Inadmissibility of second appeal against final rejection of constitutional unconstitutionality request due to exhaustion of remedy path
Legislator summary
AI generatedIn Decisión nr. 520/2018, the High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the second appeal filed by the convicted defendants against the rejection of their request to refer a constitutional unconstitutionality exception to the Constitutional Court, upholding the lower court’s decision that the challenge lacked relevance to the main case and confirming that the appealed disposition had already become final following a prior Supreme Court ruling, thereby imposing judicial costs of 200 RON per defendant on the appellants. The dispute concerned the admissibility of a "contestație în anulare" (extraordinary appeal) and associated constitutional challenges against the interpretation of Code of Criminal Procedure provisions regarding the resumption of proceedings in a divergent panel (Art. 394(5)) and the finality of sentences in extraordinary appeals (Art. 432(4)), specifically arguing that the failure to re-administer evidence and the lack of a double degree of jurisdiction violated constitutional rights to a fair trial. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of the uniqueness of the appeal path under Art. 551 of the Code of Criminal Procedure and Art. 16 of Law 304/2004, which prohibits exercising the same appellate remedy multiple times once a decision has become final, rendering the second appeal procedurally impermissible regardless of its merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 394 alin. (5) C. proc. pen, art. 431 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992; Inadmissibility of second appeal against final rejection of constitutional unconstitutionality request due to exhaustion of remedy path: Instanţa de fond a apreciat că, raportat la cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi la cazurile invocate de contestatori - existenţa unui caz de încetare a procesului penal şi faptul că instanţa nu a fost compusă potrivit legii - obligaţiile ce revin instanţei ce soluţionează o cauză în complet de divergenţă în legătură cu readministrarea probatoriului nu pot influenţa soluţia din prezenta cauză.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedApplied to obligate the appellants to pay the judicial costs to the state.
Full text
I. Deliberând asupra recursului formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate prin Decizia penală nr. 285/A din 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 285/A din data de 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele:
În baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate invocată de contestatorii B. şi A..
În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen.
În baza art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. cu privire la Decizia penală nr. 393/14.03.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpaţi, s-a dispus a fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTru a dispune astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 23.03.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost înregistrată sub nr. x/2/2017 (x/2017), contestaţia în anulare formulată de condamnaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 393/A din 14.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2011, fiind invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 426 lit. b) şi d) C. proc. pen.
La termenul de judecată din 16 februarie 2018, condamnaţii A. şi B., prin apărător, au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen.
În motivarea cererii lor s-a susţinut că reluarea dezbaterilor şi a judecăţii de către un magistrat, în complet de divergenţă, fără a se readministra probele corespunzătoare acelei faze de judecată, reprezintă o încălcare a exigenţelor dreptului la un proces echitabil, fiind încălcate prevederile art. 21 din Constituţie.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că nu este îndeplinită una din condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia indicată şi anume ca dispoziţia respectivă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, potrivit articolului criticat "în situaţia în care în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă", aceste dispoziţii fiind apreciate neconstituţionale, întrucât nu impun obligaţia completului de divergenţă de a readministra probatoriul.
Instanţa de fond a apreciat că, raportat la cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi la cazurile invocate de contestatori - existenţa unui caz de încetare a procesului penal şi faptul că instanţa nu a fost compusă potrivit legii - obligaţiile ce revin instanţei ce soluţionează o cauză în complet de divergenţă în legătură cu readministrarea probatoriului nu pot influenţa soluţia din prezenta cauză.
Totodată, instanţa a constatat că aceeaşi excepţie a fost invocată şi în faţa completului de divergenţă din dosarul nr. x/2011, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale fiind respinsă prin încheierea din data de 07.03.2017.
Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen., în termen legal, inculpaţii A. şi B., au declarat recurs.
II. Prin Decizia penală nr. 335 din data de 18 aprilie 2018, pronunţată de instanţa de recurs în recurs în dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate prin Decizia penală nr. 285/A din 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Au fost obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 130 RON, au rămas în sarcina statului, iar onorariul interpretului de limbă persană s-a plătit din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTru a decide astfel, instanţa de recurs a constatat că inculpaţii A. şi B. au formulat în temeiul art. 426 lit. b) şi d) C. proc. pen., cerere de contestaţie în anulare a Deciziei penale nr. 393/A din data de 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, ocazie cu care au invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cu care:
"în situaţia în care în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritatea sau unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă", aceste dispoziţii fiind apreciate neconstituţionale, întrucât nu impun obligaţia completului de divergenţă de a readministra probatoriul.
Înalta Curte a reţinut că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 (modificată şi republicată), Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei;
- să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.
Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi efectul pe care decizia Curţii Constituţionale o produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
Analizând, pe rând, condiţiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocată de inculpaţii A. şi B., în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte a constatat, că cererea nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
S-a mai arătat că fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591 din 21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014).
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură a produce un efect asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
Instanţa a reţinut că, obiectul cauzei de faţă îl constituie admisibilitatea, în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) şi lit. d) C. proc. pen., motiv pentru care, în mod corect instanţa de fond a apreciat că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza excepţia vizând, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, obligaţiile instanţei ce soluţionează cauza în complet de divergenţă în legătură cu administrarea probatoriului.
Cu referire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat următoarele:
La termenul de judecată din data de 04 aprilie 2018, s-a transmis la dosarul cauzei o cerere formulată de inculpatul B., prin apărător C., prin care s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cu care:"sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă".
În motivarea cererii, inculpatul, prin apărător, a arătat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., prin neasigurarea dublului grad de jurisdicţie, încalcă exigenţele dreptului la un proces echitabil prevăzute de art. 16, art. 21 şi art. 53 din Constituţia României.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., formulată de inculpatul B., prin apărător, Înalta Curte a apreciat-o ca fiind inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare:
Autorul excepţiei, inculpatul B., a susţinut că prevederile legale apreciate ca fiind neconstituţionale, art. 432 alin. (4) C. proc. pen., contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României, potrivit cu care: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege", a prevederilor art. 21 din Constituţia României: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", precum şi a dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii".
Înalta Curte a reamintit că, potrivit art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiţii, aşa cum s-a arătat în cele ce proced.
În aplicarea art. 29 din Legea 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, a rezultat că sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege, care are legătură cu soluţionarea cauzei, or obiectul prezentei cauze îl constituie recursul împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 394 alin. (5) C. proc. pen.
PENTru considerentele expuse, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate prin Decizia penală nr. 285/A din 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi au fost obligaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 130 RON, au rămas în sarcina statului, iar onorariul interpretului de limbă persană, s-a plătit din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., formulată de inculpatul B., prin apărător.
III. Împotriva, dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 285/A din data de 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017 (x/2017), au formulat un nou recurs inculpaţii A. şi B., solicitând admiterea acestuia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 26 aprilie 2018 sub nr. x/1/2018, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului 9.
Examinând recursul formulat sub aspectul admisibilităţii, se apreciază că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Se constată că dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate prin Decizia penală nr. 285/A din 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ce formează obiectul prezentei căi de atac, este definitivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 551 alin. (1) C. proc. pen., pot fi atacate cu contestaţie, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege, iar potrivit dispoziţiilor art. 551 alin. (4) C. proc. pen., acestea rămân definitive la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestaţia.
Se reţine că în privinţa hotărârii penale atacate, care este definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei alte căi ordinare de atac, fiind susceptibile de reformare pe calea recursului exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege. În speţa de faţă se poate ataca cu recurs numai dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 285/A din data de 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017 (x/2017).
Înalta Curte reţine însă că, această dispoziţie de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 285/A din data de 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017 (x/2017), a rămas definitivă la data de 18 aprilie 2018, când instanţa supremă s-a pronunţat prin Decizia penală nr. 335, pronunţată în dosarul nr. x/2017.
Or, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale".
Totodată, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Totodată, potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În cauză, se constată că inculpaţii A. şi B., au formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri pronunţate care, deşi avea prevăzută calea de atac a recursului, anterior instanţa supremă se pronunţase în cauză, dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 285/A din data de 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017 (x/2017) ce putea fi atacată cu recurs, era deja definitivă la momentul înregistrării cauzei pe rolul acestei instanţe.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că dispoziţia atacată este nesusceptibilă de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursul declarat încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac.
Limitând calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
PENTru considerentele ce preced, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 285/A din data de 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017 (x/2017).
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 130 RON, vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul interpretului de limbă persană se va achita din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 285/A din data de 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017 (x/2017).
Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 130 RON, rămân în sarcina statului.
Onorariul interpretului de limbă persană se va achita din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 mai 2018.
Procesat de GGC - CL