Police bribery via environmental recordings: limits of cassation review on factual proof and territorial competence for continuous offenses

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 306/P.I din 04.08.2016, pronunţată de Tribunalul Timiş, s-a dispus, în temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului A., la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale)

A înlăturat din conţinutul infracţiunii de luare de mită în formă continuată reţinută de acuzare în sarcina inculpatului A., 6 acte materiale, respectiv: 2 acte materiale din data de 06.11.2014, un act material din data de 11.11.2014, un act material din data de 13.11.2014, un act material din data de 20.11.2014, un act material din data de 27.11.2014 în baza principiului in dubio pro reo. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita profesia de poliţist pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar, în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. proc. pen. durata executării pedepsei.

În baza art. 399 C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat prin încheierea din data de 15 ianuarie 2016 a Tribunalului Timiş.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 19.11.2015 şi a arestului la domiciliu începând cu data de 20 noiembrie 2015 şi până la data de 15 ianuarie 2016.

În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (2 acte materiale).

A înlăturat din conţinutul infracţiunii 3 acte materiale, respectiv actul material din data 13.11.2014, un act material din 20.11.2014 şi un act material din 27.11.2017 în baza principiului in dubio pro reo.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercitarea profesiei de poliţist pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, iar, în temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., ca pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., a impus condamnatului să urmeze un curs de pregătire cu tema "Etică, integritate şi deontologie profesională a funcţionarilor publici", iar, în temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Timişoara sau SC C. SA, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei în cazul neexecutării măsurilor de supraveghere sau neîndeplinirii obligaţiilor civile.

În baza art. 399 C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat prin încheierea nr. 229/DL/20.11.2015 a Tribunalului Timiş.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din 19 noiembrie 2015.

PENTru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii au contestat probele administrate în cursul urmăririi penale şi s-au prevalat de dreptul la tăcere, nedorind să dea declaraţii în faţa instanţei.

Cu privire la actele materiale din data de 06.11.2014, de care au fost acuzaţi agenţii de poliţie A. şi D., Tribunalul a reţinut că persoanele care au oferit mită nu a fost identificate, nu au fost audiate, nu a fost stabilită cu certitudine ora la care s-a produs activitatea ilicită referitor la aceste două acte materiale, iar din înscrisul depus la dosar de secţia 1 Poliţie a rezultat că, în acea zi, pe autoturismul aparţinând unităţii au desfăşurat activităţi două echipaje de poliţie, neputându-se stabili cu certitudine care este echipajul implicat în activitatea ilicită.

În condiţiile în care singurul mijloc de probă care confirmă împrejurările de fapt ce constituie temeiul acţiunii penale descrisă de acuzare cu privire la aceste acte materiale îl reprezintă procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, contestat de inculpaţi, iar, urmare a administrării probelor în cursul cercetării judecătoreşti, nu au apărut elemente care să confirme, dincolo de orice dubiu rezonabil, că faptele există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de cei doi inculpaţi, instanţa nu şi-a putut forma pe deplin convingerea vinovăţiei, motiv pentru care dat eficienţă principiului in dubio pro reo, prevăzut de art. 4 alin. (2) C. proc. pen.

S-a reţinut de către acuzare şi că, la data de 11.11.2014, agenţii de poliţie A. şi E.,I din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia I, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat în trafic o persoană ce nu avea asupra sa actele personale şi ale autoturismului şi care avea ITP nevalabilă, motiv pentru care i-au comunicat că o vor amenda cu suma de 540 RON pentru lipsa actelor şi 810 RON pentru nevalabilitatea ITP-ului. La un moment dat, contravenientul a promis celor doi agenţi de poliţie că se va revanşa faţă de ei. Tribunalul a reţinut că persoana care a oferit mită nu a fost identificată nici în acest caz, nu a fost audiată, nu a fost stabilită cu certitudine ora la care s-a produs activitatea ilicită referitor la acest act material, iar din înscrisul depus la dosar de secţia 1 Poliţie a reieşit că în ziua de 11.11.2014, pe autoturism au desfăşurat activităţi două echipaje de poliţie.

În condiţiile în care singurul mijloc de probă care confirmă împrejurările de fapt ce constituie temeiul acţiunii penale descrisă de acuzare cu privire la acest act material îl reprezintă procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, contestate de inculpaţi, iar, urmare a administrării probelor în cursul cercetării judecătoreşti, nu au apărut elemente care să confirme, dincolo de orice dubiu rezonabil, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de cei doi inculpaţi, instanţa nu şi-a putut forma pe deplin convingerea vinovăţiei, motiv pentru care a dat eficienţă principiului prevăzut de art. 4 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, în actul de sesizare s-a reţinut că, la data de 13.11.2014, agenţii de poliţie A. şi B., din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat în trafic o persoană al cărei autoturism a fost poziţionat pe contrasens, motiv pentru care i-au adus la cunoştinţă că îi vor reţine permisul de conducere. Persoana în cauză, pentru a nu fi sancţionată contravenţional, a promis celor doi agenţi, iniţial, o navetă de bere, însă văzând că aceştia nu acceptă a oferit două navete de bere. Agenţii de poliţie A. şi B. au convenit în final să nu îi mai aplice persoanei în cauză nicio sancţiune contravenţională, primind de la aceasta, în schimb, două navete de bere.

Tribunalul a reţinut că persoana care a oferit mită nu a fost identificată nici în acest caz, nu a fost audiată, nu a fost stabilită cu certitudine ora la care s-a produs activitatea ilicită referitor la acest act material, iar din înscrisul depus la dosar de secţia 1 Poliţie a rezultat că, în ziua de 13.11.2014, pe autoturismul de mai sus au desfăşurat activităţi două echipaje de poliţie. Ca urmare, în condiţiile în care singurul mijloc de probă care confirmă împrejurările de fapt ce constituie temeiul acţiunii penale descrisă de acuzare cu privire la acest act material îl reprezintă procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, contestate de inculpaţi, iar, urmare a administrării probelor în cursul cercetării judecătoreşti, nu au apărut elemente care să confirme, dincolo de orice dubiu rezonabil, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de cei doi inculpaţi, instanţa a apreciat că nu îşi poate forma pe deplin convingerea vinovăţiei, astfel că a înţeles să dea eficienţă principiului in dubio pro reo.

S-a mai reţinut că, la data de 19.11.2014, agenţii de poliţie A. şi E., din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, l-au depistat pe numitul F., de profesie medic, conducând pe drumurile publice un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, căruia i-au comunicat că îl vor conduce la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma solicitărilor numitului F. de a nu fi condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, promiţând în schimb oferirea unor foloase materiale, agenţii de poliţie au acceptat oferta persoanei depistate, însă cu condiţia ca acesta să se revanşeze faţă de ei în acel moment. Întrucât numitul F. nu a avut asupra sa bani, lucru pe care l-a adus la cunoştinţa agenţilor de poliţie, aceştia l-au lăsat să plece fără a mai lua măsurile legale, respectiv fără a proceda la conducerea acestuia la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acceptând în cele din urmă promisiunea de a se revanşa în ziua următoare cu cât va considera de cuviinţă.

În cursul urmării penale, numitul F. a fost audiat, acesta s-a prevalat de dreptul la tăcere, întrucât a avut calitatea de suspect raportat la infracţiunea de dare de mită. Fiind, însă, audiat ca martor în faţa instanţei, a confirmat că în luna noiembrie, pe timp de noapte, s-a întâlnit cu cei doi inculpaţi în condiţiile descrise de acuzare, că a fost surprins că a săvârşit o abatere la regimul rutier, respectiv a condus autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice, că se întorcea de la un cazinou şi a propus celor doi să nu îi aplice sancţiune întrucât se va revanşa, neavând bani asupra sa, că cei doi i-au restituit actele, neprecizând că i s-au pretins sau a promis suma de bani, în mod direct, dar admiţând acest fapt, că, în cursul urmăririi penale, i-au fost prezentate înregistrările ambientale care conţin dialogul cu cei doi inculpaţi şi a confirmat că acestea sunt reale.

Instanţa a observat că, în acest caz, existenţa faptei reiese din notele de redare a convorbirilor telefonice, care se coroborează cu declaraţia martorului F., cel din urmă confirmând că activitatea ilicită s-a petrecut la data descrisă de acuzare, pe timp de noapte, la ora 2 - 3 dimineaţa, perioadă în care, aşa cum reiese din înscrisul emis de IPJ Timiş, secţia 1 poliţie, agenţii de poliţie A. şi E., se aflau în patrulare cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x.

Din procesul-verbal de redare a discuţiei dintre agenţii de poliţie A. şi E., precum şi dintre aceştia şi numitul F., înregistrate în mediul ambiental, a rezultat că cei doi agenţi de poliţie l-au oprit în trafic pe numitul F. stabilind că acesta a condus pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. Numitul F. i-a rugat în mai multe rânduri pe agenţii de poliţie să nu îl conducă la spital în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, promiţându-le că se va revanşa faţă de ei în ziua următoare, deoarece nu avea la el nicio sumă de bani. Totodată, a rezultat că martorul, faţă de faptul că cei doi agenţi de poliţie insistau să se revanşeze faţă de ei în acel moment, le-a propus să le dea numărul de telefon pentru a se întâlni şi a le plăti ulterior. Cu acest prilej, martorul a arătat celor doi că are portofelul gol, iar, în final, deşi săvârşise o abatere gravă, martorul a fost lăsat să plece, după ce a dictat numărul de telefon celor doi.

S-a reţinut că probele de mai sus au confirmat împrejurarea că fapta din data de 19.11.2014 există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de cei doi inculpaţi. Activitatea ilicită a constat în acţiunea celor doi inculpaţi de a accepta promisiunea numitului F. de a le oferi foloase materiale în schimbul conduitei contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu îl conduce la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

S-a mai reţinut că, la 20.11.2014, agenţii de poliţie A., E. şi B. din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au depistat pe fiul numitului G. conducând pe drumurile publice un autovehicul cu RCA nevalabilă şi fără a avea asupra sa actele autoturismului. După apariţia la faţa locului a numitului G. şi după ce acesta le-a cerut să rezolve cumva şi să nu mai întocmească procesul-verbal de constatare a contravenţiei, cei trei agenţi de poliţie au primit de la numitul G. suma de 50 - 100 de RON, astfel că aceştia nu au mai aplicat nicio sancţiune contravenţională.

S-a arătat că această situaţie de fapt a rezultat din procesul-verbal de redare a discuţiei dintre agenţii de poliţie A., E. şi B., precum şi dintre aceştia şi numitul G., înregistrate în mediul ambiental, respectiv în autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare MAI 30434, din care a reieşit că a fost surprinsă o persoană care conducea un autoturism fără a avea actele asupra sa, că a fost chemat tatăl contravenientului, că acesta ajuns la faţa locului şi-a exprimat dorinţa de a nu se întocmi proces-verbal de constatare şi a dat inculpaţilor o sumă de bani.

În cursul urmăririi penale s-a procedat la audierea, în calitate de suspect, a numitului G., care a arătat că, în cursul anului 2014, nu mai reţine exact data, într-o seară, fiul său, H., l-a anunţat telefonic că a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie şi nu are actele asupra sa, motiv pentru care a luat copii de pe actele maşinii şi de pe buletinul fiului său şi a plecat spre locul unde acesta a fost oprit, că a ajuns la locul respectiv şi a dat agenţilor de poliţie copiile actelor, însă aceştia au afirmat că fiul său nu are RCA. Iniţial, suspectul G. a declarat că este posibil să le fi dat agenţilor de poliţie o sumă de bani, însă nu poate preciza cât anume şi pentru ce. Ulterior, a revenit şi a arătat că şi-a amintit faptul în seara când fiul său a fost oprit în trafic de către un echipaj al secţiei 1 Poliţie, după ce a dus copiile actelor pe care fiul său nu le-a avut asupra sa, unul dintre agenţii de poliţie a coborât din maşina poliţiei, din partea dreaptă, şi i-a spus "de ce crezi că te-am chemat, dă şi tu ceva", motiv pentru care i-a dat o bancnotă, însă nu mai ştie dacă era de 50 de RON sau de 100 de RON, după care a plecat de la faţa locului fără ca fiului său să i se mai aplice vreo sancţiune contravenţională.

Fiind audiat în faţa instanţei, G. a confirmat declaraţia dată în cursul urmării penale, faptul că unul din poliţişti i-a cerut să dea şi el ceva pentru "o cafă", că a remis o sumă de bani de care nu este sigur, că a pus suma de bani pe bordul maşinii de poliţie, că în cursul urmăririi penale i-au fost prezentate înregistrările convorbirilor ambientale şi că acestea corespund adevărului.

Instanţa a observat că, în acest caz, existenţa faptei reiese din notele de redare a convorbirilor telefonice, care se coroborează cu declaraţia martorului G., acesta din urmă confirmând faptul că activitatea ilicită s-a petrecut în perioada indicată de acuzare, pe timp de noapte, perioadă în care, aşa cum reiese din înscrisul emis de IPJ Timiş, secţia 1 poliţie, agenţii de poliţie A., E. şi B. se aflau în patrulare cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x.

Probele de mai sus au confirmat împrejurarea că fapta din data de 20.11.2014, descrisă mai sus, există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de cei trei inculpaţi. S-a reţinut că activitatea ilicită a constat în acţiunea celor trei inculpaţi de a pretinde şi primi o sumă de bani în schimbul conduitei contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu aplica sancţiune contravenţională fiului martorului.

În actul de sesizare, s-a mai reţinut că, tot la data de 20.11.2014, agenţii de poliţie A., E. şi B., din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat în trafic o persoană conducând un autovehicul având ITP expirat. Persoana în cauză a solicitat celor trei agenţi de poliţie să facă să fie bine, afirmând că le dă de o pizza în schimb, astfel că aceştia au lăsat-o pe respectiva persoană să plece fără să-i mai aplice vreo sancţiune contravenţională, primind de la contravenient o sumă de bani neprecizată, cu privire la care, ulterior, cei trei agenţi şi-au manifestat nemulţumirea, fiind prea mică. În procesul-verbal de redare a discuţiei dintre agenţii de poliţie A., E. şi B., precum şi dintre aceştia şi persoana necunoscută se face referire la numitul I. ca fiind cel a care a dat celor trei agenţi de poliţie o sumă de bani pentru a nu-l sancţiona contravenţional.

Fiind audiat în calitate de suspect, I. a arătat că deşi în procesul-verbal de redare a discuţiei din data de 20.11.2014 înregistrată în mediul ambiental se face referire la el ca având o discuţie cu cei trei agenţi de poliţie, el nu a comis fapta reţinută în sarcina sa, declarând, după ascultarea înregistrării audio, că nu se recunoaşte ca participând la discuţia cu agenţii de poliţie, nefiind vocea sa. Prin urmare, având în vedere cele declarate de către suspectul I., în sensul că nu este el care poartă discuţia cu cei trei agenţi de poliţie, precum şi că în cuprinsul procesului-verbal de redare a discuţiei din data de 20.11.2014 înregistrate în mediul ambiental se face referire la suspectul I. doar ca urmare a faptului că cei trei agenţi de poliţie au oprit în trafic autoturismul cu nr. de înmatriculare x aflat în proprietatea numitei J., soţia suspectului, s-a reţinut că, în cauză, nu există probe suficiente pentru a dovedi că suspectul I. este cel la care se face referire în procesul-verbal de redare.

Tot în cursul urmării penale a fost audiat şi numitul K., în legătură cu acest aspect, însă nu s-a stabilit că acesta ar fi condus autoturismul oprit în trafic.

Aceste persoane au fost audiate în instanţă, menţinându-şi poziţia exprimată în cursul urmăririi penale, constând în faptul că nu se aflau la volanului autoturismului cu nr. x şi relatând că autoturismul este proprietatea soţiei lui I., însă face obiectul unui contract de comodat cu societatea comercială administrată de aceasta, fiind utilizat de mai mulţi angajaţi.

Tribunalul a reţinut că, faţă de poziţia exprimată de martori, care nu confirmă întâlnirea cu inculpaţii, singurul mijloc de probă în susţinerea acuzării îl reprezintă procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, contestat de inculpaţi, iar, urmare a administrării probelor în cursul cercetării judecătoreşti, nu au apărut elemente care să confirme, dincolo de orice dubiu rezonabil, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de cei trei inculpaţi, astfel că instanţa nu şi-a putut forma pe deplin convingerea vinovăţiei, motiv pentru care a dat eficienţă principiului in dubio pro reo.

S-a mai reţinut că, la data de 21.11.2014, agenţii de poliţie A. şi L., din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au depistat pe numitul M. conducând pe drumurile publice un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Agentul de poliţie A. i-a pretins numitului M. un folos material pentru a-l lăsa să plece fără a urma calea legală, respectiv pentru a nu-l mai testa cu aparatul etilotest şi pentru a nu-l mai conduce la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Întrucât numitul M. nu avut la el decât bancnote de 500 de euro, agentul de poliţie A. a acceptat promisiunea acestuia de a-i da 100 de euro în ziua următoare, stabilind modul în care se vor întâlni. Această situaţie de fapt a fost probată de acuzare cu procesul-verbal de redare a discuţiei dintre agenţii de poliţie A. şi L., precum şi dintre aceştia şi numitul M., înregistrate în mediul ambiental, respectiv în autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x.

În cauză s-a procedat la audierea în calitate de martor a suspectului L., acesta declarând că îşi aminteşte că, în cursul lunii noiembrie, nu mai reţine exact data, în jurul orelor 04:00 - 05.00, fiind la serviciu, în patrulare cu agentul de poliţie A., cu maşina din dotare, marca x, au oprit în trafic un autoturism Jeep, el ducându-se la conducătorul auto şi cerându-i să se legitimeze. A observat că din interiorul maşinii mirosea a alcool, crezând, aşadar, că şoferul este sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care s-a întors la autoturismul poliţiei şi i-a comunicat colegului său, A., că şoferul oprit pare a fi sub influenţa alcoolului. Colegul său a spus că îl cunoaşte pe cel oprit în trafic deoarece au locuit în acelaşi bloc. Înainte de a veni şoferul oprit la maşina poliţiei, după ce a aflat că numitul A. îl cunoaşte, l-a întrebat pe acesta dacă "îi facem sau ce" în sensul că dacă îi fac actele necesare pentru ceea ce a făcut, dându-i totodată actele lui A., însă l-a trimis la autoturismul oprit pentru a-i spune şoferului să vină, acesta venind la maşina poliţiei. A mai arătat că nu îşi aminteşte dacă numitul A. a pretins sau nu vreo sumă de bani de la şoferul oprit, însă îşi aminteşte că aceştia au discutat cu privire la faptul că or să se întâlnească ulterior pentru ca şoferul să-i dea 100 de euro, întrucât la momentul opririi şoferul nu avea asupra lui decât bancnote de 500 de euro.

Suspectul L. a precizat că suma de 100 de euro despre care vorbeau A. şi şoferul oprit erau pentru ca acesta din urmă să poată să plece fără să i se verifice alcoolemia. În final, a declarat că el nu a participat la discuţiile dintre cei doi şi nu a avut nicio înţelegere cu A. cu privire la acceptarea de către acesta a sumei de bani în discuţie.

Prin urmare, acuzarea a reţinut că cele declarate de către suspectul L. se coroborează cu cele rezultate din procesul-verbal de redare a discuţiei interceptate în mediul ambiental. Mai mult, s-a arătat că, din cuprinsul acestuia, rezultă că până la momentul respectiv nu a avut loc. întâlnirea dintre numitul M. şi A., acesta din urmă povestindu-i agentului de poliţie N. că în urmă cu aproximativ o săptămână a depistat o persoană ce a condus un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice ce i-a promis suma de 100 de euro, însă nu s-a mai ţinut de promisiune şi regretă faptul că nu l-a dus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

Numitul M. a fost audiat în cursul urmării penale în calitate de suspect, acesta prevalându-se de dreptul la tăcere, fiind audiat ca martor şi în faţa instanţei, confirmând întâlnirea avută la 21.11.2014, că în trecut era într-o relaţie de amiciţie cu inculpatul A., că ar fi purtat discuţii în legătură cu motivul opririi sale în trafic; nu a recunoscut faptul că s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului; a menţionat că a făcut glume cu inculpatul A. şi nu îşi aminteşte să i se fi cerut sau să fi promis o sumă de bani. Cu toate acestea, martorul a confirmat în faţa instanţei realitatea convorbirilor ambientale prezentate la parchet.

De asemenea, în faţa instanţei a fost audiat martorul L., coleg de echipaj cu inculpatul. Acesta şi-a modificat declaraţia dată în cursul urmăririi penale, arătând că nu îşi aminteşte împrejurările în care inculpatul A. l-ar fi lăsat să plece pe numitul M.. Totuşi, a confirmat faptul că a fost oprit în trafic întrucât autoturismul său mergea haotic, că emana miros de alcool, că cei doi au stabilit să se întâlnească ziua următoare şi că a fost lăsat să plece fără să fie testat cu aparatul alcooltest sau transportat la spital, că incidentul s-a produs la final de tură, spre dimineaţă, perioadă în care, conform planificării existente la dosar, pe autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x desfăşurau activităţi martorul L. şi inculpatul A.

În legătură cu acest act material, s-a conchis că există probe care să conducă la concluzia că fapta există, că aceasta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. S-a arătat că procesul-verbal de redare a convorbirilor în mediul ambiental se coroborează cu declaraţia dată de numitul L. în cursul urmăririi penale, cu cea a martorului M., care deşi nu este complet sinceră, confirmă existenţa întâlnirii, purtarea unui discuţii cu cei doi membri ai echipajului de poliţie şi, totodată, confirmă conţinutul interceptărilor în mediul ambiental, cu înscrisul emis de IPJ Timiş, secţia 1 poliţie care confirmă că agenţii de poliţie A. şi L. se aflau în patrulare cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x în data de 21.11.2014 în jurul orelor 05:00 dimineaţa. De asemenea, notele de redare a convorbirilor purtate în data de 28.11.2014, dintre agenţii de poliţie N. şi A., au confirmat că, până la momentul respectiv, nu a avut loc. întâlnirea dintre numitul M. şi A., iar inculpatul A. era nemulţumit că a acceptat promisiunea martorului de a-i achita ulterior suma de 100 EUR şi nu l-a dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. S-a apreciat, totodată, relevant faptul că inculpatul A. a povestit altui coleg decât cel care a fost de faţă la incidentul de mai sus cu lux de amănunte şi cu nonşalanţă faptul că a acceptat suma de 100 EUR mită, aspect care demonstrează că acest fapt era o practică acceptată de toţi agenţii de poliţie.

De asemenea, s-a apreciat relevantă convorbirea purtată între inculpatul A. şi M., redată din rechizitoriu, din care reiese că inculpatul A. efectiv negociază cu martorul suma de bani, se oferă să meargă el personal să schimbe cei 500 EUR pentru a primi atunci 100 EUR, neavând încredere că acesta îi va plăti în viitor suma promisă.

Instanţa a considerat că declaraţia martorului L. dată în faţa instanţei nu corespunde adevărului, motiv pentru care a înlăturat-o. Astfel, pe de o parte, aceasta nu se coroborează cu probele reţinute mai sus, iar, pe de altă parte, martorul nu a indicat un motiv plauzibil pentru care şi-a modificat declaraţia. Afirmaţia sa că era bulversat datorită faptului că fusese anchetat, în condiţiile în care el însuşi este poliţist cu mulţi ani de experienţă, nu a putut fi acceptată şi nici faptul că, după citirea stenogramelor, a declarat în acest mod fără să ştie despre ce este vorba. S-a arătat că, chiar dacă s-ar admite că doar declaraţia dată în instanţă este valabilă, tot nu s-ar schimba situaţia de fapt, întrucât martorul a confirmat prin respectiva declaraţie întâlnirea dintre cei doi, faptul că se cunosc, că a existat o tentativă de a i se lua actele martorului, că, în final, nu a fost testat şi a fost lăsat să plece, deşi existau suspiciuni că a condus autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice, şi că incidentul s-a petrecut dimineaţa, la sfârşitul programului, aspect care se coroborează cu notele de redare a convorbirilor ambientale, confirmate de martorul M., ce redau conţinutul dialogului dintre cei doi.

S-a arătat că probele de mai sus confirmă împrejurarea că actul material din data de 21.11.2014 există, constituie infracţiune şi a fost săvârşit de inculpatul A., iar activitatea ilicită a constat în acţiunea inculpatului A. de a pretinde o sumă de bani în schimbul conduitei contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu desfăşura activităţi de constatare a unei infracţiuni privind conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

S-a mai reţinut că, la data de 27.11.2014, agenţii de poliţie A. şi B., din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au întâlnit în trafic pe numitul O., căruia i-au dat de înţeles că ar trebui să se revanşeze faţă de ei pentru faptul că l-au prins pe fiul acestuia cu ITP expirat, nesancţionându-l, acceptând, astfel, oferta acestuia de a merge la brutăria lui pentru a le da cozonaci. Ulterior, cei doi agenţi de poliţie au discutat între ei cu privire la numărul de cozonaci pe care-l vor lua. Acest fapt s-a reţinut pe baza procesului-verbal de redare a discuţiei dintre agenţii de poliţie A. şi B., precum şi dintre aceştia şi numitul O., înregistrate în mediul ambiental, respectiv în autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, din care a rezultat că cei doi agenţi de poliţie, aflându-se în trafic, l-au întâlnit pe numitul O. căruia i-au dat de înţeles că ar trebui să se revanşeze faţă de ei pentru că, anterior, l-au depistat pe fiul acestuia conducând un autoturism cu ITP expirată şi nu l-au sancţionat contravenţional.

În cursul urmării, s-a procedat la audierea în calitate de martor a numitului O., acesta declarând că, în toamna anului 2014, nu îşi mai aminteşte exact data, pe timp de zi, a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliţie format din doi poliţişti de la secţia 1 Poliţie, în zona P. din Timişoara, aceştia aducându-i la cunoştinţă faptul că, în trecut, l-au oprit pe fiul său, având ITP expirat şi nu l-au sancţionat contravenţional, astfel că este dator faţă de ei, că unul dintre agenţii de poliţie i-au spus că el când vine la magazinul său de haine second hand plăteşte, el înţelegând, aşadar, faptul că ar trebui să se revanşeze faţă de ei, motiv pentru care le-a spus celor doi agenţi că pot veni la magazinul său de haine şi să le spună vânzătoarelor să îl sune pentru a le face o reducere. Martorul O. a mai arătat că, unul dintre agenţii de poliţie l-a întrebat dacă mai deţine brutăria, el spunându-i că pot să meargă la el la brutărie pentru a le da doi cozonaci. Totodată, martorul O. a mai arătat că cei doi agenţi de poliţie nu l-au mai căutat.

În faţa instanţei a fost audiat martorul O. care a confirmat faptul că s-a întâlnit în trafic cu cei doi poliţişti care i-au relatat că este dator la ei, întrucât fiul său fusese oprit în trafic în urmă cu 1 an, având ITP-ul expirat şi nu a fost sancţionat în considerarea faptului că acesta îl sunase pe tatăl său care promisese că va rezolva problema, că inculpaţii l-au întrebat dacă are brutăria, demers din care a înţeles că i se solicită drept foloase cozonaci şi, în consecinţă, i-a invitat pe aceştia la brutărie cu acest scop. De asemenea, le-a propus, tot urmare a pretenţiilor formulate, ca atunci când merg la magazinul său de haine second-hand să îl sune, astfel încât să le faciliteze obţinerea de produse fără a le plăti. Martorul a mai precizat că nu a fost sunat de inculpaţi şi, totodată, a confirmat realitatea convorbirilor ambientale prezentate în etapa urmăririi penale.

Instanţa a observat că notele de redare a convorbirilor ambientale se coroborează cu declaraţia martorului şi confirmă existenţa faptei descrisă de acuzare, faptul că aceasta este infracţiune şi a fost săvârşită de inculpaţi. S-a reţinut că activitatea ilicită constă în conduita inculpaţilor de a pretinde foloase materiale în schimbul conduitei contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu aplica sancţiune contravenţională fiului martorului. Acţiunea de pretindere a foloaselor s-a produs concomitent cu momentul în care fiul martorului a fost surprins în trafic. Inculpaţii cunoşteau că tatăl martorului deţine mai multe firme şi au omis să aplice sancţiune contravenţională în momentul în care fiul martorului a luat legătura cu tatăl său, cel din urmă promiţând că se va revanşa faţă de ei în viitor. La data de 27.11.2014, inculpaţii, întâlnindu-l pe tatăl martorului, au solicitat practic plata foloaselor promise anterior.

S-a mai reţinut că, la data de 27.11.2014, agenţii de poliţie A. şi B., din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat o persoană ce a afirmat că este medic, care a circulat pe drumurile publice cu ITP expirată, căreia îi comunică faptul că amenda este de 810 RON şi se reţine talonul, ulterior, dând de înţeles persoanei depistate că situaţia poate fi rezolvată în schimbul unei sume de bani, al cărui cuantum îl lasă la aprecierea acesteia, primind în cele din urmă de la acesta o sumă de bani neprecizată cu privire la care cei doi poliţişti fiind mulţumiţi, l-au lăsat pe cel în cauză să plece.

Această situaţie de fapt a fost reţinută de acuzare pe baza procesului-verbal de redare a discuţiei dintre agenţii de poliţie A. şi B., precum şi dintre aceştia şi persoana depistată, înregistrate în mediul ambiental, respectiv în autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x.

S-a observat că persoana care a oferit mită nu a fost identificată în cauză, nu a fost audiată, nu a fost stabilită cu certitudine ora la care s-a produs activitatea ilicită referitor la acest act material. Tribunalul a reţinut că singurul mijloc de probă în susţinerea acuzării îl reprezintă procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, contestat de inculpaţi, iar, urmare a administrării probelor în cursul cercetării judecătoreşti, nu au apărut elemente care să confirme, dincolo de orice dubiu rezonabil, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de cei trei inculpaţi, astfel că nu s-a putut forma pe deplin convingerea vinovăţiei, motiv pentru care a înţeles să dea eficienţă principiului in dubio pro reo.

S-a mai reţinut că, la data de 28.11.2014, agenţii de poliţie A. şi N., din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au depistat pe numitul Q. conducând pe drumurile publice un autovehicul cu ITP expirat, fără RCA şi fără a avea actele asupra sa, fapt pentru care i-au comunicat că amenda este de 2.300 de RON. Agentul de poliţie A. l-a întrebat pe numitul Q. cum să facă să fie bine, stabilind să se întâlnească cu acesta peste aproximativ o oră în staţia Peco de lângă Parcul Central din Timişoara. După aproximativ o oră, agenţii de poliţie A. şi N. s-au întâlnit din nou cu numitul Q. şi au primit de la acesta suma de 200 de euro, lăsându-l astfel să plece fără să îi mai aplice vreo sancţiune contravenţională. Ulterior, agenţii de poliţie A. şi N. s-au hotărât să-i restituie numitului Q. suma de 50 de euro, lucru pe care l-a făcut A.

Acuzarea a probat acest act material prin coroborarea următoarelor probe: a procesului-verbal de redare a discuţiei dintre agenţii de poliţie A. şi N., precum şi dintre aceştia şi numitul Q., înregistrate în mediul ambiental, respectiv în autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, declaraţia de suspect a numitului Q., care a arătat că recunoaşte că, în toamna anului 2014, nu mai reţine exact ziua, a fost depistat de către doi agenţi de poliţie conducând autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, fără a avea RCA valabil, fără ITP valabilă şi fără a avea asupra sa toate actele maşinii, fapt pentru care cei doi agenţi de poliţie i-au comunicat că o să fie sancţionat contravenţional şi că o să i se reţină plăcuţele cu nr. de înmatriculare.

El i-a rugat să-l lase să ducă maşina acasă, urmând să desfacă ulterior plăcuţele şi să le aducă celor doi agenţi de poliţie la sediul secţiei 1 Poliţie. A fost lăsat de către cei doi agenţi să plece, urmând să se întâlnească cu ei peste aproximativ două ore în benzinăria Mol aflată vis-a-vis de Parcul Central din Timişoara, pentru a-i restitui buletinul şi permisul de conducere şi pentru a le aduce de acasă talonul maşinii. Suspectul Q. a arătat, în continuare, că a plecat acasă unde a căutat talonul maşinii însă nu l-a găsit, motiv pentru care, peste aproximativ două ore s-a întâlnit din nou cu cei doi agenţi de poliţie în locul stabilit, el având pregătit pentru aceştia un plic cu suma de 200 de euro compusă dintr-o bancnotă de 100 şi două bancnote de 50 de euro.

A mers la maşina celor doi agenţi de poliţie, mai exact la portiera din partea dreaptă unde geamul era deschis, actele sale fiind pe bord, respectiv buletinul şi permisul de conducere, astfel că a pus plicul pe bord şi şi-a luat actele, după care a plecat cu maşina înspre domiciliu. Acesta a mai arătat că în direcţia în care se deplasa el cu maşina au mers şi cei doi agenţi de poliţie, aceştia aflându-se în faţa sa, iar, după aproximativ un km, a văzut că maşina poliţiei a oprit, lucru pe care l-a făcut şi el, văzând că din maşina poliţiei a coborât unul dintre cei doi agenţi de poliţie care a venit la el dându-i 50 de euro din cei 200 pe care i-a lăsat pe bordul maşinii poliţiei, că nu a fost sancţionat contravenţional de către cei doi agenţi de poliţie pentru contravenţiile pe care aceştia au susţinut că le-a comis.

Numitul Q. a fost audiat în faţa instanţei, recunoscând complet faptele descrise de acuzare, confirmând întâlnirea cu cei doi inculpaţi şi realitatea convorbirilor purtate în mediul ambiental, că a oferit un plic cu 200 EUR celor doi inculpaţi, pentru a nu îi aplica amendă pentru faptul că avea ITP-ul expirat, iar la scurt timp inculpatul A. l-a ajuns cu autoturismul şi i-a restituit suma de 50 EUR.

Tribunalul a reţinut că acest act material este confirmat prin procesul-verbal de redare a convorbirilor ambientale care se coroborează cu declaraţia martorului şi cu înscrisul ds. fond, care confirmă împrejurarea că la 28.11.2014, între orele 14 - 22 pe autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x îşi desfăşurau activitatea agenţii de poliţie A. şi N. S-a arătat că activitatea ilicită constă în acţiunea inculpaţilor de a primi suma de 150 EUR în schimbul conduitei contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu aplica sancţiune contravenţională numitului Q.

Tribunalul a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, astfel: inculpatul A. (11 acte materiale), iar B. (5 acte materiale).

S-a arătat că, pentru existenţa formei continuate a infracţiunii, este necesară săvârşirea, la diferite intervale de tip, dar în baza unei rezoluţii unice, acţiuni care reprezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Instanţa a considerat că o parte din actele materiale ce au intrat în componenţa infracţiunii unice continuate nu au fost suficient probate pentru a conduce la o condamnare, respectiv nu s-a demonstrat de către acuzare că şi acestea pot constitui conţinutul infracţiunii de luare de mită, constituindu-se doar în indicii care neconfirmate de alte elemente probatorii, ce au creat o îndoială în procesul de interpretare şi coroborare a probelor. Pentru acest motiv, în cazul inculpatului A., instanţa s-a raportat la 5 acte materiale, întrucât au fost înlăturate 6 acte materiale, respectiv: 2 acte materiale din data de 06.11.2014 şi câte un act material din datele de 11.11.2014, 13.11.2014, 20.11.2014 şi de 27.11.2014. În cazul inculpatului B., instanţa s-a raportat la 2 acte materiale, întrucât au fost înlăturate 3 acte materiale, respectiv actul material din data 13.11.2014 şi câte un act material din 20.11.2014 şi din 27.11.2017.

S-au păstrat argumentele acuzării în legătură cu forma continuată a infracţiunii, reţinând că este îndeplinită condiţia unicităţii persoanei care a săvârşit fapta (raportat la fiecare inculpat în parte), a aceluiaşi subiect pasiv care este persoana juridică de interes public în cadrul căreia inculpaţii îşi exercită atribuţiile de serviciu, respectiv Ministerul de Interne.

De asemenea, instanţa a reţinut existenţa unei rezoluţii infracţionale unice, având în vedere desfăşurarea faptelor la intervale mici de timp, precum şi că, din modul de operare descris, reiese împrejurarea că exista o coeziune între inculpaţi. Indiferent cine făcea parte din echipajul de poliţie la momentul constatării unei abateri contravenţionale, fie direct, fie tacit, agenţii de poliţie lăsau posibilitatea interlocutorului de a oferi mită. S-a mai arătat că discuţiile purtate de aceştia demonstrează că acceptau faptul că erau priviţi de cetăţeni ca fiind dispuşi să primească mită şi alimentau această convingere prin gesturi de tergiversare sau apropo-uri de natură a îi încuraja să ofere diverse foloase sau solicitau direct diverse foloase. Totodată, aceleaşi convorbiri demonstrează că unul din scopurile activităţii pe care o desfăşurau era de a obţine oricât de mici foloase. Din discuţiile cu fiecare interlocutor, s-a evidenţiat faptul că, pretinderea, primirea sau acceptarea sumelor de bani sau a foloaselor apare a fi o practică şi are continuitate, întrucât în cele 30 zile în care a fost supravegheat tehnic autoturismul folosit de inculpaţi, au fost identificate un număr mare de acte materiale susceptibile a fi calificate drept infracţiune şi, deşi unele nu au fost suficient probate pentru a conduce la condamnare, pot contura opinia cu privire la continuitatea activităţii ilicite, dar şi opinia că fenomenul corupţiei în rândul agenţilor de poliţie cu atribuţii de constatare a abaterilor la regimul circulaţiei este extins, existând practic o toleranţă atât a agenţilor de poliţie, cât şi a oamenilor, în general, faţă de acest tip de practici, considerate a nu fi suficient de grave.

Instanţa a constatat că toţi martorii audiaţi cu privire la realitatea conţinutului convorbirilor purtate, au confirmat realitatea acestora, cu excepţia unuia din martori, respectiv I., care nu şi-a recunoscut vocea, dar a cărui depoziţie nu infirmă episodul de mai sus, ci oferă date cu privire la posibilitatea ca o altă persoană să fi condus autoturismul, persoană care, deşi nu a fost identificată de acuzare, era identificabilă în condiţiile în care martorul relatează că putea fi un angajat al soţiei sale.

Tribunalul nu a reţinut argumentele de nelegalitate a interceptărilor purtate în mediul ambiental raportat la Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 C. proc. pen. invocate de apărare, cu privire la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. Pe de o parte, s-a considerat că punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică cu referire la interceptarea în mediul ambiental s-a realizat de către lucrători specializaţi din cadrul D.I.P.I. - Serviciul de informaţii şi protecţie Internă Timiş, supravegherea tehnică desfăşurându-se la finele anului 2014, iar respectiva decizie nu îşi găseşte aplicabilitatea în acest caz, întrucât la data efectuării interceptărilor, nu era în vigoare. Punerea în executare a mandatelor de supraveghere a respectat dispoziţiile legale care reglementează procedura încuviinţării şi administrării procedeului probatoriu al supravegherii tehnice, iar rezultatul acestuia a fost consemnat în procesele-verbale de redare depuse la dosar. Textul de lege care permitea, la momentul respectiv, serviciilor să facă interceptări autorizate de magistrat se bucură de prezumţia de constituţionalitate, iar decizia instanţei de contencios constituţional se aplică numai pentru viitor. Pe de altă parte, s-a apreciat că situaţia exprimată ar putea conduce la o nulitate relativă întrucât punerea în executare a unui mandat de interceptare nu se încadrează în cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281 C. proc. pen., iar inculpaţii nu pot dovedi vreo vătămare produsă din faptul că interceptarea autorizată de un magistrat a fost efectuată de un ofiţer care nu ar avea atribuţii de organ de cercetare penală, cu atât mai mult cu cât a fost redată în scris şi confirmată de procuror.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, printre alţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, precum şi inculpaţii A. şi B.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a arătat, în esenţă, că hotărârea este netemeinică în ceea ce priveşte modalitatea în care instanţa de fond a interpretat probatoriul administrat în cauză, înlăturând unele acte materiale din conţinutul infracţiunii de luare de mită în forma continuată, aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor A. şi B., deşi acestea întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de lege şi sunt dovedite de probe care se află la dosar.

Totodată, s-a arătat că, în mod netemeinic, s-a reţinut în favoarea inculpatului B. circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., împrejurarea că au fost reţinute în sarcina acestora mai puţine acte materiale ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată decât în sarcina inculpatului A., nefiind de natură să diminueze gravitatea unei fapte de corupţie.

Procurorul a completat motivele de apel, solicitând şi confiscarea de la inculpaţi a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunilor de luare de mită.

În motivarea apelului său, inculpatul A., în esenţă, a criticat sentinţa apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul condamnării sale pentru 5 acte materiale de luare de mită, menţinând achitarea pentru celelalte 6 acte materiale, în baza principiului in dubio pro reo. A invocat nulitatea absolută a rechizitoriului, încălcarea dreptului la apărare şi a unui proces echitabil, raportat la momentul începerii urmăririi penale în cauză, nulitatea interceptărilor efectuate, în cauză, atât din perspectiva realizării lor de către un organ ce nu are calitatea prevăzută de art. 142 C. proc. pen., respectiv D.I.P.I., o structură de informaţii a Ministerului Afacerilor Interne, cât şi faţă de conţinutul acestora. A concluzionat că, în speţă, s-a dispus condamnarea sa pe interpretarea speculativă a convorbirilor atribuite în mod nelegitim, precum şi a declaraţiilor unora dintre suspecţi deveniţi martori.

Inculpatul B. a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arătând, în esenţă, că nu există probe că ar fi săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Prin Decizia penală nr. 1.349/A din 15 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, a fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi, rejudecând, în temeiul art. 289 alin. (3) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 75 de euro, precum şi suma de 167 RON de la inculpatul A.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, în sensul că a fost redusă pedeapsa la care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale), prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de la 5 ani la 4 ani închisoare.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul apelant B. să plătească fiecare statului 200 RON, cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat cu soluţionarea apelului procurorului, au rămas în sarcina acestuia.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, în limitele art. 417 şi art. 418 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat că situaţia de fapt a fost bine stabilită de instanţa de fond şi, în baza analizării coroborate şi obiective a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, a concluzionat că faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii A. şi B. au fost probate, acestea fiind comise cu forma de vinovăţie cerută de textele de lege încriminatorii.

Instanţa de apel şi-a însuşit starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată, din care a rezultat vinovăţia inculpaţilor A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată.

S-a arătat că vinovăţia inculpaţilor A. şi B. cu privire la faptele reţinute prin hotărârea penală apelată, rezultă din procesele-verbale de redare a discuţiilor din datele respective, înregistrate în mediul ambiental, procesele-verbale privind componenţa echipajelor care au efectuat activităţi de patrulare cu autoturismul de serviciu, împreună cu anexele, declaraţiile martorilor audiaţi în mod nemijlocit în faţa instanţei, relaţiile primite de la unitate, precum şi raportul de expertiză întocmit în apel.

S-a mai arătat că, prin încheierea de cameră preliminară din data de 20.01.2016, a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin respingerea contestaţiilor formulate de inculpaţii A., B. şi E., s-au respins ca nefondate excepţiile invocate de aceşti inculpaţi, iar, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea actului de sesizare şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe toţi inculpaţii.

S-a apreciat, în acest context, că aspectele referitoare la invocarea nelegalităţii interceptărilor audio în mediul ambiental, raportat la Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, nu îşi găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică cu referire la interceptarea în mediul ambiental s-a realizat de către lucrători specializaţi din cadrul D.I.P.I. - Serviciul de informaţii şi protecţie Internă Timiş, supravegherea tehnică desfăşurându-se la finele anului 2014, iar, la data efectuării interceptărilor, nu era în vigoare respectiva decizie. Or, punerea în executare a mandatelor de supraveghere s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează procedura încuviinţării şi administrării procedeului probatoriu al supravegherii tehnice, iar rezultatul acestuia a fost consemnat în procesele-verbale de redare depuse la dosar. În plus, textul de lege care permitea la momentul respectiv, serviciilor să facă interceptări autorizate de magistrat se bucură de prezumţia de constituţionalitate iar decizia instanţei de contencios constituţional se aplică numai pentru viitor.

S-a arătat, de asemenea, că apărările invocate de inculpatul A., privitoare la nulitatea absolută a urmăririi penale cu consecinţa restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale cu respectarea garanţiilor prevăzute de art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pe considerentul că urmărirea penală a fost începută in rem la 22.07.2014, dată de la care s-au administrat toate probele esenţiale, iar in personam, la 18.11.2015 când i s a adus la cunoştinţă calitatea de suspect şi în 20.11.2015 aceea de inculpat, nu mai pot fi analizate în acest stadiu al judecăţii, întrucât reprezintă aspecte de nelegalitate ce puteau fi invocate în procedura de cameră preliminară, raportat la dispoziţiile art. 342 C. proc. pen. A proceda la reanalizarea legalităţii administrării probelor de către organele de urmărire penală ar însemna lăsarea fără conţinut a procedurii de cameră preliminară, reglementată de C. proc. pen., procedură, de altfel, parcursă de inculpaţi. Prin urmare, s-a subliniat că activitatea de verificare a urmăririi penale a fost realizată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiş prin încheierea penală din data de 20.01.2016, menţinută de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară raportat la rechizitoriu şi probele administrate în volumele de urmărire penală.

În ce priveşte invocarea nulităţii absolute a rechizitoriului care a stat la baza trimiterii în judecată a inculpaţilor, s-a observat că este evidentă o eroare materială strecurată în conţinutul rechizitoriului, toate probele strânse vizându-l pe inculpatul A., iar trimiterea în judecată s-a făcut pentru acesta.

Inculpaţii au contestat probele administrate în cursul urmăririi penale şi s-au prevalat de dreptul la tăcere, nedorind să dea declaraţii în faţa instanţei, depoziţiile inculpaţilor date în acest sens regăsindu-se la dosar.

S-a reţinut că, în cursul cercetării judecătoreşti au mai fost administrate următoarele probe: audiere martorilor Q., F., L., R., S., a martorilor cu identitate protejată T. şi U., a martorilor G., M., V., O., K., martor I., s-a depus declaraţie olografă de către W., iar în apel s-au luat declaraţii suplimentare inculpaţilor N., B., E., A.

Prin încheierea de şedinţă din 31.01.2017, având în vedere declaraţiile inculpaţilor care au contestat conţinutul proceselor-verbale de redare a interceptărilor, s-a încuviinţat proba cu expertiză criminalistică privind suporţii tehnici de înregistrări referitor la inculpaţii B. şi E. din următoarele date: 11.11.2014, 13.11.2014, 19.11.2014, 20.11.2014, 21.11.2014, 27.11.2014, pentru a se stabili dacă în cuprinsul acestor înregistrări s-au produs intervenţii care au trucat sau s-au denaturat conţinutul interceptărilor.

Întrucât s-au contestat datele reţinute în rechizitoriu, la care inculpaţii ar fi săvârşit pretinsele acte materiale de luare de mită, având în vedere şi susţinerile inculpaţilor din memoriile de apel ataşate la dosar, în sensul că, la nivelul secţiei, se făceau substituiri de personal întrucât existau situaţii când, din motive subiective, nu se putea desfăşura patrula de echipajul planificat în acea zi, s-a admis proba cu efectuarea unei adrese la secţia I Poliţie, în care să se precizeze dacă persoanele trecute în Buletinele de Post ca fiind de serviciu, respectiv B. şi E., la datele de 11.11.2014, 13.11.2014, 19.11.2014, 20.11.2014, 21.11.2014, 27.11.2014, puteau să nu efectueze ei acest serviciu, ci alte persoane în locul lor, fără să se fi ştiut acest lucru de conducerea secţiei; s-a mai solicitat unităţii angajatoare înaintarea la dosarul cauzei a oricăror dovezi referitor la faptul că inculpaţii au efectuat serviciul de patrulă la datele sus menţionate.

În urma acestor demersuri, s-a concluzionat că susţinerile inculpaţilor, în sensul că nu ei au săvârşit actele materiale de luare de mită la datele reţinute în hotărârea primei instanţă şi pentru care au fost condamnaţi, sunt contrazise şi de relaţiile de la secţia I Poliţie din cadrul IPJ Timiş, care, prin adresa din 3.02.2017, a arătat că poliţiştii de siguranţă publică şi patrulare intră în serviciu în baza buletinului posturilor, fiecare poliţist semnând în acest sens în dreptul său. Cu toate acestea, în măsura în care aceştia au semnat în buletinul posturilor de intrare în post, aceştia puteau să nu execute serviciul sau să fie înlocuiţi numai pe bază de raport aprobat de şefii ierarhici, menţionându-se acest lucru în buletinul posturilor.

Curtea a observat că prima instanţă a înlăturat actele materiale reţinute de acuzare în sarcina inculpaţilor în situaţiile în care trimiterea in judecată s-a întemeiat doar pe notele de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental redate în procesele-verbale, precum şi pe înscrisurile privind planificarea echipajelor de poliţie care au efectuat activităţi de patrulare, care demonstrează că agenţii de poliţie au lucrat în ziua incidentului pe autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, dacă nu au putut fi identificate şi persoanele care au oferit mită, în vederea audierii ca martori în proces. În condiţiile în care singurul mijloc de probă care a confirmat împrejurările de fapt ce constituie temeiul acţiunii penale l-a reprezentat procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, contestate de inculpaţi, iar, urmare a administrării probelor în cursul cercetării judecătoreşti, nu au apărut elemente care să confirme, dincolo de orice dubiu rezonabil, că faptele există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de inculpaţi, s-a considerat că aprecierea instanţei de fond în sensul că nu se poate forma pe deplin convingerea vinovăţiei, este corectă, motiv pentru care s-a dat eficienţă principiului in dubio pro reo.

În consecinţă, motivele învederate de procuror în apelul formulat, referitor la înlăturarea anumitor acte materiale din componenţa infracţiunii unice continuate de luare de mită, reţinută în sarcina inculpaţilor au fost apreciate ca nefondate, întrucât, motivat, instanţa de fond a considerat că o parte din actele materiale ce au intrat în componenţa infracţiunii unice continuate, aşa cum a fost descrisă de acuzare, nu au fost suficient probate pentru a conduce la o condamnare, respectiv nu s-a demonstrat de către acuzare că pot forma şi acestea conţinutul infracţiunii de luare de mită, constituindu-se doar în indicii care, neconfirmate de alte elemente probatorii, au creat o îndoială în procesul de interpretare şi coroborarea a probelor, iar în apel nu s-au indicat şi alte elemente probatorii suplimentare care să ducă la o altă soluţie, considerente pentru care s-a hotărât condamnarea inculpaţilor doar referitor la actele materiale bazate pe probe certe, indubitabile, care au confirmat împrejurarea că faptele săvârşite la datele reţinute de tribunal, există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, fiind aşadar nefondate şi susţinerile inculpaţilor că au fost condamnaţi doar pe baza unor interceptări şi a planificărilor echipajelor de poliţie care au efectuat activităţi de patrulare la datele reţinute în actul de sesizare.

De asemenea, au fost apreciate nefondate şi afirmaţiile că martorii audiaţi aveau calitatea de suspecţi pentru infracţiuni de dare de mită, dat fiind faptul că unele persoane, care aveau calitatea de suspecţi în cursul urmării penale, au fost audiaţi ca martori în mod nemijlocit şi contradictoriu, doar în faţa instanţei, ţinându-se cont doar de aceste din urmă declaraţii. Totodată, motivat şi cu argumente pertinente, prima instanţă a procedat chiar la înlăturarea anumitor declaraţii de martori, pe care le-a considerat nesincere, raportat la calitatea anterioară a acestora, dar şi pentru că acestea nu s-au coroborat cu celelalte probe.

În contra susţinerilor inculpaţilor vizând inexistenţa probelor certe de vinovăţie, instanţa de fond a analizat probele pe care se bazează fiecare act material reţinut şi pentru care s-a dispus condamnarea, existenţa faptelor reieşind din notele de redare a convorbirilor telefonice, care se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în mod direct de instanţă, martori care au confirmat faptul că activităţile ilicite s-a petrecut în datele descrise de acuzare şi reţinute a fi săvârşite de inculpaţii pentru care s-a dispus condamnarea, la locurile şi orele indicate, perioade în care, aşa cum reiese din înscrisul emis de IPJ Timiş, secţia 1 poliţie, inculpaţii apelanţi A., E., B. şi N., agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, erau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aflându-se în patrulare cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x.

Cu privire la actul material de luare de mită din 19.11.2014: agenţii de poliţie A. şi E., din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, l-au depistat pe numitul F., de profesie medic, conducând pe drumurile publice un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, căruia îi comunică că îl vor conduce la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma solicitărilor numitului F. de a nu fi condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, promiţând în schimb oferirea unor foloase materiale, agenţii de poliţie A. şi E. au acceptat oferta persoanei depistate, însă cu condiţia ca acesta să se revanşeze faţă de ei în acel moment. Întrucât numitul F. nu a avut asupra sa bani, lucru pe care l-a adus la cunoştinţa agenţilor de poliţie, aceştia l-au lăsat să plece fără a proceda la conducerea sa la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acceptând în cele din urmă promisiunea de a se revanşa în ziua următoare cu cât va considera el de cuviinţă.

În cursul urmării penale, numitul F. a fost audiat, prevalându-se de dreptul la tăcere întrucât a avut calitatea de suspect raportat la infracţiunea de dare de mită, însă a fost audiat ca martor în faţa instanţei. În declaraţia dată, martorul a confirmat că s-a întâlnit în luna noiembrie, pe timp de noapte, cu cei doi inculpaţi, în condiţiile descrise de acuzare, că a fost surprins că a săvârşit o abatere la regimul rutier, respectiv a condus autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice şi că a propus celor doi să nu îi aplice sancţiune întrucât se va revanşa în viitor, neavând bani asupra sa, că cei doi i-au restituit actele, neprecizând că i s-a pretins sau a promis suma de bani în mod direct, dar admiţând acest fapt, că în cursul urmăririi penale i-au fost prezentate înregistrările ambientale care conţin dialogul dintre el şi cei doi inculpaţi, confirmând că acestea sunt reale.

Curtea a observat că existenţa faptei reiese din notele de redare a convorbirilor telefonice, care se coroborează cu declaraţia martorului F., acesta din urmă confirmând că activitatea ilicită s-a petrecut în data descrisă de acuzare pe timp de noapte, pe la ora 2 - 3 dimineaţa, perioadă în care, aşa cum reiese din înscrisul emis de IPJ Timiş, secţia 1 poliţie, agenţii de poliţie A. şi E., se aflau în patrulare cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x.

Din procesul-verbal de redare a discuţiei dintre agenţii de poliţie A. şi E., precum şi dintre aceştia şi numitul F., înregistrate în mediul ambiental, rezultă că cei doi agenţi de poliţie l-au oprit în trafic pe numitul F. cu privire la care au stabilit că a condus pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. Numitul F. i-a rugat în mai multe rânduri pe agenţii de poliţie A. şi E. să nu îi facă rău, respectiv să nu îl conducă la spital în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, promiţându-le că se va revanşa faţă de ei în ziua următoare, deoarece în acel moment nu avea la el nicio sumă de bani. Totodată, reiese că martorul, faţă de faptul că cei doi agenţi de poliţie insistau ca el să se revanşeze faţă de ei în prezent, le-a propus să le dea numărul de telefon pentru a se întâlni şi a le plăti ulterior. Cu acest prilej, martorul a arătat celor doi că are portofelul gol, iar, în final, deşi săvârşise o abatere gravă, a fost lăsat să plece, dictând numărul de telefon celor doi, relevantă, sub acest aspect, fiind discuţia dintre cei doi inculpaţi care au decis că nu e cazul să accepte ca acesta să se întoarcă ulterior cu banii întrucât ar putea chema DGA-ul. S-a apreciat că probele de mai sus confirmă împrejurarea că fapta din data de 19.11.2014 există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de cei doi inculpaţi, iar activitatea ilicită a constat în acţiunea celor doi de a accepta promisiunea numitului F. de a le oferi foloase materiale în schimbul conduitei contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu îl conduce la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

S-a mai reţinut că, la 20.11.2014, agenţii de poliţie A., E. şi B., din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au depistat pe fiul numitului G. conducând pe drumurile publice un autovehicul cu RCA nevalabilă şi fără a avea asupra sa actele autoturismului. După apariţia la faţa locului a numitului G. şi după ce acesta le-a cerut să rezolve cumva şi să nu mai întocmească procesul-verbal de constatare a contravenţiei, cei trei agenţi de poliţie au primit de la numitul G. suma de 50 - 100 de RON, astfel că aceştia nu l-au mai sancţionat contravenţional. Această situaţie de fapt a rezultat din procesul-verbal de redare a discuţiei dintre agenţii de poliţie A., E. şi B., precum şi dintre aceştia şi numitul G., înregistrate în mediul ambiental, respectiv în autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, din care reiese că a fost surprinsă o persoană care conducea un autoturism fără a avea actele asupra sa, că a fost chemat tatăl contravenientului în ideea că vine tatăl său, că acesta ajuns la faţa locului, şi-a exprimat dorinţa de a nu se întocmi proces-verbal de constatare şi a dat inculpaţilor o sumă de bani.

În cursul urmăririi penale s-a procedat la audierea în calitate de suspect a numitului G., care a arătat că, în cursul anului 2014, nu mai reţine exact data, într-o seară, fiul său, H. l-a anunţat telefonic că a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie şi nu are actele asupra sa, motiv pentru care a luat copii de pe actele maşinii şi de pe buletinul fiului său şi a plecat spre locul unde acesta a fost oprit, că a ajuns la locul respectiv şi a dat agenţilor de poliţie copiile actelor, însă aceştia au afirmat că fiul său nu are RCA. Deşi iniţial, suspectul G. a declarat că este posibil să le fi dat agenţilor de poliţie o sumă de bani, însă nu poate preciza cât anume şi pentru ce, ulterior, a arătat că şi-a amintit faptul în seara când fiul său a fost oprit în trafic de către un echipaj al secţiei 1 Poliţie, după ce a dus copiile actelor pe care fiul său nu le-a avut asupra sa, unul dintre agenţii de poliţie a coborât din maşina poliţiei, din partea dreaptă, motiv pentru care i-a dat o bancnotă, însă nu mai ştie dacă era de 50 de RON sau de 100 de RON, după care a plecat de la faţa locului fără ca fiului său să i se mai aplice vreo sancţiune contravenţională.

Numitul G. a fost audiat în faţa instanţei, prilej cu care a confirmat declaraţia dată în cursul urmării penale, faptul că unul din poliţişti i-a cerut să dea şi el ceva pentru "o cafă", că a remis o sumă de bani de care nu este sigur, a susţinut că a pus suma de bani pe bordul maşinii de poliţie, că în cursul urmăririi penale i-au fost prezentate înregistrările convorbirilor ambientale şi că acestea corespund adevărului, aspecte faţă de care în mod corect instanţa de fond a constat că în acest caz, existenţa faptei reiese din notele de redare a convorbirilor telefonice, care se coroborează cu declaraţia martorului G. ce a confirmat faptul că activitatea ilicită s-a petrecut în perioada indicată de acuzare, pe timp de noapte, perioadă în care, aşa cum reiese din înscrisul emis de IPJ Timiş, secţia 1 poliţie, agenţii de poliţie A., E. şi B. se aflau în patrulare cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x.

Curtea a apreciat că probele de mai sus confirmă împrejurarea că fapta din data de 20.11.2014 descrisă anterior există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de cei trei inculpaţi, iar activitatea ilicită a constat în acţiunea celor trei inculpaţi de a pretinde şi primi o sumă de bani în schimbul conduitei contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu aplica sancţiune contravenţională fiului martorului.

S-a mai reţinut că, la 21.11.2014, agenţii de poliţie A. şi L., din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au depistat pe numitul M. conducând pe drumurile publice un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Agentul de poliţie A. i-a pretins numitului M. un folos material pentru a-l lăsa să plece fără a-l testa cu aparatul etilotest şi pentru a nu-l mai conduce la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Întrucât numitul M. nu avut la el decât bancnote de 500 de euro, agentul de poliţie A. a acceptat promisiunea acestuia de a-i da 100 de euro în ziua următoare, stabilind modul în care se vor întâlni. Această situaţie de fapt a fost probată cu procesul-verbal de redare a discuţiei dintre agenţii de poliţie A. şi L., precum şi dintre aceştia şi numitul M., înregistrate în mediul ambiental, respectiv în autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x.

În cauză s-a procedat la audierea în calitate de martor a suspectului L., acesta declarând că îşi aminteşte că, în cursul lunii noiembrie, nu mai reţine exact data, în jurul orelor 04:00 - 05.00, fiind la serviciu, în patrulare cu agentul de poliţie A., cu maşina din dotare, marca x, au oprit în trafic un autoturism Jeep, el ducându-se la conducătorul auto şi cerându-i să se legitimeze. A observat că din interiorul maşinii mirosea alcool, crezând aşadar că şoferul este sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care s-a întors la autoturismul poliţiei şi i-a comunicat colegului său că şoferul oprit pare a fi sub influenţa alcoolului. Colegul său a spus că îl cunoaşte pe cel oprit în trafic deoarece au locuit în acelaşi bloc. Înainte de a veni şoferul oprit la maşina poliţiei, după ce a aflat că numitul A. îl cunoaşte, l-a întrebat pe acesta dacă "îi facem sau ce" în sensul că dacă îi fac actele necesare pentru ceea ce a făcut, dându-i totodată actele lui A., însă acesta l-a trimis la autoturismul oprit pentru a-i spune şoferului să vină la maşina poliţiei. Martorul a mai arătat că nu îşi aminteşte dacă numitul A. a pretins sau nu vreo sumă de bani de la şoferul oprit, însă îşi aminteşte că aceştia au discutat cu privire la faptul că or să se întâlnească ulterior pentru ca şoferul să-i dea 100 de euro, întrucât la momentul opririi şoferul nu avea asupra lui decât bancnote de 500 de euro, că suma de 100 de euro despre care vorbeau A. şi şoferul oprit era pentru ca acesta din urmă să poată să plece fără să i se verifice alcoolemia, că el nu a participat la discuţiile dintre cei doi şi nu a avut nicio înţelegere cu A. cu privire la acceptarea de către acesta a respectivei sume.

Prin urmare, acuzarea a reţinut că cele declarate de suspectul L. se coroborează cu cele rezultate din procesul-verbal de redare a discuţiei interceptate în mediul ambiental. Mai mult, din cuprinsul acestuia, a rezultat că până la momentul respectiv nu a avut loc întâlnirea dintre numitul M. şi A., acesta din urmă povestindu-i agentului de poliţie N. că în urmă cu aproximativ o săptămână a depistat o persoană ce a condus un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice ce i-a promis suma de 100 de euro însă nu s-a mai ţinut de promisiune şi regretă faptul că nu l-a dus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

Numitul M. a fost audiat în cursul urmării penale în calitate de suspect, acesta prevalându-se de dreptul la tăcere, fiind de asemenea audiat ca martor în faţa instanţei, confirmând întâlnirea avută la 21.11.2014, faptul că în trecut era într-o relaţie de amiciţie cu inculpatul A., că ar fi purtat discuţii în legătură cu motivul opririi sale în trafic, nu a recunoscut faptul că s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului, că a făcut glume cu inculpatul A. şi nu îşi aminteşte să i se fi cerut sau să fi promis o sumă de bani. Cu toate acestea, martorul a confirmat în faţa instanţei realitatea convorbirilor ambientale care i-au fost prezentate la parchet.

De asemenea, în faţa instanţei a fost audiat martorul L., coleg de echipaj cu inculpatul, care şi-a modificat declaraţia dată în cursul urmăririi penale, arătând că nu îşi aminteşte împrejurările în care inculpatul A. l-ar fi lăsat să plece pe numitul M. Totuşi, martorul a confirmat faptul că acesta a fost oprit în trafic întrucât autoturismul său mergea haotic, că martorul emana miros de alcool, că cei doi au stabilit să se întâlnească ziua următoare şi că martorul a fost lăsat să plece fără să fie testat cu aparatul alcooltest sau transportat la spital, că incidentul s-a produs la final de tură, spre dimineaţă, perioadă în care, conform planificării existente la dosar, pe autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x desfăşurau activităţi martorul L. şi inculpatul A.

