Revision for contradictory judgments rejected due to lack of identity of object and legal cause in property recovery and contract annulment

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 7 septembrie 2016, sub nr. x/2/2016, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii SC B. SRL şi Municipiul Bucureşti, prin primarul general, revizuirea Deciziei civile nr. 455/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 1 din 9 ianuarie 2017, a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată în baza art. 509 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ. de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 455A/16 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme la data de 9 februarie 2017.

În motivarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuenta A. a invocat următoarele:

În dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, respectiv în dosarul nr. x/2011 al aceleiaşi instanţe, finalizate cu deciziile pretins a fi contradictorii, curtea de apel a soluţionat, în mod diferit, apelurile exercitate în cauză.

Prin urmare, a apreciat că Decizia civilă nr. 395/2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2011 este, sub acest aspect, contradictorie cu Decizia civilă nr. 455A/2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2014.

Imobilul în litigiu se încadrează în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001. Prin urmare, acesta nu mai poate fi restituit pe calea dreptului comun, iar invocarea nulităţii actelor juridice încheiate cu privire la acest imobil nu se poate face decât în condiţiile legii speciale.

Pentru aceste motive, apreciază că se impune admiterea cererii de revizuire şi, pe cale de consecinţă, modificarea, în tot, a Deciziei civile nr. 455A/2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a Sentinţei civile nr. 65/2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2014.

1.2. Soluţia instanţei de revizuire

Prin Decizia nr. 1.648 din 25 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 455/A din 16 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi s-a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de revizuenta A.

Cu privire la cererea de revizuire, Înalta Curte a reţinut, din perspectiva îndeplinirii condiţiei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, în esenţă, că deşi, privite comparativ, cele două litigii s-au purtat între aceleaşi părţi, totuşi obiectul şi cauza juridică ale acestora sunt diferite.

Pe de altă parte, Înalta Curte a reţinut că demersul juridic în discuţie a fost promovat ca urmare a nemulţumirii revizuentei A. cu privire la modul diferit prin care curtea de apel a soluţionat apelurile exercitate în cele două dosare, finalizate cu hotărârile judecătoreşti pretins a fi contradictorii, respectiv pentru pretinsa aplicare şi interpretare greşită de către instanţe a Deciziei nr. 33/2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Or, instanţa investită cu soluţionarea unei cereri de revizuire, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., nu poate exercita un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor considerate a fi potrivnice, aşa cum, de fapt, se solicită prin motivele de revizuire invocate, şi nici nu are menirea de a aprecia care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei instanţei de revizuire, a declarat recurs, în temeiul prevederilor art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., revizuenta A., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii atacate şi admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Fără a se critica în mod explicit hotărârea atacată din perspectiva vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., în motivare, s-a menţionat, în esenţă, că, secţia I civilă, a apreciat greşit că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fiind considerată demonstrată existenţa autorităţii de lucru judecat a deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

Cu referire la opinia exprimată în doctrină, în sensul că, atât acţiunea în revendicare imobiliară, cât şi acţiunea în constatarea nulităţii actului juridic sunt acţiuni în realizarea dreptului, autoarea recursului a susţinut că se poate stabili existenţa identităţii de obiect şi cauză între cele două litigii, deoarece, în dosarul nr. x/2011, obiectul l-a constituit acţiunea în revendicare a imobilului situat în Bucureşti, str. Culmea Veche, nr. 5, etaj 1, ap. 4, sector 3, cu trimitere la anularea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului menţionat, temeiul invocat în drept fiind Legea nr. 10/2001, iar, în dosarul nr. x/2014, obiectul a fost constatarea preluării fără titlu valabil, de către Statul Român, a aceluiaşi imobil şi constatarea nulităţii absolute a respectivului contract de vânzare-cumpărare, temeiul fiind tot Legea nr. 10/2001.

S-a subliniat că, în al doilea litigiu, finalizat cu Decizia nr. 455A/2016, fusese invocată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, însă, instanţa a omis să o analizeze şi că cele două soluţii sunt potrivnice, fiind dovedită incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din codul menţionat.

Având în vedere că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., precum şi condiţiile de admisibilitate, raportat la prevederile art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., prin încheierea din data de 12 martie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecăţii.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Deşi recursul nu este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., fără a se fi indicat în mod explicit vreunul dintre cazurile de casare reglementate de textul legal specificat, criticile de nelegalitate formulate, ce vizează, în realitate, încălcarea dispoziţiilor procedurale privind admisibilitatea cererii de revizuire, vor fi examinate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (5) din codul menţionat.

Nu se poate constata, însă, nelegalitatea modului în care instanţa de revizuire a interpretat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., incidente în speţă, modul de stabilire a situaţiei de fapt şi dezlegarea dată cererii de revizuire fiind în concordanţă cu textul legal menţionat.

În conformitate cu prevederile art. 509 alin. (l) pct. 8 din C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Raţiunea reglementării remediului juridic prevăzut de textul menţionat o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare, în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, situaţie în care, executarea hotărârilor este imposibilă, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul menţionat.

În ceea ce priveşte existenţa condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire formulate de revizuenta A., în cadrul controlului exercitat pe calea recursului, se constată că Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de revizuire, a stabilit în mod just faptul că acestea nu sunt îndeplinite, caracterul inadmisibil al cererii de revizuire în speţă fiind corect dedus din lipsa condiţiilor privitoare la identitatea de obiect şi de cauză în privinţa hotărârilor pretins potrivnice, indicate de revizuentă.

Susţinerea recurentei, în sensul că respectivele hotărâri ar îndeplini totuşi condiţiile menţionate este contrazisă de actele dosarului.

Astfel, una dintre pricini a avut drept obiect constatarea preluării fără titlu valabil, de către Statul Român, a imobilului situat în Bucureşti, sector 3, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. x din 20 august 2003, încheiat în condiţiile Legii nr. 112/1995, între pârâta A., în calitate de cumpărătoare, şi SC C. S.A., ca reprezentant al Statului Român, în calitate de vânzătoare, iar cealaltă a vizat un alt obiect, anume: acţiunea în revendicare cu privire la imobilul situat în Bucureşti, sector 3.

Din perspectiva cauzei juridice şi a temeiurilor de drept invocate în promovarea celor două acţiuni, s-a constatat în mod corect că nemulţumirea reclamantei SC B. SRL, care a determinat sesizarea instanţelor judecătoreşti, a fost generată de situaţii de fapt reglementate distinct prin acte normative. Astfel, acţiunea ce a făcut obiectul unui litigiu a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv pe dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, în timp ce acţiunea ce a format obiectul celuilalt litigiu a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 481 din C. civ.

Având în vedere această lipsă evidentă de identitate, susţinerea recurentei, în sensul că, în doctrină, atât acţiunea în revendicare, cât şi acţiunea în constatarea nulităţii actului juridic sunt considerate acţiuni în realizarea dreptului, nu are semnificaţia acordată de autoare şi nu poate atrage nelegalitatea hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte efectul pozitiv al lucrului judecat, la care face referire autoarea recursului, trebuie menţionat că acesta se manifestă ca prezumţie, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluţie, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit în a doua hotărâre.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.

Pe de o parte, însă, se reţine că prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

În cauză, se constată că, în soluţionarea acţiunii în revendicare, ce a format obiectul primului litigiu, nu s-a efectuat o comparare a titlurilor părţilor, în care să se fi stabilit valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. x din 20 august 2003 (titlul pârâtei), ci s-a reţinut că reclamanta nu avea un bun actual care să confere temei acţiunii în revendicare, ci doar un drept la despăgubiri în baza legii speciale de reparaţie.

În atare situaţie, nu se poate reţine efectul pozitiv al lucrului judecat care să se fi impus în al doilea proces, şi care să aibă legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Pe de altă parte, împrejurarea că instanţa învestită cu al doilea litigiu nu ar fi dat eficienţă prezumţiei lucrului judecat, ce ar putea constitui, eventual, o greşeală de judecată, nu poate fi cenzurată pe calea revizuirii.

Instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (l) pct. 8 din C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii, privitoare la raţionamente jurisdicţionale sau la soluţii pretins eronate (prin raportare, de exemplu, la o decizie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii) este exclusă, în raport cu dispoziţiile procedurale incidente şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

În concluzie, se reţine că nu sunt îndeplinite cerinţele textului legal invocat.

În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate şi întrucât argumentele recurentei, formulate prin motivele de recurs, nu sunt întemeiate, în baza art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 1.648 din 25 octombrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2018.

Procesat de GGC - ED