acestuia la acordarea, către fiecare dintre reclamanţi, la o despăgubire echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanţă aferente perioadei 2012 - 2015 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecăţii, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.1. Prin Sentinţa civilă nr. 3445 din 26 mai 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, reclamanţii sunt funcţionari publici cu statut special, agenţi de poliţie încadraţi la pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, astfel cum se precizează în cererea de chemare în judecată de către reprezentantul lor Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "A.".

Cele două calităţi, respectiv calitatea de reclamanţi a agenţilor de poliţie, funcţionari publici cu statut special şi calitatea de reprezentant a sindicatului, au fost delimitate şi expres indicate în cererea de chemare în judecată, iar menţionarea Legii nr. 62/2011 are rolul de a justifica calitatea de reprezentant a sindicatului.

Potrivit art. 37 din C. proc. civ., republicat, având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane", în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări şi de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi, care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

Ţinând seama că reclamanţii sunt funcţionari publici cu statut special, respectiv agenţi de poliţie, care au raporturi de serviciu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetul Marmaţiei, Tribunalul Bucureşti a apreciat că în cauză competenţa de soluţionare nu-i aparţine, motiv pentru care a declinat competenţa teritorială în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. A doua instanţă învestită

Pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 22 iulie 2016, sub acelaşi număr.

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 1869 din 23 septembrie 2016, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Maramureş a reţinut că, în lipsa unei reglementări speciale privind competenţa teritorială, se va avea în vedere, în primul rând, legislaţia muncii, cu referire la norma de competenţă teritorială înscrisă la art. 269 alin. (2) şi 3 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, în forma în vigoare la data introducerii cererii, potrivit cu care:

Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

În cauză, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "A." a arătat în cuprinsul cererii introductive că a acţionat "în numele membrilor de sindicat din tabelul anexat la cerere", în calitate de reprezentant al acestora, astfel încât competenţa teritorială, în raport de dispoziţiile legale enunţate, nu s-ar putea determina în funcţie de sediul reprezentantului, ci numai în funcţie de domiciliile celor reprezentaţi, aceştia fiind cei care au calitatea de reclamanţi, iar domiciliile acestora sunt situate în Judeţul Suceava, aşa cum rezultă din tabelul anexă la cererea introductivă.

Aplicând, la situaţia de fapt expusă, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 şi ale art. 117 din aceeaşi lege, cu referire la art. 269 alin. (1) şi (2) C. muncii, Tribunalul Maramureş a apreciat că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Tribunalul Suceava, instanţă în circumscripţia căreia se află domiciliile reclamanţilor în numele cărora a fost formulată cererea.

Faţă de termenii categorici în care este formulată norma de competenţă aplicată, competenţa teritorială reglementată la 269 alin. (2) din C. muncii este exclusivă.

Astfel fiind, înseamnă că, declinându-se competenţa în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află sediul pârâtului, iar nu în favoarea celei în a cărei circumscripţie se află domiciliile reclamanţilor, a fost sesizată o instanţă ce nu are competenţa teritorială de a soluţiona cauza.

În fine, la aceeaşi concluzie se ajunge şi dacă dispoziţiile normei de trimitere înscrise la art. 117 din Legea nr. 188/1999 se interpretează în sensul că Statutul funcţionarului public se completează, în primul rând, cu Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, întrucât, în ce priveşte competenţa teritorială a instanţei de contencios administrativ, la art. 10 alin. (3) ale acestei din urmă legi, se prevede astfel:

Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

În cauză, reclamanţii reprezentaţi de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "A.", nu au optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, competenţa Tribunalului Maramureş fiind stabilită de instanţa care şi-a declinat competenţa, iar declinarea a fost dispusă în favoarea altei instanţe decât cea indicată de pârât, cu referire la Tribunalul Suceava.

Este adevărat că textul legal analizat prevede o competenţă teritorială alternativă, însă dreptul de a alege una dintre instanţele deopotrivă competente aparţine numai reclamantului, premisă ce impune concluzia că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este cea de la domiciliul reclamanţilor.

PENTru aceste considerente, Tribunalul Maramureş a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3. A treia instanţă învestită

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 octombrie 2016, sub acelaşi număr de dosar.

3.1. Prin Sentinţa nr. 1453 din 10 noiembrie 2016, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor A., în numele membrilor de sindicat, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Suceava a reţinut că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe, iar potrivit art. 117 din acelaşi act normativ, dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

S-a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 109 şi art. 117 din Legea nr. 188/1999, cu referire la art. 269 alin. (1) şi 2 din Codul muncii, instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este instanţa de la domiciliul reclamantului.

Însă, în cazul în care acţiunea a fost promovată de către sindicat în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora (în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011), cum este şi cazul de faţă, calitatea procesuală activă o are sindicatul, acesta având calitate de reclamant în cauză, calitate în funcţie de care trebuie stabilită competenţa teritorială a instanţei (în acest sens s-a pronunţat şi ICCJ prin Decizia nr. 1/2013 în soluţionarea unui recurs în interesul legii).

O interpretare contrară ar fi de natură a submina atribuţiile şi scopurile pentru care au fost constituite organizaţiile sindicale, respectiv acelea de apărare a drepturilor membrilor de sindicat, ţinând cont că organizaţia sindicală poate acţiona pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite.

Reţinând că prezenta acţiune a fost formulată de către reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor A., cu sediul Bucureşti, sector 1, în numele membrilor de sindicat B. ş.a., faţă de considerentele expuse anterior, Tribunalul Suceava a apreciat că instanţa competentă teritorial să judece prezenta cauză este cea de la sediul sindicatului reclamant, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a II -a de contencios administrativ şi fiscal.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în drepturi băneşti, acţiunea fiind formulată, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011, de către reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor A. în numele membrilor de sindicat, funcţionari publici.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă."

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că, în cauză, acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "A.", în calitate de reprezentant al membrului de sindicat, funcţionar public cu statut special, şi sunt aplicabile, în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a litigiului, aşa cum corect au reţinut şi instanţele sesizate, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrul de sindicat este funcţionar public, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

În cauză, se reţine că cererea dedusă judecăţii a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "A.", în numele membrului de sindicat menţionat în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.

Aşa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "A." are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său, în raza teritorială de competenţă a Tribunalului Bucureşti.

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi soluţia de principiu adoptată la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care în şedinţa din data de 22 mai 2017, a stabilit faptul că în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că, acţiunea a fost promovată de către sindicat în numele membrilor săi, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora (în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011), Înalta Curte constată că în cazul de faţă, calitatea procesuală activă o are Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "A.", iar competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine instanţei de la sediul acestuia.

5. Soluţia Înaltei Curţi

PENTru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., toţi prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor A. şi pe pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetul Marmaţiei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 17 martie 2017.

Procesat de GGC - LM