Disciplinary sanction for undignified conduct during deliberations: validity of mobile phone recording and appellate jurisdiction of the Supreme Court

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

1. Prin acţiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/J/2016 pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din aceeaşi lege.

II. Hotărârea instanţei de disciplină

2. În Dosarul nr. x/2016, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a pronunţat următoarele hotărâri:

- Încheierea din camera de consiliu de la 25 ianuarie 2017, prin care a respins cererea de recuzare a doamnei judecător B.;

- Încheierea din camera de consiliu de la 8 februarie 2017, prin care a respins cererea de recuzare a doamnei judecător B.;

- Încheierea şedinţei publice din 22 februarie 2017, prin care a respins excepţia nulităţii absolute parţiale a Rezoluţiei din 26.10.2016, prin care s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare;

- Încheierea şedinţei publice din 4 aprilie 2017, prin care a amânat pronunţarea hotărârii;

- Hotărârea nr. 8J din 6 aprilie 2017, prin care a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, sancţiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcţia de judecător pe o perioadă de 3 luni", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din aceeaşi lege.

III. Recursul declarat împotriva hotărârilor instanţei de disciplină

3. Împotriva hotărârilor menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâta A., pentru motivele şi criticile arătate în continuare.

4. Argumentând nelegalitatea cercetării disciplinare, recurenta-pârâtă invocă motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în tot, a hotărârii atacate şi a încheierii de şedinţă din data de 22.02.2017, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute parţiale a rezoluţiei prin care s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare.

5. Raportat la prevederile art. 44 alin. (3) şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, recurenta-pârâtă arată că, deşi cercetarea disciplinară a fost declanşată în urma sesizării formulate de judecătorul C. cu privire la momentul deliberărilor, ulterior şedinţei de judecată din 16.03.2016, Inspecţia Judiciară a efectuat verificări inclusiv cu privire la activitatea profesională din timpul şedinţei de judecată din aceeaşi dată, fără să întocmească un proces-verbal de sesizare din oficiu, contrar prevederilor art. 10 alin. (1) şi (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012 ("Regulamentul lucrărilor de inspecţie") şi art. 46 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 317/2004"). În susţinerea aceluiaşi motiv de nelegalitate a cercetării disciplinare, recurenta arată că sesizarea referitoare la momentul deliberărilor nu are nicio legătură cu activitatea şedinţei de judecată, astfel că în mod abuziv Inspecţia Judiciară a solicitat să i se comunice lista de şedinţă, condica, încheierile de şedinţă şi hotărârile judecătoreşti din şedinţa de la 16.03.2016.

6. Potrivit proceselor-verbale din 04.10.2016, Inspecţia Judiciară i-a comunicat că limitele cercetării disciplinare sunt stabilite prin Rezoluţia de începere a cercetării disciplinare din 15.07.2016 şi că se respinge solicitarea de acordare a unui prim termen pentru formularea apărării. Prin Rezoluţia din 15.07.2016, Inspecţia Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare pentru existenţa indiciilor cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, cu privire la activitatea profesională atât din timpul şedinţei de judecată din 16.03.2016, pentru care nu există act de sesizare, cât şi din timpul deliberărilor din aceeaşi dată, la sesizarea judecătorului C.

7. Cu toate că cercetarea disciplinară s-a desfăşurat doar cu privire la faptele din 16 martie 2016, în Rezoluţia din 25.10.2016, prin care a fost sesizată instanţa de disciplină, se face referire şi la şedinţele de judecată din 05.01.2015, 02.02.2015, 30.03.2015, 28.10.2015 şi 11.05.2016, cu privire la care judecătorul cercetat nu a avut posibilitatea să se apere.

8. Recurenta arată că a invocat excepţia nulităţii absolute parţiale a Rezoluţiei din 25.10.2016, cu motivarea că există două fapte distincte, în condiţiile în care, pentru fapta constând în conduita nedemnă din sala de şedinţă din 16.03.2016, nu există act de sesizare. Este eronată motivarea instanţei de disciplină din cuprinsul Încheierii de şedinţă din 22.02.2017, întrucât, în cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, trebuie să existe un act distinct de sesizare pentru fiecare acţiune considerată nedemnă, iar titularul sesizării disciplinare este numai persoana faţă de care judecătorul s-a manifestat în mod necorespunzător. Deşi, prin Încheierea din 22.02.2017, a reţinut că limitele sesizării vizează data de 16.03.2016, instanţa de disciplină a dispus audierea unor martori care s-au referit la împrejurări ce exced acestei date şi sesizării disciplinare, întrucât fac referire la relaţiile profesionale cu alţi colegi decât cu judecătorul C., iar în considerentele hotărârii pronunţate a făcut referire la şedinţele de judecată din 05.01.2015, 02.02.2015, 30.03.2015, 28.10.2015 şi 11.05.2016. Astfel fiind, întrucât încheierile de şedinţă sunt interlocutorii şi fac parte integrantă din hotărâre, motivele reţinute în sensul celor arătate anterior sunt contradictorii.

9. Totodată, recurenta-pârâtă invocă existenţa unei contradicţii în opiniile judecătoarei D., care a formulat opinie separată în ceea ce priveşte nulitatea probei constând în înregistrarea audio efectuată de judecătorul C.

10. În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă nelegalitatea compunerii instanţei disciplinare, ca urmare a participării judecătoarei B., care se afla în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1, 2 şi 13 C. proc. civ. Pentru acest motiv, recurenta-pârâtă solicită casarea în tot a hotărârii şi Încheierilor din camera de consiliu de la 25 ianuarie şi 8 februarie 2017, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de recuzare a judecătoarei B., precum şi casarea, în parte, a Încheierilor de şedinţă din 22 februarie 2017 şi 4 aprilie 2017, în ceea ce priveşte respingerea probei cu martorul B.

11. În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu privire la Încheierea şedinţei publice din 4 aprilie 2017 şi a hotărârii pronunţate de instanţa de disciplină, recurenta-pârâtă critică modificarea compunerii instanţei cu încălcarea legii. Sub acest aspect, susţine că la dezbateri şi la adoptarea hotărârii au fost prezenţi numai unii dintre membrii secţiei, fără a exista la dosarul cauzei un înscris în care să fie menţionate motivele care justifică schimbarea compunerii completului, care astfel a fost stabilită arbitrar, contrar principiului continuităţii completului prevăzut de art. 19 C. proc. civ., fiind incidentă sancţiunea nulităţii absolute potrivit art. 174 alin. (2) C. proc. civ., care nu este condiţionată de existenţa vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

12. În susţinerea motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că Inspecţia Judiciară nu a identificat sancţiunea disciplinară a cărei aplicare a solicitat-o instanţei de disciplină prin actul de sesizare, contrar principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

13. Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă solicită casarea, în tot, a hotărârii, precum şi casarea, în parte, a încheierii de şedinţă din 22.02.2017, sub aspectul admisibilităţii probei cu înregistrarea audio.

14. Susţine recurenta că în mod nelegal instanţa de disciplină a validat o probă obţinută cu încălcarea legii, respectiv înregistrarea audio efectuată de judecătorul C., cu telefonul său mobil, care conţine opiniile judecătorilor exprimate în cadrul deliberării, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 392 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 341 alin. (2) C. proc. civ. Se mai arată că instanţa disciplinară a trunchiat conţinutul înregistrării audio, prin selectarea unui anumit pasaj.

15. Invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică faptul că instanţa de disciplină a respins, fără nicio motivare, toate probele în apărare şi susţine că soluţia pronunţată este întemeiată exclusiv pe probe contradictorii, nule sau lipsite de efecte probante.

16. Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă expune critici în sensul că, în ceea ce priveşte incidentul invocat de judecătorul C., singurul care a format obiectul sesizării disciplinare, fapta reţinută de instanţa de disciplină nu există, precum şi în sensul că celelalte fapte reţinute - comportamentul din şedinţa de judecată de la 16.03.2016, redactarea minutelor, neacceptarea greşelilor de limba română din minute şi din hotărârile judecătoreşti - nu constituie abateri disciplinare, întrucât nu există nici elementul obiectiv şi nici elementul subiectiv.

17. Susţine recurenta că instanţa de disciplină a comis o gravă eroare de fapt, care a condus la aplicarea sancţiunii disciplinare, întrucât, refuzând să administreze orice probă în apărare şi întemeindu-şi hotărârea pe probe nule, fără valoare juridică ori contradictorii, a stabilit în mod greşit situaţia de fapt.

18. În drept, raportat la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, recurenta-pârâtă argumentează că, în procedura răspunderii disciplinare a magistraţilor, pentru ca accesul la justiţie să fie real şi efectiv, iar nu doar teoretic sau iluzoriu, instanţa trebuie să aibă plenitudine de jurisdicţie atât în fapt, cât şi în drept.

