Recidivism penalty aggregation under successive penal codes and the prohibition of re-individualization in cassation review

Asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 101 din 21.09.2016 a Judecătoriei Jibou, pronunţată în dosar nr. x/2016, cu aplicarea art. 375 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. şi B., recidivist, la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenta alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În temeiul prevederilor art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta la restul de pedeapsă neexecutată de 1422 de zile, urmând ca inculpatul să execute în regim de detenţie 4 ani şi 202 zile închisoare.

În baza art. 274 noul C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 1.000 RON cheltuieli judiciare.

Prin Decizia penală nr. 489/A din 28.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 101 din 21.09.2016 a Judecătoriei Jibou.

De asemenea, a fost obligat apelantul la 300 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 489/A din 28 martie 2017, la data de 12.05.2017, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 29 mai 2017, când s-a stabilit termen la data de 8 septembrie 2017, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 8 septembrie 2017, s-a dispus amânarea cauzei la data de 20 octombrie 2017, pentru a se dispune citarea recurentului inculpat A., în vederea susţinerii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., invocată în cuprinsul cererii de recurs în casaţie.

Prin încheierea din 20 octombrie 2017, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen.

De asemenea, a fost admisă în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 489/A din data de 28 martie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiţii stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul şi motivarea cererii de recurs în casaţie, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac şi titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casaţie sunt limitate la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greşit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării graţierii sau constatarea în mod greşit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deşi recursul în casaţie presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat şi la care se referă declaraţia de recurs, calitatea recurentului şi, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casaţie şi pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Or, limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.

Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat a fost invocată incidenţa cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul susţine că şi-a recunoscut fapta, nu a contestat valorile alcoolemiei şi a avut o comportare bună în cursul urmăririi penale şi a judecăţii.

A mai arătat, cu privire la fapta săvârşită, că este vorba de un accident fără victime (răsturnare într-o curbă) ca urmare a consumului unei cantităţi de alcool, că, deşi putea ascunde infracţiunea neavând obligaţia de a sesiza de îndată a organelor de poliţie, a anunţat producerea accidentului şi consumul de alcool, iar în ceea ce priveşte circumstanţele personale, a arătat că a recunoscut fapta, că regretă săvârşirea acesteia, că deţine un loc. de muncă stabil, că are în îngrijire atât fiul de aproximativ 18 ani, cât şi mama sa, fiind singurul întreţinător al familiei.

Faţă de aceste aspecte, a susţinut că instanţele inferioare nu au ţinut cont de acestea la individualizarea pedepsei.

De asemenea, a susţinut că a fost condamnat prin sentinţa penală a Tribunalului Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr. 1688/29.03.2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (din care a executat 14 ani închisoare) conform legii vechi şi prin Decizia penală nr. 489/28.03.2017 a Curţii de Apel Cluj conform legii noi, astfel încât, fiind vorba de o condamnare pe vechiul C. pen. şi o condamnare pe noul C. pen., cele două condamnări fiind autonome, independente şi de sine stătătoare, fără a fi contopite pedepsele, strict prin prisma succesiunii de legi penale, trebuie aplicată legea penală mai favorabilă inculpatului.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A., Înalta Curte aminteşte că, pot fi încadrate în dispoziţiile legale prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanţa de apel prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depăşirea limitelor legale, instanţa de recurs neputând face o reindividualizare a pedepsei.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului inculpat privind existenţa a două pedepse autonome, respectiv pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 116/27.09.2000 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr. 1688/29.03.2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 101 din 21.09.2016 a Judecătoriei Jibou definitivă prin Decizia penală nr. 489/28.03.2017 a Curţii de Apel Cluj, instanţa constată că, în cauză, în mod corect, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, au făcut aplicarea art. 43 alin. (1) C. pen.

Astfel, art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. prevede că tratamentul sancţionar al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

Conform art. 41 alin. (1) C. pen., există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.

Art. 43 alin. (1) C. pen., cu titlu marginal "pedeapsa în caz de recidivă", stabileşte următoarele: dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Înalta Curte constată că, în speţa de faţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. pen. privind antecedenţa penală a inculpatului.

Astfel, recurentul inculpat a comis infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului în stare de recidiva prevăzută de art. 41 C. pen., primul termen al acesteia fiind pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare, aplicata prin Sentinţa penală nr. 116/27.09.2000 a Tribunalului Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr. 1688/29.03.2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aplicată pentru comiterea infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi omor.

Inculpatul a fost eliberat condiţionat din executarea acestei pedepse în data de 04.12.2012, rămânând un rest de pedeapsă neexecutată de 1422 zile.

Infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului a fost comisă de inculpat în intervalul de timp care constituie rest de pedeapsă neexecutată.

În consecinţă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (1) C. pen., în mod corect, instanţele de fond şi cea de apel dispunând adăugarea pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului la restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a eliberării condiţionate astfel încât pedeapsa aplicată este una legală.

PENTru considerente anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 489/A din data de 28 martie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 489/A din data de 28 martie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2017.

Procesat de GGC - CL