Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 35/2018 AI generated

Cassation review limited to legality of lower court's factual findings on bribery by a European Parliament member

Case Number Decizia nr. 35/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (5-judge panel) dismissed the cassation appeal filed by the defendant, a former Member of the European Parliament, thereby upholding the appellate decision that increased his conviction to four years' imprisonment for the crimes of taking bribes and influence peddling, as well as the complementary penalty of civil rights deprivation for three years post-sentence. The dispute centered on the defendant's challenge to the legality of evidence obtained by undercover journalists and the sufficiency of proof that he accepted a promise of €100,000 annually to submit legislative amendments in favor of a private entity, rather than merely providing paid political consulting services. The court rejected the arguments that the defendant lacked the status of a public official or that the elements of the crimes were not met, ruling that a Member of the European Parliament qualifies as a public official under relevant international conventions and that the appellate court's factual findings on the acceptance of illicit benefits and the specific intent to influence legislative acts were binding and not subject to re-examination in the extraordinary cassation review, which is limited to legal errors rather than re-weighing evidence.

Legislator headnote

AI generated

art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (1) C. pen, art. 5 C. pen, art. 65 alin. (2) C. pen, art. 71 alin. (1) C. pen, art. 257 C. pen; Cassation review limited to legality of lower court's factual findings on bribery by a European Parliament member: The dispute centered on the defendant's challenge to the legality of evidence obtained by undercover journalists and the sufficiency of proof that he accepted a promise of €100,000 annually to submit legislative amendments in favor of a private entity, rather than merely providing paid political consulting services. The court rejected the arguments that the defendant lacked the status of a public official or that the elements of the crimes were not met, ruling that a Member of the European Parliament qualifies as a public official under relevant international conventions and that the appellate court's factual findings on the acceptance of illicit benefits and the specific intent to influence legislative acts were binding and not subject to re-examination in the extraordinary cassation review, which is limited to legal errors rather than re-weighing evidence.

Keywords

AI generated
cassation review bribery factual basis European legal status taking of evidence public legal official

Cited Legislation

AI generated
art. 6 din Legea nr. 78/2000
142 din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap.
art. 254 alin. (1) C. pen
la art. 254 alin. (1) C. pen.
art. 5 C. pen
art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., fost deputat în Parlamentul European, la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
art. 65 alin. (2) C. pen
În baza art. 65 alin. (2) C. pen.
art. 71 alin. (1) C. pen
În baza art. 71 alin. (1) C. pen.
art. 257 C. pen
78/2000 raportat la art. 257 C. pen.
art. 65 C. pen
În baza art. 65 C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, pe durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
art. 35 alin. (1) C. pen
b) şi art. 35 alin. (1) C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Legal basis cited to dismiss the cassation appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision applied to impose judicial costs on the appellant.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Provision applied to determine that the fee for the official counsel appointed until the chosen lawyer appears is borne by the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 142 din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., fost deputat în Parlamentul European, la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, pe durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 65 C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, pe durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani închisoare şi a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită cu 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 30.000 lei cheltuieli judiciare către stat, pentru urmărirea penală şi judecata în primă instanţă.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului A., euro-deputat, de a accepta, în cadrul discuţiilor şi întâlnirilor din perioada decembrie 2010 - martie 2011, promisiunea martorilor jurnalişti britanici de la cotidianul "B.", C. şi D., privind plata sumei de 100.000 euro anual pentru a depune amendamente la comisiile de specialitate din Parlamentul European, pentru a vota împotriva altor amendamente care nu corespundeau intereselor societăţii "E.", la care se adaugă suma de câte 4.000 euro pe zi pentru orice alte acte efectuate în legislativul european în legătură cu depunerea de amendamente, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. 1969.

De asemenea, fapta inculpatului care, în aceeaşi calitate de euro-deputat, în cadrul discuţiilor şi întâlnirilor din perioada ianuarie - martie 2011, a pretins celor doi martori jurnalişti britanici, astfel cum se înţeleseseră, suma de 12.000 euro, lăsându-i să creadă că are influenţă asupra a doi deputaţi din Comisia juridică şi a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din legislativul european, dar şi asupra euro-deputatului român F., pentru a-l determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul susţinerii intereselor clienţilor societăţii "E.", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen. 1969.

Împotriva sentinţei penale nr. 142 din data de 23 februarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, au declarat apel Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A.

Prin motivele de apel, Ministerul Public a criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, solicitând majorarea acestora, având în vedere gravitatea faptelor comise de inculpat, care şi-a folosit pregătirea profesională, cariera politică şi vastele cunoştinţe juridice pentru un interes material propriu, fără nicio legătură cu imaginea sau poziţia României în cadrul Uniunii Europene.

Prin motivele de apel, inculpatul A., prin apărător, a criticat sentinţa instanţei de fond în esenţă sub următoarele aspecte:

- hotărârea se bazează pe probe obţinute în mod nelegal; apelantul inculpat a apreciat că instanţa de fond a valorificat în mod nejustificat doar declaraţiile martorilor provocatori C. şi D., ignorând prevederile legale referitoare la verificarea credibilităţii acestora, cât şi starea de fapt, respectiv că martorii au înscenat o realitate, folosindu-se de identităţi false şi declinându-şi profesii şi interese false.

În privinţa înregistrărilor audio-video, apelantul inculpat a apreciat că au fost obţinute prin încălcarea principiului loialităţii, fiind totodată prelucrate, lipsite de autenticitate, fapt stabilit de expertiza extrajudiciară depusă la dosar. În plus, înregistrările au fost prezentate de martorii sus-menţionaţi, care nu sunt părţi în dosar, astfel încât acestea nu pot servi ca mijloace de probă. Nesocotirea obligaţiilor imperative legate de condiţiile în care se pot efectua înregistrări şi interceptări de convorbiri telefonice atrage nulitatea acestor mijloace de probă şi înlăturarea lor din proces.

De asemenea, apelantul intimat a apreciat că probele administrate în faza de urmărire penală au fost obţinute prin provocare, martorii denunţători acţionând în totală clandestinitate şi făcând presiuni asupra inculpatului pentru a-l determina pe acesta să facă afirmaţii care să poată fi speculate în sensul incriminării sale;

- hotărârea nu este motivată; apelantul inculpat a arătat că prima instanţă a respins în bloc toate apărările sale, toate probele testimoniale şi ştiinţifice solicitate de acesta şi nu s-a pronunţat asupra expertizei extrajudiciare pe care a depus-o la dosar;

- hotărârea este netemeinică; apelantul inculpat a apreciat că instanţa de fond nu a efectuat un examen propriu asupra probelor invocate de procuror şi inculpat, lăsând neelucidată situaţia convorbirilor telefonice care s-au constituit într-un fundament al acuzării, restul probelor fiind derivate din înregistrări şi interceptări.

În cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, în condiţiile în care inculpatul nu a avut reprezentarea, dorinţa de a încălca şi/sau trafica atribuţiile sale de serviciu ca europarlamentar (constând în depunerea de amendamente, întocmirea de rapoarte pe marginea legislaţiei de amendat, luarea cuvântului în comisii sau în plen, votul asupra amendamentelor în comisii şi în plen), ci a conştientizat că încheie şi prestează servicii de consultanţă.

Nicio probă nu relevă mai presupus de orice îndoială că inculpatul a luat sau a acceptat vreo sumă de bani de la cei doi jurnalişti, iar ancheta OLAF, ca şi declaraţiile martorului F. demonstrează că nu există probe care să ateste implicarea inculpatului în procesul legislativ cu privire la amendamentul în cauză.

Suma de 12.000 de euro ca şi onorariu pentru consultanţă nu a reprezentat echivalentul unei conduite ilicite, iar contractul de consultanţă nu a fost folosit pentru a disimula alte activităţi (lobby), ci a reprezentat singura înţelegere între părţi, inculpatul acţionând astfel ca un consultant politic.

Conţinutul notelor transcrierilor convorbirilor interceptate clandestin de către cei doi jurnalişti, cât şi cele purtate în mediu ambiental nu surprinde elemente de natură a caracteriza activitatea inculpatului ca infracţiune, fiind evidentă doar provocarea discuţiilor pe marginea amendamentelor şi a banilor promişi inculpatului pentru consultanţă. Atitudinea inculpatului rezultată din aceste convorbiri interceptate, care se referă doar la acordarea de consultanţă de specialitate şi discuţii despre redactarea, introducerea şi promovarea de amendamente, nu poate fi interpretată ca o conduită adoptată în baza unei înţelegeri frauduloase cu denunţătorii.

Declaraţiile celor doi martori jurnalişti sunt lipsite de credibilitate, iar răspunsurile date de aceştia prin comisie rogatorie au fost pregătite spre a confirma ipotezele acuzării prin sugestiile asupra răspunsului formulate de procurori odată cu adresarea întrebărilor;

- acuzaţiile nu au fost dovedite; apelantul inculpat a apreciat că, în cauză, parchetul şi instanţa de fond au reţinut vinovăţia sa în baza unor probe care nu dovedesc nici elementul material al pretinderii unor sume de bani şi nici influenţarea unor deputaţi din Parlamentul European, respectivele probe nefiind susceptibile să înlăture prezumţia de nevinovăţie a acestuia, în condiţiile în care dubiul profită întotdeauna inculpatului.

Inculpatul nu s-a angajat să modifice legislaţia în favoarea unor terţi, să depună amendamente, ci, în cadrul activităţii de consultanţă s-a angajat să-i înveţe pe membrii persoanei juridice căreia urma a-i acorda servicii, cum să acţioneze pentru a-şi îndeplini dorinţele în aplicarea legislaţiei pentru fiecare dintre domeniile de abordat.

Consultanţa era o activitate care excludea intervenţia în procesul legislativ în calitate de europarlamentar şi, de aceea, putea fi remunerată legal. Promovarea directă de amendamente în cadrul procesului legislativ implica recurgerea la atribuţiile parlamentare şi, în consecinţă, excludea orice remuneraţie. Cele două activităţi se puteau desfăşura în paralel, una cu titlu oneros, iar alta cu titlu gratuit, cumulul lor obligând la declararea situaţiei şi abţinerea de la vot, ceea ce inculpatul a şi făcut.

Depunerea amendamentului incriminat nu s-a făcut de martorul F. ca urmare a intervenţiei inculpatului, respectivul martor declarând în mod constant că nu s-a pus problema de a ceda vreunei solicitări sau rugăminţi din partea inculpatului.

Latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă nu este realizată, întrucât nu s-a făcut dovada că inculpatul a acţionat ilicit împreună cu o altă persoană, în scopul de a depune şi adopta vreun amendament.

Inculpatul a precizat că Parchetul nu a indicat funcţionarul în atribuţiile căruia intrau efectuarea actului pentru care a promis că îşi va exercita influenţa şi nici actul referitor la care se trafică influenţa.

Nicio probă a dosarului nu dovedeşte că s-au cerut şi oferit "influenţe", respectiv că s-au cerut şi/sau propus sume de bani în relaţia dintre cei doi denunţători şi inculpat. Sumele de bani menţionate în factură şi în Nota de onorariu au reprezentat strict sume din şi în legătură cu contractul de consultanţă, sub diferite aspecte.

În plan subiectiv, toate probele cauzei au stabilit că inculpatul nu a intervenit deloc în procesul legislativ vizând amendamentul în discuţie.

Intenţia directă calificată prin scop nu a fost dovedită, nicio probă a dosarului nu a dovedit că inculpatul a dorit sau a avut ştiinţa şi voinţa de a primi vreo contrapartidă care să fie ilicită, nemeritată. Inculpatul a oferit analize legate de poziţia amendamentelor şi a propus soluţii alternative pentru rezolvarea problemei de fond, astfel încât planurile A, B şi C la care acesta s-a referit erau chiar substanţa activităţii de consultanţă şi nu se refereau la promovarea amendamentului;

- greşita individualizare a pedepsei; apelantul inculpat a apreciat că nu fost avute în vedere circumstanţele sale personale (vârstă, stare de sănătate, studii superioare, funcţii importante deţinute la nivel naţional şi internaţional), atât în ce priveşte cuantumul pedepsei, cât şi modalitatea de executare.

În acest sens, a solicitat ca pentru fiecare infracţiune să i se aplice câte o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, prin aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 din C. pen. din 1969, iar executarea pedepsei rezultante să fie suspendată condiţionat în temeiul art. 81 din acelaşi cod.

Prin decizia nr. 187 din 16 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în majoritate, a admis apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 142 din data de 23 februarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, privind pe inculpatul A.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) cu referire la art. 5 C. pen., a sporit pedeapsa cea mai grea stabilită prin sentinţa penală nr. 142 din data de 23 februarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, de 3 ani închisoare, cu 1 an şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), cu referire la art. 5 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1969), cu referire la art. 5 C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969).

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 142 din data de 23 februarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie au rămas în sarcina statului şi, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul A. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 70 lei, s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Opinia separată a fost în sensul achitării inculpatului A., conform art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. şi menţinerii celorlalte dispoziţii referitoare la condamnarea pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că inculpatul A., euro-deputat în Parlamentul European, a acceptat, în contextul discuţiilor din perioada decembrie 2010 - martie 2011, promisiunea martorilor C. şi D. privind plata sumei de 100.000 euro anual, pentru a depune amendamente în comisiile de specialitate din cadrul Parlamentului European, pentru a vota împotriva altor amendamente depuse, care nu corespundeau intereselor societăţii "E.", la care se adăuga suma de 4.000 euro pe zi, pentru orice acte efectuate în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. (1969).

De asemenea, s-a reţinut că, în contextul discuţiilor din perioada ianuarie 2011 - martie 2011, inculpatul A. a pretins de la martorii C. şi D., potrivit înţelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-i să creadă că are influenţă asupra a doi deputaţi din comisia juridică şi a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din legislativul european, precum şi asupra euro-deputatului F. pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul susţinerii intereselor clienţilor companiei "E.", faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen. 1969.

Împotriva deciziei penale anterior menţionate, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

Prin cererile de recurs în casaţie, inculpatul A. a formulat critici privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat, precum şi cu privire la nelegalitatea unor probe ce au stat la baza pronunţării hotărârilor de condamnare.

O primă critică formulată vizează lipsa calităţii de funcţionar a inculpatului, calitate pe care subiectul activ al infracţiunii de luare de mită trebuie să o deţină pentru existenţa acestei infracţiuni.

O a doua critică vizează lipsa elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, apreciind că din probele administrate în cauză nu rezultă, cu certitudine, că a pretins, a luat sau a acceptat vreo sumă de bani.

De asemenea, inculpatul a apreciat că din probele administrate în cauză nu se poate considera, fără niciun dubiu, că fapta a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege (intenţie directă).

Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, inculpatul a învederat că probele administrate în cauză nu dovedesc conţinutul legal al infracţiunii, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Totodată, a apreciat că înregistrările efectuate de către cei doi jurnalişti nu au fost realizate cu respectarea dispoziţiilor legale, iar declaraţiile acestora (date prin comisie rogatorie) au fost influenţate, fiindu-le sugerate răspunsurile la întrebări.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 187 din data de 16 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte, completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2016, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie.

În baza art. 441 C. proc. pen., s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurentul inculpat.

În esenţă, judecătorul de filtru a reţinut că decizia penală nr. 187 din 16 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2016, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de către inculpatul A., prin apărătorii săi aleşi, avocat G. (cu împuternicire avocaţială din 25 noiembrie 2017, ataşată la fila 10) şi avocat H. (cu împuternicire avocaţială din 03 decembrie 2017, ataşată la fila 21), ambii din cadrul Baroului Bucureşti, fiind respectate dispoziţiile art. 434 - 436 C. proc. pen.

De asemenea, judecătorul de filtru a apreciat că sunt îndeplinite şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul ambelor memorii fiind menţionate numele, prenumele şi domiciliul recurentului, numele, prenumele şi sediul profesional al avocaţilor, indicarea hotărârii care se atacă şi semnătura apărătorilor. Sub aspectul condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a constatat că recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând că faptele pentru care a fost condamnat nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, şi de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen. anterior.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul constituia o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, legiuitorul pornind de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea, patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - invocat de recurentul inculpat A. în susţinerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurentul inculpat face o analiză a probelor, considerând că din conţinutul acestora nu s-a dovedit, fără niciun dubiu, că a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat. Prin urmare, deşi recurentul inculpat invocă dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în realitate tinde la o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor administrate în cauză, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt faţă de cea reţinută, în mod definitiv, de instanţa de fond şi de instanţa de apel, prin hotărârile pronunţate.

Referitor la prima critică, în sensul că nu avea calitatea de funcţionar cerută de art. 254 C. pen. anterior, respectiv de art. 289 C. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că această critică a fost analizată atât de către instanţa de fond cât şi de către instanţa de apel, intrând în autoritatea de lucru judecat.

În esenţă, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că în "Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei", adoptată la New York la 31 octombrie 2003, semnată de România la 09 decembrie 2003 şi ratificată prin Legea nr. 365/2004, la art. 2 lit. a) se utilizează sintagma de agent public - funcţionar în legislaţia naţională, prin agent public, înţelegându-se orice persoană care deţine un mandat legislativ …al unui stat parte, care a fost …aleasă, cu titlu permanent sau temporar, care este remunerată ori neremunerată şi oricare ar fi nivelul său ierarhic.

Totodată, potrivit art. 1 lit. a) din "Convenţia penală privind corupţia", adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, expresia agent public este interpretată prin referire la definiţia noţiunilor de funcţionar, funcţionar public, ministru, primar sau judecător în dreptul naţional al statului în care persoana în cauză exercită această funcţie, precum şi la modul în care aceasta este aplicată în dreptul său penal; analiza comparativă a textelor documentelor internaţionale ratificate de România conducând la concluzia că, pe de o parte, agentul public este subiect activ calificat şi pe de altă parte că, circumstanţierea subiectului activ la diferite categorii de persoane nu este impusă cu caracter limitativ.

Cum la data săvârşirii faptelor, inculpatul A. deţinea funcţia de euro-parlamentar, funcţie echivalentă cu aceea de funcţionar public în înţelesul art. 175 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 147 C. pen. anterior, acesta este subiect activ al infracţiunii de luare de mită în sensul dispoziţiilor art. 254 C. pen. anterior şi ale art. 289 C. pen.

Referitor la critica privind lipsa elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că, potrivit art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, infracţiunea de luare de mită constă în "Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri…", iar potrivit art. 289 alin. (1) C. pen. în "Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri…".

În cauza de faţă, se reţine că elementul material al infracţiunii de luare de mită a fost realizat printr-o acţiune, respectiv prin acceptarea de către recurentul inculpat a promisiunii jurnaliştilor britanici de la cotidianul "B.", martorii C. şi D., privind plata sumei de 100.000 euro anual pentru a depune amendamente la comisiile de specialitate din Parlamentul European şi pentru a vota împotriva altor amendamente care nu corespundeau intereselor societăţii "E.", la care se adaugă suma de câte 4000 euro pe zi, pentru orice alte acte efectuate în legislativul european în legătură cu depunerea de amendamente.

În ceea ce priveşte critica privind lipsa formei de vinovăţie prevăzută de lege, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că şi aceasta a fost analizată atât de către instanţa de fond cât şi de către instanţa de apel, stabilindu-se, în mod definitiv, că recurentul inculpat a săvârşit fapta de luare de mită cu intenţie directă, acceptând primirea de foloase necuvenite şi urmărind producerea rezultatului infracţiunii, respectiv depunerea de amendamente la comisiile de specialitate din Parlamentul European şi pentru a vota împotriva altor amendamente care nu corespundeau intereselor societăţii "E.".

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că stabilirea formei de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul nu poate face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că toate aspectele invocate de către recurentul inculpat reprezintă critici care nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin motivele de recurs în casaţie acesta reluând criticile referitoare la lipsa probelor în dovedirea acestei infracţiuni, aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii şi care, de altfel, au fost analizate de către instanţa de fond şi instanţa de apel, intrând sub incidenţa autorităţii de lucru judecat, neputând face obiectul analizei în calea extraordinară a recursului în casaţie.

În consecinţă, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 187 din data de 16 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 187 din data de 16 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte, completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2018.