Cassation challenge to concurrent qualification of attempted qualified murder and robbery based on indirect intent and statutory sentencing limits for minors.

Examinând recursul în casaţie în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 736/06.04.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunile de tentativă la omor calificat prev.de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. c) C. pen. şi tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată prev.de art. 32 C. pen. rap. la art. 233 C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen. comb. cu art. 237 C. pen. şi art. 113 alin. (3) C. pen., art. 114 C. pen. şi a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunile de tentativă la furt calificat prev.de art. 32 C. pen. rap. la art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. d) C. pen. şi favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 233 C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen. comb. cu art. 237 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul A. prin apărător ales, având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia din infracţiunile de tentativă la omor calificat prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. c) C. pen. şi tentativă la tâlhărie calificată prev.de art. 32 C. pen. rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev.de art. 193 alin. (2) C. pen.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul A., prin apărătorul ales al acestuia, de reţinere a circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 233 C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen. comb. cu art. 237 C. pen. şi art. 113 alin. (3) C. pen., art. 114 C. pen. i s-a aplicat inculpatului A., măsura educativă a internării într-un centru educativ prevăzută de art. 124 C. pen. constând în internarea inculpatului într-o instituţie specializată în recuperarea minorului, unde va urma un program de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale, pe timp de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni

S-a atras atenţia inculpatului A. asupra prevederilor art. 124 alin. (3) C. pen. referitoare la consecinţele comiterii unei noi infracţiuni pe perioada internării.

Conform art. 127 C. pen. comb.cu art. 72 C. pen. s-a scăzut din durata măsurii educative perioada reţinerii, arestării preventive şi arestării la domiciliu a acestuia de la data de 16.03.2016 (prin ordonanţa procurorului din data de 16.03.2016 inculpatul a fost reţinut pentru o durată de 24 ore, apoi prin încheierea din data de 17.03.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A. iar prin încheierea din data de 21.11.2016 pronunţată de judecător din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală s-a dispus înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu) la zi (06.04.2017) şi în baza art. 399 C. proc. pen. comb. cu art. 362 C. proc. pen., art. 208 C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de inculpatul A.

În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 233 C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen. comb. cu art. 237 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. cu reţinerea prevederilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (în raport de poziţia procesuală a inculpatului de recunoaştere a comiterii faptei) a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în formă tentată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 234 C. pen., i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. d) (dreptul de a alege) şi lit. h) (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o durată de 2 (doi) ani, pedeapsă complementară ce se execută conform prevederilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. şi anume după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 404 alin. (5) C. proc. pen., art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului B. exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi h) C. pen. (a căror exercitare a fost interzisă de instanţa ca pedeapsa complementară), pedeapsă accesorie ce se execută conform art. 65 alin. (3) C. pen. şi anume din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Conform art. 72 C. pen. din durata pedepsei aplicată inculpatului B. s-a scăzut timpul reţinerii acestuia de la data de 16.03.2016 la data de 17.03.2016 şi în baza art. 399 C. proc. pen. comb. cu art. 362 C. proc. pen., art. 208 C. proc. pen. a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar sub puterea căreia se află acest inculpat de la data de 18.03.2016.

În baza art. 19 C. proc. pen. rap.la art. 397 C. proc. pen., art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acţiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti şi obligaţi inculpaţii A. şi B. (în solidar) la plata sumei de 223 RON cu titlu de daune materiale (cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate în cadrul unităţii persoanei vătămate C.).

S-a constatat că persoanele vătămate C. şi S.C. D. S.R.L. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

S-a constatat că din cuprinsul procesului-verbal întocmit de organele de cercetare penală la data 30.03.2015 a reieşit că de la faţa locului nu a fost ridicat toporul folosit la comiterea faptei astfel că nu se poate dispune confiscarea acestuia.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 şi văzând Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii nr. 5/2016, obligatorie conform art. 474 alin. (4) C. proc. pen.) s-a dispus prelevarea doar de la inculpatul B. de probe biologice în vederea introducerii datelor genetice în profilul SNDGJ (la rămânerea definitivă a hotărârii) .

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 800 de RON cheltuieli judiciare către stat (din care suma de câte 750 de RON pentru fiecare inculpat reprezintă cheltuieli judiciare necesare efectuării actelor de urmărire penală conform dispozitivului rechizitoriului).

PENTru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în dimineaţa zilei de 29.03.2015 în jurul orei 8:30 inculpaţii A. (în vârsta de 17 ani de la acea dată) şi B. au pătruns, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în incinta şantierului situat în str. (...), sector 3 (fosta fabrică (...)) cu intenţia de a sustrage cabluri electrice.

Rezoluţiunea infracţională a fost relevată de chiar cei doi inculpaţi la momentul audierii acestora atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti.

Astfel, fiind audiat la data de 16.03.2016 inculpatul A. a declarat "În cursul lunii martie 2015 am plecat de la locuinţa mea împreună cu cumnatul meu (...) B. cu intenţie de a sustrage un cablu electric de la un şantier aflat pe str. (...). Precizez că anterior eu am fusesem pe acest şantier de unde, cu permisiunea agenţilor de pază mai colectasem fier vechi. Am luat de la locuinţa bunicii mele E. de pe str. (...), un topor pe care voiam să îl folosim la tăierea cablului" .

Cu ocazia audierii sale de către instanţă, la termenul din data de 12.09.2016 A. a arătat că "În dimineaţa zilei de 29.03.2015 împreună cu B. care îmi este cumnat, am hotărât, eu fiind cel care a venit cu ideea să mergem să sustragem bunuri din incinta fostei fabrici (...). Noi intenţionam să sustragem fier vechi, respectiv cabluri electrice. De acasă am luat un topor. Cu acel topor intenţionam să tăiem cablurile electrice pentru a le putea sustrage. Eu anterior acestei date am mai fost în incinta fabricii (...) de unde luam fier vechi, primind permisiunea paznicilor".

În concordanţă cu declaraţia dată de A., inculpatul B. a arătat la urmărire penală, fiind audiat la data de 16.03.2016, următoarele: "În cursul anului 2015, luna martie (...) am plecat împreună (cu inculpatul A. n.n.) cu intenţia de a colecta fier vechi de pe un şantier situat pe (...), fosta fabrică (...). A. a luat un topor din curtea bunicii sale (...) şi am intrat în incinta şantierului, prin escaladarea gardului împrejmuitor. A. mi-a spus că ştie el un cablu pe care vroia să îl sustragem" pentru ca în faţa instanţei să declare că recunoaşte în totalitate comiterea faptei astfel cum aceasta este descrisă în cuprinsul actului de sesizare a instanţei.

De altfel, aşa a cum reieşit din conţinutul referatului cu propunere de renunţare la urmărirea penală şi a ordonanţei din data de 09.10.2015 dată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti în Dosarul nr. x/2015, inculpatul A. nu se afla în data de 29.03.2015 la prima încercare de sustragere de bunuri din incinta şantierului situat în str. (...) (fosta fabrică (...)), acesta împreună cu o altă persoană deplasându-se în interiorul şantierului şi la data de 25.02.2015 de unde a sustras o poartă metalică recuperată ulterior, faptă pentru care avându-se în vedere gradul de pericol social apreciat ca redus şi împrejurarea recuperării prejudiciului s-a dispus renunţarea la urmărire penală.

În timp ce încercau să taie, cu toporul pe care îl aveau asupra lor, un cablu electric aparţinând persoanei vătămate S.C. D. S.R.L. care efectua lucrări specifice în incinta şantierului, inculpaţii au fost observaţi de martorul F. ce efectua serviciul de pază la un obiectiv aflat în vecinătatea şantierului menţionat şi care l-a contactat telefonic pe numitul G., şeful dispozitivului de pază al şantierului pe care l-a informat cu privire la prezenţa în şantier a celor doi intruşi.

La rândul său, acesta din urmă l-a contactat telefonic pe martorul H. - agent de pază în cadrul S.C. I. S.R.L. - care efectua serviciul de pază la şantier şi care i-a informat prin staţia radio pe persoana vătămată C. şi pe martorul J.

Martorul H., audiat în cursul urmăririi penale la data de 1.04.2015 a declarat că telefonic a fost informat de şeful acestuia G. în data de 29.03.2015, în jurul orei 8:45 cu privire la faptul că "în curtea şantierului se află doi indivizi care încearcă să sustragă cablu electric", martorul, la rândul său, anunţându-i pe C. şi J.

Ulterior, audiat de către instanţă, martorul a arătat că nu-şi mai aduce aminte dacă la 29.03.2015 a fost sau nu anunţat cu privire la faptul că în curtea şantierului s-ar fi aflat persoane care încercau să sustragă cablu, amintindu-şi doar că l-a văzut pe C. lovit. Cu privire la imposibilitatea martorului de a-şi aminti elemente de amănunt în legătură cu faptele petrecute la data de interes în cauză, pe lângă faptul că este explicabilă raportat la momentul audierii acestuia în fata instanţei şi anume la data de 24.10.2016, la aproximativ 1 an şi 7 luni de la data la care se reţine comiterea faptelor, coroborat cu lipsa de interes a martorului în raport de situaţia respectivă ("Eu despre incidentul la care am făcut referire nu am discutat ulterior cu nicio persoană pentru ca pur şi simplu nu am fost interesat de acel incident"), judecătorul a apreciat că aceste aspecte nu sunt de natură a modifica adevărul susţinerilor acestuia făcute în cursul urmăririi penale câtă vreme martorul nu le-a infirmat şi, mai mult, acestea sunt confirmate de celelalte mijloace de probă administrate în cauză şi pe care le-am prezentat anterior.

Persoana vătămată C. şi martorul J., informaţi prin staţia radio de colegul acestora cu privire la prezenţa celor doi inculpaţi s-au îndreptat către locul în care se aflau aceştia; la vederea celor doi agenţi de pază inculpaţii A. şi B. au renunţat la intenţia de a mai lua cablul electric şi au părăsit incinta şantierului escaladând gardul împrejmuitor al acestuia înspre str. (...).

Inculpatul A. a escaladat gardul respectiv, în str. (...), după ce în prealabil a aruncat pe trotuar toporul pe care îl avea asupra sa şi a fost urmat la scurt timp de B. Imediat ce şi inculpatul B. a escaladat gardul, inculpatul A., observând că persoana vătămată C. vine în urmărirea acestora încercând la rândul său să sară gardul în stradă, a luat de pe trotuar toporul ţinându-l de coadă şi l-a aruncat cu intensitate spre persoană vătămată de la o distanţă de aproximativ 1 metru, vizând în mod evident să o lovească în cap.

Astfel, toporul aruncat cu intensitate de inculpatul A. l-a lovit în cap, cu partea metalică, pe C. care a căzut la pământ pierzându-şi pentru câteva secunde conştienţa, toporul ricoşând în sens opus, la o distanţă de aproximativ 4 - 5 metri, pe partea carosabilă.

Persoana vătămată a fost ajutată apoi de colegul său, martorul J. care i-a acordat primele îngrijiri apelând apoi telefonic Serviciul de Urgenţă 112, la faţa locului prezentându-se o ambulanţă care a condus victima la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" Bucureşti unde a fost diagnosticat cu "traumatism cranio-facial; hematom palpebral superior şi inferior (...)".

Dinamica activităţii infracţionale mai sus prezentată a reieşit din analiza coroborată a următoarelor mijloace de probă: declaraţiile martorului J., declaraţiile persoanei vătămate C., declaraţiile inculpaţilor A. şi B. date în cursul urmăririi penale şi în fata instanţei, procesele-verbale de vizionare a imaginilor video surprinse de camera de supraveghere video amplasată pe imobilul situat pe str. (...), sector 3 Bucureşti, imaginile înregistrate la data de 29.03.2015 între orele 8:50 - 9:20 şi pe imobilul situat pe str. (...), sector 3, procesele-verbal de vizionare a unui CD marca x înregistrat cu nr. 686/8.04.2015 încheiat la data de 13.02.2017, declaraţiile martorei K.

Astfel, martorul J. a declarat că fiind anunţat prin staţie în legătură cu faptul că în curtea şantierului se află persoane străine s-a deplasat împreuna cu C. la locul indicat văzându-i pe cei doi inculpaţi ("în dimineaţa zilei de 29.03.2015 eu l-am văzut pe A. în curtea şantierului, acesta fiind însoţit de o persoană care avea capul acoperit cu o glugă"). La vederea agenţilor de pază inculpatul a părăsit curtea imobilului în fugă, prin escaladarea gardului nu înainte ca unul dintre cei doi inculpaţi să arunce peste gard toporul pe care-l avea asupra sa. A arătat martorul că a "văzut un topor în mâna unuia dintre cei doi indivizi pe care i-am văzut în acea zi în curtea şantierului dar nu ştiu dacă acest topor era ţinut de A. sau de celălalt participant la comiterea faptei".

Deşi în cursul urmăririi penale la data de 31.03.2015 martorul a afirmat că "A. avea asupra sa un topor cu care l-a lovit pe (...) C. în momentul în care s-a apropiat de gard şi s-a uitat după ei", în faţa instanţei a revenit asupra acestei susţineri cu menţiunea că deşi a văzut în mâna unuia din cei doi inculpaţi un topor, în realitate nu a văzut când persoana vătămată a fost lovită şi că a afirmat că ar fi vorba de un topor după ce organele de cercetare penală i-au arătat o filmare realizată cu "camerele de luat vederi ale şantierului", această din urmă susţinere a martorului (menţionată de acesta în faza cercetării judecătoreşti, astfel cum s-a arătat) a fost înlăturată ca nesinceră cu motivarea că din conţinutul înscrisurilor aflate la dosar a reieşit că suporţii optici conţinând imaginile video surprinse cu sistemele de supraveghere amplasate pe imobilele situaţie pe str. (...) şi pe str. (...) au fost înaintaţi (urmare solicitării organelor de urmărire penală) în luna aprilie a anului 2015, iar vizionarea acestor imagini s-a realizat de asemenea în luna aprilie a aceluiaşi an, astfel că în mod logic imaginile video nu puteau fi prezentate martorului la o dată anterioară celei la care organele de cercetare penală au intrat în posesia acestora (martorul aşa cum s-a arătat a fost audiat la 31.03.2015).

Instanţa a înlăturat ca nesinceră şi afirmaţia martorului J. în sensul că după ce a fost lovit, C. s-a deplasat singur până la poarta şantierului (susţinere ce se regăseşte în declaraţia dată de martor în cursul cercetării judecătoreşti) motivat de faptul că această susţinere este infirmată de persoana vătămată, C. care atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei a afirmat că după ce a fost lovit a căzut, moment în care i-a căzut casca de pe cap, după care câteva secunde a rămas în stare de semiconştienţă, fiind ridicat de J. care l-a ajutat să se deplaseze până la poarta şantierului, dar şi de către martor care în cursul urmăririi penale a declarat:

"În momentul în care l-a lovit colegul meu a căzut jos, sărindu-i casca de protecţie (...) l-am ridicat de jos şi m-am deplasat cu el la poarta de acces ."

Momentul în care inculpatul A. aflat în afara şantierului (din a cărui incinta a ieşit prin escaladarea gardului împrejmuitor) a luat toporul aflat pe trotuar şi l-a aruncat cu putere către persoana vătămată în timp ce aceasta, în încercarea de a-i urmări pe inculpaţi, escalada la rându-i gardul, a fost surprins cu fidelitate de camerele de supraveghere anterior menţionate, fiind redat în conţinutul proceselor-verbale întocmite atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti cu ocazia vizionării imaginilor respective.

Imediat după ce a agresat persoana vătămată, în maniera descrisă, inculpatul A. împreună cu inculpatul B. care a observat agresiunea comisă de inculpatul A. asupra persoanei vătămate, au părăsit în fugă locul faptei, abandonând toporul cu care fusese lovită persoana vătămată, chiar pe carosabil în locul unde acesta a ricoşat.

După aproximativ 3 minute, ambii inculpaţi au revenit la locul agresiuni iar inculpatul B. a luat toporul din locul unde fusese abandonat, aceştia părăsind din nou locul faptei.

S-a menţionat faptul că întreaga activitate a celor doi inculpaţi - din momentul în care aceştia au escaladat gardul în încercarea de a scăpa de urmărirea persoanei vătămate, momentul lovirii acesteia în cap, cu toporul, de către inculpatul minor A. şi momentul în care inculpaţii au revenit la locul faptei pentru a recupera toporul - a fost surprinsă de camerele de supraveghere la care anterior s-a făcut referire.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală din 21.05.2015 emisă de I.N.M.L. "Mina Minovici" persoana vătămată C. prezenta leziuni traumatice (traumatism cranio-facial; fractură perete anterior şi superior maxilar stâng cu hemosinus) ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi care pot data din 29.03.2015; acesta a necesitat 22 - 24 zile de îngrijiri medicale; leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei şi nu au determinat infirmitate permanentă.

În speţă, astfel cum a reieşit din conţinutul materialului probator administrat şi anterior analizat - acţiunea principală (furtul) a fost doar parţial executată, urmare intervenţiei agenţilor de pază (în principal a persoanei vătămate C.) care au întrerupt activitatea celor doi inculpaţi de sustragere a cablului electric aflat în curtea şantierului (prin utilizarea unui topor), acţiunea adiacentă (lovirea) care a urmat după executarea parţială a acţiunii principale fiind dusă până la capăt şi producându-şi rezultatul, astfel încât în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul A., s-a apreciat că aceasta este cea de tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C. pen. rap.la art. 233 C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen. (prin folosirea unei arme - toporul pe care-l avea asupra sa la momentul pătrunderii în interiorul curţii şantierului, topor cu care a lovit persoana vătămată pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea) comb.cu art. 237 C. pen. şi art. 113 alin. (3) C. pen., art. 114 C. pen.

Relativ la elementul subiectiv al infracţiunii de tâlhărie, acesta constă în intenţie directă (prevederea rezultatului faptei şi urmărirea producerii acestuia, prin săvârşirea faptei - art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.) atât în ceea ce priveşte acţiunea principală cât şi cea adiacentă.

Nu este necesară însă concomitenţa apriorică a poziţiei subiective raportată la ambele acţiuni ci, chiar dacă făptuitorul a conceput săvârşirea numai a uneia dintre acţiuni şi implicit a infracţiunii caracterizată prin această acţiune, dar pe parcursul executării a întâlnit situaţii care l-au îndemnat să se hotărască a săvârşi şi cealaltă acţiune (situaţia din prezenta cauză, intervenţia persoanei vătămate fiind un element neprevăzut de inculpat) concepând bineînţeles şi îmbinarea între acţiuni şi între rezultatele acestora (lovirea persoanei vătămate care a întrerupt activitatea de furt a celor doi inculpat a avut drept scop asigurarea scăpării acestora) infracţiunea complexă se constituie în integralitatea conţinutului său, cu poziţia subiectivă complexă ce îi este caracteristică.

În practică s-a stabilit că în cazul infracţiunii complexe de tâlhărie intenţia acţiunii adiacente - de violenţă sau ameninţare - poate interveni chiar după ce furtul a fost consumat ori rămas în fază tentată, dacă făptuitorul foloseşte actele de violenţă sau ameninţare pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii sau pentru a-şi asigura scăparea.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de omor aceasta este intenţia care poate fi directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat.

În raport de argumentele anterior expuse, vizând latura subiectivă, prima instanţă a reţinut că inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă atât în ceea ce priveşte acţiunea principală (de furt) cât şi cea adiacentă (de lovire), în scopul însuşirii pe nedrept a unui bun (cablu electric), scop existent la momentul comiterii faptei (fără a fi neapărat nevoie de realizarea sa efectivă), judecătorul cauzei pe fond a apreciind că nu se poate reţine încadrarea juridică dată de procuror faptelor inculpatului şi anume tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată în concurs cu tentativă la infracţiunea de omor, în cazul acestei din urmă infracţiuni procurorul reţinând intenţia indirectă (acceptarea de către inculpat a posibilităţii producerii rezultatului prevăzut dar neurmărit al faptelor sale - art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen.), cele două forme de intenţie neputându-se suprapune, astfel că în baza art. 386 C. proc. pen. s-a procedat la schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului A. din tentativă la omor calificat prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) - 189 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 113 alin. (3) C. pen. şi tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 113 alin. (3) C. pen. ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., într-o singură infracţiune în formă tentată astfel cum am menţionat mai sus (art. 32 C. pen. rap. la art. 233 C. pen., art. 234 alin. (4) lit. a) C. pen. comb.cu art. 237 C. pen., art. 113 alin. (3) C. pen., art. 114 C. pen.).

În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpatul B. din analiza probatoriului administrat în cauză a rezultat neîndoielnic intenţia directă a acestuia cât priveşte acţiunea de furt săvârşită în data de 29.03.2015, acţiune întreruptă urmare intervenţiei agenţilor de pază.

Urmare acestei intervenţii atât inculpatul A. cât şi coinculpatul B. au părăsit în fugă, prin escaladarea gardului împrejmuitor, interiorul curţii şantierului nu mai înainte ca A. care avea asupra sa toporul despre care evident avea cunoştinţă şi celălalt inculpat, să-l arunce peste gard şi după ce ambii inculpaţi reuşesc să ajungă în stradă, fiind în continuare urmăriţi de persoana vătămată (agent de pază) inculpatul A. ia toporul aflat pe carosabil, îl aruncă cu putere în direcţia persoanei vătămate care la rândul său încearcă să escaladeze gardul pentru a-i prinde pe cei doi inculpaţi, toporul lovindu-l pe C. care se prăbuşeşte şi ricoşând din nou pe carosabil; cei doi inculpaţi, împreună se reîntorc la locul producerii acestei din urmă fapte, ambii urmăresc consecinţele acesteia după care inculpatul B. ia toporul folosit de A. şi părăsesc locul comiterii faptelor.

Procurorul, prin rechizitoriu, a reţinut în sarcina acestui inculpat două infracţiuni, în concurs şi anume tentativă la infracţiunea de furt şi favorizarea infractorului.

Instanţa de fond a apreciat că nu poate primi această încadrare juridică pentru considerentele ce urmează:

Favorizarea făptuitorului are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei penale prin asigurarea descoperirii, cercetării şi judecării celor care au comis fapte prevăzute de legea penală şi a executării sancţiunilor penale aplicate în cazul în care aceste fapte constituie infracţiuni.

În cazul acestei infracţiuni subiect activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege şi comite o asemenea faptă, textul necondiţionând existenţa infracţiunii de vreo calitate specială.

Favorizarea făptuitorului (legea penală se referă la ajutorul dat unui făptuitor, ajutorul netrebuind acordat neapărat unui infractor, întrucât activitatea de înfăptuire a justiţiei este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii) presupune o activitate de favorizare a altuia şi nu o activitate de autofavorizare, subiectul favorizării neputând fi deci nici autorul şi nici participantul la fapta în legătură cu care s-a comis activitatea de favorizare. Deşi actele de autofavorizare nu cad sub incidenţa legii penale, totuşi dacă un astfel de act realizează, prin el însuşi conţinutul altei infracţiuni, autorul actului de autofavorizare răspunde pentru această infracţiune, situaţie ce se regăseşte în prezenta cauză, avându-se în vedere şi dinamica activităţii infracţionale în sarcina inculpatului B. neputând fi reţinută, prin urmare, infracţiunea de favorizare.

Aşa cum s-a menţionat anterior atunci când este vorba de un furt urmat de folosirea unuia dintre mijloacele prevăzute de art. 233 C. pen., hotărârea autorului de a comite tâlhăria apare în principiu după consumarea furtului, întrucât numai în măsura în care intervine cineva pentru a-l deposeda bunul mobil sustras, subiectul activ ia hotărârea de a folosi violenţa, ameninţarea etc. pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.

De asemenea, s-a arătat că nu este necesar pentru reţinerea infracţiunii complexe de tâlhărie, ca poziţia subiectivă a făptuitorului să preceadă, în alcătuirea ei integrală, începutul de executare a infracţiunii, fiind posibil ca această poziţie subiectivă să se raporteze la început la o singură acţiune, dar să se amplifice ulterior adăugându-i-se şi poziţia subiectivă raportată la o a doua acţiune pe care făptuitorul nu o prevăzuse atunci când el a început iniţial săvârşirea faptei, dar la comiterea căreia a fost îndemnat de unele împrejurări concrete întâlnite pe parcurs.

Instanţa a reţinut faptul că în măsura în care activitatea - fie şi parţială - participantului intră în conţinutul intrinsec al infracţiunii complexe, realizând nemijlocit chiar numai una dintre acţiunile acesteia sau numai o parte dintr-o asemenea acţiune, acel participant va fi coautor; nu este nevoie, pentru a fi coautor, ca acesta să participe la realizarea tuturor acţiunilor prin care se desăvârşeşte executarea infracţiunii complexe, fiind suficient ca activitatea sa, oricât de redusă, să facă parte din conţinutul obiectiv al infracţiunii complexe, să se integreze în oricare dintre acţiunile sale componente ale acesteia.

Astfel, în practică s-a decis că "dacă unul dintre inculpaţi a ameninţat victima, iar celălalt a deposedat-o de bunul său, ambii inculpaţi sunt coautori ai infracţiunii de tâlhărie; în adevăr, deşi fiecare inculpat a desfăşurat acte materiale distincte de ale celuilalt, amândoi ai cooperat în mod nemijlocit la comiterea infracţiunii prev. de art. 211 C. pen. (din 1968 n.n) prin acţiuni care se completează reciproc". În cazul astfel soluţionat fiecare dintre cei doi participanţi şi-a dat seama că actele săvârşite de el complinesc pe cele comise de celălalt şi că toate împreună realizează rezultatul specific infracţiunii de tâlhărie pe care amândoi l-au prevăzut şi urmărit.

În prezenta cauză, atât în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. cât şi în cazul inculpatului B. poziţia subiectivă s-a raportat la început la o singură acţiune (cea de furt, de sustragere a cablului electric prin folosirea unui topor luat de A. la momentul la care inculpaţii au plecat spre şantierul unde se afla bunul în cauză) aceasta amplificându-se ulterior (urmare intervenţiei persoane vătămare care a întrerupt activitatea celor doi), adăugându-i-se şi poziţia subiectivă, raportată la o a doua acţiune pe care niciunul dintre cei doi nu o prevăzuse atunci când împreuna au conceput planul infracţional dar la comiterea căreia au fost îndemnaţi de împrejurările concrete anterior menţionate întâlnite pe parcurs. Astfel, inculpatul A. a lovit cu toporul persoana vătămată pentru a o împiedica să continue urmărirea sa şi a celuilalt inculpat împrejurare pe care B. a perceput-o direct, fiind prezent la locul şi în momentul producerii acestei acţiuni după care, în cunoştinţă de cauză cu privire şi la această din urmă acţiune se întoarce la locul faptei unde, pe carosabil se afla toporul, folosit de A., topor pe care îl ridică în vederea ştergerii urmelor infracţiuni şi împreună cu inculpatul A. părăseşte zona.

În raport de dinamica activităţii infracţionale şi poziţia subiectivă a inculpatului B. raportată la ambele acţiuni (principală şi adiacentă) încadrarea juridică corectă a faptelor comise de acesta este cea de tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată (coautorat) sens în care în baza art. 386 C. proc. pen. s-a procedat la schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina acestui inculpat, din infracţiunea de favorizare a infractorului şi tentativă la furt, astfel cum a reţinut procurorul prin rechizitoriu în infracţiunea complexă de tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 233 C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen. comb. cu art. 237 C. pen.

Determinat de faptul că la momentul comiterii infracţiunii de către cei doi inculpaţi, A. era minor faţă de B. a fost reţinută şi circumstanţa agravantă prev. de art. 77 lit. d) C. pen.

Avându-se în vedere poziţia procesuală a inculpatului B. manifestată cu ocazia audierii acestuia de către instanţă, anterior momentului începerii cercetării judecătoreşti în sensul recunoaşterii în totalitate a faptelor comise, solicitând judecarea cauzei doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, faţă de acest inculpat au fost reţinute prevederile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. comb.cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., minor la data comiterii infracţiunii în forma tentată pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, au fost reţinute prevederile art. 113 alin. (3) C. pen., art. 114 C. pen.

De asemenea, în cazul inculpatului B. au fost reţinute prevederile art. 79 alin. (3) C. pen. în raport de concursul între dispoziţiile privitoare la reducerea pedepsei cu cele referitoare la circumstanţa agravantă prev. de art. 77 lit. d) C. pen.

În raport de considerentele ce preced, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată critica formulată de inculpatul A., prin apărător ales, având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1)-(18)9 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 113 alin. (3) C. pen. şi tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 113 alin. (3) C. pen., ambele cu aplic.art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., cerere respinsă ca atare.

La realizarea procesului de individualizare a pedepsei aplicată inculpatului B. au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. şi anume gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea inculpatului care se evaluează avându-se în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, natura şi gravitatea rezultatului produs, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, scopul urmărit (obţinerea de mijloace financiare pe căi nelegale), vârsta inculpatului (29 ani), starea familială şi socială a acestuia (căsătorit, are în întreţinere 5 copii minori), nivelul de educaţie al inculpatului (absolvent a 4 clase), faptul că faţă de acest inculpat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în două dosare aflate în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti şi anume nr. x/P/2014 şi x/P/2013 (la data de 23.02.2016 şi respectiv la 12.10.2015), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. şi art. 371 C. pen., poziţia procesuală a inculpatului pe parcursul procesului penal, acesta recunoscând comiterea faptelor atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei; având în vedere criteriile anterior enunţate, pe de o parte, iar pe de altă parte dispoziţiunile art. 396 C. proc. pen. (cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii), precum şi ale art. 32 C. pen., art. 77 lit. d) C. pen. şi art. 79 alin. (3) C. pen., tribunalul a stabilit pentru inculpatul B. o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în forma tentată.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul minor la data săvârşirii infracţiunii reţinută în sarcina sa, la individualizarea măsurii educative aplicată acestuia, instanţa a avut în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, motivul săvârşirii infracţiunii, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita acestuia după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, referitor la antecedenţa penală a inculpatului, din analiza conţinutul fişei de cazier judiciar privind pe acesta, a reieşit că prin Sentinţa penală nr. 2390/17.10.2016 pronunţată de Judecătoria sector 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare la 08.11.2016 inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice prev. de art. 120 C. pen., pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunii prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. prin Ordonanţa nr. 12912/16.12.2013 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi aplicarea faţă de minor a unei amenzi administrative pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. g) din Legea 61/1991 (anterior modif.) respectiv portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire; pentru comiterea unei fapte similare faţă de A. s-a dispus aplicarea unei amenzi administrative prin Ordonanţa nr. 14543/16.12.2013 emisă de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti; la data de 11.01.2017 în Dosarul nr. x/2015 Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 220 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 228 C. pen.

Prin urmare, astfel cum s-a observat din conţinutul înscrisului anterior menţionat, inculpatul a intrat în repetate rânduri în conflict cu legea penală, fiind înregistrată o escaladare a pericolului social al infracţiunilor în care acesta s-a implicat: loviri şi alte violenţe, furturi, tentativă la tâlhărie.

Din analiza referatului întocmit în cauză de Serviciul de Probaţiune, la solicitarea instanţei conform art. 116 C. pen., art. 506 C. proc. pen. instanţa de fond a reţinut că implicarea inculpatului în comiterea infracţiunilor a fost favorizată de dezinteresul constant al acestuia faţă de procesul educaţional, inculpatul reuşind (la insistenţele mamei sale) să absolve 5 clase şi cu toate acestea fără a şti să scrie sau să citească, petrecându-şi mult timp în stradă, anturându-se cu tineri de vârstă apropiată (unii dintre aceştia aflându-se în evidenţa Serviciului de Probaţiune Bucureşti), hoinărind şi implicându-se în comiterea infracţiunii (activităţi antisociale, în vederea obţinerii de bani), sumele obţinute fiind folosite preponderent pentru a se distra.

Desigur instabilitatea locativă a familiei inculpatului (rezolvată de curând, familiei compusă din 8 copii şi cei doi părinţi, fiindu-i alocată o locuinţă socială de către Primăria sector 3 Bucureşti), conduita tolerantă a părinţilor inculpatului care au permis inculpatului un stil de viaţă caracterizat printr-o libertate de mişcare şi de decizie mult prea mare în raport cu vârsta sa, nu sunt factori ce trebuie neglijaţi în analiza evoluţiei inculpatului, însă aşa cum s-a arătat aceştia nu sunt exclusivi şi determinanţi, părinţii inculpatului muncind pentru a-şi întreţine cei 8 copii (tatăl lucrând ca ziler în domeniul izolării termice a blocurilor iar mama îngrijitoare - femeie de serviciu - la scările de bloc), insistând pe lângă cadrele didactice (în special mama inculpatului) pentru ca inculpatul să promoveze cele cinci clase primare.

În raport de considerentele ce preced, instanţa a constatat că procesul de reabilitare a inculpatului minor, de conştientizare de către acesta a valorilor sociale a căror respectare trebuie să constituie un principiu de viaţă al inculpatului este unul complex care implică o serie de reconfigurări la nivelul valorilor sale în sensul internalizării unui set de valori prosociale, reluarea cursurilor şcolare, menţinerea suportului moral al familiei acestuia, obiective realizabile prin aplicarea faţă de A. a măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ, unde acesta va urma un program de pregătire şcolară şi formare profesională potrivite aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială pentru o perioadă de 2 ani şi 6 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Aplicarea unor măsuri neprivative de libertate, astfel cum a solicitat apărătorul ales al inculpatului minor, a fost privită de instanţă ca lipsită de eficienţă în condiţiile în care A. nu a respectat autoritatea părinţilor, a adoptat un stil de viaţă libertin şi nu a manifestat interes pentru propriul său viitor.

În ceea ce priveşte reţinerea prevederilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., cerere formulată de inculpatul A. prin apărătorul ales al acestuia, instanţa a constatat că potrivit prevederilor art. 75 alin. (2) C. pen. pot constitui circumstanţe atenuante judiciare, eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii şi împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Instanţa a reţinut că împrejurări legate de fapta comisă şi conduita inculpatului, anterior comiterii faptelor şi ulterior acestui moment pe parcursul procesului penal au fost avute în vedere la momentul realizării procesului de individualizare a măsurii educative aplicată inculpatului, nefiind identificate împrejurări legate de fapta comisă care ar putea determina diminuarea infracţiunii sau periculozitatea inculpatului.

De altfel, dincolo de împrejurarea anterior arătată, instanţa de fond a menţionat totodată că recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii ca circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat încât numai reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită (art. 76 C. pen.) in concreto satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că potrivit prevederilor art. 20 C. proc. pen. constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti, în scris sau oral cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază, organele judiciare având obligaţia de a aduce la cunoştinţă persoanei vătămate acest drept (art. 374 alin. (3) C. proc. pen.).

În prezenta cauză, până la momentul începerii cercetării judecătoreşti instanţa a adus la cunoştinţa persoanelor vătămate S.C. D. S.R.L., C. precum şi Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" Bucureşti, faptul că au posibilitatea de a se constitui părţi civile în cauză.

Unitatea sanitară, prin înscrisul depus la data de 4.05.2016 a învederat faptul că se constituie parte civilă cu suma totală de 223 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale, acordate în cadrul spitalului persoanei vătămate C. în data de 29.03.2015 anexând în dovedirea pretenţiilor înscrisuri.

Tribunalul a reţinut că potrivit art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (actualizată), persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale, în litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, aceştia din urmă subrogându-se în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândind calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.

Fiind întrunite condiţiile privind răspunderea civilă delictuală şi fiind dovedit prejudiciul material cauzat acestei unităţi sanitare, prima instanţă a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti şi a obligat inculpaţii A. şi B. (în solidar) la plata sumei de 223 RON cu titlu de daune materiale (cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate în cadrul unităţii sanitare persoanei vătămate C.).

S-a constatat că persoanele vătămate C. şi S.C. D. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Astfel, în ceea ce-l priveşte pe C. acesta, deşi în cursul urmăririi penale a declarat că se constituie parte civilă neprecizând la acea dată suma, ulterior încunoştinţat de instanţă cu privire la dreptul de a se constituie parte civilă conform art. 20 alin. (1) şi 2 C. proc. pen. ("în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor") nu a procedat în acest sens nici până la momentul începerii cercetării judecătoreşti şi nici ulterior cu ocazia audierii sale neaflându-ne pentru aceste argumente în prezenţa unei constituiri valabile de parte civilă, cu respectarea prevederilor legale anterior menţionate.

S-a constată că din cuprinsul procesului-verbal întocmit de organele de cercetare penală la data 30.03.2015 a reieşit că de la faţa locului nu a fost ridicat toporul folosit la comiterea faptei astfel că nu s-a putut dispune confiscarea acestuia.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat, în termen legal, apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii B. şi A.

În motivarea apelului formulat de apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a relevat greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii din infracţiunile de tentativă la omor calificat prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. c) C. pen. şi tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată prev.de art. 32 C. pen. rap. la art. 233 C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen. comb. cu art. 237 C. pen. şi art. 113 alin. (3) C. pen., art. 114 C. pen. în cazul inculpatului B. şi din infracţiunile de tentativă la furt calificat prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. d) C. pen. şi favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 233 C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen. comb. cu art. 237 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. în cazul inculpatului B.

Al doilea motiv de apel, invocat de apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, constă în greşita individualizare a măsurii educative aplicate inculpatului minor A., precum şi a pedepsei aplicate inculpatului major B., faţă de comiterea faptei de tâlhărie, în contextul în care inculpatul minor avea asupra sa la vedere un topor, obiect apt care să producă o temere oricărei persoane care s-ar afla în spaţiul comiterii unei infracţiuni de furt, fapt acceptat în mod indirect de către inculpatul major. În opinia Ministerului Public s-ar impune aplicarea faţă de inculpatul minor a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie prevăzut de art. 125 C. pen. şi aplicarea faţă de inculpatul major a unei pedepse mai mari.

Al treilea motiv de apel, constă în omisiunea confiscării prin echivalent a contravalorii toporului folosit în comiterea infracţiunii, în baza art. 112 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) C. pen., propunând să se avanseze o sumă de 20 de RON de la inculpaţi în solidar, iar pe latură civilă, omisiunea obligării în solidar a reprezentanţilor inculpatului minor A. la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare.

În motivarea apelului formulat de inculpatul A., s-a relevat că circumstanţele personale existente în cauză - o persoană liniştită care nu a mai exercitat asemenea acţiuni violente, fără antecedente penale, la care se adaugă greşita nereţinerea a dispoziţiilor cu privire la procedura simplificată, impun aplicarea unei măsuri educaţionale faţă de inculpat şi nu una corecţională în regim de detenţie.

În motivarea apelului formulat de inculpatul B. a solicitat redozarea pedepselor aplicate, având în vedere faptul că a recunoscut săvârşirea infracţiunii, contribuţia pe care acesta a avut-o, nu este cunoscut cu antecedente penale iar ca modalitate de executare a pedepsei suspendarea sub supraveghere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 08.05.2017 sub nr. x/3/2016.

Prin Decizia penală nr. 944/A din 29 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul B. împotriva Sentinţei penale nr. 736/06.04.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2016 şi în consecinţă:

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a respins schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunile de tentativă la omor calificat prev.de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. c) C. pen. şi tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 233 C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen. comb. cu art. 237 C. pen. şi art. 113 alin. (3) C. pen., art. 114 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a respins schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunile de tentativă la furt calificat prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. d) C. pen. şi favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 233 C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen. comb. cu art. 237 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen.

În baza art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. c) C. pen. şi a art. 32 rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. a) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., art. 129 alin. (1) rap. la art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen. şi la art. 125 C. pen. s-a aplicat inculpatului A., măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 6 ani.

S-a atras atenţia inculpatului A. asupra prevederilor art. 125 alin. (3) C. pen. referitoare la consecinţele comiterii unei noi infracţiuni pe perioada internării.

În baza art. 127 C. pen. rap. la art. 72 C. pen. s-a scăzut din durata măsurii educative perioada reţinerii, a arestării preventive şi a arestării la domiciliu a acestuia de la data de 16.03.2016 la 25.02.2017.

În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă tentată.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., s-a interzis inculpatului B., pe durata a doi ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme de la data pronunţării prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) b şi h C. pen., s-a interzis inculpatului B., pe durata a doi ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme de la data pronunţării prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele principale de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 2 ani închisoare aplicate prin prezenta, inculpatul B. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată în cauză, respectiv 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa în final 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. s-a interzis inculpatului B., pe durata a doi ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante principale, exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) şi la) art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen.s-a interzis inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme de la data pronunţării prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante principale.

În baza art. 72 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului B. durata reţinerii acestuia de la data de 16.03.2016 la data de 17.03.2016.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 736/06.04.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării apelurilor formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de apelantul inculpat B. rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 360 de RON se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut următoarele:

În mod judicios prima instanţă de judecată a stabilit situaţia de fapt dedusă judecăţii, reţinând, în urma analizei materialului probator administrat în cauză faptul că în dimineaţa zilei de 29.03.2015 în jurul orei 8:30 inculpaţii A. (în vârsta de 17 ani de la acea dată) şi B. au pătruns, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în incinta şantierului situat în str. (...) la intersecţia cu str. (...), sector 3 (fosta fabrică (...)) cu intenţia de a sustrage cabluri electrice.

În timp ce încercau să taie, cu toporul pe care îl aveau asupra lor, un cablu electric aparţinând persoanei vătămate S.C. D. S.R.L. care efectua lucrări specifice în incinta şantierului, inculpaţii au fost observaţi de martorul F. ce efectua serviciul de pază la un obiectiv aflat în vecinătatea şantierului menţionat şi care l-a contactat telefonic pe numitul G., şeful dispozitivului de pază al şantierului pe care l-a informat cu privire la prezenţa în şantier a celor doi intruşi.

La rândul său, acesta din urmă l-a contactat telefonic pe martorul H. - agent de pază în cadrul S.C. I. S.R.L. - care efectua serviciul de pază la şantier şi care i-a informat prin staţia radio pe persoana vătămată C. şi pe martorul J.

Persoana vătămată C. şi martorul J., informaţi prin staţia radio de colegul acestora cu privire la prezenţa celor doi inculpaţi, s-au îndreptat către locul în care se aflau aceştia; la vederea celor doi agenţi de pază inculpaţii A. şi B. au renunţat la intenţia de a mai lua cablul electric şi au părăsit incinta şantierului escaladând gardul împrejmuitor al acestuia înspre str. (...).

Inculpatul A. a escaladat gardul respectiv, în str. (...), după ce în prealabil a aruncat pe trotuar toporul pe care îl avea asupra sa şi a fost urmat la scurt timp de coinculpatul B. Imediat ce şi inculpatul B. a escaladat gardul, inculpatul A., observând că persoana vătămată C. vine în urmărirea acestora încercând la rândul său să sară gardul în stradă, a luat de pe trotuar toporul ţinându-l de coadă şi l-a aruncat cu intensitate spre persoană vătămată de la o distanţă de aproximativ 1 metru, vizând în mod evident să o lovească în cap.

Astfel, toporul aruncat cu intensitate de inculpatul A. l-a lovit în cap, cu partea metalică, pe C. care a căzut la pământ pierzându-şi pentru câteva secunde conştienţa, toporul ricoşând în sens opus, la o distanţă de aproximativ 4 - 5 metri, pe partea carosabilă.

Persoana vătămată a fost ajutată apoi de colegul său, martorul J. care i-a acordat primele îngrijiri apelând apoi telefonic Serviciul de Urgenţă 112, la faţa locului prezentându-se o ambulanţă care a condus victima la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" Bucureşti unde a fost diagnosticat cu "traumatism cranio-facial; hematom palpebral superior şi inferior (...)".

Imediat după ce a agresat persoana vătămată, în maniera descrisă, inculpatul A. împreună cu inculpatul B. care a observat agresiunea comisă de inculpatul A. asupra persoanei vătămate, au părăsit în fugă locul faptei, abandonând toporul cu care fusese lovită persoana vătămată, chiar pe carosabil în locul unde acesta a ricoşat.

După aproximativ 3 minute, ambii inculpaţi au revenit la locul agresiuni iar inculpatul B. a luat toporul din locul unde fusese abandonat, aceştia părăsind din nou locul faptei.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală din 21.05.2015 emisă de I.N.M.L. "Mina Minovici" persoana vătămată C. prezenta leziuni traumatice (traumatism cranio-facial; fractură perete anterior şi superior maxilar stâng cu hemosinus) ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi care pot data din 29.03.2015; acesta a necesitat 22 - 24 zile de îngrijiri medicale; leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei şi nu au determinat infirmitate permanentă.

Situaţia de fapt anterior menţionată a fost relevată de materialul probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile martorului J., declaraţiile persoanei vătămate C., declaraţiile inculpaţilor A. şi B. date în cursul urmăririi penale şi în fata instanţei, procesele-verbale de vizionare a imaginilor video surprinse de camera de supraveghere video amplasată pe imobilul situat pe str. (...), sector 3 Bucureşti, imaginile înregistrate la data de 29.03.2015 între orele 8:50 - 9:20 şi pe imobilul situat pe str. (...), sector 3, procesele-verbal de vizionare a unui CD marca x înregistrat cu nr. 686/8.04.2015 încheiat la data de 13.02.2017, declaraţiile martorei K., raportului de expertiză din 21.05.2015 emisă de I.N.M.L. "Mina Minovici".

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii, în opinia instanţei de control judiciar în mod eronat s-a apreciat că inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă atât în ceea ce priveşte acţiunea principală (de furt) cât şi cea adiacentă (de lovire), în scopul însuşirii pe nedrept a unui bun (cablu electric), scop existent la momentul comiterii faptei (fără a fi neapărat nevoie de realizarea sa efectivă), neputându-se reţine intenţia indirectă cu privire la suprimarea vieţii persoanei vătămate (acceptarea de către inculpat a posibilităţii producerii rezultatului prevăzut dar neurmărit al faptelor sale - art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen.), întrucât cele două forme de intenţie nu se pot suprapune.

PENTru a stabili forma de vinovăţie cu care a acţionat apelantul intimat inculpat minor respectiv - intenţie directă cu privire la lovirea persoanei vătămate - ce realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de loviri sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., absorbite de infracţiunea complexă de tâlhărie sau intenţie indirectă cu privire la suprimarea vieţii persoanei vătămate ce realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la omor calificat - trebuie decelate corespondenţa în realitatea situaţiei de fapt - regiunea anatomică vizate - capul, obiectul contondent utilizat, apt a produce rezultatul letal partea metalică a unui topor, intensitatea loviturii aplicate - aruncarea cu intensitate spre persoană vătămată de la o distanţă de aproximativ 1 metru a toporului care l-a lovit în cap, cu partea metalică, pe C. căruia i-a cauzat un traumatism cranio facial, fractura de perete anterior şi superior maxilar stâng cu hemosinus, toporul ricoşând în sens opus, la o distanţă de aproximativ 4 - 5 metri, pe partea carosabilă şi mobilul săvârşirii faptei - pentru a se sustrage pe sine şi pe inculpatul B. de la tragerea la răspunderea penală.

În cazul infracţiunii de tâlhărie, elementele supraordonate ce se adaugă infracţiunii absorbite pot avea o relevanţă penală proprie constituind la rândul lor o faptă prevăzută de legea penală care nu se include în conţinutul infracţiunii complexe, între cele două acţiuni din compunerea infracţiunii complexe - acţiunea principală de furt şi cea adiacentă de violenţă - nu există o echivalenţă funcţională şi implicit de semnificaţie juridică, acţiunea adiacentă devenind o infracţiune de sine stătătoare în momentul în care sunt îndeplinite elementele conţinutului constitutiv al acesteia. Actele de violenţă ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii complexe de tâlhărie se circumscriu infracţiunilor de loviri şi ale violenţe şi vătămare corporală, fapte prev. de art. 193 şi 194 C. pen., iar în situaţia în care acţiunea adiacentă depăşeşte în fapt limitele ce se grefează pe aceste două fapte penale, ne aflăm în situaţia concursului intre infracţiunea de tâlhărie şi cea de omor sau tentativă de omor.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpatul B., s-a constatat că instanţa de judecata a reţinut în mod judicios că favorizarea făptuitorului presupune o activitate de favorizare a altuia şi nu o activitate de autofavorizare, subiectul favorizării neputând fi deci nici autorul şi nici participantul la fapta în legătură cu care s-a comis activitatea de favorizare.

Analizând materialul probator administrat în cauză s-a constatat faptul că inculpatul A. a lovit cu toporul persoana vătămată pentru a o împiedica să continue urmărirea sa şi a celuilalt inculpat împrejurare pe care B. a perceput-o direct, fiind prezent la locul şi în momentul producerii acestei acţiuni după care, în cunoştinţă de cauză cu privire şi la această din urmă acţiune se întoarce la locul faptei unde, pe carosabil se afla toporul, folosit de A., topor pe care îl ridică în vederea ştergerii urmelor infracţiuni şi împreună cu inculpatul A. părăseşte zona.

Fapta inculpatului B. de a încerca să sustragă un cablu electric din incinta şantierului situat în str. (...) la intersecţie cu str. (...), unde au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor, activitate care a fost întreruptă datorită intervenţiei agenţilor de pază, constituie infracţiunea de tentativa la furt calificat întrucât, împrejurarea că inculpatul A. a exercitat un act de violenţă asupra persoanei vătămate reprezintă o circumstanţă privitoare la faptă care nu a fost prevăzută sau cunoscută de inculpatul B.

Într-adevăr potrivit declaraţiei inculpatului A. în cursul lunii martie 2015 acesta a plecat de la locuinţa sa împreună cu cumnatul său (...) B. cu intenţie de a sustrage un cablu electric de la un şantier aflat pe str. (...). Precizează inculpatul că anterior fusese pe acest şantier de unde, cu permisiunea agenţilor de pază a mai colectat fier vechi. A luat de la locuinţa bunicii sale, E., de pe str. (...), un topor pe care intenţiona să îl folosească la tăierea cablului" . Cu ocazia audierii sale de către prima instanţă, la termenul din data de 12.09.2016 A. a arătat că "în dimineaţa zilei de 29.03.2015 împreună cu B. care îmi este cumnat, am hotărât, eu fiind cel care a venit cu ideea să mergem să sustragem bunuri din incinta fostei fabrici (...). Noi intenţionam să sustragem fier vechi, respectiv cabluri electrice. De acasă am luat un topor. Cu acel topor intenţionam să tăiem cablurile electrice pentru a le putea sustrage. Eu anterior acestei date am mai fost în incinta fabricii (...) de unde luam fier vechi, primind permisiunea paznicilor".

În ceea ce priveşte fapta aceluiaşi inculpat B., ulterioară comiterii agresiunii asupra persoanei vătămate C. de către inculpatul A., agresiune la care acesta a fost prezent, de a reveni la locul agresiunii şi de a lua toporul cu care a fost agresată victima, cu intenţia vădita de a înlătura urmele agresiunii în scopul îngreunării cercetărilor, s-a constatat că în mod judicios organul de urmărire penală a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului.

În ceea ce priveşte individualizarea măsurii educative ce a fost aplicată inculpatului minor, Curtea a avut în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, motivul săvârşirii infracţiunii, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita acestuia după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, s-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 2390/17.10.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare la 08.11.2016 inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice prev. de art. 120 C. pen., pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunii prev.de art. 193 alin. (2) C. pen. prin Ordonanţa nr. 12912/16.12.2013 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi aplicarea faţă de minor a unei amenzi administrative pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. g) din Legea 61/1991 (anterior modif.) respectiv portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire; pentru comiterea unei fapte similare faţă de A. s-a dispus aplicarea unei amenzi administrative prin Ordonanţa nr. 14543/16.12.2013 emisă de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti; la data de 11.01.2017 în Dosarul nr. x/2015 Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 220 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 228 C. pen.

Prin urmare, inculpatul a fost implicat în numeroase raporturi penale de conflict, sancţiunile anterior aplicate neatingându-şi rolul inhibitor scontat.

Potrivit referatului întocmit de Serviciul de Probaţiune, implicarea inculpatului în comiterea infracţiunilor a fost favorizată de dezinteresul constant al acestuia faţă de procesul educaţional, inculpatul reuşind (la insistenţele mamei sale) să absolve 5 clase şi cu toate acestea fără a şti să scrie sau să citească, petrecându-şi mult timp în stradă, anturându-se cu tineri de vârstă apropiată, hoinărind şi implicându-se în comiterea infracţiunii, sumele obţinute fiind folosite preponderent pentru a se distra.

Instanţa de control judiciar a constatat că în mod judicios prima instanţă a apreciat că în cauză, în privinţa inculpatului minor trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la omor calificat nu sunt incidente disp. art. 374 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 187 C. pen.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. c) C. pen. şi a art. 32 rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. a) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., art. 129 alin. (1) rap. la art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen. şi la art. 125 C. pen. s-a aplicat inculpatului A., măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 6 ani.

S-a atras atenţia inculpatului A. asupra prevederilor art. 125 alin. (3) C. pen. referitoare la consecinţele comiterii unei noi infracţiuni pe perioada internării.

În baza art. 127 C. pen. rap. la art. 72 C. pen. s-a scăzut din durata măsurii educative perioada reţinerii, a arestării preventive şi a arestării la domiciliu a acestuia de la data de 16.03.2016 la 25.02.2017.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului B. Curtea a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. şi anume gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea inculpatului care se evaluează avându-se în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, natura şi gravitatea rezultatului produs, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, scopul urmărit (obţinerea de mijloace financiare pe căi nelegale), vârsta inculpatului (29 ani), starea familială şi socială a acestuia (căsătorit, are în întreţinere 5 copii minori), nivelul de educaţie al inculpatului (absolvent a 4 clase), poziţia procesuală a inculpatului pe parcursul procesului penal, comiterea faptei tentate de furt împreună cu un minor.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 32 C. pen. rap. la art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă tentată cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., a interzis inculpatului B., pe durata a doi ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme de la data pronunţării prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., a interzis inculpatului B., pe durata a doi ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. a interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme de la data pronunţării prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 2 ani închisoare aplicate prin prezenta, inculpatul B. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată în cauză, respectiv 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa în final 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. a interzis inculpatului B., pe durata a doi ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante principale, exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) şi la) art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. a interzis inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme de la data pronunţării prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante principale.

În baza art. 72 C. pen. a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului B. durata reţinerii acestuia de la data de 16.03.2016 la data de 17.03.2016.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a acţiunii civile promovate de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti s-a constatat că partea civilă nu a solicitat introducerea în cauză, în calitate de părţi responsabile civilmente a părinţilor inculpaţilor minori, motiv pentru care aceştia nu puteau fi obligaţi în solidar cu inculpatul minor la plata de despăgubiri civile şi nici la plata cheltuielilor judiciare.

În ceea ce priveşte măsura de siguranţă a confiscării speciale, prin echivalent, a toporului Curtea a apreciat că aceasta nu se impune având în vedere faptul că materialul probator administrat în cauză nu relevă situaţia premisă a existenţei unei stări de pericol a cărei înlăturare să fie asigurată prin aplicarea măsurii.

Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege - caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul, prin apărător, a arătat că din hotărârea de condamnare nu se înţeleg limitele minime şi maxime de pedeapsă şi în ce cuantum s-au aplicat în raport de starea de minorat a inculpatului precum şi de elementele care conduceau la scăderea pedepsei.

A mai susţinut că faţă de declaraţia de recunoaştere a faptelor săvârşite, inculpatul A. ar fi putut beneficia de o reindividualizare a pedepsei.

Prin încheierea din data de 7 martie 2018, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 440 alin. (4) C. proc. pen. şi a trimis cauza la Completul C8 în vederea judecării recursului în casaţie, fixându-se termen la data de 18 aprilie 2018.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 944/A din 29 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Art. 434 C. proc. pen. prevede că pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţă de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - 438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În concret, inculpatul a susţinut că din hotărârea de condamnare nu rezultă limitele minime şi maxime de pedeapsă şi în ce cuantum s-au aplicat în raport de starea de minorat a inculpatului şi nici elementele care ar fi condu la scăderea pedepsei.

Potrivit art. 125 alin. (1) C. pen. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie constă în internarea minorului într-o instituţie specializată de recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale.

Alin. 2 al aceluiaşi text de lege prevede că internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoare de 20 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani.

Faţă de materialul probator administrat în cauză, instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă.

PENTru a stabili forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul minor A. - intenţie directă cu privire la lovirea persoanei vătămate - ce realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de loviri sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., absorbite de infracţiunea complexă de tâlhărie sau intenţie indirectă cu privire la suprimarea vieţii persoanei vătămate ce realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la omor calificat - instanţa de apel a avut în vedere corespondenţa dintre regiunea anatomică vizată - capul, obiectul contondent utilizat, un topor apt de a produce rezultatul letal, intensitatea loviturii, traumatismul cranio-facial produs părţii vătămate şi mobilul săvârşirii faptei, acela de a se sustrage de la tragerea de la răspunderea penală.

A mai reţinut instanţa de apel că actele de violenţă ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii complexe de tâlhărie se circumscriu infracţiunilor de loviri şi ale violenţe şi vătămare corporală, fapte prev. de art. 193 şi 194 C. pen., iar în situaţia în care acţiunea adiacentă depăşeşte în fapt limitele ce se grefează pe aceste două fapte penale, ne aflăm în situaţia concursului între infracţiunea de tâlhărie şi cea de omor sau tentativă de omor.

Prin urmare, faţă de infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A., în baza art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. c) C. pen. şi a art. 32 rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. a) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., art. 129 alin. (1) rap. la art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen. şi la art. 125 C. pen. s-a aplicat acestuia, măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 6 ani.

Deşi în hotărârea de condamnare nu se menţionează limitele de pedeapsă raportat la infracţiunea de tentativă de omor calificat, Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut aplicarea art. 125 alin. (2) teza a II a C. pen., astfel că măsura educativă a internării inculpatului A. într-un centru de detenţie pe o perioadă de 6 ani se află în limitele legale.

În ce priveşte solicitarea inculpatului de a fi analizate şi unele elemente care ar fi putut conduce la scăderea pedepsei, cum ar fi recunoaşterea faptelor, acestea nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casaţie.

Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

După cum se poate observa, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Analizând motivul de casare invocat, se constată că în realitate, inculpatul solicită pe calea recursului în casaţie de faţă reanalizarea circumstanţelor comiterii faptelor, reinterpretarea probelor administrate şi, pe cale de consecinţă, reindividualizarea pedepsei, ceea ce nu este posibil întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casaţie.

PENTru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 944/A din data de 29 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 944/A din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 (1478/2017).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN