Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 731/2017 AI generated

Exclusion of criminal judgments from administrative enforcement under Law 554/2004

Case Number Decizia nr. 731/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's dismissal of the claim as inadmissible. The dispute involved a plaintiff seeking to sanction the government for refusing to execute a definitive criminal court decision and awarding moral damages, which the plaintiff initiated before an administrative court. The court held that the administrative jurisdiction under Law no. 554/2004 is limited to challenging administrative acts and that the specific sanction mechanism for non-execution of final decisions under Article 24 of the same law applies exclusively to judgments rendered under the Law on Administrative Jurisdiction, not to criminal court decisions; consequently, the plaintiff must seek enforcement through the legal remedies specific to criminal judgments, and the lower court's reasoning and characterization of the case were found legally sound.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ, art. 24 din Legea nr. 554/2004, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ; Exclusion of criminal judgments from administrative enforcement under Law 554/2004: Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul-pârât s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, apreciind, în esenţă, că, în mod corect Curtea de apel a constatat că recursul este inadmisibil având în vedere dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
administrative sanction enforcement decision judicial law constitutional jurisdiction actions for damages non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ
S-a mai invocat de către recurentul-reclamant că judecătorul fondului a încălcat cu rea-credinţă autoritatea de lucru judecat în dauna intereselor sale legitime, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.
art. 24 din Legea nr. 554/2004
x/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, irevocabilă, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu obligarea acestuia la daune morale într-un cuantum pe care îl lasă la aprecierea instanţei.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
art. 488 din C. proc. civ
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin.
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
x/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, irevocabilă, în temeiul art. 24 din Legea nr.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. y/2/20 octombrie 2014, reclamantul A. a chemat în judecată în calitate de pârât Guvernul României pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în urma probelor administrate, să se dispună sancţionarea pârâtului pentru refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire Decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009, definitivă şi irevocabilă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3275 din 2 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, apreciindu-se că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a susţinut de către recurent că instanţa de fond i-a confiscat cu rea credinţă proprietatea, ceea ce reprezintă o gravă atingere a dreptului liberului acces la justiţie în sensul prevederilor art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurentul dobândind, astfel, calitatea de "victimă" potrivit prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

Cu privire la acest aspect, recurentul a invocat hotărârea pronunţată de CEDO în cauza Brumărescu contra României.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a apreciat de către recurent că hotărârea recurată este nemotivată, întrucât, prin sentinţa atacată, prima instanţă a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acordarea unui titlu executoriu cu acordarea unui titlu de proprietate, precum şi actul juridic de referinţă propus de reclamant, respectiv art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004.

S-a mai invocat de către recurentul-reclamant că judecătorul fondului a încălcat cu rea-credinţă autoritatea de lucru judecat în dauna intereselor sale legitime, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a reiterat motivele prezentate prin cererea de recurs.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul-pârât s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, apreciind, în esenţă, că, în mod corect Curtea de apel a constatat că recursul este inadmisibil având în vedere dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 septembrie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 3275 din 2 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării şi la prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente relevante

Recurentul reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând sancţionarea preşedintelui autorităţii intimate pentru refuzul de a pune în executare Decizia penală nr. 2098 din 4 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. x/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, irevocabilă, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu obligarea acestuia la daune morale într-un cuantum pe care îl lasă la aprecierea instanţei.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Înalta Curte constată că, în speţă, se solicită obligarea intimatului - pârât de a pune în executare o decizie penală.

Or, potrivit Legii nr. 554/2004, poate fi supus controlului instanţei de contencios administrativ actul administrativ emis în regim de putere publică, care vatămă drepturile şi interesele legitime ale unei persoane sau refuzul considerat nejustificat al unei autorităţi de a rezolva o cerere legitimă.

Din dispoziţiile cuprinse la art. 22 şi art. 25 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004 rezultă, în mod expres, că sancţiunea cu amendă ce poate fi aplicată conducătorului unei autorităţi administrative, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea unei hotărâri definitive şi irevocabile, se referă la hotărârile pronunţate în temeiul Legii contenciosului administrativ.

Prin urmare, nu poate fi obligată o instituţie să pună în executare o hotărâre penală, pe calea contenciosului administrativ.

În speţă, contrar afirmaţiilor recurentului, instanţa de control judiciar constată că a fost reţinut corect obiectul cauzei deduse judecăţii, iar faptul că soluţia pronunţată nu corespunde aşteptărilor sau intereselor părţii nu înseamnă că i se încalcă dreptul fundamental de acces la justiţie, pentru executarea hotărârii penale, al cărei beneficiar este, recurentul având la îndemână căile prevăzute de lege.

Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri, astfel că nu se poate reţine nici incidenţa motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 4 şi 7 din C. proc. civ., sunt formal indicate, nefiind susţinut niciun argument care să poată să facă obiectul analizei recursului.

6.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 3275 din 2 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM