Admissibility of unconstitutionality exception requiring direct constitutional incompatibility rather than failure to implement referendum

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II -a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, anularea Dispoziţiei DGPMB nr. 3138 din 10 iulie 2015 prin care s-a dispus declanşarea cercetării disciplinare a acestuia; obligarea, în solidar, a pârâţilor să-i plătească daune morale de 5.000 RON pentru încălcarea drepturilor nepatrimoniale; obligarea pârâţilor sa publice hotărârea de condamnare, pe cheltuiala lor, în trei ziare centrale şi pe paginile de internet ale pârâţilor; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin Sentinţa civilă nr. 2778/2016 din 26 aprilie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor arătate din Statutul Poliţistului şi H.G. nr. 725/2015, ridicată de reclamant.

A respins, ca neîntemeiate, excepţiile de netimbrare a acţiunii invocată de pârâtul MAI şi lipsă de interes, invocată de pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Afacerilor Interne, invocată de acesta şi în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratului General al Poliţiei Române, invocată de acesta, şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A unit excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii MAI şi DGPMB, cu fondul cauzei, şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A.

A respins cererea reclamantului de restituire a cheltuielilor procesului.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 2778/2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 81/2015 şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României.

4. Soluţia Curţii de Apel

Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererile recurentului-reclamant A. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale a României, ca neîntemeiate.

În motivarea acestei soluţii, Curtea a arătat că prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale recurentul nu invocă incompatibilitatea Legii nr. 81/2015 cu Constituţia în vigoare, ci are în vedere faptul că actuala Constituţie nu a fost revizuită potrivit rezultatelor referendumului din 2009.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dezlege chestiunea de drept ce se referă la stabilirea sancţiunii care se aplică actelor administrative nesecrete şi nemilitare care nu îndeplinesc condiţia legală de a fi publicate în Monitorul Oficial, această chestiune invocată de recurent nu este nouă, nefiind astfel îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 520 C. proc. civ. pentru sesizarea ICCJ.

5. Calea de atac exercitată

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul A., solicitând admiterea cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 81/2015.

În motivarea cererii, recurentul a argumentat că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât verificarea concordanţei unei dispoziţii legale în vigoare cu Constituţia României este de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale. Curtea de Apel nu era competentă să se pronunţe asupra admisibilităţii/respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, ci doar să o trimită, însoţită de punctul său de vedere, spre soluţionare, la Curtea Constituţională a României.

A mai susţinut că în mod eronat a apreciat Curtea de Apel că excepţia de neconstituţionalitate ridicată de recurent nu ar conduce, în cazul admiterii, la soluţionarea favorabilă a litigiului, în condiţiile în care o lege emisă cu încălcarea suveranităţii statului de drept a poporului român este evident neconstituţională.

În drept, cererea de recurs s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

6. Apărările intimaţilor

6.1. Legal citat, intimatul Inspectoratul General al Poliţiei Române a invocat excepţia nulităţii recursului, ca nemotivat, arătând că recurentul nu şi-a întemeiat cererea de recurs pe niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de legiuitor la pct. 1 - 8 ale art. 488 din C. proc. civ. şi nici nu a dezvoltat motivele de nelegalitate, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

6.2. La rândul său, intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat, mai întâi, excepţia nulităţii recursului, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 486 alin. (3) şi art. 489 C. proc. civ., argumentând că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate privind încheierea de şedinţă recurată.

A mai solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, arătând că articolele cu privire la care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, obiectul dosarului constituindu-l analizarea legalităţii unui act emis în temeiul art. 59 din Legea nr. 360/2002.

7. Soluţia Înaltei Curţi

Examinând actele şi înscrisurile cauzei, prin raportare la susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

4.1. Referitor la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti raportat la dispoziţiile dispoziţiilor 486 alin. (1) lit. d), art. 486 alin. (3) şi art. 489 C. proc. civ., se reţine că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, încheierea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a curţii Constituţionale "poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare."

Dispoziţiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) aplicabile şi în recurs".

Art. 470 alin. (5) din C. proc. civ. stabileşte că "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii".

În speţă, recurentul A. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 15 noiembrie 2016 în data de 17 noiembrie 2016, încadrându-se în termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea 47/1992, iar memoriul conţinând dezvoltarea motivelor de recurs, prin care recurentul a criticat încheierea recurată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., a fost depus ulterior, în data de 16 februarie 2017.

Pentru aceste considerente, apreciind că recursul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 486 lit. c) C. proc. civ., reţinând şi că la dosarul cauzei nu există dovezi privind comunicarea, către recurent, a încheierii supuse recursului în cauza de faţă, pentru a se putea constata depăşirea termenului prevăzut de art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

4.2. Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale."

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) ale Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

(i) excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

(ii) excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

(iii) norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Normele sus citate, care detaliază procedura de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate, prevăd obligaţia judecătorului în faţa căruia este ridicată excepţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, acesta având facultatea de a respinge sau admite cererea de sesizare, ceea ce nu echivalează cu o soluţie asupra temeiniciei sau netemeiniciei excepţiei şi nici nu reprezintă o încălcare a atribuţiilor puterii judecătoreşti, de natură a determina incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Prin încheierea recurată, Curtea de Apel nu s-a pronunţat asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformităţii cu Constituţia a normelor contestate, limitându-se exclusiv la verificarea întrunirii condiţiilor de admisibilitate şi constatând, din această perspectivă, că recurentul nu aduce critici directe de neconstituţionalitate normelor legale ce fac obiectul excepţiei, întrucât nu invocă incompatibilitatea Legii nr. 81/2015 cu Constituţia în vigoare.

La rândul său, Înalta Curte constată că argumentele recurentului nu conţin critici concrete privind neconformitatea Legii nr. 81/2015 cu dispoziţii din Constituţia României în vigoare, de natură a atrage admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ci reiau aprecierile privind obligativitatea revizuirii Constituţiei în conformitate cu rezultatele referendumului din data de 22 noiembrie 2009 şi consecinţele nerespectării acestei obligaţii asupra legitimităţii Parlamentului.

Pentru aceste considerente, constatând că încheierea recurată este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 15 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM