Cassation limited to legality: exclusion of re-examination of factual evidence in DUI conviction despite claim of misclassification as administrative offense

Asupra recursului în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 468 din data de 10 iunie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 336 alin. (1) din C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen., a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin sentinţa penală nr. 703 din 17.07.2013, definitivă prin decizia penală nr. 179 din 24.09.2013, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen., a adăugat la pedeapsa aplicată în cauză, de 2 ani închisoare, pedeapsa anterioară de 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute, în total, pedeapsa principală de 6 (şase) ani închisoare.

A aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în exercitarea drepturilor prevăzute. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 din C. pen.

A interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, la data de 15 iunie 2016, inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, la data de 31 ianuarie 2017, sub nr. x/1/2017.

III. Prin decizia penală nr. 80 din data de 24 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 468 din data de 10 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, obligând apelantul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

IV. Împotriva deciziei penale nr. 80 din data de 24 aprilie 2017 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2017 a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 14.11.2017.

Verificând condiţiile de admisibilitate, instanţa a stabilit că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 -art. 438 C. proc. pen.

În acest sens, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul legal de 30 de zile calculat de la comunicarea către recurentul inculpat a deciziei instanţei de apel (conform art. 435 din C. proc. pen.), iar calea de atac a fost exercitată de o persoană căreia legiuitorul îi conferă acest drept (conform dispoziţiilor art. 436 alin. (1) C. proc. pen.), sens în care s-a reţinut că prin decizia recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a respins, ca nefondat, apelul declarat de recurentul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 468 din data de 10 iunie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-au apreciat drept îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., fiind menţionate: numele şi prenumele recurentului inculpat - A., hotărârea care se atacă - decizia penală nr. 80 din 24.04.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 5 Judecători, precum şi semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac.

V. Prin încheierea pronunţată la data de 11 decembrie 2017 în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 80 din data de 24.04.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.

A dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casaţie la Completul de 5 Judecători - Penal P1, fixând, în acest sens, termen de judecată în şedinţă publică, la data de 15 ianuarie 2018.

În cuprinsul cererii, recurentul inculpat a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală").

Prin motivele de recurs formulate, cu privire la cazul de casare invocat s-a precizat, în esenţă, că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. cade sub incidenţa art. 102 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune), fiind contravenţie, iar nu infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

În acest sens, invocându-se o serie de presupuse inadvertenţe în declaraţiile martorilor, recurentul inculpat a criticat modul în care, prin raportul medico-legal nr. 160 din 18.03.2015 întocmit în cauză, s-a ajuns la concluzia că la momentul producerii evenimentului rutier din 30.10.2014 inculpatul avea o alcoolemie de 1,80 g ‰.

Totodată, a susţinut că, având în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014, cele două valori ale alcoolemiei menţionate în buletinele de analiză toxicologică nr. 1202 şi nr. 1203 emise de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, anume de 1,30 g ‰, la ora 20:56 şi, respectiv, de 1,10 ‰, la ora 21:56, nu ar prezenta relevanţă în privinţa săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., ci sunt importante doar sub aspectul recalculării îmbibaţiei alcoolice.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., prin prisma textelor legale incidente, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit reglementării cuprinse în Titlul III, Capitolul V, Secţiunea a 2-a din C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, intrate în puterea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazurile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie îl constituie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, instanţa verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel cum prevede art. 447 din C. proc. pen.

Rezultă că circumstanţele de fapt ale cauzei, astfel cum acestea au fost analizate şi stabilite prin hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi, respectiv, de apel, se plasează sub incidenţa principiului autorităţii lucrului judecat şi, ca urmare, nu mai pot intra în analiza Completului de 5 Judecători la judecarea recursului în casaţie.

Astfel cum s-a remarcat în cadrul jurisprudenţei existente la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie asigură echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, vizând exclusiv legalitatea hotărârilor definitive indicate de lege, prevăzute de art. 434 C. proc. pen., în baza motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din acelaşi act normativ.

Acest lucru semnifică faptul că instanţa de recurs nu poate rejudeca pe fond litigiul, ci poate doar analiza dacă hotărârea recurată corespunde condiţionărilor impuse de respectarea chestiunilor de drept incidente în speţă, prin raportare la cazul de casare invocat.

Se apreciază că această limitare a recursului în casaţie nu îngrădeşte accesul la justiţie, prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 Convenţie), câtă vreme recurentului inculpat i-a fost oferită posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul), în cadrul căreia a putut invoca interpretarea posibil eronată a probelor de natură a stabili incorect situaţia de fapt sau a putut supune atenţiei instanţei de apel neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii, existând deci posibilitatea de reparare a urmărilor pe care le-ar fi putut produce o condamnare posibil eronată.

Se reţine că în cauză recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În acest sens, analizând motivele invocate de recurentul inculpat în susţinerea recursului în casaţie, Completul de 5 Judecători constată că acestea se circumscriu doar formal cazului de casare pe care se întemeiază calea extraordinară de atac formulată.

Deşi recurentul inculpat susţine, în esenţă, că fapta pentru care a fost condamnat nu constituie infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., ci doar o contravenţie, aspectele concrete pe care le invocă nu mai pot fi analizate de instanţa de recurs în casaţie, fiind exclusiv elemente de fapt, ce intră sub incidenţa principiului autorităţii de lucru judecat.

Ceea ce solicită, în realitate, recurentul inculpat este reexaminarea situaţiei de fapt stabilită de instanţele de fond şi de apel, în sensul recalculării îmbibaţiei alcoolice, prin reconsiderarea probatoriului administrat în cauză (declaraţiile martorilor, raportul medico-legal nr. 160 din 18.03.2015, buletinele de analiză toxicologică emise de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara), inclusiv prin luarea în considerare a unei noi teze a apărării, legată de potenţialele efecte negative pe care administrarea unor medicamente (N.) le-ar fi putut produce în cauză.

Or, cazul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 438 din C. proc. pen. se circumscrie situaţiilor în care, fie fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Astfel cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. nu pot fi invocate pentru ca recurentul inculpat să obţină schimbarea, în tot sau în parte, a circumstanţelor de fapt reţinute cu putere de lucru judecat în cauză, deoarece o asemenea activitate reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Prin urmare, Completul de 5 Judecători învestit cu prezentul recurs în casaţie poate analiza doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută în cauză, corespunde infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. pentru care a fost condamnat recurentul inculpat.

În acest sens, se constată că ambele instanţe, atât cea de fond, cât şi cea de apel, au concluzionat în sensul că situaţia de fapt, astfel cum a fost determinată prin coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale (procesul verbal de cercetare la faţa locului, fişa accidentului, declaraţiile de suspect şi de inculpat, declaraţiile de martori, Buletinul de Analiză Toxicologică - Alcoolemie nr. 1202; 1203, emis de SJML Hunedoara, Avizul nr. 160/E2 din 28.01.2015 al Institutului de Medicină Legală Timişoara, raportul de expertiză medico legală nr. x din 18.03.2015, emis de Institutul de Medicină Legală Timişoara), cu mijloacele de probă administrate în cursul cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe (declaraţia inculpatului A., declaraţiile martorilor B., C., D., E., F., G., H., I. şi J.) constă în aceea că, în data de 30.10.2014, în jurul orelor 18:30, recurentul inculpat, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (aproximativ 1,80 g/l), a condus autoturismul marca "K." cu nr. de înmatriculare x, de culoare neagră, proprietate personală şi a produs un accident de circulaţie în zona aflată la intersecţia semaforizată dintre str. Zarandului şi str. Mihai Viteazu, din municipiul Deva, pe banda I de circulaţie a sensului de mers Sibiu - Arad, în care au fost implicate mai multe autoturisme.

Se mai constată că, atât din considerentele sentinţei penale nr. 468 din data de 10 iunie 2016 pronunţată de prima instanţă, cât şi din cele avute în vedere de decizia nr. 80 din 24 aprilie 2017, pronunţată în apel de Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2017 reiese că ambele instanţe au demonstrat că, atât din perspectiva laturii obiective, cât şi a laturii subiective, situaţia de fapt anterior descrisă se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Faţă de considerentele teoretice mai sus prezentate, susţinerile recurentului inculpat - în sensul că fapta pentru care a fost condamnat nu constituie infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., ci contravenţia prevăzută de art. 102 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 - nu pot forma obiectul analizei instanţei de recurs în casaţie, întrucât, în raport de intrarea în puterea lucrului judecat a situaţiei de fapt reliefate în speţă, o astfel de critică nu se încadrează în cazul de casare invocat şi, totodată, nu poate fi circumscrisă niciunui alt caz de casare prevăzut de lege.

Completul de 5 Judecători nu poate da curs cererii de repunere pe rol a cauzei în vederea acordării ultimului cuvânt recurentului inculpat, în raport cu faptul că, pe de o parte, această cerere a fost formulată după încheierea dezbaterilor şi reţinerea cauzei în pronunţare, iar pe de altă parte, recurentul inculpat a precizat, personal, la termenul din data de 15 ianuarie 2018, că doreşte să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de apărătorul său ales.

În consecinţă, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 80 din 24.04.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de către Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 80 din 24.04.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de către Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2018.