Tax appeal: validity of administrative rejection based on service at obsolete address

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. prin administrator judiciar a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, anularea Deciziei de impunere nr. F-BC 118 din 27 februarie 2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27 februarie 2013 şi în consecinţă absolvirea societăţii de plata debitelor reţinute prin aceste acte administrativ fiscale.

Prin precizarea ulterioară de acţiune, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 4608 din 29 octombrie 2013 a D.G.R.F.P. Iaşi prin care s-a respins contestaţia îndreptată împotriva actelor administrativ fiscale sus menţionate.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 64/F din 14 aprilie 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea promovată şi precizată de către reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar B. SPRL şi a obligat pârâta D.G.R.F.P. Iaşi să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă formulată de către reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. F-BC-118/27 februarie 2013 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. F-BC 109 din 27 februarie 2013 emise de A.J.F.P. Bacău, respingând restul pretenţiilor.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei 64/F din 14 aprilie 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, solicitând casarea acesteia şi respingerea contestaţiei reclamantei, ca nefondată.

În motivarea cererii, recurenta a susţinut că instanţa de fond a reţinut greşit că cererea de modificare a acţiunii, formulată de reclamantă în data de 10 martie 2014, este formulată în termen.

Faţă de întâmpinarea depusă de pârâta-recurentă la dosarul cauzei, instanţa a solicitat ca aceasta să depună, pentru termenul din 13 februarie 2014, actele menţionate prin întâmpinare, respectiv Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 4608 din 29 octombrie 2013 precum şi dovada comunicării acesteia către reclamantă.

Deşi la termenul din 10 aprilie 2014 recurenta a solicitat instanţei să stabilească cadrul procesual, aceasta nu a făcut nici o menţiune despre repunerea reclamantei în termenul de modificare a acţiunii, respectiv nu menţionează incidenţa prevederilor art. 186 C. proc. civ. şi nici nu reţine tardivitatea excepţiei invocată de recurentă privind tardivitatea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de modificare a acţiunii.

A mai arătat că Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 4608 din 29 octombrie 2013 a fost comunicată reclamantei la sediul acesteia în data de 5 noiembrie 2013, returnată pentru neprimirea de către destinatar, motiv pentru care la data de 13 decembrie 2013 a fost emis un anunţ colectiv cu respectarea art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Recurenta a mai argumentat că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, în condiţiile în care reclamanta nu a cerut obligarea pârâtei DGRFP Iaşi să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă, precum şi principiul contradictorialităţii, pentru că a pus în discuţia părţilor doar cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de modificare a contestaţiei, neacordând cuvântul părţilor în ceea ce priveşte contestarea Deciziei nr. 4608 din 29 octombrie 2013 pe fondul acesteia.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata SC A. SA prin administrator judiciar B. SPRL Braşov a formulat întâmpinare, prin care a invocat, mai întâi, excepţia nulităţii recursului, argumentând nerespectarea dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. a), d) şi e) şi art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A argumentat că în mod corect a reţinut prima instanţă că intimata, din cauza atitudinii culpabile a recurentei, nu a avut posibilitatea reală de a lua cunoştinţă de existenţa şi conţinutul deciziei de soluţionare a plângerii administrative decât în cursul procesului, când aceasta decizie i-a fost comunicată după primul termen de judecată.

Abia la data de 27 februarie 2014 a fost depusă la dosarul cauzei, integral, decizia de soluţionare a contestaţiei, astfel încât cererea de modificare a acţiunii a fost făcută cu respectarea art. 186 C. proc. civ.

Judecătorul fondului a apreciat că motive temeinice au împiedicat recurenta să modifice cererea până la primul termen de judecată, trecând la următorul pas procedural, respectiv la soluţionarea cererii astfel modificate şi, apreciind că excepţia tardivităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale de a contesta au fost greşit admise de intimate, a dispus obligarea acestora la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative.

2. Procedura de soluţionare a recursurilor

2.1 Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 19 ianuarie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 octombrie 2016, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata SC A. SA prin administrator judiciar B. SPRL Braşov, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând sentinţa atacată strict prin prisma motivelor de casare invocate de recurentă, precum şi raportat la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În speţă, prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta SC A. prin administrator judiciar a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva refuzului nejustificat al pârâtelor Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău de a soluţiona contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. F-BC 118 din 27 februarie 2013 şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27 februarie 2013, solicitând în principal obligarea intimatelor la soluţionarea contestaţiei administrative formulate, iar în subsidiar la desfiinţarea actelor administrative fiscale ca nelegale şi exonerarea reclamantei de la plata obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina sa.

Prin întâmpinarea depusă în data de 9 decembrie 2013, pârâta AJFP Bacău a arătat că în data de 29 octombrie 2013 a fost emisă Decizia nr. 4608/2013 prin care s-a reţinut ca tardivă contestaţia formulată în cadrul procedurii prealabile şi de asemenea că a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală.

La termenul din 16 ianuarie 2014, instanţa de judecată a pus în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei Decizia nr. 4608 din 29 octombrie 2013 şi să facă dovada comunicării acesteia către reclamantă.

În data de 13 februarie 2014, pârâta a depus un set de înscrisuri, printre care prima şi ultima pagină a Deciziei nr. 4608/2013, precum şi dovada comunicării acesteia prin procedura prevăzută de art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Decizia nr. 4608/2013 a fost depusă, în integralitate, la dosarul cauzei, în data de 27 februarie 2014, iar în data de 10 martie 2014 reclamanta a depus cerere de modificare a acţiunii, prin care a solicitat desfiinţarea Deciziei nr. 4608/2013, precum şi desfiinţarea Deciziei de impunere nr. F-BC 118 din 27 februarie 2013 şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27 februarie 2013.

La termenul din 10 aprilie 2014, după ascultarea părţilor, instanţa a constatat că reclamanta se află în termenul de contestare a Deciziei nr. 4608/2013 şi, în consecinţă, a dat cuvântul părţilor pe petitul privind desfiinţarea acesteia şi a actelor administrativ-fiscale contestate.

Ulterior, prin hotărârea pronunţată în cauză, instanţa de fond a apreciat că respingerea contestaţiei ca nedepusă în termen şi ca depusă de o persoană fără calitatea de a o contesta nu este legală, organul fiscal urmând a fi obligat să soluţioneze pe fond această contestaţie.

A mai apreciat că solicitarea reclamantei de anulare pe fond a deciziei de impunere F-BC 118 din 27 februarie 2013 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. F-BC 109 din 27 februarie 2013 este însă prematură, în condiţiile în care în cadrul procedurii administrative prealabile organul fiscal nu a soluţionat pe fond contestaţia sa administrativă.

În recursul cu care a învestit Înalta Curte, recurenta-pârâtă a criticat conduita procesuală a instanţei de fond, susţinând că aceasta nu s-a pronunţat cu privire la cererea reclamantei-intimate de repunere în termenul de modificare a acţiunii, că acest termen ar fi fost depăşit şi că instanţa de fond, la termenul la care s-a dat cuvântul pe fondul cauzei, nu a respectat principiul disponibilităţii şi principiul contradictorialităţii.

Aceste critici nu sunt întemeiate.

Dând efect cererii de modificare a acţiunii, după ascultarea concluziilor părţilor, prima instanţă s-a raportat corect la dispoziţiile art. 218 din C. proc. fisc. şi ale Legii nr. 554/2004, constatând că reclamanta se află înăuntrul termenului de contestare a Deciziei nr. 4608/2013.

Aşa cum rezultă din înscrisurile cauzei, nu se poate aprecia că intimata a avut posibilitatea de a lua efectiv cunoştinţă de conţinutul actului administrativ-fiscal contestat anterior datei de 27 februarie 2014, în condiţiile în care autoritatea recurentă a procedat la comunicarea Deciziei nr. 4608/2013 la un sediu la care intimata nu mai funcţiona.

Comunicarea prin publicitate, prevăzută de dispoziţiile art. 44 alin. (3) din C. proc. fisc. reprezintă o modalitate de comunicare ultimă şi subsidiară, admisibilă doar ca urmare a imposibilităţii obiective a realizării procedurii de comunicare prin celelalte modalităţi, în ordinea în care acestea sunt enumerate la art. 44 alin. (2) lit. a)-c), ipoteză care, în speţă, nu este realizată, întrucât intimata indicase o adresă pentru comunicare în chiar contestaţia formulată, adresă care nu a fost, însă, valorificată de autoritatea pârâtă.

Examinând celelalte critici aduse de recurentă, Înalta Curte reţine că principiul contradictorialităţii presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii, iar principiul disponibilităţii impune judecătorului cauzei să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamant.

În speţă, din înscrisurile cauzei rezultă cu evidenţă faptul că instanţa de fond a acţionat în cadrul limitelor sus menţionate, punând în discuţia părţilor toate chestiunile de fapt şi de drept relevante, care au determinat soluţia adoptată, şi pronunţându-se strict asupra petitelor deduse judecăţii de reclamant, admiţând primul petit, care privea desfiinţarea Deciziei nr. 4608/2013, şi respingându-l pe cel de-al doilea, care avea ca obiect desfiinţarea Deciziei de impunere nr. F-BC 118 din 27 februarie 2013 şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27 februarie 2013, apreciat ca prematur, în acord cu înseşi concluziile pârâtei, consemnate în încheierea de şedinţă din data de 10 aprilie 2014.

Procedând astfel, instanţa de fond a apreciat în mod corect că, întrucât soluţia dată de organul fiscal contestaţiei reclamantei a fost desfiinţată, pentru a nu se eluda procedura prealabilă instituită de art. 205 - 214, obligatorie şi care dă posibilitatea organului fiscal de a reexamina măsurile dispuse, se impune obligarea acestuia la reluarea procedurii, în sensul soluţionării pe fond a contestaţiei reclamantei-intimate.

În consecinţă, reţinându-se că nu există motive de reformare a hotărârii instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva Sentinţei nr. 64/F din 14 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM