Late-payment penalty waiver claim fails after enabling ordinance repealed; no right to compel government.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12 martie 2014, sub nr. 1665/2/2014 reclamanta A. SA a chemat în judecată pe pârâţii: Ministerul Economiei, Guvernul României şi Electrica Furnizare SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei să iniţieze un proiect de hotărâre pe care Guvernul să-l aprobe, pentru anularea penalităţilor de întârziere energie electrică în sumă de 2.440.785 RON.

2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 222 din 30 ianuarie 2015 a respins acţiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Guvernul României, şi Electrica Furnizare SA, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. SA, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material de către prima instanţă, considerând că nu poate fi primită interpretarea potrivit căreia abrogarea O.U.G. nr. 57/2002 prin Legea nr. 242/2007, ar împiedica ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor convenţiei încheiate între părţi, convenţie care a preluat întocmai dispoziţiile O.U.G. nr. 57/2002, inclusiv prevederea că scutirea de plată a penalităţilor se va concretiza prin emiterea unei hotărâri de guvern.

Instanţa de fond a nesocotit disp. art. 2 din Legea nr. 242/2007, care stabileşte că acele convenţii încheiate în consideraţia O.U.G. nr. 57/2002, continuă să producă efecte juridice în condiţiile în care au fost încheiate.

Modalitatea concretă de realizare a scutirii de plată a penalităţilor a fost reglementată de O.U.G. nr. 57/2002 şi asumată de părţi prin încheierea Convenţiei nr. 972 din 3 aprilie 2003, convenţie ce conţine aceleaşi dispoziţii din O.U.G. nr. 57/2002 în ceea ce priveşte realizarea efectivă a scutirii la plată, respectiv după ce se face dovada respectării de către societate a termenelor de plată a facturilor curente de energie electrică pentru o perioadă de 7 ani, începând cu data încheierii convenţiei, dar nu altfel decât prin emiterea unei hotărâri de guvern.

În ipoteza în care norma juridică nouă stipulează drepturi câştigate sub norma juridică veche acestea se menţin în temeiul regulii potrivit căreia drepturile odată câştigate nu pot fi nesocotite pentru că altfel s-ar încălca principiul echităţii şi justiţiei.

Prin nota de fundamentare a proiectului de lege pentru abrogarea O.U.G. nr. 57/2002 s-a prevăzut că abrogarea O.U.G. nr. 57/2002 nu aduce atingere retroactivităţii convenţiilor încheiate, acestea producându-şi efectele juridice atribuite fără a aduce atingere legislaţiei aplicabile în materie de ajutor de stat.

În privinţa ajutorului de stat, din conţinutul punctului de vedere emis de Consiliul Concurenţei reiese că, în cazul în care hotărârea de guvern este doar un act care certifică respectarea obligaţiilor stipulate în Convenţia nr. 927 din 3 aprilie 2003 şi legalizează plata unui ajutor, fără să se impună condiţii suplimentare sau să fie acordată altă facilitate în afară de anularea la plată a penalităţilor în sumă de 2.440.485 RON, în legătură cu care statul şi-a angajat răspunderea juridică în anul 2003, se consideră că ajutorul a fost dat în momentul semnării convenţiei şi este vorba despre o măsură de ajutor care a fost acordată înainte de anul 2007 şi care nu mai produce efecte după data aderării României la UE.

Recurenta-reclamantă critică hotărârea instanţei de fond şi din perspectiva precizării dacă, în cazul îndeplinirii obligaţiei stipulate în convenţie mai este necesar să se emită o hotărâre de guvern pentru îndeplinirea scopului final al convenţiei, respectiv ştergerea penalităţilor, drept ce nu a fost negat de intimaţii-pârâţi.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 26 octombrie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 14 decembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Prin sentinţa recurată s-a reţinut că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată art. 20 din O.U.G. nr. 57/2002, raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 242/2007 şi că art. 20 din O.U.G. nr. 57/2002 a fost abrogat expres prin disp. art. 1 din Legea nr. 242/2007.

A mai arătat prima instanţă că, potrivit art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, abrogarea are efecte definitive, O.U.G. nr. 57/2002 nu mai poate fi invocată drept temei legal pentru promovarea unei hotărâri de guvern, iar art. 2 alin. (1) din Legea nr. 242/2007 nu se referă la emiterea hotărârii de guvern în această situaţie.

Înalta Curte constată, din cuprinsul actelor dosarului, că prin Convenţia nr. 972/03.04.2003, încheiată în baza O.U.G. nr. 57/2002, s-a stabilit scutirea de la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 2.440.785 RON, în ipoteza în care timp de 7 ani de la data intrării în vigoare a convenţiei se vor achita facturile curente şi se va respecta integral graficul de eşalonare şi termenele de plată, precum şi condiţiile prin care s-au aprobat înlesnirile la plata datoriilor.

Prin adresa nr. 1171 din 20 octombrie 2010, B. SA a confirmat respectarea condiţiilor prevăzute în Convenţia nr. 972 din 3 aprilie 2003 şi a arătat că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 242/2007, scutirea de la plată se face în conformitate cu legislaţia aplicabilă în domeniul ajutorului de stat.

Este de precizat că, prin art. 1 din Legea nr. 242/2007 a fost abrogată O.U.G. nr. 57/2002.

Conform disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 242/2007, graficul de eşalonare şi condiţiile în care s-au acordat înlesnirile la plată produc efecte juridice în conformitate cu convenţiile încheiate în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 57/2002.

Potrivit disp. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 242/2007, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, scutirea de la plata obligaţiilor operatorilor economici se face în conformitate cu legislaţia aplicabilă în domeniul ajutorului de stat, iar notificarea se face în condiţiile legii, de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Din conţinutul dispoziţiilor legale sus-menţionate se desprinde concluzia obligativităţii respectării convenţiei încheiate în ceea ce priveşte graficul de eşalonări şi a condiţiilor în care s-au acordat înlesnirile.

În schimb, cu privire la procedura de scutire de la plata obligaţiilor operatorilor economici care au încheiat asemenea convenţii, avându-se în vedere aderarea României la Uniunea Europeană, s-a stipulat aplicarea legislaţiei din domeniul ajutorului de stat, prin emiterea unei notificări de către Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Din acest motiv, disp. art. 20 din O.U.G. nr. 57/2002 conform cărora, la cererea debitorilor, după îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 11 alin. (2) şi art. 12 (achitarea facturilor curente), prin hotărâre a Guvernului, se acordă scutirea la plata obligaţiilor, nu mai pot fi aplicate după data de 1 ianuarie 2007, data aderării României la U.E.

Aceste ultime dispoziţii ale O.U.G. nr. 57/2002 au fost abrogate expres prin Legea nr. 242/2007 şi nu mai pot constitui temei pentru emiterea unei hotărâri de guvern de acordare a scutirii de la plata penalităţilor de întârziere, cum în mod corect a susţinut şi prima instanţă.

Înalta Curte constată astfel că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante, deoarece Legea nr. 242/2007 a abrogat dispoziţiile O.U.G. nr. 57/2002 referitoare la emiterea unei hotărâri de guvern pentru scutirea de la plată a penalităţilor, iar procedura de urmat în această situaţie nu constituie un drept câştigat al acesteia, cum pretinde recurenta-reclamantă.

Cu privire la nota de fundamentare a proiectului de lege pentru abrogarea O.U.G. nr. 57/2002, se reţine faptul că nu se aduce atingere valabilităţii convenţiilor, dar se subliniază în mod clar că nu trebuie aduse atingeri legislaţiei aplicabile în materia ajutorului de stat, cum de altfel se susţine şi prin motivele de recurs.

Referitor la punctul de vedere emis de Consiliul Concurenţei, prin adresa nr. 9116 din 26 iulie 2011, din cuprinsul acesteia se desprinde concluzia existenţei unui drept de apreciere al autorităţii competente ce aprobă ajutorul de stat, de a stabili dacă este vorba despre un ajutor de stat preexistent aderării sau o măsură ce va fi notificată către Comisia Europeană, fiind ulterioară aderării României la Uniunea Europeană.

Acordarea ajutorului de stat intră în competenţa exclusivă a Guvernului României, chiar şi după eventuala aprobare a acestuia de către Comisia Europeană, astfel încât autoritatea publică naţională competentă nu poate fi obligată să emită o hotărâre de guvern în acest sens.

Instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată poate să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ numai în condiţiile dovedirii vătămării unui drept sau interes legitim al reclamantului.

În speţă, recurenta-reclamantă susţine vătămarea dreptului său de a fi scutită de la plata penalităţilor în urma încheierii Convenţiei nr. 972 din 3 aprilie 2003, scutire ce urma să fie dată prin emiterea unei hotărâri de Guvern conform O.U.G. nr. 57/2002.

Deoarece O.U.G. nr. 57/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 242/2007, iar scutirea, în urma aderării României la U.E. se acordă numai cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, emiterea unei hotărâri de Guvern în condiţiile O.U.G. nr. 57/2002, în prezent nu mai poate fi invocată ca un drept sau interes legitim din perspectiva recurentei-reclamante.

În speţă, este obligatoriu să se urmeze noua procedură, dar aceasta ţine exclusiv de voinţa autorităţii competente şi nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios administrativ, în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat.

În materia ajutorului de stat, Guvernul României acţionează cu o marjă de apreciere foarte largă, ca reprezentant al statului, neexistând un drept al unei persoane de a fi beneficiarul acestei măsuri.

Din acest punct de vedere, cererea recurentei-reclamante, prin care tinde la obligarea intimatului-pârât Ministerul Energiei să iniţieze un proiect de hotărâre pe care Guvernul României să îl aprobe pentru anularea penalităţilor de întârziere în sumă de 2.440.785 RON, cerere întemeiată pe disp. art. 20 din O.U.G. nr. 57/2002 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 242/2007, art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, a fost în mod corect respinsă de prima instanţă.

Invocarea de către judecătorul fondului a dispoziţiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă este corectă, deoarece, din moment ce abrogarea unui act normativ are efecte definitive, acesta nu mai poate fi invocat ca temei legal pentru emiterea hotărârii de Guvern prevăzute la art. 20 din O.U.G. nr. 57/2002.

Faţă de acestea, nefiind întrunite disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de C. SA (fostă A. SA) împotriva Sentinţei nr. 222 din 30 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM