Decizia nr. 186/A/2017 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 75/F din data de 7 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-au dispus următoarele:

1) A fost condamnat inculpatul A. la:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 33, 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen. şi s-a aplicat art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei, iar în baza art. 862 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 7 ani.

S-au instituit în sarcina inculpatului A. măsurile şi obligaţiile prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) - d C. pen.:

- să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. în raport de dispoziţiile art. 359 C. proc. pen.

2) A fost condamnat inculpatul B. şi C., la:

- 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului B. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) teza a II-a C. pen. şi s-a aplicat art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

3) A fost condamnat inculpatul D. la:

- 4 ani închisoare pentru instigare la complicitate la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., în condiţii de penitenciar şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului D. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) teza a II-a C. pen.

4) A fost condamnat inculpatul E. la:

- 3 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în condiţii de penitenciar şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului E. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) teza a II-a C. pen.

5) A fost condamnat inculpatul F., la:

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.

S-au interzis inculpatului F. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen. şi s-a aplicat art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

S-a atras atenţia inculpatului F. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

A fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească acesteia 309.077,25 RON despăgubiri civile.

A fost menţinut sechestrul asigurător asupra bunurilor sechestrate în faza de urmărire penală.

Au fost obligaţi inculpaţii A., B., D., E. şi F. să plătească fiecare câte 11.200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Au fost obligaţi inculpatul F. şi la 300 RON onorariul apărătorului desemnat din oficiu G., inculpatul E. şi la 400 RON onorariul apărătorului din oficiu H. şi inculpatul D. şi la 200 RON onorariul apărătorului din oficiu I.

PENTru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin încheierea din data de 05.09.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2011, s-a constatat cauza strămutată, s-a scos cauza de pe rol şi a fost înaintată la Curtea de Apel Piteşti. Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin Sentinţa nr. 1045/18.07.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă cererea formulată de petiţionarul D. şi s-a dispus strămutarea dosarului la Curtea de Apel Piteşti.

În continuare s-a constatat că, prin rechizitoriul din data de 05.10.2011 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor A., pentru săvârşirea a trei infracţiuni de evaziune fiscală, două în formă simplă, prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 modificată, D., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., E., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în stare de recidivă post executorie, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi F., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Ca situaţie de fapt s-au reţinut următoarele:

La data de 08.11.2007, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a fost înregistrată, sub nr. x/P/2007, sesizarea Gărzii Financiare, secţia Teleorman, din care a reieşit că numitul E., administratorul PFA E. Alexandria a refuzat, în mod nejustificat, să prezinte organului de control documentele contabile, cu scopul de a împiedica verificările ce urmau a fi efectuate.

Totodată, sesizarea a conţinut indicii că entitatea în cauză a efectuat comerţ cu produse agricole şi s-au sustras de la plata către bugetul de stat a taxelor şi impozitelor aferente veniturilor realizate.

Astfel, în urma verificărilor efectuate s-a reţinut faptul că, în perioada august 2006 - septembrie 2007, învinuitul E. a emis facturi fictive în numele PFA E. Alexandria, reprezentând livrări de produse agricole, materiale de construcţii şi prestări servicii către diverse societăţi comerciale, fără ca în fapt mărfurile şi serviciile facturate să existe.

Aceste facturi au fost înregistrate de un număr de 15 societăţi comerciale "beneficiare", care au cauzat prin aceasta, bugetului general consolidat, un prejudiciu în cuantum de 3.527.151,90 RON.

Prin adresa din 11.12.2009, Baroul Teleorman a comunicat faptul că administratorul de fapt al S.C. J. S.R.L., una dintre societăţile comerciale "beneficiare" înscrisă în facturile emise de PFA E. Alexandria, respectiv B. are calitatea de avocat din data de 10.01.1998, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Ordonanţa nr. 3089/P/2007 din 24.02.2010.

Prin Ordonanţa nr. 328/P/2010 din 05.03.2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, competent să soluţioneze cauza dată fiind calitatea de avocat a numitului B., a menţinut toate actele efectuate de către organele de urmărire penală cu privire la situaţia de fapt, constând în emiterea de către PFA E. Alexandria către S.C. J. S.R.L. a mai multor facturi fiscale care nu au la bază operaţiuni comerciale reale.

Prin Ordonanţa cu nr. 328/P/2010 din data de 16.08.2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria cu privire la celelalte fapte, constând în emiterea de facturi fiscale fictive de către entitatea PFA E. către alţi beneficiari.

I. Relaţia comercială derulată între PFA E. - Alexandria, S.C. J. S.R.L. - Alexandria şi S.C. K. S.A. - Bucureşti.

E. - Persoană Fizică Autorizată a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman, sub nr. x/377 din 08.08.2006, atribuindu-se codul unic de înregistrare (...). Sediul social era în municipiul Alexandria, judeţul Teleorman. Certificatul de înregistrare era valabil numai împreună cu autorizaţia din 13.07.2006, emisă de Primăria Alexandria conform Legii nr. 300/2004. În autorizaţia nr. x/31.07.2006 se prevedea că PFA E. are ca activitate principală (clasa CAEN, denumire) 9302 - coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare.

SC J. S.R.L. a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman, sub nr. x/01.11.2001, avea cod unic de înregistrare x/06.11.2001 şi sediul în municipiul Alexandria. La înfiinţare, capitalul social a fost de 200 RON, cu următoarea structură: L. 100 RON (50%) şi M. 100 RON (50%). Domeniul principal de activitate îl reprezenta, cod CAEN 502, întreţinerea şi repararea autovehiculelor, iar ca obiect secundar - diferite forme de comerţ cu amănuntul. În baza certificatului de înregistrare menţiuni nr. x/14.03.2005 s-au înregistrat modificările cuprinse în actul adiţional nr. x/11.03.2005, respectiv retragerea din societate a asociatului M., prin cesiunea părţilor sociale către inculpatul B. Totodată, prin împuternicirea numărul 1/03.01.2006, dată de administratorul S.C. J. S.R.L., respectiv martorul L., inculpatul B. a fost mandatat pentru a se ocupa întru totul (aprovizionare, vânzare, deconturi, plăţi) de buna desfăşurare a activităţii de comerţ cu materiale de construcţii.

SC K. S.A. Bucureşti a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului al Municipiului Bucureşti, sub nr. J x/1993 din 15.04.1993. Avea cod de înregistrare fiscală x. La înfiinţare, capitalul social a fost de 2.000.000 RON ROL, subscris şi vărsat de următorii acţionari: N. 580.000 RON ROL (29%), O. 580.000 RON ROL (29%), P. 580.000 RON ROL (29%), Q. 240.000 RON (12%) şi R. 20.000 RON (1%).

Au fost desemnaţi următorii administratori: N. - preşedinte consiliului de administraţie, O. şi P. - administratori.

Conform contractului de societate, obiectul de activitate cuprindea: producţie bunuri de larg consum, lucrări de construcţii civile, achiziţii, restaurare şi comercializare opere de artă, restaurări monumente istorice, turism, comerţ, etc.

În baza Hotărârii AGA nr. 1/30.01.2008, s-a hotărât modificarea obiectului de activitate al societăţii, domeniul principal de activitate fiind: 412 - lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

S-a menţionat că au fost înregistrate mai multe modificări de-a lungul timpului cu privire la mărimea şi structura capitalului social. Astfel, în baza Hotărârii AGA nr. 8/21.09.2009, s-a hotărât majorarea capitalului social de la 1.054.600 RON RON la 1.500.000 RON RON, prin subscrierea de noi acţiuni de către acţionarii existenţi şi prin cooptarea de noi acţionari.

În urma acestor ultime modificări, la momentul efectuării urmăririi penale structura capitalului social era următoarea: O. 1.217.883 RON RON (81,20%), R. 35.431 RON RON (2,362%), S. 32.846 RON RON (2,19%), T. 29.846 RON RON (1,99%), U. 34.368 RON RON (2,291%), V. 34.368 RON RON (2,291%), W. 25.258 RON RON (1,684%), A. 25.000 RON RON (1,667%), X. 25.000 RON RON (1,667%), Y. 15.000 RON RON (1%), Z. 25.000 RON RON (1,667%).

În baza Hotărârii AGA nr. 9/08.02.2010, a fost eliberat din funcţia de membru al consiliului de administraţie R. şi a fost numit un consiliu de administraţie format din 5 membrii cu un mandat de 4 ani, respectiv: O. - preşedinte, U. - vicepreşedinte, inculpatul A., V., X. - membrii.

Pe lângă funcţia de membru al Consiliului de administraţie, inculpatul A., conform declaraţiilor martorilor O. - preşedintele Consiliului de Administraţie, R. - contabilul societăţii în perioada 1991-2010 şi AA. - contabilul societăţii din 01.10.2009, a deţinut în perioada 2006 - 2010 şi funcţia de şef al departamentului de aprovizionare, iar prin Decizia 416 din 19.05.2010 a fost numit în funcţia de director general.

În continuarea cercetărilor efectuate în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a stabilit faptul că, în perioada 02.09.2006 - 03.12.2006 PFA E. Alexandria a emis către S.C. J. S.R.L. un număr de 13 facturi fiscale, în sumă totală de 423.271,10 RON, facturi privind vânzarea de materiale de construcţii (oţel beton, ciment, polistiren şi cărămidă).

Conform datelor înscrise în aceste facturi, delegat din partea vânzătorului era inculpatul E.

SC J. S.R.L. a procedat la înregistrarea acestor facturi în contabilitatea proprie, iar în perioada 21.03.2006 - 28.12.2007 a emis către S.C. K. S.A. - Bucureşti mai multe facturi privind vânzarea de materiale şi lucrări de construcţie în sumă totală de 4.578.856,96 RON, printre acestea regăsindu-se şi materialele facturate anterior de PFA E. Alexandria.

Facturile emise de S.C. J. S.R.L. au fost înregistrate, la rândul lor, în contabilitatea S.C. K. S.A. - Bucureşti, care pe baza acestor înregistrări a procedat la deducerea TVA aferentă, în valoare totală 731.077,95 RON.

Cu ocazia audierii inculpatului E. de către lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul IPJ Teleorman, în contextul cercetărilor efectuate în Dosarul nr. x/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, acesta a arătat că toate facturile emise de PFA E. Alexandria către S.C. J. S.R.L., privind vânzarea unor cantităţi de fier beton şi ciment, sunt false, fiind întocmite la indicaţiile numitului BB. În fapt, cantităţile de materiale de construcţie înscrise în aceste facturi nu au existat niciodată, nu au fost înregistrate în contabilitatea proprie, iar sumele de bani au fost retrase de către inculpatul E. din contul PFA E. Alexandria, deschis la CC. - Sucursala Alexandria, tot conform indicaţiilor aceluiaşi BB., folosind în acest scop borderouri de achiziţie produse agricole false. Aceste borderouri, a arătat inculpatul E., erau completate de soţia sa şi un prieten căruia nu i-a dezvăluit identitatea, cu date fictive, după care inculpatul le semna, le ştampila şi le depunea la unitatea bancară menţionată, drept documente justificative pentru retragerea sumelor de bani. Sumele de bani retrase în acest mod erau predate lui BB., acesta remiţându-le mai departe, unor persoane necunoscute, care îl aşteptau în maşină în apropierea unităţii bancare. Pentru fiecare operaţiune de acest gen, BB. îl recompensa pe învinuit cu 200 - 300 RON.

De altfel, inculpatul E. a precizat că s-a implicat în aceste activităţi cu scopul obţinerii unor foloase materiale imediate, fără să-l intereseze cui foloseau facturile false pe care le întocmea şi fără să cunoască consecinţele juridice ale faptelor sale, întrucât nu avea cunoştinţe despre modul în care se administrează o societate comercială.

Cu privire la aceste aspecte s-a efectuat o activitate de inspecţie fiscală şi de către ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman, în concluziile Raportului de inspecţie fiscală numărul 4559/23.07.2010, reţinându-se că PFA E. Alexandria are declarat ca obiect de activitate principal "coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare", în fapt, această activitate declarată fiind "de faţadă", iar, în realitate, E. a înfiinţat această entitate, conform propriilor declaraţii, la solicitarea lui BB., pentru a fi folosită la derularea unor operaţiuni comerciale cu cereale.

De asemenea, s-a mai reţinut că pentru perioada august 2006 - octombrie 2006, PFA E. Alexandria nu a întocmit evidenţa contabilă.

În perioada care a făcut obiectul inspecţiei fiscale, respectiv septembrie - decembrie 2006, PFA E. Alexandria a emis mai multe facturi fiscale, printre care şi cele către S.C. J. S.R.L., fără a avea la bază operaţiuni comerciale reale, în sensul că nu a avut loc efectiv un transfer de proprietate a bunurilor, întrucât operaţiunile respective nu s-au realizat niciodată.

Deoarece de conţinutul nereal al documentelor, reprezentând cheltuieli cu marfa şi TVA deductibilă, emise de PFA E. Alexandria au beneficiat terţe persoane juridice, organul de control a concluzionat că inculpatul E. a favorizat înregistrarea (deducerea TVA), în mod ilegal, în evidenţele contabile ale beneficiarilor săi, situaţie care a condus la prejudicierea bugetului de stat.

În ceea ce priveşte borderourile de achiziţii cereale folosite pentru retragerea sumelor de bani din conturile PFA E. Alexandria, organul de control din cadrul ANAF a reţinut că operaţiunile înscrise în acestea nu sunt reale.

Astfel, Garda Financiară a procedat la identificarea, prin sondaj, a unora dintre persoanele fizice (producători individuali) înscrise în borderouri şi a solicitat Primăriilor comunelor Mavrodin, Călineşti şi Olteni, din judeţul Teleorman, informaţii privind domiciliul persoanelor respective şi date cu privire la terenurile arabile deţinute şi înscrise în registrul agricol. Din răspunsurile primite s-a constatat că unele persoane fizice nu locuiesc pe raza acestor localităţi, iar altele deţin suprafeţe mici de teren arabil, care, în condiţiile anilor agricoli 2006 şi 2007, nu permiteau obţinerea unor producţii de zeci şi sute de tone, aşa cum sunt înscrise în borderouri.

Din adresa din data de 13.09.2010 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Alexandria a reieşit că PFA E. Alexandria nu a efectuat raportări fiscale pentru activitatea desfăşurată în anul 2006.

În concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în prezenta cauză penală, referitor la cele 13 facturi fiscale emise de PFA E. Alexandria către S.C. J. S.R.L., s-a reţinut că un număr de 12 facturi au fost emise în perioada august 2006 - octombrie 2006, perioadă în care PFA E. Alexandria nu a întocmit evidenţa contabilă. Pe baza celor 13 facturi, S.C. J. S.R.L. a efectuat, în perioada 07.11.2006 - 17.04.2007, plăţi către PFA E. Alexandria în sumă totală de 471.271,10 RON.

În urma audierii în cauză a contabilului PFA E. Alexandria, martorul DD., care a întocmit evidenţa contabilă a entităţii începând cu luna octombrie 2006, până în august 2007, acesta a confirmat faptul că, anterior, pentru PFA E. Alexandria nu a fost întocmită evidenţa contabilă, întrucât, deşi a început această activitate în luna octombrie 2006, deci în cursul anului fiscal, i-a solicitat inculpatului E. relaţii şi înscrisuri care să ateste desfăşurarea de activităţi economico financiare anterior lunii noiembrie 2006, dar acesta nu i-a pus la dispoziţie niciun înscris, motivând, totodată, că nu a desfăşurat acte şi fapte de comerţ prin intermediul entităţii PFA E. Alexandria. În acelaşi sens, a fost şi faptul că, odată cu începerea ţinerii contabilităţii la PFA E. Alexandria, martorul DD. a arătat că s-a ocupat personal de achiziţia de la DGFP a unui Registru Jurnal de încasări şi plăţi, necesar şi obligatoriu ţinerii contabilităţii, pe care l-a completat în perioada 02.11.2006 - 31.08.2007, pe baza documentelor justificative financiar contabile puse la dispoziţie de inculpatul E.

Întrucât cercetările asupra acestui aspect s-au extins şi în perioada anterioară dobândirii calităţii de contabil al entităţii de către martorul DD., a fost audiată în cauză şi martora EE., care a susţinut că anterior lunii noiembrie 2006, inculpatul E. nu a ţinut şi organizat contabilitatea la PFA E. Alexandria. În acest sens, martora a declarat că în anul 2005 sau 2006, i s-a solicitat de către numitul BB., să ţină contabilitatea entităţii respective, acesta precizându-i expres că el răspunde de această societate. Întrucât martora a fost de acord, a primit de la BB. mai multe documente de evidenţă contabilă emise de PFA E. Alexandria, printre care a observat că se aflau şi facturi de materiale de construcţii emise pentru S.C. J. S.R.L., societate la care tot martora ţinea şi organiza contabilitatea în acea perioadă. Observând că documentele puse la dispoziţie de către BB. nu sunt suficiente pentru ţinerea şi organizarea contabilităţii la PFA E. Alexandria, în sensul că avea la dispoziţie numai facturi de livrare cereale şi materiale de construcţii şi unele extrase de cont care nu corespundeau cu facturile emise, fără a fi însă şi în posesia unor intrări de mărfuri care să justifice livrarea, martora EE. i-a adus la cunoştinţă acest aspect lui BB., punându-i în vedere să-i aducă urgent documentele lipsă, împreună cu notele de intrare recepţie şi registrul jurnal de încasări şi plăţi, documente absolut necesare şi obligatorii ţinerii şi organizării contabilităţii la societate. Cu ocazia formulării acestei solicitări, BB. i-a lăsat impresia martorei că nu are nici măcar minime cunoştinţe despre modul în care se ţine contabilitatea la o societate.

Având în vedere că numitul BB. nu s-a conformat solicitării, în sensul că nu a completat documentele necesare ţinerii contabilităţii, după aproximativ 4 sau 5 luni de aşteptare, martora FF. l-a sunat pe acesta şi i-a restituit toate documentele, refuzând să mai ţină contabilitatea la PFA E. Alexandria.

În rechizitoriu s-a reţinut că, din analiza facturilor emise de PFA E. Alexandria şi aflate, în original, la dosarul cauzei, rezultă că acestea sunt insuficient completate, nefiind înscris mijlocul auto cu care au fost transportate mărfurile, deşi este vorba de materiale de construcţie, situaţie de natură să îngreuneze verificarea realităţii operaţiunilor comerciale înscrise în acestea.

În continuarea cercetărilor şi ţinând cont de constatările făcute cu privire la PFA E. Alexandria s-a procedat la extinderea verificărilor cu privire la S.C. J. S.R.L., ocazie cu care s-au constatat următoarele:

Din declaraţiile administratorului de drept al societăţii, martorul L., a reieşit că societatea a fost înfiinţată în anul 2001, iar în perioada 2005 - 2007, inculpatul B. a deţinut 50% din părţile sociale ale acesteia şi s-a ocupat, în fapt, de activitatea derulată de societate.

La începutul anului 2005, martorul L. a arătat că dorea să închidă societatea, întrucât nu se mai putea ocupa de activitatea acesteia, fiind director la S.C. GG. S.R.L., însă, discutând cu inculpatul B., au convenit ca acesta să preia 50% din părţile sociale ale societăţii şi să se ocupe efectiv de activitatea acesteia, urmând ca, scriptic, martorul să ocupe funcţia de administrator, calitate cu care învinuitul era incompatibil, în considerarea calităţii sale de avocat.

Astfel, martorul L. l-a împuternicit pe inculpatul B. să se ocupe întru totul de activitatea societăţii, acordându-i drept primă semnătură în bancă pentru a efectua operaţiuni pe conturile societăţii şi, totodată, i-a remis actele contabile şi ştampila societăţii.

Despre facturile primite de S.C. J. S.R.L. de la PFA E. Alexandria în cursul anului 2006, martorul L. a arătat că nu cunoaşte nimic, însă, revenind în societate în decembrie 2006, întrucât rămăsese fără loc de muncă, a completat, semnat şi ştampilat în numele S.C. J. S.R.L., la cererea inculpatului B. şi pe baza facturilor puse la dispoziţie de acesta, ordine de plată către furnizorii societăţii.

Totodată, martorul a mai arătat că, după revenirea sa în societate, s-a ocupat de activitatea de construcţii, având încheiat un contract de subantrepriză cu S.C. K. S.A. Bucureşti, care avea ca obiect consolidarea Spitalului Malaxa, iar inculpatul B. se ocupa de activităţi de intermediere în comerţul cu materiale de construcţii. Acest contract a fost încheiat prin intermediul inculpatul A., director în cadrul S.C. K. S.A. Bucureşti, acesta fiindu-i prezentat tot de învinuitul B.

Referitor la materialele de construcţii, fier beton şi ciment, achiziţionate în mod fictiv de S.C. J. S.R.L. de la PFA E. Alexandria, verificările efectuate au stabilit faptul că aceste materiale de construcţii se regăsesc în cuprinsul unui număr de 7 facturi emise de S.C. J. S.R.L. către S.C. K. S.A. - Bucureşti, în perioada 21.09.2006 - 29.12.2006, în valoare totală de 428.796,98 RON.

Cele 7 facturi menţionate au fost înregistrate în contabilitatea S.C. J. S.R.L. şi au fost achitate integral de către beneficiarul S.C. K. S.A. Bucureşti. În continuare, conform înţelegerii iniţiale dintre inculpaţi, S.C. J. S.R.L. a procedat la plata furnizorului fictiv PFA E. Alexandria, banii fiind retraşi pe baza unor borderouri de achiziţii cereale false, în sensul că datele de identificare şi persoanele înscrise în acestea nu sunt reale sau nu există, aşa cum a reieşit din probele administrate, dar şi din procesul-verbal din data de 9 mai 2011, prin care au fost verificate două dintre borderourile de achiziţii produse agricole introduse la HH. pentru a justifica retragerile de numerar a sumelor achitate din contul deschis la această unitate bancară de PFA E. Alexandria.

Din analiza datelor înscrise în facturile fiscale emise de S.C. J. S.R.L. către S.C. K. S.A. Bucureşti, a reieşit că la rubrica privind delegatul figurează inculpatul A., iar mijlocul auto cu care s-au transportat materialele de construcţii (oţel beton, cărămidă, ipsos, polistiren extrudat şi ciment) era înmatriculat cu nr. B 12 JXX.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acest număr de înmatriculare aparţine unui autovehicul marca x FK3, din categoria autospecializată, deţinut de S.C. II. S.R.L. Bucureşti, între anii 1999 - 2001, ce are sarcina utilă maximă autorizată de 8500 kg, în timp ce, din conţinutul facturilor menţionate, mărfurile transportate depăşeau chiar şi de trei ori sarcina utilă autorizată.

Deşi prin adresele înregistrate la S.C. II. S.R.L. Bucureşti, în datele de 24.08.2010, 09.09.2010 şi 01.11.2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat acestei societăţi comerciale să facă dovada prestării efective a acestor transporturi, datele furnizate nu au putut servi la stabilirea situaţiei de fapt.

De altfel, fiind audiat cu privire la aceste aspecte, inculpatul A., director comercial al S.C. II. S.R.L. Bucureşti în perioada 2006 - 2010, conducător al departamentului aprovizionare şi membru în cadrul Consiliul de Administraţie al S.C. K. S.A. Bucureşti, în aceiaşi perioadă, a arătat că nu îşi explică de ce, în cuprinsul facturilor emise de S.C. J. S.R.L., apare ca mijloc de transport autovehiculul înmatriculat cu numărul B 12 JXX, întrucât în cazul acestei relaţii comerciale, transportul mărfurilor a fost asigurat de furnizor cu autovehicule de capacitate mare. Referitor la încheierea şi derularea relaţiei comerciale S.C. J. S.R.L., inculpatul a arătat că a discutat despre acesta cu inculpatul B., cumnatul său şi cu martorul L., dar nu cunoaşte provenienţa mărfurilor, nefiind interesat de acest aspect. Cu privire la recepţia acestor mărfuri, inculpatul A. a arăta că el era cel care indica reprezentanţilor S.C. J. S.R.L. locurile de descărcare, acestea putând fi depozitul S.C. K. S.A. Bucureşti sau şantierele unde această societate avea lucrări. Totodată, a arătat că, deşi făcea parte din comisia de recepţie, nu a participat la recepţia fizică a mărfurilor şi nici nu-şi mai aminteşte dacă a semnat notele de intrare recepţie.

Expertiza contabilă întocmită în cauză a reţinut cu privire la materialele de construcţii facturate de S.C. J. S.R.L. către S.C. K. S.A. Bucureşti, faptul că nu au fost identificate documente justificative privind efectuarea transporturilor, respectiv foi de parcurs şi facturi întocmite de către S.C. II. S.R.L. Bucureşti, pentru încasarea contravalorii transportului de la beneficiar.

De asemenea, notele de intrare - recepţie au fost întocmite pentru fiecare factură în parte, purtau data şi o semnătură pentru primire în gestiune, dar nu conţineau numele, prenumele şi semnătura membrilor comisiei de recepţie în conformitate cu O.M.F.P. nr. 1850/14.02.2004 şi O.M.F.P. nr. 3512/27.11.2008.

Bonurile prin care aceste materiale de construcţii au fost date în consum nu au fost completate la rubricile reprezentând conţinutul minimal obligatoriu de informaţii, respectiv nu au fost completate la rubrica privind cantitatea eliberată şi nu purtau semnături la rubricile "dispus livrarea" şi "primitor".

Inculpatul B., în declaraţiile date, a confirmat situaţia de fapt prezentată de martorul L., arătând că a administrat, în fapt, S.C. J. S.R.L., pe baza unei procuri primită de la administratorul de drept, adică L., împreună cu ştampila societăţii şi un facturier. Astfel, în numele şi pe seama S.C. J. S.R.L., învinuitul a arătat că în cursul anului 2006, a intermediat livrarea de materiale de construcţii către S.C. K. S.A. Bucureşti. Referitor la mărfurile pe care le-a facturat către S.C. K. S.A. Bucureşti, inculpatul B. a precizat că acestea proveneau de la inculpaţii E., JJ., ca persoane fizice autorizate şi, în principal, de la S.C. KK. S.R.L., reprezentată de inculpatul D., care din toamna anului 2006, a fost înlocuit de numitul BB. Tot aceştia se ocupau şi de transportul mărfurilor către beneficiarul final, respectiv S.C. K. S.A. Bucureşti, inculpatul subliniind că era sunat de şoferi pentru a le indica locul exact de descărcare, el punându-i în legătură cu inculpatul A.

Situaţia de fapt prezentată de inculpatul B., referitor la modul în care s-a efectuat transportul mărfurilor nu a fost susţinută, în opinia procurorului, de probele existente la dosar. Astfel, facturile emise de PFA E. Alexandria către S.C. J. S.R.L. nu conţineau date referitoare la mijlocul de transport, iar ca delegat figura E., care a declarat că mărfurile nu au existat. De asemenea, conform facturilor emise de S.C. J. S.R.L. către S.C. K. S.A. Bucureşti, a reieşit că toate mărfurile au fost transportate cu auto B 12 JXX, care aparţinea S.C. II. S.R.L. Bucureşti, şoferii fiind subordonaţii inculpatului A., situaţie în care nu se mai impunea ca inculpatul B. să intermedieze legătura dintre şoferi şi inculpatul A., ca beneficiar final al mărfurilor.

Într-o altă declaraţie dată de inculpatul B., la data de 08.07.2008, acesta a prezentat o altă versiune a modului în care s-au derulat relaţiile comerciale dintre PFA E. Alexandria, S.C. J. S.R.L. şi S.C. K. S.A. Bucureşti. Astfel, inculpatul B. a arătat că, în anul 2006, inculpatul D. a fost cel care s-a ocupat de identificarea şi livrarea mărfurilor către S.C. K. S.A. Bucureşti, iar pe baza unor bilete pe care erau înscrise cantităţile şi tipurile de materiale de construcţii descărcate în depozit, JJ. şi E. emiteau facturi fiscale, în numele persoanelor fizice autorizate pe care le reprezentau, către S.C. J. S.R.L.

Cu privire la persoanele implicate în aceste operaţiuni, inculpatul B. a arătat că îl cunoştea pe inculpatul D., întrucât l-a reprezentat ca avocat în cadrul unui dosar penal, inculpatul A. este cumnatul său, iar pe inculpatul E., pe JJ. şi pe numitul BB. i-a cunoscut prin intermediul învinuitului D.

În declaraţiile sale, inculpatul D. a arătat că, în anul 2006, a cunoscut o persoană pe nume (...) din municipiul Piteşti, dar cu privire la care nu poate oferi date concrete care să conducă la identificarea acestuia, iar această persoană i-a spus că îi poate furniza materiale de construcţii la preţuri cu 30% - 40% mai mici decât preţul pieţei şi poate asigura şi transportul acestora, cu condiţia ca plata să se facă în numerar. Cunoscându-l pe inculpatul B. şi ştiind că acesta are o rudă în conducerea S.C. K. S.A. Bucureşti, inculpatul D. i-a prezentat această oportunitate şi au hotărât să demareze afacerea. Astfel, referitor la împrejurările concrete în care s-a derulat afacerea, inculpatul D. a arătat că, după ce marfa era recepţionată la S.C. K. S.A. Bucureşti, întocmea o factură fiscală în numele societăţii sale S.C. KK. S.R.L. către societatea inculpatului B., S.C. J. S.R.L., în baza acesteia efectuându-se plata mărfurilor în contul deschis la CC. Crângaşi, unde se deplasa împreună cu numitul (...) căruia îi remitea, în numerar, contravaloarea mărfurilor. Inculpatul a mai arătat că numitul (...), ca măsură de siguranţă, ţinea legătura telefonic cu şoferul care efectuase transportul mărfurilor, căruia îi comunica că poate pleca din locul în care a descărcat mărfurile, întrucât a primit banii. De asemenea, inculpatul a precizat că a văzut, o singură dată, o maşină încărcată cu marfă, în timp ce se afla pe şoseaua de centură a Municipiului Bucureşti, împreună cu numitul (...), ocazie cu care i-a explicat şoferului unde trebuie descărcată marfa, conform indicaţiilor primite de la inculpatul B. După două sau trei livrări de acest gen, inculpatul D. a arătat că a ieşit şi afacere, întrucât i s-a părut suspect modul de lucru al lui (...) şi i-a comunicat hotărârea sa inculpatului B., care i-a solicitat să îi găsească o altă persoană care să îi poată livra materiale de construcţii, astfel că i l-a prezentat pe învinuitul JJ., la discuţiile cu acesta fiind prezent şi numitul BB.

Procedând la verificarea prin sondaj a rulajelor conturilor S.C. J. S.R.L. şi S.C. KK. S.R.L., s-a constatat că numărul tranzacţiilor între cele două societăţi este mult mai mare, în anul 2006, faţă de cum a declarat inculpatul D., iar plata facturilor emise de S.C. KK. S.R.L. către S.C. J. S.R.L. se făcea la intervale de până la 15 zile de la data emiterii facturii. Astfel, procurorul a apreciat că această situaţie contrazice declaraţiile inculpatului conform cărora aştepta împreună cu numitul (...) pentru ca S.C. J. S.R.L. să facă plata, după care îi remitea banii acestuia, şoferul numitului (...) neputând aştepta până la două săptămâni la locul de descărcare pentru confirmarea, de către (...), a plăţii mărfurilor. De exemplu, conform rulajelor de cont transmise de CC., factura fiscală nr. x emisă la data de 09.05.2006 a fost achitată de S.C. J. S.R.L. la data de 24.05.2006, factura fiscală nr. x emisă la data de 21.07.2006 a fost achitată la 28.07.2006 sau factura din 28.07.2006 a fost achitată la 08.08.2006.

În ceea ce priveşte relaţia comercială dintre PFA E. Alexandria şi S.C. J. S.R.L., inculpatul D. a declarat că nu cunoaşte nimic despre aceasta, însă, conform documentelor transmise de CC., acesta a fost împuternicit, cu drept de retragere de numerar din contul deschis de PFA E. Alexandria la Sucursala Alexandria, cont în care S.C. J. S.R.L. a efectuat plăţi.

De asemenea, din analiza rulajului contului deschis la CC. - Sucursala Alexandria de către PFA E. Alexandria, a reieşit că nu s-a efectuat nicio plată către eventualii furnizori ai materialelor de construcţii care, în final, au ajuns să fie facturate la S.C. K. S.A. Bucureşti. S-a menţionat de către procuror că acest aspect se coroborează cu declaraţiile inculpatului E. conform cărora mărfurile nu au existat niciodată, iar sumele de bani plătite de către beneficiarul final erau scoase pe baza unor borderouri false de achiziţii cereale şi înmânate numitului BB., care la rândul său, le remitea altor persoane la scurt timp după retragerea din bancă.

Totodată, o altă probă în acest sens a constituit-o, în opinia procurorului, declaraţia dată în cauză de martorul DD., persoană care a întocmit şi organizat contabilitatea PFA E. Alexandria, în perioada noiembrie 2006 - august 2007, în sensul că societatea a desfăşurat activităţi comerciale cu cereale şi plante tehnice şi nu-şi aduce aminte să fi comercializat materiale de construcţii.

De asemenea, din copia registrului jurnal de încasări şi plăţi pe lunile noiembrie - decembrie 2006, aflat la dosarul cauzei, document absolut obligatoriu ce trebuia completat pentru a evidenţia contabil operaţiunile comerciale derulate de PFA E. Alexandria, a reieşit că în această perioadă societatea nu a efectuat plăţi către furnizori de materiale de construcţii, ci a desfăşurat activităţi numai în baza unor borderouri de achiziţii produse agricole.

În declaraţia dată, martorul R., care a îndeplinit funcţia de contabil în cadrul S.C. K. S.A., a arătat că facturile emise de S.C. J. S.R.L. îi erau înmânate spre înregistrare de către departamentul aprovizionare ce era condus de inculpatul A., existând situaţii în care inculpatul îi remitea personal facturile în cauză.

Din declaraţia dată în cauză de martora EE., care în anul 2006, a ţinut contabilitatea la S.C. J. S.R.L., a reieşit că toate documentele ce urmau a fi înregistrate şi procesate contabil îi erau remise în mare parte de către inculpatul B., care a fost şi cel care i-a solicitat ţinerea şi organizarea contabilităţii la această societate. Totodată, aceasta a arătat că în aceeaşi perioadă a avut asupra sa şi actele PFA E. Alexandria din care a observat că această entitate a emis mai multe facturi fiscale către S.C. J. S.R.L., reprezentând materiale de construcţii. În legătură cu aceste facturi, martora a declarat că la PFA E. Alexandria nu s-au regăsit note de intrare recepţie şi nici facturi de achiziţie de la furnizori.

Din cele prezentate, Parchetul a apreciat că declaraţiile inculpaţilor D., B. şi A. se coroborează doar parţial, la modul general, aspect ce denotă o înţelegere existentă între aceştia pe parcursul derulării activităţilor infracţionale, însă niciuna dintre aceste declaraţii nu oferă elemente concrete de fapt, pe baza cărora să rezulte că relaţiile comerciale investigate s-au derulat în mod efectiv.

Ca urmare a audierii în cauză a martorului BB., acesta într-o primă declaraţie a arătat că nu-şi explică de ce inculpatul E. a făcut referire la el cum că l-ar fi pus să completeze facturi în numele societăţii sale, mai ales că nu a avut niciun fel de atribuţii în PFA E. Alexandria. BB. a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul E. ca simplă cunoştinţă şi ştie în mod evaziv preocupările acestuia în cadrul unei persoane fizice autorizate şi nu s-a implicat în niciun fel în cadrul activităţilor derulate de acesta în cadrul societăţii.

În legătură cu S.C. J. S.R.L., martorul BB. a arătat că nu cunoaşte această societate, iar pe inculpatul B. îl cunoaşte ca fiind avocatul inculpatului D. şi nu a derulat afaceri pentru acesta. În legătură cu D., BB. a declarat că îl cunoaşte şi are relaţii de prietenie cu acesta, precum şi activităţi de afaceri comune din care câştigă uneori diferite comisioane.

După ce martorul BB. a fost confruntat cu probele aflate la dosarul cauzei, acesta a prezentat o altă versiune în ceea ce priveşte implicarea sa în emiterea de facturi fiscale de către PFA E. Alexandria către S.C. J. S.R.L. În acest sens, acesta a arătat că este în relaţii de prietenie cu inculpatul E., care este şi prietenul inculpatului D. În legătură cu înfiinţarea pe numele inculpatului E. a entităţii PFA E. Alexandria, BB. a arătat că a cunoscut momentul înfiinţării acesteia şi i l-a recomandat lui E., pentru ţinerea contabilităţii, pe martorul DD. De asemenea, martorul a arătat că a avut uneori asupra sa documente contabile ale PFA E. Alexandria, atunci când acesta se afla în stare de ebrietate şi îl ruga să lase geanta cu documente în maşina sa.

În legătură cu S.C. J. S.R.L., martorul BB. a arătat că a cunoscut faptul că inculpatul D. avea, în anul 2006, relaţii comerciale având ca obiect materiale de construcţii, cu societatea avocatului său (...) şi că inculpatul D. l-a rugat să caute potenţiali furnizori de materiale de construcţii pentru ca el să le vândă mai departe către S.C. J. S.R.L. sau către alte societăţi. În legătură cu inculpatul B., martorul a arătat că a discutat cu el o dată sau de două ori şi că l-a cunoscut prin intermediul inculpatului D.

De asemenea, cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit, conform procesului-verbal din 03.05.2011, că inculpatul D. a executat o pedeapsă privativă de libertate fiind încarcerat în perioada 27.09.2006 - 13.11.2007 şi nu a beneficiat de vreo întrerupere a executării pedepsei în acest timp.

Faţă de această constatare, probele administrate în cauză au relevat, în opinia procurorului, faptul că legătura dintre PFA E. Alexandria şi S.C. J. S.R.L., administrată în fapt de inculpatul B., s-a realizat prin intermediul numitului BB., după ce inculpatul D. a fost încarcerat în Penitenciarul Giurgiu. Acest aspect este cu atât mai plauzibil, având în vedere că din probele administrate în cauză, a reieşit că inculpatul B. nu îl cunoştea pe inculpatul E. Totodată, acelaşi aspect reiese şi din declaraţia martorei EE., care a declarat că pentru entitatea respectivă i s-a solicitat de către BB. ţinerea contabilităţii, dar şi din cea a lui BB. care a declarat că la solicitarea lui D., despre care ştia că are relaţii comerciale cu societatea J. S.R.L. privind livrarea de materiale de construcţii, a efectuat un studiu de piaţă pentru a identifica materiale de construcţii la preţuri acceptabile. Totodată, acesta a arătat că, uneori inculpatul E. i-a solicitat să ţină în maşina sa documente ale PFA E. Alexandria.

II. Relaţia comercială derulată între S.C. LL. S.R.L. Mârzăneşti, S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L.

SC LL. S.R.L. Mârzăneşti a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman sub nr. J x/2006, având sediul social în municipiul Alexandria, judeţul Teleorman, având cod unic de înregistrare x/25.04.2006. Capitalul social subscris şi vărsat la înfiinţarea societăţii a fost de 200 RON RON, deţinut integral de asociatul unic MM., care era şi administratorul societăţii. Societatea avea ca domeniu principal de activitate: cod CAEN 703 activităţi imobiliare pe baza de tarife sau contract, iar ca obiect secundar: lucrări de instalaţii, comerţ.

În data de 12.05.2009, în baza Hotărârii nr. 1, asociatul unic MM. a hotărât cesionarea în întregime a părţilor sociale către F. care a devenit astfel asociat unic şi administrator al societăţii pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 12.05.2009.

Sediul societăţii s-a modificat la adresa din comuna Mârzăneşti, sat Cernetu, judeţul Teleorman. Modificările au fost operate la Oficiul Registrului Comerţului în baza certificatului de înregistrare menţiuni din data de 11.06.2009.

SC II. S.R.L. a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. J x/1999, având cod unic de înregistrare R x/11.02.1999. Societatea îşi desfăşura activitatea în următoarele domenii: producţie, comerţ intern, servicii, import export, construcţii. Obiectul principal de activitate îl reprezenta: lucrări de construcţii, inclusiv lucrări de artă. Capitalul social la înfiinţare a fost de 200 RON RON, cu următorul aport: NN. 190 RON RON (95%), Y. 10 RON RON (5%). Administratorul societăţii la înfiinţare, a fost desemnat Y.

În baza actului adiţional autentificat la notariat prin Încheierea nr. x/03.05.2009, s-a retras din societate Y., care a fost înlocuit cu OO., participarea la capitalul social devenind următoarea: NN. 190 RON (95%), OO. 10 RON (5%). Administrarea societăţii a fost preluată de NN.

În baza actului adiţional la actul constitutiv al societăţii, autentificat de societatea civilă de avocaţi sub nr. x/19.05.2003, s-a hotărât majorarea capitalului social de la 200 RON RON la 5000 RON RON, cu următorul aport: NN. 4750 RON RON (95%), OO. 250 RON RON (5%).

În baza Hotărârii nr. 3/17.03.2005 a Adunării generale a S.C. II. S.R.L., s-a hotărât majorarea capitalului social al societăţii la suma de 50.000 RON RON, cu următorul aport: NN. 47.500 RON RON (95%), OO. 2.500 RON RON (5%).

În baza Hotărârii nr. 1/30.01.2008 a adunării generale extraordinare a asociaţilor S.C. II. S.R.L. s-a modificat obiectul de activitate, în sensul că domeniul principal de activitate îl reprezintă: 412 - lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, iar activitatea principală: 4120 - lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

În baza Hotărârii nr. 1/01.10.2008 a adunării generale a asociaţilor S.C. II. S.R.L. s-a hotărât fuziunea prin absorbţie a S.C. PP. S.R.L. Bucureşti. În urma fuziunii, capitalul social era de 50.210 RON RON, repartizat astfel: QQ. 47.500 RON RON (94,60%), OO. 2.710 RON RON (5,40%), iar administratorul societăţii, cu puteri depline, numit pe o perioadă nelimitată a fost OO.

În fapt, conform declaraţiei martorei OO., care îndeplinea funcţia de administrator de drept al societăţii, de administrarea în fapt a societăţii s-a ocupat inculpatul A., în baza unei procuri şi a hotărârii AGA, delegare ce a încetat odată cu dobândirea de către sus-numit la data de 19.05.2010 a funcţiei de director general la S.C. K. S.A. Martora a mai arătat că nu cunoaşte nimic despre activitatea societăţii, iar obiectul de activitate al acesteia este "activităţi de construcţii în comun cu S.C. K. SA", în sensul că desfăşoară activităţi de subantrepriză şi prestări de servicii în construcţii şi mecanizare.

Prin declaraţia sa, martorul O., a confirmat aspectele declarate de soţia sa, OO., în sensul că, în fapt, de activitatea acestei societăţi se ocupa inculpatul A.. În ceea ce priveşte aprovizionarea cu marfă a acestei societăţi, martorul a arătat că de acest lucru se ocupa aceeaşi echipă de la S.C. K. S.A., iar contabilitatea era ţinută din luna septembrie 2009 de un contabil comun.

Din documentele aflate la dosarul cauzei a reieşit că inculpatul A., prin Decizia 534/06.08.2004 a îndeplinit funcţia de director comercial. Conform fişei acestui post, inculpatul a avut în subordine personalul compartimentului aprovizionare şi a reprezentat societatea în relaţia cu furnizorii de materiale şi cei de utilităţi. Principalele atribuţii ale inculpatului au fost: transmiterea comenzilor furnizorilor şi ţinerea evidenţei acestora, ţinerea evidenţei documentelor de aprovizionare, coordonarea activităţii de depozitare materii prime aprovizionate, precum şi a produselor realizate în cadrul S.C. II. S.R.L., întocmirea listei furnizorilor potenţiali şi participarea la activitatea de evaluare a acestora, avea drept de a semna în relaţia cu persoanele juridice şi răspundea de controlul şi gestiunea tuturor activităţilor comerciale.

Din documentele identificate cu ocazia cercetărilor şi aflate la dosarul cauzei, a reieşit că, în perioada 30.05.2009 - 10.09.2009 S.C. K. S.A. a înregistrat în contabilitatea proprie facturi cuprinzând materiale de construcţii emise de S.C. LL. S.R.L., în sumă totală de 1.119.063,37 RON.

Conform declaraţiilor administratorului S.C. LL. S.R.L., inculpatul F., acesta a acceptat, în luna mai 2009, preluarea societăţii şi dobândirea calităţii de administrator, la solicitarea inculpatului D., între existând o mai veche colaborare care consta în întocmirea unor facturi false în numele unor societăţi comerciale pe care le preluau de la diferite persoane tocmai în acest scop, de exemplu S.C. RR. S.R.L.

Astfel, cei doi inculpaţi s-au deplasat la trei unităţi bancare, unde au procedat la deschiderea de conturi pe numele societăţii, şi-au procurat facturi fiscale în alb, precum şi o ştampilă.

După finalizarea acestor activităţi pregătitoare, inculpatul F., în cursul anului 2009, conform indicaţiilor primite de la inculpatul D., care avea asupra sa nişte înscrisuri "bileţele", a procedat la completarea mai multor facturi fiscale în numele S.C. LL. S.R.L., prin consemnarea unor cantităţi şi sortimente de materiale de construcţii, denumirea societăţilor comerciale beneficiare, respectiv S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L., preţuri, etc.

Inculpatul F. a declarat că, în fapt, S.C. LL. S.R.L. nu a întocmit evidenţele contabile, nu a avut niciun angajat, nu a desfăşurat activitate, societatea fiind folosită doar pentru emiterea de facturi false. Odată completate, semnate şi ştampilate, facturile rămâneau în posesia inculpatului D., acesta urmând să le predea societăţii comerciale beneficiare.

În rechizitoriu s-a reţinut că cercetările efectuate au stabilit că facturile completate în modul descris de inculpatul F. au fost înregistrate în contabilitatea S.C. K. S.A., iar pe baza acestora, în perioada 29.06.2009 - 03.11.2009, s-au efectuat plăţi în conturile S.C. LL. S.R.L.

În continuare, cei doi inculpaţi, având informaţii despre efectuarea plăţilor, se deplasau la unităţile bancare din Municipiul Alexandria, unde S.C. LL. S.R.L. avea deschise conturi şi procedau la retragerea, în totalitate, a sumelor de bani, utilizând în acest scop borderouri de achiziţii produse agricole. Aceste borderouri de achiziţii, a arătat învinuitul F., erau, de asemenea, întocmite în fals, în sensul că datele înscrise în acestea erau furnizate de inculpatul D., iar semnăturile erau executate fantezist de ambii inculpaţi.

PENTru fiecare operaţiune de acest gen, inculpatul F. era recompensat cu suma de 200 RON de către inculpatul D. Declaraţiile inculpatului F. s-au coroborat, în opinia procurorului, cu situaţia de fapt stabilită pe baza probelor administrate în cauză. Astfel, verificările întreprinse cu privire la borderourile utilizate în vederea retragerii sumelor de bani din conturile S.C. LL. S.R.L. au relevat conţinutul lor neadevărat, constatându-se existenţa a două tipuri de situaţii, respectiv: fie seriile şi numerele actelor de identitate trecute în dreptul persoanelor înscrise în borderouri aparţineau altor persoane, fie seriile şi numerele actelor de identitate nu existau, nefiind atribuite niciunei persoane. Sumele de bani retrase rămâneau la inculpatul D. care le remitea unor persoane din cadrul S.C. K. S.A.

În concret, inculpatul F., a descris o situaţie în care, după ce au retras suma de 80.000 RON, s-a deplasat împreună cu inculpatul D. la sediul S.C. K. S.A. în Bucureşti, unde acesta a lăsat suma respectivă, fără ca inculpatul F. să poată indica cui, întrucât a susţinut că a rămas în maşină.

În urma verificărilor întreprinse la Administraţia Finanţelor Publice Giurgiu, cu privire la activitatea S.C. LL. S.R.L. s-a stabilit că, odată cu preluarea acestei societăţi de către actualul asociat unic, SS., societatea şi-a schimbat sediul social în localitatea Giurgiu, fără ca acest aspect să fie declarat la organul fiscal de la noul domiciliu fiscal, aşa cum a rezultat din răspunsul formulat prin adresa numărul x din 01.09.2010 a DGFP Giurgiu, din care a reieşit că de la data de 11.02.2010 societatea nu a depus niciun fel de declaraţii fiscale sau bilanţ.

Fiind efectuate verificări şi la Administraţia Finanţelor Publice Teleorman, unde anterior societatea a avut declarat sediul fiscal, s-a stabilit conform răspunsului acestei instituţii nr. x din 30.03.2011, faptul că societatea S.C. LL. S.R.L., în perioada 2007 - 2009, avea toate deconturile de TVA cu suma zero, nu a depus declaraţia informativă "394" şi nici bilanţuri contabile anuale, raportări contabile semestriale sau declaraţii de inactivitate.

Fiind audiat în cauză, martorul SS., care a dobândit, la 20.01.2010 calitatea de asociat unic şi administrator la S.C. LL. S.R.L., a arătat, în legătură cu circumstanţele în care a intervenit cesiunea părţilor sociale către el, că prin intermediul unui prieten pe nume CCC., zis (...), l-a cunoscut pe inculpatul D., aflându-se în Alexandria şi manifestându-şi dorinţa faţă de aceştia de a-şi găsi un loc de muncă la un şantier din Alexandria şi că, dacă va lucra la acel şantier zilnic, va fi luat de o maşină de la domiciliul său. În acest context, inculpatul D. i-a dat să semneze mai multe înscrisuri pe care martorul SS. le-a semnat, crezând că sunt pentru viitoarea sa angajare şi fără a se gândi că semnarea acestora ar putea să-l afecteze în vreun fel. Pentru această activitate, martorul a arătat că a primit câteva zeci de RON de la numitul CCC., care, la rândul său, a primit banii de la inculpatul D.

După aproximativ o săptămână, a mai arătat martorul, însoţit de acelaşi Liviu, s-a întâlnit din nou cu inculpatul D. care era însoţit de numitul TT., identificat ulterior în persoana numitului TT.. În acest context, SS. i-a pus la dispoziţie numitului D., copia cărţii sale de identitate, pe care la solicitarea acestuia a scris "conform cu originalul" şi a semnat-o. În continuare, la solicitarea inculpatului D. şi a lui TT. şi după dictarea acestora, martorul SS. a arătat că a completat mai multe formulare, cu denumirea S.C. LL. S.R.L., crezând că acesta este firma la care va fi angajat. În continuare, însoţit de numitul TT., martorul a mers la Oficiul Registrului Comerţului din Alexandria, unde a semnat un înscris în faţa unui reprezentant al acestei instituţii. După această activitate, martorul SS. a susţinut că a primit de la inculpatul D., prin numitul CCC., suma de 25 RON. Cu privire la documentele semnate în acest context, martorul a arătat că acestea au rămas la inculpatul D. Ulterior, martorul SS. a aflat de la organele de poliţie că, de fapt, preluase pe numele său S.C. LL. S.R.L., nefiind vorba de angajarea sa, aşa cum îi expusese situaţia inculpatul D.

De asemenea, martorul SS. a arătat că nu-l cunoaşte pe inculpatul F. şi nici pe cedentul UU.

Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză a stabilit că S.C. K. S.A. a înregistrat în contabilitatea proprie, în perioada 30.05.2009 - 10.09.2009, un număr de 11 facturi fiscale emise de S.C. LL. S.R.L., în sumă totală de 1.119.063,37 RON, din care TVA reprezintă 178.673,87 RON.

Totodată, pe baza acestor înregistrări contabile, S.C. K. S.A. a dedus valoarea TVA aferentă facturilor de mai sus prin creditarea contului 4426 "tva deductibil". De asemenea, în perioada 19.05.2009 - 25.05.2009, S.C. II. S.R.L. a înregistrat în contabilitatea proprie un număr de patru facturi emise de S.C. LL. S.R.L., în valoare totală de 295.120 RON, din care TVA reprezintă 47.120 RON, procedând, pe baza acestor înregistrări contabile, la deducerea valorii TVA.

Expertiza contabilă nu a putut verifica modul de înregistrare a facturilor menţionate în contabilitatea S.C. LL. S.R.L., deoarece la dosarul cauzei nu există niciun document contabil aparţinând aceste societăţi, documente contabile care, conform declaraţiilor administratorului societăţii, inculpatul F., nici nu au fost întocmite vreodată după ce acesta a dobândit calitatea de administrator în societate.

Referitor la modul în care S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L. au recepţionat şi folosit desfăşurarea obiectului de activitate, mărfurile achiziţionate de la S.C. LL. S.R.L., expertiza contabilă a reţinut că pentru fiecare factură în parte au fost întocmite note de intrare recepţie semnate indescifrabil la rubrica "primit în gestiune". De asemenea, pentru întreaga cantitate de marfă, S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L. au întocmit bonuri de consum, care poartă o semnătură indescifrabilă la rubrica gestionar.

Niciuna dintre persoanele angajate în cadrul S.C. K. S.A. sau S.C. II. S.R.L. şi audiate în cauză, prin aceştia fiind şi inculpatul A., nu au oferit date concrete care să poată conduce la identificarea şi audierea persoanelor care au semnat notele de intrare recepţie şi bonurile de dare în consum întocmite pentru a justifica materialele de construcţii achiziţionate de la S.C. LL. S.R.L., deşi conform fişei postului şi regulamentului de organizare şi funcţionare, inculpatul era cel care coordona activitatea departamentului aprovizionare, în cazul ambelor societăţi.

Din analiza rulajului conturilor deschise de S.C. LL. S.R.L. la sucursalele din municipiul Alexandria ale VV., WW. şi XX., a reieşit că sumele plătite de S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L., pe baza facturilor false erau retrase, integral, în aceiaşi zi de către inculpatul F., pe bază de borderouri achiziţii produse agricole.

De asemenea, din extrasele de cont analizate, s-a constatat că nu există plăţi pe care S.C. LL. S.R.L. să le fi efectuat către furnizorii mărfurilor livrate la S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L., aspect care se corobora cu declaraţiile inculpatului F., conform cărora mărfurile nu au existat.

Cât priveşte facturile emise în numele S.C. LL. S.R.L., care au stat la baza înregistrărilor în contabilitatea S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L., raportul de expertiză întocmit în cauză a concluzionat că aceste facturi nu sunt completate cu toate datele prevăzute în formular, pe niciuna dintre acestea nefiind menţionat mijlocul de transport şi nu poartă semnătura de primire.

Întrucât s-a arătat că pentru fiecare factură au fost întocmite note de intrare recepţie şi bonuri de consum, fiind analizate cu ocazia efectuării expertizei contabile, s-a reţinut că notele de recepţie poartă numele şi semnătura comisiei de recepţie şi numărul mijlocului de transport auto.

Cu referire la bonuri de consum, expertiza a reţinut că poartă o semnătură indescifrabilă, fără a fi completate cu conţinutul minimal obligatoriu de informaţii. Această situaţie a confirmat aspectele reţinute anterior în cauză, în sensul că fac imposibilă orice verificare cu privire la existenţa fizică a mărfurilor înscrise în facturile emise de S.C. LL. S.R.L.

Inculpatul A., în calitate de şef al Departamentului Aprovizionare la S.C. K. S.A. şi director general şi administrator de fapt la S.C. II. S.R.L., a arătat în declaraţia sa că, pentru mărfurile ce au fost achiziţionate de la S.C. LL. S.R.L. a discutat cu inculpatul D. care i-a făcut o ofertă în acest sens şi cu care acesta a fost de acord, astfel încât în perioada mai- septembrie 2009, D. i-a livrat mărfurile arătate în facturile emise în numele S.C. LL. S.R.L., tot el ocupându-se şi de efectuarea transportului.

Cât priveşte recepţia acestor mărfuri la cele două societăţi inculpatul A. a arătat că a fost efectuată de către şefii de şantier sau un om desemnat de aceştia şi ulterior, îi era comunicat dacă erau în regulă sau nu. Plata mărfurilor, a mai arătat inculpatul, s-a efectuat prin bancă cu ordin de plată, iar în legătură cu darea în consum a materialelor ce se regăsesc în facturile emise de societatea S.C. LL. S.R.L., acesta a declarat că:

"nu-şi mai aminteşte exact care dintre lucrările din perioada 2006 - 2010 au fost folosite materialele de construcţii menţionate."

Aspectul declarat de inculpatul A., referitor la aceea că recepţia mărfurilor ce se regăsesc în facturile emise de S.C. LL. S.R.L. a fost efectuată de către şefii de şantier sau un om desemnat de aceştia şi ulterior îi era comunicat dacă erau în regulă, nu a fost confirmat de martorul U., ce îndeplinea funcţia de membru al Consiliului de Administraţie, director de producţie şi responsabil tehnic cu execuţia în cadrul S.C. K. S.A., care a arătat că aprovizionarea cu materiale în cadrul societăţii era făcută de un departament de aprovizionare, coordonat de inculpatul A. În continuare, martorul a prezentat în concret modul în care materialele de construcţii aprovizionate erau introduse în procesul de producţie, în sensul că în vederea executării lucrărilor şefii de şantier întocmesc programe de lucru pentru următoarea săptămână la care ataşează necesarul de forţă de muncă, utilajele şi materialele necesare, ulterior fiecare compartiment preluând din program ceea ce are legătură cu specialitatea lor. După ce şefii de şantier primeau materialele necesare, acestea erau introduse în lucrare, fiind întocmite bonuri de consum în acest sens, bonuri care erau predate la serviciul de aprovizionare. Totodată, lunar se întocmeau situaţii de lucrări ce erau semnate pentru confirmare de către reprezentantul beneficiarului lucrării iar, în baza acestora, se întocmea ulterior factura şi se deconta lucrarea de către beneficiar.

Din declaraţia martorului U. a reieşit că în cadrul S.C. K. S.A., activitatea era compartimentată şi organizată anterior începerii oricărei activităţi de producţie. De asemenea, recepţia materialelor de construcţie se efectua de către departamentul de aprovizionare care răspundea de acest segment şi nu de către şefii de şantier care nu aveau nicio atribuţie în acest sens.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul D., în declaraţia dată la data de 07.03.2011, contrazice declaraţia inculpatului A., dar şi pe cea a inculpatului F., el arătând că doar a auzit de faptul că inculpatul F. a preluat societatea LL. S.R.L. de la o persoană pe care nu o cunoaşte şi ulterior, după câteva tranzacţii cu cereale, inculpatul F. ar fi cesionat-o numiţilor UU. şi unei fete, urmând ca el să lucreze în continuare ca împuternicit al celor doi. În continuare, inculpatul a arătat că, în perioada ce a urmat împuternicirii sale, F. a procedat la achiziţionarea de materiale de construcţii per care le-a livrat la S.C. K. S.A., arătând că el a fost doar cel care i-a pus în legătură pe inculpatul F. cu inculpatul A., fără a cunoaşte în concret modul în care marfa a fost livrată către S.C. K. S.A.

Inculpatul D. a recunoscut că, de mai multe ori, a primit de la inculpatul F. mai multe sume de bani despre care acesta îi spunea că reprezintă sumele ce le primea, la rândul său, de la clienţii săi. Sumele ar fi fost folosite de inculpatul D. pentru a achiziţiona, în numele S.C. LL. S.R.L., mărfuri contra unui comision. În continuarea declaraţiei sale, inculpatul D. a revenit şi a arătat că, la începutul relaţiilor comerciale cu S.C. K. S.A., el a fost cel care a purtat discuţiile între reprezentanţii celor două societăţi, respectiv inculpatul F. şi inculpatul A.

În ceea ce priveşte modul în care s-au desfăşurat relaţiile comerciale între cei doi inculpaţi, D. a arătat că nu i-a indicat inculpatului F. cum să completeze facturi în numele S.C. LL. S.R.L., întrucât acesta ştia acest lucru, iar despre banii pe care inculpatul F. îi retrăgea din conturile societăţii, acesta a declarat că erau retraşi pe bază de borderouri de achiziţii produse agricole, el fiind cel care indica datele de identificare ale persoanelor de unde se luau cereale, care erau anterior solicitate persoanelor de unde se achiziţionau cereale.

Declaraţiile inculpatului D. nu corespund întrucât, aşa cum s-a prezentat mai sus, inculpatul A. a arătat că, în relaţia cu S.C. LL. S.R.L. a discutat numai cu D., iar pe F. nu-l cunoaşte, aspect ce se coroborează cu declaraţia inculpatului F.

În ceea ce priveşte susţinerile aceluiaşi inculpatul D., cum că nu a cunoscut modul în care inculpatul F. a preluat S.C. LL. S.R.L. şi nici modul în care această societate a livrat marfă către cele două societăţi K., acestea au fost înlăturate ca nesincere, având în vedere şi declaraţia martorului SS., potrivit căreia inculpatul D. s-a implicat în mod activ, în sensul că l-a determinat cu ştiinţă pe acesta să preia societatea pe numele său, fără ca martorul să cunoască despre ce este vorba.

De asemenea, în cuprinsul propriei declaraţii, inculpatul D., după ce a arătat că nu cunoaşte amănunte despre modul în care această societate a livrat marfă la S.C. II., a arătat că a fost cel care, contra unui comision, a achiziţionat marfă în numele societăţii cu sume de bani ce erau retrase din cont de către F., prin intermediul unor borderouri de achiziţie produse agricole completate cu datele de identificare ale unor persoane pe care chiar el i le furniza cu ocazia completării, fapt ce denotă preocupare a inculpatului D. în a-l coordona pe inculpatul F., precum şi în a cunoaşte şi a se implica în "activitatea" societăţii.

Ca o dovadă a inexistenţei relaţiilor comerciale atestate de facturile emise de S.C. LL. S.R.L., la S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L., au fost şi concluziile expertizei contabile ce a fost dispusă în cauză, care reţine în legătură cu materialele de construcţii facturate împrejurarea că facturile fiscale nu au fost completate cu toate datele prevăzute în formular. Astfel, pe niciuna dintre facturi nu este menţionat numărul mijlocului de transport auto şi nu poartă semnătura de primire.

Totodată, s-a reţinut că, acelaşi inculpat, D., cu ştiinţă i-a determinat pe numiţii SS. şi F. să preia S.C. LL. S.R.L. şi, ulterior, l-a determinat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pe inculpatul F. să completeze, contra unor sume de bani, în numele aceleiaşi societăţi, facturi fiscale care nu reflectau operaţiuni reale către societăţile S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L.

La rândul lor, aceste două societăţi beneficiare, administrate în fapt de către inculpatul A., cu ocazia înregistrării facturilor de mai sus în contabilitatea proprie, au urmărit diminuarea bazei de calcul a TVA de plată, în sensul majorării nereale a TVA deductibilă cu sumele existente în facturile provenite de la S.C. LL. S.R.L.

III. Relaţia comercială derulată între S.C. YY. S.R.L. - comuna Vităneşti şi S.C. K. S.A.

SC YY. S.R.L. Vităneşti a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman sub nr. x/28.06.2010, având cod unic de înregistrare x/29.01.2009 şi sediul în sat Purani, judeţul Teleorman.

În baza Hotărârii nr. 2/29.06.2010, ZZ., asociat unic al S.C. AAA. S.R.L. Râmnicu Vâlcea, a ieşit din societate şi a cesionat întreg capitalul social în sumă de 200 RON RON, către BBB., care a devenit asociat unic şi administrator al societăţii. De asemenea, s-a modificat denumirea societăţii din S.C. AAA. S.R.L. în S.C. YY. S.R.L., cu sediul social în sat Purani, comuna Vităneşti, judeţul Teleorman.

În urma audierii în cauză a martorului BBB. cu privire la activitatea sa în calitate de administrator al societăţii, acesta a declarat că la propunerea unui prieten, CCC., zis (...) şi având nevoie de bani a acceptat, la data de 07.06.2010, preluarea unei societăţi pe numele său, în sensul de a semna doar nişte acte. Fiind de acord, i-a pus la dispoziţie numitului CCC. o copie a cărţii sale de identitate şi a acceptat să se întâlnească împreună cu acesta şi cu învinuitul D., ocazie cu CCC. i-a transmis inculpatului că martorul este de acord să preia pe numele său o societate şi i-a înmânat copia cărţii de identitate aparţinând acestuia.

Ulterior, a arătat martorul BBB., în data de 10.06.2010, s-a întâlnit cu CCC., inculpatul D. şi cu un jurist, recunoscut de către acesta în persoana numitului TT., pentru a merge în localitatea Râmnicu Vâlcea în vederea preluării efective a societăţii. Ajunşi în această localitate, în apropierea Registrului Comerţului Vâlcea, martorul a arătat că a semnat mai multe înscrisuri pregătite anterior de numitul TT., de faţă fiind inculpatul D. şi cedentul societăţii, numitul ZZ. După aceea, l-a însoţit de inculpatul D. şi pe acelaşi ZZ. la registrul Comerţului Vâlcea, unde în faţa unui funcţionar al acestei instituţii, a depus specimen de semnătură. După semnarea acestor înscrisuri, martorul a precizat că a realizat preluarea societăţii AAA. S.R.L., pe numele său, acesteia fiindu-i schimbată denumirea cu aceeaşi ocazie, în S.C. YY. S.R.L.

De asemenea, martorul a arătat că la momentul preluării nu a primit de la cedent niciun fel de document contabil al acesteia, iar toate documentele pe care le-a semnat au rămas la inculpatul D., care pe drumul de întoarcere acasă i-a pus la dispoziţie suma de 1000 RON pentru preluarea societăţii.

În continuare, martorul a declarat că, la aproximativ o lună de zile, fiind sunat de către acelaşi inculpat D., s-a întâlnit cu acesta şi cu inculpatul F., pe care l-a cunoscut cu această ocazie. La solicitarea inculpatului D. şi pentru suma de 100 de RON, ce i-a fost dat de către acesta, a acceptat să semneze la notariat o împuternicire prin care l-a mandatat pe inculpatul F. să deschidă şi să facă operaţiuni pe conturile societăţii S.C. YY. S.R.L.

În finalul declaraţiei sale, martorul BBB., a arătat că nu cunoaşte nimic despre activitatea societăţii, nu a fost în posesia niciunui document contabil, iar de declararea sediului acestei societăţi în localitatea Purani, s-a ocupat tot inculpatul D.

Cu ocazia efectuării de cercetări în cauză s-a stabilit că, ulterior preluării de către martorul BBB. a S.C. YY. S.R.L., în numele societăţii au fost emise, în perioada 21.06.2010 - 30.06.2010, un număr de 9 facturi fiscale în valoare totală de 492.779,00 RON către S.C. K. S.A., reprezentând materiale de construcţii. Facturile au fost înregistrate în contabilitatea acestei din urmă societăţi prin creditarea contului "furnizori interni", cu valoarea totală a facturii şi prin debitarea contului "materiale auxiliare" cu valoarea materialelor existente în acestea, precum şi a contului 4426 "TVA deductibilă" cu suma TVA înscrisă în facturi.

Totodată, s-a constatat că în ziua de 30.07.2010, în numele S.C. YY. S.R.L., au fost emise către S.C. K. S.A. un număr de 7 facturi fiscale de stornare în roşu, în valoare de 399.959,00 RON, ce au fost înregistrate în contabilitatea acestei din urmă societăţi prin creditarea contului "furnizori interni" şi debitarea contului "materiale consumabile" şi creditarea contului 4426 "TVA deductibilă", cu sumele aferente înscrise pe fiecare din aceste facturi.

Practic, procedura de stornare a anulat din punct de vedere contabil şi fiscal un număr de 7 facturi, reprezentând materiale de construcţii emise în perioada lunii iunie, în numele S.C. YY. S.R.L.

Având în vedere că în contabilitatea S.C. K. S.A., au mai produs efecte doar 2 din cele 9 facturi emise iniţial, această societate a efectuat către S.C. YY. S.R.L., în cursul lunii iulie 2010, plăţi în sumă totală de 90.000 RON, prin conturile deschise la unităţile bancare, DDD., EEE. şi VV.

PENTru a verifica realitatea tranzacţiilor aferente emiterii acestor facturi, s-a procedat la audierea în cauză a inculpatului F., ocazie cu care acesta a declarat că în luna iulie 2010, la îndemnul inculpatului D., a acceptat să fie împuternicit prin procură la notar, pentru a efectua operaţiuni prin bancă prin intermediul S.C. YY. S.R.L., de către martorul BBB. Pentru această activitate inculpatul a fost remunerat cu bani de către acelaşi inculpat D. Ulterior, tot la îndemnul aceluiaşi inculpat, F. a arătat că a scris, în numele acestei societăţi, mai multe facturi ce i-au fost puse la dispoziţie de către inculpatul D., facturi ce reprezentau livrarea de materiale de construcţii către S.C. K. S.A., şi care aveau valori mari. Inculpatul a mai arătat că pe baza unor borderouri de achiziţie produse agricole fictive ce erau depuse de el la unităţile bancare de mai sus, ridica în numerar, pe baza procurii, sumele ce anterior erau scrise de acesta în facturile de mai sus, sume ce erau predate inculpatului D.

Inculpatul F. a declarat că a completat, în numele S.C. YY. S.R.L., un număr de 9 facturi din care reiese livrarea de materiale de construcţii către S.C. K. S.A., din care două au fost plătite de această societate, banii fiind retraşi prin procedeul descris mai sus şi predaţi inculpatului D. În conturarea activităţii infracţionale derulată de cei doi inculpaţi, F. a recunoscut că facturile completate de el sunt fictive, în sensul că atestă livrarea unor cantităţi de materiale de construcţii către S.C. K. S.A., ce nu reflectă operaţiuni reale şi, de asemenea, nu s-au efectuat livrări de materiale de construcţii, acestea neexistând. Inculpatul F. a declarat că, după completarea acestor facturi, însoţit de inculpatul D., proceda la efectuarea de retrageri de numerar în baza unor borderouri de achiziţii produse agricole fictive, sume de bani ce erau predate aceluiaşi inculpat.

S-a menţionat că în contextul în care în luna iulie 2010, părţile din dosar au cunoscut despre efectuarea de cercetări în prezenta cauză, coroborat cu faptul că ultimele facturi fiscale emise în numele S.C. YY. S.R.L. şi înregistrate în contabilitatea S.C. K. S.A. au fost în luna iunie, au fost anulate efectele înregistrării unui număr de şapte astfel de facturi ce nu au ajuns să fie achitate de către S.C. K. S.A. Astfel, inculpatul F. a declarat că la data de 31.08.2010, a fost contactat de către inculpatul D., care i-a solicitat ca în ziua următoare să se deplaseze împreună la Bucureşti, la S.C. K. S.A. pentru a completa facturi de stornare a celor pe care le-a scris anterior în numele S.C. YY. S.R.L., aşa încât, să rămână doar facturile pentru care societatea beneficiară efectuase deja plata.

Întrucât inculpatul D. s-a răzgândit, la data de 01.09.2010, în jurul orelor 20, s-a prezentat la domiciliul inculpatului F., ocazie cu care i-a arătat în copie cele 9 facturi întocmite anterior şi i-a solicitat întocmirea unui număr de alte 7 facturi de stornare, arătându-i în concret modul de completare a acestora şi indicându-i data la care trebuiau a fi emise, precum şi faptul că pe fiecare factură trebuie să se regăsească înscrisă menţiunea "factură avans marfă nelivrată". În continuare, inculpatul F., care avea supra sa documentele S.C. YY. S.R.L. şi ştampila acestei societăţi, a procedat la completarea celor 7 facturi, aşa cum i-a solicitat inculpatul D., pe care le-a semnat şi a aplicat ştampila societăţii, după care le-a predat acestuia. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul D. i-a transmis că-l va suna ulterior pentru a-l învăţa ce să declare organelor de poliţie dacă va fi întrebat despre aceste facturi. Şi în legătură cu cele 7 facturi de stornare inculpatul F., a arătat că nu reflectă operaţiuni reale, iar menţiunea aplicată pe acestea "factură avans marfă nelivrată", nu este reală, întrucât niciodată nu a tratat cu reprezentanţii S.C. K. S.A., livrarea de mărfuri prin intermediul S.C. YY. S.R.L.

PENTru a confirma cele declarate, inculpatul F., prin procesul-verbal din 01.09.2010, a pus la dispoziţia organelor judiciare, în original, exemplarul roşu al facturilor emise iniţial către S.C. K. S.A., al facturilor de stornare al acestora, precum şi copiile facturilor iniţiale pe care se află menţiunile efectuate de inculpatul D., cu ocazia prezentării modului în care trebuia realizată în concret, operaţiunea de stornare de către inculpatul F.

S-a reţinut că cele declarate de către inculpatul F., se coroborează cu probele administrate în cauză. Astfel, exploatarea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul F. cu inculpatul D. a confirmat faptul că în data de 31.08.2010, inculpatul D. l-a contactat pe inculpatul F., ocazie cu care a discutat despre deplasarea acestora în ziua următoare la S.C. K. S.A. De asemenea, în data de 01.09.2010, întrucât inculpatul F. a invocat ca motiv pentru imposibilitatea de a efectua deplasarea anumite probleme medicale ale bunicii sale, inculpatul D. l-a contactat în repetate rânduri, grăbindu-l pe acesta pentru a-l însoţi. Ulterior, în jurul orelor 21:34, având în vedere că s-a renunţat la a se efectua deplasarea, inculpatul D. i-a transmis pe telefonul utilizat de inculpatul F. un SMS pentru a se asigura că s-a apucat de scrierea facturilor de stornare, aşa cum îi solicitase anterior cu ocazia întâlnirii.

La rândul său, inculpatul F. i-a confirmat inculpatului D., la orele 21:35, că s-a apucat de treabă, iar la 21:55, faptul că facturile erau gata. Ulterior, în aceeaşi noapte, inculpatul D. s-a deplasat la Bucureşti pentru a lăsa facturile stornate inculpatului A.

La data de 05.09.2010, deoarece cu ocazia cercetărilor au fost ridicate de la inculpatul F. înscrisurile referitoare la S.C. YY. S.R.L., inclusiv facturile întocmite pentru S.C. K. S.A., acesta i-a transmis acest lucru inculpatul D., care i-a solicitat urgent o întâlnire, aşa cum reiese din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtată de cei doi la 05.09.2010.

Cu privire la situaţia de fapt, a rezultat din probele administrate în cauză, a fost audiat inculpatul D., ocazie cu care acesta a arătat că are cunoştinţă despre preluarea S.C. YY. S.R.L. de către martorul BBB. şi că împreună cu o cunoştinţă TT., l-a însoţit pe acesta la Râmnicu Vâlcea pentru a prelua societatea respectivă pe numele său. Inculpatul a mai arătat că a participat la discuţia în care BBB. a precizat că nu se poate el ocupa de activitatea societăţii, iar inculpatul F., fiind de faţă, ar fi acceptat ca el să se ocupe de acest lucru, urmând a fi împuternicit în acest sens.

Inculpatul D. a arătat că nu cunoaşte despre încheierea procurii prin care inculpatul F. a fost împuternicit să efectueze operaţiuni prin bancă în numele S.C. YY. S.R.L. şi nu cunoaşte dacă această societate a comercializat materiale de construcţii la S.C. K. S.A. Inculpatul a arătat că a primit din contul S.C. YY. S.R.L. sume de bani retrase de inculpatul F. şi că aceşti bani i-a folosit la achiziţia de grâu, în numele societăţii.

Solicitându-i-se inculpatului D. să precizeze dacă i-a cerut inculpatului F. stornarea unor facturi emise de către S.C. YY. S.R.L. către S.C. K. S.A., acesta a arătat că niciodată nu a făcut acest lucru, aspect contrazis de procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate între cei doi inculpaţi.

Cu ocazia audierii în cauză a inculpatului A., acesta a arătat cu privire la relaţia cu S.C. YY. S.R.L. că în perioada anilor 2008 - 2009 a fost contactat de către un domn D., care i-a spus că îi poate furniza cu documente materiale de construcţii la preţ avantajos, materiale despre care acesta din urmă i-a spus că ar proveni din Bulgaria. Inculpatul a arătat că a fost de acord să achiziţioneze marfa, aşa încât, în perioada 2008 - 2010 au fost livrate mai multe materiale de construcţii către S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L. prin intermediul lui S.C. YY. S.R.L. Inculpatul a precizat că toate discuţiile cu privire la achiziţionarea materialelor de construcţii le-a purtat cu inculpatul D., care a reprezentat această societate comercială. Cu privire la transportul acestor mărfuri, inculpatul A. a arătat că era asigurat de către furnizor.

În legătură cu recepţia acestor mărfuri la S.C. K. S.A., inculpatul A., la începutul declaraţiei, a precizat că a condus departamentul de aprovizionare şi a făcut parte din comisia de recepţie, însă ulterior, fiind întrebat dacă are cunoştinţă despre recepţia mărfurilor înscrise în facturile emise de S.C. YY. S.R.L., acesta a declarat că recepţia lor s-a efectuat pe şantier de către şefii de şantier, care îi comunicau ulterior rezultatele acesteia. În legătură cu darea în consum a mărfurilor existente în respectivele facturi, inculpatul a arătat că nu-şi mai aminteşte exact la care din lucrări au fost folosite acestea.

În ceea ce priveşte persoanele care au semnat în numele S.C. K. S.A. pe notele de intrare recepţie şi bonurile de consum întocmite pentru mărfurile respective, inculpatul A. a arătat că nu cunoaşte cine sunt acestea.

Procurorul a arătat că pe parcursul declaraţiilor date în faţa organelor judiciare cei doi s-au contrazis, contradicţiile nefiind decât de natură a susţine, o dată în plus, atitudinea lor nesinceră. Astfel, s-a apreciat că cei doi învinuiţi au îngreunat derularea cercetărilor, susţinând doar că mărfurile înscrise în facturile emise în numele S.C. YY. S.R.L. au existat fără a preciza, însă, anumite mijloace de probă care să poată fi valorificate sub acest aspect şi limitându-se doar la afirmaţii evazive, în cazul inculpatului A. de genul "nu pot explica", "nu cunosc".

De asemenea, s-a precizat că înregistrarea în contabilitatea S.C. K. S.A. a facturilor ce poartă menţiunea "contravaloarea avans marfă nelivrată" prin care au fost stornate un număr de 7 facturi emise de S.C. YY. S.R.L. în luna iunie 2010, intră în contradicţie cu declaraţia dată în cauză de inculpatul A., referitor la faptul că mărfurile au existat în fapt, dar şi cu cea dată de martora AA., cea care a ţinut contabilitatea S.C. K. S.A. Aceasta, în declaraţia sa, a arătat, cu referire la facturile de stornare, că marfa livrată prin facturile stornate a existat, fiind returnată de către diriginţii de şantier, pe motiv că marfa nu a corespuns şi a fost scăzută din gestiune, pe baza facturilor de stornare ce i-au fost puse la dispoziţie de către serviciul de aprovizionare.

Ca urmare a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul D. cu inculpatul A. a reieşit că, anterior datei de 01.09.2010, dată la care inculpatul F. a scris cele 7 facturi de stornare, aşa cum i-a indicat inculpatul D., cei doi inculpaţi D. şi A. au discutat despre existenţa verificărilor ce s-au efectuat în cauză la S.C. K. S.A. vizând relaţia cu S.C. YY. S.R.L.

În acest sens, inculpatul A. s-a arătat contrariat faţă de inculpatul D. în legătură cu demararea rapidă a cercetărilor efectuate, în legătură cu S.C. YY. S.R.L. şi S.C. LL. S.R.L. şi i-a spus acestuia că îi va transmite adresele prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat înscrisuri cu privire la aceste relaţii comerciale. Totodată, din procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate de către cei doi în 24.08.2010, a reieşit o preocupare continuă în ceea ce priveşte cercetările ce s-au efectuat în cauză şi în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii de a acoperi activităţile infracţionale derulate, anticipând, practic, emiterea facturilor prin care au reuşit să storneze cele 7 facturi pentru care S.C. K. S.A. nu efectuase decontarea către S.C. YY. S.R.L. De asemenea, s-a reţinut că mărfurile existente pe facturile emise de S.C. YY. S.R.L. nu au existat, aspect ce reiese şi din verificările întreprinse la DGFP Teleorman, unde societatea era înregistrată fiscal, din care rezulta că din luna mai 2010 societatea nu a mai depus deconturi de TVA şi raportări fiscale.

În ceea ce priveşte concluziile expertizei contabile întocmite în cauză, în legătură cu facturile emise de S.C. YY. S.R.L., în perioada 21.06. - 30.07.2010 către S.C. K. S.A., s-a reţinut că acestea sunt în sensul că la dosarul cauzei nu sunt anexate documente de evidenţă contabilă, aparţinând S.C. YY. S.R.L. din care să rezulte modul cum au fost înregistrate facturile emise pe această relaţie comercială.

În evidenţa S.C. K. S.A., atât facturile din luna iunie 2010, cât şi cele din luna iulie 2010 (de stornare) au fost înregistrate corespunzător.

Cu privire la emiterea celor 7 facturi fiscale care stornează facturile din luna iunie 2010, s-a reţinut că acestea se regăsesc înregistrate în contabilitatea S.C. K. S.A. în ziua de 30.07.2010 şi astfel, prin această operaţiune nu au fost influenţate obligaţiile către bugetul statului privind TVA de plată.

De asemenea, expertiza contabilă a reţinut că, în baza facturilor emise în numele S.C. YY. S.R.L., S.C. K. S.A. a efectuat plăţi doar pentru două dintre acestea, în cuantum total de 90.000 RON. Cu ocazia verificărilor efectuate, a rezultat că plata sumei de mai sus a fost efectuată prin conturile societăţii deschise la DDD., VV. şi EEE., inculpatul F. procedând la retragerea acestora, în numerar, la scurt timp după ce au fost virate. Semnificativă în acest sens s-a apreciat că este şi discuţia purtată de A. cu D. din data de 21.07.2010, în care D. îi indica lui A. unităţile bancare şi cuantumul tranşelor de plată, spunându-i să alimenteze contul din EEE. cu 20.000 RON, cel din DDD. cu 30.000 RON şi cel de la VV. cu 40.000 RON.

Din verificările efectuate asupra extraselor de cont aferente perioadei în care aceste plăţi au fost efectuate, s-a constatat că S.C. YY. S.R.L. nu a efectuat plăţi către eventualii furnizori de materiale de construcţii, fapte ce se coroborează cu declaraţiile date de inculpatul F., referitor la aceea că mărfurile nu au existat.

Prin contul deschis la VV. a fost plătită cea mai mare parte a sumei, respectiv 40.000 RON la data de 22.07.2010, iar inculpatul F., a procedat la retragerea în numerar a întregii sume la aceeaşi dată. Cu această ocazie, dat fiind că suma retrasă depăşea plafonul băncii de 10.000 RON, inculpatul a folosit la bancă drept justificare borderoul de achiziţii produse agricole din luna iunie 2010.

În contextul verificărilor întreprinse prin sondaj, cu privire la realitatea acestui înscris, a fost audiat în cauză martorul FFF. Acesta, în declaraţia dată, a arătat că acest borderou a fost completat de o persoană din Alexandria, în luna iunie 2010, când a vândut unei societăţi din Constanţa cantitatea de 29.800 tone de rapiţă. Martorul a mai arătat că nu îi este cunoscută societatea S.C. YY. S.R.L., iar respectivul borderou a fost completat numai la rubricile privind numele şi prenumele, seria şi numărul actului de identitate, domiciliul, denumirea şi valoarea produselor şi semnătura, pe care şi le-a recunoscut, cu ocazia consemnării declaraţiei.

S-a constatat, aşadar, că borderoul folosit în luna iulie 2010 la unitatea bancară aparţinând VV. de către inculpatul F. este fals, în sensul că acesta nu a fost iniţial emis pentru S.C. YY. S.R.L., ci a ajuns doar să fie folosit de sus-numit în conjunctura descrisă mai sus. Aceste aspecte au confirmat, astfel, declaraţia dată în cauză de inculpat referitor la aceea că folosea pentru retragerea de numerar din contul S.C. YY. S.R.L., borderouri care reprezentau achiziţii de produse agricole efectuate de societate.

Cât priveşte modul în care au fost întocmite documentele privind recepţia şi darea în consum a mărfurilor existente pe facturile de mai sus, expertiza contabilă a concluzionat faptul că notele de intrare recepţie întocmite de S.C. K. S.A. nu poartă niciun fel de semnătură, nu poartă numele, prenumele membrilor comisiei de cenzori, iar bonul de consum întocmit pentru mărfurile ce se regăsesc în cele două facturi care nu au fost stornate, poartă o semnătură indescifrabilă la rubrica gestionar, nu este completată cantitatea eliberată şi nu poartă semnătură la rubricile "şef compartiment" şi "primitor".

În ceea ce priveşte facturile emise în numele S.C. YY. S.R.L., expertiza contabilă a arătat că, acestea nu sunt completate cu datele prevăzute în formulat, în sensul că nu este menţionat mijlocul de transport auto.

Ţinând seama de concluziile expertizei contabile, s-a precizat că şi perspectiva analizării documentelor întocmite, cu ocazia înregistrării în contabilitatea S.C. K. S.A. a facturilor emise în numele S.C. YY. S.R.L., face imposibilă o verificare cu privire la existenţa mărfurilor ce apar în acestea.

Aceeaşi concluzie a reieşit şi din analiza celorlalte înscrisuri prin care s-a ţinut evidenţa materialelor recepţionate la S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L.

S-a menţionat că pe parcursul desfăşurării expertizei contabile, reprezentanţii celor două societăţi au anexat la dosarul cauzei situaţii de lucrări confirmate de beneficiar, cu scopul de a convinge organele de cercetare în legătură cu faptul că mărfurile arătate în facturile emise de furnizorii S.C. J. S.R.L., S.C. LL. S.R.L. şi S.C. YY. S.R.L. au existat, iar acestea au fost folosite în lucrările de construcţie angajate de cele două societăţi K.

Astfel, din expertiza contabilă întocmită în cauză au reieşit următoarele:

- în data de 26.11.2010, S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L. au depus situaţiile de lucrări "confirmate de beneficiar, în care au fost introduse materialele de construcţii aprovizionate (pentru care au fost emise bonuri de consum) de S.C. K. S.A., conform facturilor emise de următorii furnizori: S.C. LL. S.R.L. în anul 2009, S.C. J. S.R.L. în anii 2006 şi 2007 şi S.C. YY. S.R.L. în anul 2010 - situaţii de lucrări întocmite de S.C. K. S.A., confirmate de beneficiar pentru cantitatea de 160.000 kg oţel beton confecţionat pentru armătură".

- S.C. K. S.A. a depus o notă explicativă privind modul de stabilire a materialelor decontate beneficiarilor, care se referă numai la anul 2006, în care se arată că pentru materialele ciment, var, ipsos, oţel beton, electrozi, cărămidă şi polistiren au fost extrase din situaţiile de lucrări din articolele de deviz, precum şi că indicatoarele de norme de deviz au caracter orientativ, fiecare executant îşi stabileşte consumurile proprii, în funcţie de tehnologia de realizare şi condiţiile de lucru, specifice fiecărui obiectiv în parte.

Consumurile prezentate au fost calculate funcţie de condiţiile specifice real executate.

Din analiza facturilor primite de S.C. K. S.A. de la furnizorii: S.C. J. S.R.L. în anii 2006 şi 2007, S.C. LL. S.R.L. în anul 2009 şi S.C. YY. S.R.L. în anul 2010, şi de către S.C. II. S.R.L. de la furnizorul S.C. LL. S.R.L. în anul 2009, a bonurilor de consum şi situaţiilor de lucrări întocmite de S.C. K. S.A. şi respectiv S.C. II. S.R.L., s-au constatat următoarele:

a) pentru cantităţile de ciment, var şi ipsos, înscrise în facturile emise de S.C. J. S.R.L. în anii 2006 - 2007 către S.C. K. S.A. este consemnat ca unitate de măsură: "saci".

Aceiaşi unitate de măsură, respectiv "saci" a fost folosită şi la întocmirea notelor de intrare recepţie şi a bonurilor de consum emise de S.C. K. S.A.

În situaţiile de lucrări se regăsesc diferite articole pentru a căror execuţie se folosesc materialele respective (ciment, ipsos, var), ca de exemplu:

- tencuieli interioare, driscuit pereţi, tavane, la care se foloseşte var, ciment, ipsos;

- beton simplu şi beton armat diferite mărci, turnat în cofraje, pardoseli, la care se foloseşte ciment;

- tencuieli interioare, exterioare, glet, placaje, reparaţii fisuri în zid, etc., lucrări la care se foloseşte ciment, var, ipsos.

În situaţiile de lucrări, acestea sunt măsurate în metri cubi, metri liniari sau metri pătraţi, fără a fi menţionate materialele care au fost folosite în execuţia fiecărei lucrări în parte.

În nota explicativă, care se referea la anul 2006, este prezentată, pentru fiecare lucrare în parte, cantitatea de ciment, var, ipsos, exprimată în kg, necesară pentru executarea unui m.l., m.p. sau m.c.

b) unele sortimente de cărămidă, s-a exemplificat sortimentul ET 30, au fost facturate în m.c., notele de intrare recepţie sunt întocmite în m.c., iar bonurile de consum sunt întocmite, utilizând ca unitate de măsură "buc", fără a fi menţionat sortimentul.

În situaţiile de lucrări, cărămida apare la executarea anumitor lucrări, ca de exemplu: zidărie din cărămidă presată 240 x 115 x 63 pentru protecţie pereţi, zidărie cărămidă pentru umpleri de goluri cu grosimea egală sau mai mare de ½ cărămidă 240 x 115 x 88, etc.

c) în ce priveşte oţelul beton, în facturile emise de S.C. J. S.R.L. către S.C. K. S.A., este trecut oţel beton 12, 14, 16 şi o cantitate totală, fără a fi defalcată pe sortimente.

În situaţiile de lucrări oţelul beton apare la diferite articole de lucrări, fiind prelucrat sub formă de armătură la elemente de beton, profile trase, profile speciale, plase sudate, centuri de consolidare, etc.

La fiecare categorie de astfel de lucrări se folosesc anumite sortimente de oţel beton, existând pentru fiecare sortiment în parte un anumit raport între cantitatea prelucrată şi produsul prelucrat rezultat.

d) polistirenul extrudat a fost facturat în m.c., unitate de măsură care s-a folosit şi la întocmirea notelor de intrare recepţie şi a bonurilor de consum, fără a se menţiona grosimea.

În situaţiile de lucrări, polistirenul apare la execuţia anumitor lucrări de termoizolaţie exprimate în m.p., din care s-a menţionat:

- termoizolaţie cu polistiren expandat de 5 cm grosime la pereţi, fixate cu masa de spaţiu, dibluri şi plasă;

- termoizolaţie cu polistiren expandat de 3 cm grosime în jurul golurilor exterioare;

- termoizolaţie cu polistiren extrudat de 5 cm grosime, la soclu;

- termoizolaţie cu plăci de polistiren de 14 cm grosime la partea superioară şi inferioară;

- termoizolaţie din polistiren de 16 cm.

În legătură cu această apărare folosită de părţi, s-a apreciat că expertiza contabilă întocmită în cauză se coroborează cu concluziile la care au ajuns organele de urmărire penală, pe parcursul cercetărilor, în sensul că mărfurile ce se regăsesc în facturile emise în numele S.C. J. S.R.L., S.C. LL. S.R.L. şi S.C. YY. S.R.L., nu au existat, iar acestea nu reflectă operaţiunile comerciale ce se regăsesc în acestea.

S-a reţinut şi faptul că documentele contabile şi de evidenţă contabilă, întocmite de către cele două societăţi K., în legătură cu emiterea facturilor în numele celor trei furnizori, practic singurele elemente invocate de către inculpatul A. pentru susţinerea realităţii operaţiunilor comerciale, sunt insuficient completate şi nu conţin elementele care să facă posibilă stabilirea existenţei mărfurilor şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea probatoriului administrat.

În acest sens, s-au menţionat prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991, republicată, care stipulează că, documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate după caz.

Totodată, inculpatul A., pentru a-şi exercita din punct de vedere fiscal dreptul de deducere a TVA, aferentă cheltuielilor cu achiziţia mărfurilor existente în facturile de mai sus, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (8) lit. a) din C. fisc. , a trebuit să justifice acest drept cu factură fiscală, întocmită conform prevederilor Codul fiscal. Or, în cauză, văzând modul în care facturile emise în numele societăţilor de mai sus, au fost emise şi apoi au fost înregistrate în contabilitatea S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L., s-a reţinut că prevederile legale arătate nu au fost respectate de către inculpatul A..

În acest context, s-a invocat Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recursul în interesul legii şi care a stabilit aceea că, taxa pe valoare adăugată nu poate fi dedusă în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea TVA.

S-a arătat şi împrejurarea că într-o discuţie telefonică purtată la data de 02.09.2010, la orele 13:39.31 de către inculpatul A. cu un domn aflat la postul telefonic (...), aparţinând S.C. K. S.A., interlocutorul i-a transmis inculpatului că are cunoştinţă de o persoană care are magazin şi dacă vrea facturi, deoarece se apropia încheierea lunii, îi poate intermedia obţinerea unor astfel de înscrisuri dacă are ceva de acoperit, lucru cu care inculpatul a fost de acord, rămânând să vorbească ulterior, fapt ce denotă intenţia inculpatului A. de a săvârşi fapta în scopul prejudicierii bugetului de stat, apelând astfel la nevoie la diverse persoane pentru a procura facturi care să nu ateste operaţiuni reale pentru a le introduce în contabilitate, cu scopul majorării TVA deductibil, care prin diferenţă cu TVA corelat, rezultat în urma înregistrării facturării materialelor la diferiţi beneficiari, de către societăţile K., rezultă TVA de plată diminuat.

Prin urmare, s-a reţinut că procurarea de facturi fiscale care să nu ateste operaţiuni comerciale reale, pentru a le introduce în contabilitate şi, astfel, a prejudicia bugetul de stat, prin deducerea ilegală a TVA-ului aferent, nu poate fi considerată ca străină preocupărilor inculpatului A.

În legătură cu aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 741 C. pen., s-a reţinut că Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curţii Constituţionale a vizat admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 741 C. pen. care se referă la reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancţiuni administrative în cazul anumitor infracţiuni, menţionate în mod expres în conţinutul acestora. Decizia sus-menţionată a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 363/25.05.2011, motiv pentru care s-a reţinut că în prezenta cauză dispoziţiile penale vizate nu sunt aplicabile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de inculpaţii A., B., D. şi E.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 271/A din data de 23 septembrie 2014, a admis apelurile declarate în cauză, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi a trimis cauza spre rejudecare a laturii penale în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A., B., D. şi E., precum şi pentru rejudecarea în integralitate a laturii civile la aceeaşi instanţă.

S-a menţinut soluţia pronunţată pe latura penală în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.

PENTru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a pronunţat o hotărâre de condamnare a apelanţilor - inculpaţi fără a dovedi, cu excepţia inculpatului F. (care a solicitat judecarea cauzei în baza dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior), faptele deduse judecăţii, fără a prezenta, indica şi analiza din probele administrate pe cele care atestă fără echivoc vinovăţia inculpaţilor. În acest fel s-a constatat lipsa unei motivări corespunzătoare în fapt şi în drept pentru a fundamenta soluţia pronunţată de prima instanţă, fapt care îngrădeşte posibilitatea părţilor din proces să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate şi, totodată, nu există posibilitatea exercitării unui control judiciar real şi efectiv.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a indicat ca, odată cu rejudecarea cauzei, instanţa de fond să analizeze următoarele aspecte: critica inculpatului D. privind excepţia de necompetenţă a organului de urmărire penală; audierea inculpaţilor şi verificarea apărării acesteia; audierea în calitate de martor a inculpatului F. în legătură cu acuzaţiile ce i se aduc inculpatului D.; analiza, în raport de stadiul procesual al cauzei şi de data la care s-a achitat prejudiciul, a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 sau a dispoziţiilor art. 741 C. pen., ca lege penală mai favorabilă, în condiţiile art. 5 C. pen. stabilirea persoanelor care au achitat prejudiciul; administrarea oricărei alte probe necesare soluţionării cauzei cu respectarea condiţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor în scopul stabilirii unei situaţii de fapt concrete, a încadrării juridice, a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor.

Prin Sentinţa penală nr. 56 din 06 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2011, în baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) rap.la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

- art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 şi art. 91 lit. c) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului amenda administrativă de 1.000 RON, care se înregistrează în cazierul judiciar.

În baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) rap. la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 şi art. 91 lit. c) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului amenda administrativă de 800 RON, care se înregistrează în cazierul judiciar.

În baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) rap. la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatul D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 rap. la art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 şi art. 91 lit. c) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului amenda administrativă de 800 RON, care se înregistrează în cazierul judiciar.

În baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) rap. la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatul E., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 şi art. 91 lit. c) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului amenda administrativă de 800 RON, care se înregistrează în cazierul judiciar.

S-a constatat prejudiciul acoperit.

A fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF.

S-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 75/F din 07 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, definitivă pentru inculpatul F., acesta a fost obligat la plata unor despăgubiri către partea civilă.

A fost ridicat sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpaţilor în faza de urmărire penală.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

PENTru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a procedat la rejudecarea cauzei, în conformitate cu indicaţiile Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, audiind inculpaţii, precum şi pe martorul F. De asemenea, s-au solicitat relaţii de la partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în sensul de a se stabili prejudiciul defalcat pe fiecare dintre inculpaţi. S-a solicitat, prin încheierea din data de 17.11.2015, expertului contabil desemnat, suplimentarea raportului de expertiză cu obiectivul de a se stabili pentru fiecare dintre inculpaţi participarea la producerea prejudiciului şi, de asemenea, prin încheierea pronunţată la data de 26.01.2016, s-a solicitat aceluiaşi expert completarea expertizei cu menţiuni referitoare la elementele avute în vedere la stabilirea eventualului prejudiciu. Pentru lămurirea tuturor aspectelor vizând raportul de expertiză întocmit, expertul GGG. a fost audiat, aşa cum rezultă din procesul-verbal din data de 19.04.2016.

Totodată, Curtea de Apel Piteşti a avut în vedere întreg ansamblul probator administrat în această cauză.

Astfel, s-a reţinut că, în perioada august 2006 - septembrie 2007, inculpatul E. a emis facturi fictive în numele societăţii "E. - Persoană fizică autorizată", reprezentând livrări de produse agricole, materiale de construcţii şi prestări servicii comerciale, fără ca aceste activităţi facturate să existe. În acest sens, s-a constatat că, din probele administrate rezultă că, în perioada 02.09.2006 - 03.12.2006, PFA E. Alexandria a emis către S.C. J. S.R.L. un număr de 13 facturi fiscale, în sumă totală de 423.271,10 RON, facturi privind vânzarea de materiale de construcţii (oţel beton, ciment, polistiren şi cărămidă). Conform datelor înscrise în aceste facturi, delegat din partea vânzătorului era inculpatul E.

SC J. S.R.L. a procedat la înregistrarea acestor facturi în contabilitatea proprie, iar în perioada 21.03.2006 - 28.12.2007 a emis către S.C. K. S.A. Bucureşti mai multe facturi privind vânzarea de materiale şi lucrări de construcţie în sumă totală de 4.578.856,96 RON, printre acestea regăsindu-se şi materialele facturate anterior de PFA E. Alexandria. Facturile emise de S.C. J. S.R.L. au fost înregistrate, la rândul lor, în contabilitatea S.C. K. S.A. Bucureşti, care pe baza acestor înregistrări a procedat la deducerea TVA aferentă, în valoare totală 731.077,95 RON.

Cu ocazia audierii inculpatului E. de către lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul IPJ Teleorman, în contextul cercetărilor efectuate în Dosarul nr. x/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, acesta a arătat că toate facturile emise de PFA E. Alexandria către S.C. J. S.R.L., privind vânzarea unor cantităţi de fier beton şi ciment, sunt false, fiind întocmite la indicaţiile numitului BB. În fapt, cantităţile de materiale de construcţie înscrise în aceste facturi nu au existat niciodată, nu au fost înregistrate în contabilitatea proprie, iar sumele de bani au fost retrase de către inculpatul E., din contul PFA E. Alexandria, deschis la CC. - Sucursala Alexandria, tot conform indicaţiilor aceluiaşi BB., folosind în acest scop borderouri de achiziţie produse agricole false. Aceste borderouri, a arătat inculpatul E., erau completate de el, de soţia sa şi un prieten căruia nu i-a dezvăluit identitatea, cu date fictive, după care inculpatul le semna, le ştampila şi le depunea la unitatea bancară menţionată, drept documente justificative pentru retragerea sumelor de bani.

Sumele de bani retrase în acest mod erau predate lui BB., acesta remiţându-le, mai departe, unor persoane necunoscute, care îl aşteptau în maşină în apropierea unităţii bancare. Pentru fiecare operaţiune de acest gen, BB. îl recompensa pe inculpat cu 200 - 300 RON.

De altfel, inculpatul E. a precizat că s-a implicat în aceste activităţi cu scopul obţinerii unor foloase materiale imediate, fără să-l intereseze cui foloseau facturile false pe care le întocmea şi fără să cunoască consecinţele juridice ale faptelor sale, întrucât nu avea cunoştinţe despre modul în care se administrează o societate comercială.

Cu privire la aceste aspecte s-a efectuat o activitate de inspecţie fiscală şi de către ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman, în concluziile Raportului de inspecţie fiscală numărul x/23.07.2010, reţinându-se că PFA E. Alexandria are declarat ca obiect de activitate principal "coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare", această activitate declarată fiind "de faţadă", iar, în realitate, E. a înfiinţat această entitate, conform propriilor declaraţii, la solicitarea lui BB., pentru a fi folosită la derularea unor operaţiuni comerciale cu cereale. De asemenea, s-a mai reţinut că pentru perioada august 2006 - octombrie 2006, PFA E. Alexandria nu a întocmit evidenţa contabilă.

În perioada care a făcut obiectul inspecţiei fiscale, respectiv septembrie - decembrie 2006, PFA E. Alexandria a emis mai multe facturi fiscale, printre care şi cele către S.C. J. S.R.L., fără a avea la bază operaţiuni comerciale reale, în sensul că nu a avut loc efectiv un transfer de proprietate a bunurilor, întrucât operaţiunile respective nu s-au realizat niciodată.

Deoarece de conţinutul nereal al documentelor, reprezentând cheltuieli cu marfa şi TVA deductibilă, emise de PFA E. Alexandria au beneficiat terţe persoane juridice, organul de control a concluzionat că inculpatul E. a favorizat înregistrarea (deducerea TVA), în mod ilegal, în evidenţele contabile ale beneficiarilor săi, situaţie care a condus la prejudicierea bugetului de stat.

În ceea ce priveşte borderourile de achiziţii cereale folosite pentru retragerea sumelor de bani din conturile PFA E. Alexandria, organul de control din cadrul ANAF a reţinut că operaţiunile înscrise în acestea nu sunt reale.

Astfel, Garda Financiară a procedat la identificarea, prin sondaj, a unora dintre persoanele fizice (producători individuali) înscrise în borderouri şi a solicitat Primăriilor comunelor Mavrodin, Călineşti şi Olteni, din judeţul Teleorman, informaţii privind domiciliul persoanelor respective şi date cu privire la terenurile arabile deţinute şi înscrise în registrul agricol. Din răspunsurile primite, s-a constatat că unele persoane fizice nu locuiesc pe raza acestor localităţi, iar altele deţin suprafeţe mici de teren arabil, care, în condiţiile anilor agricoli 2006 şi 2007, nu permiteau obţinerea unor producţii de zeci şi sute de tone, aşa cum sunt înscrise în borderouri.

Din adresa din data de 13.09.2010 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Alexandria a reieşit că PFA E. Alexandria nu a efectuat raportări fiscale pentru activitatea desfăşurată în anul 2006.

În concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în prezenta cauză penală, referitor la cele 13 facturi fiscale emise de PFA E. Alexandria către S.C. J. S.R.L., s-a reţinut că un număr de 12 facturi au fost emise în perioada august 2006 - octombrie 2006, perioadă în care PFA E. Alexandria nu a întocmit evidenţa contabilă. Pe baza celor 13 facturi, S.C. J. S.R.L. a efectuat, în perioada 07.11.2006 - 17.04.2007, plăţi către PFA E. Alexandria în sumă totală de 471.271,10 RON.

În urma audierii în cauză a contabilului PFA E. Alexandria, martorul DD., care a întocmit evidenţa contabilă a entităţii începând cu luna octombrie 2006, până în august 2007, acesta a confirmat faptul că, anterior, pentru PFA E. Alexandria nu a fost întocmită evidenţa contabilă, întrucât, deşi a început această activitate în luna octombrie 2006, deci în cursul anului fiscal, i-a solicitat inculpatului E. relaţii şi înscrisuri care să ateste desfăşurarea de activităţi economico financiare anterior lunii noiembrie 2006, dar acesta nu i-a pus la dispoziţie niciun înscris, motivând, totodată, că nu a desfăşurat acte şi fapte de comerţ prin intermediul entităţii PFA E. Alexandria. În acelaşi sens, s-a reţinut şi faptul că, odată cu începerea ţinerii contabilităţii la PFA E. Alexandria, martorul DD. a arătat că s-a ocupat personal de achiziţia de la DGFP a unui Registru Jurnal de încasări şi plăţi, necesar şi obligatoriu ţinerii contabilităţii, pe care l-a completat în perioada 02.11.2006 - 31.08.2007, pe baza documentelor justificative financiar contabile puse la dispoziţie de inculpatul E.

Întrucât cercetările asupra acestui aspect s-au extins şi în perioada anterioară dobândirii calităţii de contabil al entităţii de către martorul DD., a fost audiată în cauză şi martora EE., a cărei declaraţie s-a apreciat că se coroborează cu cea a sus-numitului, în sensul că anterior lunii noiembrie 2006, inculpatul E. nu a ţinut şi organizat contabilitatea la PFA E. Alexandria. În acest sens, martora a declarat că în anul 2005 sau 2006, i s-a solicitat de către numitul BB. să ţină contabilitatea entităţii respective, acesta precizându-i expres că el răspunde de această societate. Întrucât martora a fost de acord, a primit de la BB. mai multe documente de evidenţă contabilă emise de PFA E. Alexandria, printre care a observat că se aflau şi facturi de materiale de construcţii emise pentru S.C. J. S.R.L., societate la care tot martora ţinea şi organiza contabilitatea în acea perioadă. Observând că documentele puse la dispoziţie de către sus-numit nu sunt suficiente pentru ţinerea şi organizarea contabilităţii la PFA E. Alexandria, în sensul că avea la dispoziţie numai facturi de livrare cereale şi materiale de construcţii şi unele extrase de cont care nu corespundeau cu facturile emise, fără a fi însă şi în posesia unor intrări de mărfuri care să justifice livrarea, martora EE. i-a adus la cunoştinţă acest aspect lui BB., punându-i în vedere să-i aducă urgent documentele lipsă, împreună cu notele de intrare recepţie şi registrul jurnal de încasări şi plăţi, documente absolut necesare şi obligatorii ţinerii şi organizării contabilităţii la societate. Cu ocazia formulării acestei solicitări, BB. i-a lăsat impresia martorei că nu are nici măcar minime cunoştinţe despre modul în care se ţine contabilitatea la o societate. Având în vedere că numitul BB. nu s-a conformat solicitării, în sensul că nu a completat documentele necesare ţinerii contabilităţii, după aproximativ 4 sau 5 luni de aşteptare, martora FF. l-a sunat pe acesta şi i-a restituit toate documentele, refuzând să mai ţină contabilitatea la PFA E. Alexandria.

Din analiza facturilor emise de PFA E. Alexandria şi aflate, în original, la dosarul cauzei, s-a observat că acestea sunt insuficient completate, nefiind înscris mijlocul auto cu care au fost transportate mărfurile, deşi este vorba de materiale de construcţie, situaţie de natură să îngreuneze verificarea realităţii operaţiunilor comerciale înscrise în acestea.

În continuarea cercetărilor şi ţinând cont de constatările făcute cu privire la PFA E. Alexandria, s-a procedat la extinderea verificărilor cu privire la S.C. J. S.R.L., ocazie cu care s-au constatat că, din declaraţiile administratorului de drept al societăţii, martorul L., a reieşit că societatea a fost înfiinţată în anul 2001, iar în perioada 2005 - 2007, inculpatul B. a deţinut 50% din părţile sociale ale acesteia şi s-a ocupat, în fapt, de activitatea derulată de societate.

La începutul anului 2005, martorul L. a arătat că dorea să închidă societatea, întrucât nu se mai putea ocupa de activitatea acesteia, fiind director la S.C. GG. S.R.L., însă, discutând cu inculpatul B., au convenit ca acesta să preia 50% din părţile sociale ale societăţii şi să se ocupe efectiv de activitatea acesteia, urmând ca, scriptic, martorul să ocupe funcţia de administrator, calitate cu care inculpatul era incompatibil, în considerarea calităţii sale de avocat. Astfel, martorul L. l-a împuternicit pe inculpatul B. să se ocupe întru totul de activitatea societăţii, acordându-i drept primă semnătură în bancă pentru a efectua operaţiuni pe conturile societăţii şi, totodată, i-a remis actele contabile şi ştampila societăţii.

Despre facturile primite de S.C. J. S.R.L. de la PFA E. Alexandria în cursul anului 2006, martorul L. a arătat că nu cunoaşte nimic, însă, revenind în societate în decembrie 2006, întrucât rămăsese fără loc de muncă, a completat, semnat şi ştampilat în numele S.C. J. S.R.L., la cererea inculpatului B. şi pe baza facturilor puse la dispoziţie de acesta, ordine de plată către furnizorii societăţii.

Totodată, martorul a mai arătat că, după revenirea sa în societate, s-a ocupat de activitatea de construcţii, având încheiat un contract de subantrepriză cu S.C. K. S.A. Bucureşti, care avea ca obiect consolidarea Spitalului Malaxa, iar inculpatul B. se ocupa de activităţi de intermediere în comerţul cu materiale de construcţii. Acest contract a fost încheiat prin intermediul inculpatului A., director în cadrul S.C. K. S.A. Bucureşti, acesta fiindu-i prezentat tot de inculpatul B.

Referitor la materialele de construcţii, fier beton şi ciment, achiziţionate în mod fictiv de S.C. J. S.R.L. de la PFA E. Alexandria, verificările efectuate au stabilit faptul că aceste materiale de construcţii se regăsesc în cuprinsul unui număr de 7 facturi emise de S.C. J. S.R.L. către S.C. K. S.A. Bucureşti, în perioada 21.09.2006 - 29.12.2006, în valoare totală de 428.796,98 RON.

Cele 7 facturi menţionate au fost înregistrate în contabilitatea S.C. J. S.R.L. şi au fost achitate integral de către beneficiarul S.C. K. S.A. Bucureşti. În continuare, conform înţelegerii iniţiale dintre inculpaţi, S.C. J. S.R.L. a procedat la plata furnizorului fictiv PFA E. Alexandria, banii fiind retraşi pe baza unor borderouri de achiziţii cereale false, în sensul că datele de identificare şi persoanele înscrise în acestea nu sunt reale sau nu există, aşa cum a reieşi din probele administrate, dar şi din procesul-verbal din data de 9 mai 2011, prin care au fost verificate două dintre borderourile de achiziţii produse agricole introduse la HH. pentru a justifica retragerile de numerar a sumelor achitate din contul deschis la această unitate bancară de PFA E. Alexandria.

Din analiza datelor înscrise în facturile fiscale emise de S.C. J. S.R.L. către S.C. K. S.A. Bucureşti, a reieşit că, la rubrica privind delegatul figurează inculpatul A., iar mijlocul auto cu care s-au transportat materialele de construcţii (oţel beton, cărămidă, ipsos, polistiren extrudat şi ciment) este înmatriculat cu nr. B 12 JXX. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acest număr de înmatriculare aparţine unui autovehicul marca x FK3, din categoria autospecializată, deţinut de S.C. II. S.R.L. Bucureşti, între anii 1999 - 2001, ce are sarcina utilă maximă autorizată de 8500 kg, în timp ce, din conţinutul facturilor menţionate, mărfurile transportate depăşeau chiar şi de trei ori sarcina utilă autorizată. În plus, s-a reţinut că, deşi prin adresele înregistrate la S.C. II. S.R.L. Bucureşti, în datele de 24.08.2010, 09.09.2010 şi 01.11.2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat acestei societăţi comerciale să facă dovada prestării efective a acestor transporturi, datele furnizate nu au putut servi la stabilirea situaţiei de fapt.

De altfel, fiind audiat cu privire la aceste aspecte, inculpatul A., director comercial al S.C. II. S.R.L. Bucureşti în perioada 2006 - 2010, conducător al departamentului aprovizionare şi membru în cadrul Consiliul de Administraţie al S.C. K. S.A. - Bucureşti, în aceiaşi perioadă, a arătat că nu îşi explică de ce, în cuprinsul facturilor emise de S.C. J. S.R.L., apare ca mijloc de transport autovehiculul înmatriculat cu numărul B 12 JXX, întrucât în cazul acestei relaţii comerciale, transportul mărfurilor a fost asigurat de furnizor cu autovehicule de capacitate mare.

Referitor la încheierea şi derularea relaţiei comerciale S.C. J. S.R.L., inculpatul a arătat că a discutat despre acesta cu inculpatul B., cumnatul său şi cu martorul L., dar nu cunoaşte provenienţa mărfurilor, nefiind interesat de acest aspect.

Cu privire la recepţia acestor mărfuri, inculpatul A. a arătat că el era cel care indica reprezentanţilor S.C. J. S.R.L. locurile de descărcare, acestea putând fi depozitul S.C. K. S.A. Bucureşti sau şantierele unde această societate avea lucrări. Totodată, a arătat că, deşi făcea parte din comisia de recepţie, nu a participat la recepţia fizică a mărfurilor şi nici nu-şi mai aminteşte dacă a semnat notele de intrare recepţie.

Expertiza contabilă întocmită în cauză a reţinut, cu privire la materialele de construcţii facturate de S.C. J. S.R.L. către S.C. K. S.A. Bucureşti, faptul că nu au fost identificate documente justificative privind efectuarea transporturilor, respectiv foi de parcurs şi facturi întocmite de către S.C. II. S.R.L. Bucureşti, pentru încasarea contravalorii transportului de la beneficiar. De asemenea, notele de intrare - recepţie au fost întocmite pentru fiecare factură în parte, poartă data şi o semnătură pentru primire în gestiune, dar nu conţin numele, prenumele şi semnătura membrilor comisiei de recepţie în conformitate cu O.M.F.P. nr. 1850/14.02.2004 şi O.M.F.P. nr. 3512/27.11.2008. Bonurile prin care aceste materiale de construcţii au fost date în consum nu sunt completate la rubricile reprezentând conţinutul minimal obligatoriu de informaţii, respectiv nu sunt completate la rubrica privind cantitatea eliberată şi nu poartă semnături la rubricile "dispus livrarea" şi "primitor".

Inculpatul B., în declaraţiile date, a confirmat situaţia de fapt prezentată de martorul L., arătând că a administrat, în fapt, S.C. J. S.R.L., pe baza unei procuri primită de la administratorul de drept, adică L., împreună cu ştampila societăţii şi un facturier. Astfel, în numele şi pe seama S.C. J. S.R.L., inculpatul a arătat că în cursul anului 2006, a intermediat livrarea de materiale de construcţii către S.C. K. S.A. Bucureşti.

Referitor la mărfurile pe care le-a facturat către S.C. K. S.A. Bucureşti, inculpatul B. a precizat că acestea proveneau de la inculpatul E. şi de la JJ., persoane fizice autorizate şi, în principal, de la S.C. KK. S.R.L., reprezentată de inculpatul D., care din toamna anului 2006, a fost înlocuit de numitul BB. Tot aceştia se ocupau şi de transportul mărfurilor către beneficiarul final, respectiv S.C. K. S.A. Bucureşti, inculpatul subliniind că era sunat de şoferi pentru a le indica locul exact de descărcare, el punându-i în legătură cu inculpatul A.

S-a reţinut că situaţia de fapt prezentată de inculpatul B., referitor la modul în care s-a efectuat transportul mărfurilor nu este susţinută de probele existente la dosar. Astfel, aşa cum s-a prezentat mai sus, facturile emise de PFA E. Alexandria către S.C. J. S.R.L. nu conţin date referitoare la mijlocul de transport, iar ca delegat figurează E., care a declarat că mărfurile nu au existat. De asemenea, conform facturilor emise de S.C. J. S.R.L. către S.C. K. S.A. Bucureşti, reiese că toate mărfurile au fost transportate cu auto B 12 JXX, care aparţinea S.C. II. S.R.L. Bucureşti, şoferii fiind subordonaţii inculpatului A., situaţie în care apare ca evident faptul că nu se mai impunea ca inculpatul B. să intermedieze legătura dintre şoferi şi inculpatul A., ca beneficiar final al mărfurilor.

De altfel, într-o altă declaraţie dată de inculpatul B., la data de 08.07.2008, acesta a prezentat o altă versiune a modului în care s-au derulat relaţiile comerciale dintre PFA E. Alexandria, S.C. J. S.R.L. şi S.C. K. S.A. Bucureşti. Astfel, inculpatul B. a arătat că, în anul 2006, inculpatul D. a fost cel care s-a ocupat de identificarea şi livrarea mărfurilor către S.C. K. S.A. Bucureşti, iar pe baza unor bilete pe care erau înscrise cantităţile şi tipurile de materiale de construcţii descărcate în depozit, JJ. şi E. emiteau facturi fiscale, în numele persoanelor fizice autorizate pe care le reprezentau, către S.C. J. S.R.L.

Cu privire la persoanele implicate în aceste operaţiuni, inculpatul B. a arătat că îl cunoştea pe inculpatul D., întrucât l-a reprezentat ca avocat în cadrul unui dosar penal, inculpatul A. este cumnatul său, iar pe inculpatul E., pe JJ. şi pe numitul BB. i-a cunoscut prin intermediul inculpatului D.

În declaraţiile sale, inculpatul D. a arătat că, în anul 2006, a cunoscut o persoană pe nume (...) din municipiul Piteşti, dar cu privire la care nu poate oferi date concrete care să conducă la identificarea acestuia, iar această persoană i-a spus că îi poate furniza materiale de construcţii la preţuri cu 30% - 40% mai mici decât preţul pieţei şi poate asigura şi transportul acestora, cu condiţia ca plata să se facă în numerar. Cunoscându-l pe inculpatul B. şi ştiind că acesta are o rudă în conducerea S.C. K. S.A. Bucureşti, inculpatul D. i-a prezentat această oportunitate şi au hotărât să demareze afacerea.

Astfel, referitor la împrejurările concrete în care s-a derulat afacerea, inculpatul D. a arătat că, după ce marfa era recepţionată la S.C. K. S.A. Bucureşti, întocmea o factură fiscală în numele societăţii sale S.C. KK. S.R.L. către societatea inculpatului B., S.C. J. S.R.L., în baza acesteia efectuându-se plata mărfurilor în contul deschis la CC. - Crângaşi, unde se deplasa împreună cu numitul (...) căruia îi remitea, în numerar, contravaloarea mărfurilor. Inculpatul a mai arătat că numitul (...), ca măsură de siguranţă, ţinea legătura telefonic cu şoferul care efectuase transportul mărfurilor, căruia îi comunica că poate pleca din locul în care a descărcat mărfurile, întrucât a primit banii. De asemenea, inculpatul a precizat că a văzut o singură dată o maşină încărcată cu marfă, în timp ce se afla pe şoseaua de centură a Municipiului Bucureşti, împreună cu numitul (...), ocazie cu care i-a explicat şoferului unde trebuie descărcată marfa, conform indicaţiilor primite de la inculpatul B.

După două sau trei livrări de acest gen, inculpatul D. a arătat că a ieşit din afacere, întrucât i s-a părut suspect modul de lucru al lui (...) şi i-a comunicat hotărârea sa inculpatului B., care i-a solicitat să îi găsească o altă persoană care să îi poată livra materiale de construcţii, astfel că i l-a prezentat pe JJ., la discuţiile cu acesta fiind prezent şi numitul BB.

Procedând la verificarea prin sondaj a rulajelor conturilor S.C. J. S.R.L. şi S.C. KK. S.R.L., s-a constatat că numărul tranzacţiilor între cele două societăţi este mult mai mare, în anul 2006, faţă de cele declarate de inculpatul D., iar plata facturilor emise de S.C. KK. S.R.L. către S.C. J. S.R.L. se făcea la intervale de până la 15 zile de la data emiterii facturii, situaţie care contrazice declaraţiile inculpatului conform cărora aştepta împreună cu numitul (...) pentru ca S.C. J. S.R.L. să facă plata, după care îi remitea banii acestuia. Astfel, s-a constatat că este evident că şoferul numitului (...) nu putea aştepta până la două săptămâni la locul de descărcare pentru confirmarea, de către (...), a plăţii mărfurilor. În acest sens, s-a reţinut că, potrivit rulajelor de cont transmise de CC., factura fiscală nr. x emisă la data de 09.05.2006 a fost achitată de S.C. J. S.R.L. la data de 24.05.2006, factura fiscală nr. x emisă la data de 21.07.2006 a fost achitată la 28.07.2006 iar factura nr. 08039732 din 28.07.2006 a fost achitată la 08.08.2006.

În ceea ce priveşte relaţia comercială dintre PFA E. Alexandria şi S.C. J. S.R.L., inculpatul D. a declarat că nu cunoaşte nimic despre aceasta, însă, conform documentelor transmise de CC., acesta a fost împuternicit cu drept de retragere de numerar din contul deschis de PFA E. Alexandria la Sucursala Alexandria, cont în care S.C. J. S.R.L. a efectuat plăţi.

De asemenea, s-a reţinut că, din analiza rulajului contului deschis la CC. - Sucursala Alexandria de către PFA E. Alexandria, reiese faptul că nu s-a efectuat nicio plată către eventualii furnizori ai materialelor de construcţii care, în final, au ajuns să fie facturate la S.C. K. S.A. Bucureşti. Or, s-a constatat că acest aspect se coroborează cu declaraţiile inculpatului E. conform cărora mărfurile nu au existat niciodată, iar sumele de bani plătite de către beneficiarul final erau scoase pe baza unor borderouri false de achiziţii cereale şi înmânate numitului BB., care la rândul său, le remitea altor persoane la scurt timp după retragerea din bancă.

Totodată, s-a reţinut că o altă probă în acest sens o constituie declaraţia dată în cauză de martorul DD., persoană care a întocmit şi organizat contabilitatea PFA E. Alexandria, în perioada noiembrie 2006 - august 2007, în sensul că societatea a desfăşurat activităţi comerciale cu cereale şi plante tehnice şi nu-şi aduce aminte să fi comercializat materiale de construcţii.

De asemenea, s-a observat că la dosarul cauzei se află în copie registrul jurnal de încasări şi plăţi pe lunile noiembrie - decembrie 2006, document absolut obligatoriu ce trebuia completat pentru a evidenţia contabil operaţiunile comerciale derulate de PFA E. Alexandria, din care reiese că în această perioadă societatea nu a efectuat plăţi către furnizorii de materiale de construcţii, ci a desfăşurat activităţi numai în baza unor borderouri de achiziţii produse agricole.

În declaraţia dată, martorul R., care a îndeplinit funcţia de contabil în cadrul S.C. K. S.A., a arătat că facturile emise de S.C. J. S.R.L. îi erau înmânate spre înregistrare de către departamentul aprovizionare ce era condus de inculpatul A., existând situaţii în care inculpatul îi remitea personal facturile în cauză.

Din declaraţia dată în cauză de martora EE., care în anul 2006, a ţinut contabilitatea la S.C. J. S.R.L., a reieşit că toate documentele ce urmau a fi înregistrate şi procesate contabil îi erau remise în mare parte de către inculpatul B., care este şi cel care i-a solicitat ţinerea şi organizarea contabilităţii la această societate. Totodată, aceasta a arătat că în aceeaşi perioadă a avut asupra sa şi actele PFA E. Alexandria din care a observat că această entitate a emis mai multe facturi fiscale către S.C. J. S.R.L., reprezentând materiale de construcţii. În legătură cu aceste facturi, martora a declarat că la PFA E. Alexandria nu s-au regăsit note de intrare recepţie şi nici facturi de achiziţie de la furnizori.

Din cele prezentate, s-a constatat că declaraţiile inculpaţilor D., B. şi A. se coroborează doar parţial, la modul general, aspect ce denotă o înţelegere existentă între aceştia pe parcursul derulării activităţilor infracţionale, însă niciuna dintre aceste declaraţii nu oferă elemente concrete de fapt, pe baza cărora să rezulte că relaţiile comerciale investigate s-au derulat în mod efectiv.

Ca urmare a audierii în cauză a martorului BB., acesta într-o primă declaraţie a arătat că nu-şi explică de ce inculpatul E. a făcut referire la el cum că l-ar fi pus să completeze facturi în numele societăţii sale, mai ales că nu a avut niciun fel de atribuţii în PFA E. Alexandria. BB. a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul E. ca simplă cunoştinţă şi ştie în mod evaziv preocupările acestuia în cadrul unei persoane fizice autorizate şi nu s-a implicat în niciun fel în cadrul activităţilor derulate de acesta în cadrul societăţii.

În legătură cu S.C. J. S.R.L., martorul BB. a arătat că nu cunoaşte această societate, iar pe inculpatul B. îl cunoaşte ca fiind avocatul inculpatului D. şi nu a derulat afaceri pentru acesta. În legătură cu D., BB. a declarat că îl cunoaşte şi are relaţii de prietenie cu acesta, precum şi activităţi de afaceri comune din care câştigă uneori diferite comisioane.

După ce martorul BB. a fost confruntat cu probele aflate la dosarul cauzei, acesta a prezentat o altă versiune în ceea ce priveşte implicarea sa în emiterea de facturi fiscale de către PFA E. Alexandria către S.C. J. S.R.L. În acest sens, acesta a arătat că este în relaţii de prietenie cu inculpatul E., care este şi prietenul inculpatului D. În legătură cu înfiinţarea pe numele inculpatului E. a entităţii PFA E. Alexandria, BB. a arătat că a cunoscut momentul înfiinţării acesteia şi i l-a recomandat lui E., pentru ţinerea contabilităţii, pe martorul DD. De asemenea, martorul a arătat că a avut uneori asupra sa documente contabile ale PFA E. Alexandria, atunci când acesta se afla în stare de ebrietate şi îl ruga să lase geanta cu documente în maşina sa.

În legătură cu S.C. J. S.R.L., martorul BB. a arătat că a cunoscut faptul că inculpatul D. avea, în anul 2006, relaţii comerciale având ca obiect materiale de construcţii, cu societatea avocatului său şi că inculpatul D. l-a rugat să caute potenţiali furnizori de materiale de construcţii pentru ca el să le vândă mai departe către S.C. J. S.R.L. sau către alte societăţi. În legătură cu inculpatul B., martorul a arătat că a discutat cu el o dată sau de două ori şi că l-a cunoscut prin intermediul inculpatului D.

De asemenea, cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit, conform procesului-verbal din 03.05.2011, că inculpatul D. a executat o pedeapsă privativă de libertate fiind încarcerat în perioada 27.09.2006 - 13.11.2007 şi nu a beneficiat de vreo întrerupere a executării pedepsei în acest timp.

Faţă de această constatare, probele administrate în cauză au relevat faptul că legătura dintre PFA E. Alexandria şi S.C. J. S.R.L., administrată în fapt de inculpatul B., s-a realizat prin intermediul numitului BB., după ce inculpatul D. a fost încarcerat în Penitenciarul Giurgiu.

S-a reţinut că acest aspect este cu atât mai plauzibil cu cât, din probele administrate în cauză, a reieşit că inculpatul B. nu îl cunoştea pe inculpatul E.

Totodată, s-a observat că acelaşi aspect reiese şi din declaraţia martorei EE., care a declarat că pentru entitatea respectiv i s-a solicitat de către BB. ţinerea contabilităţii, dar şi din cea a lui BB. care a declarat că la solicitarea lui D., despre care ştia că are relaţii comerciale cu societatea J. S.R.L. privind livrarea de materiale de construcţii, a efectuat studiu de piaţă pentru a identifica materiale de construcţii la preţuri acceptabile. Totodată, acesta a arătat că, uneori, inculpatul E. i-a solicitat să ţină în maşina sa documente ale PFA E. Alexandria.

Referitor la S.C. LL. S.R.L. - Mârzăneşti, s-a reţinut că a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman sub nr. x/2006, având sediul social în municipiul Alexandria, judeţul Teleorman şi cod unic de înregistrare x/25.04.2006. Capitalul social subscris şi vărsat la înfiinţarea societăţii a fost de 200 RON, deţinut integral de asociatul unic MM., care era şi administratorul societăţii. Societatea avea ca domeniu principal de activitate: cod CAEN 703 activităţi imobiliare pe baza de tarife sau contract, iar ca obiect secundar, lucrări de instalaţii, comerţ.

În data de 12.05.2009, în baza Hotărârii nr. 1, asociatul unic MM. a hotărât cesionarea în întregime a părţilor sociale către F. care a devenit astfel asociat unic şi administrator al societăţii pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 12.05.2009.

Sediul societăţii s-a modificat la adresa din comuna Mârzăneşti, sat Cernetu, judeţul Teleorman. Modificările au fost operate la Oficiul Registrului Comerţului în baza certificatului de înregistrare menţiuni din data de 11.06.2009.

SC II. S.R.L. a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. J x/1999.

În fapt, s-a reţinut că, potrivit declaraţiei martorei OO., care îndeplineşte funcţia de administrator de drept al societăţii, de administrarea în fapt a societăţii s-a ocupat inculpatul A., în baza unei procuri şi a hotărârii AGA, delegare ce a încetat odată cu dobândirea de către sus-numit, la data de 19.05.2010, a funcţiei de director general la S.C. K. S.A. Martora a mai arătat că nu cunoaşte nimic despre activitatea societăţii, iar obiectul de activitate al acesteia este "activităţi de construcţii în comun cu S.C. K. SA", în sensul că desfăşoară activităţi de subantrepriză şi prestări de servicii în construcţii şi mecanizare. Prin declaraţia sa, martorul O., a confirmat aspectele declarate de martora OO.

Din documentele aflate la dosarul cauzei a reieşit că inculpatul A., prin Decizia nr. 534/06.08.2004, a îndeplinit funcţia de director comercial. Conform fişei acestui post, inculpatul a avut în subordine personalul compartimentului aprovizionare şi a reprezentat societatea în relaţia cu furnizorii de materiale şi cei de utilităţi. Principalele atribuţii ale inculpatului au fost: transmiterea comenzilor furnizorilor şi ţinerea evidenţei acestora, ţinerea evidenţei documentelor de aprovizionare, coordonarea activităţii de depozitare materii prime aprovizionate, precum şi a produselor realizate în cadrul S.C. II. S.R.L., întocmirea listei furnizorilor potenţiali şi participarea la activitatea de evaluare a acestora, avea dreptul de a semna în relaţia cu persoanele juridice şi răspundea de controlul şi gestiunea tuturor activităţilor comerciale.

Din documentele identificate cu ocazia cercetărilor şi aflate la dosarul cauzei, a reieşit că, în perioada 30.05.2009 - 10.09.2009 S.C. K. S.A. a înregistrat în contabilitatea proprie facturi cuprinzând materiale de construcţii emise de S.C. LL. S.R.L., în sumă totală de 1.119.063,37 RON.

Verificările întreprinse cu privire la borderourile utilizate în vederea retragerii sumelor de bani din conturile S.C. LL. S.R.L. au relevat conţinutul lor neadevărat, constatându-se existenţa a două tipuri de situaţii, respectiv: fie seriile şi numerele actelor de identitate trecute în dreptul persoanelor înscrise în borderouri aparţin altor persoane, fie seriile şi numerele actelor de identitate nu există, nefiind atribuite niciunei persoane. Sumele de bani retrase rămâneau la inculpatul D. care le remitea unor persoane din cadrul S.C. K. S.A.

Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză a stabilit că S.C. K. S.A. a înregistrat în contabilitatea proprie, în perioada 30.05.2009 - 10.09.2009, un număr de 11 facturi fiscale emise de S.C. LL. S.R.L., în sumă totală de 1.119.063,37 RON, din care TVA reprezintă 178.673,87 RON.

Totodată, pe baza acestor înregistrări contabile, S.C. K. S.A. a dedus valoarea TVA aferentă facturilor de mai sus prin creditarea contului 4426 "tva deductibil".

De asemenea, în perioada 19.05.2009 - 25.05.2009, S.C. II. S.R.L. a înregistrat în contabilitatea proprie un număr de patru facturi emise de S.C. LL. S.R.L., în valoare totală de 295.120 RON, din care TVA reprezintă 47.120 RON, procedând, pe baza acestor înregistrări contabile, la deducerea valorii TVA.

Expertiza contabilă nu a putut verifica modul de înregistrare a facturilor menţionate în contabilitatea S.C. LL. S.R.L., deoarece la dosarul cauzei nu exista niciun document contabil aparţinând aceste societăţi, documente contabile care, conform declaraţiilor administratorului societăţii, inculpatul F., nici nu au fost întocmite vreodată după ce acesta a dobândit calitatea de administrator în societate.

Referitor la modul în care S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L. au recepţionat şi folosit desfăşurarea obiectului de activitate, mărfurile achiziţionate de la S.C. LL. S.R.L., expertiza contabilă a reţinut că pentru fiecare factură în parte au fost întocmite note de intrare recepţie semnate indescifrabil la rubrica "primit în gestiune". De asemenea, pentru întreaga cantitate de marfă, S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L. au întocmit bonuri de consum, care poartă o semnătură indescifrabilă la rubrica gestionar.

Din analiza rulajului conturilor deschise de S.C. LL. S.R.L. la sucursalele din municipiul Alexandria ale VV., WW. şi XX., a reieşit că sumele plătite de S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L., pe baza facturilor false erau retrase, integral, în aceiaşi zi de către inculpatul F., pe bază de borderouri achiziţii produse agricole.

De asemenea, din extrasele de cont analizate, s-a constatat că nu există plăţi pe care S.C. LL. S.R.L. să le fi efectuat către furnizorii mărfurilor livrate la S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L., aspect care s-a apreciat că se coroborează cu declaraţiile inculpatului F., conform cărora mărfurile nu au existat.

Cât priveşte facturile emise în numele S.C. LL. S.R.L., care au stat la baza înregistrărilor în contabilitatea S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L., raportul de expertiză întocmit în cauză a concluzionat că aceste facturi nu sunt completate cu toate datele prevăzute în formular, pe niciuna dintre acestea nefiind menţionat mijlocul de transport şi nepurtând semnătura de primire.

Întrucât s-a arătat că pentru fiecare factură au fost întocmite note de intrare recepţie şi bonuri de consum, fiind analizate cu ocazia efectuării expertizei contabile, s-a reţinut că notele de recepţie poartă numele şi semnătura comisiei de recepţie şi numărul mijlocului de transport auto.

Cu referire la bonurile de consum, expertiza a reţinut că poartă o semnătură indescifrabilă, fără a fi completate cu conţinutul minimal obligatoriu de informaţii.

S-a constatat că această situaţie confirmă aspectele reţinute anterior în cauză, în sensul că fac imposibilă orice verificare cu privire la existenţa fizică a mărfurilor înscrise în facturile emise de S.C. LL. S.R.L.

De asemenea, s-a reţinut că o dovadă a inexistenţei relaţiilor comerciale atestate de facturile emise de S.C. LL. S.R.L., la S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L., au fost şi concluziile expertizei contabile ce a fost dispusă în cauză, care a reţinut în legătură cu materialele de construcţii facturate împrejurarea că facturile fiscale nu au fost completate cu toate datele prevăzute în formular. Astfel, pe niciuna dintre facturi nu a fost menţionat numărul mijlocului de transport auto şi nu poartă semnătura de primire.

