Constitutional exception challenging judicial panel composition is inadmissible due to lack of relevance to the specific appeal outcome

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 13 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, penal 2 în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul intimat inculpat A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 şi art. 31 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a pronunţa această încheiere, prima instanţă a constatat, în esenţă, că examenul legăturii cu cauza a textului criticat pentru neconstituţionalitate se realizează în mod concret, în funcţie de interesul specific al celui ce invocă excepţia şi de înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă.

În acest sens, s-a reţinut că în cauză, excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, potrivit căruia:

"Procedura de judecată în cameră preliminară se desfăşoară de un judecător din completul prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. a)", iar cea din urmă menţionată prevedere arată că în cauzele penale date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, "completul de judecată este format din 3 judecători".

Textul criticat pentru neconstituţionalitate stabileşte faptul că, în etapa procesuală a camerei preliminare, în situaţia particulară a cauzelor penale a căror judecată în primă instanţă este dată, prin lege, în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de cameră preliminară este unul dintre cei trei judecători ce fac parte din completul colegial ce soluţionează cauza pe fond, astfel cum este prevăzut de art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Analizând stadiul procesual, Completul de 5 Judecători a constatat că prezenta cauză se află în curs de judecare a apelurilor declarate de părţi - între care şi apelantul intimat inculpat - împotriva sentinţei penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul nr. x/2015, prin care, între altele, apelantul intimat inculpat a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, pentru săvârşirea unor infracţiuni concurente.

Prin urmare, în raport cu dispoziţiile procesuale criticate pentru neconstituţionalitate, văzând stadiul procesual al cauzei, constând în apel formulat împotriva unei hotărâri de condamnare pronunţate în cadrul judecării fondului, Completul de 5 Judecători a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, deoarece o posibilă soluţie a instanţei de contencios constituţional cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate nu mai poate avea vreo înrâurire efectivă asupra soluţiei ce s-ar putea pronunţa cu privire la cererea de apel formulată de apelantul intimat inculpat.

Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 şi art. 31 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare cuprinsă în încheierea din data de 13 aprilie, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017,în termenul legal, inculpatul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 mai 2017, sub nr. x/1/2017/a2.2, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 11 iunie 2018.

Concluziile apărătorului recurentului inculpat şi ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 11 iunie 2018 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, faţă de criticile formulate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că recursul declarat de inculpatul A. este nefondat.

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată că din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din legea menţionată.

Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate";

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanţei are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerinţelor de admisibilitate ce trebuie evaluate şi care, aşa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Referitor la examenul legăturii cu cauza se apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în procesul în care a intervenit astfel încât, decizia Curţii Constituţionale pronunţată în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Aşadar, scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituţionalitate o dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal.

În plus, partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăţi şi a pronunţării unei soluţii în ceea ce o priveşte, care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională.

Excepţia de neconstituţionalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinentei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanţa este situaţia în care o excepţie de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, aşadar nu este pertinentă pentru soluţionarea litigiului.

În contextul acestor argumente, în examinarea interesului cererii, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31<SUP>1</SUP> şi art. 31 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare invocată de către recurentul inculpat A. nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Aşa cum s-a arătat, legătura cu soluţionarea cauzei priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecata.

Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.

În cauză, întrucât cadrul procesual în care a fost invocată excepţia nu are legătură cu dispoziţiile legale a căror constituţionalitate se contestă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de inculpat în scopul şi finalitatea sa, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că, în mod judicios, instanţa de fond a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu situaţia juridică a inculpatului deoarece o posibilă soluţie a instanţei de contencios constituţional cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate (ce reglementează compunerea diferită, din trei judecători, a completului de judecată ce soluţionează cauzele pe fond la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de cea a completului de judecător unic, care soluţionează procedura camerei preliminare la această instanţă) nu mai poate avea vreo înrâurire efectivă asupra soluţiei pronunţate.

Aşadar, în condiţiile în care, în cauză, nu s-a justificat un interes, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate nefiind de natură să producă un efect concret asupra situaţiei juridice a apelantului inculpat A., neputându-se constata existenţa unui interes în analiza relevanţei excepţiei invocate în cauza de faţă, Înalta Curte constată că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31<SUP>1</SUP> şi art. 31 alin. (1) lit. d) teza a II a din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în încheierea din data de 13 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, penal 2 în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 şi art. 31 alin. (1) lit. d) teza a II a din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în încheierea din data de 13 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, penal 2 în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2018.