Admissibility of constitutional review for mixed civil-criminal res judicata conflicts in revision proceedings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 2864 din 5 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 396 din 8 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru a pronunţa soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut considerentele arătate în continuare.

Revizuentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că textul este neconstituţional deoarece se referă doar la hotărâri pronunţate în cauze civile şi nu prevede situaţia în care o hotărâre civilă încalcă autoritatea de lucru judecat stabilită printr-o hotărâre judecătorească penală definitivă, deşi premisele sunt reglementate de art. 28 din C. proc. pen., care consfinţeşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanţei penale faţă de o hotărâre a instanţei civile cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. În consecinţă, autorul excepţiei a susţinut că textul de lege criticat încalcă nu numai autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, dar şi principiul securităţii raporturilor juridice, fiind în contradicţie cu art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Instanţa a reţinut că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la existenţa legăturii de cauzalitate dintre prevederile legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi soluţionarea litigiului în care excepţia a fost ridicată. În acest sens, instanţa a reţinut că nu există o asemenea legătură de cauzalitate, având în vedere faptul că a fost reţinută inadmisibilitatea cererii de revizuire pentru îndeplinirea condiţiei referitoare la invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea proces, împrejurare care face de prisos examinarea îndeplinirii celorlalte condiţii de admisibilitate a cererii de revizuire, printre care se numără şi condiţia ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat tripla identitate: de părţi, obiect şi cauză.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de revizuent ar fi fost admisibilă în cazul în care instanţa învestită cu soluţionarea acestei căi de atac proceda la analizarea condiţiei de admisibilitate ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în acelaşi litigiu.

2. Recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la pct. 1

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recursul A., în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Prin criticile de recurs, recurentul susţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi menţionează că excepţia a fost invocată pentru a se stabili dacă este deschisă calea revizuirii atunci când există hotărâri potrivnice, una pronunţată de o instanţă penală, iar alta de o instanţă civilă, prin care a fost rezolvată aceeaşi problemă de drept.

În acelaşi sens, recurentul susţine că, dacă art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi interpretat în sensul că prima hotărâre trebuie să fie pronunţată de o instanţă civilă, partea faţă de care a fost pronunţată o hotărâre penală, iar ulterior se pronunţă o hotărâre civilă definitivă care contrazice hotărârea penală, este privată de calea de atac a revizuirii, ceea ce reprezintă o restrângere a dreptului la acţiune.

În speţă, recurentul arată că, în ceea ce îl priveşte, prin hotărârea penală s-a stabilit definitiv că nu putea să refuze semnarea celor două contracte de concesiune, deoarece avea obligaţia legală prevăzută de O.U.G. nr. 54/2006, iar această dezlegare de drept a instanţei penale a fost nesocotită de instanţa de contencios administrativ care a fost sesizată de intimata Agenţia Naţională de Integritate cu aceeaşi problemă de drept.

3. Apărările intimatei Agenţia Naţională de Integritate

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care invocă faptul că recursul este nemotivat, sub aspectul obiectului şi motivelor de fapt şi de drept.

În subsidiar, intimata solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, nu este motivată, aşa cum impune art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, iar, pe de altă parte, vizează obţinerea unei decizii de interpretare a normelor legale incidente şi a modului de aplicare, aspecte care nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale.

4. Considerentele Înaltei Curţi

4.1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului invocată de intimată

În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, invocată de intimata Agenţia Naţională de Integritate, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, pentru considerentele arătate în continuare.

Susţinerile din recurs reprezintă critici cu privire la soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată, critici care pot forma obiectul analizei în cadrul căii de atac cu fizionomie proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în care se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor prevăzute de acelaşi text de lege.

Raportat la susţinerile reprezentantei intimatei din şedinţa publică referitoare la încadrarea criticilor din recurs în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se cuvine a fi menţionat faptul că recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este o cale de atac specială, care nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii civile, având o fizionomie juridică proprie ce nu poate fi considerată recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017, pct. 21).

4.2. Cu privire la recursul declarat în cauză

În raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi având în vedere fizionomia juridică proprie a căii de atac exercitate în cauză, în sensul considerentelor de la pct. 21 - 22 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate din perspectiva criticilor formulate de recurent, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În cadrul cererii de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate, prin care autorul acesteia a urmărit să supună analizei instanţei de contencios constituţional interpretarea dispoziţiilor respective sub aspectul sferei de cuprindere a hotărârilor care intră sub incidenţa textului procedural, în sensul de a se stabili dacă hotărârile potrivnice pot fi pronunţate de o instanţă civilă şi una penală.

Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede expres condiţia referitoare la existenţa legăturii de cauzalitate dintre dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei.

Or, din considerentele deciziei recurate, rezultă că soluţionarea cererii de revizuire nu a ridicat probleme din perspectiva faptului că hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentului erau pronunţate de o instanţă penală şi o instanţă civilă. Instanţa de revizuire a soluţionat cererea de revizuire examinând respectarea autorităţii de lucru judecat şi constatând că în cel de-al doilea proces nu a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat, condiţie de admisibilitate a revizuirii decelată din dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se ridica problema de drept vizată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

În acest context, în mod corect instanţa de revizuire a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate ridicată de revizuentul A. nu răspundea cerinţei prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 de a avea legătură cu soluţionarea cauzei. O asemenea legătură ar fi putut fi reţinută în ipoteza în care instanţa de revizuire ar fi soluţionat cererea prin prisma faptului că una dintre hotărârile potenţial potrivnice era pronunţată de o instanţă penală, iar cealaltă, de o instanţă civilă şi ar fi reţinut o eventuală inadmisibilitate a cererii de revizuire pentru acest motiv.

Pentru considerentele expuse, se constată că este legală şi temeinică soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocată de A. în Dosarul nr. x/2017, motiv pentru care, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata Agenţia Naţională de Integritate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2864 din 5 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - NN