Additional local profit tax and penalties upheld for subsidized transport operator lacking distinct accounts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta SC A. SA Ploieşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti, anularea în tot, ca nelegale şi netemeinice a Deciziei de impunere nr. 094800 din 1 ianuarie 2012, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 1 octombrie 2012 şi a Deciziei nr. 778 din 12 decembrie 2012, emisă de Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti - în cadrul procedurii prealabile privind soluţionarea contestaţiei administrative depusă la sediul pârâtei, înregistrată sub nr. 107139 din 30 octombrie 2012, precum şi exonerarea totală de la plată a obligaţiilor stabilite prin acestea ca şi a penalităţilor aferente calculate.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin Sentinţa civilă nr. 184 din 25 septembrie 2014 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Ploieşti în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti, menţinând actele administrative fiscale atacate.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva Sentinţei civile nr. 184 din 25 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC A. SA, solicitând, în temeiul art. 304 alin. (8) şi (9), coroborat cu art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., în principal, admiterea recursului şi anularea în tot, ca nelegale şi netemeinice, a actelor atacate, cu consecinţa exonerării totale de la plata obligaţiilor stabilite (4.965.385 RON) precum şi a penalităţilor aferente calculate (5.882.706 RON), iar în subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că se impune obligaţia de plată la bugetul local cu titlu de impozit pe profit, să se ţină cont de faptul că recurenta reclamantă (fosta RATP) a avut un efect economico-financiar negativ doar în anul 2009, din toată perioada verificată.

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate au fost înfăţişate de către recurenta-reclamantă următoarele critici faţă de sentinţa atacată:

- baza legislativă pe care organul de control şi-a întemeiat emiterea Deciziei de impunere nr. 094800 din 1 octombrie 2012 este constituită din acte normative abrogate sau incorect precizate, şi deşi instanţa de fond a constatat că organul de control a emis deciziile de obligare la plată în baza unor reglementari legale abrogate, a considerat ca aceasta nu afectează în vreun fel legalitatea actelor contestate; este vorba de OMFP nr. 94/2001, OMAP nr. 505/2001, O.G. nr. 64/1994;

- sunt netemeinice şi nelegale susţinerile instanţei de fond privind faptul că Legea nr. 92/2007 reglementează activitatea unui serviciu de transport prestat de un agent economic şi nicidecum forma de organizare a unei societăţi/regie; în speţa de faţă nu sunt îndeplinite însă condiţiile de esenţă pentru ca Legea nr. 92/2007 să fie opozabila regiei, unitatea reclamantă nefiind la data efectuării controlului transformată în societate comercială şi neavând astfel posibilitatea de a încheia un contract specific de delegare cu Consiliul Local, în care să fie inclus, printre alte prevederi, şi modul de calcul al tarifelor de călătorie/facilităţilor şi gratuităţilor acordate anumitor categorii de călători, conform O.G. nr. 97/1999, privind garantarea furnizării de servicii publice subvenţionate de transport intern şi de transport pe căile navigabile interioare; în concluzie, prevederile Legii nr. 92/2007 şi ale O.G. nr. 97/1999 nu erau opozabile recurentei-reclamante la data efectuării controlului;

- cu referire la temeinicia sumei stabilite prin decizia de impunere, instanţa de fond a apreciat în mod nelegal, raportat la înscrisurile depuse la dosar şi ţinând cont de concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul desemnat, că susţinerile reclamantei sunt lipsite de suportul legal şi probator necesar, astfel că le-a cenzurat în mod nelegal şi netemeinic; RATP era regia autonomă şi nu societate comercială, activitatea desfăşurată conform legii, prin natura sa, satisface nevoile de utilitate şi interes public general, cu caracter social, înregistrarea veniturilor s-a efectuat la nivelul tarifelor aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local Ploieşti, pe baza facturilor emise de RATP Ploieşti iar cheltuielile înregistrate de societate au avut la bază documente justificative întocmite conform art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991;

- cu referire la organizarea evidenţei contabile distincte, instanţa de fond, în mod nelegal şi netemeinic a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 97/1991, contabilitatea de gestiune, globală, pentru toate activităţile ţinute de reclamantă a fost insuficientă pentru o societate care beneficiază de subvenţii, deşi forma de organizare era regie, reţinând în mod eronat şi netemeinic susţinerile expertului numit în cauză, deşi acesta a confirmat susţinerile referitoare la faptul că reclamanta a ţinut contabilitatea de gestiune prin două din cele trei metode, raportat la prevederile OMF nr. 3.055/2009;

- instanţa de fond, în mod nelegal nu a avut în vedere, la pronunţarea soluţiei, răspunsurile expertului numit în cauză la obiecţiunile formulate cu referire la încadrarea cheltuielilor ca fiind deductibile/nedeductibile;

- cu referire la calculul impozitului pe profit, în mod nelegal şi netemeinic instanţa de fond a considerat raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul numit ca fiind corect, în condiţiile în care răspunsurile formulate de către expertul numit la obiecţiunile formulate sunt contradictorii faţă de raportul de expertiză depus iniţial;

- cu referire la subvenţiile reprezentând protecţie socială plătită de la bugetul local şi pentru care s-a impus la plată impozit pe profit suplimentar, se impunea a se reţine că, sumele acordate de Consiliul Local Ploieşti cu titlu de protecţie socială unor categorii de persoane, nu funcţionează ca o subvenţie materială în interesul legii ce are ca scop ajutorarea unor categorii de persoane defavorizate în calitate de călători; în toate hotărârile de consiliu local ale municipiului Ploieşti care vizează acordarea acestor gratuităţi la transportul public, acestea sunt menţionate ca fiind protecţie socială.

În fine, referitor la majorările de întârziere, recurenta-reclamantă arătând că, potrivit principiului de drept "accesoriul urmează soarta principalului", consideră că nici accesoriile ce rezultă din nevirarea impozitului nu sunt datorate la plată.

În situaţia în care societatea de transport ar trebui să achite bugetului local o sumă reprezentând impozitul pe profit, ca efect al aplicabilităţii deciziei contestate, această sumă trebuie facturată şi încasată tot de la bugetul local.

Faţă de aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi în fond, admiterea acţiunii cu consecinţa anulării în tot a deciziei de impunere şi exonerarea sa de la plata sumei stabilite, precum şi a penalităţilor aferente.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti a solicitat respingerea recursului promovat de recurenta SC "A." SA, apreciat ca fiind nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti.

Intimatul pârât a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre judecătorească temeinică şi legală, motivată atât în drept cât şi în fapt, pe baza motivelor, a apărărilor şi probatoriului administrat în cauză de ambele părţi, coroborat cu dispoziţiile legale în vigoare şi raportat la obiectul acţiunii.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 28 octombrie 2015, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 9 martie 2016, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, raportat şi la prevederile legale incidente, Înalta Curte, în urma propriei evaluări a hotărârii primei instanţe dar şi a probatoriului administrat în cauză, apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta reclamantă SC A. SA a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare a actelor administrativ fiscale prin care s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată suplimentară la bugetul local, cu titlu de impozit pe profit, a sumei de 4.965.385 RON şi majorări de întârziere aferente în sumă de 5.882.706 RON, rezultând un total valoric de 10.848.091 RON.

Organele de inspecţie fiscală ale autorităţii intimate au apreciat că societatea recurentă, fostă RATP Ploieşti, la sumele încasate de la Consiliul Local Ploieşti prin hotărârile emise de către această din urmă autoritate, vizând gratuităţile şi reducerile de tarife pentru abonamentele acordate anumitor categorii sociale, trebuie să recalculeze profitul impozabil aferent perioadei verificate, respectiv corespunzător anilor fiscali 2007, 2008 şi 2009, prin estimarea costului mediu pe călătorie, a cheltuielilor efectuate pentru prestarea serviciilor de transport public de călători şi al numărului de călătorii efectuate în fiecare din cei trei ani verificaţi, iar la serviciile la care costul estimat al acestora nu a fost acoperit integral de veniturile obţinute prin vânzarea acestora, diferenţa de cheltuială a fost considerată, în baza art. 21 alin. (1) din C. fisc. , ca fiind cheltuială nedeductibilă fiscal şi tratată corespunzător la calcularea impozitului pe profit.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei reţinând legalitatea actelor atacate în raport de probatoriul administrat, incluzând raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, argumentele înfăţişate în susţinerea soluţiei adoptate, în manieră clară şi cuprinzătoare, fiind cuprinse în considerentele sentinţei atacate şi nefiind, ca atare, necesară reluarea lor, în contextul examinării recursului de faţă.

Instanţa de control judiciar, în urma propriei analize asupra modului în care a fost aplicat cadrul normativ la elementele factuale ale cauzei, apreciază că sunt corecte considerentele decisive ale sentinţei atacate, pe care astfel le şi însuşeşte.

Trecând la analiza punctuală a motivelor de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă, Înalta Curtea constată astfel, că nu este fondată o primă critică adusă hotărârii recurate, vizând baza legală ce a constituit temei juridic al emiterii deciziilor atacate.

În acord cu cele reţinute şi de primă instanţă Înalta Curte arată că, în adevăr, împrejurarea că în cuprinsul actelor atacate, la secţiunea actelor normative avute în vedere, au fost menţionate pe lângă actele normative în vigoare şi reglementări abrogate, raportat la perioada supusă inspecţiei fiscale, nu este de natură a atrage nelegalitatea deciziei contestate în condiţiile în care din cuprinsul acesteia nu lipsesc actele normative, în vigoare, producătoare de efecte juridice, care justifică impunerea sumei contestate.

În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor Legii nr. 92/2007, privind serviciile de transport public local şi instanţa de control judiciar apreciază că acest act normativ reglementează activitatea unui serviciu de transport prestat de un agent economic şi nicidecum forma de organizare a unei societăţi/regii, astfel cum eronat susţine recurenta şi drept consecinţă nu poate fi primită nici susţinerea privind inopozabilitatea acestui act normativ pe considerentul că, la data efectuării controlului regia nu era transformată în societate comercială. Pentru aceleaşi considerente nu se poate reţine nici lipsa de incidenţă a prevederilor O.G. nr. 97/1999, potrivit cu care, pentru serviciile publice subvenţionate de transport se organizează evidenţe contabile distincte.

În opinia instanţei de control judiciar relevanţă prezintă şi împrejurarea că, în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 1 octombrie 2012, cu privire la contribuabilul Regia Autonomă de Transport Public Ploieşti RA, s-a indicat în mod expres şi totodată a fost justificată perioada pentru care s-a efectuat verificarea, ca fiind aceea a anilor fiscali 2007, 2008 şi 2009, perioadă fiscală în care, conform prevederilor art. 34 coroborat cu art. 131 din C. fisc. , privitoare la plata impozitului, obligaţia fiscală reprezentată de impozitul pe profit datorat de regiile autonome din subordinea consiliilor locale se declara, se regulariza şi se plătea la bugetul local, dacă operatorul economic realiza proiecte cu asistenţă financiară din partea Uniunii Europene sau a altor organisme internaţionale.

În acest sens s-a avut în vedere că Regia Autonomă de Transport Public Ploieşti RA a avut calitatea de contractor în programul X din cadrul proiectului B., fără a a fi ignorată şi împrejurarea că în perioada supusă verificării subvenţionarea serviciului de transport public local s-a efectuat la nivelul "tarifelor" aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, facturate şi încasate de RATP Ploieşti.

Nefondate sunt şi celelalte critici ale recurentei-reclamante vizând temeinicia sumei stabilite prin decizia de impunere şi organizarea evidenţei contabile distincte.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă, în mod corect şi pertinent argumentat s-a raportat la concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de dl. C., înlăturând motivat concluziile expertului parte ales de reclamanta recurentă, dl. D..

Din cuprinsul raportului C., în urma verificărilor contabilităţii recurentei, a rezultat că s-au confirmat aspectele evidenţiate în urma controlului, în sensul că recurenta-reclamantă nu a organizat şi condus o evidenţă contabilă distinctă pentru serviciul public de transport subvenţionat, acordat în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009, prin acordarea de facilităţi de transport un categorii de persoane, astfel cum se prevede în cuprinsul art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 97/1999, privind garantarea furnizării de servicii publice subvenţionate de transport rutier intern şi de transport pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce a dus la neevidenţierea distinctă a cheltuielilor efective aferente serviciilor publice de transport subvenţionate.

De altfel, instanţa de control judiciar reţine natura evazivă şi chiar incompletă a concluziilor cuprinse în raportul de expertiză întocmit de expertul parte consilier D. care, arătând că recurenta-reclamantă a ţinut contabilitatea de gestiune prin dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiară şi prin evidenţe tehnico-operative proprii, pe centre de cost, respectând pct. 1 din OMFP nr. 1826/2003, pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune, nu a indicat însă şi nici nu a explicat nesocotirea prevederilor O.G. nr. 79/1999 şi a Ordinului Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 272/2007, concluzionând, neargumentat, în sensul că evidenţa contabilă financiară şi de gestiune ţinută de societatea reclamantă este asimilată cu cea prevăzută în art. 6 din O.G. nr. 97/1999.

Expertul consilier a afirmat, în mod eronat, că recurenta reclamantă a ţinut contabilitatea de gestiune conform prevederilor legale în materie, deşi aceasta a ţinut contabilitatea corespunzător agenţilor economici care nu primesc subvenţii, recurenta neîncadrându-se însă în această categorie, ceea ce demonstrează că acest expert a pornit de la o premisă greşită în fundamentarea concluziilor exprimate, nefiindu-i aşadar imputabilă instanţei de fond nevalidarea şi lipsa de raportare la acest raport de expertiză.

Drept urmare, apare ca fiind nerelevantă şi ca atare nu va putea fi primită susţinerea recurentei-reclamante, fundamentată chiar pe concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul consilier D., în sensul că a utilizat în mod corect şi suficient una dintre metodele prevăzute de OMFP nr. 1.826/2003, întrucât, raportat la dispoziţiile art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 97/1999, contabilitatea de gestiune, globală, pentru toate activităţile ţinute de recurenta reclamantă a fost în realitate insuficientă pentru o societate care beneficiază de subvenţii.

În acest sens sunt avute în vedere şi concluziile expertului desemnat în cauză care a precizat că ne-evidenţierea distinctă a cheltuielilor efective aferente serviciilor publice de transport subvenţionate a condus la fundamentarea incorectă şi insuficientă a subvenţiei necesare acoperirii costurilor de producţie, efectuându-se astfel cheltuieli care nu aveau corespondent şi venituri estimate. Drept urmare, s-a concluzionat în mod corect că recurenta-reclamantă a practicat tarife de transport neindexate semestrial cu indicele de inflaţie, potrivit HCL nr. 5/2003, consecinţa fiind efectuarea de cheltuieli care nu aveau drept scop obţinerea de venituri.

Altfel spus, expertiza de specialitate întocmită în cauză de expertul desemnat a confirmat constatările organului de inspecţie fiscală în sensul omisiunii societăţii recurente de a conduce o evidenţă contabilă care să permită calculul costului de producţie pentru fiecare tip de produs/serviciu prestat, ceea ce a determinat imposibilitatea stabilirii cu certitudine a costului mediu real al unei călătorii, indicator esenţial atât pentru stabilirea corectă a tarifelor practicate cât şi pentru fundamentarea cuantumului subvenţiei ce trebuia primită, conform legii, pentru prestarea de servicii de transport public de călători la tarife impuse prin hotărâri ale consiliului local Ploieşti.

Nefondate sunt şi criticile recurentei reclamante vizând modalitatea de interpretare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din C. fisc.

În opinia instanţei de control judiciar, judecătorul fondului în mod corect a achiesat la concluziile expertului contabil desemnat, întrucât, potrivit textului de lege sus arătat cheltuielile efectuate fără scopul de a obţine venit, respectiv diferenţa dintre preţul de cost/producţie al unui bun sau serviciu şi venitul din comercializarea acestuia reprezintă cheltuielile nedeductibile fiscal. Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cele efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

În fine, Înalta Curte reţine că nefondate sunt şi toate celelalte critici cuprinse în cererea de recurs, susţinerea recurentei în sensul că în cazul său nu este vorba de cheltuieli nedeductibile ci de venituri nerealizate, permise ca atare de dispoziţiile legale şi aprobate prin hotărâri de consiliu local, neputând fi primită, atâta timp cât, din culpa exclusivă a recurentei- reclamante nici nu s-a avut în vedere realizarea acestora, nefiind incluse în tariful stabilit pentru serviciile prestate.

Organul de inspecţie fiscală şi-a însuşit punctul de vedere al auditorilor Curţii de Conturi Prahova (care au constatat deficienţe decurgând din nerespectarea prevederilor legale referitoare la modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor transportului de călători, stabilirea tarifelor de transport practicate şi calculul cuantumului subvenţiilor primite de recurenta reclamantă pentru practicarea de tarife la serviciile transportului de călători conform celor impuse prin hotărâri de consiliu local), procedând la recalcularea profitului impozabil aferent perioadei 2007 - 2009, prin estimarea costului mediu per călătorie, a cheltuielilor efectuate pentru prestarea serviciilor de transport public de călători, şi a numărului de călătorii efectuate în perioada supusă verificării, fiind în mod corect aplicate dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1) din C. fisc.

Majorările de întârziere au fost calculate corespunzător dispoziţiilor art. 119, 120 şi 124 din C. proc. fisc. , şi sunt datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor fiscale, respectiv a impozitului pe profit, în aplicarea principiului accesorium sequitur principale.

Pentru toate considerentele expuse, reţinând aşadar legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul de faţă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC "A." SA împotriva Sentinţei civile nr. 184 din 25 septembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM