Cassation appeal on improper discontinuance of criminal proceedings and special confiscation dismissed as unfounded

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. Continuarea procesului penal. Confiscare

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

C. proc. pen., art. 18, art. 438 alin. (1) pct. 8

1. Inculpatul care, prin intermediul apărătorului ales, a solicitat instanţei de apel să dispună încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale şi să ia act că nu solicită continuarea procesului penal în temeiul art. 18 C. proc. pen., nu poate invoca, în cadrul cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., nelegalitatea soluţiei de încetare a procesului penal, cu motivarea că nu i s-a acordat posibilitatea de a solicita continuarea procesului penal, conform art. 18 C. proc. pen.

2. Legalitatea măsurii de siguranţă a confiscării speciale nu poate fi examinată nici prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. şi nici prin prisma altui caz de recurs în casaţie reglementat în art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 234/RC din 26 iunie 2018

Prin sentinţa nr. 210 din 9 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, s-au dispus, în principal, următoarele:

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., cercetat sub aspectul săvârşirii instigării la infracţiunea de delapidare prevăzută în art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior (art. 47 C. pen. raportat la art. 295 C. pen.).

S-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin această hotărâre sunt concurente cu fapta pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 1 închisoare prin sentinţa penală nr. 126 din 3 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1289 din 20 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, precum şi cu fapta pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa nr. 671 din 2 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 264 din 24 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, aplicate prin sentinţa nr. 671 din 2 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 264 din 24 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 126 din 3 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1289 din 20 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti;

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, aplicată prin sentinţa nr. 671 din 2 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 264 din 24 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 38 C. pen., art. 40 C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale anterior menţionate, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, cu pedepsele aplicate prin sentinţă, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (6) C. pen., a fost menţinută măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul A. a sumei de 50.000 euro şi de 20.000 euro, măsură dispusă în baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior prin sentinţa nr. 671 din 2 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 264 din 24 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 404 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen., pedeapsă accesorie ce se va executa conform prevederilor art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 33 din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a echivalentului în lei a sumei de 7.289.406 USD, sumă supusă procesului de spălare a banilor.

Prin decizia nr. 243/A din 21 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de procuror împotriva sentinţei nr. 210 din 9 februarie 2015 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând pe fond:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, repunând în individualitatea lor pedepsele componente.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor penale reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. în infracţiunile prevăzute în art. 47 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen. şi în art. 29 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 155 alin. (4) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru infracţiunea de instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută în art. 47 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 79 alin. (3) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, la care, potrivit art. 36 alin. (1) C. pen., s-a adăugat sporul de 3 ani pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, astfel că s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis, ca pedeapsă accesorie, aceleaşi drepturi prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen.

A fost respinsă solicitarea Ministerului Public de contopire a pedepsei închisorii aplicată în această cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 126 din 3 februarie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1289 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 671 din 2 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 264 din 24 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 107 alin. (2) şi alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen., precum şi al art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a sumelor de 137.403.630.106 lei vechi (5.529.321 dolari S.U.A.) şi de 7.289.406 dolari S.U.A., în echivalentul în lei la cursul B.N.R.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat, între alţii, de apelantul intimat inculpat A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Împotriva deciziei nr. 243/A din 21 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-au invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Astfel, recurentul a menţionat că, în mod greşit, instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal, fără a-i acorda posibilitatea să solicite, în baza art. 18 C. proc. pen., continuarea procesului penal.

În acest sens, a precizat că instanţa de fond, în temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracţiunea de instigare la delapidare prevăzută în art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 2151 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior, iar curtea de apel a dispus, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 155 alin. (4) C. pen., încetarea procesului penal pentru infracţiunea de instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută în art. 47 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În plus, recurentul a apreciat că, în mod nelegal, instanţa de apel a dispus, în temeiul art. 107 alin. (2) şi alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen., precum şi al art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de 137.403.630.106 lei vechi (5.529.321 dolari S.U.A.) şi de 7.289.406 dolari S.U.A., în echivalentul în lei la cursul B.N.R., sume ce se presupunea de către organul de urmărire penală ca au fost produsul infracţiunii de instigare la delapidare.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 12 iunie 2018, cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu în ceea ce priveşte motivele circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, în raport cu motivele concrete invocate de recurent, care a criticat soluţia de încetare a procesului penal dispusă cu privire la infracţiunea de instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, pentru că nu i s-a acordat posibilitatea de a solicita continuarea procesului penal, recursul în casaţie este admisibil pentru motivele circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Cât priveşte referirea la greşita confiscare dispusă de către instanţa de apel cu privire la sumele de 137.403.630.106 lei vechi (5.529.321 dolari S.U.A.) şi de 7.289.406 dolari S.U.A., în echivalentul în lei la cursul B.N.R., sume ce ar reprezenta produsul infracţiunii de instigare la delapidare, s-a constatat că nu poate constitui un motiv distinct de recurs în casaţie, deoarece nu se circumscrie cazului prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., invocat de recurent, dar nici vreunuia dintre celelalte cazuri prevăzute în art. 438 C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în casaţie este nefondat.

Prioritar, trebuie subliniat că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Referitor la cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că acesta priveşte situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen.

Pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

Astfel, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că, prin decizia penală nr. 243/A din 21 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a constatat, în temeiul art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 155 alin. (4) C. pen., că a intervenit prescripţia răspunderii penale a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută în art. 47 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. şi art. 309 C. pen.

În legătură cu această soluţie, apărătorul ales al recurentului a susţinut, în esenţă, că este nelegală, întrucât nu i s-a dat posibilitatea inculpatului A. să-şi exprime poziţia procesuală, respectiv să solicite continuarea procesului penal.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 18 C. proc. pen., în caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

De asemenea, conform art. 396 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă achitarea, iar dacă se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.

Aşadar, prin solicitarea continuării procesului penal, inculpatul urmăreşte ca instanţa, în baza probelor administrate, să constate, după caz, că fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, că nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea ori că există o cauză justificativă sau de neimputabilitate. În toate aceste ipoteze, luând act de cererea inculpatului de continuare a procesului penal, instanţa, în urma coroborării probelor administrate, dispune soluţia achitării, iar nu soluţia încetării procesului penal.

Cu alte cuvinte, dispoziţiile anterior menţionate reglementează posibilitatea persoanei acuzate de comiterea unei infracţiuni de a solicita efectuarea unei analize asupra fondului acuzaţiei penale.

Pe de altă parte, în situaţia în care se constată ca fiind împlinit termenul de prescripţie, iar inculpatul nu solicită, în mod expres, continuarea procesului penal, instanţa pronunţă încetarea procesului.

În cauza dedusă judecăţii, se observă că inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, poziţia procesuală a acestuia fiind în sensul de a se constata împlinirea termenului de prescripţie specială a răspunderii penale pentru infracţiunea de instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi, pe care de consecinţă, de a se pronunţa o soluţie de încetare a procesului penal.

În acest sens, se observă că, prin concluziile scrise depuse de apărătorul ales al inculpatului A., la data de 13 septembrie 2016, s-a solicitat încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. De asemenea, s-a solicitat instanţei să ia act că inculpatul nu doreşte continuarea procesului penal pentru infracţiunea anterior menţionată.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că apărătorul ales al inculpatului A. a solicitat atât prin concluziile scrise depuse la data de 1 februarie 2017, cât şi la termenul din 18 ianuarie 2017, când s-a dat cuvântul în dezbaterea apelului, încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare.

Ca atare, având în vedere manifestarea expresă de voinţă a inculpatului, exprimată prin intermediul apărătorului ales, respectiv că nu solicită continuarea procesului penal, ci încetarea procesului, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, instanţa de apel a constatat împlinirea termenului de prescripţie, fără a analiza fondul acuzaţiei penale.

Analizând, în continuare, susţinerile apărării, în sensul că inculpatul nu a fost prezent în faţa curţii de apel la judecarea dosarului pentru a-şi manifesta, personal, poziţia procesuală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că inculpatul a fost citat pentru fiecare termen de judecată, însă a ales să nu se prezinte. De asemenea, ulterior termenului din 14 septembrie 2016, când s-a constatat lipsa de procedură cu inculpatul A., acesta a fost citat pentru fiecare termen de judecată la locul de deţinere, însă a formulat cereri de judecare a cauzei în lipsă, conform art. 364 alin. (4) C. proc. pen. Cu toate acestea, inculpatul a fost reprezentat la aproape toate termenele de judecată acordate în cauză (cu excepţia a două termene, când, de altfel, cauza s-a amânat pentru lipsa avocatului inculpatului) de apărătorul său ales.

Mai mult, instanţa de apel, la termenul din 27 aprilie 2016, a pus în vedere apărătorului ales al inculpatului (prin încheierea pronunţată la acea dată, având în vedere că avocatul a lipsit la acel termen) să precizeze dacă acesta doreşte continuarea procesului penal în raport cu infracţiunea de instigare la delapidare, iar la termenul din 22 iunie 2016, a pus în vedere apărătorului ales al inculpatului să aducă la cunoştinţa acestuia că este necesară prezenţa sa, în vederea audierii.

Urmare a acestor dispoziţii ale instanţei, apărătorul ales al inculpatului a depus, la data de 13 septembrie 2016, atât o cerere prin care a solicitat ca inculpatul să fie judecat în lipsă, potrivit art. 364 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere starea precară de sănătate a acestuia, cât şi concluzii scrise, referitor la poziţia procesuală a inculpatului (prin care, aşa cum s-a menţionat şi anterior, a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi să se ia act că nu se solicită continuarea procesului penal).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, potrivit art. 364 alin. (4) C. proc. pen., pe tot parcursul judecăţii, inculpatul, inclusiv în cazul în care este privat de libertate, poate cere, în scris, să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de avocatul său ales sau din oficiu.

Aşadar, una dintre excepţiile de la regula potrivit căreia judecata cauzei are loc în prezenţa inculpatului aflat în stare de arest este aceea în care inculpatul solicită, în scris, să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de avocatul ales. Or, aşa cum s-a arătat anterior, în cauza dedusă judecăţii, inculpatul A. nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel în perioada în care se afla în stare de libertate, deşi a fost legal citat, iar, ulterior, când se afla în stare de deţinere, a solicitat, în mod expres, să fie judecat în lipsă la termenele din 12 octombrie 2016, 24 noiembrie 2016, 27 decembrie 2016 şi 18 ianuarie 2017 (când au avut loc dezbaterile), exercitându-şi, astfel, un drept prevăzut de lege. Mai mult, aşa cum s-a subliniat în cele ce preced, cu excepţia a două termene, inculpatul a fost reprezentat de apărătorul ales al acestuia.

Or, potrivit art. 92 alin. (7) C. proc. pen., în cursul judecăţii, avocatul are dreptul să consulte actele dosarului, să îl asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepţii şi obiecţiuni.

De altfel, şi în jurisprudenţa instanţei supreme s-a statuat, implicit, dreptul apărătorului ales de a solicita să se constate împlinirea termenului de prescripţie. În acest sens, în decizia nr. 389/A din 29 octombrie 2015 s-a reţinut că, „în conformitate cu dispoziţiile art. 18 C. proc. pen., toţi inculpaţii, prin apărătorii aleşi, şi-au manifestat opţiunea de a nu solicita continuarea procesului penal”, iar în decizia nr. 3032 din 25 noiembrie 2014 s-a constatat că „apărarea inculpatului a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale.”

Prin urmare, contrar celor susţinute de apărare, inculpatul a avut posibilitatea să îşi exprime, personal, poziţia procesuală, fiind citat pentru fiecare termen de judecată (deci având cunoştinţă de existenţa procesului penal), dar a ales să îşi exercite drepturile procesuale care îi confereau dreptul de a nu participa la soluţionarea cauzei, însă de a fi reprezentat de apărătorul ales (art. 364 alin. 4 C. proc. pen., art. 92 alin. 7 C. proc. pen.).

În aceste condiţii, constatând că în cauză nu a existat o solicitare a inculpatului de continuare a procesului penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conchide că, în mod legal, instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 243/A din 21 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală.