Disciplinary liability for gross negligence: validity of generic search orders for tax evasion judgments and admissibility of appeals against prosecutor acts under the Code of Criminal Procedure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. 4/P/2017, Inspecţia Judiciară a solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâţilor A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, şi B., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov la acea dată, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

II. Hotărârea instanţei disciplinare

2. Prin Hotărârea nr. 7P din 14 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât următoarele:

- cu unanimitate, respinge, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004;

- cu majoritate, respinge, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei disciplinare

3. Împotriva hotărârii menţionate la pct. 2, a declarat recurs reclamanta Inspecţia Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi susţinând că, raportat la probele administrate în cauză, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material ale art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

4. În privinţa intimatului A., reiterând circumstanţele de fapt şi de drept expuse în rezoluţia de sesizare a instanţei de disciplină, recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că fapta procurorului constând în emiterea unui număr de 25 ordonanţe în cursul lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie 2016, prin care a dispus instanţelor naţionale predarea tuturor hotărârilor emise în materia evaziunii fiscale în perioada 2010-2016, fără a motiva dispoziţia, constituie o încălcare a normelor de drept procesual referitoare la elementele pe care trebuie să le cuprindă ordonanţa de predare (art. 170 şi art. 171 din C. proc. pen.) şi a celor referitoare la mijloacele de probă (art. 97 din C. proc. pen.).

5. Totodată, recurenta-reclamantă afirmă că scopul urmărit de intimatul procuror prin emiterea ordonanţelor analizate contravine obiectului urmăririi penale, prevăzut de art. 285 C. proc. pen., iar, aşa cum s-a reţinut în Încheierea din 24.05.2017 a Secţiei pentru procurori, care face parte integrantă din hotărârea recurată, intimatul a precizat, la interpelarea instanţei de disciplină, că scopul nu a fost doar acela al strângerii probelor necesare aflării adevărului în dosarul în care au fost emise ci, posibil, şi acela de a-şi constitui o bază de date în afara celor constituite la nivelul Ministerului Public.

6. În privinţa intimatei B., expunând, de asemenea, circumstanţele de fapt şi argumentele de drept cuprinse în rezoluţia de sesizare a instanţei de disciplină, recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că indicarea, în cuprinsul ordonanţelor prin care au fost soluţionate plângerile formulate de instanţe împotriva ordonanţelor emise de procurorul A. privind predarea hotărârilor judecătoreşti, a faptului că dispoziţia de predare înscrisuri întemeiată pe art. 170 din C. proc. pen. nu are cale de atac prevăzută de lege, precum şi refuzul de a analiza pe fond plângerile formulate, constituie o încălcare a dreptului persoanelor care consideră că au suferit o vătămare printr-un act al procurorului la analizarea căii de atac, situaţie care nu poate fi plasată sub protecţia raţionamentului logico-juridic.

IV. Apărările intimaţilor-pârâţi

7. Intimaţii-pârâţi A. şi B. au formulat întâmpinări, înregistrate la dosar la data de 30.10.2017, prin care expun argumente în sensul respingerii recursului, ca nefondat, şi menţinerii, ca temeinică şi legală, a hotărârii atacate.

V. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs

8. Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la 23 aprilie 2018.

VI. Considerentele Înaltei Curţi

9. Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă Inspecţia Judiciară, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

10. Raportat la caracterul sumar al criticilor din cererea de recurs, care cuprinde în cea mai mare parte o reluare a susţinerilor din acţiunea disciplinară, Înalta Curte va analiza hotărârea atacată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi având în vedere specificul litigiilor în materia răspunderii disciplinară a magistraţilor, în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunţate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 şi 78077/13) şi Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 şi 74041/13), în sensul că sunt supuse analizei, în prezenta cale de atac, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate.

11. În speţă, pârâţilor li se impută săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, texte legale conform cărora:

"Art. 99. - Constituie abateri disciplinare:

t) exercitarea funcţiei cu […] gravă neglijenţă.

Art. 991. - (1) […].

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

12. Cu titlu prealabil, se constată că, în jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (spre exemplu, Decizia nr. 96/2017, pct. 57), în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, s-a reţinut că: (i) din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor menţionate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive.

13. În raport cu circumstanţele cauzei, contrar criticilor formulate de recurenta Inspecţia Judiciară, Înalta Curte reţine, în deplin acord cu instanţa de disciplină, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în privinţa niciunuia dintre pârâţi, pentru considerentele arătate în continuare.

Cu privire la faptele imputate pârâtului A.

14. În ceea ce priveşte faptele imputate pârâtului procuror A., circumstanţele cauzei sunt următoarele:

a) În dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul a emis Ordonanţa din 21.10.2016, în temeiul art. 170 şi 171 alin. (1) din C. proc. pen., în care au fost menţionate următoarele:

"Prin ordonanţa din 28 februarie 2014 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă împrejurarea că societatea cercetată a introdus în contabilitate facturi care reprezintă achiziţii fictive de la un număr foarte mare de firme de tip fantomă, întrucât au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti în cuprinsul cărora au fost menţionate aceleaşi firme de tip fantomă, pentru aflarea adevărului în cauză se impune predarea respectivelor hotărâri judecătoreşti. Deoarece nu este în interesul urmăririi penale să se cunoască numele societăţilor comerciale vizate de prezenta anchetă, urmează a fi solicitate toate hotărârile judecătoreşti care vizează infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005".

b) Ulterior, procurorul a emis adrese, fără a face referire la ordonanţa din 21.10.2016, către toate curţile de apel din ţară, cu excepţia Curţii Militare de Apel, precum şi către toate tribunalele, adresele având următorul conţinut:

" în interesul soluţionării dosarului penal înregistrat sub nr. 451/P/2011 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, vă rugăm să ne comunicaţi în format electronic toate hotărârile emise de instanţa dumneavoastră, în perioada 2010-2016, având ca obiect infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale."

c) După primirea adreselor anterior menţionate, unele instanţe au comunicat hotărârile solicitate, iar alte instanţe au formulat răspunsuri, prin care au adus la cunoştinţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov faptul că nu pot da curs solicitării, fiind invocate motive precum: cererea are obiect generic, nefiind individualizate hotărârile care au relevanţă pentru dosarul penal; având în vedere volumul de acte ce ar intra în sfera celor solicitate, precum şi volumul de activitate al personalului auxiliar, întrucât o soluţionare favorabilă a cererii ar presupune anonimizarea hotărârilor solicitate, activitatea instanţei ar fi grav perturbată, iar personalul instanţei nu ar mai putea să îndeplinească atribuţiile ce decurg din activitatea de bază; nu a fost indicat interesul pentru cauză, iar cererea nu este motivată în fapt şi în drept; portalul instanţelor conţine practica judiciară relevantă, iar hotărârile care prezintă interes pot fi descărcate on-line; nu s-a precizat dacă se solicită hotărâri pronunţate în primă instanţă, apel sau recurs, având în vedere competenţa instanţelor în materie şi faptul că unele dintre hotărârile ce ar intra sub incidenţa solicitării nu sunt definitive; din modul în care este redactată adresa rezultă că procurorul nu cunoaşte conţinutul hotărârilor pe care le solicită şi nici dacă ar exista vreun raport de cauzalitate cu faptele din dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov; se impune ca, în prealabil, o persoană din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov să studieze mapele de hotărâri penale ale instanţei în vederea identificării celor relevante.

d) Urmare răspunsurilor transmise de instanţe, procurorul A. a emis ordonanţe, majoritatea cu conţinut identic Ordonanţei din 21.10.2016, prin care a obligat fiecare dintre instanţele care nu au răspuns solicitării la "predarea tuturor hotărârilor judecătoreşti dispuse în perioada 2010-2016 ce au ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005". Ordonanţele au fost transmise instanţelor vizate, precizându-se că documentele vor fi transmise pe suport electronic, în format Word. După emiterea ordonanţelor, marea majoritate a instanţelor s-au conformat dispoziţiilor procurorului şi au transmis datele solicitate.

e) Unele dintre instanţe au refuzat să se conformeze, comunicând Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov că ordonanţa este în contradicţie cu dispoziţiile C. proc. pen., lipsind temeiurile de fapt şi de drept (Tribunalul Cluj, Tribunalul Ilfov şi Curtea de Apel Bucureşti) sau au arătat că nu pot da curs dispoziţiei datorită volumului mare de acte ce trebuie procesate (Tribunalul Galaţi, Tribunalul Iaşi).

f) Prin Ordonanţa din 3 februarie 2017, procurorul A. a dispus restituirea cauzei la organele de cercetare penală, în vederea suplimentării probatoriului, iar în ceea ce priveşte mijloacele de probă indicate s-a dispus, printre altele, "analiza hotărârilor judecătoreşti depuse la dosarul cauzei din care rezultă comportamentul de tip fantomă al societăţilor menţionate şi întocmirea de procese verbale pentru fiecare societate de tip fantomă în parte, în cuprinsul căruia se va menţiona numărul hotărârii judecătoreşti, bunul sau serviciul fictiv achiziţionat de la societatea respectivă, declaraţia inculpatului din cauza respectivă referitoare la acele operaţiuni şi constatarea judecătorului/orice aspect relevant care poate duce la soluţionarea prezentei cauze".

15. Pârâtului i se impută încălcarea dispoziţiilor art. 97 alin. (1), art. 170 alin. (1) şi art. 171 alin. (3) C. proc. pen., conform cărora:

"Art. 97. - (1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

Art. 170. - (1) În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni şi sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte şi să le predea, sub luare de dovadă.

Art. 171. - (3) Ordonanţa organului de urmărire penală sau încheierea instanţei trebuie să cuprindă: numele şi semnătura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei care este obligată să predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum şi data şi locul unde trebuie să fie predate."

16. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, se constată că actele emise de pârâtul procuror A. nu pot fi plasate în afara oricăror prevederi procesuale şi nu pot fi considerate rezultatul unei erori macroscopice ori expresia unei greşeli cu caracter evident, neîndoielnic şi nescuzabil, căreia îi lipseşte orice justificare şi care să fie în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.

17. Sub acest aspect, instanţa disciplinară cu just temei a avut în vedere apărările pârâtului care au justificat solicitarea hotărârilor judecătoreşti, respectiv: aprecierea că sunt necesare pentru evitarea formulării unor acuzaţii de natură să contrazică aspecte constatate prin hotărâre judecătorească în privinţa firmelor implicate în activitatea infracţională cercetată şi că, în astfel de situaţii, există posibilitatea ca societăţile crezute a fi de tip fantomă să existe şi să comită ele infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005; pentru a preveni scurgerea de informaţii, întrucât exista posibilitatea ca aceste societăţi să fie implicate în săvârşirea de infracţiuni, nu a menţionat numele persoanei cercetate; transmiterea tuturor hotărârilor judecătoreşti în format electronic presupune, prin utilizarea ECRIS, un volum de muncă mai mic decât dacă ar fi indicat denumirile celor 25 de societăţi comerciale implicate; nu a stabilit un termen de predare întrucât a avut în vedere problemele cu personalul din cadrul instanţelor şi a urmărit să nu afecteze activitatea acestora, predarea urmând să se facă în funcţie de momentul strângerii hotărârilor.

18. În acest context nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante prin care se impută pârâtului procuror faptul că nu a identificat hotărârile judecătoreşti solicitate. Contrar criticilor din recurs, se constată că argumentele pertinente pe care pârâtul procuror le-a avut în vedere la emiterea ordonanţelor şi adreselor în discuţie demonstrează inexistenţa elementelor caracteristice abaterii disciplinare, în sensul celor menţionate la pct. 12.

19. Întrucât pârâtul procuror a interpretat şi a aplicat dispoziţiile de drept procesual penal în circumstanţele concrete ale cauzei repartizate spre soluţionare reflectă existenţa raţionamentului logico-juridic care nu este supus verificării în cadrul procedurii disciplinare.

20. Relevante sunt şi explicaţiile oferite de intimatul-pârât în sensul că nu era posibilă identificarea hotărârilor judecătoreşti, întrucât societăţile "fantomă", în privinţa cărora era necesară lămurirea aspectelor cauzei penale, nu sunt părţi în dosarele respective, precum şi faptul că era necesar să fie prevenită scurgerea informaţiilor referitoare la ancheta penală.

21. În concluzie, se reţine că susţinerile din recurs formulate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură a combate concluzia instanţei disciplinare în sensul că modul în care pârâtul procuror şi-a exercitat funcţia în cauza respectivă nu a produs o vătămare, şi cu atât mai puţin consecinţe grave în privinţa altor subiecte de drept, iar magistratul a urmărit un scop legitim, şi anume aflarea adevărului şi lămurirea sub toate aspectele a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2011, situaţie care nu poate fi circumscrisă abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la faptele imputate pârâtei B.

22. Împotriva ordonanţelor de predare a hotărârilor judecătoreşti emise de procurorul A., au formulat plângeri întemeiate pe dispoziţiile art. 339 şi următoarele din C. proc. pen. Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi secţia a II-a penală, Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Iaşi.

23. Prin Ordonanţa nr. 218/II-2/2016 din 30.12.2016, B., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, a respins, ca inadmisibile, plângerile formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi secţia a II-a penală împotriva Ordonanţei din 14.12.2016 emise în dosarul nr. 45I/P/2011.

24. Prin Ordonanţele nr. 190/II-2/2016 din 05.12.2016 şi nr. 208/II-2/2016 din 20.12.2016, prim-procuror B. a respins, ca inadmisibile, plângerile formulate de Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Iaşi, împotriva Ordonanţelor din 15.11.2016.

25. În motivarea celor trei ordonanţe prin care au fost respinse plângerile împotriva actelor procurorului, s-a reţinut că: se constată imposibilitatea formulării unei contestaţii împotriva unei ordonanţe a procurorului prin care se dispune, în baza art. 170 alin. (1) C. proc. pen., predarea tuturor obiectelor sau înscrisurilor care pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, imposibilitate ce se fundamentează pe obligaţia ce revine organelor de urmărire penală conform art. 169 C. proc. pen., de a ridica acele obiecte sau înscrisuri care pot servi ca mijloc de probă; analizând posibilitatea ca ordonanţele să fie contestate în procedura prevăzută de art. 339 alin. (1) C. proc. pen., se constată că o astfel de plângere este condiţionată de "producerea unei vătămări intereselor legale ale persoanei care face plângerea"; or în situaţia dată, nu a fost indicată vătămarea şi nici nu există o astfel de vătămare, motiv pentru care se va respinge ca inadmisibilă.

26. În esenţă, pârâtei prim-procuror i se impută faptul că, prin soluţia dată plângerilor formulate împotriva ordonanţelor emise de procurorul A. şi prin refuzul de a analiza pe fond plângerile respective, a împiedicat persoanele îndreptăţite la exercitarea căii de atac împotriva ordonanţei emise în temeiul art. 170 din C. proc. pen., prin încălcarea cu gravă neglijenţă a următoarelor dispoziţii din C. proc. pen.:

"Art. 336. - (1) Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.

Art. 339. - (1) Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(5) Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.

Art. 340. - (1) Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă."

27. În circumstanţele cauzei, instanţa disciplinară a concluzionat întemeiat că prim-procurorul, pe baza raţionamentului logico-juridic, a expus în cuprinsul ordonanţelor emise argumentele de drept care fundamentează soluţiile pronunţate, în cadrul analizei privind admisibilitatea plângerii, realizând interpretarea şi aplicarea coroborată a dispoziţiilor art. 170 alin. (1), art. 171 alin. (2), art. 336 şi art. 339 alin. (1) din C. proc. pen., şi concluzionând în sensul că, din conţinutul plângerilor, nu rezultă vătămarea intereselor legitime ale petenţilor, cerinţă prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. proc. pen.

28. Per a contrario, se deduce în mod firesc faptul că, în ipoteza în care ar fi fost îndeplinită cerinţa referitoare la existenţa unei vătămări a intereselor legitime ale autorilor plângerilor, primul-procuror ar fi constatat admisibile plângerile şi ar fi procedat la analiza în fond a acestora.

29. În aceste condiţii se constată că, soluţionând plângerile cu care a fost învestit, prim-procurorul şi-a construit argumentaţia în considerarea jurisprudenţei (Decizia nr. 13/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi doctrinei în materie (indicată în hotărârea instanţei disciplinare) şi a expus motivele care fundamentează soluţiile pronunţate în raport cu dispoziţiile procesual penale incidente. Or, prin criticile formulate, recurenta-reclamantă pune în discuţie validitatea raţionamentului logico-juridic al magistratului, care excedează verificările efectuate în cadrul procedurii disciplinare.

30. În concluzie, se reţine că circumstanţele de fapt şi de drept ale cauzei nu reflectă existenţa elementelor caracteristice abaterii disciplinare, sub forma unei încălcări evidente, neîndoielnice şi nescuzabile a dispoziţiilor procedurale ori existenţa vinovăţiei sub forma culpei lata sau producerea unor consecinţe grave, în sensul celor reţinute la pct. 12.

31. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 7P din 14 iunie 2017, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2018.