Defendant's cassation appeal admitted, conviction annulled, case remanded for resentencing after mitigation error.

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 40 din 15 ianuarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) teza 1 C. proc. pen. cu referire la art. 4 C. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior (parte vătămată B.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior (victime C., D., E. şi F.).

În baza art. 25 alin. (5) şi art. 397 C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă B., cu domiciliul procesual ales la G. - Societate civilă de avocaţi în Zalău, str. Unirii, nr. 13, Clădirea Manager, etaj 1, jud. Sălaj.

S-a respins ca nefondată acţiunea civilă exercitată de partea civilă H., partea civilă I., partea civilă J., partea civilă K., partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, partea civilă L., partea civilă M., partea civilă N., partea civilă O., partea civilă P., partea civilă Q., partea civilă R., partea civilă S., partea civilă T., partea civilă I., partea civilă U., partea civilă V., partea civilă W., partea civilă X., partea civilă Y., partea civilă Z., partea civilă AA., partea civilă BB., partea civilă M., partea civilă I., partea civilă CC..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, părţile civile J., R., S., T., I., U., CC., Y., X., Z., V., W., Q., M., BB., K., O., P., N., H. şi AA. şi partea vătămată B..

Prin Decizia penală nr. 779/A/2017 din 16 mai 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi părţile civile I., J., R., S., T., I., U., H., N., Q., K. şi BB. împotriva Sentinţei penale nr. 40 din 15 ianuarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a desfiinţat-o în ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului A. pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior şi respingerea acţiunilor civile formulate de părţile civile arătate şi, în rejudecare:

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 5 C. pen.

Au fost admise acţiunile civile formulate de părţile civile I., J., R., S., T., I., U., H., N., Q., K. şi BB. ca fiind întemeiate şi, în consecinţă, s-a constatat calitatea de partea responsabilă civilmente a Fondului de protecţie a victimelor străzii.

A fost obligat Fondul de protecţie a victimelor străzii să plătească părţii civile I. - 5.000 RON, părţii civile J. - 3.000 RON, părţii civile H. şi N. - 5.000 RON şi părţii civile K. - 3800 RON cu titlu de despăgubiri materiale.

A fost obligat Fondul de protecţie a victimelor străzii să plătească părţii civile I. (mama) 10.000 euro cu titlu de daune morale.

A fost obligat Fondul de protecţie a victimelor străzii să plătească părţii civile J. (soţie) 20.000 euro, iar părţilor civile J., R., S., T., I., U. (fiice) câte 40.000 euro pentru fiecare cu titlu de daune morale.

A fost obligat Fondul de protecţie a victimelor străzii să plătească părţilor civile H. şi N. (părinţi) câte 10.000 euro fiecare, iar părţii civile Q. (fiu) 40.000 euro cu titlu de daune morale.

A fost obligat Fondul de protecţie a victimelor străzii să plătească părţii civile K. (soţie) 20.000 euro, iar părţii civile BB. (fiică) 40.000 euro cu titlu de daune morale.

A fost obligat Fondul de protecţie a victimelor străzii să plătească părţilor civile minore R., S., T., I., U., BB. şi Q., câte 100 euro lunar pentru fiecare, cu titlu de indemnizaţie lunară începând cu data accidentului (19.09.2008) şi până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

A fost respins ca inadmisibil apelul părţii vătămate B..

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de părţile civile CC., V., W., X., Y., Z., AA., O., P. şi M. împotriva aceleiaşi hotărâri.

Au fost obligaţi apelanţii B., CC., V., W., X., Y., Z., AA., O., P. şi M. să plătească statului câte 300 le fiecare cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.

PENTru a decide astfel, analizând probatoriul administrat, Curtea de Apel a constatat că fapta inculpatului A., care în ziua de 19 septembrie 2008, în timp ce conducea autoturismul pe drumurile publice a promovat un accident rutier datorită nerespectării dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 195/2002, în urma căruia a survenit decesul numiţilor C., DD., EE. şi F., întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă. De asemenea, instanţa de apel a apreciat că în cauză există o culpă comună a inculpatului şi părţii vătămate, inculpatului A. reţinându-se că a pătruns pe contrasens efectuând o manevră spre stânga pentru evitarea pietonilor (o culpă de 80%), iar părţii vătămate B. depăşirea cu 21 km/h a limitei legale de viteză (o culpă de 20%), conform raportului de expertiză criminalistică din 14.10.2016 efectuat de Institutul de Expertize Criminalistice Bucureşti (evident în condiţiile rectificării erorii materiale evidente în ce priveşte vitezele de deplasare ale celor două vehicule implicate în accident).

Curtea a reţinut existenţa unor împrejurări legate de fapta comisă (culpă comună) care diminuează gravitatea infracţiunii, periculozitatea inculpatului şi, implicit, reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, această situându-se între 2 ani şi 7 ani potrivit art. 76 C. pen.

Având în vedere că de la momentul săvârşirii faptei şi până la judecarea cauzei au intervenit două legi penale, fapta fiind comisă sub imperiul vechiul C. pen. (art. 178 alin. (1), (2), (5) C. pen. - cu pedeapsă de la 2 la 10 ani) şi judecată definitiv după intrarea în vigoare a noului C. pen. care are un regim sancţionator mai aspru, (pedeapsă de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni), dar cu posibilitatea reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 75 pct. 2 lit. b) C. pen., instanţa de apel a apreciat că ultima reglementare este mai favorabilă inculpatului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Prin motivele de recurs în casaţie, recurentul inculpat a arătat că instanţa de apel a comparat dispoziţiile art. 178 alin. (1), (2), (5) C. pen. anterior, care prevedeau pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani, cu dispoziţiile C. pen. în vigoare, care prevăd pentru fapta comisă închisoare de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni. De asemenea, instanţa a ajuns la concluzia că, în cauză, se impune reţinerea unei circumstanţe atenuante judiciare legate de împrejurările comiterii faptei, considerând că aceasta se încadrează în dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. în vigoare. Prin urmare, instanţa de apel a reţinut existenţa unor împrejurări legate de fapta comisă (culpă comună) care diminuează gravitatea infracţiunii, periculozitatea inculpatului şi care determină, implicit, reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, această situându-se între 2 ani şi 7 ani potrivit art. 76 C. pen. în vigoare. De asemenea, recurentul inculpat a susţinut că circumstanţa atenuantă reţinută de instanţa de apel are corespondent şi în prevederile art. 74 C. pen. anterior, circumstanţele atenuante judiciare fiind prevăzute exemplificativ în vechea reglementare. În aceste condiţii, a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante, limitele de pedeapsă prevăzute sunt închisoarea între 15 zile şi 2 ani.

Prin urmare, a apreciat că pedeapsa aplicată de instanţa de apel de 3 ani şi 6 luni închisoare este în afara limitelor legale, care în cauză erau închisoare între 15 zile şi 2 ani, conform art. 178 alin. (1), (2), (5) C. pen. anterior rap. la art. 74 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, în condiţiile art. 5 C. pen.

Prin încheierea din data de 24 octombrie 2017, cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu, fixându-se termen pentru examinarea pe fond a recursului în casaţie la data de 5 decembrie 2017.

Examinând recursul în casaţie în temeiul art. 447 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante, prevăzându-le în art. 438 C. proc. pen.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei, a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel. De regulă, se consideră că o pedeapsă depăşeşte limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, ca şi consecinţă a reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi şi de natură procesuală (judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).

În esenţă, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie invocând incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că pedeapsa aplicată este nelegală, în sensul că, în mod eronat, în analiza incidenţei art. 5 C. pen., instanţa de apel a stabilit că noua lege este mai favorabilă prin reţinerea circumstanţei atenuate prev. de art. 75 pct. 2 lit. b) C. pen., fapt ce a condus la aplicarea unei pedepse mai mari decât cea la care s-ar fi ajuns prin stabilirea C. pen. anterior - ca lege penală mai favorabilă, cu reţinerea aceleiaşi circumstanţe atenuante, dar potrivit art. 74 alin. (2) din acelaşi cod.

Înalta Curte reţine că recurentul inculpat a fost condamnat de instanţa de apel la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie pentru infracţiunea de ucidere din culpă, faptă comisă sub imperiul legii vechi. După momentul săvârşirii faptei şi până la judecarea definitivă a cauzei, a intrat în vigoare noul C. pen., iar norma incriminatorie este aceeaşi sub aspectul conţinutului constitutiv. Sub aspect sancţionator, infracţiunea prev. de art. 178 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior prevedea o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare, în timp ce legea nouă - art. 192 alin. (1), (2), (3) C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni.

Instanţa de apel a constatat existenţa unei circumstanţe atenuante, respectiv culpa comună a inculpatului şi a victimei şi, aplicând legea nouă, a reţinut dispoziţiile art. 75 pct. 2 lit. b) C. pen. care vizează împrejurări legate de fapta comisă şi care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă (noile limite fiind de la 2 ani la 7 ani).

Prin Decizia nr. 10/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte a statuat că "Mecanismul de aplicare a legii mai favorabile în situaţii tranzitorii determinate de intrarea în vigoare a unei legi noi care modifică atât cadrul circumstanţelor atenuante, cât şi efectele acestora, presupune, în concret, analizarea consecinţelor faptei raportate la legea aflată în vigoare la data săvârşirii ei, respectiv încadrarea juridică pentru care inculpatul a fost condamnat cu reţinerea circumstanţelor atenuante şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi, precum şi compararea limitelor de pedeapsă în raport cu fiecare dintre conţinuturile stabilite anterior, cu precizarea că se va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei.

În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, determinarea legii mai favorabile în cazul circumstanţelor atenuante presupune, întotdeauna, examinarea prealabilă a tuturor dispoziţiilor legale din fiecare lege în parte, privitoare la aplicarea pedepsei, raportându-le la împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi la persoana infractorului, spre a putea constata pe baza căror dispoziţii se ajunge în cazul dat la o pedeapsă mai uşoară. Instanţa soluţionează această problemă calculând pedeapsa pe baza dispoziţiilor privitoare la circumstanţele atenuante, raportate la împrejurările de fapt, din fiecare lege în parte şi comparând între ele limitele de pedeapsă astfel stabilite".

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de apel a reţinut existenţa unei anumite împrejurări cu valoare de circumstanţă atenuantă, nu a analizat incidenţa şi efectele acesteia şi din perspectiva legii penale vechi şi a aplicat o pedeapsă nelegală. Potrivit C. pen. anterior, circumstanţa atenuantă identificată în cauză - culpa comună - se circumscrie dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, iar pedeapsa ce ar fi trebuit aplicată conform art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior se situa sub limita minimă de 2 ani închisoare prevăzută pentru infracţiunea prev. de art. 178 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior. În acelaşi timp, se constată că această pedeapsă se situează şi sub minimul de 2 ani închisoare prevăzut de art. 192 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. (prin reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă), fiind inferioară pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin decizia recurată.

Este adevărat că această comparaţie trebuia efectuată în cadrul procesului de stabilire a legii penale mai favorabile, iar jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că alegerea legii mai blânde nu poate fi analizată în cadrul recursului în casaţie (în acest sens, inclusiv deciziile nr. 367/2014 şi nr. 32/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, menţionate în motivele scrise de recurs în casaţie).

În egală măsură, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a stabilit: "Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză" (Decizia nr. 23/RC/19.01.2017, publicată, www.scj.ro).

Or, în speţă, fără ca instanţa de recurs în casaţie să analizeze criteriile înseşi de stabilire a legii penale mai favorabile, nelegalitatea constatată, cu efect asupra stabilirii pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege constă în aceea că, deşi instanţa de apel a reţinut circumstanţa atenuantă a culpei comune, nu i-a dat relevanţă potrivit legii penale în vigoare la data comiterii faptei (C. pen. din 1968) şi a aplicat o pedeapsă mai mare decât maximul prevăzut de legea veche.

Astfel, în raport de încadrarea juridică şi circumstanţa atenuantă, astfel cum au fost stabilite de către instanţa de apel, pedeapsa ce trebuia să fie aplicată inculpatului nu putea depăşi 1 an, 11 luni şi 29 de zile închisoare (potrivit art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, pedeapsa se coboară sub minimul de 2 ani prev. de art. 178 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior, până la minimul general de 15 zile închisoare). Cu toate acestea, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, care, din această perspectivă, se situează în afara limitelor legale.

În consecinţă, se constată că, în cauza de faţă, modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile constituie un element determinant, de influenţare a pedepsei şi, în concret, se circumscrie noţiunii de pedeapsă aplicată în afara limitelor prevăzute de lege, legiuitorul nedistingând între cauzele pentru care pedeapsa a fost aplicată în mod greşit, indiferent că acest lucru a survenit în urma unei greşite reduceri sau agravări a pedepsei sau, dimpotrivă, a omisiunii de a da eficienţă unor circumstanţe atenuante sau agravante reţinute prin hotărârea atacată, ori a unor cauze de reducere sau majorare a pedepsei.

În principiu, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, nu se poate analiza modalitatea de stabilire a legii penale mai favorabile, însă, în speţă, aceasta a fost stabilită exclusiv prin raportare la un criteriu pe care legiuitorul l-a considerat esenţial a fi cenzurat pe calea recursului în casaţie, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

În aceste condiţii, dat fiind scopul căii de atac, respectiv analiza conformităţii hotărârii cu regulile de drept aplicabile, dar şi importanţa deosebită a legalităţii sancţiunii ce se execută, Înalta Curte apreciază că prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, instanţa supremă are competenţa de a verifica, comparativ, limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre legile succesive, în raport de încadrarea juridică şi circumstanţele atenuante sau agravante reţinute de instanţa de apel, atunci când aceasta a influenţat aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, cum este cazul în speţă.

De altfel, făcând abstracţie de problematica aplicării legii penale mai favorabile, se constată că, în mod evident, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare decât cel determinat de reţinerea unei circumstanţe atenuante, se încadrează în nelegalităţile avute în vedere de legiuitor conform cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care a statuat că o asemenea problemă de drept poate fi analizată în recurs în casaţie: "Stabilirea unei pedepse în alte limite decât cele care rezultă în urma aplicării dispoziţiilor legale privitoare la efectele circumstanţelor atenuante, reţinute de instanţă, se încadrează în cazul de recurs în casaţie reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul C. proc. pen. referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege" (Decizia nr. 66/RC din 16 iunie 2014, publicată, www.scj.ro).

Faţă de cele ce preced, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 779 din 16 mai 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2011, va casa în parte decizia recurată şi va trimite instanţei de apel cauza, spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi părţile civile I., J., R., S., T., I., U., H., N., Q., K. şi BB., numai în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei inculpatului A..

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Trimiterea cauzei la instanţa de apel este determinată de faptul că Înalta Curte poate doar să constate nelegalitatea, dar nu poate proceda ea însăşi la rejudecare, deoarece, în cadrul soluţionării apelurilor declarate de parchet şi părţile civile, se impune stabilirea unei pedepse în limite legale, respectiv coborârea pedepsei sub minimul special de 2 ani până la minimul general prevăzut de C. pen. din 1968, respectiv 15 zile închisoare, ceea ce implică un proces de individualizare a sancţiunii, care nu poate fi realizat de instanţa de recurs în casaţie.

Drept urmare, conform art. 449 alin. (4) şi art. 450 C. proc. pen., Înalta Curte stabileşte că rejudecarea va fi reluată doar în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei în condiţiile reţinerii circumstanţei atenuante a culpei comune, urmând ca instanţa de apel să evalueze consecinţele reţinerii acestei circumstanţe din perspectiva C. pen. anterior şi să aplice o pedeapsă în limitele legale.

Urmare a casării deciziei, se va dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinţei penale nr. 40 din data de 15 ianuarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 779 din 16 mai 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2011 şi punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 779 din 16 mai 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2011.

Casează, în parte, decizia penală recurată, numai cu privire la latura penală, şi trimite cauza la Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi părţile civile I., J., R., S., T., I., U., H., N., Q., K. şi BB., numai în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei inculpatului A..

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinţei penale nr. 40 din data de 15 ianuarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 779 din 16 mai 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2011 şi punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 decembrie 2017.

Procesat de GGC - CL