Totodată, s-a reţinut că acelaşi inculpat, D., cu ştiinţă i-a determinat pe numiţii SS. şi F. să preia S.C. LL. S.R.L. şi, ulterior, l-a determinat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pe inculpatul F. să completeze, contra unor sume de bani, în numele aceleiaşi societăţi, facturi fiscale care nu reflectau operaţiuni reale către societăţile S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L.

La rândul lor, aceste două societăţi beneficiare, administrate în fapt de către inculpatul A., cu ocazia înregistrării facturilor de mai sus în contabilitatea proprie, a urmărit diminuarea bazei de calcul a TVA de plată, în sensul majorării nereale a TVA deductibilă cu sumele existente în facturile provenite de la S.C. LL. S.R.L.

În ceea ce priveşte S.C. YY. S.R.L. Vităneşti, s-a reţinut că a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman sub nr. x/28.06.2010, având cod unic de înregistrare x/29.01.2009. Are sediul în sat Purani.

S-a constatat că în ziua de 30.07.2010, în numele S.C. YY. S.R.L., au fost emise către S.C. K. S.A. un număr de 7 facturi fiscale de stornare în roşu, în valoare de 399.959,00 RON, ce au fost înregistrate în contabilitatea acestei din urmă societăţi prin creditarea contului "furnizori interni" şi debitarea contului "materiale consumabile" şi creditarea contului 4426 "TVA deductibilă", cu sumele aferente înscrise pe fiecare din aceste facturi.

Interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul F. cu inculpatul D. au confirmat faptul că în data de 31.08.2010, inculpatul D. l-a contacta pe inculpatul F., ocazie cu care a discutat despre deplasarea acestora în ziua următoare la S.C. K. S.A. De asemenea, în data de 01.09.2010, întrucât inculpatul F. a invocat ca motiv pentru imposibilitatea de a efectua deplasarea anumite probleme medicale ale bunicii sale, inculpatul D. l-a contactat în repetate rânduri, grăbindu-l pe acesta pentru a-l însoţi. Ulterior, în jurul orelor 21:34, având în vedere că s-a renunţat la a se efectua deplasarea, inculpatul D. i-a transmis pe telefonul utilizat de inculpatul F. un SMS pentru a se asigura că s-a apucat de scrierea facturilor de stornare, aşa cum îi solicitase anterior cu ocazia întâlnirii.

Ca urmare a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul D. cu inculpatul A. a reieşit că, anterior datei de 01.09.2010, dată la care inculpatul F. a scris cele 7 facturi de stornare, aşa cum i-a indicat inculpatul D., cei doi inculpaţi D. şi A. au discutat despre existenţa verificărilor ce s-au efectuat în cauză la S.C. K. S.A. vizând relaţia cu S.C. YY. S.R.L.

Confirmarea faptului că mărfurile existente pe facturile emise de S.C. YY. S.R.L. nu au existat a reieşit şi din verificările întreprinse la DGFP Teleorman, unde societatea era înregistrată fiscal, din care a rezultat că din luna mai 2010 societatea nu a mai depus deconturi de TVA şi raportări fiscale.

În ceea ce priveşte concluziile expertizei contabile întocmite în cauză, în legătură cu facturile emise de S.C. YY. S.R.L., în perioada 21.06. - 30.07.2010 către S.C. K. S.A., s-a reţinut că acestea sunt în sensul că la dosarul cauzei nu sunt anexate documente de evidenţă contabilă, aparţinând S.C. YY. S.R.L. din care să rezulte modul cum au fost înregistrate facturile emise pe această relaţie comercială.

În evidenţa S.C. K. S.A., atât facturile din luna iunie 2010, cât şi cele din luna iulie 2010 (de stornare) au fost înregistrate corespunzător.

Cu privire la emiterea celor 7 facturi fiscale care stornează facturile din luna iunie 2010, s-a reţinut că acestea se regăsesc înregistrate în contabilitatea S.C. K. S.A. în ziua de 30.07.2010 şi astfel, prin această operaţiune nu au fost influenţate obligaţiile către bugetul statului privind TVA de plată.

De asemenea, expertiza contabilă a reţinut că în baza facturilor emise în numele S.C. YY. S.R.L., S.C. K. S.A. a efectuat plăţi doar pentru două dintre acestea, în cuantum total de 90.000 RON. Cu ocazia verificărilor efectuate, a rezultat că plata sumei de mai sus a fost efectuată prin conturile societăţii deschise la DDD., VV. şi EEE., inculpatul F. procedând la retragerea acestora, în numerar, la scurt timp după ce au fost virate. S-a apreciat că semnificativă în acest sens este şi discuţia purtată de A. cu D. din data de 21.07.2010, în care D. îi indica lui A. unităţile bancare şi cuantumul tranşelor de plată, spunându-i să alimenteze contul din EEE. cu 20.000 RON, cel din DDD. cu 30.000 RON şi cel de la VV. cu 40.000 RON.

Din verificările efectuate asupra extraselor de cont aferente perioadei în care aceste plăţi au fost efectuate, s-a constatat că S.C. YY. S.R.L. nu a efectuat plăţi către eventualii furnizori de materiale de construcţii, fapte ce se coroborează cu declaraţiile date de inculpatul F., referitor la aceea că mărfurile nu au existat.

Prin contul deschis la VV. a fost plătită cea mai mare parte a sumei, respectiv 40.000 RON la data de 22.07.2010, iar inculpatul F. a procedat la retragerea în numerar a întregii sume la aceeaşi dată. Cu această ocazie, dat fiind că suma retrasă depăşea plafonul băncii de 10.000 RON, inculpatul a folosit la bancă drept justificare borderoul de achiziţii produse agricole din luna iunie 2010.

În contextul verificărilor întreprinse prin sondaj, cu privire la realitatea acestui înscris, a fost audiat în cauză martorul FFF. Acesta, în declaraţia dată, a arătat că acest borderou a fost completat de o persoană din Alexandria, în luna iunie 2010, când a vândut unei societăţi din Constanţa cantitatea de 29.800 tone de rapiţă. Martorul a mai arătat că nu îi este cunoscută societatea S.C. YY. S.R.L., iar respectivul borderou a fost completat numai la rubricile privind numele şi prenumele, seria şi numărul actului de identitate, domiciliul, denumirea şi valoarea produselor şi semnătura, pe care şi le-a recunoscut, cu ocazia consemnării declaraţiei.

S-a constatat, aşadar, că borderoul folosit în luna iulie 2010 la unitatea bancară aparţinând VV. de către inculpatul F. este fals, în sensul că acesta nu a fost iniţial emis pentru S.C. YY. S.R.L., ci a ajuns doar să fie folosit de sus-numit în conjunctura descrisă mai sus. Aceste aspecte au confirmat încă odată declaraţia dată în cauză de inculpat referitor la aceea că folosea pentru retragerea de numerar din contul S.C. YY. S.R.L., borderouri care reprezentau achiziţii de produse agricole efectuate de societate.

Cât priveşte modul în care au fost întocmite documentele privind recepţia şi darea în consum a mărfurilor existente pe facturile de mai sus, expertiza contabilă a concluzionat faptul că notele de intrare recepţie întocmite de S.C. K. S.A. nu poartă niciun fel de semnătură, nu poartă numele, prenumele membrilor comisiei de cenzori, iar bonul de consum întocmit pentru mărfurile ce se regăsesc în cele două facturi care nu au fost stornate, poartă o semnătură indescifrabilă la rubrica gestionar, nu este completată cantitatea eliberată şi nu poartă semnătură la rubricile "şef compartiment" şi "primitor".

În ceea ce priveşte facturile emise în numele S.C. YY. S.R.L., expertiza contabilă a arătat că acestea nu sunt completate cu datele prevăzute în formular, în sensul că nu este menţionat mijlocul de transport auto.

Ţinând seama de concluziile expertizei contabile, s-a precizat că şi perspectiva analizării documentelor întocmite, cu ocazia înregistrării în contabilitatea S.C. K. S.A. a facturilor emise în numele S.C. YY. S.R.L., face imposibilă o verificare cu privire la existenţa mărfurilor ce apar în acestea.

S-a apreciat că aceeaşi concluzie reiese şi din analiza celorlalte înscrisuri prin care s-a ţinut evidenţa materialelor recepţionate la S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.R.L.

S-a menţionat că pe parcursul desfăşurării expertizei contabile, reprezentanţii celor două societăţi au anexat la dosarul cauzei situaţii de lucrări confirmate de beneficiar, cu scopul de a convinge organele de cercetare în legătură cu faptul că mărfurile arătate în facturile emise de furnizorii S.C. J. S.R.L., S.C. LL. S.R.L. şi S.C. YY. S.R.L. au existat, iar acestea au fost folosite în lucrările de construcţie angajate de cele două societăţi K.

S-a reţinut şi faptul că documentele contabile şi de evidenţă contabilă, întocmite de către cele două societăţi K., în legătură cu emiterea facturilor în numele celor trei furnizori, practic singurele elemente invocate de către inculpatul A. pentru susţinerea realităţii operaţiunilor comerciale, sunt insuficient completate şi nu conţin elementele care să facă posibilă stabilirea existenţei mărfurilor şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea probatoriului administrat.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, Curtea de Apel Piteşti a reţinut în sarcina inculpatului A. săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

PENTru inculpatul B. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În sarcina inculpatului D. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 rap. la art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

PENTru inculpatul E. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În continuare, s-a reţinut că din adresele A.N.A.F. a rezultat că partea civilă nu a putut stabili defalcat, pe fiecare dintre inculpaţi, valoarea prejudiciului. Totodată, A.N.A.F. a menţionat că prejudiciul în materialitatea sa, mai puţin accesoriile, a fost acoperit în întregime.

De asemenea, s-a reţinut că, din suplimentul la raportul de expertiză întocmit de către expertul GGG. nu s-a putut stabili contribuţia fiecărui inculpat la cauzarea prejudiciului. Expertul a declarat, cu ocazia audierii sale, conform procesului-verbal din data de 19.04.2016, că nu a putut ajunge la concluzia existenţei unui prejudiciu, deoarece nu a avut o reprezentare, pe baza materialelor pe care le-a studiat, a realităţii îndeplinirii obligaţiilor financiare ale inculpaţilor către stat. Totodată, s-a menţionat că nu a existat posibilitatea obiectivă de a se stabili un prejudiciu defalcat pentru fiecare dintre inculpaţi.

De altfel, nici în rechizitoriu, Parchetul nu a putut stabili un prejudiciu pentru fiecare inculpat în parte şi a indicat numai suma generică pentru toţi inculpaţii, respectiv 309.077 RON, aproximativ 77.000 de euro la cursul din 2009.

În legătură cu apărarea formulată de către inculpatul B., care a invocat nulitatea actelor de urmărire penală, în concret necompetenţa organelor de urmărire penală în această cauză, Curtea de Apel Piteşti a respins excepţia ca neîntemeiată, având în vedere calitatea acestuia de avocat, care atrage competenţa curţii de apel în ceea ce priveşte soluţionarea pe fond a cauzei. În legătură cu acest aspect, instanţa de fond a reţinut că regimul nulităţilor în materie penală urmează regimul juridic reglementat de noile dispoziţii ale C. proc. pen. Preluarea cauzei de la Parchetul local s-a realizat avându-se în vedere conexiunea existentă între cauze.

Instanţa de fond a mai constatat că, la primul termen de judecată, inculpatul A. a făcut dovada faptului că a achitat în integralitate prejudiciul principal constatat în cauză. Or, în opinia curţii de apel, acesta este un fapt obiectiv care va profita tuturor inculpaţilor din această cauză, având în vedere imposibilitatea obiectivă de a se diferenţia contribuţia fiecăruia la producerea prejudiciului cauzat părţii civile. În consecinţă, instanţa de fond a constatat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, cu raportare la art. 91 lit. c) C. pen. anterior.

De asemenea, s-a reţinut că, a aplica beneficiul acestor dispoziţii numai inculpatului A., în condiţiile în care cu toate eforturile depuse de către instanţă nu s-au putut obţine date şi relaţii care să permită o defalcare a prejudiciului pe fiecare inculpat, ar însemna să se creeze o situaţie inechitabilă pentru ceilalţi inculpaţi în cauză. Raţiunea dispoziţiilor legale mai sus amintite este aceea de a crea un regim sancţionator favorabil inculpaţilor, în situaţia în care prejudiciul generat ca urmare a activităţii infracţionale a fost acoperit.

Or, această condiţie a fost îndeplinită în cauza de faţă, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 şi, prin urmare, existenţa acestei situaţii obiective a fost generalizată la toţi inculpaţii din această cauză.

În ceea ce priveşte accesoriile la suma datorată cu titlu de prejudiciu, respectiv penalităţile şi eventualele dobânzi de întârziere, Curtea de Apel Piteşti a avut în vedere Decizia nr. 17/2015 pronunţată în procedura recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizie din care rezultă că acestea urmează să fie plătite în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură fiscală. În acest sens, s-a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 173 alin. (5) din acest act normativ, potrivit cărora dobânzile şi penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii administrative ale organului fiscal. Or, în cauză, acestea nu au fost stabilite de către partea civilă şi, prin urmare, nu se putea pune problema achitării acestora.

Totodată, curtea de apel a reţinut că, la data pronunţării prezentei sentinţe, sumele stabilite ca prejudiciu au fost achitate şi eventualele accesorii reprezintă creanţe viitoare care urmează a fi stabilite potrivit reglementărilor fiscale în materie.

Împotriva Sentinţei penale nr. 56 din 06 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, partea civilă ANAF - DGRFP Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş şi inculpatul B.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 iunie 2016.

În motivele de apel depuse, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a criticat hotărârea atacată, apreciind că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât în cauză nu era incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005, în condiţiile în care până la primul termen de judecată inculpaţii au achitat doar obligaţiile fiscale principale datorate (prejudiciul efectiv de 309.077 RON), nu şi obligaţiile fiscale accesorii.

În susţinerea acestui motiv de apel, s-a susţinut că, potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005, forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, "în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar." Astfel, în opinia Parchetului, cauza specială de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data comiterii faptelor, intervine numai dacă inculpatul achită integral prejudiciul cauzat prin infracţiune. Or, în cauză, inculpaţii au achitat doar parţial prejudiciul, respectiv obligaţiile fiscale principale, în cuantum de 309.077,25 RON, nu şi obligaţiile fiscale accesorii aferente debitului principal.

În motivele de apel, Parchetul a menţionat că, prin cererea de constituire parte civilă, Adresa nr. 1097063/13.12.2011 depusă la data de 21.12.2011, Statul român prin A.N.A.F. reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, în termen legal, a precizat că se constituie în cauză parte civilă cu suma de 309.077,25 RON, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii, solicitând obligarea inculpaţilor în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata întregului prejudiciului.

Or, potrivit înscrisului de la Dosarul nr. x/2011, depus în xerocopie, inculpaţii au făcut dovada faptului că, la data de 11.11.2011 a fost achitat debitul principal în cuantum de 309.077 RON către partea civilă. La solicitarea instanţei de judecată prin Adresa nr. 3102080/13.04.2012, partea civilă a confirmat că prejudiciul în cuantum de 309.077 RON a fost achitat de inculpatul A.. Cu toate că, în adresa respectivă, partea civilă nu a confirmat plata în integralitate a prejudiciului ce a făcut obiectul cererii de constituire parte civilă, respectiv debit principal şi obligaţiile fiscale accesorii, şi nici nu a precizat că nu mai are pretenţii în cauză, prin încheierea de şedinţă din 20.06.2012, Curtea de Apel Bucureşti a constatat prejudiciul acoperit în cauză şi a dispus admiterea cererii de ridicarea a sechestrului asigurător instituit în cauză în cursul urmării penale asupra conturilor deţinute de inculpatul A.

Aşadar, în opinia Parchetului, în mod corect a reţinut instanţa de fond în rejudecare că "Aşa cum rezultă din adresele ANAF, partea civilă nu a putut stabili defalcat, pe fiecare dintre inculpaţi valoarea prejudiciului. Totodată, a menţionat că prejudiciul în materialitatea sa, mai puţin accesoriile, a fost acoperit în integralitate." Astfel, în cererea de apel s-a menţionat că, deşi în mod temeinic s-a reţinut că au fost achitate doar obligaţiile fiscale principale nu şi obligaţiile fiscale accesorii ce decurg din acestea, în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că se impune încetarea procesului penal ca urmare a incidenţei cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu motivarea că, în privinţa accesoriilor datorate la suma de 309.077,25 RON, sub forma penalităţilor şi dobânzilor de întârziere urmează să fie plătite ulterior în conformitate cu dispoziţiile art. 173 alin. (5) C. proc. fisc. , potrivit cărora dobânzile şi penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii administrative ale organului fiscal, în condiţiile în care s-a dispus respingerea acţiunii civile şi, deci, implicit a obligării inculpaţilor în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata obligaţiilor fiscale accesorii aşa cum s-a solicitat, astfel încât motivarea instanţei de fond este contradictorie sub acest aspect. În plus, ca argument al respingerii acţiunii civile în hotărârea atacată s-a reţinut că nu au fost calculate obligaţiile fiscale accesorii şi prin urmare "nu se pune problema achitării acestora". Or, în opinia Parchetului, aceste aspecte contravin Deciziei pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii nr. 17/2015, incidentă în cauză.

În motivele de apel s-a arătat că, potrivit art. 19 C. proc. pen. "Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. (...) Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile". Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind învestită de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu un recurs în interesul legii referitor la interpretarea art. 19 C. proc. pen. a stabilit prin Decizia nr. 17/2015 că în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală. Prin urmare, în cazul obligării inculpatului condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la plata obligaţiilor fiscale accesorii până la achitarea efectivă a debitului, operează principiul reparării integrale a prejudiciului, principiu ce guvernează materia răspunderii civile. Or, aşa cum s-a menţionat anterior, în cererea Parchetului s-a susţinut că, în prezenta cauză, inculpaţii au achitat doar obligaţiile fiscale principale în sumă de 309.077 RON, nu şi obligaţiile fiscale accesorii, aşa cum se impunea potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, Parchetul a precizat că, în considerentele deciziei pronunţate în recursul în interesul legii, instanţa supremă a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 119 alin. (1) şi art. 120 din C. proc. fisc. , că obligaţiile de plată accesorii au un caracter prestabilit, atât în privinţa semnificaţiei pe care acestea o au în contextul raportului juridic de drept fiscal, cât şi în privinţa modalităţii de calcul al sumelor în care se materializează. Totodată, s-a constatat că, astfel cum rezultă din chiar denumirea dată de legiuitor, obligaţiile fiscale accesorii au aceeaşi natură juridică cu aceea a obligaţiilor fiscale principale, respectiv a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, neputând fi ignorate la momentul cuantificării prejudiciului de instanţa penală. Această concluzie reprezintă o aplicaţie a principiului accesorium sequitur principale. Ca atare, prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată fiscale, se compune din obligaţiile fiscale principale şi obligaţiile fiscale accesorii.

Având în vedere aceste dispoziţii, Parchetul a apreciat că, în prezenta cauză, prejudiciul cauzat bugetului de stat prin infracţiunile comise de inculpaţi este de 309.077,25 RON, obligaţii de plată principale, la care se adaugă obligaţiile de plată accesorii calculate potrivit Codului de procedură fiscală. De asemenea, Parchetul a precizat că, în cauză, aşa cum rezultă din chitanţa depusă la dosar, la data de 11.12.2011, înainte de primul termen de judecată, inculpaţii au achitat doar debitul principal în sumă de 309.077 RON, nu şi obligaţiile de plată accesorii aferente debitului principal. Inculpaţii nu au fost de acord cu plata obligaţiilor fiscale susţinând atât verbal, cât şi prin note scrise că acestea nu au fost stabilite. Or, în opinia Parchetului, cauza specială de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data comiterii faptelor, intervine numai dacă inculpatul achită integral prejudiciu cauzat prin infracţiune. Prin urmare, având în vedere că inculpatul a achitat doar parţial prejudiciul, respectiv debitul principal, nu şi obligaţiile de plată accesorii aferente debitului principal, Parchetul a susţinut că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu sunt incidente în cauză.

Totodată, în motivele de apel depuse s-a menţionat că, din probele administrate în cauză, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele ce fac obiectul acuzării există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi cu forma de vinovăţie prevăzută de legea specială pentru infracţiunea de evaziune fiscală în forma autoratului, complicităţii şi respectiv instigării la complicitate, fiind îndeplinite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpaţilor, nefiind incidentă cauza de nepedepsire privind plata integrală a prejudiciului, pe cale de consecinţă se impune condamnarea inculpaţilor şi obligarea la plata obligaţiilor fiscale accesorii după cum urmează: inculpatul A. în solidar cu inculpaţii B. şi E. şi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. K. S.A. la plata obligaţiilor fiscale accesorii sumei de 68.463 RON; inculpatul A. în solidar cu inculpaţii D. şi F. şi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. K. S.A. la plata obligaţiilor fiscale accesorii sumei de 193.493 RON; inculpatul A. în solidar cu inculpaţii D. şi F. şi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. II. S.A. la plata obligaţiilor fiscale accesorii sumei de 47.120 RON.

Un al doilea motiv invocat de Parchet a vizat înlăturarea dispoziţiilor privind constatarea de către instanţa de fond a împrejurării că inculpatul F. a fost obligat la plata unor despăgubiri către partea civilă, prin Sentinţa penală nr. 75/F/07.05.2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, întrucât pentru acest inculpat sentinţa penală anterior menţionată a rămas definitivă numai în privinţa laturii penale sub aspectul condamnării la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în condiţiile art. 81 C. pen. anterior privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca urmare a recunoaşterii efectuate de inculpat, dar şi a faptului că acesta nu a înţeles să conteste soluţia de condamnare adoptată de instanţa de fond în primul ciclu procesual.

Acest ultim motiv de apel nu a mai fost însă susţinut de reprezentatul Ministerului Public, care, în cursul dezbaterilor, a arătat că susţine doar primul motiv dintre cele depuse în scris de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Faţă de considerentele expuse în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea sentinţei penale atacate, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpaţilor A., B., D. şi E. la pedeapse cu închisoarea, admiterea acţiunii civile formulate de statul român şi obligarea inculpaţilor la plata obligaţiilor fiscale accesorii datorate.

La data de 07.11.2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Judiciară - Serviciul Judiciar Penal a depus precizare la motivele de apel.

S-a susţinut că apelul a fost declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti cu privire la inculpaţii A., B., D. şi E., fiind un apel în defavoarea acestora, întrucât a fost criticată sentinţa sub aspectul greşitei încetări a procesului penal şi s-a solicitat Înaltei Curţi condamnarea inculpaţilor şi obligarea acestora la plata obligaţiilor fiscale accesorii.

Prin urmare, apelul Parchetului fiind devolutiv integral şi fiind declarat în defavoarea inculpaţilor, s-a apreciat că pot fi invocate motive suplimentare de apel, fie că ele sunt în favoare sau în defavoare (motive care, de altfel, au fost formulate şi oral la termenul din 25 octombrie 2016, inculpaţii având posibilitatea să le cunoască).

Astfel, s-a invocat greşita încetare a procesului penal în ce îl priveşte pe inculpatul A. În acest sens, s-a susţinut că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu putea fi aplicat acestui inculpat întrucât acesta a săvârşit în concurs trei infracţiuni de evaziune fiscală, iar perioada scursă între datele de săvârşire a acestor infracţiuni este mai mică de 5 ani. S-a apreciat, aşadar, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora nu se pot aplica prevederile art. 10 alin. (1) făptuitorilor care, în termen de 5 ani de la data săvârşirii primei fapte (pentru care beneficiază de aplicarea art. 10 alin. (1)), au săvârşit o nouă infracţiune de evaziune fiscală. Or, având în vedere că termenul de 5 ani curge de la data săvârşirii primei fapte, respectiv de la înregistrarea facturilor fiscale fictive provenind de la S.C. J. S.R.L. (28.12.2007), iar celelalte infracţiuni au fost comise începând cu 2009, s-a susţinut că au trecut mai puţin de 5 ani de la data săvârşirii primei fapte până la săvârşirea următoarelor două.

Aşadar, s-a apreciat că pentru ultimele două infracţiuni de evaziune fiscală nu se putea dispune încetarea procesului penal, şi, având în vedere că instanţa de fond l-a găsit vinovat de evaziune fiscală pe inculpatul A. şi acesta nu a declarat apel, se impune condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoare pentru aceste infracţiuni.

De asemenea, în precizările depuse de Parchet, s-a invocat greşita aplicare a unei amenzi administrative inculpatului A. În acest sens, s-a precizat că, în situaţia în care s-ar menţine soluţia de încetare a procesului penal, raţiunea aplicării unei amenzi administrative era existenţa unui prejudiciu mai mic de 50 000 de euro. Or, prejudiciul total creat de inculpat este mai mare de 50.000 de euro (aproximativ 77.000 de euro), astfel încât raportat la acest prejudiciu s-ar fi impus aplicarea unei amenzi penale.

Totodată, Parchetul a invocat şi greşita încetare a procesului penal în ce îi priveşte pe inculpaţii B., E. şi D. Astfel, în opinia Parchetului, cauza de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005 este o cauză personală, care nu se referă la faptă (infracţiunea de evaziune fiscală fiind, de altfel, o infracţiune de pericol), ci la atitudinea făptuitorului care înţelege să repare consecinţele faptelor sale.

Mai mult, s-a subliniat că, în prezenta cauză, aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 inculpatului A. este criticată de Parchet întrucât acesta a săvârşit trei infracţiuni de evaziune fiscală, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Or, în opinia Parchetului, o situaţie în care persoanei care a acoperit prejudiciul nu i se aplică prevederile art. 10, dar se aplică participanţilor la săvârşirea infracţiunii care nu au contribuit la acoperirea prejudiciului este în mod evident în afara scopului urmărit de legiuitor. Astfel, s-a apreciat că nu poate fi primit argumentul că, întrucât prejudiciul a fost acoperit în integralitate de un inculpat, participanţii la săvârşirea infracţiunii au fost puşi în imposibilitatea de a contribui la recuperarea prejudiciului, având în vedere că, aşa cum inculpaţii s-au înţeles să săvârşească infracţiunea puteau şi trebuiau să se înţeleagă şi cu privire la recuperarea prejudiciului.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, prejudiciul trebuie acoperit până la primul termen de judecată. Prin urmare, prejudiciul care trebuie acoperit este cel stabilit de către organul de urmărire penală. Potrivit rechizitoriului TVA dedusă nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. J. S.R.L. a fost de 68.463,38 de RON. Pentru complicitate la această infracţiune de evaziune fiscală au fost trimişi în judecată, alături de inculpatul A., inculpaţii E. şi B. TVA dedusă nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. LL. şi S.C. YY. a fost de 193.493,87 de RON şi 47.120 de RON . Pentru această infracţiune au fost trimişi în judecată, alături de inculpatul A., inculpatul D. şi inculpatul F. Or, având în vedere că prejudiciul care trebuia recuperat de inculpaţi pentru a fi aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005 este cel stabilit în cursul urmăririi penale, iar rechizitoriul indică cu claritate acest prejudiciu pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni de evaziune fiscală, Parchetul a susţinut că nu poate exista vreo îndoială asupra sumei pe care inculpaţii B., E. şi D. o aveau de plată. Aşadar, având în vedere că inculpaţii nu au acoperit prejudiciul, iar cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005 este o cauză personală, în opinia Parchetului, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal pentru aceşti inculpaţi. Mai mult, curtea de apel i-a găsit vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, iar hotărârea nu a fost atacată de inculpaţi, astfel încât s-a apreciat că se impune condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea.

Un ultim motiv de apel invocat de Parchet a vizat greşita soluţionare a laturii civile. Astfel, s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea civilă, întrucât, în conformitate cu Decizia nr. 17/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii:

"În cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală."

Aşadar, în opinia Parchetului, se impunea obligarea tuturor inculpaţilor la plata prejudiciului calculat ulterior constând în dobânzi şi penalităţi, cu atât mai mult cu cât Parchetul a emis în iulie 2013 o adresă prin care solicita calculul obligaţiilor fiscale accesorii, iar ANAF a răspuns că penalităţile calculate până la data la care obligaţia a fost achitată (11.11.2011) sunt în cuantum de 284.520 de RON. De asemenea, s-a subliniat că obligarea inculpaţilor se impune defalcat, aşa cum s-a arătat în motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Partea civilă Agenţia Naţională de Administrate Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a susţinut, în motivele de apel depuse, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică.

Astfel, s-a arătat că, prin sentinţa apelată, instanţa de fond a respins ca nefondată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român prin ANAF, a constatat prejudiciul acoperit şi a ridicat sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpaţilor instituit în faza de urmărire penală.

Motivul de apel invocat s-a întemeiat pe faptul că instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra cererii de acordare a accesoriilor debitului stabilit drept prejudiciu, respectiv majorările de întârziere, penalităţile şi dobânzile care vor fi calculate în conformitate cu legislaţia fiscală de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data executării integrale a plăţii.

În acest sens, s-a precizat că, prin cererea de constituire parte civilă formulată atât în faza de cercetare penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cât şi în faza de judecată, respectiv la Curtea de Apel Bucureşti, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică în calitate de reprezentant al Statului Român, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 309.077,25 RON la care s-a menţionat că urmează să se calculeze şi obligaţii fiscale accesorii în conformitate cu legislaţia fiscală, obligaţii fiscale ce urmează a fi calculate de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până data executării integrale a plăţii. De asemenea, s-a arătat că, în cererea de constituire s-a menţionat în mod clar că în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a obligaţiilor fiscale accesorii, acestea vor fi calculate de către organele de executare competente, subordonate ANAF, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, hotărâre judecătorească ce reprezintă titlu executoriu.

Totodată, s-a învederat că, în conformitate cu prevederile actelor normative în baza cărora sunt solicitate obligaţiile fiscale accesorii, cotele care se aplică sumei de bază ce reprezintă prejudiciu, sunt modificate prin legile fiscale, aproximativ o dată pe an, astfel încât cuantumul prejudiciului se modifică.

În plus, ca urmare a solicitării Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 6 - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Juridice 1 a calculat că de la data la care obligaţia a devenit scadentă şi până la data de 11.11.2011, data achitării acesteia, obligaţiile fiscale accesorii aferente sumei de 309.077 RON, stabilită prejudiciu conform Sentinţei penale nr. 75/F din data de 07.05.2013, sunt în cuantum de 284.520 RON.

În concluzie, faţă de cele prezentate anterior, partea civilă a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desfiinţarea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Piteşti şi în rejudecare, obligarea inculpaţilor la plata accesoriilor, majorări de întârziere, penalităţi, aferente debitului, astfel cum s-a solicitat prin cererile de constituire parte civilă.

Totodată, s-a solicitat să se dispună şi în ceea ce priveşte menţinerea sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală.

La data de 08.11.2016 inculpatul B. a formulat apel împotriva Sentinţei penale nr. 56/2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În esenţă, a susţinut că hotărârea atacată nu i-a fost comunicată nici până în prezent (fiindu-i comunicată doar minuta).

De asemenea, a precizat că nu a cunoscut şi nu cunoaşte nici în prezent dacă intimaţii inculpaţi E. sau A. au făcut ceva ilegal, dar în mod cert nu a săvârşit vreo faptă cu caracter penal, motiv pentru care a apreciat că lipseşte latura subiectivă respectiv intenţia.

Totodată, a susţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine faptul că ar fi săvârşit vreo infracţiune, ba mai mult, din Raportul de expertiză şi declaraţia expertului desemnat rezultă că acesta nu ştie dacă a fost săvârşită vreo infracţiune. În această situaţie a apreciat că se impune aplicarea principiului "in dubio pro reo".

PENTru aceste motive a solicitat admiterea apelului şi achitarea, în temeiul art. 17 raportat la art. 16 lit. a), c) sau d) C. proc. pen.

La termenul de judecată din 13.09.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încuviinţat cererea de amânare formulată de intimatul inculpat D., pentru a-i acorda posibilitatea să-şi angajeze un apărător şi a dispus efectuarea de verificări la Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cu privire la intimaţii inculpaţi B. şi E.

La termenul din 25.10.2016, reprezentantul Ministerului Public şi-a precizat motivele de apel şi a formulat o cerere de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile referitor la interpretarea art. 10 din Legea nr. 241/2005, în sensul de a stabili dacă acest text de lege se poate aplica participanţilor la săvârşirea infracţiunii, în raport de un criteriu obiectiv (acoperirea prejudiciului), respectiv dacă această circumstanţă este una personală sau reală. De asemenea, s-a pus în vedere reprezentantului Ministerului Public să depună, în scris, cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, precum şi motivele de apel.

La termenul din 08.11.2016 s-a dezbătut cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, respectiv dacă "art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă reală sau personală sau, altfel spus, dacă este posibilă aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 participanţilor la săvârşirea infracţiunii care nu au contribuit la repararea prejudiciului".

Prin încheierea din data de 15.11.2016 a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în temeiul art. 475 C. proc. pen. s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data de 01 februarie 2014, pentru a se stabili dacă "art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter real sau personal".

În temeiul art. 476 alin. (2) C. proc. pen. s-a suspendat judecarea cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile.

La termenul din 04.04.2017 au fost admise cererile de amânare formulate de apărătorul desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi A., întrucât nu a fost publicată Decizia nr. 9 din 15.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi de apărătorul desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi E. şi D., pentru imposibilitate de prezentare.

De asemenea, s-a pus în vedere părţilor şi reprezentantului Ministerului Public să depună la dosar cererile de probe, având în vedere influenţa pe care o are Decizia nr. 9 din 15.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept asupra soluţionării căii de atac.

La termenul din 02.05.2017 a fost admisă proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de intimatul inculpat D., urmând să fie administrată la termenul următor de judecată. A fost respinsă proba cu înscrisuri solicitată de intimatul inculpat A., constând în declaraţia notarială care priveşte modalitatea de plată a prejudiciului.

La termenul din 16.05.2017 au fost audiaţi, separat, în temeiul art. 379 alin. (2) C. proc. pen., intimaţii inculpaţi B., A. şi D. cu privire la modalitatea de plată a prejudiciului. Ulterior, în temeiul art. 379 alin. (3) C. proc. pen., au fost citite declaraţiilor intimaţilor inculpaţi B. şi D.

În declaraţia dată la termenul din 16.05.2017, intimatul inculpat B. a susţinut următoarele:

"Acuzaţiile care mi se aduc nu sunt reale. Am făcut o plată în acest dosar. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, eu am constatat că pe parcursul urmăririi penale au fost mai multe lucruri în neregulă şi am avut convingerea că nu va decurge bine dosarul, motiv pentru care am considerat că pentru a îmi apăra poziţia şi situaţia pentru care muncisem foarte mult, am precizat expres că voi achita prejudiciul reţinut, cu toate că nu era real. În perioada anterioară, A., care este cumnatul meu, fiind fratele geamăn al soţiei mele, a avut conturile blocate în cursul urmăririi penale şi a avut nevoie de bani şi l-am împrumutat cu suma de 60.000 RON, chiar înainte de trimiterea în judecată, în 2011. Au fost anumite divergenţe între mine şi acesta, dar în final mi-a restituit ulterior din cei 60.000 împrumutaţi diferenţa până la 34.000 RON, cât era jumătate din prejudiciu. Mi-a restituit aceşti bani după ce a început judecata. Eu am insistat să se plătească prejudiciul, ei nu au fost de acord, respectiv A. şi avocaţii acestuia. Au spus că dacă plătim recunoaştem că suntem vinovaţi.

Am convingerea că dacă s-ar fi plătit la urmărire penală nu s-ar fi ajuns cu dosarul în instanţă. A. a fost cel care a plătit, pentru că prejudiciu nu putea fi defalcat, nu ştia fiecare cât să plătească şi la Administraţia financiară au spus să plătească o singură persoană, iar apoi se lămureşte situaţia în dosar.

Nu am încheiat niciun act la acel moment. Ştie de acest fapt familia. A. a fost întrebat la fond şi a spus că a contribuit D. şi B. Eu nu am avut legătură cu plata făcută de D.

Am plătit jumătate jumătate din 68.000 RON cu A., fiind sigura sumă defalcată din cei 309.000 RON. Ştiu că au fost discuţii şi cu D., care ar fi plătit 80.000 RON. Discuţiile au fost cu A., în sensul că trebuia împărţit la 3 cei 68.000 RON, între E., A. şi mine. Consider că am fost ca şi cuiul din perete în acest dosar, Curtea de Apel s-a dorit a fi competentă. Doamna procuror a dorit acest lucru şi a fost şi avansată.

Banii i-am împrumutat lui A., pentru nevoi personale, având datorii. Nu avea legătură cu dosarul. Apoi i-am cerut să îmi restituie împrumutul, pentru a achita prejudiciul, eu intenţionând să achit chiar şi singur dacă el nu ar fi plătit.

E. nu a vrut să plătească şi nici nu a plătit.

Cu D. nu am avut nicio legătură, au fost conexate acuzaţiile deoarece A. a fost implicat în ambele dosare. Au fost 2 relaţii comerciale, care nu au legătură între ele.

Nu am făcut niciun act care să ateste ce am plătit, dat fiind relaţia de familie. Nu am făcut act nici atunci când am împrumutat banii. Am avut suma de 68.000 RON în euro, am avut şi în bancă, dar nu reţin dacă am scos vreo sumă din bancă pentru a da împrumutul lui A., dar pot verifica pentru că am actele acasă. Cea mai mare sumă pe care a am avut-o în depozit a fost de 100.000 euro. I-am dat numerar lui A., dar nu ştiu dacă i-am scos din bancă sau îi aveam în casă.

De această înţelegere privind plata prejudiciului ştia şi familia mea şi familia lui. E. nu ştiu dacă a fost plecat în acea perioadă, am discutat anterior cu el şi a zis că nu are bani şi nu poate contribui.

Apucasem să îi dau banii împrumut lui A. în primăvara vara anului 2011, pentru nevoi personale. Din câte ştiu, banii în final, când mi i-a restituit, i-a avut de la administratorul de la firma K., respectiv O., nu sunt sigur dacă acesta este numele corect.

Reprezentantul Ministerului Public: aţi fost la administraţia financiară când s-a plătitş

Inculpat: nu, nu am fost, dar ştiu de la A. că nu putea plăti decât o singură persoană.

Reprezentantul Ministerului Public: ştiţi dacă D. a fost prezentş

Inculpat: nu ştiu, ştiu doar de A.

Reprezentantul Ministerului Public: de unde ştiţi discuţiile dintre A. şi D. referitoare la acoperirea prejudiciuluiş

Inculpat: de la D., pentru că eu nu vorbesc cu A. de atunci, de la momentul trimiterii în judecată, m-am mutat din Bucureşti în Alexandria.

Reprezentantul Ministerului Public: de unde avea D. suma de 80.000 RONş

Inculpat: nu ştiu, dar ştiu că D. se ocupă cu intermedierea de cereale, respectiv cumpără şi vinde cereale.

Avocat inculpat B.: de unde aţi ştiut care este suma ce trebuie plătită de fiecare dintre dvsş

Inculpat: din rechizitoriu am văzut suma exact reţinută în sarcina mea, pentru că la expertiză lucrurile au fost neclare. Nici la acest moment nu am înţeles care sunt facturile socotite a fi nereale. Ştiu că 7 sunt nereale şi 6 sunt reale, sau invers.

Avocat inculpat B.: ştiţi că la Administraţia financiară există un formular care să prevadă plata colectivăş

Inculpat: nu ştiu.

Avocat inculpat B.: aţi avut sentimentul sau realizarea practică că atunci când A. a făcut această plată, aţi fost şi dvs prinsş

Inculpat: da, rezultă din cele declarate până acum. A şi confirmat înainte de strămutare, la fond, A., iar la fond, în primul ciclu procesual, ca şi în al doilea, a spus acelaşi lucru, dar nu am fost niciodată întrebaţi de cuantum şi de modul în care am participat."

În declaraţia dată la termenul din 16.05.2017, intimatul inculpat A. a susţinut următoarele:

"Nu mă consider vinovat pentru acuzaţia reţinută în sarcina mea. Am achitat prejudiciul, întrucât în ordonanţă s-a arătat că dacă achit, mi se aplică Legea nr. 10. Am achitat înainte de primul termen de judecată, în noiembrie 2011. M-am împrumutat, am făcut cu cei care erau în cauză, respectiv cumnatul meu, B. a pus şi el 34.000 RON. Mă împrumutase pe mine în 2010, întrucât eu aveam conturile blocate şi ne-am socotit. M-a împrumutat pentru 1 an sau 2, nu mai ţin minte, ştiu că la un moment dat ne-am şi certat. M-a împrumutat cu mai mulţi bani, nu mai ştiu cu cât, dar nu am făcut niciun act. Aveam nevoie de bani pentru avocat, ce era nevoie în acea perioadă. Am avut şi contul de salariu blocat.

Am cheltuit acei bani, dar nu mai ştiu în cât timp. Am şi lucrat în continuare.

Am achitat prejudiciul din banii strânşi. Mi-a mai adus şi D. în jur de 80.000 RON, aşa am calculat eu şi m-am împrumutat din societate, de la O., persoană fizică.

Am un contract pentru suma împrumutată de la dl. O., dar nu se specifică faptul că este pentru achitarea prejudiciului. Dl. O. nu ştia cum urmează să fie plătit prejudiciul.

Nu ştia nimeni de modul în care urma să împărţim sumele şi nici de înţelegerea dintre vizând acoperirea prejudiciului, ne-am întâlnit şi am hotărât să îl plătim. La ANAF eu am fost personal, cu şoferul din firmă, HHH.. I-am anunţat pe ceilalţi după ce am plătit, le-am dat copie de pe chitanţă. Înainte nu i-am anunţat, nu am mers împreună, nu pot preciza de ce, B. şi D. erau la Alexandria.

Vorbisem înainte că merg să achit prejudiciul, nu ştiau însă ora, data, ziua. La trezorerie nu mi-a primit banii în Giuleşti, ci m-au trimit în Popa Tatu.

Nu am plătit fiecare cât îi revenea conform ordonanţei pentru că mie îmi revenea cel mai mult. Am împărţit banii conform cu cele menţionate de expert pe relaţia comercială dintre noi. Lui B. îi datoram eu bani şi am spus că pun eu pentru el 34.000 RON. Am împărţit pe jumătate prejudiciul cu J., după relaţia comercială cu această societate. Cu D., am împărţit la 3 după relaţia comercială, între D., F. şi eu. F. nu a pus bani, nici nu am vorbit cu el, am pus eu. Nu am vorbit cu cel din urmă pentru că nu îl cunosc, nu am discutat niciodată cu acesta.

D. nu mi-a spus de unde a avut banii, mi i-a dat numerar, o parte în septembrie şi o parte la începutul lui noiembrie, nu mai ştiu exact. Plata la ANAF am făcut-o pe 18.11.2011. Nu am încheiat niciun act cu privire la modul în care a fost plătit prejudiciul de către noi. Nu ştiu dacă E. a plătit în vreun fel, nu îl cunosc. Nici pe el şi nici pe F.

La Administraţia financiară nu am spus că este o plată făcută de mai multe persoane, pentru că eu aveam pe hârtie suma întreagă, care mi-era imputată numai mie. M-au pus să fac cerere cu indicare buletinului meu, că eu depun banii.

Reprezentantul Ministerului Public: câţi bani v-a împrumutat dl O.ş

Inculpat: 200.000 RON, sunt dispus să depun acest contract în instanţă.

Reprezentantul Ministerului Public: aţi cerut la Administraţia Financiară să vă calculeze penalităţileş

Inculpat: nu am cerut pentru că nici banii pe care i-am depus nu vroiau să mi-i primească, pentru că spuneau că nu trebuie să îi plătesc eu, pentru că după aceea, spuneau ei, vin să îi cer înapoi şi nu au de unde să mi-i dea."

În declaraţia dată la termenul din 16.05.2017, intimatul inculpat D. a susţinut următoarele:

"Prima dată am spus că acuzaţia de instigare nu este reală. Am acoperit prejudiciul pentru că eu aveam cea mai nefericită ipostază dintre toţi inculpaţii, fiind recidivist şi mi s-a explicat de către avocaţi că dacă achit, particip la achitarea prejudiciului, legea nu face diferenţiere între recidivişti şi infractori primari, putând beneficia de această prevedere legală o singură dată. Nici domnii avocaţi nu au ştiut care este cuantumul prejudiciului şi eu am dedus că trebuie să plătesc în jur de 60.000 RON. Din partea de prejudiciu de 240000 RON, pentru care sunt acuzat împreună cu F. şi A., am considerat că trebuie să achit doar 60000 pentru că l-am instigat pe F. şi am considerat că trebuie să plătesc jumătate din jumătatea lui.

Nu am încheiat niciun act scris. Când am hotărât să strângem banii, în anul 2011, după prezentarea materialului de urmărire penală, Dl A. a spus că i se pare corect ca prejudiciul să se împartă la 3. La acea discuţie, nu îmi amintesc cine a fost de faţă, dar îmi amintesc că am discutat cu A., care m-a întrebat dacă vreau să particip la acoperirea prejudiciului. Nu i-am dat răspunsul pe loc, i-am răspuns cred că în vreo 2 - 3 zile, după ce m-am consultat cu vărul meu, care este avocat. Acesta mi-a spus că pot beneficia de această prevedere legală, dacă particip la acoperirea prejudiciului.

Am crezut că din chitanţă va rezulta că am participat la acoperirea prejudiciului, nu am ştiut că trebuia să apară numele meu pe chitanţă. Mai ales că mie nu mi s-a spus niciodată care este partea mea din prejudiciu. Nu am încheiat niciun act cu ceilalţi pentru că nu am considerat necesar, apreciind că este în interesul tuturor să îl achităm. Aşa am considerat, că trebuie achitat prejudiciul. Nu am mers împreună cu A. pentru că nu am considerat că este cazul să mă duc, întrucât nu mi s-a spus că trebuie achitat individual.

Prima tranşă am dat-o vara, sfârşitul lunii august - începutul lunii septembrie, din banii obţinuţi prin intermedierea vânzării de cereale. A doua transă, în jur de 400 milioane, am dat-o cam după o lună, înainte de achitare, între sfârşitul lui octombrie - începutul noiembrie. Am cerut îngăduinţă lui B. şi A., întrucât aceştia doreau să achite. Cu B. nu aveam o relaţie contractuală, dar l-am rugat să mă aştepte, să strâng suma de bani, pentru că hotărâsem să mergem să ducem toată suma de bani pentru achitarea prejudiciului, deşi nu am mers împreună. M-am împrumutat pentru tranşa a doua, mai mult de jumătate din bani, de la rude şi familie, prieteni, cu sume mici. I-am adunat destul de greu. Partea plătită de mine din prejudiciu a fost în jur de 80.000 RON. Am considerat că îmi revenea 60.000 RON, dar A. a spus că e corect să împărţim la 3 şi nu cum am calculat eu. Dl F. nu a dorit să participe, iar A. a acoperit diferenţa.

Reprezentantul Ministerului Public: aţi discutat între voi să plătiţi la Administraţia financiară şi accesoriileş

Inculpat: la acel moment, nu, nu s-a pus problema. Ulterior, când s-a adus vorba în instanţă, am întrebat şi eu care sunt acele accesorii şi cum se calculează. Nu ştiu nici până în acest moment care este valoarea lor."

Examinând cauza în temeiul art. 417 şi următoarele C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti la data de 27.06.2016, referitor la inculpatul F., Înalta Curte constată că la termenul din 16.05.2017, când au avut loc dezbaterile în prezenta cauză, reprezentantul Ministerului Public a precizat în mod expres că susţine doar primul dintre motivele de apel formulate în scris de către această unitate de Parchet. De asemenea, şi în precizările depuse la data de 07.11.2016 reprezentantul Ministerului Public a arătat că apelul Parchetului nu îl vizează pe inculpatul F.

Persoanele la care se referă calea de atac trebuind nominalizate, explicit, în declaraţia de apel. De altfel, se observă că inculpatul F. nu este menţionat în declaraţia de apel a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti . Or, declaraţia de apel, iar nu motivele de apel depuse ulterior (la o dată care ar depăşi termenul legal pentru declararea căii de atac), faţă de inculpatul care nu este menţionat în declaraţia de apel, constituie actul de sesizare a instanţei, în raport cu care se devoluează judecata în această fază procesuală. Aşadar, Ministerul Public poate indica, în motivele de apel, şi alte părţi cu privire la care exercită calea de atac numai în situaţia în care motivele au fost depuse înăuntrul termenului de apel, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii.

Prin urmare, calea de atac exercitată în cauză de Parchet îi vizează doar pe inculpaţii D.,B., E. şi A.

I. Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de partea civilă ANAF - DGRFP Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva Sentinţei penale nr. 56 din 06 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sunt fondate în limitele şi pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Problemele de drept a căror dezlegare este avută în vedere de prezentele apeluri sunt:

a) interpretarea condiţiei negative privitoare la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu privire la conceptul de faptă anterioară prin care să se fi aplicat art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005;

b) interpretarea condiţiei negative prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 cu privire la conceptul de prejudiciu şi influenţa interpretării conceptului asupra modului de soluţionare a laturii civile;

c) natura cauzei de nepedepsire/reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005;

d) influenţa duratei procesului asupra individualizării pedepsei, ca remediu efectiv, în sensul art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte constată că, în cauză, nici Parchetul şi nici inculpaţii D., B., E. şi A. (care, de altfel, nu au exercitat calea de atac a apelului), nu au contestat situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond. Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond influenţează dezlegarea în drept a problemelor invocate în prezentul apel, respectiv soluţia de încetare a procesului penal şi modul de stabilire a prejudiciului. Astfel, se observă că instanţa de fond a reţinut că inculpatul A., în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, şef al departamentului de aprovizionare şi director general al S.C. K. S.A., precum şi administrator de fapt, director comercial responsabil cu aprovizionarea la S.C. II. S.R.L. a înregistrat cu ştiinţă în contabilitate aceste facturi fiscale, cunoscând că ele nu reflectau operaţiuni comerciale reale, cu consecinţa deducerii, în mod nejustificat a TVA, fapta având drept consecinţă calcularea eronată a TVA de plată, pe care societăţile erau obligate să îl plătească pentru anii 2006, 2009 şi 2010 şi astfel a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 309.077,25 RON:

- în relaţia comercială rezultată din facturile emise în anul 2006 de către S.C. J. S.R.L. către S.C. K. S.A.;

- în relaţia comercială rezultată din facturile emise în perioada 2009 - 2010 de către S.C. LL. S.R.L. către S.C. II.;

- în relaţia comercială rezultată din facturile emise în perioada 2009 - 2010 de către S.C. LL. S.R.L. şi S.C. YY. S.R.L. către S.C. K. S.A.

De asemenea, s-a reţinut că E., în cursul anului 2006, în calitate de administrator al PFA E., a emis mai multe facturi care nu atestau operaţiuni reale privind livrarea de materiale de construcţii la S.C. J. S.R.L., societate administrată de inculpatul B., care, la rândul său, a refacturat aceleaşi cantităţi de materiale de construcţii la S.C. K. S.A. şi astfel, l-a ajutat cu ştiinţă pe inculpatul A. la comiterea faptelor de evaziune fiscală.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul B., în anul 2006, în calitate de asociat şi administrator de fapt al S.C. J. S.R.L., a înregistrat în contabilitatea acestei societăţi mai multe facturi de materiale de construcţii emise în numele PFA E., deşi a cunoscut că acestea nu reflectă operaţiuni reale, şi a refacturat, în numele societăţii sale aceleaşi cantităţi de materiale de construcţii la S.C. K. S.A., ajutându-l, astfel, cu ştiinţă, pe inculpatul A. la săvârşirea faptei de evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa de fond a mai reţinut şi că inculpatul D., în perioada 2009 - 2010, l-a determinat cu intenţie pe inculpatul F. să preia pe numele său S.C. LL. S.R.L. şi S.C. YY. S.R.L., societăţi în numele cărora, la îndemnul şi sub coordonarea sa, inculpatul F. a scris mai multe facturi care nu atestau operaţiuni reale pentru S.C. K. S.A. şi S.C. II. S.A. contra unor sume de bani, ajutându-l astfel, cu ştiinţă, pe inculpatul A. la săvârşirea faptelor de evaziune fiscală.

Situaţiei de fapt anterior menţionată i s-a dat, în drept, o încadrare juridică necontestată, constatându-se că:

- faptele reţinute în sarcina inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de:

- art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- faptele reţinute în sarcina inculpatului B. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- faptele reţinute în sarcina inculpatului D. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 25 raportat la art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.,

- faptele reţinute în sarcina inculpatului E. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte relaţia comercială derulată între PFA E. - Alexandria, S.C. J. S.R.L. Alexandria şi S.C. K. S.A. Bucureşti (prima infracţiune de evaziune fiscală reţinută în sarcina lui A., cu participaţia, sub forma complicităţii, a lui B. şi E.), prejudiciul este de 68.463,38 RON (TVA dedus nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. J. SRL). De asemenea, în relaţia comercială derulată între S.C. LL. S.R.L. Mârzăneşti şi S.C. K. S.A. (cea de-a doua infracţiune de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului A., cu participaţia lui D. şi F.) prejudiciul este de 193.493,87 RON (TVA dedus nelegal ca urmare a înregistrării facturilor emise de LL.), iar în relaţia comercială derulată între S.C. YY. S.R.L. - comuna Vităneşti şi S.C. K. S.A. (cea de-a treia infracţiune de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului A., cu participaţia lui D. şi F.) prejudiciul este de 47.120 (TVA dedus nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de YY.).

Un prim motiv de apel invocat de Parchet a fost greşita încetare a procesului penal în ce îl priveşte pe inculpatul A., deoarece art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu putea fi aplicat acestui inculpat întrucât a săvârşit în concurs trei infracţiuni de evaziune fiscală, iar perioada scursă între datele de săvârşire a acestor infracţiuni este mai mică de 5 ani, fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte reţine că aceste critici sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

De asemenea, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 stabileşte că dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).

Problema de drept invocată de Ministerul Public are în vedere incidenţa cauzei de nepedepsire/reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în cazul infracţiunilor concurente.

Existenţa unui concurs de infracţiuni, judecat într-un dosar unic, nu exclude aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Condiţia negativă prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (să nu fi beneficiat de prevederile art. 10 alin. (2) într-un interval de 5 ani anterior săvârşirii infracţiunii pentru care instanţa examinează incidenţa cauzei de nepedepsire) este realizată doar atunci când sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii faţă de acelaşi inculpat:

a) instanţa este învestită cu săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005;

b) există o hotărâre judecătorească definitivă, privind o altă infracţiune, prin care s-a făcut aplicarea art. 10 alin. (1), şi s-a reţinut cauza de nepedepsire;

c) data hotărârii judecătoreşti definitive de aplicare a art. 10 alin. (1) se situează într-un interval mai mic de 5 ani calculat în raport de data celei mai recente fapte judecate în dosarul în care se examinează din nou aplicarea art. 10 alin. (1) Legea nr. 241/2005.

În concluzie, condiţia din art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 presupune doi termeni: o hotărâre definitivă anterioară prin care s-a aplicat art. 10 alin. (1) şi săvârşirea, din nou, a unei infracţiuni de tipul celor descrise de lege şi pentru care se acoperă prejudiciul. Condiţia nu este incidentă în cazul unui concurs de infracţiuni, atunci când pentru niciuna dintre infracţiunile concurente nu s-a pronunţat o hotărâre de aplicare a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Analizând dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014) se aplică în situaţia în care făptuitorul a comis anterior (într-un interval de 5 ani) o infracţiune pentru care a beneficiat de cauza de nepedepsire/reducere a pedepsei prevăzută de alin. (1) al aceluiaşi articol. Or, comiterea unei infracţiuni şi reţinerea unei cauze de nepedepsire/reducere a pedepsei, astfel cum prevede art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, nu pot fi stabilite decât prin hotărâre judecătorească definitivă. Anterior datei pronunţării unei astfel de hotărâri existenţa unei infracţiuni este incertă, nici actele procurorului, nici actele procesuale specifice desfăşurării procedurii judecăţii în primă instanţă anterioare pronunţării unei hotărâri de soluţionare a acţiunii penale, conform art. 405 C. proc. pen., nu conduc la reţinerea certitudinii existenţei infracţiunii. În consecinţă, nu va beneficia de cauza de nepedepsire/reducere a pedepsei prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 doar inculpatul căruia i s-au aplicat, prin hotărârea judecătorească definitivă, prevederile anterior menţionate, pentru o faptă comisă cu cel mult 5 ani înainte de săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii.

Prin urmare, dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014) nu se aplică în cazul infracţiunilor concurente cercetate în aceeaşi cauză, fiind incidente doar în cazul în care a existat o hotărâre judecătorească definitivă prin care a fost reţinută, anterior, cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

În speţă, se observă că inculpatul A. nu a beneficiat, anterior, de cauza de nepedepsire/reducere a pedepsei prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pentru săvârşirea vreunei infracţiuni reglementate de acelaşi act normativ. Într-adevăr, în prezenta cauză, inculpatul A. este cercetat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, prima fiind comisă la data înregistrării facturilor fiscale fictive provenind de la S.C. J. S.R.L., respectiv la 28.12.2007, iar celelalte două, începând cu anul 2009. Cu toate acestea, în lipsa unei hotărâri definitive anterioare, prin care să i se fi aplicat inculpatului prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală din 28.12.2007, nu se poate susţine că, la acest moment, nu poate beneficia de cauza de nepedepsire/reducere a pedepsei anterior menţionată pentru toate cele trei infracţiuni săvârşite în concurs şi deduse judecăţii în acelaşi timp.

Un alt motiv de apel invocat de Parchet în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. este greşita aplicare a unei amenzi administrative, având în vedere că prejudiciul total creat de inculpat este mai mare de 50.000 de euro (aproximativ 77.000 de euro), astfel încât raportat la acest prejudiciu s-ar fi impus aplicarea unei amenzi penale.

Înalta Curte constată că şi aceste critici sunt nefondate.

Condiţia prejudiciului se raportează la fiecare infracţiune şi se evaluează incidenţa dispoziţiilor legale în raport de fiecare infracţiune. O interpretare în sens contrar a acestor dispoziţii legale ar însemna ca legea să fie interpretată prin analogie în defavoarea inculpatului. Tot astfel cum în cazul unui concurs de infracţiuni vinovăţia se evaluează în raport de fiecare infracţiune, iar stabilirea vinovăţiei pentru o infracţiune nu înlătură obligaţia stabilirii vinovăţiei pentru celelalte, şi în cazul prejudiciului condiţia se analizează în raport de fiecare infracţiune şi nu de întregul concurs de infracţiuni.

Astfel, din analiza rechizitoriului se observă că prejudiciul imputat de organele de urmărire penală inculpaţilor A., E. şi B. a fost de 68.493,38 RON (TVA dedusă nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. J. SRL). De asemenea, prejudiciul imputat inculpaţilor A., D. şi F. a fost de 193.493,87 RON (TVA dedusă nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. LL.), respectiv 47.120 RON (TVA dedusă nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. YY.). Or, după cum se poate observa, prejudiciul imputat inculpatului A. pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni de evaziune fiscală este mai mic de 50.000 euro.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 au în vedere situaţia în care, printr-o infracţiune dedusă judecăţii a fost creată o pagubă mai mică de 50.000 euro, respectiv de 100.000 euro şi nu ipoteza în care prin mai multe infracţiuni s-au cauzat aceste prejudicii, calculate prin totalizarea pagubelor. Prejudiciul trebuie cumulat numai în cazul în care a fost reţinută în cauză o formă a unităţii legale, respectiv săvârşirea unei infracţiuni în formă continuată. În caz contrar, prejudiciul trebuie să fie analizat în mod distinct, pentru fiecare infracţiune în parte, niciun text de lege neacordând efecte juridice cuantumului prejudiciilor cumulate prin fapte comise în concurs.

Aşadar, în mod corect instanţa de fond a aplicat inculpatului A. o amendă administrativă, prejudiciul reţinut de organul de urmărire penală în sarcina acestuia, pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni de evaziune fiscală, fiind mai mic de 50.000 euro.

Un al doilea motiv de apel invocat de Parchet vizează greşita încetare a procesului penal în ce îi priveşte pe inculpaţii B., E. şi D., întrucât cauza de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005 este o cauză personală, care nu se referă la faptă (infracţiunea de evaziune fiscală fiind, de altfel, o infracţiune de pericol), ci la atitudinea făptuitorului care înţelege să repare consecinţele faptelor sale, iar inculpaţii nu au achitat prejudiciul imputat prin rechizitoriu.

Înalta Curte constată că sunt întemeiate doar criticile Parchetului referitoare la inculpatul E., susţinerile privindu-i pe inculpaţii B. şi D. fiind nefondate.

Astfel, se observă că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal. În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 9/2017 (soluţionând sesizarea formulată în prezentul dosar).

Decizia dată în dezlegarea problemei de drept subliniază faptul că, prin introducerea în conţinutul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a cauzelor de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă, legiuitorul, în evaluarea generică a pericolului social al faptei, a considerat că recuperarea integrală a prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, până la momentul stabilit de legiuitor (primul termen de judecată, astfel cum a fost stabilit şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.519 din 18 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 43/18.01.2011), este o împrejurare ulterioară săvârşirii infracţiunii care influenţează pericolul social şi are ca efect atenuarea regimului sancţionator, în raport cu conduita făptuitorului după comiterea faptei.

Conform Deciziei nr. 9/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, acoperirea integrală a prejudiciului, în condiţiile reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, conturează tot eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, fiind incluse de legiuitor în categoria cauzelor de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă, fără a le afecta prin acesta caracterul personal.

Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, achitarea prejudiciului a avut loc la data de 11.11.2011, astfel cum rezultă din chitanţa depusă la dosar . În apel s-au administrat probe cu privire la modalitatea de plată a prejudiciului, respectiv la existenţa unei contribuţii personale a fiecărui inculpat la acoperirea prejudiciului, fiind audiaţi inculpaţii D.,B. şi A., separat, în temeiul art. 379 alin. (2) C. proc. pen. Aşadar, deşi pe chitanţă apare doar numele inculpatului A., din probatoriul administrat a reieşit că la plata prejudiciului au participat şi inculpaţii D. şi B.

Astfel, fiind audiaţi, separat, în faţa Înaltei Curţi cu privire la modalitatea de plată a prejudiciului, inculpaţii D.,B. şi A. au oferit detalii clare referitor la cuantumul sumei plătite de fiecare, perioada în care au fost daţi banii lui A., aşa încât nu se poate considera că declaraţiile acestora sunt lipsite de credibilitate.

În acest sens, se observă că B. a declarat că "În perioada anterioară, A., care este cumnatul meu, fiind fratele geamăn al soţiei mele, a avut conturile blocate în cursul urmăririi penale şi a avut nevoie de bani şi l-am împrumutat cu suma de 60.000 RON, chiar înainte de trimiterea în judecată, în 2011. Au fost anumite divergenţe între mine şi acesta, dar în final mi-a restituit ulterior din cei 60.000 împrumutaţi, diferenţa până la 34.000 RON, cât era jumătate din prejudiciu. Mi-a restituit aceşti bani după ce a început judecata. (...) Am plătit jumătate jumătate din 68.000 RON cu A., fiind sigura sumă defalcată din cei 309.000 RON. Ştiu că au fost discuţii şi cu D., care ar fi plătit 80.000 RON. Discuţiile au fost cu A., în sensul că trebuia împărţit la 3 cei 68.000 RON, între E., A. şi mine."

De asemenea, A. a declarat că "Am achitat prejudiciul, întrucât în ordonanţă s-a arătat că dacă achit, mi se aplică Legea nr. 10. Am achitat înainte de primul termen de judecată, în noiembrie 2011. M-am împrumutat, am făcut cu cei care erau în cauză, respectiv cumnatul meu, B. a pus şi el 34.000 RON. Mă împrumutase pe mine în 2010, întrucât eu aveam conturile blocate şi ne-am socotit. M-a împrumutat pentru 1 an sau 2, nu mai ţin minte, ştiu că la un moment dat ne-am şi certat. M-a împrumutat cu mai mulţi bani, nu mai ştiu cu cât, dar nu am făcut niciun act. (...) Am achitat prejudiciul din banii strânşi. Mi-a mai adus şi D. în jur de 80.000 RON, aşa am calculat eu şi m-am împrumutat din societate, de la O., persoană fizică. Am un contract pentru suma împrumutată de la dl O., dar nu se specifică că este pentru achitarea prejudiciului. Dl O. nu ştia cum urmează să fie plătit prejudiciul. (...) Nu am plătit fiecare cât îi revenea conform ordonanţei pentru că mie îmi revenea cel mai mult. Am împărţit banii conform cu cele menţionate de expert pe relaţia comercială dintre noi. Lui B. îi datoram eu bani şi am spus că pun eu pentru el 34.000 RON. Am împărţit pe jumătate prejudiciul cu J., după relaţia comercială cu această societate. Cu D., am împărţit la 3 după relaţia comercială, între D., F. şi eu. F. nu a pus bani, nici nu am vorbit cu el, am pus eu. Nu am vorbit cu cel din urmă pentru că nu îl cunosc, nu am discutat niciodată cu acesta. D. nu mi-a spus de unde a avut banii, mi i-a dat numerar, o parte în septembrie şi o parte la începutul lui noiembrie, nu mai ştiu exact. Plata la ANAF am făcut-o pe 18.11.2011. Nu am încheiat niciun act cu privire la modul în ca re a fost plătit prejudiciul de către noi. Nu ştiu dacă E. a plătit în vreun fel, nu îl cunosc. Nici pe el şi nici pe F."

Totodată, D. a declarat că "Am acoperit prejudiciul (...). Din partea de prejudiciu de 240000 RON, pentru care sunt acuzat împreună cu F. şi A., am considerat că trebuie să achit doar 60000 pentru că l-am instigat pe F. şi am considerat că trebuie să plătesc jumătate din jumătatea lui. Nu am încheiat niciun act scris. Când am hotărât să strângem banii, în anul 2011, după prezentarea materialului de urmărire penală, Dl A. a spus că i se pare corect ca prejudiciul să se împartă la 3. La acea discuţie, nu îmi amintesc cine a fost de faţă, dar îmi amintesc că am discutat cu A., care m-a întrebat dacă vreau să particip la acoperirea prejudiciului. (...) Am crezut că din chitanţă va rezulta că am participat la acoperirea prejudiciului, nu am ştiut că trebuia să apară numele meu pe chitanţă. Mai ales că mie nu mi s-a spus niciodată care este partea mea din prejudiciu. Nu am încheiat niciun act cu ceilalţi pentru că nu am considerat necesar, apreciind că este în interesul tuturor să îl achităm. Aşa am considerat, că trebuie achitat prejudiciul. Nu am mers împreună cu A. pentru că nu am considerat că este cazul să mă duc, întrucât nu mi s-a spus că trebuie achitat individual. Prima tranşă am dat-o vara, sfârşitul lunii august-începutul lunii septembrie, din banii obţinuţi prin intermedierea vânzării de cereale. A doua tranşă, în jur de 400 milioane, am dat-o cam după o lună, înainte de achitare, între sfârşitul lui octombrie - începutul noiembrie. (...) Partea plătită de mine din prejudiciu a fost în jur de 80.000 RON. Am considerat că îmi revenea 60.000 RON, dar A. a spus că e corect să împărţim la 3 şi nu cum am calculat eu. Dl F. nu a dorit să participe, iar A. a acoperit diferenţa."

Înalta Curte constată că declaraţiile inculpaţilor D., B. şi A. sunt susţinute de menţiunile din Rechizitoriu, întrucât, în Rechizitoriu, prejudiciul nu a fost stabilit pentru fiecare inculpat în parte, ci în funcţie de relaţiile comerciale ale societăţilor respectiv, aşa cum a susţinut şi reprezentantul Ministerului Public în cererea precizatoare a motivelor de apel din 07.11.2016, prin rechizitoriu s-a stabilit că TVA dedusă nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. J. S.R.L. a fost de 68.493,38 de RON, pentru complicitate la această infracţiune de evaziune fiscală fiind trimişi în judecată, alături de inculpatul A. (autor), inculpaţii E. şi B., iar TVA dedusă nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. LL. şi S.C. YY. a fost de 193.493,87 de RON şi 47.120 de RON, pentru această infracţiune fiind trimişi în judecată, alături de inculpatul A. (autor), inculpatul D. şi inculpatul F.

Aşadar, având în vedere probele administrate, Înalta Curte constată că inculpaţii D.,B. şi A. au participat la plata prejudiciului, aşa încât le sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014, care reglementează, aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 9/2017, o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., Înalta Curte constată că, din probatoriul administrat, rezultă că acesta nu a participat la plata prejudiciului, motiv pentru care nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, trebuie subliniat că situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată anterior, în considerentele prezentei hotărâri, nu a fost modificată în calea de atac a apelului. De asemenea, atât în primul ciclu procesual, cât şi în ce-l de-al doilea ciclu procesual, instanţele de fond au reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. Totodată, Curtea de Apel Piteşti a dispus prin sentinţa atacată încetarea procesului penal cu privire la inculpatul E. întrucât a apreciat că achitarea prejudiciului de către ceilalţi inculpaţi este un fapt obiectiv, care trebuie să profite tuturor inculpaţilor din cauză, având în vedere imposibilitatea obiectivă de a se diferenţia contribuţia fiecăruia la producerea prejudiciului cauzat părţii civile. În calea de atac a apelului, aşa cum s-a menţionat anterior, instanţa a sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a statuat prin Decizia nr. 9/2017 că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal. În consecinţă, soluţia ce urmează a fi pronunţată în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E. este influenţată de faptul că nu a participat la acoperirea prejudiciului, astfel încât nu i se pot aplica dispoziţiile reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Referitor la cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată, instanţa va avea în vedere durata procedurilor din prezenta cauză, care în raport de momentul săvârşirii faptei (2006), depăşeşte o durată rezonabilă şi nu poate fi imputată inculpatului. Va reflecta încălcarea duratei rezonabile în cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicate prin reţinerea duratei procedurilor în favoarea persoanei condamnate, ca o circumstanţă atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen., în compensarea prejudiciului suferit prin durata procedurilor, ca remediu efectiv conform art. 13 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale.

În acelaşi timp, instanţa are în vedere şi atitudinea inculpatului E. care a recunoscut faptele săvârşite şi a ajutat organele de cercetare penală să stabilească adevărul şi să identifice toţi participanţii la săvârşirea faptelor (conform celor reţinute în rechizitoriu la pagina 75).

Aşadar, Înalta Curte urmează a valorifica aspectele anterior menţionate (durata excesivă a procedurii judiciare şi atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei) ca circumstanţă atenuantă conform art. 74 alin. (2) C. pen. Prin urmare, va aplica inculpatului E. pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală o pedeapsă sub minimul special, de 6 luni închisoare.

De asemenea, în baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului E. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Al treilea motiv de apel invocat de Parchet a vizat faptul că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât în cauză nu era incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005, în condiţiile în care până la primul termen de judecată inculpaţii au achitat doar obligaţiile fiscale principale datorate (prejudiciul efectiv de 309.077 RON), nu şi obligaţiile fiscale accesorii.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate. Astfel, se observă că aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu include obligarea inculpaţilor la plata obligaţiilor fiscale accesorii conform jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prejudiciul în sensul art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 241/2005 având în vedere suma exigibilă la data săvârşirii infracţiunii şi nu suma care include obligaţiile accesorii, născute după momentul săvârşirii infracţiunii.

În acest sens, în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a statuat că prejudiciul în sensul art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 nu include obligaţii accesorii, dobânzi, penalităţi, majorări. De asemenea, s-a reţinut că, în cazul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în valoarea prejudiciului - care, dacă depăşeşte 100.000 euro în echivalentul monedei naţionale, determină reţinerea variantei agravate prevăzute în art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 - nu se includ obligaţiile fiscale accesorii şi nici cheltuielile reale efectuate de inculpat, în ipoteza în care infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este comisă prin evidenţierea în actele contabile a unor operaţiuni fictive care atestă cheltuieli mai mari decât cele efectuate în realitate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale (Decizia penală nr. 4011 din 12.12.2013, Decizia penală nr. 829 din 7 martie 2013).

Totodată, prin Decizia nr. 370/A din 29.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au reţinut următoarele:

"Cauza specială de reducere a pedepsei reglementată în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este aplicabilă în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută în art. 8 şi art. 9 din legea menţionată, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile. În ipoteza în care partea civilă nu a indicat cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii nici în cursul urmăririi penale şi nici în cursul judecăţii până la primul termen de judecată, dar inculpatul a acoperit prejudiciul reţinut în rechizitoriu, înainte de primul termen de judecată, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 sunt incidente, întrucât omisiunea părţii civile de a calcula obligaţiile fiscale accesorii, pentru a da posibilitatea inculpatului să le achite în termenul prevăzut de lege, nu poate opera în defavoarea acestuia."

Aşadar, Înalta Curte reţine că, pentru a aprecia asupra incidenţei dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, se are în vedere prejudiciul cert şi actual produs prin fapta penală, fără accesorii (penalităţi, dobânzi). De altfel, când a intenţionat să se refere şi la plata acestora, legiuitorul a operat modificarea textului, care, în prezent, se referă la "pretenţiile civile" ("În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate").

Or, în cauza dedusă judecăţii, aşa cum, de altfel, a susţinut şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în motivele formulate, inculpaţii D.,B. şi A. au achitat obligaţiile fiscale principale datorate, respectiv prejudiciul efectiv de 309.077 RON, nu şi obligaţiile fiscale accesorii.

Un ultim motiv de apel invocat de Parchet a vizat greşita soluţionare a laturii civile. Astfel, s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea civilă şi nu a dispus obligarea tuturor inculpaţilor la plata prejudiciului calculat ulterior, constând în dobânzi şi penalităţi.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt întemeiate, în acelaşi sens fiind şi apelul formulat de partea civilă ANAF - DGRFP Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.

Astfel, se observă că, prin Decizia nr. 17/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a statuat că:

"În cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală."

În considerentele aceste hotărâri s-a reţinut că "în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală inculpaţii vor fi obligaţi la suportarea prejudiciului constând în echivalentul cuantumului creanţelor fiscale principale deţinute de stat, calificând astfel raportul juridic născut între plătitorul taxei şi beneficiarul acesteia ca un raport juridic de drept fiscal, reglementat de prevederile Codul fiscal şi ale Codului de procedură fiscală, dar şi la plata creanţelor fiscale accesorii, astfel cum sunt definite de art. 21 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală, având în vedere că dreptul la perceperea acestor creanţe, constând în dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, în condiţiile legii, intră, de asemenea, în conţinutul raportului juridic de drept fiscal, cuantumul acestora fiind stabilit de Codul de procedură fiscală."

Or, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a respins ca nefondată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF, în condiţiile în care inculpaţii D.,B. şi A. au achitat obligaţiile fiscale principale datorate, respectiv prejudiciul efectiv de 309.077 RON, nu şi obligaţiile fiscale accesorii.

Astfel, având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 17/2015 pronunţată în recursul în interesul legii, Înalta Curte va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF - DGRFP Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş şi va obliga, în solidar pe inculpaţii B., E. şi A., acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.C. K. S.A., la plata penalităţilor de întârziere, majorărilor şi dobânzilor aferente sumei de 68.463,38 RON, calculate de la data la care obligaţia principală a devenit scadentă până la data de 11.11.2011. De asemenea, va obliga în solidar pe inculpaţii D. şi A., acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente cu S.C. K. S.A., la plata penalităţilor de întârziere, majorărilor şi dobânzilor aferente sumei de 193.493,87 RON, calculate de la data la care obligaţia principală a devenit scadentă până la data de 11.11.2011. Totodată, va obliga în solidar pe inculpaţii D. şi A., acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente cu S.C. II. S.R.L., la plata penalităţilor de întârziere, majorărilor şi dobânzilor aferente sumei de 47.120 RON, calculate de la data la care obligaţia principală a devenit scadentă până la data de 11.11.2011.

Va menţine măsurile asigurătorii instituite în faza de urmărire penală cu privire la inculpaţii D., B., E. şi A., având în vedere că acestea privesc atât prejudiciul principal, cât şi cel accesoriu, iar penalităţile de întârziere, majorările şi dobânzile aferente sumelor de bani plătite la 11.11.2011 nu au fost încă recuperate.

II. În ceea ce priveşte apelul formulat de inculpatul B., Înalta Curte constată că acesta este tardiv.

Astfel, analizând actele dosarului, se observă că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., înştiinţarea despre Sentinţa penală nr. 56 din 06 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost afişată la sediul instanţei la data de 17.05.2016, întrucât dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare (la adresa din com. Alexandria, jud. Teleorman) s-a întors cu menţiunea destinatar mutat, iar din verificările efectuate în baza de date EPABD a reieşit că domiciliul inculpatului este cel la care nu s-a putut realiza comunicarea.

De asemenea, se observă că, în cursul judecăţii în fond, inculpatul B. nu a indicat o altă adresă la care să-i fie comunicate actele de procedură, în declaraţia dată în faţa Curţii de Apel Piteşti fiind indicată adresa din Alexandria, jud. Teleorman

Totodată, se constată că, în faza procesuală a apelului, inculpatul B. a formulat la data de 13.09.2013 o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, întrucât nu a primit citaţie. De asemenea, în cererea formulat a învederat că nu i-a fost comunicat rechizitoriul şi a indicat un domiciliu procesual pentru comunicarea actelor de procedură.

Ulterior, la data de 25.10.2016, inculpatul B. a trimis pe mail o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, fiind în imposibilitate de prezentare din motive medicale, iar la data de 01.11.2016, a fost formulată o cerere de fotocopiere dosar de către apărătorul ales al inculpatului III.

Inculpatul B. a declarat apel la data de 08.11.2016, susţinând că Sentinţa penală nr. 56 din 06.05.2016 nu i-a fost comunicată, fiindu-i comunicată doar minuta acestei hotărâri.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 410 alin. (1) C. proc. pen., pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, şi curge de la comunicarea copiei minutei, iar din declaraţia de apel rezultă că inculpatului i-a fost comunicată minuta Sentinţei penale nr. 56 din 06.05.2016.

Pe de altă parte, se observă că, în cauză, nu este incidentă nici situaţia prevăzută de art. 411 alin. (1) C. proc. pen., întârzierea în declararea apelului nefiind determinată de o cauză temeinică de împiedicare, în condiţiile în care, aşa cum s-a menţionat anterior, inculpatul a avut cunoştinţă despre înregistrarea dosarului pe rolul Înaltei Curţi, formulând trei cereri înainte de depunerea declaraţiei de apel (două cereri de amânare şi o cerere de fotocopiere, prin apărător ales).

Faţă de toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de partea civilă ANAF - DGRFP Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva Sentinţei penale nr. 56 din 06 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. va condamna pe inculpatul E. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului E. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF - DGRFP Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş şi, în consecinţă:

- va obliga în solidar pe inculpaţii B., E. şi A., acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.C. K. S.A., la plata penalităţilor de întârziere, majorărilor şi dobânzilor aferente sumei de 68.463,38 RON, calculate de la data la care obligaţia principală a devenit scadentă până la data de 11.11.2011.

- va obliga în solidar pe inculpaţii D. şi A., acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente cu S.C. K. S.A., la plata penalităţilor de întârziere, majorărilor şi dobânzilor aferente sumei de 193.493,87 RON, calculate de la data la care obligaţia principală a devenit scadentă până la data de 11.11.2011.

- va obliga în solidar pe inculpaţii D. şi A., acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente cu S.C. II. S.R.L., la plata penalităţilor de întârziere, majorărilor şi dobânzilor aferente sumei de 47.120 RON, calculate de la data la care obligaţia principală a devenit scadentă până la data de 11.11.2011.

Va menţine măsurile asigurătorii instituite în faza de urmărire penală cu privire la inculpaţii D., B., E. şi A.

Va obliga inculpatul E. la plata sumei de 11.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluţionarea cauzei în fond.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca tardiv, apelul declarat de inculpatul B. împotriva Sentinţei penale nr. 56 din 06 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi îl obligă pe acesta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea apelurilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi părţii civile ANAF - DGRFP Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., precum şi onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii E., B. şi D. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de partea civilă ANAF - DGRFP Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva Sentinţei penale nr. 56 din 06 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. condamnă inculpatul E. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului E. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF - DGRFP Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş şi, în consecinţă:

- obligă în solidar pe inculpaţii B., E. şi A., acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.C. K. S.A., la plata penalităţilor de întârziere, majorărilor şi dobânzilor aferente sumei de 68.463,38 RON, calculate de la data la care obligaţia principală a devenit scadentă până la data de 11.11.2011.

- obligă în solidar pe inculpaţii D. şi A., acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente cu S.C. K. S.A., la plata penalităţilor de întârziere, majorărilor şi dobânzilor aferente sumei de 193.493,87 RON, calculate de la data la care obligaţia principală a devenit scadentă până la data de 11.11.2011.

- obligă în solidar pe inculpaţii D. şi A., acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente cu S.C. II. S.R.L., la plata penalităţilor de întârziere, majorărilor şi dobânzilor aferente sumei de 47.120 RON, calculate de la data la care obligaţia principală a devenit scadentă până la data de 11.11.2011.

Menţine măsurile asigurătorii instituite în faza de urmărire penală cu privire la inculpaţii D.,B., E. şi A.

Obligă inculpatul E. la plata sumei de 11.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluţionarea cauzei în fond.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

II. Respinge, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul B. împotriva Sentinţei penale nr. 56 din 06 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi îl obligă pe acesta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea apelurilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi părţii civile ANAF - DGRFP Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 90 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii E., B. şi D., în sumă de câte 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 mai 2017.

Procesat de GGC - NN