Unconstitutionality exception rejected as irrelevant to annulment motion; refusal to refer upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Excepţia de neconstituţionalitate invocată

Dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, are ca obiect contestaţia în anulare formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 1.332 din 28 septembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, prin care a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 216/2017 din 10 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

În cauza respectivă (dosarul nr. x/2017), contestatoarea SC A. SRL a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. În esenţă, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate arată că dispoziţiile art. 20 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 146/1997 contravin dispoziţiilor art. 11, 20, 21, 53, 56 alin. (2), 124 şi 148 din Constituţie cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în situaţiile în care instanţa învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare, în procesul obligatoriu de verificare a regularităţii plăţii taxelor judiciare de timbru, nu poate constata plata taxei judiciare de timbru în fazele procesuale anterioare într-un cuantum mai mare decât cel prevăzut de lege şi, consecutiv, nu poate aprecia că taxele achitate în cuantum superior în fazele procesuale anterioare acoperă în tot sau în parte obligaţiile privind taxele de timbru stabilite pentru soluţionarea căii de atac ordinare sau extraordinare cu soluţionarea căreia este învestită.

2. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Încheierea din 21 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatoarea SC A. SRL cu privire la dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

În esenţă, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de Legea nr. 47/1992, pentru argumentele arătate în continuare.

Dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 au mai făcut obiectul sesizării Curţii Constituţionale, fiind respinsă excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 90 din 8 februarie 2007.

Excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză este formulată în faza procesuală a contestaţiei în anulare dar vizează aspecte ce ţin de faza recursului, cererea de recurs fiind respinsă, ca netimbrată, prin Decizia nr. 1.332/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Contestaţia în anulare formulată în cauză priveşte dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., conform cărora hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Raportat la prevederile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, referitor la condiţia ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, instanţa a constatat că excepţia invocată priveşte un temei de drept care nu a fost avut în vedere de instanţa de recurs la pronunţarea deciziei contestate şi anume ca instanţa din oficiu să verifice dacă în fazele anterioare a fost plătită o taxă judiciară de timbru mai mare decât datorată, iar dacă răspunsul este afirmativ să reţină că recursul este timbrat prin plata taxei de timbru în fazele procesuale anterioare.

Acest aspect nu reprezintă o greşeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., atâta timp cât legea nu prevede obligativitatea magistratului de a face aceste verificări, iar omisiunea îndeplinirii acestei obligaţii să reprezinte o greşeală materială.

În măsura în care contestatoarea-recurentă a considerat că plata taxei judiciare de timbru pentru faza recursului a fost achitată anticipat în fazele procesuale anterioare, ar fi trebuit să învedereze acest aspect instanţei de recurs pentru a se pronunţa o soluţie care, eventual, ar fi putut forma obiectul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

Întrucât cererea de sesizare nu are legătură cu faza procesuală a contestaţiei în anulare, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, conform cărora, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

3. Recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la pct. 1

Împotriva încheierii menţionate la pct. 2 a declarat recurs SC A. SRL, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Recurenta arată că, în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, având ca obiect contestaţie în anulare, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 1 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, prin raportare la dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

În motivarea excepţie s-a arătat că dispoziţiile art. 20 alin. (5) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 1 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 contravin prevederilor art. 11, art. 20, art. 21, art. 53, art. 56 alin. (2), art. 124 şi art. 148 din Constituţie cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în situaţiile în care instanţa învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare, în procesul obligatoriu de verificare a regularităţii plăţii taxelor judiciare de timbru datorate în fazele procesuale anterioare, nu poate constata plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în fazele procesuale anterioare într-un cuantum mai mare decât cel prevăzut de lege şi, consecutiv, nu poate aprecia că taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar achitate în cuantum superior în cadrul fazelor procesuale anterioare acoperă în tot sau în parte obligaţiile privind taxa de timbru şi timbrul judiciar stabilite pentru soluţionarea căii de atac ordinare sau extraordinare cu soluţionarea căreia este învestită.

Încheierea atacată este nelegală, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

În acest sens, se arată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deoarece excepţia a fost ridicată în cadrul unui litigiu pendinte în faţa instanţelor de judecată, vizează dispoziţii legale în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi care au legătură cu soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte cerinţa ca dispoziţiile legale să fie în vigoare, se arată că prevederile contestate produc efecte juridice şi sunt aplicabile litigiului dedus judecăţii, care a fost început în perioada de aplicare a Legii nr. 146/1997, respectiv a O.G. nr. 32/1995.

Referitor la condiţia privind existenţa legăturii dintre dispoziţiile contestate şi soluţionarea cauzei, recurenta expune argumentele arătate în continuare.

În cadrul contestaţiei în anulare a fost invocat faptul că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, întrucât recurenta a achitat taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar încă din faţa instanţei de apel, iar cuantumul acestor taxe era excedentar faţă de obligaţia legală de plată, dar şi suficient pentru acoperirea în tot a obligaţiilor de plată privind taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar în calea de ataca recursului.

Cu ocazia verificării obligatorii a regularităţii plăţii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar achitat în fazele procesuale anterioare, instanţa de recurs, din eroare, nu a observat plata excedentară efectuată de A. SRL cu titlu de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar încă din faţa instanţei de apel, taxe pe care instanţa de recurs trebuia să le aibă în vedere în ceea ce priveşte obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru aferente recursului, în acord cu dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995.

Chestiunea dedusă judecăţii în cadrul contestaţiei în anulare comportă, în esenţă, dezlegarea a două aspecte majore în cadrul contestaţiei în anulare promovate: (i) dacă instanţa de recurs a observat taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar achitate excedentar de A. cu ocazia judecăţii în apel a litigiului (inclusiv sub aspectul existenţei la dosar a dovezilor aferente); (ii) dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 şi a art. 1 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995 instanţa de recurs trebuia şi putea să aibă în vedere taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar achitat în cuantum excedentar în ceea ce priveşte obligaţiile de plată privind taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar aferente cererii de recurs; mai precis, dacă instanţa de recurs putea şi trebuia să constate îndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru aferente cererii de recurs în considerarea taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar achitate excedentare de A. încă din faza de judecată a apelului.

În considerarea celor două aspecte supuse dezlegării instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare, rezultă că prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995 au legătură cu soluţionarea contestaţiei în anulare, fiind îndeplinită această condiţie de sesizare a Curţii Constituţionale.

În continuare, recurenta expune argumente în sensul că dovada plăţii taxei judiciare de timbru se afla la dosarul cauzei, iar problema de drept este aceea dacă instanţa de recurs era obligată a avea în vedere taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar achitate excedentar şi dacă prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 permit instanţei de recurs să considere taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar achitate excedentar ca fiind o îndeplinire valabilă a obligaţiei de plată a taxelor judiciare de timbru aferente cererii de recurs. În susţinere, recurenta invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 144/2013, afirmând că operaţiunea de verificarea de către instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac a plăţii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în condiţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 reprezintă un control care se realizează din oficiu de către instanţa de control judiciar, iar această verificare din oficiu nu implică nicio manifestare de voinţă din partea părţilor litigante.

Dispoziţiile legale contestate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate prezintă o legătură esenţială cu soluţionarea contestaţiei în anulare, întrucât eventuala soluţie de admitere a excepţiei ar conduce în mod evident la concluzia că taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar excedentar achitate în fazele procesuale anterioare trebuie să fie avută în vedere din oficiu de către instanţa de control judiciar în ceea ce priveşte obligaţiile de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar aferente căii de atac.

4. Considerentele Înaltei Curţi

În cadrul căii de atac cu fizionomie juridică proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în care se verifică aprecierea instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, examinând criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, chestiunea de drept supusă dezlegării vizează îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în sensul ca dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Circumstanţele litigiului în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate sunt necontestate în sensul că a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL, iar, în cadrul contestaţiei în anulare exercitate, pârâta a invocat motivul prevăzut de art. 318 teza întâi C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, întrucât instanţa, în cadrul controlului din oficiu cu privire la obligaţia de achitare a taxelor judiciare de timbru, nu a observat că, în faza apelului, aceste taxe au fost achitate în mod excedentar şi în cuantum suficient pentru a acoperi inclusiv taxele aferente recursului.

În sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cadrul contestaţiei în anulare este necesar să vizeze dispoziţii care au legătură cu soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privinţa temeiniciei soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii.

Dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au legătură cu soluţionarea recursului, care a fost soluţionat - în sensul anulării ca netimbrat - prin decizia atacată cu contestaţie în anulare. Sub acest aspect, în faza de recurs, recurenta-pârâtă SC A. SRL avea posibilitatea atât de a învedera instanţei că taxele judiciare de timbru achitate în faza de apel acoperă inclusiv cuantumul taxelor datorate pentru calea de atac a recursului, cât şi de a invoca excepţia de neconstituţionalitate.

Or, în condiţiile conduitei procesuale pasive a recurentei-pârâte SC A. SRL în faza de recurs, nu se poate reţine că soluţionarea contestaţiei în anulare depinde de aspecte care puteau şi trebuiau să fie invocate în faţa instanţei de recurs, nefiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 referitoare la legătura dintre dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei în faza contestaţiei în anulare.

Pentru toate considerentele expuse, se reţine că încheierea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de SC A. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC A. SRL împotriva Încheierii din 21 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2018.

Procesat de GGC - ED