Incompatibility of public office with dormant administrator status: requirement of effective exercise of function
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Appeal and Justice dismissed the appeal filed by the National Integrity Agency, thereby upholding the lower court’s decision that annulled the evaluation report finding the plaintiff incompatible for holding public office. The dispute concerned a challenge to an integrity report which alleged that a former member of parliament violated incompatibility provisions by simultaneously holding the role of administrator at a commercial company during their legislative mandate. Relying on Article 82(1)(a) of Law No. 161/2003, the court held that a state of incompatibility exists only when the administrative function is effectively exercised in a manner that creates a conflict of interest; because the commercial entity had no business activity during the relevant period, the plaintiff did not actively perform administrator duties and thus did not incur legal incompatibility, a standard aligned with the Section’s 2017 unified practice requiring proof of effective exercise of the private function.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Incompatibility of public office with dormant administrator status: requirement of effective exercise of function: The dispute concerned a challenge to an integrity report which alleged that a former member of parliament violated incompatibility provisions by simultaneously holding the role of administrator at a commercial company during their legislative mandate. Relying on Article 82(1)(a) of Law No. 161/2003, the court held that a state of incompatibility exists only when the administrative function is effectively exercised in a manner that creates a conflict of interest; because the commercial entity had no business activity during the relevant period, the plaintiff did not actively perform administrator duties and thus did not incur legal incompatibility, a standard aligned with the Section’s 2017 unified practice requiring proof of effective exercise of the private function.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the final order for rejecting the appeal as unfounded.
Procedural basis cited in the final order governing the handling of the appeal in administrative litigation.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, anularea Raportului de evaluare nr. x din 19 noiembrie 2014 întocmit în Lucrarea nr. 55960/A/II din 29 noiembrie 2013, prin care s-a constatat că a încălcat dispoziţiile prevederilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, pe motivul că în perioada 19 decembrie 2012 - prezent ar fi deţinut simultan funcţia de deputat şi calitatea de administrator la SC B. SRL.
2. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa nr. 1360 din 13 mai 2015, a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/19 noiembrie 2014 întocmit de pârâtă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Agenţia Naţională de Integritate, încadrând criticile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurentul-pârât susţine interpretarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.
Prevederile legale analizate instituie un caz de incompatibilitate între calitatea de deputat şi senator cu funcţia de administrator la societăţile comerciale.
Astfel, în opinia recurentului-pârât, simpla deţinere a celor două calităţi conduce la aplicarea textului de lege şi numai anularea/retragerea/renunţarea la calitatea de administrator, anterior validării mandatului de senator, conduce la înlăturarea incompatibilităţii.
Intimatul-reclamant a întreprins demersurile necesare pentru dizolvarea şi radierea din evidenţele Registrului Comerţului a SC B. SRL, ulterior informării acestuia cu privire la declanşarea procedurii de evaluare, iar acest aspect nu îl poate exonera de răspundere.
Mai arată recurentul-pârât că nu are relevanţă faptul că intimatul nu a desfăşurat nicio activitate de la înfiinţare, din moment ce simpla deţinere a calităţilor de senator şi de administrator la o societate comercială conduce la existenţa stării de incompatibilitate.
Recurentul-pârât invocă şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, fără să indice în cuprinsul recursului formulat hotărâri judecătoreşti în acest sens.
4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 26 octombrie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 14 decembrie 2017.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analiza motivelor de casare
Recursul este nefondat, având în vedere că nu sunt întrunite disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar împărtăşeşte abordarea judecătorului fondului care a oferit o interpretare şi aplicare corectă a disp. art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, conform scopului pentru care a fost edictată norma.
Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, precum şi în prevenirea corupţiei, astfel cum se prevede expres în art. 8, alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidenţă a incompatibilităţilor vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrităţii persoanei ce ocupă o funcţie sau demnitate publică de eventualele ingerinţe determinate de interese personale ce decurg din desfăşurarea în paralel a unor activităţi private conexe. În egală măsură, în accepţiunea legiuitorului, protejarea integrităţii se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupţie ce ar putea fi săvârşite ca urmare a îmbinării exercitării funcţiei publice cu desfăşurarea unor activităţi economice.
Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrităţi şi prevenirea faptelor de corupţie se realizează doar în situaţia în care există premise reale de natură a ameninţa în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcţii vizate de legiuitor, situaţie în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităţilor şi este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.
O demnitate, o funcţie publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci şi de ansamblul atribuţiilor, prerogativelor, drepturilor şi competenţelor prevăzute de lege care intră în conţinutul lor, şi prin a căror exercitare concomitentă şi concurentă în viaţa socială, de către acelaşi subiect, se potenţează situaţiile de conflict pe care legiuitorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităţilor.
Aşa fiind, numai exercitarea simultană a unei demnităţi publice şi a funcţiei de administrator într-o societate comercială conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, de înlăturare a cauzelor şi condiţiilor care determină corupţia.
Deoarece pe perioada exercitării mandatului de senator societatea comercială la care intimatul-reclamant ocupa funcţia de administrator nu a avut nicio activitate, se constată că acesta nu s-a aflat în stare de incompatibilitate şi nu şi-a exercitat atribuţiile unui administrator.
Împrejurarea depunerii la organul fiscal a declaraţiilor privind impozitul de venit nu poate avea semnificaţia contrară, avându-se în vedre că acestea au fost depuse ca o obligaţie legală şi întăreşte convingerea lipsei de activitate a societăţii şi implicit, a exercitării calităţii de administrator.
Cu privire la jurisprudenţa Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, exemplificată prin Deciziile nr. 1318 şi 1319 pronunţate în data de 30 martie 2017, urmează a se reţine că prin procesul-verbal de unificare a practicii secţiei din data de 22 mai 2017, s-a hotărât reorientarea acesteia şi, în consecinţă, modificarea jurisprudenţei anterioare, în sensul deciziilor în care s-a reţinut că, la stabilirea stării de incompatibilitate între funcţia publică şi calitatea de administrator la o societate comercială, se are în vedere exercitarea efectivă a funcţiei de administrator.
Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 1360 din 13 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2018.
Procesat de GGC - LM