Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 39/2018 AI generated

Judicial delay objection: admissibility of forgery proceedings against procedural acts and requirement for signed copies of final judgments

Case Number Decizia nr. 39/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, in a five-judge panel, dismissed as unfounded the complaint filed by a judge against the court's earlier decision rejecting his objection to the delay of proceedings, thereby upholding the lower panel's refusal to grant urgent remedies and leaving the original dismissal of the obstruction claim in force. The dispute arose from the judge's allegation that the appellate court had failed to communicate the report on the admissibility of his appeal and had engaged in backdating and impartiality violations, prompting him to seek the removal of the judicial officer's order and the admission of his delay objection, supported by a request for a forgery proceeding against the service receipt and the initial decision. The court held that the delay objection was unfounded because the report was legally communicated within an optimal and foreseeable timeframe, and it ruled that the requested forgery proceedings under Article 270 and Article 307 of the Code of Civil Procedure are inapplicable to acts of procedure, which are governed by different procedural norms, further rejecting requests for signed copies and audio/video recordings as legally unwarranted in this context.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 din C. proc. civ, art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ, art. 163 din C. proc. civ, art. 524 alin. (5) din C. proc. civ, art. 163 alin. (5) din C. proc. civ, art. 525 alin. (1) din C. proc. civ; Judicial delay objection: admissibility of forgery proceedings against procedural acts and requirement for signed copies of final judgments: The dispute arose from the judge's allegation that the appellate court had failed to communicate the report on the admissibility of his appeal and had engaged in backdating and impartiality violations, prompting him to seek the removal of the judicial officer's order and the admission of his delay objection, supported by a request for a forgery proceeding against the service receipt and the initial decision. The court held that the delay objection was unfounded because the report was legally communicated within an optimal and foreseeable timeframe, and it ruled that the requested forgery proceedings under Article 270 and Article 307 of the Code of Civil Procedure are inapplicable to acts of procedure, which are governed by different procedural norms, further rejecting requests for signed copies and audio/video recordings as legally unwarranted in this context.

Keywords

AI generated
forgery proceedings procedural delays judicial impartiality article of civil procedure procedural violations belatedly submitted evidence

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 525 alin. (1) din C. proc. civ.

Main ground for dismissing the complaint as unfounded regarding the procedural objection to delay.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra plângerii de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, are ca obiect recursul declarat de pârâtul A. împotriva Încheierii din 5 aprilie 2017, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016, prin care, în temeiul art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, s-a dispus, din oficiu, suspendarea din funcţia de judecător a pârâtului, începând cu data de 6 aprilie 2017 şi până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 23 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 493 alin. (4) teza întâi din C. proc. civ., completul de filtru a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, cu menţiunea că pot formula în scris un punct de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare.

Ulterior, având în vedere actele efectuate în procedura reglementată de art. 493 din C. proc. civ., a fost fixat termen în şedinţa Completului de filtru la data de 29 ianuarie 2018, dată la care, prin încheierea pronunţată, instanţa a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond a acestei căi de atac la data de 26 martie 2018, cu citarea părţilor.

II. Contestaţia privind tergiversarea procesului

La data de 5 decembrie 2017, în temeiul art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., recurentul-pârât A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului, prin care a solicitat obligarea instanţei să îi comunice raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi stabilirea unui termen urgent în acest sens.

În susţinerea contestaţiei, faţă de obiectul cauzei, petentul a menţionat că, pentru citarea sa în recurs, a indicat adresa de domiciliu la care să îi fie comunicat inclusiv raportul şi a susţinut că, nici până la data formulării contestaţiei, nu a primit respectivul raport, care trebuia să fie comunicat din oficiu, astfel că este împiedicată soluţionarea cauzei în viitorul apropiat.

III. Hotărârea Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Prin Încheierea din şedinţa camerei de consiliu de la 11 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatorul A. privind tergiversarea procesului.

Instanţa a reţinut că soluţia se impune, deoarece, aşa cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la fila 73 a dosarului, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului-pârât A. la data de 3 noiembrie 2017, prin depunere la cutia poştală de la adresa menţionată pentru corespondenţă, cu respectarea dispoziţiilor art. 163 din C. proc. civ. şi într-un termen care, faţă de data şedinţei completului de filtru din 23 octombrie 2017 când s-a dispus comunicarea, a fost apreciat a răspunde cerinţei de soluţionare a cauzei într-un termen optim şi previzibil.

IV. Plângerea formulată de contestator

Împotriva Încheierii din 11 decembrie 2017, pronunţate în Dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a respins, în temeiul art. 524 alin. (5) din C. proc. civ., a formulat plângere contestatorul A., solicitând înlăturarea încheierii şi admiterea contestaţiei sale privind tergiversarea procesului, astfel cum aceasta a fost formulată.

Autorul plângerii a susţinut că raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului nu i-a fost prezentat spre comunicare şi nici nu a fost depus în cutia poştală, motiv pentru care, apreciază că procesul-verbal de înmânare invocat este un "fals grosolan". De asemenea, apreciază că încheierea de şedinţă atacată este pronunţată în condiţiile lipsei de imparţialitate a instanţei şi este un fals, fiindu-i comunicată după două luni, fără semnături, în condiţiile în care înregistrarea acesteia pe site-ul Înaltei Curţi s-a realizată mult după data de 11 decembrie 2017 şi antedatat.

Contestatorul a solicitat amânarea judecării plângerii pentru comunicarea hotărârii semnate şi a "pretinsului" proces-verbal de înmânare a raportului, pentru a-şi întregi plângerea, precum şi a înregistrării audio sau video needitate a "presupusei" şedinţe din 11 decembrie 2017.

În temeiul art. 270 alin. (1) şi art. 163 alin. (5) din C. proc. civ., petentul a formulat cerere de înscriere în fals împotriva procesului-verbal de înmânare aflat la Dosarul nr. x/1/2017, precum şi a încheierii atacate.

V. Considerentele Înaltei Curţi asupra plângerii

Sub un prim aspect, se constată că, raportat la principiul celerităţii ce guvernează obiectul cererii deduse judecăţii şi la dispoziţiile art. 524 alin. (4) şi art. 525 alin. (1) din C. proc. civ., nu se justifică amânarea judecării plângerii, motivele invocate în acest scop de către petent neputând fi reţinute.

Contrar susţinerilor autorului plângerii, se observă că, în cauză, comunicarea încheierii atacate s-a realizat în mod legal, cu respectarea dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ., în copie, normele legale neimpunând comunicarea hotărârii cu semnăturile membrilor completului de judecată.

Dimpotrivă, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 426 alin. (6) din codul menţionat şi art. 110 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, rezultă că obligaţia semnării hotărârii vizează doar cele două exemplare originale ce trebuie întocmite, niciunul dintre aceste exemplare nefiind destinat comunicării către părţi.

Având în vedere şi faptul că, potrivit pct. 7.7. f) din Hotărârea nr. 3 din 16 februarie 2017 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, eliberarea copiilor simple, conforme sau legalizate după hotărârile pronunţate de instanţa supremă se vor efectua fără semnăturile membrilor completului de judecată, se constată neîntemeiată solicitarea petentului de a i se comunica hotărârea ce formează obiectul plângerii, semnată.

Tot astfel, se impune constatarea că, potrivit art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., instanţa are doar obligaţia de a comunica raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului întocmit în speţă, obligaţie îndeplinită de către Înalta Curte, neexistând niciun temei legal care să impună şi comunicarea procesului-verbal de înmânare a respectivului act.

Este lipsită de fundament şi solicitarea de comunicare a înregistrării audio sau video a şedinţei de judecată din 11 decembrie 2017, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 524 alin. (3) din C. proc. civ., contestaţia privind tergiversarea procesului s-a soluţionat fără citarea părţilor, în camera de consiliu, situaţie în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 231 din C. proc. civ., din interpretarea logică şi teleologică a acestor prevederi rezultând că se înregistrează cu mijloace tehnice şedinţele de judecată desfăşurate în prezenţa participanţilor la proces.

Sub un alt aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi primită cererea de înscriere în fals formulată de petentul A. împotriva procesului-verbal de comunicare a raportului şi a încheierii prin care s-a soluţionat contestaţia la tergiversarea procesului şi de efectuare a unei expertize informatice, întrucât dispoziţiile art. 270 alin. (1) şi art. 307 din C. proc. civ., invocate drept temei al cererii, sunt aplicabile dovezii cu înscrisuri [fiind cuprinse în Subsecţiunea a 3-a - "Probele" din cadrul Secţiunii a 2-a - "Cercetarea procesului" din Capitolul II - "Judecata" din Titlul I - "Procedura în faţa primei instanţe" al Cărţii II-a - "Procedura contencioasă" din C. proc. civ.], astfel că nu sunt incidente în privinţa actelor de procedură [reglementate în Capitolul II - "Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură" al Titlului IV - "Actele de procedură" din Cartea I - "Dispoziţii generale" din C. proc. civ.].

Pe fond, examinând încheierea atacată, în raport cu motivele formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că plângerea este nefondată, în considerarea argumentelor ce urmează.

Art. 522 din C. proc. civ. reglementează posibilitatea formulării de către oricare din părţi, precum şi de către procurorul care participă la şedinţă, a unei contestaţii prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să se solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

Alin. (2) al art. 522 prevede cazurile în care poate fi formulată respectiva contestaţie, motivele vizând atât culpa instanţei, cât şi atitudinea ei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces, ori a terţilor propriu-zişi, care aveau obligaţii legale sau judiciare.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte, sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.

Pornind de la aceste considerente în analiza încheierii atacate, se constată că, în mod legal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a reţinut, prin încheierea pronunţată asupra contestaţiei la tergiversarea procesului, că în cauză nu poate fi reţinut cazul de tergiversare menţionat de contestator.

În speţă, contestaţia privind tergiversarea procesului a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., conform cărora se poate face contestaţie privind tergiversarea procesului şi în situaţia în care instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Cu just temei s-a reţinut în încheierea atacată, că nu se poate stabili, în sensul cerut de textul de lege în temeiul căruia a fost formulată contestaţia, că măsura comunicării raportului asupra admisibilităţii recursului nu a fost luată de instanţă sau că respectiva comunicare nu a fost efectiv îndeplinită.

Soluţionând contestaţia, Curtea a apreciat în mod corect şi că a fost respectată cerinţa de soluţionare a cauzei într-un termen optim şi previzibil, raportarea datei de 3 noiembrie 2017, când s-a comunicat raportul la data şedinţei completului de filtru din 23 octombrie 2017, când s-a dispus comunicarea respectivului act, fiind de natură a confirma concluzia instanţei.

Înalta Curte mai constată din actele şi lucrările dosarului, că instanţa de control judiciar a fixat primul termen de judecată a recursului după epuizarea procedurii obligatorii de filtrare a recursului, în raport cu condica şedinţelor de judecată şi ţinând cont de gradul de încărcare cu cauze al instanţei pe şedinţă.

Prin urmare, se reţine că susţinerile şi criticile extrinseci ale petentului privind pretinsele antedatări ale şedinţei de judecată sau ale încheierii, ca şi presupusa lipsă de imparţialitate a instanţei, rezultat al aprecierii pur subiective ale acestuia, sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători respingând în mod corect contestaţia.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 525 alin. (1) din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondată, plângerea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii din şedinţa camerei de consiliu de la 11 decembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN