Bribery by influence: Sufficiency of factual proof for official act and limits of cassation review to legal errors

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 39 din data de 7 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia penală, în baza art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a fost interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 a fost dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilind un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. din 1969 a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 C. pen. din 1969 cu privire la revocarea, respectiv anularea suspendării condiţionate.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea sumei de 80.952 RON consemnată la CEC, conform recipisei depuse la Registrul de valori al Tribunalului Satu Mare seria TA nr. 3537516.

În baza art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a fost interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 a fost dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilind un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. din 1969 a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 C. pen. din 1969 cu privire la revocarea, respectiv anularea suspendării condiţionate.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. a fost dispusă confiscarea sumei de 112.199 RON, pentru care s-a instituit şi a fost menţinut sechestrul asigurator asupra imobilului situat în Târgu Mureş.

În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 257 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi a art. 76 lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul C., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi a art. 76 lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 34 lit. b) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 au fost contopite cele două pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 au fost interzise exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 a fost dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilind un termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. din 1969 a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 C. pen. din 1969 cu privire la revocarea, respectiv anularea suspendării condiţionate.

În baza art. 274 C. proc. pen. din 1969 au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpaţii C., B. şi A..

Prin Decizia penală nr. 826/A din 24 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva aceleiaşi sentinţe penale, care a fost desfiinţată în parte, în sensul că:

1. Au fost înlăturate dispoziţiile instanţei de fond de suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului A..

A fost majorată pedeapsa aplicată de instanţa de fond inculpatului A. de la 2 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim privativ de libertate.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a fost interzis inculpatului A. şi exerciţiul dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 (cu referire la calitatea de administrator într-o societate comercială), alături de celelalte drepturi al căror exerciţiu a fost interzis de instanţa de fond cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost reţinute ca temei al confiscării sumei de 80.952 RON, dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

2. Au fost înlăturate dispoziţiile instanţei de fond de suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului B..

A fost majorată pedeapsa aplicată de instanţa de fond inculpatului B. de la 2 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim privativ de libertate.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a fost interzis inculpatului B. şi exerciţiul dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 (cu referire la calitatea de administrator într-o societate comercială), alături de celelalte drepturi al căror exerciţiu a fost interzis de instanţa de fond cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost reţinute ca temei al confiscării sumei de sumei de 112.199 RON, dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

3. Au fost înlăturate dispoziţiile instanţei de fond de suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului C..

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului C. în pedepsele componente de:

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 257 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. din 1969.

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. din 1969.

A fost înlăturată circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 reţinută de instanţa de fond în cazul celor două infracţiuni.

A fost majorată de la 1 an închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare pedeapsa pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 257 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A fost majorată de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa pentru infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33 - 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite cele două pedepse şi a fost aplicată inculpatului C. pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim privativ de libertate.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 au fost interzise inculpatului C. şi exerciţiul dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 (cu referire la calitatea de consilier ministerial), alături de celelalte drepturi al căror exerciţiu a fost interzis de instanţa de fond cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost reţinute dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. ca temei al obligării inculpaţilor la plata cheltuieli judiciare către stat în primă instanţă.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 39 din 7 martie 2016 a Tribunalului Satu Mare.

În baza art. 272 C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 260 RON cu titlu de onorariu parţial apărătorului desemnat din oficiu.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii apelanţi la plata a câte 100 RON cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare în apel au rămas în sarcina statului în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

S-a solicitat şi suspendarea executării hotărârii până la soluţionarea recursului în casaţie.

Prin încheierea din 25 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie a inculpatului A. împotriva Deciziei penale nr. 826/A din data de 24 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casaţie respectiv, C8, în compunere de 3 judecători.

Totodată, s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

PENTru a dispune admiterea în principiu, instanţa, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că hotărârea atacată face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

Totodată, s-a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) şi art. 438 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii atacate s-a apreciat în raport de motivele formulate în scris de către inculpatul A., că, în cauză, nu se impune suspendarea executării hotărârii, motivele invocate, prin ele însele, nefiind de natură a justifica o astfel de măsură.

Examinând pe fond recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazului menţionat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată următoarele:

În susţinerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând în esenţă, că fapta prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, apreciind că fapta de cumpărare de influenţă trebuie să întrunească condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii.

În cerere, inculpatul a făcut o analiză a cerinţelor esenţiale ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, apreciind că instanţa de apel, raportându-se la situaţia de fapt reţinută în hotărârea pronunţată a apreciat, în mod greşit, că este îndeplinită condiţia esenţială a infracţiunii de cumpărare de influenţă, respectiv o lipsă totală a indicării actului pe care funcţionarul public trebuie să-l facă ori să nu-l facă act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Totodată, a apreciat că situaţia de fapt reţinută în hotărârea atacată nu se suprapune până la identitate cu modelul faptic prevăzut de norma de incriminare.

