Limits of cassation review: rejection of re-examination of factual proof and reclassification of unauthorized legal practice as fraud

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 382 din data de 11.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău, secţia penală în Dosarul nr. x/2013, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, din infracţiunile de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior, folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 C. pen. anterior raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunile de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior, folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 C. pen. anterior raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 republicată, fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen. şi toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

S-a respins, ca nefondată, cererea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, din infracţiunile de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior, folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 C. pen. anterior raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunile de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 348 C. pen. raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 republicată, fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen. şi toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a respins, ca nefondată, cererea inculpatului A., pentru schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, din infracţiunile de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior, folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 C. pen. anterior raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunile de abuz de încredere prevăzută de art. 238 alin. (1) C. pen., folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 348 C. pen. raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 republicată, fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen. şi toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

I. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală a închisorii în cuantum de un an, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

S-a repus în individualitatea ei pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 2 ani aplicată prin Sentinţa penală nr. 1631/2014 pronunţată de către Judecătoria Bacău pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa principală aplicată în prezenta cauză, cu cea aplicată prin Sentinţa penală nr. 1631/2014 pronunţată de către Judecătoria Bacău şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului pedeapsa principală executată, începând cu data de 18.12.2014 la zi.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

S-au desfiinţat formele de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 1631/2014 pronunţată de către Judecătoria Bacău şi s-a dispus emiterea unor noi forme de executare.

II. În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b), art. 396 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 1 C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., întrucât fapta, în perioada în care a fost comisă, respectiv 02.06.2010 - 03.06.2010, nu era prevăzută de legea penală.

III. În temeiul art. 396 alin. (6) şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 124 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 C. pen. anterior raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

În temeiul art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile B., jud. Bacău, suma de 1.000 de euro cu titlu de despăgubiri.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Împotriva Sentinţei penale nr. 382 din data de 11.03.2016, pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2013, a declarat apel inculpatul A.

Prin încheierea din data de 06.12.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2016, s-a admis cererea formulată de inculpatul A. şi s-a dispus strămutarea judecării apelului de la Curtea de Apel Bacău la Curtea de Apel Galaţi, menţinându-se actele îndeplinite la instanţa iniţial sesizată.

Prin Decizia penală nr. 329/A din data de 23.03.2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 382 din data de 11.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2013.

În baza art. 36 alin. (2) C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în baza Sentinţei penale nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, de la 18.12.2014 până la 18.08.2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin încheierea din data de 31.05.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2013, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 329/A din data de 23.03.2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi a fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie în complet de trei judecători, constatând că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii, s-a arătat că aceasta urmează să fie discutată în condiţii de contradictorialitate în faţa completului competent să se pronunţe asupra recursului în casaţie.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată s-au indicat cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1, pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen. şi motivarea acestora.

În esenţă, în motivarea scrisă a cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a susţinut referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., care prevede că hotărârile sunt supuse casării dacă "în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente" că, în cursul judecăţii, nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după calitatea persoanei, raportat la titlul său profesional de avocat, şi cauza a fost judecată, în fond şi în apel, de o instanţă inferioară în grad celei competente.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care prevede că hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", inculpatul A. a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală deoarece redactarea unui memoriu în calitate de procurator (mandat autentificat la notar), expediat spre a fi folosit în apărarea unei persoane cercetate la parchet şi la instanţă, nu constituie o faptă penală, ci, dă naştere unui raport juridic de natură civilă, eventual la pretenţii care sunt de competenţa unei instanţe civile. Totodată, a arătat că acordarea de îndrumări juridice unei persoane aflate în stare de aducere cu mandat, nu constituie infracţiune.

A subliniat că originea reprezentării a constituit-o procura autentică, precum şi împuternicirea emisă de cabinetul de avocatură.

A mai susţinut că, în opinia sa, exercitarea profesiei de avocat din partea unei persoane cu studii juridice şi cu licenţă în drept, care din data de 02.06.2010 figura într-un barou, înfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă, nu constituie infracţiune, motivând că Legea nr. 51/1995 nu era predictibilă conform recursului în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 15/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Deopotrivă, a învederat că o plângere adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului, în contradictoriu cu statul român, se poate realiza pe formular tipizat, alternativ, de avocat sau persoană care nu are această calitate ("neavocat").

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care prevede că hotărârile sunt supuse casării dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", inculpatul A. a susţinut că acest caz de casare are la bază Decizia în interesul legii nr. 15/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care are aplicabilitate şi în cazul proceselor în curs de judecată în căile de atac. A arătat că, potrivit deciziei mai sus-amintite, exercitarea profesiei de avocat de către o persoană înscrisă în entităţi nerecunoscute de Legea nr. 51/1995, constituie temei de urmărire penală pentru infracţiunea de exercitarea unei profesii fără drept, în aplicarea art. 348 C. pen., respectiv art. 281 C. pen. anterior, iar nu pentru infracţiunea de înşelăciune.

Din acest punct de vedere, inculpatul a apreciat că pedeapsa aplicată de un an închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior a fost în limite nelegale, susţinând că această faptă nu a existat.

Prin aceeaşi cerere, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, încetarea procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior (după caz, art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.), în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât faţă de partea vătămată B. nu a fost infirmat referatul de terminare a urmăririi penale prin care a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior, iar prin ordonanţele dispuse de procurori, ulterior referatului de scoatere de sub urmărire penală, s-a dispus efectuarea de cercetări pentru acelaşi temei de drept faţă de C.

Inculpatul A. a mai arătat că există un impediment pentru urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior (după caz, art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.), în aplicarea principiului "ne bis in idem", principiu prevăzut, printre altele, de dispoziţiile art. 6 C. proc. pen., art. 4 din Protocol 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât pentru fapte identice în substanţă, comise prin aceleaşi mijloace, au fost dispuse soluţii de netrimitere în judecată, pe acelaşi temei de drept prevăzut de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, menţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Inculpatul a mai solicitat achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., deoarece fapta nu există, nu a fost săvârşită cu vinovăţie întrucât Legea nr. 51/1995 nu era predictibilă la data săvârşirii faptei, respectiv nu sunt probe că a fost săvârşită infracţiunea.

În motivarea scrisă a cererii, inculpatul A. a arătat că recursul în casaţie vizează şi dispoziţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 281 C. pen. anterior, solicitând continuarea procesului penal (cerere despre care a arătat că a fost formulată atât la fond, cât şi la apel) şi, în rejudecare, să se pronunţe o soluţie de achitare, în baza în baza art. 16 lit. a)-d) C. proc. pen.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, respingerea cererii părţii civile B. de acordarea sumei de 1000 euro cu titlu de despăgubiri, întrucât pretenţiile deduse judecăţii sunt specifice unui raport de drept civil.

De asemenea, inculpatul A. a solicitat ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să constate neconformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile referitoare la:

- încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare prin neintroducerea în concept şi necitarea Cabinetului de avocat A., a Baroului Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, în opinia sa, aceste entităţi juridice având strânsă legătură cu cauza.

S-a mai arătat că, deşi s-a amânat judecarea cauzei la primul termen în apel la cererea avocatului din oficiu pentru a studia dosarul, s-au pus în discuţie cererile de apel ale persoanelor juridice, s-a efectuat adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, au fost cercetate şi respinse cererile de nulitate a actelor de urmărire penală şi nelegalitatea actului de sesizare, fără concluziile apărătorului din oficiu, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 280 şi art. 281 C. proc. pen.

- instanţa de apel şi-a însuşit motivarea primei instanţe şi nu a făcut vreo apreciere cu privire la motivele de apel depuse de inculpat şi de persoanele juridice apelante, cu toate că s-au invocat motive de nelegalitate a actului de sesizare a instanţei sub aspectul incompletei cercetări penale în faza de urmărire penală;

- instanţa de apel a omis să pună în discuţia părţilor cererea de schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în infracţiunea de abuz de încredere, deşi a fost invocată în motivele de apel;

- instanţa de apel a omis să se pronunţe pe cererile de probe;

- ambele instanţe nu au luat în considerare proba constând în actele autentice de înfiinţare a Cabinetului de avocat A., a Baroului Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi a Uniunii Barourilor din România - U.N.B.R. reprezentată de preşedinte A., nefiind solicitat, de altfel, a se anula împuternicirea avocaţială, procura autentificată la notar, chitanţa de încasare a onorariului de avocat, memoriul redactat, semnat de procurator-avocat A.;

- instanţa de apel nu s-a pronunţat pe motivul de nulitate absolută a Sentinţei penale nr. 382/2016 pronunţată de instanţa de fond, inculpatul susţinând că a lipsit procedura de citire a actului de sesizare a instanţei şi de aducere la cunoştinţa inculpatului a dreptului de a fi judecat în procedura simplificată a recunoaşterii actelor şi faptelor din rechizitoriu;

- instanţa de apel a încălcat principiul legalităţii procesului penal, sub aspectul că nu a pus în discuţie cererile din apel referitoare la excepţia de nelegalitate a actelor de înfiinţare şi de înregistrare a ambelor barouri din Bacău, excepţia de nelegalitate a actelor de înfiinţare a U.N.B.R-urilor.

În concluzie, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi a încheierilor judecătorului de cameră preliminară, trimiterea dosarului spre reluarea judecăţii de la cel mai vechi act de procedură din cameră preliminară, competentă fiind Judecătoria Galaţi potrivit actului de strămutare. A solicitat să se dispună ca rejudecarea să se desfăşoare în contradictoriu cu Cabinetul de avocat A., Baroul Bacău din cadrul U.N.B.R, Uniunea Naţională a Barourilor din România, în calitate de părţi responsabile civilmente şi Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

În secundar, a solicitat rejudecarea apelului şi achitarea sa pentru toate infracţiunile.

Inculpatul A. a solicitat suspendarea executării deciziei cerere care a fost reiterată prin memoriul depus ulterior admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie.

Prin memoriul transmis la dosar la data de 09.06.2017, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. a susţinut că instanţa şi-a motivat, în mod greşit, soluţia de condamnare pe dispoziţiile Deciziei în interesul legii nr. 15/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru o faptă din 02.06.2010 care nu putea fi considerată infracţiune, întrucât nu era în vigoare decizia anterior menţionată care se referă la nelegala exercitare a profesiei de avocat. Inculpatul a precizat că Decizia nr. 15/2015 nu retroactivează şi din acest motiv a apreciat că este greşită aplicarea legii penale, fiind încălcat principiul legalităţii procesului penal.

De asemenea, a făcut trimitere la decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la cauza C398/12, camera a patra, definitivă la 05.06.2014, dispusă în interpretarea art. 54 din Convenţia de aplicare a Acordului Schengen, la art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene şi la art. 50 din CDFUE, invocând faptul că "ordonanţele de clasare, de netrimitere în judecată sunt considerate sentinţe penale de achitare".

În privinţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul A. a susţinut că pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare este în afara limitelor prevăzute de legea penală, pentru următoarele motive: reprezentarea în baza unui mandat de drept civil/procura autentică nu se încadrează în cazurile de pedepsire prevăzute de legea penală; reprezentarea părţilor/semnarea cererilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate fi făcută de o persoană care nu are calitatea de avocat (pg. 3/13 din formularul tipizat); procesul-verbal încheiat în procedura medierii din 30.10.2015 între persoana vătămată/civilă B. şi A. dovedeşte inexistenţa infracţiunii de înşelăciune şi constituie probă indubitabilă în aplicarea temeiului de drept al achitării; la momentul perfectării procesului-verbal de mediere erau îndeplinite condiţiile de încetare a procesului penal, fiind aplicabile dispoziţiile art. 244 alin. (3) C. pen., dacă se aplicau dispoziţiile din legea penală mai favorabilă; prin cererea din 21.08.2009 a martorei D. aflată la dosar Curtea de Apel Bacău se arată "cunosc apartenenţa cabinetului, privind concurenţa dintre barouri şi renunţ la orice obiecţiuni faţă de apartenenţa cabinetului de avocat".

Recurentul inculpat a reiterat că referatul de scoatere de sub urmărire penală din Dosarul nr. x/2010 emis de IPJ Bacău produce efecte pentru constatarea existenţei unui impediment în exercitarea urmăririi penale împotriva faptelor de înşelăciune faţă de B., în raport de care a solicitat achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. a), b), c), d), e) C. proc. pen.

A mai susţinut că notorietatea existenţei celor două barouri înregistrate în aplicarea principiului de pluralism de UNBR-uri, la nivel naţional, exclude inducerea în eroare a justiţiabilului B.

De asemenea, a invocat să se ţină seama de faptul că nu se cunoaşte cine a verificat pentru legalitate rechizitoriul, că a fost înregistrat ca plătitor de taxe şi impozite Cabinetul de avocatură A., precum şi că există circumstanţe atenuante în favoarea sa.

Prin al doilea memoriu transmis la dosar, la data de 14.06.2017, recurentul inculpat A. a invocat, în esenţă: excepţia de nulitate absolută a Sentinţei penale nr. 382/11.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău (pentru neaudierea sa, necitirea actului de sesizare în şedinţă publică, desemnarea unui avocat din oficiu de decanul Baroului Bacău), nelegala compunere a completului de judecată de la Judecătoria Bacău din alcătuirea căruia a făcut parte judecătorul E. despre care a arătat că a colaborat cu securitatea, încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi personală a instanţei.

Nu în ultimul rând, s-a reiterat că serviciile juridice prestate numitului B., potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, puteau fi realizate de "un neavocat" ori de o organizaţie care nu era constituită conform Legii nr. 51/1995.

Prin concluziile formulate oral, cu prilejul dezbaterilor, redate pe larg în practicaua prezentei hotărâri, au fost reiterate susţinerile formulate în scris, solicitând pe latură penală admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea hotărârilor pronunţate şi pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de înşelăciune şi infracţiunea prevăzută de art. 281 C. pen. anterior cu aplicarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, iar pe latură civilă, respingerea, ca nefondată, a cererii părţii civile de obligare la plata sumei de 1000 euro cu titlu de despăgubiri.

Analizând recursul în casaţie formulat de către inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, Înalta Curte notează că admiterea în principiu nu determină în mod automat casarea hotărârii recurate, ci conduce la examinarea caracterului fondat al motivelor de recurs prin raportare la temeiul de drept arătat în cererea de recurs. Urmare Deciziei nr. 839/2015 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 69/01.02.2016, Partea I, în procedura admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie, nu mai este posibilă respingerea recursului în casaţie ca vădit nefondat, ci se analizează corespondenţa formală între motivele invocate şi un caz de casare dintre cele prev. de art. 438 C. proc. pen.

Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Această limitare a recursului în casaţie doar la anumite probleme de drept nu îngrădeşte accesul la justiţie prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenţie), atâta timp cât inculpatului i s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia şi-a putut susţine toate apărările, atât în fapt, cât şi în drept. Instanţa europeană a mai subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluţii favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăşi existenţa ei (Vilvarajah şi alţii c. Regatului Unit).

Aşadar, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Reglementarea recursului în casaţie a pornit de la teza că, în această cale extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel şi de Înalta Curte, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen. invocate în cererea de recurs în casaţie.

Cererea de recurs în casaţie formulată în cauză de inculpatul A. se referă la cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse recursului în casaţie când "în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente", art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse recursului în casaţie când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a precizat că, în cursul judecăţii, nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după calitatea persoanei, raportat la titlul său profesional de avocat, cauza fiind judecată, în fond şi în apel, de o instanţă inferioară în grad celei competente.

Înalta Curte, având în vedere argumentaţia susţinută de recurentul inculpat A., consideră că nu are incidenţă acest caz de casare (care nu se referă şi la competenţa organelor de urmărire penală).

Astfel, în raport de dispoziţiile legale care reglementează competenţa în cursul judecăţii (materială şi după calitatea persoanei), se constată că, în cauză, în mod legal, apelul a fost judecat de curtea de apel potrivit art. 38 lit. b) C. proc. pen. în conformitate cu care curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de judecătorii şi tribunale.

Or, în cauză, sentinţa penală a fost pronunţată de judecătorie, respectiv Judecătoria Bacău, pentru infracţiuni ce cad în competenţa acesteia potrivit art. 35 C. proc. pen.

Concluzia că au fost respectate dispoziţiile privind competenţa instanţei (de fond şi de apel) este susţinută şi prin faptul că inculpatul a fost acuzat, printre altele, de infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii, prev. de art. 281 C. pen. rap. la art. 26 din Legea nr. 51/1995, şi anume a profesiei de avocat, context în care este antagonic a se susţine că tocmai calitatea de avocat ar fi fost criteriul care ar fi impus ca judecata în primă instanţă să se realizeze de o instanţă ierarhic superioară judecătoriei, şi anume curtea de apel în conformitate cu dispoziţiile art. 38 lit. a) C. proc. pen., după cum a susţinut recurentul inculpat.

Deopotrivă, pentru acurateţe juridică, în raport de aspectele învederate de inculpat referitoare la faptul că judecătorul care a pronunţat sentinţa penală a fost colaborator al securităţii, se precizează că nu poate forma obiectul recursului în casaţie analiza condiţiilor privind încetarea calităţii de magistrat care este reglementată de Legea nr. 303/2004.

Motivele de recurs în casaţie susţinute de inculpatul A. nu conduc la soluţia de achitare pentru infracţiunea de înşelăciune, în baza cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., pentru considerentul că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală.

Acest caz de casare nu poate fi luat în discuţie decât atunci când s-a dispus o soluţie de condamnare sau când faţă de inculpat s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, condiţie îndeplinită întrucât pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior s-a dispus condamnarea inculpatului.

Deopotrivă, însă, Înalta Curte notează că acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

PENTru a se verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, se are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut, în fapt, că "la data de 02.06.2010, persoana vătămată B. (care la acea dată avea calitatea de învinuit în Dosarul nr. x/P/2010 aflat pe rolul DIICOT Hunedoara şi a fost adus la sediul IPJ Bacău, în baza unui mandat de aducere), l-a contactat pe inculpatul A., despre care ştia de la prietena sa, martora D., că are calitatea de avocat - convenind cu acesta să-i asigure asistenţa juridică.

Cu acel prilej, inculpatul a emis "împuternicirea avocaţială" nr. 1/02.06.2010, din care rezultă că a fost împuternicit de persoana vătămată să-i asigure asistenţa juridică şi reprezentarea în Dosarul nr. x/P/2010 aflat pe rolul DIICOT, Biroul Teritorial Hunedoara, precum şi în faţa oricărui organ de cercetare penală şi a "oricărei instanţe, de orice grad". Delegaţia avocaţială a fost semnată de inculpat, în calitate de avocat, şi de persoana vătămată, în calitate de "client".

În aceeaşi zi, persoana vătămată, a fost reţinută preventiv, în cauza penală mai sus menţionată.

În aceste condiţii, martora C. mama persoanei vătămate, împreună cu sora persoanei vătămate, F., s-au întâlnit, în cursul aceleiaşi zile, cu inculpatul A., căruia, la solicitarea acestuia, i-au remis suma de 1000 euro, drept onorariu pentru asigurarea asistenţei juridice în dosarului penal mai sus menţionat, sumă pentru care inculpatul a emis chitanţa fiscală nr. 02 din 02.06.2010.

În aceleaşi împrejurări, C. i-a solicitat inculpatului A. să se deplaseze împreună cu ea la Deva, unde fiul ei, B., urma să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, însă inculpatul s-a eschivat, invocând diferite motive pentru a nu da curs solicitării.

La aceeaşi dată, respectiv 02.06.2010, inculpatul A. s-a deplasat la un birou notarial, pe raza municipiului Bacău, unde i-a cerut martorei C. să îi facă o procură judiciară prin care aceasta îl împuternicea, printre altele, să îi reprezinte interesele în dosarul penal menţionat, precum şi să îi angajeze avocat, după caz (...)."

"Inculpatul nu s-a deplasat la Deva pentru a asigura asistenţă juridică persoanei vătămate B., aşa cum s-a obligat prin contractul de asistenţă juridică, dar a înaintat prin fax, către DIICOT - Biroul Teritorial Hunedoara, o cerere, prin care a informat organul judiciar că are calitatea de apărător ales al învinuitului B., precum şi un memoriu care îi avea ca semnatari pe B. şi C., prin care aceştia solicitau cercetarea în stare de libertate a persoanei vătămate - memoriu care a fost transmis de inculpat şi în format electronic, la data de 03.06.2010 ora 01:29, aceluiaşi destinatar.

Totodată, se reţine că, în Dosarul nr. x/2010 al Curţii de Apel Alba Iulia, care a avut ca obiect solicitarea DIICOT - Biroul Teritorial Hunedoara, privind arestarea preventivă a mai multor persoane, printre care şi a inculpatului (în acea cauză) B., inculpatul A. a trimis, la termenul de judecată din 03.06.2010, un memoriu prin care a informat instanţa despre faptul că are calitatea de apărător ales al lui B. şi a solicitat amânarea judecăţii, pentru a pregăti apărarea.

Instanţa nu a dat curs acestei cereri, având în vedere că "apărătorul ales" al inculpatului B., deşi are cunoştinţă despre derularea procedurilor, nu s-a prezentat în instanţă -motiv pentru care a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu (...)".

Totodată, instanţa de apel a reţinut, printre altele, că inculpatul A. "a avut de la început cunoştinţă despre faptul că persoana vătămată este parte într-un proces penal, în care are calitatea de învinuit, inculpatul s-a angajat, prin împuternicirea avocaţială, să-i asigure asistenţa juridică şi reprezentarea în Dosarul nr. x/P/2010, aflat pe rolul DIICOT, Biroul Teritorial Hunedoara, precum şi în faţa oricărui organ de cercetare penală şi a "oricărei instanţe, de orice grad". Inculpatul şi-a asumat această obligaţie, deşi ştia că nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, şi că, potrivit interpretării obligatorii dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 27/2007, pronunţată în recurs în interesul legii, asistenţa juridică pe care el ar fi acordat-o echivalează cu lipsa de apărare.

Faptul că inculpatul era pe deplin conştient că nu are, în accepţiunea legii, calitatea de avocat, cel puţin în cauzele penale, se deduce din împrejurarea că, după ce a încasat onorariul pe care l-a pretins pentru activităţile avocaţiale la care s-a obligat, el s-a eschivat de la îndeplinirea celei mai importante dintre acestea - respectiv a obligaţiei de a se prezenta în faţa organelor judiciare şi de a acorda asistenţă juridică persoanei vătămate B., chemată în faţa organelor judiciare în calitate de învinuit, şi ulterior de inculpat.

Aceeaşi concluzie, în sensul că inculpatul era pe deplin conştient că nu are abilitatea de a asigura asistenţa juridică unui învinuit sau a inculpat într-o cauză penală, rezultă şi din împrejurarea că, după încheierea contractului de asistenţă juridică, i-a solicitat mamei persoanei vătămate, martora C., să-l împuternicească printr-o procură notarială să îi reprezinte interesele în dosarul penal menţionat şi să îi intermedieze angajarea unui avocat, deşi martora nu avea în acel dosar vreo calitate care să presupună angajarea unui avocat. Prin acest demers, inculpatul a urmărit să-şi preconstituie o probă, în sensul că activităţile pe care urma să le efectueze nu au caracterul unei prestaţii avocaţiale - încercând astfel să evite tragerea sa la răspundere pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat.

Cu prilejul încheierii contractului de asistenţă juridică, inculpatul i-a creat persoanei vătămate convingerea, contrară realităţii, că are calitatea de avocat şi că este abilitat să-i asigure asistenţa juridică în dosarul penal în care avea calitatea de învinuit - convingere fără de care, în mod cert, persoana vătămată nu ar fi acceptat încheierea contractului.

Apărarea inculpatului, în sensul că persana vătămată nu s-ar fi aflat în eroare, deoarece era de notorietate faptul că el aparţine altui barou decât cel "tradiţional", nu poate fi primită.

Conflictul existent în acea perioadă între barourile "tradiţionale" şi cele nou înfiinţate a avut o oarecare notorietate pentru persoanele din mediul juridic, familiarizate cu legislaţia care reglementează exercitarea profesiei de avocat, dar nu şi pentru persoanele neavizate, cum era cazul persoanei vătămate. Simpla împrejurare că, în antetul "împuternicirii avocaţiale" emisă de inculpat sunt folosite denumirile "Uniunea Naţională a Barourilor din România" şi "Baroul Bacău - UNBR", denumiri identice cu cele folosite de baroul "tradiţional", a fost suficientă pentru a-i induce persoanei vătămate reprezentarea că inculpatul are calitatea de avocat şi că este în măsură să-i asigure asistenţa juridică în faţa organelor judiciare.

Inculpatul a săvârşit această faptă în scopul dobândirii pentru sine a unui folos material injust, constând în onorariul în sumă de 1000 euro, pe care a încasat-o de la martora C., mama persoanei vătămate."

Prin motivele indicate în sprijinul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. a solicitat, în realitate, analiza conţinutului mijloacelor de probă, apreciere materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, ceea ce nu este posibil, întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

În analiza cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate examina existenţa concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţă şi conţinutul mijloacelor de probă, neexistând posibilitatea legală de a interveni asupra analizei probelor, de a aprecia cu privire la suficienţa sau insuficienţa probelor pe care s-a bazat soluţia de condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune. Starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Or, prin motivele de recurs în casaţie invocate, nu se susţine nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel, care să conducă la o soluţie de achitare a inculpatului.

Prin situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a stabilit în ce a constat acţiunea de inducere în eroare a persoanei vătămate B. - semnatarul împuternicirii avocaţiale, de către inculpatul A. care a prezentat drept reală împrejurarea că ar avea calitatea de avocat în România, precum şi care a fost mijlocul apt prin intermediul căruia i s-a creat persoanei vătămate o falsă reprezentare a realităţii, şi anume împuternicirea avocaţială în antetul căreia se regăseau denumirile "Uniunea Naţională a Barourilor din România" şi "Baroul Bacău - UNBR". De asemenea, instanţa de apel a stabilit prejudiciul material cauzat prin inducerea în eroare, existând o legătură de cauzalitate între faptă şi paguba pricinuită.

În raport de motivele de recurs ale inculpatului, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că procura notarială încheiată cu martora C. reprezintă o manifestare a deplinei conştienţe a inculpatului că nu avea abilitatea de a asigura asistenţa juridică unui învinuit sau a inculpat într-o cauză penală, cum lăsase să se înţeleagă prin emiterea "împuternicirii avocaţiale" din 02.06.2010, fiind reţinut de către instanţa de apel că, potrivit procurii martora C. l-a împuternicit pe recurent să îi reprezinte interesele în dosarul penal şi să îi intermedieze angajarea unui avocat, deşi martora nu avea în acel dosar vreo calitate care să presupună angajarea unui avocat.

Înalta Curte mai precizează că în analiza acestui caz de casare instanţa nu poate dispune schimbarea încadrării juridice. Ca atare, referitor la critica recurentului inculpat pe motiv că nu i s-a soluţionat cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în infracţiunea de abuz de încredere şi greşita reţinere de către instanţa de apel a infracţiunii de înşelăciune, Înalta Curte constată că nu devine aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. care prevede că hotărârea este supusă casării când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală neputând fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

De asemenea, nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. (şi nici vreunui alt caz de casare), cererea inculpatului de a fi achitat cu motivarea că nu a comis fapta cu vinovăţia prevăzută de lege. Dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) nu vizează latura subiectivă a infracţiunii deoarece dacă aceasta ar fi fost voinţa legiuitorului, ar fi reglementat expres aceasta, aşa cum a făcut prin art. 16 C. proc. pen. care cuprinde două teze, respectiv teza I - "fapta nu este prevăzută de legea penală" şi teza a II-a - "fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală", fiind greu de crezut că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei de la art. 16 alin. (1) teza I C. proc. pen. este diferit de cel la care se referă cazul de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 7 din acelaşi cod.

Explicaţia reglementării de la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. se regăseşte în raţiunea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, prin care se urmăreşte înlăturarea erorilor de drept comise de instanţele de apel, or, stabilirea formei de vinovăţie cu care se comite o faptă impune interpretarea coroborată a probatoriului care excedează cenzurii instanţei învestite cu judecarea recursului în casaţie. De altfel, instanţa de apel a reţinut că recurentul inculpat a fost pe deplin conştient că nu avea, în accepţiunea legii, calitatea de avocat şi nu avea abilitatea de a asigura asistenţa juridică unui învinuit sau inculpat într-o cauză penală, arătând că a emis "împuternicirea avocaţială" în care în antet sunt folosite denumirile "Uniunea Naţională a Barourilor din România" şi "Baroul Bacău - UNBR", iar "după ce a încasat onorariul pe care l-a pretins pentru activităţile avocaţiale la care s-a obligat, el s-a eschivat de la îndeplinirea celei mai importante dintre acestea -respectiv a obligaţiei de a se prezenta în faţa organelor judiciare şi de a acorda asistenţă juridică persoanei vătămate B., chemată în faţa organelor judiciare în calitate de învinuit, şi ulterior de inculpate", precum şi că "după încheierea contractului de asistenţă juridică, i-a solicitat mamei persoanei vătămate, martora C., să-l împuternicească printr-o procură notarială să îi reprezinte interesele în dosarul penal menţionat şi să îi intermedieze angajarea unui avocat, deşi martora nu avea în acel dosar vreo calitate care să presupună angajarea unui avocat", pentru a-şi preconstitui o probă.

Înalta Curte constată că nu se circumstanţiază cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., şi niciunui alt caz dintre acestea, situaţia relevată de inculpat prin memoriul depus la dosar, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, prin care a învederat că nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 244 alin. (3) C. pen. ca efect a procesului de mediere dintre părţi şi nu s-a dispus încetarea procesului penal, inculpatul înţelegând să critice în acest mod soluţia de condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune. Este de domeniul evidenţei că această argumentaţie nu dovedeşte că fapta nu este prevăzută de legea penală, în realitate, inculpatul criticând modul în care s-a stabilit legea penală mai favorabilă.

Motivul de recurs prin care s-a solicitat achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 281 C. pen. anterior rap. la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 cu argumentul că pentru faptele avute în vedere de Decizia în interesul legii nr. 15/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, comise anterior datei acestei decizii, jurisprudenţa a fost în sensul pronunţării unei soluţii de achitare, nu poate fi verificat prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. întrucât (dincolo de inexactitatea precizării inculpatului deoarece instanţa de apel a avut în vedere şi Decizia în interesul legii nr. 27/2007 a instanţei supreme, precum şi dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 introduse prin Legea nr. 255/2004) pentru această infracţiune nu s-a dispus o soluţie de condamnare, de renunţarea la aplicarea pedepsei sau de amânarea aplicării pedepsei, condiţie sine qua non pentru aplicabilitatea acestui caz de casare, ci s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale, soluţie legală. Astfel, instanţa de apel, după ce a analizat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii şi a reţinut că este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii prev. de art. 281 C. pen.anterior rap. la art. 26 din Legea nr. 51/1995, a constatat că nu poate fi angajată răspunderea penală a inculpatului deoarece s-a împlinit termenul prescripţiei speciale prev. de art. 122 alin. (1) lit. e) şi art. 124 C. pen.anterior (termenul de 4 ani şi 6 luni calculat de la data săvârşirii faptei), situaţie în care nu intră în discuţie aplicarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pe care recurentul nici nu l-a invocat.

Cât priveşte solicitarea recurentului inculpat de a se da eficienţă principiului "ne bis in idem", Înalta Curte notează că acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din C. proc. pen. conform căruia "nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică".

Acest principiu este consacrat prin art. 4 din Protocolul 7 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ("nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui Stat"), de art. 54 din Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen, precum şi de art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

PENTru a fi incident principiul ne bis in idem, trebuie să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzaţie în materie penală, iar autorităţile să demareze o a doua procedură penală (elementul bis), pentru aceeaşi faptă (elementul idem), cu privire la aceeaşi persoană.

Se constată, însă, că deşi recurentul inculpat a solicitat aplicarea acestui principiu, în fapt, nu a susţinut că pentru aceeaşi faptă de înşelăciune, ce formează obiectul prezentei cauze, autorităţile i-au aplicat mai multe sancţiuni cu caracter penal în sensul Convenţiei, acesta făcând trimitere explicit la soluţia dispusă în Cauza nr. 208/P/2015 instrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, verificată prin Ordonanţa nr. 209/II-2/2015 din 26.08.2015 de procurorul ierarhic superior, prin care s-a dispus clasarea în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 16 Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în acea cauză fiind formulată plângere la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bacău, care prin Încheierea nr. x/P/2016 din 18.08.2016, a respins plângerea ca inadmisibilă.

O astfel de situaţie nu este de natură a atrage aplicarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală. De altfel, dacă s-ar considera că pentru aceeaşi faptă s-ar fi aplicat mai multe sancţiuni cu caracter penal în sensul Convenţiei, situaţia ar fi tocmai în sens opus celei reglementate de acest caz de casare.

Dintr-o altă perspectivă, Înalta Curte notează că ipoteza existenţei a două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă nu constituie un motiv de nelegalitate care să poată fi examinat în recurs în casaţie, fiind reglementat ca motiv de contestaţie în anulare conform art. 426 lit. i) C. proc. pen., după cum acelaşi cod prevede ca motive de revizuire descoperirea unor fapte şi împrejurări noi care dovedesc netemeinicia hotărârii definitive (art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.) şi existenţa a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia (art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.).

Conform dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel, pe această cale neputându-se realiza o reindividualizare a pedepsei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior aceasta se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Potrivit art. 76 lit. c) C. pen. anterior, când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni.

În cauză, recurentul inculpat a fost condamnat, prin Sentinţa penală nr. 382 din 11.03.2016 a Judecătoriei Bacău, pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.anterior cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen.anterior şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare, soluţie care a fost menţinută prin Decizia penală nr. 392 din 23.03.2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori. Aşadar, pedeapsa de un an aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune este în limitele dispoziţiilor reduse ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuate prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior.

În continuare, conform art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, pedeapsa de un an închisoare a fost contopită cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1631/2014 pronunţată de Judecătoria Bacău pentru infracţiunea de folosire fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită cu respectarea dispoziţiilor legale.

În recursul în casaţie, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se verifică doar dacă pedeapsa aplicată este în limite legale, iar din această perspectivă, instanţa supremă constată că pedeapsa stabilită prin decizia penală atacată nu este în afara limitelor minime şi maxime prevăzute de lege pentru infracţiunea constatată ca fiind săvârşită de recurentul inculpat A. şi în raport de antecedentele penale ale acestuia.

Susţinerile recurentului inculpat prin care a făcut referire la infracţiunea de exercitarea unei profesii fără drept prev. de art. 281 C. pen.anterior şi la Decizia în interesul legii nr. 15/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - care face trimitere la această infracţiune, reprezintă în realitate o critică adusă încadrării juridice dată faptei, astfel că este nelegal să se raporteze pedeapsa de un an închisoare aplicată în cauză pentru infracţiunea de înşelăciune, la limitele de pedeapsă prevăzute de art. 281 C. pen.

Deopotrivă, în mod evident, motivele prin care recurentul argumentează, în opinia sa, că fapta de înşelăciune nu există, nu atrag aplicabilitatea cazului de casare care vizează limitele de pedeapsă.

Întrucât analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate (invocare de recurent) decât cele limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. şi cu atât mai puţin, nu poate viza temeinicia deciziei recurate (după cum s-a arătat şi în cele ce preced).

Prin urmare, solicitarea inculpatului A. (cu argumentele prezentate pe larg în cuprinsul acestei hotărâri) de a se dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. e) C. proc. pen. pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.anterior, de a se dispune achitarea pentru infracţiunea de înşelăciune şi infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii în temeiul art. 16 lit. a), lit. c) ori lit. d) C. proc. pen. nu se încadrează, de asemenea, cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 438 C. proc. pen.

Înalta Curte mai notează că stabilirea cadrului procesual (inculpatul a criticat faptul că instanţele nu au citat în calitate de persoane responsabile civilmente entităţile Cabinet de avocat dr. A., UNBR, Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, precum şi Statul român în calitate de chemat în garanţie), modalitatea în care s-au efectuat actele de urmărire penală, s-a desfăşurat procedura camerei preliminare şi s-a asigurat dreptul la apărare în faţa instanţelor de fond, modul în care s-a desfăşurat cercetarea judecătorească şi în care instanţa de apel a motivat decizia pronunţată, exced verificării în calea extraordinară a recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege însemnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Sub aspectul laturii civile, constatându-se că nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen., nu este posibilă schimbarea soluţiei pronunţate pe latura civilă a cauzei, astfel cum a solicitat inculpatul.

Cât priveşte cererea formulată de inculpatul A. de suspendare a executării hotărârii recurate, Înalta Curte constată că aceasta a rămas fără obiect, în contextul în care, recursul în casaţie a fost soluţionat la acest termen de judecată şi este considerat neîntemeiat.

PENTru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 329/A din data de 23 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 329/A din data de 23 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2017.

Procesat de GGC - NN