Abuse in office conviction upheld after Constitutional Court clarification on primary legislation; extraordinary appeal dismissed as unfounded

Prin sentinţa penală nr. 37 din 28 februarie 2017 pronunţată de Judecătoria Fălticeni s-au hotărât următoarele:

A fost condamnat inculpatul A., născut în com. M., jud. Suceava, domiciliat în com. S., jud. Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 ore începând cu data de 08.11.2013, ora 9:30, până la data de 09.11.2013, ora 9:30.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an a cărei executare se va face conform prevederilor art. 68 lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, a cărei executare se va face conform prevederilor art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă:

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

- să presteze pe o perioadă de 60 de zile o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Fălticeni sau la Primăria com. Cornu Luncii, jud. Suceava.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. (4) teza finală, art. 92 alin. (3) şi art. 96 C. pen.

S-a constatat că persoanele vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500 RON cheltuieli judiciare. Onorariul avocat oficiu, B., în sumă de 200 RON, avansat de stat rămâne în sarcina acestuia.

Împotriva sentinţei penale sus-menţionate a formulat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 810 din 15 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 37 din 28.02.2017 pronunţată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr. x/2015

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

Împotriva Deciziei penale nr. 810 din 15 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2015, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie, invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În susţinerea cazului de recurs în casaţie invocat, inculpatul a arătat, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în raport de Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale.

În acest sens, a susţinut că, în decizia Curţii de Apel Suceava nu s-a stabilit, raportat la decizia Curţii Constituţionale, dacă acţiunea concretă de care este acuzat acesta se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu şi dacă atribuţia de serviciu care se pretinde a fi fost neîndeplinită, de a emite dispoziţia bugetară de deschidere de credite pe trimestrul IV/2013, constituie o încălcare a legii.

Dosarul având ca obiect recursul în casaţie declarat de către inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 9 noiembrie 2017, termenul pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., fiind stabilit la data de 4 decembrie 2017.

Prin Încheierea din data de 4 decembrie 2017 Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 810 din 15 septembrie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2015 şi a trimis cauza Completului C6, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de inculpatul A., cu citarea părţilor, pentru termenul din 8 ianuarie 2018.

S-a apreciat că cererea de recurs în casaţie respectă dispoziţiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen., nu sunt incidente prevederile alin. (6) al aceluiaşi articol şi nici dispoziţiile art. 434 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, că cererea a fost formulată în termenul legal şi îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 434 alin. (1) şi art. 437 alin. (1), lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen. (este formulată în scris şi cuprinde numele şi prenumele, domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă, semnătura avocatului care a redactat cererea, este invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.).

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., se constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susţinerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauza dedusă judecăţii.

Înalta Curte reaminteşte că prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 publicată în M. Of. nr. 517 din 08.07.2016 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Curtea Constituţională a statuat că principiul legalităţii incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancţiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă). Aşa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului.

În esenţă, instanţa de control constituţional a reţinut că orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc. prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislaţia primară, legi şi ordonanţe simple sau de urgenţă.

Astfel, neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reţinută prin raportare la menţiuni sau obligaţii regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice etc, în esenţă, orice acte normative infralegale sau documente interne ale angajatorului.

În cauză, instanţa de apel a analizat dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale anterior menţionate, stabilind că recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislaţiei primare, atât instanţa de fond cât şi cea de apel enumerând dispoziţiile legale încălcate, respectiv art. 61 alin. (1), art. 63 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 20 alin. (1) şi art. 104 din Legea nr. 1/2011, Legea educaţiei naţionale.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 810 din 15 septembrie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2015

În temeiul disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 810 din 15 septembrie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2015

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 februarie 2018.

Procesat de GGC - ED