Astfel, analizând textul legal şi doctrina de specialitate a arătat că cerinţele esenţiale ale infracţiunii de cumpărare de influenţă vizează trei aspecte care trebuie îndeplinite în mod cumulativ, respectiv:

- promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani, daruri sau alte foloase necuvenite persoanei care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, arătând că din textul menţionat rezultă necesitatea ca, între persoana care primeşte bani, daruri sau alte foloase necuvenite şi persoana care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public trebuie să existe identitate, situaţie pe care nu o regăsim în speţă, susţinând că, din situaţia de fapt reţinută, proprietarul apartamentului pentru care s-au efectuat lucrările de reamenajare şi renovare este D. şi, prin urmare presupusa dare de foloase necuvenite nu a fost îndreptată către persoana care are sau a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public ci către, o cu totul altă persoană, deci condiţia nu este îndeplinită;

- promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase să fie realizate pentru ca traficul de influenţă să promită că îl va determina pe funcţionarul public să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, astfel a arătat că, raportându-se la situaţia de fapt reţinută, Curtea de Apel Oradea, în mod greşit, a apreciat că este îndeplinită această condiţie esenţială a infracţiunii de cumpărare de influenţă. În acest sens, a arătat că deşi nu are relevanţă dacă pretinderea folosului material a fost sau nu satisfăcut, pentru existenţa caracterului penal al faptei este necesar să se stabilească următoarele elemente ale laturii obiective: actul pe care traficantul urma să îl determine prin influenţa sa, precum şi legătura dintre darea bunurilor, pretinderea/acceptarea bunurilor şi traficarea influenţei pentru îndeplinirea acelui act. În acest sens a arătat că, din motivarea hotărârii instanţei de apel reiese că undeva într-un viitor dacă se vor mai face anumite licitaţii societatea inculpatului A. va fi favorizată, ori această chestiune este una pur ipotetică fără nicio certitudine a faptului că se vor crea măcar premisele sau cadrul în baza căruia un anumit act să poată fi îndeplinit/neîndeplinit;

- fapta trebuie să fie săvârşită înainte sau concomitent cu îndeplinirea sau neîndeplinirea actului ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului asupra căruia urmează să fie traficată influenţa,considerând că această condiţie nu poate fi analizată prin prisma situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond şi apel, situaţie de fapt care nu se încadrează în dispoziţiile prevăzute de norma de incriminare.

Înalta Curte reţine că, recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că acesta este nefondat, drept pentru care va respinge recursul în casaţie pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Din considerentele hotărârii instanţei de fond şi apel rezultă că aspectele invocate de inculpatul A. în susţinerea recursului în casaţie au fost analizate de instanţele inferioare care au apreciat că lucrările executate de inculpatul A. la apartamentul lui E. nu au reprezentat scopul cumpărării de influenţă a ministrului Ministrului Mediului şi Pădurilor ci este un element circumstanţial faptic ce se coroborează cu alte mijloace de probă (declaraţiile martorilor, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, raportul de constatare domiciliară) care dovedeşte că ministrul E. era interesat ca funcţionarii din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române să favorizeze licitaţiile la care participa firmele deţinute de inculpatul A..

Prin urmare, Înalta Curte constată, în raport de argumentele ce susţin cererea de recurs în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Or, în prezent, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.

Prin urmare, solicitarea recurentului inculpat A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracţiunii pentru care a fost condamnat de cele două instanţe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie ca al treilea grad de jurisdicţie.

Or, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de inculpat nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind formal circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, legiuitorul urmărind prin această cale de atac extraordinară nu o rejudecare a litigiului, respectiv a fondului cauzei, ci o verificare a hotărârii pronunţate de instanţele de judecată din perspectiva legalităţii acestora. Cu alte cuvinte, recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara aspectele de legalitate şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea sentinţelor şi deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei. Recursul nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere limitele prevăzute de dispoziţiile art. 447 C. proc. pen. prin raportare la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat de inculpat şi pentru care a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat, formal, nelegalitatea hotărârii atacate, criticile formulate, vizând, în realitate, nelegala condamnare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, urmărind, în esenţă, reevaluarea stării de fapt, reţinută de ambele instanţe, activitate ce implică şi reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal.

În consecinţă, apreciind că starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme şi, constatând că, din situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe în hotărârile pronunţate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, acestea făcând referiri concrete cu privire la realizarea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni.

Drept urmare, criticile invocate de inculpatul A. sunt neîntemeiate şi, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat împotriva Deciziei penale nr. 826/A din data de 24 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul - inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 90 RON, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

În ceea ce priveşte solicitarea intimaţilor - inculpaţi C. şi B., dat fiind respingerea recursului în casaţie a recurentului inculpat A. nu se mai impune examinarea cererii de recurs în casaţie prin prisma dispoziţiilor art. 443 C. proc. pen. în ceea ce priveşte efectul extensiv al recursului în casaţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 826/A din data de 24 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 90 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - CL