Suspension of preliminary complaint resolution contradicts final court order requiring tax authority to process restitution
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (ICCJ) dismissed the tax authority's appeal, upholding the appellate court's ruling that annulled a decision suspending the resolution of a preliminary complaint. The dispute centered on a corporate taxpayer's challenge to the National Agency for Fiscal Administration's decision to suspend the processing of a claim for the restitution of over-withheld non-resident income tax, allegedly due to pending quantification of a profit tax assessment for a permanent establishment in Israel and reliance on an international mutual agreement procedure. The court ruled that the suspension was unlawful because it contradicted a prior final judicial order obliging the authority to resolve the complaint, and it held that administrative delays in internal quantification procedures or third-party responses did not constitute the statutory ground of "dependence on another judgment" required to justify suspension under Article 214(1)(b) of Government Ordinance No. 92/2003. Consequently, the authority was bound by the previous judgment's mandatory nature, and the suspension decision was invalidated.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 C. proc. civ; Suspension of preliminary complaint resolution contradicts final court order requiring tax authority to process restitution: The dispute centered on a corporate taxpayer's challenge to the National Agency for Fiscal Administration's decision to suspend the processing of a claim for the restitution of over-withheld non-resident income tax, allegedly due to pending quantification of a profit tax assessment for a permanent establishment in Israel and reliance on an international mutual agreement procedure. The court ruled that the suspension was unlawful because it contradicted a prior final judicial order obliging the authority to resolve the complaint, and it held that administrative delays in internal quantification procedures or third-party responses did not constitute the statutory ground of "dependence on another judgment" required to justify suspension under Article 214(1)(b) of Government Ordinance No. 92/2003. Consequently, the authority was bound by the previous judgment's mandatory nature, and the suspension decision was invalidated.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, as it is the procedural code provision cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal.
Procedural rule applied in the dispositive to establish the court's authority to reject the appeal as unfounded.
Full text
1. Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2015, sub nr. x/2/2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (ANAF), anularea Deciziei de suspendare nr. 1334163 din 19 noiembrie 2014 emisă de pârâtă.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 2560 din 13 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL şi a dispus anularea Deciziei de suspendare nr. 1334163 din 19 noiembrie 2014, emisă de pârâta ANAF.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat recurs recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând ca temei juridic dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).
Prin hotărârea atacată, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a admis cererea de chemare în judecată, obligând instituţia recurentă să soluţioneze contestaţia reclamantei.
În considerentele hotărârii instanţa de fond apreciază că pârâta ar fi invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie pe care o respinge pe considerentul că actul atacat este emis de către ANAF.
După cum se poate observa din lecturarea întâmpinării depusă la dosar, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este un serviciu funcţional în cadrul structurii centrale şi că structura centrală urmează să stea în judecată pentru DGAMC.
Instanţa de fond, interpretând în mod greşit legea a calificat ca şi excepţie precizarea şi a respins-o ca atare.
Critica hotărârea sub acest aspect întrucât aceasta conţine dispoziţii asupra cărora instanţa nu a fost chemată să se pronunţe.
Pe de altă parte, aprecierile instanţei de fond sunt eronate atunci când considera că "motivul de suspendare invocat de pârâtă nu poate fi justificat prin prisma textului de lege invocat ..."
Organul de soluţionare a contestaţiei administrative a constatat că a fost încheiată procedura amiabilă nr. 417434 din 23 septembrie 2011 între Autoritatea Fiscală din Israel şi Ministerul Finanţelor Publice, din care rezultă că societatea din Israel beneficiază de suma reprezentând impozitul pe venituri persoane nerezidente achitat de reclamantă, din care urmează a fi reţinut impozitul pe profit aplicabil sediului permanent al societăţii israeliene.
În vederea soluţionării plângerii prealabile, DGAMC a solicitat Direcţiei Generale de Legislaţie şi Reglementare în Domeniul Activelor Statului procedura de restituire a acestui impozit.
Această structură din cadrul ANAF a înaintat întreaga documentaţie Direcţiei Generale Coordonare Inspecţie Fiscală, direcţie care urmează să emită un punct de vedere cu privire la cauza supusă soluţionării.
Despre toate aceste demersuri, care încă nu s-au finalizat, a fost informată şi intimata-reclamantă, astfel încât nu suntem în prezenţa unui refuz nejustificat de a soluţiona contestaţia administrativă.
Întrucât, până la momentul soluţionării contestaţiei administrative şi nici până în prezent nu a fost cuantificată valoarea impozitului pe profit aferentă sediului permanent, în baza unui titlu de creanţă, pentru a se putea diminua valoarea impozitului pe veniturile persoanei nerezidente solicitate la restituire, nu se poate pune în aplicare procedura amiabilă şi drept urmare nu se poate restitui diferenţa de sumă.
În aceste condiţii, procedura de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative este singura rezolvare a cauzei intimatei, restituirea diferenţelor de sume solicitate neputând avea loc decât după cuantificarea valorii impozitului pe profit aferent sediului permanent, în baza unui titlu de creanţă urmarea diminuării valorii impozitului pe venituri ale persoanei nerezidente.
De asemenea, sensul sintagmei "obiectul unei alte judecăţi" trebuie reţinut în sens larg, respectiv ca fiind o altă situaţie de care depinde soluţionarea contestaţiei.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, menţinerea Sentinţei civile nr. 2560 din 13 octombrie 2015 ca fiind legală şi temeinică.
2. Procedura de soluţionare a recursului
2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 15 ianuarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
2.2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei atacate, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, în raport de considerentele primei instanţe, criticile din recurs sunt generale, nefiind aduse argumente pertinente faţă de motivele de nelegalitate reţinute în concret de către Curtea de Apel.
2.2.1. Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive avută în vedere de către instanţa de fond, motivul de casare susţinut de către recurentă este justificat prin aceea că instanţa s-a pronunţat pe o excepţie neinvocată prin întâmpinare.
Raportat la modalitatea redactării întâmpinării în privinţa cadrului procesual pasiv, susţinându-se că Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este un serviciu funcţional în cadrul structurii centrale şi ca structură centrală urmează să stea în judecată pentru DGAMC, instanţa a calificat susţinerile ANAF ca o excepţie, fără însă ca prin aceasta să fie afectată legalitatea soluţiei pe fondul cauzei.
În acord cu apărările formulate în cauză de către intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că această analiză făcută de prima instanţă nu reprezintă o încălcare a unei prevederi de drept material, nu are nici o relevanţă/efect juridic prin prisma obiectului cauzei şi soluţiei pronunţate, nu vatămă interesul nici uneia dintre părţi, deci nu poate reprezenta un motiv de casare bazat pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
2.2.2. Asupra fondului cauzei:
La data de 19 noiembrie 2014 a fost emisă de către ANAF Decizia nr. 1334163/2014, prin care s-a dispus suspendarea procedurii de soluţionare a plângerii prealabile formulate de reclamantă şi înregistrată la Direcţia de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 975401 din 4 aprilie 2012, în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, potrivit căruia "soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi".
Prima instanţă a reţinut că plângerea prealabilă ce face obiectul deciziei de mai sus, are ca obiect revocarea adresei nr. 1048989 din 9 martie 2012 şi plata sumei de 525.434,41 USD, reprezentând impozit pe veniturile obţinute de B. în România, reţinut la sursă în mod greşit, aşa cum rezultă din adresa Ministerului Finanţelor Publice din România, Direcţia Legislaţie Impozite Directe nr. 417434 din 23 septembrie 2011.
Pe parcursul derulării procedurilor administrative, a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 1004/2013 de către Curtea de Apel Bucureşti, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 3743 din 10 octombrie 2014 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform căreia ANAF - D.G.A.M.C. este obligată să soluţioneze cererea reclamantei formulată în cadrul Procedurii plângerii prealabile din data de 3 aprilie 2012.
Ulterior acestei hotărâri judecătoreşti rămasă irevocabilă, a fost emisă Decizia nr. 1334163/2014, prin care s-a dispus suspendarea procedurii de soluţionare a plângerii prealabile formulate de reclamantă, în temeiul disp. art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003.
S-a apreciat de către instanţa fondului că justificarea pârâtei în sensul că soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi, nu poate fi primită.
Astfel, soluţionarea plângerii a fost suspendată pentru motivul că "până la data prezentei nu este cuantificată valoarea impozitului pe profit aferentă sediului permanent, în baza unui titlu de creanţă, pentru a se putea diminua valoarea impozitului pe venituri persoanei nerezidente SC B. la restituire, nu se poate pune în aplicare procedura amiabilă şi drept urmare nu se poate restitui diferenţa de sumă."
Motivul de suspendare invocat de pârâtă nu poate fi justificat prin prisma textului de lege invocat, având în vedere că respectiva cuantificare a impozitului pe profit aferentă sediului permanent, nu face obiectul unei alte judecăţi pentru a fi incidente condiţiile legale invocate.
Pe de altă parte, prin suspendarea soluţionării plângerii prealabile, în condiţiile arătate, pârâta derogă de la obligativitatea respectării hotărârii judecătoreşti menţionate mai sus, prin care i s-a impus să soluţioneze solicitarea reclamantei.
Aşadar, suspendarea soluţionării încalcă forţa juridică obligatorie a hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţă, cu atât mai mult cu cât în considerentele acesteia s-a reţinut că nu este justificat refuzul pârâtei de soluţionare a cererii de restituire formulată de reclamanta din prezenta cauză.
Raportat la toate aceste motive, prima instanţă a reţinut că decizia de suspendare a soluţionării plângerii reclamantei este nelegală.
Înalta Curte validează aceste considerente, reţinând, la rândul ei, că motivările intimatei că ar fi solicitat diverselor instituţii ale statului o serie de răspunsuri şi acestea întârzie cu răspunsul nu reprezintă un argument legal în emiterea unei decizii de suspendare care să contravină unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de obligare la soluţionarea contestaţiei.
Nu există aşadar un motiv legal, pentru a fi refuzată soluţionarea cererii privind plângerea prealabilă formulată, având în vedere că în anul 2012, ÎCCJ a stabilit că ANAF este obligată să soluţioneze plângerea intimatei.
De asemenea, suspendarea restituirii sumelor reţinute de către reclamanta-intimată nu poate fi motivată de nefinalizarea procedurii de colectare a impozitului datorat de către nerezident, procedura care nu implică în niciun fel partea plătitoare de venituri către nerezident.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 2560 din 13 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal ca, nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2018.
Procesat de GGC - LM