Robbery convictions upheld; seven-year terms affirmed for knife-point bag theft

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1275 din 20 decembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus, în baza art. 211 lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., condamnarea inculpaților G.D. și S.R.N. la câte 7 ani închisoare fiecare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A dedus prevenția de la 27 mai 2002 la zi pentru ambii inculpați și a menținut starea de arest a acestora.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul S.R.N. cuțitul folosit la săvârșirea faptei, iar în baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la fiecare inculpat câte 60.000 lei.

A constatat prejudiciul parțial acoperit prin restituire (suma de 130.000 lei).

Au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în noaptea de 26 mai 2002, în jurul orei 4,00, numitul P.C.G., îndreptându-se către Spitalul Sf. Pantelimon spre a-și trata un abces la o măsea, a fost acostat de inculpații G.D. și S.R.N., acesta din urmă cerându-i un foc pentru a-și aprinde o țigară.

În timp ce partea vătămată căuta bricheta, inculpatul S.R.N. a amenințat-o cu un cuțit să-i dea toate bunurile de valoare, bani și bijuterii, în caz contrar îl va omorî.

Partea vătămată a scos cei 250.000 lei pe care-i avea asupra sa pentru a-și plăti c/val intervenției stomatologice, și i-a dat inculpatului S.R.N., moment în care, inculpatul G.D., care până atunci a stat în imediata apropiere a victimei pentru a nu fugi, nemulțumit de suma mică de bani luată de la partea vătămată i-a luat de pe umăr geanta și, negăsind nimic valoros, a înmânat-o victimei spunându-i pe un ton ironic „asta-i viața”.

Inculpații au fost depistați și imobilizați de către lucrătorii de poliție, care fuseseră sesizați de către paznicul de la poarta Spitalului Sf. Pantelimon, acesta din urmă fiind martor la cele întâmplate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalului București și inculpații G.D. și S.R.N.

Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, solicitată de inculpatul G.D. așa cum a fost consemnată în încheierea de la termenul din 10 decembrie 2002, respectiv prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de furt calificat.

Apoi, s-a criticat sentința apelată pentru greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpaților, instanța fondului omițând să aibă în vedere periculozitatea inculpaților, care s-au folosit de un cuțit în săvârșirea faptei, comisă în loc public, instanța având o convingere eronată că există o posibilitate de reeducare a inculpaților prin aplicarea unor pedepse modice.

Cu privire la aplicarea art. 116 alin. (2) C. pen., reprezentanta parchetului, în ședința publică din 29 mai 2003 a arătat că nu își mai susține acest motiv de apel, dat fiind faptul că inculpații locuiesc în raza municipiului București, respectiv a județului Ilfov, județ care își are instituțiile administrative de bază în București și deci nu li se poate interzice accesul la acestea.

Inculpații au criticat sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, inculpatul G.D. solicitând achitarea, și în subsidiar reducerea pedepsei, iar inculpatul S.R.N., reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 294 din 29 mai 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate, apreciind sentința atacată ca fiind legală și temeinică.

Instanța de control judiciar și-a motivat hotărârea, în sensul că, vinovăția inculpaților a fost pe deplin dovedită, că pedepsele au fost corect individualizate, iar cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei, tribunalul s-a pronunțat implicit prin condamnarea inculpaților pentru infracțiunile pentru care aceștia au fost trimiși în judecată.

Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații.

Parchetul a criticat hotărârile atacate pentru motivul cuprins la pct. 10 art. 3859 C. proc. pen., referitor la omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de schimbare a încadrării juridice dată faptei, formulată de inculpatul S.R.N., precum și, pentru motivul prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați, solicitându-se majorarea acestora.

Inculpații, prin apărător, au reiterat criticile formulate și în fața instanței de apel, referitoare la achitarea inculpatului G.D. în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa vinovăției și reducerea pedepsei, în subsidiar pentru inculpatul G.D. și în principal pentru inculpatul S.R.N.

Recursurile declarate sunt nefondate.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt, în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei, că vinovăția inculpaților a fost pe deplin dovedită, iar pedepsele corect individualizate.

Referitor la critica inculpatului G.D. ce vizează legalitatea hotărârilor, se constată că, participația și vinovăția acestuia este dovedită cu probatoriul administrat în cauză, respectiv declarația martorului ocular Șt.I., care a văzut cum s-au petrecut faptele și care a și sesizat organele de poliție de la secția 9, ceea ce a și condus la prinderea acestora imediat, declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, precum și declarațiile inculpaților, prin care au recunoscut comiterea faptei, chiar dacă inculpatul G.D. a încercat să-și minimalizeze contribuția.

Susținerea ulterioară a inculpatului G.D., potrivit căreia el nu ar fi participat la comiterea tâlhărie nu poate fi primită atâta vreme cât atât martorul ocular menționat, cât și partea vătămată au confirmat prezența acestuia la locul faptei și ajutorul moral acordat coinculpatului S.R.N., prin poziția fizică pe care a ocupat-o, aceea de a o împiedica pe victimă să poată fugi.

Nici criticile referitoare la greșita individualizare a pedepselor formulate de parchet, care a solicitat majorarea, sau de inculpați, care au cerut reducerea acesteia, nu pot fi primite, având în vedere că instanțele au ținut cont de toate criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, tâlhărie, comisă pe timp de noapte, de 2 persoane împreună într-un loc public și amenințând partea vătămată cu un cuțit, dar și cele referitoare la persoana inculpaților care nu au mai comis fapte penale și au cu puțin peste vârsta majoratului, situație în care nu se impune nici majorarea și nici reducerea acestora.

Referitor la critica parchetului privind omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri formulată în cauză de inculpați, de asemenea, Curtea o apreciază ca fiind nefondată, tribunalul pronunțându-se asupra acesteia, implicit, atunci când a hotărât condamnarea inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății, așa cum a fost investit, prin actul de sesizare al instanței.

În concluzie, cum motivele de recurs sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri care ar putea fi invocate din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge ca atare recursurile declarate.

În conformitate cu dispozițiile art. 88 C. pen., deduce din pedepse, pentru ambii inculpați perioada executată în arest preventiv de la 27 mai 2002 la zi.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații G.D. și S.R.N. împotriva deciziei penale nr. 294 din 29 mai 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv pentru ambii inculpați de la 27 mai 2002 la 10 februarie 2004.

Obligă pe inculpați la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2004.