Interaction between statutory alternative jurisdiction for judicial staff (Art. 127 CPC) and appellate transfer of venue (Art. 140 CPC)

Conflict negativ de competență. Reclamant având calitatea de grefier. Invocarea excepției necompetenței teritoriale în raport cu dispozițiile art. 127 din Codul de procedură civilă în fața instanței desemnate să soluționeze cauza ca urmare a admiterii cererii de strămutare

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența teritorială

Index alfabetic : strămutare

prorogare de competență

grefier

C.proc.civ., art. 127, art. 131, art. 140, art. 145

Instanța desemnată, prin prorogare judecătorească ca urmare a admiterii cererii de strămutare, ca instanţă competentă să soluționeze acțiunea formulată de reclamantul grefier, nu mai putea să ia în dezbatere necompetenţa teritorială absolută instituită de art. 127 alin. (1) C.proc.civ., întrucât excepţia nu mai avea obiect faţă de soluţia pronunțată în condiţiile art.140 -141 C.proc.civ.

Reclamantul avea, la momentul introducerii acțiunii, opţiunea conferită de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C.proc.civ., ce prevăd o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, însă, cum nu a uzat de mecanismul conceput prin art. 127 C.proc.civ., ci a formulat o cerere de strămutare a cauzei în condiţiile art. 140 C.proc.civ. și dată fiind prioritatea soluţiei pronunţate prin hotărârea de admitere a cererii de strămutare, competenţa de soluţionare a litigiului revine instanței astfel stabilite.

Secția I civilă, decizia nr.495 din 16 februarie 2018

Prin cererea înregistrată la data de 12.04.2017, pe rolul Tribunalului Dolj, contestatoarea A. a formulat contestaţie împotriva deciziei din 20.03.2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Craiova, prin care în temeiul dispoziţiilor art.85 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 567/2004, s-a aplicat sancţiunea reducerii cu 5% a salariului pe o durată de 2 luni, începând cu data de 01.04.2017, solicitând în temeiul art.89 alin. (5) din Legea nr.567/2004, suspendarea executării deciziei până la soluţionarea contestaţiei, iar în temeiul art.89 alin.(1) şi alin.(3) din Legea nr.567/2004, să se constate nulitatea absolută a deciziei sus enunţate.

Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 06.06.2017, pe rolul Curţii de Apel

Craiova, petenta A. a formulat cerere de strămutare a cauzei ce face obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Dolj.

Curtea de Apel Craiova, a admis cererea de strămutare, dispunând în temeiul dispoziţiilor art. 140 şi 145 C.proc.civ., strămutarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului Dolj, la Tribunalul Mehedinţi.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Mehedinţi la data de 12.07.2017.

La data de 20.09.2017, contestatoarea a depus la dosarul cauzei o cerere prin care invocând incidenţa dispoziţiilor art. 127 C.proc.civ., a solicitat declinarea judecării cauzei la Tribunalul Pitești.

Prin sentința civilă nr. 484 din 21.09.2017, Tribunalul Mehedinți, având în vedere cererea contestatoarei a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, pentru următoarele considerente:

S-a reținut că Tribunalul Mehedinți a fost învestit cu soluționarea contestației urmare admiterii cererii de strămutare formulată de contestatoare, aspect care nu influențează aplicarea dispozițiilor art.131 C.proc.civ., privind verificarea competenței, întrucât prin sentința civilă nr. 69 din 13.06.2017, Curtea de Apel Craiova nu a analizat competența de soluționare a cauzei, ci existența unor motive de strămutare în raport de instanța sesizată inițial - Tribunalul Dolj. Prin instituţia strămutării, o instanţă competentă, potrivit regulilor generale de competenţă este desesizată de judecarea cauzei în favoarea unei alte instanţe de acelaşi grad, pentru motive care pun la îndoială imparţialitatea ei.

S-a constatat că prin dispoziţiile art.127 C.proc.civ. s-a reglementat o prorogare de competenţă teritorială în favoarea unei alte instanţe decât cea competentă pentru ipoteza în care un judecător/procuror/grefier este parte într-un proces, că fiind o normă procedurală alternativă, dă posibilitate reclamantului de a alege între instanţe deopotrivă competente.

Or, contestatoarea având calitatea de grefier la Tribunalul Dolj, în condiţiile art.127 alin. (1) și alin.3 din C.proc.civ. avea obligația sesizării uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța în care își desfășoară activitatea. Dispoziţiile art.127 alin.(1) C.proc.civ. care se aplică corespunzător și grefierilor, interzice sesizarea instanţei competente, în speță Tribunalul Dolj, fiind o normă care reglementează o necompetență teritorială absolută în ceea ce priveşte instanța în care își desfășoară efectiv activitatea judecătorul/procurorul/grefierul (Decizia nr.7 din 16.05.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii).

S-a reţinut că în situația în care reclamantul are calitatea de judecător/procuror/grefier, acesta are alegerea între mai multe alte instanțe dintre cele indicate de legiuitor, fiind vorba despre o competență teritorială alternativă (facultativă), după cum reiese, de altfel din denumirea prevederii legale.

S-a constatat că, pentru o cerere în care un judecător/procuror/ grefier are calitatea de reclamant, cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, este obligatorie sesizarea unei alte instanțe judecătorești de aceleași grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu instanța la care își desfășoară activitatea, având alegerea între oricare dintre instanțele de același grad prevăzute anterior.

Întrucât dispozițiile alin.(1) al art.127 din C.proc.civ. folosesc imperativul „va sesiza”, în timp ce dispozițiile alin.(2) al aceluiași articol (în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător/procuror/grefier care îşi desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza) arată că “poate sesiza”, s-a apreciat că legiuitorul a avut în vedere o obligație a reclamantului în ipoteza de la alin.(1).

Dispozițiile art.127 alin.(1) C.proc.civ. edictate de legiuitor în scopul asigurării unor garanții de imparțialitate obiectivă, sunt norme speciale, derogatorii atât de la dreptul comun în materia strămutării, cât și de la normele de competență teritorială, indiferent dacă acestea sunt de ordine publică ori de ordine privată, chiar dacă acestea ar fi cuprinse în codul de procedură civilă sau în legi speciale.

Din perspectiva celor expuse s-a reţinut că dispozițiile art.127 C.proc.civ. apar ca fiind alternative la instituția strămutării, că în ipoteza aplicării lor nu mai este necesară sesizarea curții de apel cu o cerere de strămutare a litigiului pe motiv de bănuială legitimă pentru lipsa de imparțialitate a judecătorilor din pricina calității părților.

Contestatoarei de față îi revenea obligația de a introduce cererea la o instanță de același grad din circumscripția curţii de apel învecinate, având alegerea dintre oricare aceste instanțe.

Totodată, conform art.145 C.proc.civ., ca efect al admiterii cererii de strămutare, curtea de apel poate trimite procesul spre judecată numai unei alte instanțe de același grad din circumscripția sa.

Tribunalul Mehedinți, învestit prin încheierea de strămutare, este instanță din raza Curții de Apel Craiova și nu instanță aflată în circumscripția curții de apel învecinate cu Curtea de Apel Craiova.

Prin urmare, s-a reţinut că dreptul de opțiune al contestatoarei cu privire la alegerea între mai multe instanțe, dintre cele indicate de legiuitor nu poate fi înlăturat prin admiterea cererii de strămutare în cazul de față întrucât norma de competență prevăzută de art.127 alin.(1) C.proc.civ. fiind o normă de competență de ordine publică, nu poate fi înlăturată.

Cum excepția invocată de contestatoare și solicitarea declinării cauzei în favoarea unei alte instanțe față de care operează prorogarea de competență, în condiţiile în care Tribunalul Mehedinți este instanţă egală în grad în circumscripția Curții de Apel Craiova şi, nu a unei curţi învecinate, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Argeș, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, ca instanță în favoarea căreia operează prorogarea legală de competență conform art.127 alin.(1) C.proc.civ.

La data de 27.11.2017, intimata Curtea de Apel Craiova a invocat excepția necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, susținând că Tribunalul Mehedinți este competent să soluționeze fondul cauzei, că dispozițiile art. 127 C.proc.civ. oferă posibilitatea contestatoarei de a alege instanţa care să soluționeze cauza la momentul sesizării instanței, iar nu după soluționarea cererii de strămutare.

Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a analizat prioritar excepția, iar prin încheierea de şedinţă din 28.11.2017 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, declinând competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă în condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., în temeiul art. 134 C.proc.civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:

Contestatoarea îndeplinește funcția de grefier în cadrul Tribunalului Dolj.

Codul de procedură civilă reglementează o competenţă alternativă dată fiind calitatea pe care o are reclamantul. Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C.proc.civ.: „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.”. Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile anterior enunţate se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Singura condiţie impusă pentru a deveni aplicabile dispoziţiile acestui text legal este aceea ca judecătorul/procurorul/grefierul să aibă calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea.

Activitatea contestatoarei se desfăşoară în cadrul Tribunalului Dolj, iar cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți în urma admiterii cererii de strămutare formulată chiar de către contestatoare. Astfel, instanţa verifică aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 C.proc.civ. prin raportare la instanţa la care s-a ajuns în urma strămutării, iar nu prin raportare la instanţa sesizată inițial de către contestatoare.

Pentru a avea aplicabilitate dispozițiile art. 127 C.proc.civ., contestatoarea ar trebui să aibă calitatea de grefier în cadrul Tribunalului Mehedinți, ceea ce nu corespunde realității.

Instanţa a apreciat că în cauză nu poate fi reţinută competenţa alternativă instituită de

art. 127 C.proc.civ., cauza urmând a fi soluționată de către instanţa desemnată în urma admiterii cererii de strămutare.

În consecinţă, s-a apreciat că este întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, motiv pentru care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Mehedinţi şi Tribunalul Argeş, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C.proc.civ., raportat la art. 133 pct. 2 C.proc.civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12.04.2017, pe rolul Tribunalului Dolj, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, contestatoarea A., grefier la Tribunalul Dolj a formulat contestaţie împotriva deciziei din 20.03.2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Craiova.

În conformitate cu dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speţă, după înregistrarea contestaţiei, dar înainte de primul termen de judecată fixat în dosarul Tribunalului Dolj, respectiv la data 6.06.2017, contestatoarea deşi putea să uzeze de dispoziţiile art. 127 C.proc.civ. în raport de calitatea ce o are de grefier la Tribunalul Dolj a formulat cerere de strămutare a cauzei întemeiată pe motive de bănuială legitimă, cerere

înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova.

Prin sentinţa nr. 69 din 13.06.2017, definitivă în condiţiile art. 145 C.proc.civ., Curtea de Apel Craiova a admis cererea de strămutare şi a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Dolj, la Tribunalul Mehedinţi.

În aceste condiţii, la Tribunalul Mehedinţi, reclamanta a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 127 C.proc.civ.

În raport de situaţia expusă, Înalta Curte constată că problema pe care o ridică conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Mehedinţi şi Tribunalul Argeş, vizează corelaţia dintre efectele hotărârii de strămutare a cauzei dispusă în condiţiile prevăzute de art. 140 C.proc.civ. şi competenţa facultativă reglementată de dispoziţiile art. 127 C.proc.civ. în temeiul cărora:: “(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.”

Din această perspectivă, în ceea ce priveşte competenţa reglementată prin dispoziţiile art. 127 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte reţine că acestea au o dublă semnificaţie: pe de o parte, instituie un caz de necompetenţă teritorială a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul/ procurorul / grefierul, care are calitate de reclamant al unei pricini şi, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul/procurorul/grefierul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanţei.

Cum reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie şi o competenţă teritorială facultativă, ceea ce corespunde denumirii marginale a textului. Această alegere a uneia dintre instanţele competente dintre cele prevăzute de art. 127 alin. (1) C.proc.civ., trebuie exercitată de reclamantul judecător/procuror/grefier, la data sesizării instanţei. Dubla semnificaţie a normei cuprinsă în dispoziţiile art. 127 C.proc.civ. determină şi calificarea distinctă a excepţiilor procesuale prin care nerespectarea acesteia poate fi sancţionată.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte apreciază că se impune a se preciza că în valenţa sa de normă de necompetenţă absolută, art. 127 alin. (1) C.proc.civ. are ca raţiune exigenţele unei proceduri echitabile, şi anume, ca la judecarea unei pricini în care un judecător/procuror/grefier are calitatea de reclamant să nu existe niciun element de natură a putea altera garanţiile de imparţialitate ce trebuie să însoţească orice procedură judiciară, ori de a crea vreo aparenţă de soluţionare părtinitoare a cauzei.

În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr.558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, a reţinut că „. (…) pentru ipoteza în care un judecător este parte într-un proces, Codul de procedură civilă reglementează situația particulară a acestor cauze și pune la dispoziția acestuia o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului judecător de a alege între instanțe deopotrivă competente. Astfel, norma cuprinsă în art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă, (…), este un mijloc procedural care urmărește înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei datorate calității părții. De asemenea, dispoziția legală menționată la alin. (2) reglementează și situația pârâtului judecător. Astfel, în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Art. 127 din Codul de procedură civilă apare astfel ca fiind alternativa la instituția strămutării, în ipoteza aplicării sale nemaifiind necesară sesizarea curții de apel sau a instanței supreme, după caz, pentru a se pronunța asupra cererii de strămutare a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cauza calității părților.”

Înalta Curte apreciază că în interpretarea restrictivă a art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă este relevant paragraful 24 din considerentele deciziei Curţii Constituţionale sus enunţate, în cuprinsul căruia se reţine că "..... prevederile art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă..... circumscriu obligaţia reclamantului judecător de a introduce cererea la o instanţă de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.......”

Prin urmare, pentru o cerere în care un judecător/procuror/ grefier are calitatea de reclamant, cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, este obligatorie sesizarea unei alte instanțe judecătorești de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate în a cărui circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, având alegerea între oricare dintre instanțele de același grad prevăzute anterior.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în cauza în care s-a ivit conflictul negativ de competenţă, contestatoarea având calitatea de grefier la Tribunalul Dolj la data înregistrării acţiunii. Ca atare, avea opţiunea conferită de dispoziţiile art. 127 C.proc.civ., ce prevăd o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Cu toate acestea contestatoarea nu a uzat de mecanismul conceput prin art. 127 C.proc.civ., ci a formulat o cerere de strămutare a cauzei în condiţiile art. 140 C.proc.civ., de la Tribunalul Dolj pe motive de bănuială legitimă.

Or, prin soluţionarea cererii de strămutare de către instanţa ierarhic superioară, printr-o hotărâre definitivă, şi trimiterea dosarului la Tribunalul Mehedinţi în condiţiile art. 145 C.proc.civ., Înalta Curte constată că raţiunile normei de necompetenţă absolută a Tribunalului Mehedinţi, intrinseci prevederilor art. 127 alin. (1), nu-şi mai găseau incidenţă.

Cum Tribunalul Mehedinţi a fost desemnat ca instanţă competentă prin prorogare judecătorească ca urmare a admiterii cererii de strămutare, Înalta Curte reţine că această instanţă nu mai putea să ia în dezbatere necompetenţa teritorială absolută instituită de art. 127 alin. (1) C.proc.civ., întrucât excepţia nu mai avea obiect faţă de soluţia pronunțată în condiţiile

art.140 - 141 C.proc.civ.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C.proc.civ., a stabilit că, în cauză, competenţa de soluţionare revine Tribunalului Mehedinţi, dată fiind prioritatea soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Craiova prin sentinţa nr. 69 din 13.06.2017.