Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 131/2018 AI generated

Revision appeal against final ruling on inadmissible revision request rejected.

Case Number Decizia nr. 131/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (5-judge panel) dismissed as inadmissible the appeal against Decision No. 199 of 25 January 2018, which itself had rejected as inadmissible the application for revision of a prior civil decision (No. 953/2017). The applicant's revision request, invoking the discovery of new documents under Article 509(1)(5) of the Civil Procedure Code, had been rejected because the challenged decision did not adjudicate the merits, and the subsequent appeal was ruled inadmissible because the challenged ruling was final and not subject to further review. The Court held that Article 513(6) of the Civil Procedure Code, allowing appeals to the 5-judge panel, applies only to revision based on contradictory judgments (Article 509(1)(8)), which was not the case, and that pursuant to Articles 457(1), 508(4), 513(5), and 634(5) of the Civil Procedure Code, a decision rendered on a revision application of a decision given on appeal is final and cannot be reformed; recognising an appeal in other situations would violate the principle of legality and equality.

Legislator headnote

AI generated

art. 13 pct. 4 din O.U.G. nr. 51/2008, art. 509 alin. (1) din C. proc. civ, art. 509 pct. 5 din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ; Revision appeal against final ruling on inadmissible revision request rejected: 199 of 25 January 2018, which itself had rejected as inadmissible the application for revision of a prior civil decision (No. 953/2017). The applicant's revision request, invoking the discovery of new documents under Article 509(1)(5) of the Civil Procedure Code, had been rejected because the challenged decision did not adjudicate the merits, and the subsequent appeal was ruled inadmissible because the challenged ruling was final and not subject to further review. The Court held that Article 513(6) of the Civil Procedure Code, allowing appeals to the 5-judge panel, applies only to revision based on contradictory judgments (Article 509(1)(8)), which was not the case, and that pursuant to Articles 457(1), 508(4), 513(5), and 634(5) of the Civil Procedure Code, a decision rendered on a revision application of a decision given on appeal is final and cannot be reformed; recognising an appeal in other situations would violate the principle of legality and equality.

Keywords

AI generated
revision of a judgment principle of equality cassation review article of civil procedure judicial review appealable interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
art. 13 pct. 4 din O.U.G. nr. 51/2008
x/2014, au încălcat dreptul prevăzut de art. 13 pct. 4 din O.U.G. nr. 51/2008, la termenul din 7 iunie 2017, fiind lipsit de dreptul de a avea asistenţă juridică de specialitate prin care s-ar fi procedat la susţinerea cauzei sale, la reprezentarea sa şi la motivarea căilor sale de atac.
art. 509 alin. (1) din C. proc. civ
Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 509 alin.
art. 509 pct. 5 din C. proc. civ
Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 509 alin.
art. 493 din C. proc. civ
Recursul fiind dedus judecăţii Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs şi procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ.
art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ
(1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă.
art. 457 alin. (1) din C. proc. civ
Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Art. 493 alin. (5) din C. proc. civ
The appeal was rejected as inadmissible based on this provision, which states that the court rejects the appeal by a reasoned decision when the requirements are not met, and which is also cited in the dispositive to indicate that no further appeal is available.
art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 509 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

The appeal was rejected as inadmissible based on this provision, which states that the court rejects the appeal by a reasoned decision when the requirements are not met, and which is also cited in the dispositive to indicate that no further appeal is available.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 13 septembrie 2017, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 953 din 7 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că instanţele de fond şi instanţa supremă, în judecata dosarului nr. x/2014, au încălcat dreptul prevăzut de art. 13 pct. 4 din O.U.G. nr. 51/2008, la termenul din 7 iunie 2017, fiind lipsit de dreptul de a avea asistenţă juridică de specialitate prin care s-ar fi procedat la susţinerea cauzei sale, la reprezentarea sa şi la motivarea căilor sale de atac.

A mai arătat că nu cunoaşte din ce motive s-a schimbat hotărârea pronunţată la 7 iunie 2017, în sensul respingerii recursului, când, pe data de 7 iunie 2017 la ora 18, a aflat că recursul său a fost admis. De soluţia favorabilă a aflat şi din adresa datată 20 iunie 2017 emisă de arhiva secţiei. Din adresă a rezultat că i se va comunica o copie de pe Hotărârea nr. 953 din 7 iulie 2017 după expedierea dosarului, conţinutul acesteia confirmând admiterea recursului şi trimiterea dosarului la o instanţă egală în grad cu cea a Curţii de Apel Bucureşti.

A considerat că a fost deposedat de asistenţa juridică deşi a fost scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a fost nevoit să-şi formuleze singur căile de atac, deşi nu are pregătire juridică.

Cererea de revizuire nu a fost întemeiată în drept.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 17 septembrie 2017.

2. Hotărârea atacată

Prin Decizia nr. 199 din 25 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 953 din 7 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi cu faptul hotărârea supusă revizuirii nu este o hotărâre care a evocat fondul cauzei, deoarece s-a respins, ca nefondat, un recurs declarat de aceeaşi parte împotriva unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti.

3. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 199 din 25 ianuarie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017, a declarat recurs revizuentul A., în temeiul art. 513 alin. (5) şi (6) din C. proc. civ.

Cu referire detaliată la istoricul cauzei, la raporturile dintre părţi, la fondul litigiului dedus judecăţii şi la modul în care s-au desfăşurat dezbaterile în dosarul de revizuire la fiecare dintre termenele de judecată acordate, recurentul a susţinut, în esenţă, că judecarea cererii de revizuire s-a făcut în mod superficial, abuziv şi nedrept, în lipsa dosarelor pricinii, cu încălcarea dreptului său la apărare, fiindu-i respinsă cererea de amânare pentru prezentarea avocatului ales.

În opinia părţii, toate soluţiile nelegale pronunţate pe parcursul soluţionării dosarului, în fond şi în căi de atac, sunt consecinţa directă a viciului de procedură comis de instanţa de fond, care, încălcând dispoziţiile art. 13 pct. 4 din O.U.G. nr. 51/2008, l-a lipsit de dreptul de a avea asistenţă juridică de specialitate de către un avocat, prin care i s-ar fi asigurat susţinerea cauzei, reprezentarea şi motivarea căilor de atac exercitate.

Recurentul a precizat în mod explicit că temeiul cererii sale de revizuire l-a constituit art. 509 pct. 5 din C. proc. civ., expunând pe larg considerentele de fapt pentru care apreciază că este incident cazul când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

4. Procedura de filtrare a recursului

Recursul fiind dedus judecăţii Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs şi procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a constatat că recursul dedus judecăţii nu este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 2 aprilie 2018, Completul de filtru a analizat raportul, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din codul menţionat şi a dispus comunicarea acestuia către părţi.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă.

Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (1) şi (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. stabileşte că "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac."

În raport cu prevederile legale anterior menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În speţă, însă, se constată că aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

Astfel, Completul de 5 Judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire formulate de revizuentul A., acesta precizând explicit în recurs că a vizat cazul reglementat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În atare situaţie, dispoziţiile care reglementează expres şi limitativ admisibilitatea recursului la Completul de 5 judecători, cuprinse în art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., invocate de recurent, nu sunt incidente, deoarece acestea sunt aplicabile doar dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speţă.

Având în vedere dispoziţiile art. 7 şi pe cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. şi întrucât, în cauză, recursul vizează o decizie pronunţată într-o cerere de revizuire a unei decizii date în recurs, hotărâre care, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 513 alin. (5), coroborate cu cele ale art. 508 alin. (4) şi cu cele ale art. 634 alin. (5) din C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi supusă, astfel, reformării şi dat fiind faptul că recurentul a uzat deja de calea de atac a recursului, rezultă că recursul dedus judecăţii nu este admisibil.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. (7) din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 199 din 25 ianuarie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2018.

Procesat de GGC - CL