19. Hotărârea recurată încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sub aspectul dreptului la o instanţă stabilită de lege, dreptului la o instanţă imparţială, dreptului la caracterul echitabil al procesului, dreptului la apărare şi dreptului la egalitatea de arme.

20. Susţinând că toate motivele de casare indicate reflectă, în egală măsură, încălcări ale dreptului convenţional, recurenta-pârâtă invocă excepţia de neconvenţionalitate a dispoziţiilor legislative interne care împiedică instanţa de recurs să administreze toate probele, să stabilească faptele şi să analizeze toate aspectele de drept, deci care refuză plenitudinea de jurisdicţie în fapt şi în drept.

21. În ceea ce priveşte mijloacele de probă, recurenta-pârâtă precizează că îşi întemeiază recursul pe mijloacele de probă aflate la dosar, cu excepţia probelor nule (înregistrarea audio ilegală a deliberărilor), a probelor fără legătură cu cauza şi cu limitele învestirii (înregistrarea şedinţei de judecată din 16.03.2016, a declaraţiilor de martori în circumstanţiere, a tabelului fără antet, cu semnăturile judecătorilor din secţie), precum şi a probelor propuse de Inspecţia Judiciară şi respinse de prima instanţă (înregistrarea celorlalte şedinţe de judecată).

22. Prin notele înregistrate la dosar la data de 15.11.2017, recurenta-pârâtă invocă, în temeiul art. 178 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea absolută a Hotărârii nr. 8J din 6 aprilie 2017, pentru faptul că nu este redactată de un judecător care a făcut parte din completul de judecată, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 426 alin. (1) C. proc. civ., incidente în virtutea normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

IV. Apărările intimatei Inspecţia Judiciară

23. Intimata-reclamantă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, expunând argumente în combaterea criticilor recurentei, în sensul menţinerii ca temeinice şi legale a hotărârilor ce formează obiectul recursului.

V. Procedura de filtrare a recursului

24. Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 23 octombrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la 11 decembrie 2017, când judecata cauzei a fost amânată la data de 29 ianuarie 2018.

VI. Considerentele Înaltei Curţi

25. Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă A., Înalta Curte constată că recursul este fondat în sensul considerentelor arătate în continuare.

Referitor la criticile recurentei privind excepţia nulităţii absolute parţiale a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare

26. Raportat la criticile referitoare la faptul că cercetarea prealabilă, în baza sesizării formulate de judecătorul C., a vizat şi şedinţa publică din 16 martie 2016, Înalta Curte, în acord cu instanţa de disciplină, reţine că art. 14 alin. (2) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie impune întocmirea unui proces-verbal de sesizare din oficiu în condiţiile art. 10 alin. (6) din acelaşi Regulament numai în situaţia în care, cu ocazia verificărilor prealabile, se constată "alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare". Or, în cauză, cercetarea disciplinară a fost realizată numai din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

27. Totodată, este de remarcat faptul că, în sensul dispoziţiilor art. 46 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004, verificările efectuate cu privire la şedinţa de judecată din 16 martie 2016 se circumscriu activităţii de stabilire a oricăror "alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei". Aceloraşi dispoziţii li se circumscriu şi verificările efectuate cu privire la celelalte şedinţe de judecată analizate (05.01.2015, 02.02.2015, 30.03.2015, 28.10.2015 şi 11.05.2016), acestea nefiind de natură a atrage nulitatea rezoluţiei. În plus, se cuvine a fi menţionat faptul că aspectele din acţiunea disciplinară referitoare la şedinţele respective nu au fost reţinute ca elemente constitutive ale laturii obiective a abaterii disciplinare, acest fapt fiind evidenţiat în mod expres şi în cuprinsul hotărârii recurate, în care se afirmă ritos că acestea nu fac obiectul acţiunii disciplinare.

28. Pentru aceleaşi argumente, raportat la dispoziţiile menţionate ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, nu pot fi primite nici criticile recurentei referitoare la audierea unor martori cu privire la relaţiile profesionale ale pârâtei cu alţi colegi.

29. În contextul considerentelor expuse nu sunt identificate, în sensul celor susţinute de recurentă, motive contradictorii între încheierile interlocutorii şi hotărârea recurată.

30. Pe de altă parte, nu se poate reţine, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., existenţa unor motive contradictorii între opinia separată a judecătoarei D. la Încheierea din 22 februarie 2017, în sensul admiterii excepţiei nulităţii absolute a probei constând în înregistrarea audio realizată de judecătorul C., şi faptul că judecătoarea D. a pronunţat Hotărârea nr. 8J din 6 aprilie 2017, prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară a pârâtei. Sub acest aspect, se reţine că abaterea disciplinară nu a fost reţinută exclusiv în baza probei în discuţie, ci în baza concluziilor decelate din analiza întregului probatoriu administrat.

Referitor la criticile formulate de recurenta-pârâtă cu privire la încheierile din camera de consiliu de la 25 ianuarie şi 8 februarie 2017 prin care au fost respinse cererile de recuzare a judecătoarei B.

31. Criticile recurentei-pârâte referitoare la Încheierea din 25 ianuarie 2017 prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătoarei B. sunt neîntemeiate.

32. Înalta Curte constată că instanţa de disciplină a apreciat cu just temei că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1, 2 şi 13 C. proc. civ.

33. Astfel, în deplin acord cu instanţa disciplinară, se reţine că nu sunt identificate elemente care să conveargă în sensul existenţei unei îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului B., prin raportare la susţinerile pârâtei referitoare la faptul că judecătorul respectiv, în exercitarea calităţii de membru al Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, a participat la adoptarea hotărârilor acestui organ colegial privind înaintarea către Inspecţia Judiciară a petiţiei formulate de judecătorul C. şi a punctului de vedere al judecătoarei A., precum şi a hotărârii de modificare a compunerii completului din care făceau parte cei doi judecători.

34. De asemenea, nu este de natură a da naştere unei îndoieli de imparţialitate nici faptul că judecătoarea B., în calitate de preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti, a răspuns solicitării Inspecţiei Judiciare de înaintare a unor date, înscrisuri şi înregistrări necesare cercetării disciplinare.

35. Toate actele şi operaţiunile administrative menţionate, efectuate în mod direct sau în calitate de membru al organului colegial de conducere, nu reflectă o eventuală lipsă de imparţialitate a judecătoarei B., întrucât niciuna dintre situaţiile enumerate nu demonstrează faptul că judecătorul respectiv şi-ar fi exprimat în vreun fel părerea cu privire la fondul diferendului disciplinar, că ar avea un interes în legătură cu pricina care se judecă ori că ar exista alte elemente care să genereze în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

36. Nici criticile recurentei-pârâte referitoare la Încheierea din camera de consiliu de la 8 februarie 2017, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătoarei B. nu sunt întemeiate.

37. Prin încheierea respectivă, cu just temei a apreciat instanţa disciplinară că imparţialitatea judecătorului în prezenta cauză nu este afectată de faptul că acelaşi judecător a formulat cerere de abţinere într-o altă cauză disciplinară, întrucât abţinerea reflectă percepţia magistratului cu privire la imparţialitatea sa. Pe de altă parte, susţinerile recurentei nu sunt de natură să răstoarne temeinicia concluziei instanţei disciplinare în sensul că în cauză nu există dovezi din care să rezulte lipsa de imparţialitate a judecătoarei B.

38. Nu pot fi primite nici criticile recurentei referitoare la respingerea probei cu audierea judecătoarei B., în calitate de martor.

39. În acest sens, instanţa de disciplină a reţinut întemeiat - în virtutea dreptului de apreciere asupra admisibilităţii probei sub aspectul cerinţei de a fi aptă să ducă la soluţionarea procesului - că o atare probă, raportat la teza probatorie susţinută de pârâta A. inclusiv în recurs (lipsa de imparţialitate a judecătorului respectiv şi modul discriminatoriu în care a fost respinsă cererea de recuzare), nu poate duce la lămurirea aspectelor analizate din perspectiva abaterii disciplinare ce formează obiectul cauzei.

Referitor la criticile recurentei-pârâte privind nelegala compunere a instanţei disciplinare cu ocazia pronunţării Încheierii de şedinţă din 4 aprilie 2017 şi Hotărârii nr. 8J din 6 aprilie 2017

40. Susţinerile recurentei-pârâte nu pot primi relevanţa propusă, nefiind identificate elemente în sensul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat de recurentă, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

41. În considerarea jurisprudenţei anterioare a Completului de 5 judecători (spre exemplu, Decizia nr. 266/2017, pct. 64 - 66), Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători în materie disciplinară, la termenele respective, a fost alcătuită cu respectarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, conform cărora "lucrările secţiilor se desfăşoară în prezenţa majorităţii membrilor acestora", dispoziţii care se aplică inclusiv în privinţa lucrărilor desfăşurate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii în îndeplinirea rolului de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor. În acest sens, este de observat faptul că dispoziţiile art. 44 - 53 din Legea nr. 317/2004, care reglementează atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, nu cuprind prevederi derogatorii de la cele ale art. 27 alin. (2) din aceeaşi lege. Este adevărat că art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede că dispoziţiile legii care reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. Însă, chiar în prezenţa acestei norme de trimitere, nu devin incidente în mod automat prevederile art. 19 ("Continuitatea") C. proc. civ., a căror încălcare este invocată de recurentă. Un argument esenţial în acest sens este reprezentat de faptul că secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, atunci când îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, nu sunt instanţe de judecată în sensul art. 126 alin. (2) din Constituţie şi al prevederilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci reprezintă o instanţă extrajudiciară (Decizia Curţii Constituţionale nr. 148 din 16 aprilie 2003) care îndeplineşte o activitate administrativ-jurisdicţională (Decizia Curţii Constituţionale nr. 391 din 17 aprilie 2007), fiind astfel un organ administrativ-jurisdicţional.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la încălcarea principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., pentru faptul că, în rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, nu este menţionată sancţiunea disciplinară a cărei aplicare o solicită Inspecţia Judiciară.

42. Procedura răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor este reglementată prin lege specială, respectiv Legea nr. 317/2004.

43. Este adevărat că art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede că dispoziţiile legii care reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. Însă, chiar în prezenţa acestei norme de trimitere, având în vedere specificul litigiilor în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, acţiunea disciplinară reglementată de Legea nr. 317/2004 nu este o acţiune tipică de drept comun, iar prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în sensul propus de recurenta-pârâtă.

44. Astfel, în privinţa rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, sunt incidente următoarele dispoziţii cu caracter special:

- art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, conform cărora "Art. 47. - (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii";

- art. 32 alin. (2) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, conform cărora "Rezoluţia prevăzută la alin. (1) conţine următoarele menţiuni: data şi modalitatea sesizării, aspectele sesizate, conţinutul verificărilor prealabile efectuate, data finalizării verificărilor prealabile, data începerii cercetării disciplinare, data finalizării cercetării disciplinare, situaţia de fapt rezultată din verificările prealabile şi din cercetarea disciplinară, apărările formulate de magistrat pe parcursul verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare, fundamentarea propunerii de respingere a sesizării sau de admitere a sesizării şi de exercitare a acţiunii disciplinare, raportate la aspectele sesizate şi la rezultatul verificărilor şi cercetării, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile în speţă".

45. Se constată că dispoziţiile citate nu impun cerinţa ca rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare să cuprindă şi sancţiunea disciplinară propusă de Inspecţia Judiciară, întrucât individualizarea şi aplicarea sancţiunii sunt atributul exclusiv al secţiei în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. În acest sens, dispoziţiile art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 prevăd că:

"Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de judecător sau procuror şi cu circumstanţele personale ale acestuia".

Referitor la criticile recurentei privind Încheierea de şedinţă din 22 februarie 2017 prin care a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a probei cu înregistrarea audio realizată cu telefonul de către judecătorul C.

46. Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa disciplinară, că mijlocul de probă în discuţie nu contravine prevederilor art. 341 alin. (2) C. proc. civ., întrucât înregistrarea cu telefonul mobil realizată de judecătorul C. nu a fost realizată cu încălcarea legii din perspectiva secretului deliberării, de care se prevalează recurenta-pârâtă.

47. În acest sens, este avut în vedere faptul că judecătorul C. participa la deliberări în calitate de membru al completului de judecată, iar înregistrarea a fost realizată în scopul legitim al probării unei abateri disciplinare. Obligaţia de respectare a secretului deliberării, care incumbă judecătorului, vizează procesul propriu-zis al deliberării, modul în care judecătorii hotărăsc asupra soluţiei pronunţate, în urma argumentelor de fapt şi de drept şi a tuturor probelor administrate. Astfel fiind, secretul deliberării nu poate constitui un impediment pentru judecător de a sesiza şi de a proba, prin mijloacele pe care le consideră necesare, săvârşirea unor acte sau fapte reprobabile din timpul deliberărilor. În acest sens, sunt avute în vedere, mutatis mutandis, raţionamentul şi argumentele reţinute în Hotărârea nr. 846 bis din 3 iulie 2014, prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a concluzionat în sensul că secretul deliberării nu poate fi opus cercetării şi probării infracţiunilor săvârşite în timpul deliberărilor, relevantă fiind concluzia că "judecătorul poate fi audiat cu privire la fapte ce vizează orice interferenţă exterioară procesului cognitiv al deliberării, care pot avea caracter ilicit, dar nu şi cu privire la procesul cognitiv propriu-zis al deliberării".

48. Nu pot fi primite susţinerile recurentei referitoare la faptul că instanţa disciplinară a respins fără motivare toate probele în apărare, întrucât, din analiza hotărârilor atacate, se constată că secţia pentru judecători în materie disciplinară a expus motivele pentru care a respins probele propuse de recurenta-pârâtă.

Referitor la criticile recurentei privind nulitatea absolută a Hotărârii nr. 8J din 6 aprilie 2017 pentru faptul că hotărârea nu a fost redactată de unul dintre membrii secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii

49. În sensul celor expuse anterior, la pct. 41 din prezenta decizie, chiar în prezenţa normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, dispoziţiile C. proc. civ. nu devin incidente automat şi în totalitatea lor în procedura răspunderii disciplinare reglementată prin dispoziţiile speciale ale Legii nr. 317/2004. Un argument esenţial rezidă în faptul că, în materia răspunderii disciplinare, Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ administrativ-jurisdicţional, pronunţând o hotărâre administrativ-jurisdicţională. În condiţiile în care este vorba de un act administrativ jurisdicţional, iar nu de o hotărâre pronunţată de o instanţă de judecată, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 426 alin. (1) C. proc. civ., ci normele derogatorii cuprinse în art. 13 alin. (8) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "Hotărârile secţiilor prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară […] se redactează de Biroul grefa secţiilor […]".

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte referitoare la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare

50. În cauză, pârâtei judecător îi este imputată săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, constând în "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii".

51. Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, prin prisma probatoriului administrat, este necesar a se constata că magistratul a avut o atitudine nedemnă în exercitarea atribuţiilor de serviciu - în sensul de atitudine cu conotaţii negative, care nu se situează la înălţimea aşteptărilor, nevrednică, de neiertat, dezonorantă - iar, sub aspectul laturii subiective, atitudinea nedemnă este necesar a se demonstra că a fost asumată de magistrat în mod conştient şi voit sau acceptat.

52. Se circumscriu noţiunii de "atitudine nedemnă" acele manifestări comportamentale de o anumită gravitate contrare standardelor de conduită stabilite prin legi şi regulamente în sarcina magistraţilor.

53. Din perspectiva abaterii disciplinare analizate, în mod corect instanţa de disciplină a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 5 alin. (2) lit. b), lit. d) şi lit. e) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 şi art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005.

54. Circumscris abaterii disciplinare, în sensul celor reţinute în hotărârea atacată, pârâtei judecător A. i se reproşează, pe de o parte, atitudinea faţă de părţi sau apărătorii acestora în unele dintre dosarele aflate pe rol în şedinţa publică din 16 martie 2016.

55. Contrar celor reţinute în hotărârea atacată, Înalta Curte apreciază că doar unele dintre atitudinile pârâtei din timpul şedinţei respective se circumscriu abaterii disciplinare, respectiv numai dialogul purtat cu inculpatul în Dosarul nr. x/2015, în cadrul căruia limbajul utilizat, întrebările şi afirmaţiile tendenţioase au fost de natură a-l pune pe interlocutor într-o situaţie umilitoare şi degradantă, conduită în mod corect apreciată de instanţa de disciplină ca fiind nedemnă în sensul art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

56. În schimb, în ceea ce priveşte celelalte atitudini ale pârâtei din timpul şedinţei respective, reţinute în hotărârea recurată, Înalta Curte constată că limbajul, tonul şi aserţiunile reliefate de probatoriul administrat nu sunt de natură a crea unor observatori rezonabili percepţia unei depăşiri a puterii pe care legea o conferă magistratului de o manieră care să reprezinte, în sensul celor expuse anterior, o atitudine nevrednică, de neiertat, dezonorantă, care să poată fi circumscrisă abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004. Spre exemplu, aspectele reţinute de instanţa de disciplină în sensul că pârâta judecător a făcut aprecieri în şedinţă publică care au fost de natură a crea părţilor impresia că soluţia era deja luată anterior administrării probelor şi ascultării părţilor nu pot fi privite ca elemente constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, întrucât asemenea elemente ar putea eventual evidenţia o situaţie de incompatibilitate a judecătorului în privinţa căreia legea reglementează alte remedii procesuale şi abateri disciplinare. De asemenea, nu reflectă o atitudine nedemnă nici dialogurile purtate de pârâta judecător cu avocaţii pe tema aplicării legii penale mai favorabile ori cu privire la motivarea cererilor adresate instanţei şi nici faptul că judecătorul atrage atenţia participanţilor la judecată că, prin conduita lor, afectează buna desfăşurare a şedinţei de judecată.

57. În consecinţă, pentru argumentele expuse anterior, se apreciază că numai atitudinea menţionată la pct. 55 se circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004. Cu toate acestea, chiar dacă celelalte aspecte extrase din înregistrarea şedinţei publice din 16 martie 2016 şi reţinute în hotărârea recurată nu reflectă stricto sensu o atitudine nedemnă în sensul art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, nu poate fi negat faptul că magistratului îi este pretinsă o conduită verbală şi non-verbală cvasi-ireproşabilă, caracterizată de respect, bună-credinţă, decenţă, demnitate, ordine şi solemnitate în timpul soluţionării cauzelor, calm, răbdare şi politeţe.

58. În acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 atitudinea pârâtei judecător A., reliefată de faptul că, pe fondul unei atmosfere tensionate, în timpul deliberărilor ulterioare şedinţei din 16 martie 2016, s-a adresat pe un ton foarte ridicat şi a aruncat cu un dosar spre judecătorul C. care participa la deliberări. Veridicitatea conduitei reprobabile este confirmată prin coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile judecătorului C., declaraţiile judecătoarelor E. şi F. şi conţinutul înregistrării cu telefonul mobil efectuate de judecătorul C., din cuprinsul căreia rezultă că pârâta recunoaşte implicit atitudinea nedemnă ce îi este reproşată.

59. În acest context, se reţine că atitudinea pârâtei judecător A. faţă de judecătorul C. se circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare, întrucât reflectă un comportament cu conotaţii negative, de o gravitate sporită, care nu se situează la înălţimea aşteptărilor şi este contrară standardelor de conduită pretinse unui magistrat în acord cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi art. 5 alin. (2) lit. b) şi lit. d) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 coroborate cu art. 14 şi art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005.

60. Sub aspectul laturii subiective, în mod corect a reţinut instanţa de disciplină vinovăţia pârâtei sub forma intenţiei indirecte, întrucât, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului conduitei sale.

61. În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, respectiv sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de 3 luni", prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, pentru argumentele ce se vor arăta în continuare.

62. Cu precădere este avut în vedere faptul că, pentru considerentele de la pct. 55 - 57, au fost înlăturate motivat aproape toate atitudinile din şedinţa de la 16 martie 2016 reţinute în sarcina pârâtei, ca elemente constitutive ale abaterii disciplinare cercetate.

63. De asemenea, având în vedere atitudinea de nedemnitate a pârâtei manifestată faţă de judecătorul C., fără a minimaliza gravitatea faptei săvârşite şi consecinţele pe care aceasta le-a produs, astfel cum sunt expuse în hotărârea instanţei disciplinare, se reţine că probatoriul administrat relevă fără echivoc împrejurarea că fapta imputată magistratului s-a produs pe un fond de oboseală excesivă şi în contextul unei stări tensionate existente între membrii completului, aspecte de natură a constitui circumstanţe atenuante.

64. Pe de altă parte, este de reţinut că nu este justificată aplicarea celei mai uşoare sancţiuni disciplinare, având în vedere circumstanţele avute în vedere de instanţa disciplinară referitoare la faptul că atitudinea pârâtei nu reprezintă un incident izolat, comportamente contrare standardelor de conduită fiind evidenţiate şi de alţi judecători care au făcut parte din complet cu magistratul cercetat, dovadă în acest sens fiind şi faptul că un singur judecător şi-a exprimat acordul pentru a intra în compunerea completului împreună cu pârâta.

65. La individualizarea sancţiunii disciplinare nu vor fi luate în considerare aspectele reţinute de instanţa de disciplină cu privire la extrase din înregistrările altor şedinţe de judecată, întrucât, aşa cum s-a reţinut şi în hotărârea atacată, acestea nu fac obiectul prezentei acţiuni disciplinare.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte expuse în susţinerea excepţiei de neconvenţionalitate a dispoziţiilor legislative interne care împiedică instanţa de recurs să administreze toate probele, să stabilească faptele şi să analizeze toate aspectele de drept, deci care refuză plenitudinea de jurisdicţie în fapt şi în drept.

66. Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reţine că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 are caracter devolutiv, instanţa de recurs are plenitudine de jurisdicţie, iar dispoziţiile procedurale conform cărora în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, răspund exigenţelor dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

67. În susţinerea opiniei exprimate, în virtutea caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale şi în considerarea faptului că "puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului deciziilor sale, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta" (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial nr. 16/26.01.1995), Înalta Curte îşi însuşeşte raţionamentul şi argumentele Curţii Constituţionale expuse în continuare.

68. Sunt avute în vedere argumentele din Decizia Curţii Constituţionale nr. 128/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 248/8.04.2011, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 317/2004, în forma anterioară republicării legii în anul 2012, dispoziţii care se regăsesc în materialitatea lor în cuprinsul art. 51 alin. (3) şi (5) din lege, în forma republicată în Monitorul Oficial nr. 628/1.09.2012, conform cărora:

"[…] în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, legiuitorul român a adoptat o reglementare similară cu cea a altor ţări din Europa, prevăzând referitor la procedura disciplinară - o fază administrativă, cercetarea disciplinară efectuându-se de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori, şi o fază jurisdicţională, care se desfăşoară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 şi celor ale C. proc. civ., cu respectarea principiului contradictorialităţii, magistratul în cauză fiind citat, putând fi reprezentat de un alt judecător sau procuror ori asistat sau reprezentat de avocat, având dreptul să ia la cunoştinţă de toate actele dosarului şi să solicite administrarea de probe în apărare.

Împotriva hotărârii de sancţionare a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii există o cale de atac, şi anume recursul în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, prevăzut de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004. Curtea reţine că acest recurs nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., ci ca o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, având doar rolul unei instanţe de judecată), cale de atac soluţionată de către o instanţă judecătorească, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare. Acesta este şi sensul art. 134 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie." Prin Decizia nr. 148/2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial nr. 317/12.05.2003, referindu-se la atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii, aşa cum este stabilită în art. 134 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia acesta îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, Curtea a statuat că această dispoziţie constituţională nu poate interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate de această instanţă extrajudiciară.

Prin urmare, îndeplinind exigenţele dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea unei căi efective de atac la o instanţă judecătorească, consacrate prin art. 21 alin. (3) din Constituţie şi prin art. 6 parag. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "recursul" din materia disciplinară a magistraţilor este o veritabilă şi efectivă cale de atac împotriva hotărârii secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, cale de atac prin care instanţa de judecată, ţinând seama şi de rolul activ pe care trebuie să-l aibă, poate soluţiona cauza sub toate aspectele, atât asupra legalităţii procedurii disciplinare, cât şi asupra temeiniciei hotărârii."

69. De asemenea, sunt avute în vedere argumentele reţinute de Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 305 din C. proc. civ. din 1865 care îşi au corespondentul în prevederile art. 492 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010, în sensul că în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor. În acest sens, în cadrul unei bogate jurisprudenţe, Curtea Constituţională a argumentat că "reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile fundamentale ale justiţiabililor. Atât în sistemul nostru procesual, cât şi în alte ţări, legea poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, cum sunt probele, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale" (Decizia nr. 396 din 12 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 795/1.09.2005, Decizia nr. 475 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 545/23.06.2006, Decizia nr. 212 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 349/6.05.2008, şi Decizia nr. 585 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/1.08.2008, Decizia nr. 1.155 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 884/29.12.2008, Decizia nr. 130 din 3 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/28.04.2009, prin Decizia nr. 164 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 261/13.04.2011, sau prin Decizia nr. 724 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 1619 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 139/1.03.2012).

70. În ceea ce priveşte plenitudinea de jurisdicţie, în jurisprudenţa sa, Completul de 5 judecători a reţinut, în deplin acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunţate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 şi 78077/13) şi Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 şi 74041/13), că, în cadrul recursului declarat împotriva hotărârilor pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară, sunt supuse analizei inclusiv criticile referitoare la temeinicia hotărârii instanţei de disciplină în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probatoriului administrat (Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017 şi nr. 164/2017).

71. Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă împotriva încheierilor menţionate la pct. 2 din prezenta decizie, va admite recursul declarat de pârâtă împotriva Hotărârii nr. 8J din 6 aprilie 2017, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2017, pe care o va casa în parte şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, va aplica pârâtei sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de 3 luni", menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii menţionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva Încheierilor din camera de consiliu de la 25 ianuarie 2017 şi 8 februarie 2017 şi Încheierilor de şedinţă publică din 22 februarie 2017 şi 4 aprilie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2016.

Admite recursul declarat de pârâta A. împotriva Hotărârii nr. 8J din 6 aprilie 2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2016.

Casează în parte hotărârea atacată şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică pârâtei A., judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de 3 luni".

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - NN