Inadmissibility of appeal against final transfer (strămutare) decision under Art. 144(2) CPC

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Prin Decizia nr. 1450 din camera de consiliu de la 3 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta Asociaţia A. împotriva Încheierii nr. 17 F din data de 6 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă, în Dosarul nr. x/2015.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (5), art. 483 alin. (1), art. 634 alin. (1) pct. 4 şi art. 144 alin. (2) din C. proc. civ. şi cu faptul că hotărârea prin care se soluţionează o cerere de strămutare este definitivă, nemaifiind supusă recursului.

II. Cererea de recurs

La data de 30 octombrie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători recursul declarat de recurenta Asociaţia A. împotriva Deciziei nr. 1450 din camera de consiliu de la 3 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

III. Procedura de filtrare a recursului

Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât vizează provocarea controlului judiciar asupra încheierii pronunţate într-un dosar de strămutare.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 11 decembrie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol.

IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă.

Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (1) şi (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succedă.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În speţă, recursul vizează o decizie pronunţată cu privire la o cerere de strămutare soluţionată de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizie care, potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., este fără cale de atac, astfel încât, nu mai poate fi supusă controlului judiciar specific reformării.

Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de recurenta Asociaţia A. nu poate fi primit.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta Asociaţia A. împotriva Deciziei nr. 1450 din camera de consiliu de la 3 octombrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2018.

Procesat de GGc - NN