Forgery of legal documents and improper participation in intellectual forgery versus fraud and usury: scope of court-party relations and absorption of forgery use by the author

Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2013 din 11.12.2015 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., şi participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., şi B., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., şi participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a arătat că, în anul 1982, numita C. (în prezent C.) a vândut inculpatei B. o casă de locuit situată în comuna Todireşti, sat Todireşti, judeţul Iaşi, pe care o construise împreună cu soţul ei, numitul D., decedat la 27.02.1973, pe un teren în suprafaţă de 1200 mp moştenit de la părinţii acestuia din urmă, numiţii E. şi F. C. a avut împreună cu D. cinci copii, respectiv G., H., I., J. şi K., dintre care, în anul 1982, doar penultimul era major. După anul 1982, numita C. şi copii săi nu au mai locuit în comuna Todireşti, judeţul Iaşi.

S-a reţinut, în continuare, că, în anul 2009, inculpata B. s-a adresat inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Iaşi (recomandat de martorul L.), în vederea obţinerii terenului de 1000 mp din jurul casei cumpărate în anul 1982 de la numita C. Ca urmare, la data de 28.08.2009, inculpatul A. a depus la Judecătoria Paşcani o acţiune pe care a formulat-o în numele persoanelor vătămate C., H., I., K. şi M., pe care nu le-a văzut niciodată şi nici nu le cunoştea, luându-le numele de pe autorizaţia pentru înstrăinare de construcţii din data de 24.04.1982 emisă de Consiliul popular al comunei Todireşti, judeţul Iaşi, ataşând şi o împuternicire avocaţială, fără număr, cu aceeaşi dată, în care a consemnat în fals că a fost împuternicit de respectivele persoane vătămate în baza contractului din 28.08.2009 să le redacteze acţiunea şi să îi reprezinte în faţa Judecătoriei Paşcani.

S-a mai arătat că inculpatul A. a întocmit în fals şi chitanţa din 25.08.2009 în care a consemnat că a încasat un onorariu de 1000 RON de la "C. ş.a" - fila 9 din chitanţierul seria C 195 170 25, înregistrând chitanţa completată în fals în registrul - jurnal de încasări şi plăţi la fila 44.

Acţiunea a format obiectul Dosarului civil nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani, în care inculpatul A. a fost prezent la fiecare termen de judecată, persoanele vătămate C., H., I., K. şi M., care în 2009 aveau alte nume decât în anul 1982, fiind citate la adresa cabinetului de avocatură al sus-numitului, la solicitarea acestuia. În acest proces, care a avut ca obiect "acţiune în constatare" inculpatul A., în numele numiţilor C., H., I., K. şi M., a chemat-o în judecată pe inculpata B. şi a solicitat instanţei de judecată să constate că aceştia i-au vândut celei din urmă în anul 1982 şi terenul, nu numai casa, precum şi faptul că a obţinut terenul prin "uzucapiune scurtă". Instanţa a dispus citarea numiţilor C., H., I., K. şi M. la adresa din comuna Todireşti, sat Todireşti, judeţul Iaşi, cu menţiunea de a indica valoarea terenurilor pentru calcularea taxei de timbru.

A mai arătat procurorul că, la data de 9.09.2009, inculpata B. a semnat dovezile de îndeplinire a procedurii de citare în locul destinatarilor C., H., I., K. şi M., susţinând că este rudă cu aceştia şi că le va înmâna citaţiile, în acest sens, folosindu-se de faptul că înainte de căsătorie avea numele de familie tot C. şi minţind factorii poştali.

Inculpata B. s-a prezentat la fiecare termen de judecată, a achitat taxa de timbru în locul pretinşilor reclamanţi şi onorariul expertului topograf, semnând, de asemenea, mai multe cereri, redactate în numele ei de către inculpatul A., prin care arăta că este de acord cu acţiunea formulată de reclamanţi.

S-a mai reţinut că inculpatul A. a întocmit în fals, în numele pretinşilor reclamanţi, o notă de probe, prin care se solicita audierea în calitate de martor a numitului L. şi efectuarea unei expertize topo-cadastrale, notă pe care a depus-o la Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani la data de 2.02.2010.

În actul de sesizare, s-a mai arătat că, la data de 28.05.2010, ca urmare a desfiinţării completului care judeca cauza şi repartizării aleatorii a dosarului menţionat, s-a dispus citarea reclamanţilor la adresa din comuna Todireşti, judeţul Iaşi, ocazie cu care inculpata B. a semnat, la 02.06.2010, procesele-verbale de primire a citaţiilor destinate numiţilor H., I. şi K., susţinând în mod nereal că este soră cu aceştia. De asemenea, şi în 01.07.2010, inculpata a semnat procesele-verbale de primire a citaţiilor emise pe numele reclamanţilor C., H. I., K. şi M., susţinând în mod nereal că este rudă cu aceştia.

În baza actelor întocmite în fals, inculpatul A. a obţinut, în Dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani, Sentinţa civilă nr. 2128 din 5.10.2010, prin care s-a admis acţiunea civilă, s-a decis ca hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare încheiat între numiţii C., H., I., K. şi M., în calitate de vânzători, şi inculpata B., în calitate de cumpărător, cu privire la casa de locuit şi terenul în suprafaţă de 250 mp, şi s-a constatat că pentru restul terenului, de 954 mp, aceasta din urmă a dobândit dreptul de proprietate prin efectul prescripţiei achizitive.

Ulterior, la data de 12.11.2010, inculpata a semnat dovezile de primire a copiilor Sentinţei civile nr. 2128 din 5.10.2010, ce erau adresate numiţilor C., H., I., K. şi M., susţinând în mod nereal că este sora cu aceştia.

La data de 5.04.2011, la solicitarea inculpatei B., Judecătoria Paşcani a pronunţat o încheiere de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul Sentinţei civile nr. 2128 din 5.10.2010, încheiere care a fost comunicată părţilor. Ulterior, în 13.04.2011, inculpata a semnat dovezile de primire a copiilor încheierii din 5.04.2011, ce erau destinate numiţilor C., H., I., K. şi M., susţinând în mod nereal că este soră cu aceştia.

Procurorul a mai arătat că, în anul 2013, persoanele vătămate G., C., I., J., K. şi H. au acţionat-o în judecată pe inculpata B. pentru revendicarea terenului de 1000 mp, aflat lângă casa pe care numita C. i-a vândut-o în anul 1982, acţiunea formând obiectul Dosarului civil nr. x/2013 al Judecătoriei Paşcani, în care inculpata B. a fost asistată de inculpatul A.. Cu acest prilej, persoanele vătămate G., C., I., J., K. şi H. au aflat că au avut calitatea de reclamanţi în Dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani, unde au fost reprezentaţi de avocatul A.

Prin Sentinţa penală nr. 30 din 17 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 386 C. proc. pen., au fost admise cererile formulate de procuror şi de inculpaţi şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestora prin rechizitoriu, astfel:

- pentru inculpatul A. din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.; din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.; din infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.; din infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969);

- pentru inculpata B. din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.; din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen. într-o infracţiune de participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. (referitor la semnarea dovezilor de citare şi comunicare destinate altor persoane la datele de 09.09.2009; 02.06.2010; 01.07.2010; 12.11.2010) şi o infracţiune de participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. (referitor la declinarea falsei calităţi de soră şi semnarea pe comunicarea încheierii de îndreptare eroare materială din 13.04.2011 - 5 comunicări); din infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.; din infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., cu aplicarea cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

A fost condamnat inculpatul A.:

- pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969), respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie şi dreptul de a exercita profesia de avocat, cu titlu de pedeapsă complementară, conform art. 65 alin. (1) C. pen. (1969). S-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969) (dreptul de a alege şi de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie şi dreptul de a exercita profesia de avocat), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. (1969);

- pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la 1 an închisoare. S-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969) (dreptul de a alege şi de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie şi dreptul de a exercita profesia de avocat), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. (1969);

- pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la 1 an închisoare. S-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969) (dreptul de a alege şi de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie şi dreptul de a exercita profesia de avocat), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. (1969);

- pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969), la 1 an închisoare. S-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969) (dreptul de a alege şi de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie şi dreptul de a exercita profesia de avocat), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969) (dreptul de a alege şi de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie şi dreptul de a exercita profesia de avocat), cu titlu de pedeapsă complementară.

S-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969) (dreptul de a alege şi de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie şi dreptul de a exercita profesia de avocat), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. (1969).

În baza art. 861 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A., pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969), pe durata căruia s-a impus, în baza art. 863 C. pen. (1969), respectarea de către inculpat a următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probaţiune Iaşi, desemnat ca organ de supraveghere, la datele fixate de acesta; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice locul de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

A fost condamnată inculpata B.:

- pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969), cu titlu de pedeapsă complementară, conform art. 65 alin. (1) C. pen. (1969). S-a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969) pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. (1969);

- pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la 1 an închisoare. S-a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969) pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. (1969);

- pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la 1 an închisoare. S-a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969) pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. (1969);

- pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la 1 an închisoare. S-a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969) pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. (1969);

- pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969), 1 an închisoare. S-a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969) pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei B. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969), cu titlu de pedeapsă complementară.

S-a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969) pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. (1969).

În baza art. 861 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatei B., pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969), pe durata căruia s-a impus, în baza art. 863 C. pen. (1969), respectarea de către inculpată a următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probaţiune Iaşi, desemnat ca organ de supraveghere, la datele fixate de acesta; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice locul de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., au fost desfiinţate înscrisurile falsificate emise de Cabinetul de Avocatură A., respectiv:

- acţiunea civilă depusă la data de 28.08.2009 la Judecătoria Paşcani aflată în original la Dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani şi împuternicirea avocaţială aflată în original la fila 4 în Dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani;

- chitanţa din 25.08.2009 în care se consemnează încasarea onorariului în fals - fila 9 - în chitanţierul seria S şi înregistrarea din registrul jurnal încasări şi plăţi a cabinetului de avocatură;

- nota de probe întocmită în fals de către inculpatul A. în numele părţilor vătămate care aveau calitatea de reclamanţi în Dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani, prin care acestea ar fi solicitat audierea unui martor şi efectuarea unei expertize topo-cadastrală aflată în original la dosar civil;

- cererea formulată de către inculpata B. şi semnată de aceasta şi de către inculpatul A. pentru vătămaţi, aflată în original la dosar civil;

- înscrisurile aflate la dosarul civil, reprezentând citaţiile semnate fără drept pentru alte persoane;

- citaţiile din data de 02.06.2010 pentru termenul din 22.06.2010, semnate şi predate, aflate în original la dosarul civil;

- citaţiile pentru termenul din 21.09.2010, aflate în original la dosarul civil;

- dovezile de comunicare a sentinţei civile din data de 05.10.2010, aflate în original la dosar civil, toate din data de 12.11.2010;

- dovezile de comunicare a încheierii de îndreptare eroare, aflate în original la dosar civil.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile G., C., I., J., K. şi H. şi, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19, art. 25 C. proc. pen. şi art. 1349, 1357, 1381 şi următoarele C. civ., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. să achite acestora câte 10.000 RON cu titlu de despăgubiri civile constând în daune morale.

Au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. să achite în solidar părţii civile G. suma de 2196 RON cu titlu de despăgubiri civile constând în daune materiale.

În baza art. 276 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. să achite fiecare părţii civile K. suma de câte 1250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare constând în onorariu avocat ales.

În baza art. 276 alin. (4), (6) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. să achite fiecare părţii civile G. câte 762,5 RON cu titlu de cheltuieli de transport.

În baza art. 274 alin. (1) şi 2 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. să plătească fiecare suma de câte 1230 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin încheierea din data de 04.02.2016 (definitivă prin Încheierea nr. 375/17.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015), judecătorul de cameră preliminară a respins ca nefondată excepţia invocată de inculpatul A. privind neregularitatea rechizitoriului şi incompleta descriere a faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x/2013 din 11 decembrie 2015 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, a administrării probelor şi a efectuării actelor de organele de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii în cauză.

Totodată, a constatat că, prin cererea înregistrată la data de 20 ianuarie 2016, persoana vătămată G. s-a constituit parte civilă împotriva inculpaţilor A. şi B. cu sumele de 1.000.000 RON daune morale, reprezentând suferinţa pricinuită prin acţiunea falsă introdusă la Judecătoria Paşcani, 2500 RON daune materiale, reprezentând onorariu avocat, 80 euro, reprezentând transportul din localitatea Albengo, Italia, la Tg. Neamţ în 16 ianuarie 2016, şi 3000 euro, reprezentând valoarea întreruperii activităţii sale din Italia.

Ulterior, prin cererea depusă la data de 04 februarie 2016, prin avocat ales, persoanele vătămate G., I., J., H., K. şi C. au precizat că se constituie părţi civile în cauză, solicitând instanţei obligarea în solidar a inculpaţilor A. şi B. la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale, motivând că, prin activitatea infracţională desfăşurată pe o perioadă îndelungată de timp, prin mijloace abile - înscrisuri falsificate, fals în declaraţii -, au fost privaţi de obţinerea proprietăţii asupra terenului în suprafaţă de 1000 mp intravilan din comuna Todireşti şi asupra casei părinteşti din aceeaşi localitate care a fost demolată în anul 2014 de către inculpata B. în mod ilegal, folosindu-se de o sentinţă judecătorească obţinută prin utilizarea ca mijloace de probă a unor înscrisuri falsificate, fapt ce le-a cauzat şi o traumă psihică considerabilă. Persoanele vătămate au solicitat şi daune materiale reprezentând cheltuieli efectuate cu deplasările la organele de urmărire penală şi salariul neîncasat aferent zilelor nelucrate, în dovedirea cărora au depus înscrisuri. Această cerere a fost precizată oral la primul termen de judecată (28 aprilie 2014), precum şi în scris, la data de 20 mai 2016, părţile civile solicitând obligarea inculpaţilor A. şi B. la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale,1373 RON cheltuieli de transport, 60 RON cheltuieli de traducere a înscrisurilor depuse, 2136 RON, reprezentând salariul neîncasat timp de 15 zile nelucrate de partea civilă G., conform contractului de muncă, şi 2500 RON onorariu avocat ales, depunând acte în dovedire.

La primul termen de judecată, s-a dat citire actului de sesizare a instanţei şi i-au fost aduse la cunoştinţă inculpatului A. drepturile şi obligaţiile procesuale, precum şi faptul că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, în conformitate cu prevederile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

După consultarea cu avocatul ales, inculpatul A. a precizat că nu recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, întrucât are dubii cu privire la infracţiunea de înşelăciune şi a solicitat ca judecarea cauzei să se desfăşoare conform procedurii obişnuite.

Avocatul ales al inculpatei B., în baza art. 52 C. proc. pen., a invocat o chestiune prealabilă constând în stabilirea existenţei sau inexistenţei dreptului de proprietate al inculpatei B. asupra terenului, considerând că aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin uzucapiunea scurtă, cel mai târziu în anul 1992, la momentul soluţionării cauzei împlinindu-se şi termenul uzucapiunii lungi de 30 de ani, care a început să curgă în anul 1982, învederând că de soluţionarea acestei chestiuni depinde existenţa unora din faptele descrise în rechizitoriu.

Ulterior, după discutarea în contradictoriu a cererilor la termenul din 26 mai 2016, instanţa a respins ca tardivă cererea inculpatului A. de judecare a cauzei în procedura simplificată şi a apreciat că, faţă de situaţia şi probele existente la dosar, chestiunea de drept invocată în temeiul art. 52 C. proc. pen. nu este o veritabilă chestiune prealabilă, ci ţine de soluţionarea pe fond a întregii cauze, motiv pentru care a trecut la cercetarea judecătorească.

În cursul cercetării judecătoreşti, s-a procedat la audierea inculpatei B. (la termenul din 26.05.2016), inculpatul A. prevalându-se de dreptul la tăcere, a persoanei vătămate G. (la 23.06.2016) şi a martorilor N., O., P. (în şedinţa publică din 23.06.2016), Q., R. (la termenul din 22.09.2016) şi L. (în şedinţa publică din 20.10.2016) şi s-au depus la dosar de către Comisia Locală de Fond Funciar Todireşti şi Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi înscrisurile solicitate de instanţă.

S-a mai arătat de către Curtea de apel că, la termenul de judecată din 20 octombrie 2016, procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu, cerere ce a fost precizată în scris ulterior, la data de 17 noiembrie 2016.

În acest sens, cu referire la inculpatul A., reprezentantul Ministerului Public a apreciat că se impune reţinerea formei continuate, prevăzută art. 35 alin. (1) C. pen., în privinţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată, reglementată de art. 322 C. pen., având ca acte materiale redactarea şi depunerea, în 28.08.2009, la Judecătoria Paşcani a acţiunii civile în numele pretinşilor reclamanţi, redactarea şi ataşarea la acţiune a împuternicirii avocaţiale, redactarea, înregistrarea în registrul - jurnal de încasări şi plaţi a cabinetului şi depunerea în arhiva avocaţială a chitanţei din 25.08.2009, în care se consemna în fals încasarea unui onorariu de la C., redactarea şi depunerea notei de probe din 02.02.2010 în numele pretinşilor reclamanţi, deoarece toate au avut la bază aceeaşi rezoluţie infracţională, reprezentând demersuri în cadrul aceluiaşi proces civil, în scopul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de titlu de proprietate asupra construcţiei şi terenului în discuţie, precizând, totodată, că, atâta timp cât utilizatorul este şi autorul falsului, pentru folosirea acestor înscrisuri nu se poate reţine şi infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen.

S-a apreciat, însă, că această din urmă infracţiune trebuie reţinută cu privire la susţinerea de către inculpat a acţiunii cu acte în instanţă, constând în dovada de plată a diferenţei de taxă de timbru pe numele reclamantei C., deşi ştia ca aceasta nu iniţiase procesul, nu îl angajase şi nu achitase taxa, ci pârâta B.

În privinţa inculpatei B., procurorul a solicitat reţinerea formei continuate:

- în cazul participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., constând în preluarea şi semnarea fără drept (prezentându-se fie cu numele destinatarilor, fie cu numele său real, însă ca rudă a acestora, determinându-i astfel pe factorii poştali să menţioneze, în fals, respectivele informaţii), la mai multe date, a dovezilor de citare şi a comunicărilor emise de instanţa civilă şi destinate pretinşilor reclamanţi (la 09.09.2009 - câte cinci citaţii cu copii acte pentru C., H., I., K., M.; la 02.06.2010 - câte cinci citaţii pentru C., H., I., K., M.; la 01.07.2010, tot pentru cei cinci destinatari, precum şi semnarea de primire la 12.11.2010, de cinci ori, pe comunicările Sentinţei civile nr. 2128 din 2010 pentru cinci persoane - C., H., I., K., M.), manoperele repetate având la baza aceeaşi rezoluţie, vizând acelaşi proces, în conivenţă cu inculpatul A.;

- în cazul participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., referitor la declinarea falsei calităţi de soră şi semnarea repetată, la 13.04.2011, a dovezilor de comunicare către cei cinci pretinşi reclamanţi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 05.04.2011, manoperă ulterioară pronunţării hotărârii, având, astfel, la bază o nouă rezoluţie unică;

- în privinţa infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., întrucât inculpata a uzat de actele false - dovezi de citare şi de comunicare - prin predarea lor după semnare către factorii poştali, cunoscând că aceste înscrisuri nu exprimă realitatea;

- în cazul participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., cu privire la emiterea hotărârii de către instanţa civilă, având în vedere că inculpata, prezentând o situaţie nereală (respectiv s-a prezentat la termene şi a formulat cereri, a preluat citaţiile destinate celor care o dăduseră aparent în judecată şi a achiesat la pretinsele cereri ale presupuşilor reclamanţi - activităţi ce reprezintă acte materiale distincte), a determinat instanţa să întocmească acte necorespunzătoare realităţii.

Totodată, pentru ambii inculpaţi, a solicitat reţinerea în încadrarea juridică a faptelor de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual ce vizează activitatea faţă de instanţa civilă a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. pen., în locul celor ale alin. (2) al aceluiaşi text de lege, arătând că instanţa a fost determinată prin intermediul documentelor false prezentate, ce creau o aparenţă de drept, să redacteze şi să emită încheierile şi hotărârea civilă, precum şi citaţiile, fără a acţiona cu vinovăţie.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În anul 2009, inculpata B., la recomandarea martorului L., s-a adresat inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Iaşi, care avea Cabinetul individual de avocatură în municipiul Paşcani, pentru rezolvarea problemei cu privire la casa şi terenul pe care le avea în posesie în comuna Todireşti, jud. Iaşi, dar pentru care nu deţinea acte de proprietate. Astfel, în anul 1982, inculpata B. cumpărase cu zdelcă de la numita C. (în prezent C.) o casă de locuit pe care cea din urmă o construise împreună cu soţul ei, numitul D., decedat la data de 27.02.1973, pe un teren în suprafaţă de 1200 mp, pe care îl moşteniseră de la părinţii soţului, numiţii E. şi F. La momentul vânzării casei, C. avea cinci copii, dintre care G., H. (persoană cu handicap instituţionalizată într-un cămin spital), I. şi K. erau minori, iar J. era major, copii care nu au mai locuit din anul 1982 în localitatea respectivă şi nici C.

La data de 28.08.2009, inculpatul A. a depus la Judecătoria Paşcani o acţiune dactilografiată pe care a formulat-o în numele persoanelor vătămate C., H., I., K. şi M., pe care le-a indicat cu domiciliul în comuna Todireşti, judeţul Iaşi, şi cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat A., cu sediul în Paşcani, semnând acţiunea pentru reclamanţi, persoane pe care nu le-a văzut niciodată şi nu le cunoştea.

La acţiunea astfel formulată, inculpatul A. a ataşat o împuternicire avocaţială din 28.08.2009, în care a consemnat în fals că a fost împuternicit de persoanele vătămate C., H., I., K. şi M., în baza contractului din 28.08.2009, să le redacteze acţiunea civilă, având ca obiect vânzare-cumpărare şi uzucapiune, să o susţină şi să-i asiste/reprezinte în faţa Judecătoriei Paşcani. În plus, inculpatul a depus ataşat acţiunii şi actele aflate la dosar, printre care se află şi chitanţele din 24.08.2009 de achitare la Primăria mun. Paşcani - Serviciul Finanţe Publice Locale a taxelor judiciare în cuantum de 20 RON şi, respectiv, 15 RON pe numele B. din comuna Todireşti. Ca urmare, la Judecătoria Paşcani s-a înregistrat Dosarul civil nr. x/2009

Inculpatul A. a întocmit în fals şi chitanţa din 25.08.2009 în care a consemnat că a încasat de la "C. ş.a" un onorariu de 1.000 RON, fila 9 din chitanţierul seria C 195 170 25, înregistrând chitanţa completată în fals în registrul - jurnal de încasări şi plăţi.

Inculpatul A. a fost prezent în instanţă la Judecătoria Paşcani în dosarul astfel constituit, la fiecare termen de judecată, iar persoanele reclamante pe care le reprezenta au fost citate la cabinetul său de avocatură, la solicitarea sa, deşi în anul 2009 acestea purtau alte nume decât în anul 1982. Ulterior, aceste persoane au fost citate în comuna Todireşti pentru a preciza valoarea terenurilor în vederea calculării taxei de timbru datorate în acţiunea în constatarea vânzării casei şi a terenului, precum şi constatarea uzucapiunii pentru teren.

La termenul de judecată din data de 2 noiembrie 2009 fixat în Dosarul nr. x/2009, inculpatul A. s-a prezentat la Judecătoria Paşcani şi a reprezentat reclamanţii, fiind prezentă şi inculpata B., avocatul precizând instanţei valoarea terenului la 2000 RON, iar, pentru al doilea capăt de cerere, valoarea de 1000 RON, context în care instanţa a fixat diferenţă de taxă de timbru de achitat de 227 RON şi timbru judiciar de 3 RON şi le-a pus în vedere reclamanţilor, prin avocat (inculpatul A.), să o achite. La termenul de judecată din 30 noiembrie 2009, acesta a depus la dosar chitanţa din 30.11.2009 şi 2 timbre judiciare de 1,5 RON şi, ca urmare a aspectelor puse în discuţie din oficiu, instanţa a recalificat primul capăt de cerere ca fiind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.

S-a mai reţinut că dovezile de citare emise iniţial pe numele reclamanţilor din proces au fost semnate la data de 09.09.2009 de inculpata B. care, profitând de numele purtat înainte de căsătorie, i-a minţit pe factorii poştali, susţinând că este rudă cu aceştia şi că le va înmâna citaţiile.

De asemenea, inculpata B. s-a prezentat la Judecătoria Paşcani la fiecare termen de judecată şi a achitat în Dosarul civil nr. x/2009 taxa de timbru şi onorariul expertului topograf în locul pretinşilor reclamanţi, semnând mai multe cereri redactate şi depuse, la dosar, de inculpatul A. în numele ei, prin care arăta că este de acord cu acţiunea reclamanţilor.

În plus, inculpatul A. a întocmit în fals în numele pretinşilor reclamanţi o notă de probe privind audierea ca martor a numitului L. şi efectuarea unei expertize topo-cadastrale, depunând-o la data de 2.02.2010.

Când reclamanţii din Procesul civil nr. x/866/2009 au fost citaţi din nou la adresa de domiciliu din acţiune, ca urmare a repartizării aleatorii a dosarului civil către un alt complet, inculpata B. a semnat, la data de 02.06.2010, procesele-verbale de primire a citaţiilor în locul reclamanţilor, susţinând că este soră cu aceştia. Deopotrivă, şi la data de 01.07.2010, inculpata a semnat dovezile de îndeplinire a procedurii de citare destinate reclamanţilor din dosarul civil, susţinând în mod nereal că este rudă cu aceştia.

Ca urmare a falsurilor realizate de inculpaţii A. şi B. în Dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani, s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 2128 din 5.10.2010, prin care s-a admis acţiunea reclamanţilor şi s-a dat o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare între părţi cu privire la casa de locuit compusă din două camere şi un hol, situată pe temelie de piatră şi acoperită cu eternită, şi terenul în suprafaţă de 250 m.p. situată în intravilanul comunei Todireşti, Cvartalul 21, Parcela 1330, cu preţul de 15.000 RON, şi, totodată, s-a constatat că pârâta B. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 954 mp situat în intravilanul satului Todireşti, jud. Iaşi, cu vecinătăţile: la N - P., la S - S., la V - T., la E - drum sătesc, prin efectul prescripţiei achizitive scurte de 10 la 20 de ani, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

S-a mai reţinut că inculpata B. a semnat, la data de 12.11.2010, şi dovezile de primire a copiilor Sentinţei civile nr. 2128 din 5.10.2010, care erau adresate reclamanţilor din proces, susţinând în mod nereal că este sora acestora.

La cererea inculpatei B., Judecătoria Paşcani a pronunţat, la data de 5.04.2011, în Dosarul civil nr. x/2009, o încheiere de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul Sentinţei civile nr. 2128 din 5.10.2010, încheiere pe care instanţa a comunicat-o părţilor din proces, inculpata semnând şi de această dată (la 13.04.2011) dovezile de primire a copiilor respectivului act, susţinând în mod nereal că este sora acestora.

Persoanele vătămate au aflat despre existenţa Dosarului civil nr. x/2009 şi hotărârea pronunţată de Judecătoria Paşcani abia în anul 2013, când au promovat o acţiune în revendicarea terenului de 1000 mp de la inculpata B. în Dosarul civil nr. x/2013 al Judecătoriei Paşcani.

Referindu-se, în continuare, la mijloacele de probă administrate în cauză, prima instanţă a arătat, cu privire la inculpatul A., că acesta a recunoscut în cursul urmăririi penale săvârşirea faptelor, precizând, însă, că a crezut că a existat o înţelegere între inculpata B. şi persoanele vătămate pentru a le obţine acestora documente de proprietate pentru casă şi teren. Cu toate că, în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul A. s-a prevalat de dreptul la tăcere, prin cererile depuse la dosar şi-a precizat poziţia procesuală, recunoscând doar infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi participaţie improprie la fals intelectual, nu şi pe cea de înşelăciune, arătând că nu le-a cauzat persoanelor vătămate niciun prejudiciu, întrucât acestea nu au obţinut în proprietate terenul în baza legilor fondului funciar.

Raportat la inculpata B., s-a reţinut că, în faza anchetei penale, aceasta a recunoscut săvârşirea faptelor la îndrumarea inculpatului A. şi a susţinut că voia să obţină acte de proprietate pe casă şi teren, întrucât a considerat că le cumpărase, în anul 1982, de la mama părţilor vătămate, C., fostă C., temându-se că cele din urmă îi vor lua terenul, întrucât, în anul 1992 o fiică de-a vânzătoarei l-a revendicat şi dorea să îşi ridice o casă pe el. Prin declaraţia dată în faţa instanţei, inculpata a adoptat aceeaşi poziţie procesuală, recunoscând parţial faptele şi încercând să plaseze responsabilitatea asupra inculpatului A. care i-a spus că "o poate ajuta să obţină acte de proprietate", semnând citaţiile (dovezile) şi comunicările hotărârii judecătoreşti adresate persoanelor vătămate întrucât nu vedea ce scrie sau credea că-i sunt destinate, având şi alt proces în curs de judecată, în aceeaşi perioadă, cu alte părţi, fapt contrazis de probele existente la dosar, din care rezultă că dosarul civil privind succesiunea soţului ei s-a judecat în altă perioadă de timp.

La rândul lor, martorii Q., R. şi O. au declarat, în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, că au predat citaţiile inculpatei B. şi au crezut-o că este rudă cu părţile întrucât aceasta se prezenta la oficiul poştal şi aştepta maşina care aducea corespondenţa, solicitând să-i fie înmânate citaţiile şi comunicările destinate numiţilor C., H., I., K. şi M., ştiind că inculpata, înainte de căsătorie, purta numele de (...), că are mai mulţi copii şi rude cu acelaşi nume, unii fiind plecaţi la muncă în străinătate.

În ce priveşte cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi U. prin actul de sesizare a instanţei, formulată în scris la data de 17.11.2016 şi precizată la termenul de judecată din 23.02.2017, instanţa de fond a apreciat că este întemeiată şi, în baza art. 386 C. proc. pen., a admis-o, considerând, totodată, prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunile deduse judecăţii în legile penale succesive, la regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni şi al formei continuate, precum şi la condiţiile instituite de normele penale pentru dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, că mai favorabile inculpaţilor sunt dispoziţiile C. pen. anterior.

Ca urmare, s-a apreciat că, în drept, faptele inculpatului A. care, la data de 28.08.2009, în calitate de avocat, a formulat la Judecătoria Paşcani o acţiune în numele lui C., H., I., K. şi M., persoane pe care nu le cunoştea, nu le-a văzut niciodată şi al căror nume nici nu l-a scris corect, la care a ataşat o împuternicire avocaţială, pe care a întocmit-o în fals, şi a indus în eroare, în acest mod, instanţa de judecată, susţinând că a fost împuternicit de sus-numiţi să le redacteze acţiunea care a format obiectul Dosarului civil nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani şi să-i reprezinte în faţa instanţei, care a susţinut această acţiune în instanţă, iar, la data de 2.02.2010, a întocmit în fals o notă de probe în numele persoanelor menţionate, şi care a obţinut în acest fel Sentinţa civilă nr. 2128 din 5.10.2010, pronunţată în dosarul mai sus-menţionat, prin care inculpata B. a dobândit act de proprietate pe o casă de locuit şi un teren, situate în comuna Todireşti, judeţul Iaşi, iar pentru onorariul de avocat primit a întocmit în fals chitanţa din 25.08.2009 în care a consemnat că a încasat un onorariu de 1000 RON de la "C. ş.a", chitanţă pe care a înregistrat-o în registrul - jurnal de încasări şi plăţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., şi participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

Totodată, în ceea ce priveşte faptele inculpatei B. care a avut calitatea de pârât în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani, participând la fiecare termen de judecată, achitând taxa de timbru în locul reclamanţilor şi onorariul expertului topograf, în condiţiile în care cunoştea că persoanele trecute ca reclamanţi nu au formulat această acţiune, şi care la datele de 9.09.2009, 2.06.2010, 1.07.2010, 12.11.2010 şi 13.04.2011 a semnat dovezile de primire a citaţiilor şi a copiilor actelor emise de instanţă, ce erau destinate numiţilor C., H., I., K. şi M., susţinând în mod nereal că este rudă cu aceştia, iar prin aceste fapte a indus în eroare instanţa de judecată şi a obţinut în mod fraudulos Sentinţa civilă nr. 2128 din 5.10.2010 pronunţată în Dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani, prin care a dobândit act de proprietate pe o casă de locuit şi un teren, situate în comuna Todireşti, judeţul Iaşi, s-a apreciat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., şi participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

S-a arătat că săvârşirea faptelor de către inculpaţii A. şi B. cu forma de vinovăţie prevăzută de lege rezultă mai presus de orice dubiu rezonabil din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, fiind apreciate ca lipsite de fundament şi suport real susţinerile acestora potrivit cărora, în privinţa infracţiunii de înşelăciune, nu există, pe de o parte, prejudiciu, nefiind cauzată o pagubă persoanelor vătămate care nu aveau, la momentul faptelor, casa şi terenul în proprietate, iar, pe altă parte, identitate de persoane, respectiv între cea indusă în eroare (instanţa) şi cea căreia i s-a pricinuit o pagubă, condiţii care, în opinia apărării, trebuiau îndeplinite pentru existenţa infracţiunii.

În acest sens, Curtea a arătat că, prin faptele lor, inculpaţii A. şi B. au indus în eroare instanţa şi prin aceasta au obţinut o hotărâre care ţine loc de act de vânzare cumpărare pentru casă şi 250 m.p. teren şi prin care s-a constatat uzucapiunea pentru o suprafaţă de teren de 950 m.p., operând, astfel, transferul definitiv al proprietăţii acestor imobile către inculpata B., care a putut să-şi intabuleze dreptul la Cartea funciară, devenind opozabil terţilor. S-a mai arătat că acea vânzare sau promisiune de vânzare a casei, făcută prin zdelcă în anul 1982 de partea vătămată C., nu întrunea condiţiile de validitate prevăzute de lege şi tocmai de aceea inculpata B. a recurs la comiterea acestor fapte penale cu bună ştiinţă, în colaborare deplină cu inculpatul A.

S-a apreciat că cei doi inculpaţi ştiau sau ar fi trebuit să ştie că, potrivit legii fondului funciar, moştenitorii unui teren sunt repuşi în drepturi şi pot solicita Comisiei locale de fond funciar terenul moştenit de la părinţi, pe care inculpata B. îl avea în posesie. De altfel, aceasta, după cum a declarat, cunoştea că persoanele vătămate C. şi G. revendică terenul intravilan din jurul casei pe care a cumpărat-o cu zdelcă şi din acest motiv a recurs la comiterea faptelor penale, aflând de această împrejurare atât de la cele două persoane, cât şi de la Primarul comunei Todireşti. Mai mult, pe baza actelor dosarului, instanţa de fond a constatat că persoanele vătămate au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul moştenit de la părinţi, ce a fost înregistrată sub nr. x/06.03.1991, aspect ce atestă acceptarea moştenirii de către acestea şi, astfel, repunerea lor în drepturi în calitate de proprietari ai terenului după apariţia legii fondului funciar.

Deopotrivă, s-a apreciat că, prin faptele comise, inculpaţii A. şi B. au cauzat o pagubă persoanelor vătămate, aceasta fiind prezumată de lege, din moment ce terenul aferent casei de locuit vândute prin zdelcă revenea în proprietatea persoanelor vătămate potrivit prevederilor legale. Aşadar, s-a considerat că fapta de înşelăciune în formă continuată, reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi B., există, constituie infracţiune şi a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale invocată de inculpatul A. cu referire la infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, instanţa a apreciat că aceasta nu poate opera, cursul său fiind întrerupt, conform art. 123 C. pen. (1969), la data de 27.06.2014, când, ca urmare a ordonanţelor din 12.02.2014, de începere a urmăririi penale, şi din 17.06.2014, de extindere a acesteia faţă de suspecţii A. şi B., organul de urmărire penală a procedat la ridicarea de la inculpatul A. a registrului jurnal de încasări şi plăţi şi a chitanţierului.

Totodată, a fost înlăturată şi susţinerea inculpatei B. privind incidenţa erorii de fapt, arătându-se că, raportat la modul în care a acţionat, a ştiut că împreună cu inculpatul A. a declanşat respectivul proces civil pentru a deveni proprietară cu acte asupra casei şi terenului aferent, sens în care s-a prezentat la poştă pentru a primi citaţii, de cele mai multe ori anunţând factorii poştali citaţi ca martori în cauză despre faptul că aşteaptă primirea respectivelor acte procedurale.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 72 C. pen. (1969) şi a ţinut seama de gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea inculpaţilor, reţinând ca circumstanţe personale lipsa antecedentelor penale, atitudinea manifestată în cauză, de recunoaştere parţială a faptelor, vârsta acestora şi faptul că s-au prezentat în faţa instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, instanţa a apreciat că este necesară aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969), pe o perioadă de 3 ani, în privinţa inculpatului A., şi a celor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969), în acelaşi interval de timp, în cazul inculpatei B.

De asemenea, a considerat că natura infracţiunilor săvârşite de inculpaţi îi face nedemni să-şi exercite dreptul de a alege şi de a fi aleşi şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, iar, în cazul inculpatului A., şi de a exercita profesia de avocat de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, limitări proporţionale cu gravitatea faptelor comise, necesare şi justificate într-o societate ce urmăreşte apărarea ordinii publice şi în acord cu art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care instanţa a aplicat acestora şi câte o pedeapsă accesorie pe lângă fiecare pedeapsă principală pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina lor, fiindu-le interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969), în cazul inculpatului A., şi a celor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969), în privinţa inculpatei B.

Întrucât faptele au fost comise de cei doi inculpaţi înainte de a fi condamnaţi definitiv pentru vreuna dintre ele, instanţa a aplicat regulile de la concursul de infracţiuni, prevăzute de art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), şi a contopit pedepsele aplicate acestora pentru infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea, în pedeapsa cea mai grea de câte 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969) (în privinţa inculpatului A.), respectiv a celor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969) (în cazul inculpatei B.), cu titlu de pedeapsă complementară.

Cu privire la individualizarea modalităţii de executare a pedepsei, instanţa s-a raportat la scopul final al aplicării sancţiunii penale şi anume reeducarea infractorului, formarea unei atitudini de respectare a valorilor sociale ocrotite de norma penală şi a unei conduite corecte în societate, reţinând că profilul socio-moral al inculpaţilor este de natură a releva capacitatea acestora de a înţelege gravitatea faptelor şi de a crea premisele conformării la rigorile legii, fiind persoane în vârstă, la primul contact cu legea penală. Ca atare, constatând că sunt întrunite cumulativ condiţiile legale pentru aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, Curtea a făcut aplicarea art. 861 C. pen. (1969), în privinţa ambilor inculpaţi, pe un termen de încercare de câte 5 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen. (1969), pe a cărui durată a impus fiecăruia dintre aceştia să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 pct. a, b, c, d C. pen. (1969), precum şi a dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. (1969).

Totodată, potrivit art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a apreciat că se impune desfiinţarea înscrisurilor falsificate emise de Cabinetul de Avocatură A., respectiv: acţiunea civilă depusă la data de 28.08.2009 la Judecătoria Paşcani aflată în original la filele 2-3 în dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani şi împuternicirea avocaţială aflată în original la Dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani; chitanţa din 25.08.2009 în care se consemnează încasarea onorariului în fals - fila 9 - în chitanţierul seria S şi înregistrarea din registrul jurnal încasări şi plăţi a cabinetului de avocatură; nota de probe întocmită în fals de către inculpatul A. în numele părţilor vătămate care aveau calitatea de reclamanţi în Dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani, prin care acestea ar fi solicitat audierea unui martor şi efectuarea unei expertize topo-cadastrală aflată în original la fila 29 dosar civil; cererea formulată de către inculpata B. şi semnată de aceasta şi de către inculpatul A. pentru vătămaţi, aflată în original la dosar civil; precum şi a citaţiilor şi a dovezilor emise de instanţa civilă, semnate fără drept alte persoane, respectiv: înscrisurile aflate la din dosarul civil, reprezentând citaţiile semnate fără drept pentru alte persoane; citaţiile din data de 02.06.2010 pentru termenul din 22.06.2010, semnate şi predate, aflate în original la dosarul civil; citaţiile pentru termenul din 21.09.2010, aflate în original la dosarul civil; dovezile de comunicare a sentinţei civile din data de 05.10.2010, aflate în original la dosar civil, toate din data de 12.11.2010; dovezile de comunicare a încheierii de îndreptare eroare, aflate în original la dosar civil.

Cu referire la acţiunea civilă, Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 1349 alin. (1), art. 1357 şi art. 1382 C. civ., a reţinut că, în cauză, inculpaţii A. şi B. au acţionat pentru ca cea din urmă să dobândească acte care să-i ateste proprietatea asupra casei şi terenului aferent aparţinând părţilor civile G., I., J., K. şi H. şi C., provocându-le acestora suferinţe psihice şi o stare de stres, în condiţiile în care s-au văzut lipsiţi de proprietatea lor, pentru care aveau o speranţă legitimă la momentul declanşării acţiunii de revendicare a terenului, când au aflat despre comiterea faptelor ilicite, în anul 2013. Ca atare, judecătorul fondului a apreciat că se impune acordarea unei compensaţii băneşti părţilor civile pentru prejudiciul moral suferit, considerând ca fiind echitabilă, sub acest aspect, suma de câte 10.000 RON pentru fiecare persoană vătămată.

Deopotrivă, s-a mai arătat că, prin actele depuse la dosar, bilete de transport în original şi copii xerox, partea civilă G. a făcut dovada că a fost nevoită să se deplaseze la procuror şi la instanţă în această cauză, de la locul său de muncă din Italia, la data chemării şi la termenele de judecată acordate, făcând cheltuieli de transport în cuantum de 1373 RON, întrerupându-şi, astfel, munca în străinătate, desfăşurată în condiţiile legale, cu contract de muncă depus la dosar, fapt ce i-a cauzat un prejudiciu material în cuantum de 2136 RON, la care se adaugă suma de 60 RON dovedită cu acte, respectiv, chitanţa de achitare a contravalorii traducerii contractului de muncă din Italia, în total suma de 2196 RON.

Totodată, au fost apreciate ca justificate şi cheltuielile de transport solicitate de partea civilă G., motiv pentru care, potrivit art. 276 alin. (4), (6) C. proc. pen., instanţa i-a obligat pe inculpaţii A. şi B. să achite fiecare acesteia câte 762,5 RON cu acest titlu.

Întrucât din chitanţa depusă la dosar ca probă a rezultat că onorariul avocatului ales de părţile civile a fost plătit de către K., instanţa, în baza art. 276 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpaţii A. şi B. să achite fiecare câte 1250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare constând în onorariu de avocat ales.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpaţii A. şi B.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin motivele scrise de apel, astfel cum au fost susţinute cu ocazia dezbaterilor, a criticat hotărârea atacată sub aspectul netemeiniciei, arătând că pedepsele principale, de câte 1 an închisoare, aplicate celor doi inculpaţi pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi participaţie improprie la fals intelectual, toate în formă continuată, nu au fost corect individualizate în raport cu prevederile art. 74 C. pen. (1969), fiind stabilite într-un cuantum redus, fără a ţine seama de pericolul social concret al faptelor, determinat de modul elaborat în care au fost comise şi de limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

De asemenea, hotărârea a mai fost criticată şi în ceea ce priveşte neaplicarea faţă de inculpaţi a unor pedepse complementare pe lângă pedepsele principale stabilite pentru infracţiunile de pericol, de aceeaşi natură şi conţinut ca cele dispuse pentru infracţiunea de înşelăciune.

Inculpatul A., prin apărători aleşi, a solicitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea sa sub aspectul infracţiunii de înşelăciune, arătând, în esenţă, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, respectiv urmarea imediată constând în producerea unei pagube şi scopul obţinerii unui folos material injust, cerinţă ataşată laturii subiective, în condiţiile în care inculpata B. avea convingerea că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiune. În plus, a arătat că motivul ce a determinat împiedicarea părţilor civile de a intra în posesia terenului nu îl reprezintă activităţile ce formează obiectul cercetărilor în acest dosar, ci împrejurarea că unitatea administrativ teritorială nu a mai dispus de teren liber în rezervă, fapt ce a condus la acordarea de despăgubiri.

Invocând aceleaşi dispoziţii procedurale, inculpatul A. a solicitat achitarea şi pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi participaţie improprie la fals intelectual, pentru care a fost trimis în judecată, apreciind că acestea nu există, întrucât nu au produs consecinţe juridice, fiind invocate, în esenţă, aceleaşi argumente prezentate şi în cazul infracţiunii de înşelăciune.

Hotărârea a mai fost criticată şi sub aspectul insuficientei motivări a soluţiei pronunţate asupra laturii civile, apelantul considerând că prima instanţă nu a explicat în concret în ce constau despăgubirile materiale şi daunele morale la plata cărora a fost obligat.

Inculpata B., prin avocat din oficiu, a criticat sentinţa apelată sub aspectul greşitei sale condamnări pentru infracţiunile ce au format obiectul trimiterii sale în judecată, arătând că a avut convingerea că a dobândit terenul în proprietate prin efectul prescripţiei achizitive, care a început să curgă din anul 1982. În plus, s-a aflat în eroare cu privire la efectele juridice pe care faptele sale urmau să le producă. Ca urmare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru infracţiunile de înşelăciune, participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals, arătând, cu privire la cea din urmă, că, deşi a semnat dovezile de comunicare, nu avea calitatea de a le folosi şi nici posibilitatea de a refuza înapoierea lor.

Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază calea de atac promovată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi ca nefondată, iar apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. ca fiind întemeiate, însă în limitele ce vor fi arătate şi pentru următoarele considerente.

Cu titlu preliminar, se impune a se menţiona că, potrivit art. 371 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare, acesta fiind cel care stabileşte obiectul şi limitele cercetării judecătoreşti, neputându-se proceda la extinderea acţiunii penale pentru alte împrejurări factuale, ce nu au format obiectul trimiterii în judecată. Această interdicţie are ca scop asigurarea dreptului la apărare al persoanelor deferite instanţei care, încă de la momentul începerii judecăţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, trebuie să cunoască într-o manieră clară şi completă toate acuzaţiile şi circumstanţele ce le caracterizează pentru a beneficia de un proces echitabil şi a putea să aducă toate argumentele ce le dovedesc nevinovăţia.

Aşadar, completarea acuzaţiilor de către procuror cu prilejul formulării, în cursul cercetării judecătoreşti, a unei solicitări de schimbare a încadrării juridice contravine normelor procesual penale întrucât conduce la reconfigurarea împrejurărilor faptice imputate după epuizarea momentului instituit de lege, ceea ce echivalează cu o nesocotire a principiului separării funcţiilor judiciare şi, în egală măsură, a dreptului la apărare, în condiţiile în care limitele şi obiectul judecăţii stabilite prin rechizitoriu sunt supuse controlului de legalitate în faza camerei preliminare, fiind exclusă extinderea ulterioară a acestora în etapa judecăţii.

Or, în cauză, dând curs întocmai cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror la datele de 20 octombrie 2016 şi 17 noiembrie 2016 şi precizată la termenul de judecată din 23 februarie 2017, prin care s-a realizat, practic, o extindere a obiectului judecăţii cu privire la fapte pentru care inculpaţii nu au fost trimişi în judecată, instanţa de fond, cu încălcarea prevederilor art. 371 C. proc. pen., a depăşit limitele judecăţii fixate prin rechizitoriu, reţinând în sarcina celor doi acuzaţi şi împrejurări faptice pentru care aceştia nu au fost deferiţi instanţei.

Astfel, deşi în actul de sesizare nu se impută asemenea activităţi inculpatului A., Curtea a reţinut că acesta a ataşat acţiunii introductive de instanţă înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani şi chitanţele din 24.08.2009 de achitare la Primăria Municipiului Paşcani - Serviciul Finanţe Publice Locale a taxelor judiciare în cuantum de 20 RON şi, respectiv, 15 RON pe numele B. din comuna Todireşti, iar, la termenul din 30 noiembrie 2009, a depus chitanţa de plată a taxei de timbru din aceeaşi dată şi 2 timbre judiciare de 1,5 RON, fapte care au fost menţionate pentru prima dată de procuror în cererea de schimbare a încadrării juridice din 17 noiembrie 2016, circumscris infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen.

Deopotrivă, reprezentantul Ministerului Public a arătat, cu acelaşi prilej, că infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constă, în privinţa inculpatei B., în aceea că a folosit înscrisuri false - dovezi de citare şi de comunicare - pe care le-a predat după semnare factorilor poştali, or nicăieri în cuprinsul actului de sesizare nu se fac asemenea menţiuni, reţinându-se doar că acuzata a semnat dovezile de îndeplinire a procedurii de citare şi cele de primire a copiilor Sentinţei civile nr. 2128/2010 şi ale încheierii de îndreptare a erorii materiale din 13 aprilie 2011, susţinând, în mod nereal că este rudă cu pretinşii reclamanţi.

Or, toate aceste activităţi, nefăcând obiectul trimiterii în judecată, nu puteau fi reţinute de instanţa de fond în sarcina celor doi inculpaţi, menţiunile făcute de procuror în cuprinsul cererii de schimbare a încadrării juridice nefiind simple precizări cu privire la împrejurările faptice reţinute în rechizitoriu, ci echivalând, practic, cu extinderea acuzaţiilor pentru fapte noi, lucru inadmisibil din perspectiva dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. Sub acest aspect, se impune a se sublinia şi faptul că, spre deosebire de reglementarea anterioară, respectiv art. 335 - 337 C. proc. pen. (1968), noul C. proc. pen. nu mai permite extinderea obiectului judecăţii după învestirea instanţei de fond, acest instrument procesual fiind lăsat de legiuitor, potrivit art. 311 C. proc. pen., exclusiv la îndemâna organelor de urmărire penală, în raport cu competenţele acestora recunoscute de art. 305 C. proc. pen., putând fi uzitat, aşadar, doar în cursul anchetei penale.

Ca atare, analiza efectuată în concret de instanţa de apel prin prisma motivelor formulate de titularii căilor de atac nu poate viza decât baza factuală a acuzaţiilor reţinută de instanţa de fond care îşi găseşte corespondent în actul de sesizare, urmând ca aspectele de critică invocate să se raporteze exclusiv la activităţile reţinute în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu.

Realizând, în acest cadru, propria analiză a materialului probator administrat în cauză (declaraţiile inculpaţilor A. şi B., ale martorilor N., O., P., Q., R. şi L. şi ale persoanei vătămate G., înscrisurile ataşate), Înalta Curte constată, cu excepţiile anterior menţionate, că prima instanţă a stabilit în mod corespunzător situaţia de fapt care, de altfel, nu a fost contestată de niciunul dintre inculpaţi pe parcursul procedurii judiciare.

Astfel, în cursul urmăririi penale, inculpatul A. a recunoscut promovarea acţiunii în justiţie în numele presupuşilor reclamanţi şi susţinerea acesteia în instanţă, precum şi întocmirea chitanţei din 25 august 2009 de plată a onorariului de avocat în sumă de 1000 RON, precizând, însă, că a avut convingerea că a existat o înţelegere între inculpata B. şi persoanele vătămate pentru a fi obţinută o hotărâre care să ţină loc de act autentic de proprietate asupra casei şi terenului aferent. Inculpatul a manifestat o atitudine de recunoaştere a faptelor şi în faţa instanţei de fond, menţionând, însă, cu prilejul ultimului cuvânt, că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, întrucât nu le-a cauzat persoanelor vătămate niciun prejudiciu.

Şi inculpata B. a recunoscut parţial faptele imputate, arătând, însă, că a acţionat la îndrumarea coinculpatului A., deoarece voia să obţină acte de proprietate cu privire la imobilele pe care considera că le cumpărase, în anul 1982, de la numita C. şi se temea că aceasta, împreună cu copii săi, o vor deposeda de suprafaţa de teren. În plus, inculpata a arătat că a semnat procesele-verbale de predare/primire a actelor procedurale întocmite de instanţa civilă şi adresate persoanelor vătămate, precizând, însă, că fie nu a văzut ce scrie pe ele, fie a crezut că îi sunt destinate, având în vedere că, în aceeaşi perioadă, a existat un dosar civil în care s-a dezbătut succesiunea soţului său.

Deopotrivă, având în vedere că ulterior comiterii faptelor, la 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009, privind C. pen., Înalta Curte constată că instanţa de fond a determinat în mod corect legea penală mai favorabilă raportându-se la criteriile statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. În acest sens, realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidentă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două reglementări care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, C. pen. anterior, acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru cei doi apelanţi inculpaţi.

Contrar, însă, celor reţinute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că activitatea imputată celor doi inculpaţi atât prin actul de sesizare, cât şi prin hotărârea apelată, deşi se circumscrie sferei ilicitului penal, nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, ci doar ale celor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, în cazul inculpatului A., şi, respectiv, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, în privinţa inculpatei B.

Astfel, incriminând faptele de înşelăciune, legiuitorul român a urmărit, în mod esenţial, ocrotirea relaţiilor sociale cu caracter patrimonial, atunci când, în derularea acestora, intenţionând obţinerea unui folos material injust, una dintre persoanele implicate recurge la mijloace de inducere în eroare a victimei, fie simple, aşa cum sunt prezentate în art. 215 alin. (1) C. pen. (1969), fie cu caracter fraudulos, de natura celor menţionate în alin. (2) al aceluiaşi text de lege.

PENTru a realiza condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, acţiunea de inducere în eroare trebuie să se producă pe fondul constatării existenţei unor raporturi patrimoniale între autorul faptei şi persoana indusă în eroare, în a căror derulare primul acţionează cu rea-credinţă, urmărind să creeze victimei o falsă reprezentare a realităţii pentru a o determina pe aceasta să asigure fie autorului, fie unei alte persoane un folos patrimonial injust. Se observă, aşadar, că de esenţa infracţiunii de înşelăciune este existenţa unor raporturi patrimoniale între autorul faptei şi persoana indusă în eroare.

Or, raporturile dintre diferitele autorităţi publice (inclusiv autoritatea judecătorească) şi cetăţeni sunt raporturi de autoritate, guvernate de reglementările incidente în domeniile în care acestea îşi exercită prerogativele specifice. Natura raporturilor dintre instanţele judecătoreşti şi părţi nu este, însă, influenţată de tipul litigiului dedus spre soluţionare, aceste relaţii rămânând în sfera raporturilor de autoritate indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului pentru a cărui ocrotire partea s-a adresat justiţiei.

Prin urmare, prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi judecătoreşti iese din sfera relaţiilor protejate prin incriminarea infracţiunii de înşelăciune (art. 215 C. pen. anterior, respectiv art. 244 C. pen.), putând, însă, fi circumscrisă altor infracţiuni, precum cele de fals ori contra înfăptuirii justiţiei ş.a. În acest sens, s-a pronunţat şi instanţa supremă prin Deciziile penale nr. 449/A din 8 decembrie 2015 (Dosar nr. x/2014) şi nr. 245/A din 30 iunie 2017 (Dosar nr. x/2015).

Aşa fiind, având în vedere că faptele există, însă nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va dispune achitarea celor doi inculpaţi sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, context în care nu va mai proceda la analizarea criticilor privind lipsa urmării imediate şi a scopului obţinerii unui folos material injust, cerinţă ataşată laturii subiective.

Pe de altă parte, însă, aşa cum s-a arătat şi anterior, faptele inculpatului A. care, depunând în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani înscrisuri falsificate (cererea de chemare în judecată, împuternicirea avocaţială, nota de probe din 2 februarie 2010) prin care a prezentat în mod mincinos unele aspecte de fapt şi de drept şi susţinând acţiunea formulată, a determinat această instanţă să pronunţe, fără vinovăţie, în cauza anterior menţionată, Sentinţa civilă nr. 2128 din 5.10.2010, prin care inculpata B. a dobândit act de proprietate pe o casă de locuit şi un teren, ambele situate în comuna Todireşti, judeţul Iaşi, configurează participaţia improprie a acestuia la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969).

În ceea ce priveşte acţiunile inculpatului A. care, la data de 28.08.2009, în calitate de avocat, a formulat la Judecătoria Paşcani o acţiune în numele persoanelor vătămate C., H., I., K. şi M., pe care nu le cunoştea, nu le-a văzut niciodată şi al căror nume nici nu l-a scris corect, la care a ataşat o delegaţie avocaţială, întocmită în fals, susţinând în mod nereal că a fost împuternicit de acestea să redacteze cererea de chemare în judecată care a format obiectul Dosarului civil nr. x/2009 şi să-i reprezinte în faţa instanţei, şi, la data de 2.02.2010, a întocmit în fals o notă de probe în numele acestora, înscrisuri care, ulterior, au fost folosite în faţa instanţei, iar, cu privire la onorariul de avocat, a emis în fals chitanţa din 25.08.2009 în care a consemnat că a încasat un astfel de onorariu în cuantum de 1000 RON de la "C. ş.a.", pe care a înregistrat-o în registrul-jurnal de încasări şi plăţi al cabinetului de avocatură, se constată că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), iar nu şi infracţiunea de uz de fals, în concurs real, cum s-a apreciat de procurorul semnatar al actului de sesizare.

Din această perspectivă, se impune a se sublinia că infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. (1969) există numai dacă, după falsificarea înscrisului sub semnătură privată, făptuitorul îl foloseşte ori îl încredinţează altei persoane spre folosire. Prin urmare, simpla falsificare a unui înscris sub semnătură privată, neurmată de folosirea lui în vederea producerii de efecte juridice nu constituie infracţiune. Aşadar, în situaţia folosirii unui astfel de înscris falsificat de către autorul falsului, uzul de fals este absorbit în conţinutul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, neputând fi reţinut ca o faptă penală distinctă.

Ca urmare, având în vedere că folosirea de către inculpatul A., autor al falsului, a înscrisurilor sub semnătură privată falsificate, ce au fost mai sus menţionate, întruneşte doar elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), precum şi împrejurarea că, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, în sarcina acestuia nu pot fi reţinute fapte ce nu au format obiectul sesizării instanţei prin rechizitoriu, astfel cum, în mod greşit, a procedat judecătorul fondului, Înalta Curte, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

Raportat la împrejurarea că inculpatul A. a falsificat cererea de chemare în judecată, împuternicirea avocaţială şi nota de probe, înscrisuri pe care le-a folosit în faţa instanţei, precum şi chitanţa de plată a onorariului pe numele "C. ş.a." având o unică rezoluţie infracţională, acesta urmărind pronunţarea unei hotărâri de către instanţa civilă în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani, care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru inculpata B. în privinţa casei şi terenului, Înalta Curte apreciază că se impune reţinerea formei continuate în privinţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, aceste acţiuni constituind acte materiale ale aceleiaşi fapte penale. Ca atare, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului A. prin actul de sesizare din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

În aceste condiţii, Înalta Curte nu poate primi susţinerile apărării apelantului inculpat A. în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute întrucât faptele comise nu au produs efecte juridice, având în vedere că, dimpotrivă, acestea au avut drept consecinţă tocmai obţinerea, de către coinculpată, a Sentinţei civile nr. 2128 din 5.10.2010 pronunţată de Judecătoria Paşcani în Dosarul nr. x/2009.

Împrejurarea că persoanele vătămate au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate şi modalitatea în care s-a finalizat un asemenea demers nu prezintă relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la fals intelectual, atâta timp cât prin incriminarea acestor fapte sunt ocrotite relaţiile sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire înscrisurile sub semnătură privată şi cele oficiale, iar nu şi alte tipuri de relaţii sociale, precum cele patrimoniale. De altfel, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată subzistă indiferent dacă consecinţa juridică urmărită de făptuitor a fost sau nu produsă.

Ca urmare, faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. există, au fost săvârşite de acesta şi sunt prevăzute de legea penală, întrunind toate elementele de conţinut ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi participaţie improprie la fals intelectual, motiv pentru care nu poate da curs solicitării de achitare a apelantului întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Deopotrivă, instanţa de apel apreciază ca fiind nefondate şi criticile formulate de acelaşi apelant cu privire la nemotivarea soluţiei dată asupra laturii civile, constatând, din examinarea sentinţei penale atacate, că judecătorul fondului a realizat o analiză completă a temeiniciei pretenţiilor civile formulate, pe care le-a evaluat prin raportare la dispoziţiile legale incidente şi probatoriul administrat, reţinând, în mod corect, că, prin acţiunile celor doi inculpaţi, s-a produs atât un prejudiciu moral în dauna părţilor civile, constând în suferinţa psihică şi starea de stres cauzată de pierderea proprietăţii unor imobile, cât şi un prejudiciu material, reprezentat de cheltuielile determinate de prezentarea la instanţă (cheltuieli de transport, onorariul avocatului ales, contravaloarea traducerii contractului de muncă din Italia şi cea aferentă zilelor nelucrate în baza respectivului contract de partea civilă G.).

În ceea ce o priveşte pe inculpata B., activitatea infracţională reţinută în sarcina acesteia prin rechizitoriu a constat, în esenţă, în semnarea la datele de 09.09.2009, 02.06.2010, 01.07.2010, 12.11.2010 şi 13.04.2011 a dovezilor de primire a citaţiilor şi copiilor de pe actele emise de instanţă (Sentinţa civilă nr. 2128 din 5.10.2010 şi încheierea de îndreptare a erorii materiale din 5.04.2011, ambele pronunţate de Judecătoria Paşcani în Dosarul nr. x/2009), ce erau destinate persoanelor vătămate C., H., I., K. şi M., susţinând în mod nereal că este rudă cu acestea, precum şi în participarea activă, în calitate de pârâtă, la procedura judiciară desfăşurată în Dosarul nr. x/2009, achitarea taxei de timbru şi a onorariului expertului topograf în numele presupuşilor reclamanţi, acţiuni prin care ar fi determinat instanţa, care a acţionat fără vinovăţie, să pronunţe Hotărârea nr. 2128 din 5 octombrie 2010, prin care acuzata a dobândit act de proprietate asupra unor imobile, casă şi teren, situate în localitatea Todireşti, judeţul Iaşi.

Deşi din cuprinsul actului de sesizare şi a precizărilor făcute ulterior de reprezentantul Ministerului Public pe parcursul cercetării judecătoreşti, cu ocazia solicitării de schimbare a încadrării juridice, rezultă că faptele inculpatei de a semna dovezile de primire a citaţiilor şi a celorlalte documente eliberate de instanţă au fost încadrate iniţial de procurorul semnatar al rechizitoriului în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază, însă, că acestea se circumscriu participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969), atât citaţiile, cât şi comunicările actelor emise de judecătorie, precum şi procesele-verbale de predare/primire a acestora reprezentând înscrisuri oficiale, conform art. 150 alin. (2) C. pen. (1969), din moment ce emană de la o autoritate publică, în sensul art. 145 C. pen. (1969).

Contrar celor reţinute de Curtea de apel, instanţa de control judiciar consideră, însă, că toate aceste activităţi ale inculpatei B., precum şi cele constând în prezentarea pe parcursul judecăţii, în calitate de pârâtă, în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Paşcani, achitarea taxei de timbru în locul presupuşilor reclamanţi şi a onorariului expertului topograf, în condiţiile în care cunoştea că persoanele vătămate nu au formulat cererea de chemare în judecată, acţiuni prin care a determinat, astfel, completul învestit cu soluţionarea respectivei cauze, ce a acţionat fără vinovăţie, să pronunţe Sentinţa civilă nr. 2128 din 5 octombrie 2010, prin care acuzata a obţinut în mod fraudulos un act de proprietate asupra casei şi terenului situate în localitatea Todireşti, reprezintă acte materiale ale infracţiunii unice de participaţie improprie la fals intelectual, în formă continuată, aceasta acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ce a fost adoptată încă de la momentul contactării inculpatului A. şi care s-a menţinut pe întreaga durată a comiterii faptelor, urmărind de la început procurarea, prin orice mijloace, a unui titlu de proprietate asupra celor două imobile ca urmare a promovării acţiunii în justiţie pe numele persoanelor vătămate C., H., I., K. şi M.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatei B. din infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., în participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

Înalta Curte nu poate primi argumentele inculpatei, în sensul că avea convingerea că a dobândit dreptul de proprietate asupra casei de locuit şi a terenului prin efectul prescripţiei achizitive, întrucât motivul care a determinat-o să apeleze la coinculpatul A. a fost tocmai faptul că nu deţinea un act de proprietate autentic asupra imobilelor, împrejurare din care rezultă că avea cunoştinţă că nu este proprietarul acestora. În plus, nu se poate reţine că inculpata s-a aflat în eroare în ceea ce priveşte efectele juridice pe care urmau să le producă acţiunile sale, atâta timp cât, din declaraţiile factorilor poştali audiaţi ca martori în cauză (Q., R. şi O.), a rezultat că aceasta s-a prezentat de mai multe ori la oficiul poştal, solicitând a-i fi înmânate citaţiile şi comunicările destinate presupuşilor reclamanţi, recomandându-se ca fiind o rudă a acestora.

Pe de altă parte, având în vedere că semnarea dovezilor de primire a citaţiilor şi a copiilor de pe actele emise de instanţă, ce erau destinate persoanelor vătămate C., H., I., K. şi M. reprezintă activităţi ce se circumscriu exclusiv elementului material al laturii obiective a participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969), şi că, prin actul de sesizare, inculpatei B. nu i s-a imputat şi acţiunea de predare către factorii poştali, după semnare, a respectivelor dovezi, în condiţiile în care, potrivit art. 371 C. proc. pen., aşa cum s-a arătat anterior, după învestirea instanţei de fond nu se mai poate proceda la extinderea acţiunii penale pentru împrejurări factuale care nu au făcut obiectul rechizitoriului, Înalta Curte, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va dispune achitarea apelantei pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. (1969).

La individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate celor doi inculpaţi, Înalta Curte va avea în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. (1969), respectiv atât elementele ce ţin de materialitatea faptelor în sine (activitatea infracţională reţinută, limitele de pedeapsă stabilite pentru infracţiunile comise, natura şi gradul de pericol social al acestora, consecinţele produse, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), cât şi datele referitoare la persoana acuzaţilor, având în vedere că doar o evaluare coroborată a acestor aspecte poate conduce la stabilirea corectă a sancţiunii penale.

În acest sens, în privinţa apelantului inculpat A., raportându-se, pe de o parte, la gravitatea infracţiunilor comise ce rezultă din natura acestora (fapte care aduc atingere încrederii publice în veridicitatea înscrisurilor oficiale şi a celor sub semnătură privată producătoare de consecinţe juridice), limitele de pedeapsă prevăzute de lege (între 6 luni şi 5 ani închisoare în privinţa participaţiei improprii la infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. 1969 şi între 3 luni şi 2 ani închisoare sau amendă în cazul celei prevăzute de art. 290 C. pen. 1969), modalitatea concretă în care a acţionat apelantul (în sensul că, în calitate de avocat, deci participant la înfăptuirea actului de justiţie, a falsificat cererea de chemare în judecată, împuternicirea avocaţială şi nota de probe, înscrisuri pe care le-a folosit, apoi, în faţa instanţei civile urmărind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de proprietate pentru inculpata B. asupra casei şi terenului în discuţie), din numărul înscrisurilor falsificate şi consecinţele produse (intabularea casei şi terenului pe numele inculpatei B. ca efect al Sentinţei civile nr. 2128 din 5 octombrie 2010), iar, pe de altă parte, la circumstanţele personale ale acestuia (cu referire la lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie - studii superioare, vârsta acestuia, situaţia familială, soţia sa suferind de o afecţiune cronică gravă, conduita procesuală adoptată pe parcursul procesului penal, în sensul că a recunoscut parţial faptele săvârşite şi s-a prezentat la majoritatea termenelor de judecată, dovedind interes în rezolvarea situaţiei sale juridice) şi, nu în ultimul rând, la perioada de semnificativă de timp ce a trecut de la momentul realizării activităţii infracţionale (anii 2009 - 2010), Înalta Curte apreciază că aplicarea unor pedepse în cuantum de câte 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi participaţie improprie la fals intelectual este suficientă şi aptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ şi punitiv al sancţiunii penale, astfel cum este acesta reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen. (1969).

Deopotrivă, Înalta Curte consideră că acest scop poate fi atins şi în privinţa apelantei inculpate B. prin aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare pentru săvârşirea participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, la cuantificarea căreia are în vedere, pe lângă gravitatea infracţiunii comise ce rezultă din natura acesteia (faptă ce aduce atingere încrederii publice în veridicitatea înscrisurilor oficiale), modalitatea în care a acţionat (în sensul că a achitat taxa de timbru şi onorariul de expert în locul pretinşilor reclamanţi şi a semnat, pretinzând în mod nereal că este rudă a acestora, dovezile de predare/primire a citaţiilor şi a comunicărilor transmise de instanţa civilă ce le erau destinate, urmărind pronunţarea de către Judecătoria Paşcani a unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra celor două imobile) şi consecinţele produse (intabularea casei şi terenului pe numele său ca efect al Sentinţei civile nr. 2128 din 5 octombrie 2010), atât circumstanţele personale ale acesteia (în sensul că nu are antecedente penale, este absolventă a doar 5 clase, are vârsta de 70 ani, iar, prin conduita procesuală adoptată pe parcursul procesului penal, de recunoaştere parţială a faptelor imputate şi prezentare la unele din termenele de judecată, răspunzând, în declaraţia dată, la toate întrebările adresate de instanţă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, a dovedit interes în rezolvarea situaţiei sale juridice), cât şi perioada de semnificativă de timp ce a trecut de la momentul realizării activităţii infracţionale (plasată de procuror în intervalul 2009 - 2010).

Totodată, în temeiul art. 71 C. pen. (1969), Înalta Curte va aplica celor doi apelanţi inculpaţi, pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru fiecare infracţiune, şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), aceste limitări fiind proporţionale cu gravitatea faptelor comise, astfel cum a fost anterior evaluată. În plus, având în vedere că la săvârşirea faptelor imputate apelantul inculpat A. s-a folosit de profesia deţinută, Înalta Curte va interzice acestuia şi exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. (1969), respectiv cel de a exercita profesia de avocat.

Întrucât inculpatul A. a comis faptele înainte de a fi condamnat definitiv pentru una dintre ele, Înalta Curte va aplica acestuia regulile de la concursul de infracţiuni, astfel cum sunt prevăzute de art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), apelantul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicate apelanţilor inculpaţi, având în vedere împrejurările referitoare la faptă, astfel cum au fost anterior expuse, şi datele ce caracterizează persoana acestora, în sensul că, până în prezent, şi-au conformat atitudinea exigenţelor legii penale, inculpatul A. bucurându-se de apreciere în activitatea desfăşurată ca avocat, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse de acesta în circumstanţiere la dosar, iar inculpata B. având vârsta de 70 de ani, Înalta Curte constată că pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment suficient pentru acuzaţi şi, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenţie, aceştia nu vor mai comite alte fapte antisociale. Ca urmare, Înalta Curte va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate celor doi inculpaţi pe un termen de încercare de 3 ani stabilit potrivit art. 82 C. pen. (1969), urmând ca, pe durata acestuia, în condiţiile art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), să suspende şi executarea pedepselor accesorii.

Având în vedere considerentele expuse anterior, cu ocazia individualizării judiciare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi pentru infracţiunile săvârşite, precum şi dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), care condiţionează aplicarea pedepselor complementare de stabilirea unui cuantum al pedepsei principale de cel puţin 2 ani închisoare, cerinţă ce nu este îndeplinită în speţă, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, motiv pentru care va dispune respingerea căii de atac promovate de acesta.

În consecinţă, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 30 din 17 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond:

În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică pentru inculpatul A. din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

Va condamna inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare. Va face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. (1969).

Va condamna pe acelaşi inculpat pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare. Va face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), va contopi pedepsele aplicate inculpatului A., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

Va face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. (1969).

În baza art. 81 C. pen. (1969), va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se va suspenda executarea pedepsei accesorii.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică pentru inculpata B. din infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., în participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

Va condamna pe inculpata B. pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

Va face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1969).

În baza art. 81 C. pen. (1969), va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei pe un termen de încercare de 3 ani stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se va suspenda executarea pedepsei accesorii.

Va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi 2 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva aceleiaşi hotărâri.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta intimată inculpată B., în sumă de 360 RON, şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 90 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 30 din 17 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond:

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică pentru inculpatul A. din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

Condamnă pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. (1969).

Condamnă pe acelaşi inculpat pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate inculpatului A., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. (1969).

În baza art. 81 C. pen. (1969), dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă executarea pedepsei accesorii.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică pentru inculpata B. din infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., în participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

Condamnă pe inculpata B. pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 81 C. pen. (1969), dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei pe un termen de încercare de 3 ani stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă executarea pedepsei accesorii.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva aceleiaşi hotărâri.

Cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta intimată inculpată B., în sumă de 360 RON, şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 90 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2017.

Procesat de GGC - NN