Şi în legătură cu acest act material, Curtea a apreciat că există probe care să conducă la concluzia că fapta există, că aceasta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpatul A., în acest sens fiind procesul-verbal de redare a convorbirilor în mediul ambiental, care se coroborează cu declaraţia dată de numitul L. în cursul urmăririi penale, cu declaraţia martorului M., care, deşi nu este complet sinceră, confirmă existenţa întâlnirii, purtarea unui discuţii cu cei doi membri ai echipajului de poliţie şi totodată confirmă complet conţinutul interceptărilor în mediul ambiental, cu înscrisul emis de IPJ Timiş, secţia 1 Poliţie care confirmă că agenţii de poliţie A. şi L. se aflau în patrulare cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x în data de 21.11.2014 în jurul orelor 05 dimineaţa, cu notele de redare a convorbirilor purtate în data de 28.11.2014, dintre agenţii de poliţie N. şi A., care confirmă că până la momentul respectiv nu a avut loc. întâlnirea dintre numitul M. şi A., iar inculpatul A. este nemulţumit că a acceptata promisiunea martorului de a-i achita ulterior suma de 100 EUR şi nu l-a dus la spital în vederea recoltării de probe biologice, fiind relevant faptul că inculpatul A. povesteşte altui coleg decât cel care a fost de faţă la incidentul de mai sus cu lux de amănunte şi cu nonşalanţă faptul că a acceptat suma de 100 EUR mită, aspect care demonstrează că acest fapt era o practică acceptată de toţi agenţii de poliţie.

De asemenea, s-a apreciat relevantă şi convorbirea purtată între inculpatul A. şi M., redată la rechizitoriu, din care reiese că inculpatul A. efectiv negociază cu martorul suma de bani, se oferă să meargă el personal să schimbe cei 500 EUR pentru a primi atunci 100 EUR, neavând încredere că acesta îi va plăti în viitor suma promisă.

Declaraţia martorului L. dată în faţa instanţei, întrucât nu corespundea adevărului, a fost înlăturată, întrucât nu se coroborează cu probele reţinute mai sus, iar, pe de altă parte, martorul nu a indicat un motiv plauzibil pentru care şi-a modificat declaraţia. Concluzionând, s-a apreciat că probele de mai sus confirmă împrejurarea că actul material din data de 21.11.2014 există, constituie infracţiune şi a fost săvârşit de inculpatul A. Activitatea ilicită a constat în acţiunea inculpatului A. de a pretinde o sumă de bani în schimbul conduitei contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu desfăşura activităţi de constatare a unei infracţiuni privind conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

S-a mai reţinut că, la 27.11.2014, agenţii de poliţie A. şi B., din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au întâlnit în trafic pe numitul O., căruia i-au dat de înţeles că ar trebui să se revanşeze faţă de ei pentru faptul că l-au prins pe fiul acestuia cu ITP expirat, nesancţionându-l, acceptând astfel oferta acestuia de a merge la brutăria lui pentru a le da cozonaci. Ulterior, cei doi agenţi de poliţie discută între ei cu privire la numărul de cozonaci pe care-l vor lua.

S-a reţinut acest fapt pe baza procesului-verbal de redare a discuţiei dintre agenţii de poliţie A. şi B., precum şi dintre aceştia şi numitul O., înregistrate în mediul ambiental, respectiv în autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, din care rezultă că cei doi agenţi de poliţie, aflându-se în trafic, l-au întâlnit pe numitul O. căruia i-au dat de înţeles că ar trebui să se revanşeze faţă de ei pentru faptul anterior l-au depistat pe fiul acestuia conducând un autoturism cu ITP expirată şi nu l-au sancţionat contravenţional.

În cursul urmării s-a procedat la audierea în calitate de martor a numitului O., acesta declarând că, în toamna anului 2014, nu îşi mai aminteşte exact data, pe timp de zi, a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliţie format din doi poliţişti de la secţia 1 Poliţie, în zona P. din Timişoara, aceştia aducându-i la cunoştinţă faptul că în trecut l-au oprit pe fiul său, care având ITP expirat nu l-au sancţionat contravenţional, astfel că este dator faţă de ei. Totodată, unul dintre agenţii de poliţie i-a spus că el când vine la magazinul său de haine second hand plăteşte, martorul înţelegând, aşadar, faptul că ar trebui să se revanşeze faţă de ei, motiv pentru care le-a spus celor doi agenţi că pot veni la magazinul său de haine şi să le spună vânzătoarelor să îl sune pentru a le face o reducere, că, unul dintre agenţii de poliţie l-a întrebat dacă mai deţine brutăria, el spunându-i că pot să meargă la brutărie pentru a le da doi cozonaci şi că cei doi agenţi de poliţie nu l-au mai căutat.

În faţa instanţei, martorul O. a confirmat faptul că s-a întâlnit în trafic cu cei doi poliţişti care i-au relatat că este dator întrucât fiul său fusese oprit în trafic în urmă cu 1 an, având ITP-ul expirat şi nu a fost sancţionat în considerarea faptului că acesta îl sunase pe tatăl său care promisese că va rezolva problema. Martorul a confirmat că inculpaţii l-au întrebat dacă are brutăria, demers din care a înţeles că i se solicită drept foloase cozonaci şi, în consecinţă i-a invitat pe aceştia la brutărie cu acest scop. De asemenea, le-a propus, tot urmare a pretenţiilor formulate, ca atunci când merg la magazinul său de haine second-hand să îl sune astfel încât să le faciliteze obţinerea de produse fără a le plăti, că nu a fost sunat de inculpaţi şi, totodată, a confirmat realitatea convorbirilor ambientale prezentate în etapa urmăririi penale. Şi în acest caz, s-a arătat că notele de redare a convorbirilor ambientale se coroborează cu declaraţia martorului şi confirmă existenţa faptei descrisă de acuzare, faptul că aceasta este infracţiune şi a fost săvârşită de inculpaţi.

Activitatea ilicită constă în conduita inculpaţilor de a pretinde foloase materiale în schimbul conduitei contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu aplica sancţiune contravenţională fiului martorului. Acţiunea de pretindere a foloaselor s-a produs concomitent cu momentul în care fiul martorului a fost surprins în trafic. Inculpaţii cunoşteau că martorul deţine mai multe firme şi au omis să aplice sancţiune contravenţională în momentul în care fiul martorului a luat legătura cu tatăl său care a promis că se va revanşa faţă de ei în viitor. La 27.11.2014, inculpaţii, întâlnindu-l pe tatăl martorului, au solicitat practic plata foloaselor promise anterior.

S-a mai reţinut că, la 28.11.2014, agenţii de poliţie A. şi N., din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au depistat pe numitul Q. conducând pe drumurile publice un autovehicul cu ITP expirat, fără RCA şi fără a avea actele asupra sa, fapt pentru care i-au comunicat că amenda este de 2.300 de RON. Agentul de poliţie A. l-a întrebat pe acesta cum să facă să fie bine, stabilind să se întâlnească peste aproximativ o oră în staţia Peco de lângă Parcul Central din Timişoara. După aproximativ o oră, agenţii de poliţie A. şi N. s-au întâlnit din nou cu numitul Q. şi au primit de la acesta suma de 200 de euro, lăsându-l astfel să plece fără să îi mai aplice vreo sancţiune contravenţională. Ulterior, agenţii de poliţie A. şi N. s-au hotărât să-i restituie numitului Q. suma de 50 de euro, lucru pe care l-a făcut A. Acest act material este confirmat prin coroborarea următoarelor probe: procesul-verbal de redare a convorbirilor de redare a discuţiei dintre agenţii de poliţie A. şi N., precum şi dintre aceştia şi numitul Q., înregistrate în mediul ambiental, respectiv în autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, care se coroborează cu declaraţia martorului şi cu înscrisul ds. fond, care confirmă împrejurarea că la 28.11.2014, între orele 14 - 22 pe autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x îşi desfăşurau activitatea agenţii de poliţie A. şi N.

Din declaraţia numitului Q. a rezultat că, în toamna anului 2014, nu mai reţine exact ziua, a fost depistat de cei doi agenţi de poliţie conducând autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, fără a avea RCA valabil, fără ITP valabilă şi fără a avea asupra sa toate actele maşinii, fapt pentru care cei doi agenţi de poliţie i-au comunicat că o să fie sancţionat contravenţional şi că o să i se reţină plăcuţele cu nr. de înmatriculare. El i-a rugat să-l lase să ducă maşina acasă, urmând să desfacă ulterior plăcuţele şi să le aducă celor doi agenţi de poliţie la sediul secţiei 1 Poliţie. A fost lăsat de către cei doi agenţi să plece, urmând să se întâlnească cu ei peste aproximativ două ore în benzinăria Mol aflată vis-a-vis de Parcul Central din Timişoara, pentru a-i restitui buletinul şi permisul de conducere şi pentru a le aduce de acasă talonul maşinii. A mai arătat că a plecat acasă unde a căutat talonul maşinii însă nu l-a găsit, motiv pentru care, peste aproximativ două ore s-a întâlnit din nou cu cei doi agenţi de poliţie în locul stabilit, el având pregătit pentru aceştia un plic cu suma de 200 de euro compusă dintr-o bancnotă de 100 şi două bancnote de 50 de euro. A mers la maşina celor doi agenţi de poliţie, mai exact la portiera din partea dreaptă unde geamul era deschis, actele sale fiind pe bord, respectiv buletinul şi permisul de conducere, astfel că a pus plicul pe bord şi şi-a luat actele, după care a plecat cu maşina înspre domiciliu. Acesta mai arată că în direcţia în care se deplasa el cu maşina au mers şi cei doi agenţi de poliţie, aceştia aflându-se în faţa sa, iar după aproximativ un km, a văzut că maşina poliţiei a oprit, lucru pe care l-a făcut şi el, văzând că din maşina poliţiei a coborât unul dintre cei doi agenţi de poliţie care a venit la el dându-i 50 de euro din cei 200 pe care i-a lăsat pe bordul maşinii poliţiei. Totodată, suspectul Q. mai arată că nu a fost sancţionat contravenţional de către cei doi agenţi de poliţie pentru contravenţiile pe care aceştia au susţinut că le-a comis.

Numitul Q. a fost audiat şi în faţa instanţei, recunoscând complet faptele descrise de acuzare, a confirmat întâlnirea cu cei doi inculpaţi şi realitatea convorbirilor purtate în mediul ambiental. A menţionat că a oferit un plic cu 200 EUR celor doi inculpaţi pentru a nu îi aplica amendă pentru faptul că avea ITP-ul expirat, iar, la scurt timp, inculpatul A. l-a ajuns cu autoturismul şi i-a restituit suma de 50 EUR. În concluzie, Curtea a apreciat că probele de mai sus confirmă existenţa faptei descrisă de acuzare, faptul că aceasta este infracţiune şi a fost săvârşită de inculpaţi. Activitatea ilicită constă în conduita inculpaţilor de a primi suma de 150 EUR în schimbul conduitei contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu aplica sancţiune contravenţională numitului Q.

Din concluziile raportului de expertiză nr. x/25 iulie 2017, efectuat în apel la cererea inculpaţilor de Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Timişoara, a rezultat că, în conţinutul înregistrărilor audio în litigiu, depuse pe cele două suporturi optice nu au fost depistate modificări care să conducă la concluzia că pe înregistrările audio în litigiu s-a intervenit prin a truca sau denatura conţinutul acestora.

În consecinţă, în cazul inculpatului A., Curtea a apreciat că, în mod corect, prima instanţă l-a condamnat raportat la cele 5 acte materiale reţinute, fiind înlăturate alte 6 acte materiale, respectiv: 2 acte materiale din data de 06 11 2014 şi câte un act material din datele de 11.11.2014, 13.11.2014, 20.11.2014 şi 27.11.2014. În cazul inculpatului B., instanţa corect s-a raportat la 2 acte materiale, fiind înlăturate 3 acte materiale, respectiv actul material din data 13.11.2014, un act material din 20.11.2014 şi unul din 27.11.2017.

Având în vedere situaţia de fapt expusă raportat la probele administrate în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, Curtea a constatat că, în mod corect, judecătorul fondului a reţinut că prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii pe tot parcursul procesului penal, a fost răsturnată, iar inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor, astfel cum au fost reţinute de judecătorul fondului cauzei.

Curtea a apreciat că încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul A. este legală şi temeinică, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale), prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 4 ani la 13 ani, cu interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

PENTru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, sancţiunea trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise. Raportat la criteriile de individualizare a pedepsei, corect arătate în hotărârea instanţei de fond, reţinând însă şi aspectele de ordin personal ale inculpatului, faptul că până în prezent nu a mai fost sancţionat pe plan profesional şi că se află la primul conflict cu legea penală, instanţa de apel a apreciat că scopul de prevenţie specială şi reeducarea inculpatului se pot realiza şi prin condamnarea acestui inculpat la o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de textul de lege incriminatoriu, respectiv de 4 ani închisoare.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că aceasta a fost corect aleasă, având în vedere numărul de acte materiale reţinute în sarcina acestuia, calitatea avută la momentul săvârşirii infracţiunilor, împrejurarea că a fost dispus să îşi încalce atribuţiile de serviciu contra unor sume neprecizate sau unor foloase infime, faptul că prin comportamentul adoptat, inculpatul a format convingerea că nu este la prima abatere de acest gen şi că astfel de practici erau utilizate frecvent de echipajul pe care acesta îl conducea, conduita sa procesuală, faptul că pe tot parcursul procesului penal inculpatul a negat săvârşirea faptelor şi a încercat să inducă în eroare organele judiciare, contestând probele, observând, de altfel, că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 91 C. pen.

În ce-l priveşte pe inculpatul B., s-a constatat că, în mod corect s-a stabilit situaţia de fapt mai sus redată, precum şi vinovăţia sa în raport de materialul probator administrat pe parcursul procesului penal, pedeapsa aplicată fiind just individualizată, reflectând gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea inculpatului, care se evaluează după criteriile stabilite de art. 74 C. pen., cu reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. constând în faptul că nu au avut un rol determinat în activitatea ilicită, făcând parte dintr-un echipaj condus de inculpatul A., acesta din urmă având, în principal, iniţiativa de a desfăşura activitatea ilicită dar şi posibilitatea reală de a împiedica pe ceilalţi membri ai echipajului de a continua un astfel de demers, fapt care nu s-a întâmplat. Acest aspect confirmă existenţa unei subordonări, care demonstrează că rolul inculpatului B. apare mai diminuat şi se justifică aplicarea circumstanţei atenuate prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Curtea a apreciat şi că modul de executare a pedepsei a fost just individualizat, având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite (reflectat şi în limitele de pedeapsă cu care este sancţionată fapta), modalitatea şi împrejurările de săvârşire, atitudinea procesuală, precum şi persoana inculpatului.

Referitor la celelalte motive de apel, completate de procuror cu prilejul dezbaterilor, s-a constatat nelegalitatea sentinţei referitor la omisiunea primei instanţe de a confisca sumele de bani, primite cu titlu de mită, de către inculpaţi. Deşi s-a solicitat şi confiscarea unei veste, întrucât nu a produs şi alte elemente pentru identificare ori nu a precizat contravaloarea acesteia, nu s-a putut admite cererea formulată în acest sens.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii A., prin avocat X. (fără delegaţie la dosar), la data de 22.12.2017, şi B., prin avocat Y. (cu delegaţie la dosar, dosar nr. x/2016), la data de 22.01.2018. La data de 30.01.2018 inculpatul B., prin acelaşi avocat, a transmis o completare a motivelor recursului în casaţie.

În cuprinsul căii de atac formulată de inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi cel la un proces echitabil întrucât, pe de o parte, prin modalitatea de efectuare a cercetării judecătoreşti, nu i-a fost oferită ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica, în mod util, dreptul la apărare, iar, pe de altă parte, probele în acuzare nu au un caracter cert, ci sunt incomplete, lăsând loc. unei dubiu în privinţa vinovăţiei sale.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

Totodată, în baza art. 440 C. proc. pen. şi art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea recursului în casaţie.

În cuprinsul căii de atac formulată de inculpatul B. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat, în esenţă, că, pentru primul act material din data de 20.11.2014, activitatea reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită (latura obiectivă) întrucât din înregistrările din mediul ambiental şi din declaraţia martorului G. rezultă că nu a luat parte la nicio discuţie şi nu a solicitat, acceptat promisiunea sau a primit vreo sumă de bani cu titlu de mită.

În ceea ce priveşte actul material din 27.11.2014, s-a arătat că pretinderea unor foloase materiale de la martorul O. nu întruneşte elementele de tipicitate al infracţiunii de luare de mită întrucât respectiva pretindere nu a vizat atribuţiile sale de serviciu, în condiţiile în care nu există nicio probă care să dovedească faptul că fiul martorului a fost oprit de poliţie având ITP expirată, că a luat legătura cu respectivul martor, care ar fi promis că se va revanşa faţă de poliţişti şi că aceştia din urmă au şi acceptat propunerea, dar şi că nu era în echipă cu inculpatul A. la momentul incidentului.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza I C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea ambelor hotărâri pronunţate de instanţele inferioare şi achitarea inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., faptele nefiind prevăzute de legea penală.

În plus, prin completarea la motivele de recurs în casaţie din 30.01.2018, recurentul B. a mai susţinut că infracţiunile de luare de mită pentru care a fost condamnat nu întrunesc elementele de tipicitate şi datorită faptului că au fost comise în afara ariei teritoriale în care putea fi exercitată competenţa sa materială de lucrător de poliţie, astfel încât pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni de foloase necuvenite nu poate fi considerată ca fiind făcută în legătură cu actele ce intră în îndatoririle sale de serviciu.

Prin încheierea nr. 152/RC din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatându-se că, în speţă, cererea formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte cumulativ cerinţele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., respectiv cele ale dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1.349/A din 15 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, îndreptată prin încheierea din 08 ianuarie 2018 a aceleiaşi instanţe.

Prin aceeaşi încheiere, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., constatându-se întrunirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva aceleiaşi hotărâri, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului C4 şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 07 iunie 2018, pentru când s-a dispus citarea recurentului inculpat B. şi desemnarea unui apărător din oficiu pentru acesta.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul B. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul B. a fost condamnat, în esenţă, pentru aceea că, în calitate de agent de poliţie, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la data de 20 noiembrie 2014, împreună cu coinculpaţii A. şi E., a pretins şi primit o sumă de bani în schimbul adoptării unei conduite contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu aplica o sancţiune contravenţională fiului martorului G., iar, la 27 noiembrie 2014, împreună cu coinculpatul A. a pretins, de la numitul O., foloasele materiale promise, anterior, de fiul acestuia, cu prilejul depistării sale în timp ce conducea un autoturism cu ITP expirat, motiv pentru care nu l-au sancţionat contravenţional pe cel din urmă, fapte care, astfel cum au fost descrise în hotărârile instanţelor de fond şi apel, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Totodată, se constată că, pe calea recursului în casaţie promovat, recurentul inculpat B. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că faptele pentru care a fost condamnat, astfel cum au fost reţinute de instanţele de fond, nu se circumscriu ilicitului penal, probatoriul administrat în cauză nefiind de natură a dovedi, dincolo de orice îndoială, participarea sa la săvârşirea celor două acte materiale imputate, pe de o parte întrucât nu a existat o acţiune de pretindere/primire bani din partea sa în ceea ce priveşte actul material din 20 noiembrie 2014, iar, pe de altă parte, deoarece nu s-a aflat în echipajul de poliţie care, anterior datei de 27 noiembrie 2014, l-a surprins în trafic pe fiul martorului O., conducând un autoturism cu ITP-ul expirat. S-a mai susţinut că faptele imputate nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii imputate întrucât au fost comise în afara ariei teritoriale în care putea fi exercitată competenţa sa teritorială de lucrător de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Timişoara.

Or, împrejurarea invocată de apărare în sensul că faptele imputate ar fi fost comise în afara ariei geografice în care putea fi exercitată competenţa teritorială ca lucrător de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Timişoara nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte tipicitatea infracţiunii de luare de mită, atâta timp cât locul săvârşirii faptei nu reprezintă o condiţie esenţială pentru existenţa acestei infracţiuni.

Se observă, astfel, că, prin criticile formulate, recurentul încearcă să acrediteze ideea că nu se face vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fost condamnat şi că doar coinculpatul A. a pretins şi primit bani şi, respectiv, a pretins foloasele materiale necuvenite, prin argumentele sale tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate. De altfel, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte arată că, prin cele două hotărâri, nu i s-a imputat acestuia că ar fi făcut parte din echipajul de poliţie care l-a surprins în trafic pe fiul martorului O., conducând un autoturism cu ITP-ul expirat, ci, aşa cum s-a arătat mai sus, că, la 27 noiembrie 2014, împreună cu coinculpatul A. a pretins foloase necuvenite de la martor, întrucât, anterior, nu i se aplicase fiului martorului o sancţiune legală pentru contravenţia sesizată.

Ca atare, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a indicat doar în mod formal cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma acestuia neputându-se proceda la reinterpretarea materialului probator de la dosar având drept consecinţă stabilirea unei alte situaţii de fapt, care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită imputată, aşa cum solicită recurentul, acest atribut aparţinând exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, de apel.

Faţă de aceste considerente, întrucât criticile formulate în cauză nu pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocate de recurent, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1.349/A din 15 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, îndreptată prin încheierea din 08 ianuarie 2018 a aceleiaşi instanţe.

Totodată, faţă de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat B. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1.349/A din 15 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, îndreptată prin încheierea din 08 ianuarie 2018 a aceleiaşi instanţe.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2018.

Procesat de ED