Judicial discipline: Imputation of abuse of office for claiming transportation allowances without personal fuel expenditure and conditioning on-call attendance on police transport assistance

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

1. Prin acţiunea înregistrată sub nr. 12/J/2016 pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004") pârâtei judecător A. - judecător în cadrul Judecătoriei Corabia, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. n) din aceeaşi lege.

II. Hotărârea instanţei de disciplină

2. Prin Hotărârea nr. 2J din 13 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară.

III. Recursul declarat împotriva hotărârilor instanţei de disciplină

3. Împotriva hotărârii menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta Inspecţia Judiciară, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pentru criticile expuse rezumativ în continuare.

4. În mod nelegal, instanţa de disciplină a reţinut că nu se circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 fapta imputată pârâtei constând în aceea că, în perioada cuprinsă între 01.02.2014 (data numirii în funcţie) şi data începerii cercetării disciplinare, timp de aproape 2 ani, a solicitat decontarea unor cheltuieli de transport între localitatea de domiciliu (Caracal) şi localitatea sediului instanţei (Corabia) în limita a 7,5 litri combustibil/100 km, cunoscând că nu a făcut cheltuielile pretinse şi încălcând astfel prevederile art. 23 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2006.

5. Raportat la dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 17, 18 şi 20 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, art. 5 alin. (2) lit. b) şi lit. d) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, Normei 4 din Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară (2002) şi punctului 2.1 din Declaraţia privind etica judiciară de la Londra (2010), faptele imputate sunt de natură a aduce atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei şi sunt contrare demnităţii şi onoarei funcţiei de magistrat, fiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

6. Probele administrate în cauză dovedesc atât faptul că pârâta judecător a efectuat naveta între localitatea în care îşi are domiciliul (Caracal) şi cea în care se află sediul instanţei (Corabia), cât şi faptul că naveta a fost făcută fie cu autoturismul personal al conducătorului auto din cadrul Judecătoriei Corabia, fie cu autoturismul unei alte persoane cu domiciliul în Caracal, fie cu autoturismul surorii sale ori cu microbuzul.

7. Este incontestabil faptul că judecătorul cercetat avea dreptul la decontarea sumelor cheltuite, în limitele şi condiţiile prevăzute de art. 23 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2006, însă, pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, judecătorul ar fi trebuit să facă dovada atât a deplasării, cât şi a cheltuirii sumelor menţionate în cereri pentru perioadele solicitate la decont.

8. Instanţa de disciplină a acordat în mod greşit valoare probatorie maximă unui înscris depus de martoră a doua zi după ascultarea sa de către inspectorii judiciari, ignorând declaraţia dată de martora B. în faza cercetării disciplinare, care se coroborează cu declaraţia martorei C. şi cu declaraţia preşedintelui instanţei.

9. În mod eronat instanţa de disciplină a dat relevanţă declaraţiei martorului D., în condiţiile în care acest martor nu a fost menţionat de pârâtă în cursul verificărilor prealabile şi al cercetării disciplinare, iar cele declarate de acest martor contrazic chiar declaraţiile pârâtei, nu se coroborează cu nicio altă probă şi sunt contrare aspectelor declarate de martorul E..

10. A fost probată împrejurarea prezentării pentru decont a unor cereri prin care se invocă realităţi fără corespondent în situaţia faptică sau chiar contrare acesteia, inducând în eroare pe ordonatorul de credite, precum şi faptul că pârâta judecător a formulat cereri de decontare a transportului între localitatea de domiciliu şi cea unde se află instanţa, primind sumele aferente chiar şi pentru zilele în care a fost plecată la seminarii în alte localităţi, împrejurări recunoscute explicit de pârâtă.

11. Nu poate fi primită susţinerea în sensul că Serviciul economic din cadrul Tribunalului a stabilit cuantumul sumelor, fără ca pârâta să ştie exact ce reprezintă acele sume, iar faptul că persoanele responsabile din cadrul instanţei au înaintat fişa colectivă de prezenţă cu menţiunea că pârâta a fost prezentă la instanţă şi în zilele în care s-a deplasat la seminarii nu înlătură răspunderea disciplinară a acesteia.

12. Sub aspectul laturii subiective, este dovedită vinovăţia pârâtei sub forma intenţiei indirecte, iar urmarea faptelor săvârşite de magistratul cercetat constă în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.

13. Din cercetarea disciplinară efectuată a rezultat că, în condiţiile în care pârâta judecător era programată la serviciul de permanenţă, au existat două situaţii în care, solicitată fiind să se prezinte la sediul instanţei pentru a soluţiona cereri cu caracter urgent, în afara programului obişnuit de lucru, a arătat procurorului că nu are cu ce să se deplaseze, situaţie în care parchetul a apelat la serviciile poliţiştilor pentru a-i asigura doamnei judecător transportul de la domiciliu la instanţă şi retur, aspecte confirmate de declaraţiile martorilor judecător F., preşedintele instanţei, şi procuror G.

14. Fapta pârâtei judecător de a realiza în fapt o condiţionare a prezenţei sale la sediul instanţei pentru îndeplinirea atribuţiei de serviciu de asigurarea din partea parchetului, respectiv a poliţiei, a transportului de la domiciliu la sediul instanţei şi retur întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă menţionează că fiecare judecător care cunoaşte că este programat să asigure serviciul de permanenţă trebuie să îşi ia toate măsurile necesare pentru a asigura această permanenţă ori de câte ori instanţa este sesizată cu cereri urgente. Această situaţie este cu atât mai dificil de acceptat, cu cât pârâta judecător primea lunar sume importante de bani pentru decontarea cheltuielilor cu deplasarea de la domiciliu la sediul instanţei şi retur. Problema supusă examinării implică şi asigurarea aparenţei de imparţialitate şi obiectivitate părţilor din proces, în condiţiile în care acestea constată că judecătorul cauzei este adus şi dus de la instanţă cu autoturismul poliţiei, la solicitarea procurorului. Totodată, se menţionează că, la data de 17.12.2015, a fost adoptată Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, prin care s-a renunţat la programul flexibil al judecătorilor, astfel că, la data de 29.12.2015, la ora 11:00, când a fost primită propunerea urgentă a parchetului, pârâta judecător trebuia să fie prezentă la sediul instanţei, cu atât mai mult cu cât cunoştea că este programată să asigure permanenţa.

IV. Apărările intimatei-pârâte A.

15. Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii pronunţate de instanţa de disciplină.

V. Procedura de filtrare a recursului

16. Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la 26 februarie 2018.

VI. Considerentele Înaltei Curţi

17. Cu prioritate, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară, excepţie invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare şi reiterată la termenul de judecată de astăzi, 26 februarie 2018, a făcut obiectul analizei în cadrul procedurii de filtrare a recursului. Astfel, excepţia a fost abordată în cuprinsul raportului asupra admisibilităţii, iar, prin Încheierea de admitere în principiu a recursului din 29 ianuarie 2018, Completul de filtru a reţinut că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, inclusiv sub aspectul că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că s-a apreciat a fi neîntemeiată excepţia nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

18. Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă Inspecţia Judiciară, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind identificate critici în sensul pct. 6 al aceluiaşi text de lege, Înalta Curte constată că recursul este nefondat în sensul considerentelor expuse în continuare.

A. În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constând în "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu"

19. În esenţă, intimatei-pârâte i se impută faptul că timp de aproape 2 ani - între data numirii în funcţia de judecător la Judecătoria Corabia şi data demarării procedurii disciplinare - a solicitat decontarea cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu (Caracal) şi localitatea sediului instanţei (Corabia) în limita a 7,5 litri combustibil/100 km, cunoscând că nu a făcut cheltuielile pretinse şi încălcând astfel prevederile art. 23 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2006.

20. Conform art. 23 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2006, "Judecătorii […], care nu beneficiază de locuinţă proprietate personală ori cărora nu li s-a acordat locuinţă de serviciu […] sau compensarea chiriei […] în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi localitatea unde se află sediul unităţii. În situaţia în care deplasarea se face cu autoturismul, aceştia beneficiază de decontarea contravalorii a 7,5 litri carburant la suta de kilometri, pentru perioada în care au lucrat efectiv".

21. În cauză, este necontestat faptul că pârâta judecător se afla în ipoteza reglementată de prevederile citate, în sensul că nu beneficiază de locuinţă proprietate personală şi nu i s-a acordat locuinţă de serviciu sau compensarea chiriei în localitatea în care se află sediul instanţei, astfel că, potrivit dispoziţiilor citate, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care îşi are domiciliul şi localitatea unde se află sediul instanţei.

22. Art. 23 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2006 reglementează două ipoteze: (i) prima ipoteză reglementează dreptul generic de decontare a cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea unde se află sediul instanţei; (ii) a doua ipoteză reglementează expres condiţiile de decontare a cheltuielilor de transport în ipoteza în care deplasarea se realizează cu autoturismul, precum şi faptul că decontarea se realizează pentru perioada în care magistratul a lucrat efectiv.

23. Este de observat faptul că textul de lege nu impune condiţia ca deplasarea între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea unde se află sediul instanţei să fie efectuată cu autoturismul proprietate personală. Sub acest aspect, raportat la criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că pârâta nu a menţionat în cererile de decont faptul că ar fi efectuat transportul cu autoturismul proprietate personală.

24. În deplin acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că probatoriul administrat relevă următoarele aspecte: (i) în perioada de referinţă, pârâta s-a deplasat între localitatea de domiciliu şi localitatea de la sediul instanţei fie cu autoturismul surorii sale, fie cu autoturismul martorei B., fie cu autoturismul şoferului instanţei, fie cu microbuzul. Pentru transportul cu autoturismele persoanelor menţionate, pârâta plătea contravaloarea unei curse cu microbuzul, fie 7-8 lei pe cursă, fie contravaloarea carburantului alimentat (în baza bonului fiscal); (ii) în perioada respectivă, pârâta a solicitat lunar şi a beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport fie în baza "bonurilor fiscale (de combustibil, de microbuz), în limita a 7,5 litri carburant la 100 km, sau a biletelor de transport în comun pentru perioada lucrată efectiv şi nu la valoarea bonurilor fiscale depuse", în cuantumul stabilit de departamentul economic al ordonatorului de credite, aşa cum rezultă din relaţiile comunicate prin adresa nr. 6207 din 15.02.2017 a Tribunalului Olt .

25. Contrar susţinerilor recurentei, se constată că, pentru stabilirea situaţiei de fapt, instanţa disciplinară nu a dat relevanţă exclusiv declaraţiei martorului D., întrucât nu a reţinut, conform celor declarate de acest martor, că pârâta s-ar fi deplasat la instanţă numai cu maşina surorii sale, ci a realizat o analiză a întregului probatoriu administrat, concluziile fiind decelate din declaraţiile date de pârâta judecător, martora B., martorul D., martora C., martora F., martorul E., în sensul celor expuse la pct. 24.

26. Realizând o corectă apreciere a probatoriului administrat în raport cu dispoziţiile legale incidente, instanţa de disciplină a reţinut întemeiat că, în baza cererilor de decont depuse, pârâtei i-au fost decontate cheltuielile de transport în cuantumul calculat de departamentul economic al Tribunalului Olt. Or, în cauză veridicitatea şi legalitatea documentelor justificative ataşate cererilor de decont nu este contestată şi nici nu s-a făcut dovada faptului că pârâta nu ar fi achitat contravaloarea combustibilului, a biletelor de microbuz ori a sumelor plătite conducătorilor auto cu titlu de contravaloare a transportului.

27. Cu alte cuvinte, se reţine că nu poate fi angajată răspunderea disciplinară a pârâtei judecător pentru faptul că, în circumstanţele de fapt expuse la pct. 24, a depus cereri pentru a beneficia de un drept recunoscut de lege, iar documentele justificative depuse în susţinerea cererilor se bucură de prezumţia de legalitate, nefiind contestate ori anulate, iar sumele au fost decontate în cadrul unei proceduri aplicabile tuturor solicitanţilor şi potrivit calculelor efectuate de compartimentul de specialitate (potrivit relaţiilor furnizate de Tribunalul Olt prin adresa ataşată la fila 268 a dosarului nr. x/2016).

28. Examinarea legalităţii sumelor decontate magistratului de către instanţă pentru contravaloarea transportului, din perspectiva concordanţei cu sumele efectiv achitate de pârâtă, excedează prezentului litigiu disciplinar. În fapt, în cadrul prezentului litigiu, Inspecţia Judiciară tinde să deducă judecăţii examinarea legalităţii cuantumului sumelor decontate pârâtei cu titlu de cheltuieli de transport, în condiţiile în care o atare verificare se circumscrie în primul rând competenţei structurilor cu atribuţii în soluţionarea cererilor de decont iar, subsecvent, altor proceduri administrative ori judiciare. Sub acest aspect, se cuvine a fi menţionat faptul că, în cauză, nu s-a făcut dovada că structura cu atribuţii de soluţionare a cererilor de decont ar fi solicitat pârâtei date ori documente justificative suplimentare cu ocazia soluţionării cererilor sale de decont.

29. În ceea ce priveşte decontarea cheltuielilor de transport pentru zilele în care pârâta nu a fost prezentă la instanţă deoarece participa la seminarii în alte localităţii, în mod corect a reţinut instanţa disciplinară faptul că decontarea a fost realizată de compartimentul de specialitate al instanţei având în vedere cererea generică a pârâtei de decontare a cheltuielilor de transport şi în baza foii colective de prezenţă, în care era menţionat faptul că judecătorul a fost prezent la serviciu. În aceste condiţii, magistratului cercetat nu îi poate fi imputat modul de calcul al cheltuielilor decontate de compartimentul de specialitate al instanţei, în contextul în care pârâta nu a formulat solicitări expres în acest sens şi nu a avut reprezentarea faptului că a încasat contravaloarea cheltuielilor de transport pentru zilele în care se afla la seminarii în altă localitate. În condiţiile în care decontarea cheltuielilor de transport s-a făcut pentru zilele în care documentele oficiale ale instanţei atestă prezenţa judecătorului la serviciu, sunt lipsite de suport susţinerile recurentei în sensul atragerii răspunderii disciplinare a magistratului.

30. Pentru considerentele expuse, în acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că fapta imputată pârâtei nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

B. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, constând în "folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii"

31. Circumstanţele cauzei relevă faptul că, în două situaţii, când asigura serviciul de permanenţă şi era necesară prezenţa sa la instanţă pentru soluţionarea unor cereri de percheziţie şi arestare preventivă, pârâta s-a deplasat din localitatea de domiciliu în localitatea de la sediul instanţei cu maşina poliţiei, ca urmare a demersurilor efectuate de reprezentantul parchetului.

32. În dovedirea abaterii disciplinare, reclamanta Inspecţia Judiciară s-a prevalat de declaraţia preşedintelui instanţei, conform căreia, în situaţiile respective, pârâta judecător ar fi condiţionat prezenţa sa la instanţă de asigurarea transportului cu maşina poliţiei, întrucât a comunicat procurorului de caz şi poliţiştilor că nu vine la instanţă pentru că nu are cu ce să se deplaseze, situaţie în care parchetul a rezolvat cu Poliţia Corabia să asigure transportul doamnei judecător.

33. În raport cu probatoriul administrat, Înalta Curte reţine că declaraţia preşedintelui instanţei nu este susţinută de declaraţiile celorlalţi martori. Astfel, declaraţia dată de procurorul de caz atestă următoarele împrejurări: fiind contactată de procurorul de caz, pârâta judecător i-a comunicat că va veni la instanţă cu o maşină de ocazie, iar, ulterior, a fost de acord cu propunerea procurorului de a i se asigura transportul cu maşina poliţiei; după soluţionarea cererii de percheziţie, pârâta judecător s-a întors în localitatea de domiciliu cu un poliţist care avea treabă în localitatea respectivă; în a doua situaţie reproşată magistratului cercetat disciplinar, după soluţionarea unei propuneri de arestare preventivă, într-o zi de sâmbătă, la o oră târzie, procurorul de caz a cerut poliţiştilor să o întrebe pe doamna judecător dacă are cu ce să ajungă în localitatea de domiciliu, iar pârâta a fost de acord să se deplaseze cu maşina poliţiei.

34. Înalta Curte, în deplin acord cu instanţa disciplinară, reţine că împrejurările menţionate nu relevă faptul că pârâta judecător ar fi săvârşit abaterea prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, întrucât declaraţiile martorilor direct implicaţi în derularea evenimentelor nu evidenţiază existenţa unei condiţionări în interesul personal al asigurării transportului pe care pârâta să o fi impus în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Relevant în această privinţă este faptul că declaraţiile date de procurorul de caz şi poliţistul care a asigurat transportul, persoane care au luat cunoştinţă în mod direct şi personal de modul de desfăşurare a evenimentelor, au forţă probantă superioară declaraţiei preşedintelui instanţei - singura care susţine existenţa condiţionării - care nu a luat cunoştinţă în mod direct şi personal cu privire la modul în care s-au derulat evenimentele analizate.

35. În acest context, cu just temei a reţinut instanţa disciplinară că nu poate fi stabilită existenţa unui scop personal al pârâtei judecător ori a elementului intelectiv şi voliţional de condiţionare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de asigurarea transportului.

36. Chiar dacă, în scopul asigurării unei depline aparenţe de imparţialitate subiectivă a judecătorului, este de dorit ca asemenea situaţii să nu se regăsească în conduita magistratului, evenimentele analizate sunt privite ca un concurs de împrejurări şi relaţii interumane care, în condiţiile concrete expuse, nu reflectă o conduită imputabilă magistratului în sensul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004.

37. Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor invocate de recurenta-reclamantă din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 87 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE<BR>ÎN NUMELE LEGII<BR>

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 2J din 13 martie 2017, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2018.