Constitutional referral request on criminal procedure rules inadmissible; prior refusal upheld, defendant liable for costs

Asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 noiembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015, printre altele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul intimat inculpat A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) şi b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 şi art. 552 pct. 2 C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că la data de 19 octombrie 2017, apelantul intimat inculpat A., prin apărători aleşi, a depus la dosarul cauzei o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) şi b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 şi art. 552 pct. 2 C. proc. pen.

În motivarea scrisă a cererii, precum şi oral la termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2017, a arătat că excepţia a fost invocată, întrucât dispoziţiile amintite aduc atingere principiului statului de drept, al legalităţii şi generează încălcarea unor drepturi fundamentale, respectiv dreptul la apărare, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, nefiind conforme exigenţelor constituţionale impuse de dispoziţiile art. 1 referitor la respectarea Constituţiei şi a legilor, art. 20 referitor la aplicarea cu prioritate a tratatelor şi a reglementărilor internaţionale la care România este parte, art. 21 referitor la un proces echitabil, respectiv exercitarea dreptului de acces la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi art. 124 alin. (1), (2) şi 3 din Constituţia României referitor la înfăptuirea justiţiei şi egalitatea în faţa legii.

S-a mai arătat că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 6 paragraf 1 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Totodată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat îngrădirea dreptului său la un proces echitabil, în reglementarea actuală a C. proc. pen. refuzându-se participanţilor la procesul penal accesul la calea de atac a apelului pe chestiuni privind legalitatea camerei preliminare, cu consecinţa limitării accesului la justiţie şi la exercitarea unei căi de atac, precum şi a dreptului la apărare, garanţii ale dreptului la un proces echitabil, prin introducerea de către legiuitor a unor condiţii care aduc atingere substanţei dreptului.

Recurentul inculpat a precizat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzute de ar. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată la cererea unei părţi ce are calitate în proces, a fost invocată în cursul apelului, prevederile legale contestate nu au fost până în prezent constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară, iar modul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate are o influenţă decisivă asupra soluţiei pronunţate de instanţa de apel, vizând posibilitatea acesteia de a pronunţa o soluţie prin care să dispună, fie trimiterea cauzei spre rejudecare, fie chiar restituirea cauzei la parchet.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) şi b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 şi art. 552 pct. 2 C. proc. pen., formulate de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi, sau din oficiu, de către instanţă ori de procuror în cauzele la care participă, să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează şi verificarea sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, are legătură cu cauza, verificare care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa instanţei supreme (învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, de inculpatul A., de părţile civile B., C. şi de partea responsabilă civilmente Birou Executor Judecătoresc A. împotriva sentinţei penale nr. 26/PI din data de 20 februarie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori), de către o persoană care are calitatea de inculpat şi vizează norme de procedură aplicabile în etapa camerei preliminare ori în faza de executare.

În ceea ce priveşte legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de inculpatul A., prin apărător ales, în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că obiecţiunile formulate de acesta cu privire la dispoziţiile art. 282 alin. (4) lit. a) şi b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 şi art. 552 pct. 2 C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României, ci se urmăreşte modificarea prevederilor legale criticate, prin completarea lor cu dispoziţii noi, ceea ce ar echivala cu o încălcare a separaţiei puterilor în stat.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., aspect juridic esenţial şi concret invocat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală a constatat că s-a pronunţat deja Curtea Constituţională în sensul neconstituţionalităţii soluţiei legislative prevăzute în acelaşi text de lege, în sensul că se pot invoca drept motive de nulitate absolută chestiuni de necompetenţă ale organului de urmărire penală, în orice stare a procesului potrivit art. 281 alin. (3) C. proc. pen., inclusiv în faza apelului (Deciziei nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017).

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) şi b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 şi art. 552 pct. 2 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 17 noiembrie 2017, a formulat recurs inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, completul de 5 judecători, la data de 12 ianuarie 2018, sub nr. x/1/2018, primul termen fiind stabilit pentru data de 29 ianuarie 2018, termen la care cauza s-a amânat faţă de lipsa de apărare a inculpatului.

Concluziile apărătorului ales al recurentului inculpat A., ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al recurentului inculpat au fost susţinute în şedinţa din data de 26 februarie 2018, fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul declarat de A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) şi b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 şi art. 552 pct. 2 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 17 noiembrie 2017, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, " (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că excepţia a fost invocată de inculpatul A., prin apărător, într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) şi b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 şi art. 552 pct. 2 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acestea au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017, astfel încât cu privire la aceste dispoziţii legale cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă.

Referitor la dispoziţiile art. 282 alin. (4) lit. a) şi b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 şi art. 552 pct. 2 din C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acestea nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legi, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (în acest sens, şi decizia nr. 3991 din 9.11.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care, ca incident procedural, excepţia de neconstituţionalitate poate fi folosită.

Contrar susţinerilor recurentului inculpat A., examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă, în sensul modalităţii în care acea dispoziţie ar putea influenţa însăşi soluţia ce ar urma să fie dispusă.

Pe baza acestor consideraţii teoretice, în speţă, se constată că prin excepţia de neconstituţionalitate formulată, apelantul intimat inculpat a apreciat că dispoziţiile art. 282 alin. (4) lit. a) şi b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 şi art. 552 pct. 2 din C. proc. pen. sunt neconstituţionale, prin aceea că aduc atingere principiului statului de drept, al legalităţii şi generează încălcarea unor drepturi fundamentale, respectiv dreptul la apărare, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât anumite situaţii nu sunt sancţionate cu nulitate absolută.

În atare situaţie, se constată că nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textelor de lege, în realitate, dorindu-se modificarea acestora prin completarea lor cu dispoziţii noi, ceea ce ar echivala cu o încălcare a separaţiei puterilor în stat şi ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.

Consideraţiile expuse anterior sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte motivele de recurs ale inculpatului A. privind încadrarea în cazurile de nulitate absolută a oricăror încălcări privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti şi a organelor de urmărire penală, indiferent dacă nerespectarea normelor a fost făcută de un organ judiciar inferior sau superior.

În concluzie, între excepţia de neconstituţionalitate invocată şi modalitatea de soluţionare a cauzei nu există o legătură efectivă care să determine necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte, completul de 5 judecători, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) şi b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 şi art. 552 pct. 2 C. proc. pen. cuprinsă în încheierea din 17 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) şi b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 şi art. 552 pct. 2 C. proc. pen. cuprinsă în încheierea din 17 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2018.