Suspension of execution for tax warehousing license guarantee challenged on justified case and imminent damage under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II -a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor, suspendarea executării Deciziei nr. 063 din 12 mai 2014 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond cu privire la anularea actului administrativ, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea Curţii de apel

Prin Sentinţa nr. 67 din 15 aprilie, Curtea de Apel Oradea, secţia a II -a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 063 din 12 mai 2014 emisă de pârâtă până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2014 al Curţii de Apel Oradea.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 67 din 15 aprilie a Curţii de Apel Oradea, secţia a II -a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea fondului a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de textul legal.

Condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită, întrucât decizia atacată a fost emisă după o riguroasă analiză a situaţiei de fapt raportat la dispoziţiile legale, fiind motivată amplu, iar garanţia în valoare de 2.000.000 Euro nu a fost modificată ci doar actualizat cuantumul acesteia în baza datelor şi informaţiilor prezentate de intimată.

Nici condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită, intimata limitându-se doar la simple afirmaţii fără să probeze existenţa unui prejudiciu material viitor şi previzibil.

4. Procedura derulată în recurs

Intimata-reclamantă SC A. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat arătând, în esenţă, că recurenta-pârâtă nu a dovedit încălcarea de către instanţă a normelor de drept material.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a concluzionat în sensul admisibilităţii în principiu a recursului, prefigurându-se incidenţa alin. (6) al aceluiaşi articol, în raport de aspectul necontroversat al problemei de drept deduse judecăţii, întrucât între timp a fost soluţionată şi acţiunea în anulare a actului administrativ.

Raportul a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părţile nu au formulat punct de vedere asupra raportului întocmit.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează.

Intimata-reclamantă SC A. SA a învestit instanţa de judecată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 063 din 12 mai 2014 emisă de Direcţia Generală a Vămilor, prin care s-a stabilit cuantumul garanţiei actualizate pentru autorizaţia de antrepozit fiscal la valoarea de 2.000.000 euro,

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care face trimitere art. 15 din aceeaşi lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii de fond, şi anume existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Cazul bine justificat este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prin referirea la împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

În acest sens, în mod just prima instanţă a reţinut că există o îndoială serioasă privind legalitatea deciziei a cărei suspendare se solicită. Raportarea instanţei a vizat nemotivarea actului administrativ fiscal, reţinând că pârâta a stabilit în sarcina reclamantei o garanţie în cuantum de 2.000.000 euro, maximul prevăzut de lege, fără să justifice în vreun fel acest cuantum.

În plus, anterior emiterii deciziei, reclamanta a solicitat acordarea reducerii garanţiei, raportat la capacitatea de producţie a acesteia, însă pârâta nu s-a pronunţat asupra acestei cereri până la momentul emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei

Ideea existenţei unor indicii de nelegalitate este întărită prin soluţia pronunţată în primă instanţă cu privire la acţiunea în anularea actului administrativ. În cauză s-a făcut dovada că prin Sentinţa nr. 128 din 15 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014 a fost admisă în parte acţiunea în anularea actului administrativ şi anulate în parte atât Decizia nr. 65 din 24 iunie 2014 cât şi Decizia nr. 063 din 12 mai 2014 emise de MFP - ANAF - Direcţia Generală a Vămilor, în sensul stabilirii unui cuantum al garanţiei de 566.114 euro.

Această soluţie pronunţată în primă instanţă creează o puternică îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, constituind un argument în sensul existenţei cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa condiţiei pagubei iminente, în sensul dat acesteia de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că recurenta a afirmat că nu s-a probat îndeplinirea condiţiei, în sensul că executarea sumei contestate i-ar aduce intimatei prejudicii grave.

În acord cu prima instanţă, şi instanţa de control judiciar consideră că indisponibilizarea unei sume de 2.000.000 euro este de natură a periclita activitatea societăţii comerciale pe toate planurile.

Ţinând seama că în lipsa consemnării garanţiei în cuantumul prevăzut în actul administrativ a cărui suspendare se cere, ar exista pericolul de revocare a autorizaţiei pentru antrepozit fiscal precum şi de a se înceta valabilitatea eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale de care a beneficiat, Înalta Curte consideră că nu există motive pentru reformarea sentinţei atacate.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor împotriva Sentinţei nr. 67 din 15 aprilie a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM