Statutory interpretation of transitional salary legislation for judicial personnel and the constitutional prohibition of discrimination based on differing seniority advancement dates.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti - Colegiul de Conducere şi Ministerul Justiţiei, a solicitat obligarea pârâţilor să-i stabilească, începând cu data de 1 octombrie 2013 şi în continuare, o indemnizaţie de încadrare în acelaşi cuantum cu judecătorii încadraţi în aceeaşi clasă şi gradaţie din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a căror indemnizaţie de încadrare are cel mai mare cuantum.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2792 din 29 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi ca nefondată cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 2792 din 29 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, partea susţine că principala critică a recursului vizează refuzul primei instanţe de a analiza incidenţa în speţă a principiului constituţional şi convenţional al egalităţii în drepturi.

Faţă de dispoziţiile art. 23 pct. 2 din Declaraţia universală a drepturilor omului, art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, art. 1, art. 2, art. 3 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, recurentul consideră că este discriminat în raport cu ceilalţi magistraţi aflaţi în aceeaşi categorie de vechime în funcţie şi în muncă, dar care au avansat în clasa superioară înainte de anul 2011. Împrejurarea că în cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, la momentul 1 octombrie 2013, existau judecători aflaţi în aceeaşi clasă de vechime în funcţie şi în muncă, dar cu o remuneraţie superioară, este o situaţie de fapt necontestată.

Formularea "fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare", naşte discriminare în măsura în care împiedică aplicarea în favoarea recurentului al aceluiaşi regim salarial de care se bucură ceilalţi magistraţi aflaţi într-o situaţie identică, potrivit normei "toţi oamenii, fără nicio discriminare, au dreptul la salariul egal pentru muncă egală".

Recurentul opinează că nu există justificare obiectivă şi rezonabilă pentru acordarea unui spor bănesc, inclus în salariu, în favoarea unor salariaţi ce au avansat în vechime anterior anului 2011, în detrimentul celor aflaţi în aceeaşi situaţie ulterior acestui moment.

Lămuritoare, în speţa de faţă, sunt considerentele Deciziei nr. 669 din 26 iunie 2012, pronunţate de Curtea Constituţională în care sunt reţinute, între altele: Cu privire la aceste diferenţe de tratament juridic, Curtea a reţinut că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De asemenea, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.

Recurentul arată faptul că, dacă instanţele judecătoreşti naţionale nu ar fi competente să constate caracterul discriminatoriu pe care îl pot avea dispoziţiile din unele acte normative, ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil, şi anume, accesul liber la justiţie, ca dimensiune a acestuia, recunoscute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la art. 6 pct. 1 teza I şi art. 13, potrivit cărora:

"orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil"; "orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale".

În ceea ce priveşte cererea dedusă judecăţii, recurentul a solicitat să se constate caracterul discriminatoriu al formulării din dispoziţia legală "fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare", susţinând că aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi este discriminatorie, prin prisma art. 23 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale cărei prevederi mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul intern, conform art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.

PENTru aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, şi urmare a rejudecării cererii de chemare în judecată, admiterea acesteia şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să stabilească, începând cu data de 1 octombrie 2013 şi în continuare, o indemnizaţie de încadrare în acelaşi cuantum cu judecătorii încadraţi în aceeaşi clasă şi gradaţie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin încheierea de şedinţă din data de 3 noiembrie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 16 martie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a apreciat de către toţi membrii completului că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

6.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte a fost învestită cu memoriul de recurs formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2792 din data de 29 octombrie 2015, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea vizând obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să-i stabilească, începând cu data de 1 octombrie 2013 şi în continuare, o indemnizaţie de încadrare în acelaşi cuantum cu judecătorii încadraţi în aceeaşi clasă şi gradaţie din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a căror indemnizaţie de încadrare are cel mai mare cuantum.

Conform art. 1 din Ordinul nr. 888/C din 4 martie 2014:

"Art. 1. - Începând cu data de 1 octombrie 2013, domnul A., judecător cu grad de judecătorie la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, trece în clasa de salarizare 97 (corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 5 - 10 ani şi gradaţie 2) şi beneficiază de încadrare brută lunară de 6.528 RON, un cuantum al sporului pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase de 911 RON, un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 1.040 RON.

Din preambulul ordinului contestat rezultă că, la emiterea acestuia au fost avute în vedere: prevederile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscale bugetare, coroborate cu cele ale art. 6 alin. (1) şi alin. (2) al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, precum şi art. 10 alin. (5), art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi cu ale Capitolului I, art. 8 alin. (2) şi art. 9 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. VI la Legea cadru nr. 284/2010.

Dispoziţii legale relevante în cauză:

Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011 se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Art. 10. - [...]

(5) Diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienţilor de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare.

Art. 11. - [...]

(2) Clasele de salarizare şi coeficienţii prevăzuţi în anexe pentru funcţiile de execuţie corespund nivelului minim al fiecărei funcţii, la care se adaugă 5 gradaţii corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă.

(3) Tranşele de vechime în muncă, în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:

- gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare faţă de nivelul minim al fiecărei funcţii;

- gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 1;

- gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 2;

- gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 3;

- gradaţia 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 4.

(4) Gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se plăteşte cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranşa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3).

(5) Pentru acordarea gradaţiei corespunzătoare tranşei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare."

Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice:

"Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 4. - [...]

(2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. [...]

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", respectiv vechime în învăţământ pentru personalul didactic de predare universitar şi preuniversitar."

Susţinerile contestatorului vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la salarizarea personalului din justiţie, în vigoare la data promovării într-o altă tranşă de vechime în muncă şi în funcţie, sunt neîntemeiate.

Din analiza normelor de drept intern incidente, se constată că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a abrogat Legea-cadru nr. 330/2009, instituind reglementări noi în privinţa modului de stabilire a drepturilor salariale, în raport cu vechimea în muncă şi/sau în funcţie, dobândită de o persoană.

Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia, iar, potrivit art. 7 alin. (1), aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de încadrare.

Conform prevederilor art. 11 alin. (2)-(5) din Legea-cadru nr. 284/2010, clasele de salarizare şi coeficienţii prevăzuţi în anexe pentru funcţiile de execuţie corespund nivelului minim al fiecărei funcţii, la care se adaugă 5 gradaţii corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, prin aplicarea unui procent ce variază între 2,5% şi 7,5%. Din calculul rezultat prin aplicarea acestor dispoziţii, se observă că, în cazul modificării gradaţiei ulterior datei de 1 ianuarie 2011, cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul aplicabil sporului aferent acestei vechimi este mai mic.

În ceea ce priveşte modul de calcul al drepturilor salariale, se constată că, prin legi tranzitorii care au stabilit modul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice pentru fiecare an bugetar în parte, începând cu anul 2011, s-a prevăzut în mod expres că dispoziţiile referitoare la noile procente corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă din Legea-cadru nr. 284/2010 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011.

Astfel, prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se stabileşte valoarea de referinţă de 600 RON, se dispune reîncadrarea, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de Legea-cadru, dar se prevede că, în anul 2011, nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, toate persoanele care îşi modifică tranşele de vechime începând cu data de 1 ianuarie 2011, intră sub incidenţa noilor reguli stabilite prin Legea-cadru nr. 284/2010, care prevăd pentru ultimele două tranşe de vechime în muncă un procent de 2,5%, faţă de 5%, cât era prevăzut anterior.

Prevederile art. 6 din Legea nr. 285/2010 sunt aplicabile: pentru anul 2012, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, completată şi modificată prin Legea nr. 283/2011; pentru anul 2013, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012; pentru anul 2014, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013; pentru anul 2015, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 83/2014.

Referitor la sporul de vechime în funcţie, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 stabileşte că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", nemaifiind astfel aplicat sistemul creşterii procentuale instituit de cadrul legislativ anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010.

Rezultă că magistraţii care au împlinit o anumită vechime până la 31 decembrie 2010, sunt îndreptăţiţi să păstreze acelaşi cuantum al salariului, însă, pentru magistraţii nou încadraţi pe funcţii, precum şi pentru cei promovaţi în funcţii sau grade/trepte după data de 01 ianuarie 2011, legiuitorul nu a prevăzut expres aceste drepturi, fiind vorba despre categorii diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, respectiv Legea nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010.

În ceea ce priveşte plata efectivă a drepturilor salariale, se constată că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.

Aşa cum a arătat şi judecătorul fondului, acest text de lege a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, noţiunea de funcţie similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie, şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

În contextul prezentat, existenţa unor diferenţe de salarizare între magistraţii care au îndeplinit anumite condiţii de vechime în muncă şi în funcţie anterior datei de 31 decembrie 2010 şi cei care au îndeplinit aceleaşi condiţii după data de 1 ianuarie 2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispoziţiilor legale în materie de salarizare sub a căror incidenţă s-au aflat la momentul îndeplinirii respectivelor condiţii.

Revenind la datele concrete ale speţei, se reţine că, prin Ordinul nr. 888/C din data de 4 martie 2014, în mod corect în privinţa contestatorului a fost recalculată indemnizaţia de încadrare brută, prin trecerea în clasa de salarizare 97, corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 5 - 10 ani şi gradaţie 2.

În ceea ce priveşte starea de discriminare invocată de către contestator, nu se poate reţine o încălcare a principiului nediscriminării şi egalităţii de tratament, având în vedere că, în plan naţional, în sensul dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport cu anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.

De asemenea, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferenţa de tratament devine discriminare, în înţelesul art. 14 din Convenţie, numai atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Exercitând controlul de constituţionalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile ordonanţei de guvern sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

Cum în cauză, diferenţa de salarizare provine din lege, fiind vorba despre situaţii juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

De altfel, dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, care au determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranşă de vechime în muncă, au făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale, statuând că "avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate".

De asemenea, prin Deciziile nr. 884/2012 şi nr. 6/2013, Curtea Constituţională a fost consecventă în soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 285/2010, neexistând elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei acesteia.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În consecinţă pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 496 din Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5) şi pct. 8) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2792 din 29 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2017.

Procesat de GGC - LM