Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 676/2017 AI generated

Appeal dismissed in challenge to refusal of security license renewal for missing statutory deadline

Case Number Decizia nr. 676/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to reject the plaintiff's claims and leaving in force the administrative refusal to renew the operating license. The dispute concerned a specialized security company challenging the Ministry of Internal Affairs' rejection of its request to renew its operating license for guarding activities, arguing that the denial—based on failure to file within the statutory 90-day window before expiration—constituted an excessive sanction not authorized by the primary law (Law No. 333/2003) but only by secondary regulations. The court held that Government Emergency Ordinance/H.G. No. 301/2012, which established the 90-day deadline and cumulative conditions for renewal, was a valid implementing measure issued under the express authorization of Article 67 of Law No. 333/2003; consequently, the authority correctly refused renewal because the applicant failed to meet the mandatory procedural requirements set forth in Article 28(1) and Article 29(f) of H.G. No. 301/2012, and the non-renewal did not violate the hierarchy of norms or constitute an unauthorized penalty.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 67 din Legea nr. 333/2003, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 C. proc. civ; Appeal dismissed in challenge to refusal of security license renewal for missing statutory deadline: The dispute concerned a specialized security company challenging the Ministry of Internal Affairs' rejection of its request to renew its operating license for guarding activities, arguing that the denial—based on failure to file within the statutory 90-day window before expiration—constituted an excessive sanction not authorized by the primary law (Law No. 333/2003) but only by secondary regulations. The court held that Government Emergency Ordinance/H.G. No. 301/2012, which established the 90-day deadline and cumulative conditions for renewal, was a valid implementing measure issued under the express authorization of Article 67 of Law No. 333/2003; consequently, the authority correctly refused renewal because the applicant failed to meet the mandatory procedural requirements set forth in Article 28(1) and Article 29(f) of H.G. No. 301/2012, and the non-renewal did not violate the hierarchy of norms or constitute an unauthorized penalty.

Keywords

AI generated
renewal of authorization statutory deadline emergency government ordinance non-administrative dispute challenge of administrative decisions procedural violations

Cited Legislation

AI generated
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
SRL, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Prin încheierea completului de filtru din data de 27 octombrie 2016 s-a admis în principiu recursul, stabilindu-se ca soluţionarea acestuia să se realizeze în condiţiile în art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
art. 67 din Legea nr. 333/2003
Pe de altă parte, normele metodologice au fost emise în temeiul legii, respectiv în conformitate cu prevederile art. 67 din Legea nr. 333/2003, în care se arată, fără echivoc, că normele de aplicare a legii se aprobă prin hotărâre de guvern.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Main ground for dismissing the appeal as unfounded in administrative litigation.
art. 496 C. proc. civ
Procedural rule applied to dismiss the appeal and uphold the lower court's decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Main ground for dismissing the appeal as unfounded in administrative litigation.

art. 496 C. proc. civ.

Procedural rule applied to dismiss the appeal and uphold the lower court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române;

- anularea Deciziei nr. 998110/S3/MC din 29 mai 2014, emisă de pârât, prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei nr. 991687/S3/VG din 8 aprilie 2014;

- anularea Deciziei nr. 991687/S3/VG din 8 aprilie 2014, emisă de pârât, prin care a fost respinsă cererea de reînnoire a Licenţei de funcţionare nr. 0516/P din 5 mai 2005 eliberată pentru desfăşurarea activităţilor de pază obiective, bunuri, valori şi protecţia persoanei;

- obligarea pârâtului la reînnoirea Licenţei de funcţionare nr. 0516/P din 5 mai 2005, eliberată pentru desfăşurarea activităţilor de pază obiective, bunuri, valori şi protecţia persoanei.

2. Hotărârea Curţii de apel

Prin Sentinţa nr. 3357 din 9 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

- a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere ce vizează obligarea pârâtului la reînnoirea Licenţei de funcţionare nr. 0516/P din 5 mai 2005, invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române;

- a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A. SRL, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a reiterat aspectele invocate la fond, şi a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a Legii nr. 554/2004 şi a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor.

În esenţă, a arătat că măsura dispusă prin Decizia nr. 991687/S3/VG din 8 aprilie 2014, de respingere a cererii de reînnoire a Licenţei de funcţionare nr. 0516/P din 5 mai 2005, motivat de faptul că solicitarea nu a fost înregistrată cu cel puţin 90 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate, este excesivă, raportat la scopul actului normativ ce reglementează activitatea societăţilor de pază.

Măsura neprelungirii licenţei pentru situaţia în care nu se solicită prelungirea în termenul prevăzut de lege este o sancţiune prevăzută doar în Normele metodologice de aplicare a legii, nefiind reglementată de legea specială.

Or, prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 nu se poate stabili o nouă situaţie ce ar determina anularea licenţei de funcţionare, cazurile fiind limitativ prevăzute de lege.

4. Procedura derulată în recurs

Intimatul Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală, susţinând considerentele instanţei de fond.

Prin încheierea completului de filtru din data de 27 octombrie 2016 s-a admis în principiu recursul, stabilindu-se ca soluţionarea acestuia să se realizeze în condiţiile în art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Recurenta-reclamantă A. SRL este titulara Licenţei de funcţionare nr. 0516/P din 5 mai 2005, privind activitatea de pază, protecţie şi consultanţă în domeniu, conform Legii nr. 333/2003.

Potrivit art. 27 alin. (2) din H.G. nr. 301/2012, licenţa de funcţionare are valabilitatea trei ani de la data emiterii şi poate fi reînnoită la fiecare trei ani, numai în intervalul de valabilitate.

Reînnoirea licenţei de funcţionare a societăţilor specializate de pază şi protecţie se solicită de titularii licenţei de funcţionare, cu cel puţin 90 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate, potrivit art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012.

Reprezentantul legal al societăţii specializate de pază şi protecţie are obligaţia depunerii în termenul prevăzut de art. 28 alin. (1) din actul normativ menţionat, atât cererea de reînnoire a licenţei cât şi documentaţia necesară, prevăzută de art. 28 alin. (2) lit. a)-f).

Reînnoirea licenţei de funcţionare se acordă de către Inspectoratul General al Poliţiei Române dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 punctele a)-i) din H.G. nr. 301/2012.

Una dintre condiţiile esenţiale prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, respectiv art. 29 lit. f) din H.G. nr. 301/2012, prevede respectarea termenului de depunere a documentaţiei complete pentru solicitarea reînnoirii licenţei.

Prin dispoziţiile art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012 este stabilit termenul de 90 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a licenţei, când titularul poate solicita reînnoirea, iar prin art. 29 se stabilesc condiţiile cumulative ce trebuie îndeplinite pentru reînnoirea licenţei de funcţionare.

În condiţiile în care, în speţa de faţă, recurenta A. SRL nu a respectat una din condiţiile cumulative prevăzută expres şi limitativ de art. 29 lit. f) din H.G. nr. 301/2012, este evident că Inspectoratul General al Poliţiei Române, în calitate de autoritate competentă pentru acordarea reînnoirii licenţei, cu respectarea dispoziţiilor legale, a emis 991687/S3/VG din 8 aprilie 2014 prin care a respins cererea de reînnoire a licenţei de funcţionare pentru neîndeplinirea prevederilor art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012.

Recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de contencios administrativ obligarea intimatului-pârât la reînnoirea licenţei de funcţionare, dar aspectele invocate în susţinerea caracterului nejustificat al refuzului autorităţii nu conturează, în opinia instanţei de control judiciar, caracterul nelegal al refuzului.

Sunt lipsite de temei criticile recurentei-reclamante, în sensul că măsura neprelungirii licenţei pentru situaţia în care nu se solicită reînnoirea licenţei în termenul prevăzut de lege este o sancţiune prevăzută doar în H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia, nefiind reglementată de legea specială şi, prin aceasta adaugă la lege.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, chiar Legea nr. 333/2003, în art. 19 alin. (2) prevede că reînnoirea la fiecare 3 ani a licenţei în baza căreia funcţionează societăţile specializate de pază şi protecţie este o posibilitate condiţionată de îndeplinirea anumitor cerinţe, nereprezentând o obligaţie în sarcina pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Pe de altă parte, normele metodologice au fost emise în temeiul legii, respectiv în conformitate cu prevederile art. 67 din Legea nr. 333/2003, în care se arată, fără echivoc, că normele de aplicare a legii se aprobă prin hotărâre de guvern.

Rezultă astfel că H.G. nr. 301/2012 reprezintă un act normativ emis în baza şi în executarea legii, prin care s-au stabilit măsuri tehnico-organizatorice, detalieri şi concretizări ale normelor legii necesare în vederea executării întocmai a legii, nu s-a invocat şi nici nu s-a stabilit caracterul nelegal al acestora şi, ca atare, nu se poate susţine, cu temei, că prevederile din norme adaugă la lege, fiind astfel încălcat principiul ierarhiei actelor normative.

De altfel, Înalta Curte s-a pronunţat în acelaşi sens al interpretării şi aplicării prevederilor H.G. nr. 301/2012 (e.g. Decizia nr. 643 din 12 februarie 2014) iar raportat la datele concrete, particulare ale prezentei cauze, nu se evidenţiază elemente de natură a atrage o interpretare, respectiv o aplicare a legii, contrară celei deja menţionate.

Ca urmare, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SRL împotriva Sentinţei nr. 3357 din 9 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM